INDICATORI FIZICO-CHIMICI DE CALITATE A APELOR UZATE

INDICATORI FIZICO-CHIMICI DE CALITATE A APELOR UZATE

Temperatura apei variaza in functie de provenienta ei. Apa din sursa subterana se caracterizeaza printr-o temperatura relativ constanta, in schimb cea din surse deschise prezinta variatii mari, in functie de anotimp. In cazul surselor de apa deschise cresterea temperaturii favorizeaza procesele de autoepurare si dezvoltarea unor alge. Deversarea unor ape reziduale fierbinti poate provoca micsorarea continutului de O , in asemena masura incat incep procese de fermentare si degradare a apelor.

Culoarea apelor naturale se datoreaza substantelor de natura minerala sau organica, in suspensie sau dizolvate. Cei mai frecventi compusi raspunzatori pentru culoarea apei sunt:

compusi ai fierului;

substante humice;

dezvoltarea exagerata a unor alge;

- coloranti organici deversati cu apele reziduale incomplete epurate.

In functie de starea de dispersie a substantelor care provoaca culoarea se deosebeste:

- culoarea aparenta se poate indeparta prin filtrare, deci se datoreaza unor substante in suspensie;

- culoarea proprie sau reala, cauzata de substantele dizolvate sau in stare coloidala.

Intensitatea culorii apelor naturale se masoara in garde in scara platin- cobalt.

Gustul si mirosul denumite si proprietati organoleptice, deoarece se determina prin mijlocirea simturilor, sunt determinate de numeroase cauze:

- compozitia chimica a apei;

- existenta unor substante volatile;

- dezvoltarea algelor si a altor plante, a produsilor metabolismului acestora;

- deversarea unor deseuri solide;

- deversarea apelor reziduale;

- tratamente aplicate apleor etc.

Cresterea temperaturii intensivica anumite gusturi si mirosuri, datorita volatizarii unor componente. In cazul tratarii apei pot aparea proprietati organoleptice necorespunzatoare, datorita excesului de reactivi de coagulare, produsilor de clorurare, in cazul unor ape impurificate organic.

Datorita cazurilor mentionate pot aparea gusturi si mirosuri specifice, uneori greu de definit:de pamant, de peste, de balta, de mucegai, aromatic etc.

Intensitatea gustului si mirosului se exprima in garade si se determina prin metoda dilutiei.

Turbiditatea si suspensiile Turbiditatea sau tulbureala reprezinta gradul de opacitate imprimat apei de substantele in suspensie sau in stare coloidala. Uneori, acesta caracteristica se exprima prin opusul ei, adica transparenta, care poate fi convertita in turbiditate.

Suspensiile garvitationale sunt de natura silicioasa, se depun repede si sunt prezente in apa de suprafata, in special in perioada viiturilor de primavara si toamna. Suspensiile pamantoase , de natura argiloasa, sunt foarte fine si sunt frecvent intalnite in apele naturale.

Substantele care dau turbiditatea pot fi de natura minerala sau organica: nisip, mal, particule de argila, alge, silice, hidroxid feric coloidal, plancton, substante humice etc.

Determinarea turbiditatii se face prin metode optice: prin transparenta, prin comparare si fotometric, exprimandu-se in grade de turbiditate. O apa tulbure nu poate fi folosita ca apa potabila din pricina atat a aspectului necorespunzator, cat si a pericolului de infectare.

pH, aciditatea si alcalinitatea Aciditatea si alcalinitatea unei solutii apoase se exprima prin concentratia ionilor de hidrogen.

In apele naturale, valoarea pH-ului determina in mare masura procesele biologice si chimice si conditioneaza tratamentele apilcate apei si caracterul coroziv al acesteia.

Pentru desfasurarea normala a proceselor biochimice este necesar un domeniu restrans de pH, cuprins intre 6,5-8,5. Eficienta unor operatiuni de tratare este in functie de pH: coagulare, deferizare, demanganizare.

Oxigenul, materiile organice In apele metorice si in cele freatice, concentratia oxigenului este aproape de limita de solubilitate.

Apele subterane de mare adancime contin foarte putin oxigen dizolvat datorita reactiilor chimice. In apa de suprafata concentrtia oxigenului depinde si de numeroasele procese fizice, chimice si biologice ale ciclului vietii acvatice. Prezenta oxigenului favorizeaza deferizarea si demanganizarea apei, formarea stratului de protectie in reteaua de distributie si confera gust de prospetime apei potabile. In apa de alimetare a cazanelor, oxigenul este nedorit, fiind un factor activ de coroziune. Substantele organice nu sunt admise in apa potabila din cauza atat a caracterului toxic, cat si a faptului ca denota o eventuala infectare a apei. Existenta amoniacului si nitritilor indica procese de putrefactie in plina desfasurare, si apa nu este potabila.

Amoniacul si azotitii pot avea insa o origine anorganica, lucru de care se tine seama la interpretarea datelor analitice. In lipsa azotitilor si a amoniacului, azotatii reprezinta faza finala de mineralizare a compusilor organici cu azot si, desi apa este potabila, ramane suspecta deoarece in anumite conditii poate avea loc o reinfectare a ei. In absenta oxigenului au loc procese fermentative anaerobe, cu o formare de metan, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, acizi organici, azot si amoniac.

Clorurile, sulfatii, silicatii, fosfatii. Toate apele naturale contin cantitati variabile de cloruri, datorita solubilitatii ridicate a acestora. Originea lor este de cele mai multe ori anorganica. In folosintele industriale, concentratia de cloruri este limitata de actiunea activatoare a anionului de clor in procesele de coroziune a metalelor.

Sulfatii sunt prezenti de regula in apele naturale. Pot avea provenienta anorganica sau organica. Au actiune corodanta asupra betoanelor si cimenturilor datorita formarii sulfoaluminatului de calciu, care provoaca umflarea si dizolvarea partiala a cimenturilor. Siliciul se gaseste in apele naturale sub forma de silice, acid metasilicic si sarurile sale. Dintre efectele negative se evidentiaza pericolul formarii crustelor foarte dure in cazanele de abur. Continutul in fosfati este relativ scazut, cresteri accentuate apar la descompunerea unor compusi organici sau la patrunderea accidentala a unor ingrasaminte minerale.

Ionii metalici Sodiu si potasiu se gasesc in cantitati variabile, iar calciul si magneziul intra in compozitia duritatii apei. In conducte si in zonele de stagnare a apei, in prezenta fierului si manganului pot avea depuneri, datorita actiunii de acumulare a unor bacterii si alge.

In utilizarile industriale apele feruginoase si manganoase pot provoca grave deranjamente prin depunerile de hidroxizi. Plumbul apare rar in apa naturala, adus eventual din apa de mina, ape reziduale cu plumb sau ape trecute prin materiale pe baza de plumb.

Apa cu bioxid de carbon si oxigen ataca plumbul, dar in conditiile unei duritati temporare de 6-7 grade sau a unei concentratii mai mari de sulfati se formeaza un strat de protectie.

Conductele din policlorura de vinil, stabilizate cu saruri de plumb pot provoca o crestere accentuata a continutului acestui metal in apa, deoarece practic nu se mai poate forma un strat de protectie. Alte metale grele se pot gasi in apele naturale doar accidental, din cauza poluarii.

Radioactivitatea apei este determinata de cauze naturale sau se datoreaza poluarii si este conferita de prezenta elementelor uraniu, thorium, radiu. La evaluarea intregului fond natural radioactiv, determinarile trebuie efectuate atat asupra apei, cat si asupra organismelor acvatice si asupra namolului, care acumuleaza in mod obisnuit izotopi radioactivi.