Caracteristicile componentelor mediului fizic

Caracteristicile componentelor mediului fizic

Biotopul constituie, conform acceptiunii generale, partea nevie a ecosistemului, reprezentand mediul fizic si chimic al unei comunitati. Biotopul reprezinta un sistem abiotic sau abiogen, format dintr-un complex de factori ecologici prezenti intr-o anumita portiune a suprafetei Pamantului sau a partii lui subterane care asigura mijloacele materiale necesare biocenozei.

Mediul fizic trebuie considerat drept spatiul ocupat de diversele populatii ale speciilor alcatuitoare, precum si locul care ar putea fi ocupat de viata in ansamblu si este analizat prin prisma caracteristicilor pe care le inregistreaza urmatoarele componente (factori ecologici):

1.Lumina constituie principala sursa de energie a vietii. Originea ei este cosmica, devenind accesibila prin radiatia solara. Lumina este formata din radiatia vizibila, respectiv radiatii cu lungimi de unda cuprinse intre 0.39 si 0.76μ. Accesibilitatea luminii depinde de pozitia geografica (latitudine, altitudine), nebulozitate, transparenta apei, inclinarea si expozitia pantei etc. Intensitatea iluminarii suporta un ritm circadian (zi-noapte), dar si unul anual, in functie de pozitionarea planetei Pamant in raport cu "astrul zilei".Accesibilitatea resurselor de lumina se apreciaza pe baza duratei de stralucire potentiala si efectiva a Soarelui, valoare care se va corecta in functie de caracteristicile mediului de viata.

2.Temperatura, respectiv energia necesara pentru realizarea unui anumit nivel termic este atat alogena (radiatia solara), cat si autogena - fenomene geotermale, biologice, antropice etc. Cantitatea de energie calorica ajunsa la suprafata ecosistemelor depinde de constanta solara, unghiul de incidenta a razelor solare, grosimea si coeficientul de transparenta a atmosferei. Cantitatea de caldura absorbita depinde si de capacitatea calorica a mediului de viata - uscatul se

incalzeste de doua ori mai mult decat apa; solul usor (nisipos) se incalzeste mai repede decat solul argilos, greu. Temperatura variaza in functie de fluctuatiile radiatiei solare, inregistrand valori foarte diferite de la o regiune la alta sau de la un moment la altul. Pentru o regiune, regimul termic constituie cel mai constant parametru al mediului climatic, avand in vedere faptul ca pe perioade mari de timp abaterile fata de valorile medii au amplitudini relativ scazute (<20%). Pentru evaluarea resurselor termice se analizeaza temperaturi medii ale aerului, apei sau solului pentru diferite intervale de timp (zi, luna, an), temperaturile extreme (minime absolute, maxime absolute), amplitudinea termica, suma gradelor de temperatura etc.

3.Focul este un factor ecologic rezultat in urma supraincalzirii terestre sau descarcarilor electrice. Incidenta lui nu are caracter de regim decat in foarte putine regiuni, sau in situatia in care se abordeaza scari de timp mari. Efectele sunt nefavorabile, semnificand distrugere in cazul padurilor, sau favorabile - baltile cu stufarii din Delta Dunarii, savanele africane.

4.Gravitatia reprezinta forta de atractie a Pamantului pentru toate corpurile din aer, de pe suprafata sau din interiorul sau. Neuniformitatea valorilor gravitatiei rezida in structurile diverse care alcatuiesc scoarta terestra. Astfel, acceleratia gravitationala variaza in functie de relief (invers proportional cu altitudinea), dar si de latitudine (este mai mare la poli si scade spre Ecuator). Sub influenta gravitatiei au loc procese geomorfologice actuale (prabusiri de roci, alunecari de teren, eroziune), miscarea si stratificarea apei.

5.Orografia este data de neuniformitatile suprafetei terestre sau ale fundului oceanic. Configuratia depinde de actiunea contradictorie a fortelor endogene (constructive) - miscari orogenice, epirogenetice, cutremure, vulcanism, deplasarea placilor - si exogene (sculpturale) - eroziune pluviala, nivala, eoliana, biologica. Prin insusirile lor, formele de relief influenteaza, in special in spatiul subaerian terestru, caracteristicile climei, reprezentand unul din factorii genetici ai acesteia - suprafata subiacenta activa. Parametrii de analiza sunt reprezentati de energia reliefului, inclinarea si expozitia pantelor, fragmentarea, altitudinea etc.

6.Precipitatiile constituie a doua categorie de factori climatici. Regimul lor este extrem de variabil in timp, valorile medii fiind arareori inregistrate pentru diferite perioade analizate. Ploaia si ninsoarea reprezinta formele cele mai cunoscute, la care se adauga bruma, chiciura, ceata, roua, grindina. Cantitatea de precipitatii inregistrata intr-o regiune se realizeaza din ploi determinate de circulatia generala a atmosferei (ploi ciclonale sau frontale) si ploi determinate de particularitatile suprafetei active. Astfel, in regiunea Subcarpatilor de Curbura, pe pantele exterioare cantitatea de precipitatii anuala delimiteaza o enclava topoclimatica datorita valorilor mai mici inregistrate aici ca urmare a manifestarii fenomenului de foehn (incalzirea adiabatica a aerului descendent in perioada circulatiei vestice).

7.Presiunea atmosferica rezulta din greutatea cu care apasa aerul asupra suprafetei terestre. Sistemele biologice individuale echilibreaza presiunea atmosferica prin presiunea interioara a corpului lor. Variatia presiunii se realizeaza, in general, ca regim, fiind corelata cu variatia temperaturii, respectiv densitatii. Diferentele de presiune pe verticala influenteaza accesibilitatea oxigenului. Astfel, daca la nivelul marii presiunea este de 760 mm Hg, la 5 500 m scade la 380 mm, aerul fiind mai rarefiat, mai putin concentrat in oxigen. Diferentierea presiunii pe orizontala se realizeaza ca urmare a diferentelor de temperatura. Deasupra regiunilor cu temperaturi ridicate se formeaza zone depresionare, de joasa presiune (cicloni), in timp ce deasupra regiunilor reci se formeaza zone de mare presiune (anticiloni), fapt care determina circulatia generala a maselor de aer, cu influenta determinanta asupra climei locale si regionale, care va modifica inclusiv configuratia determinata de bilantul radiativ.

8.Presiunea hidrostatica este dependenta a grosimea coloanei de apa, respectiv de adancimea la care ne situam fata de suprafata apei. In apele dulci, la temperatura de 4C, presiunea hidrostatica creste cu o atmosfera la fiecare 10.3 m, iar in apele marine, dupa fiecare 9.88 m.