Contaminarea aerului

Contaminarea aerului

Aeromicroflora

Rolul potential patogen al aerului contaminat

Forme de existenta a microorganismelor in aer

Criterii de apreciere a contaminarii aerului

Profilaxia si combaterea contaminarii aerului

1. Aeromicroflora

Atmosfera nu are o microflora proprie, deoarece substantele chimice din compozitia acesteia nu ofera conditii favorabile dezvoltarii microorganismelor. Cu toate acestea, aerul contine intotdeauna microorganisme, reprezentate de bacterii, virusuri, actinomicete, levuri si fungi, care alcatuiesc aeromicroflora.

Microorganismele din aer pot avea provenienta naturala, umana sau animala.

Aeromicroflora naturala este reprezentata de microorganismele provenite de pe factorii de mediu naturali (sol, suprafete de apa sau vegetatie). Este denumita microflora criofila, deoarece temperatura optima de crestere si dezvoltare a germenilor componenti este de 15-21⁰ C. Aeromicroflora naturala are un rol esential in realizarea unor importante procese biologice naturale (biodegradarea substantelor organice, fermentatii si biosinteze naturale, realizarea circuitului natural al azotului etc.).

Desi microorganismele care alcatuiesc aeromicroflora criofila nu sunt patogene pentru om, in anumite situatii acestea pot exercita influente negative asupra sanatatii comunitatilor umane; astfel, dezvoltarea exagerata a actinomicetelor cu potential alergenic poate creste frecventa bolilor alergice respiratorii (de exemplu alveolita alergica extrinseca - 'plamanul de fermier' -, afectiune descrisa la persoanele care manipuleaza fan mucegait).

Aeromicroflora de origine umana sau animala - aeromicroflora poluanta - este reprezentata de germeni adaptati parazitismului uman sau animal. Deoarece temperatura lor optima de crestere si dezvoltare este cuprinsa intre 35-40⁰ C, acesti germeni au fost denumiti mezofili, respectiv aeromicroflora mezofila

Structura si densitatea germenilor contaminanti din aer este dependenta de existenta colectivitatilor umane, numarul lor fiind cu atat mai mare cu cat densitatea populatiei este mai mare.

Se considera ca raportul dintre aeromicroflora naturala (criofila) si cea poluanta (mezofila) de 3/1 este benefic pentru starea de sanatate a comunitatilor umane. Preponderenta microflorei mezofile se intalneste in cazul unor incaperi insalubre, aglomerate si/sau prost ventilate.

Aeromicroorganismele contaminante pot fi saprofite, conditionat patogene sau strict patogene. Dintre ele, importanta igienico-sanitara prezinta cele conditionat patogene si indeosebi cele patogene, intrucat pot provoca imbolnaviri specifice, denumite generic boli aeropurtate.

Rolul potential patogen al aerului contaminat

In anumite circumstante, aerul poate avea un rol epidemiologic, constituind calea de transmitere a unui mare numar de germeni patogeni, care produc bolile infectioase ale copilariei (rujeola, rubeola, varicela, scarlatina, parotidita epidemica s.a.) si gripa, viroze respiratorii, difterie, pneumonie, tuberculoza pulmonara, micoze respiratorii, psitacoza, ornitoza etc.

Aeromicroflora patogena, in anumite contexte situationale, poate creste frecventa infectiilor nosocomiale (intraspitalicesti) prin contaminarea instrumentelor, a materialelor sanitare sau a plagilor. De asemenea, unele microorganisme patogene din aer, prin contaminarea produselor alimentare, pot genera toxiinfectii alimentare.

Microorganismele patogene au o viabilitate limitata in aer, principalii factori de conditionare a acesteia fiind:

variatiile de mare amploare ale temperaturii si umiditatii atmosferice;

lipsa suportului nutritiv;

actiunea bacteriostatica sau bactericida a radiatiilor solare (in deosebi radiatiile ultraviolete prin componenta C, cu lungimea de unda cuprinsa intre 200-280 nm.);

concurenta microbiana a germenilor psihrofili, mai bine adaptati conditiilor din mediu ambiant;

caracteristicile biologice ale microorganismelor, care determina capacitatea lor de supravietuire.

Sporii ciupercilor microscopice si bacteriile sporulate au rezistenta cea mai mare, pe cand cea a bacteriilor nesporulate si a virusurilor are mari variatii, in functie de specie.

Datorita aspectelor mentionate, rolul epidemiologic al aerului se manifesta predominant in spatii limitate, unde se realizeaza concomitent aglomerarea persoanelor bolnave sau purtatoare/excretoare de microorganisme patogene, care constituie surse de contaminare, si a celor cu receptivitate crescuta sau cu imunitate redusa. Asemenea conditii se realizeaza mai frecvent in:

unitati de asistenta medicala - spitale, sanatorii - sau de asistenta sociala;

unitati de ingrijire/educatie pentru populatia infantila - crese, gradinite, scoli si internate;

sali publice si mijloace de transport in comun;

cazarmi si mai rar in locuinte.

3. Formele de existenta a microorganismelor in aer

In functie de substratul pe care adera, germenii contaminati din aer se regasesc sub trei forme: picaturi de secretie, nuclei de picaturi si praf bacterian.

Picaturile de secretie, denumite picaturile Flgge dupa numele autorului care le-a descris pentru prima data in 1899, sunt picaturi de secretie nazala, salivara, faringiana sau bronsica. Aceste sunt eliminate in timpul unor acte obisnuite: stranut, tuse sau vorbit (mai ales la pronuntia consoanelor p, b, s, s, t, t, v, z), numarul picaturilor eliminate si distanta la care sunt proiectate fiind maxima la stranut.

Din punct de vedere epidemiologic, picaturile de secretie dispun de un potential contaminant crescut, deoarece au o mare incarcatura cu microorganisme. Datorita dimensiunilor mari - peste 100 m -, stabilitatea lor in aer este redusa, astfel ca, dupa ce parcurg aproximativ 1 -2,5 m, sedimenteaza foarte repede.

Nucleii de picaturi Wells provin din picaturile de secretie nazo-faringiana, salivara sau bronsica de dimensiuni mici care, inainte de a sedimenta, pierd complet apa continuta. Ca urmare, ramane doar un rest de substanta organica si eventual microorganismul aderent.

Deoarece incarcatura patogenica este redusa, doar aproximativ 50% din nucleii de picaturi continand germeni, potentialul contaminant este de mai mica amploare decat cel al picaturilor de secretie.

Datorita dimensiunilor mici, stabilitatea lor in aer este mare, pana la cateva ore, ceea ce amplifica posibilitatea vehicularii germenilor la distante mari.

Praful bacterian - denumit pulbere bacterifora - este format din particule de praf pe care adera microorganismele mezofile care provin din picaturi de secretie sau din nuclei de picaturi care sedimenteaza pe sol sau podeauna incaperilor. Germenii din structura prafului bacterian mai pot proveni din secretiile plagilor supurate, din expectoratii si din dejecte.

Lipsa apei si a oricarui suport nutritiv face ca, sub aceasta forma, sa fie prezente doar microorganismele cu mare rezistenta in mediul exterior (in deosebi germenii sporulati sau capsulati).

Indiferent de formele de existenta a germenilor in aer, principala cale de patrundere in organismul uman este prin inhalare, provocand boli infecto-contagioase cu poarta de intrare respiratorie.

De asemenea, depunerea germenilor din aer pe suprafata unor plagi (chirurgicale sau arsuri) poate provoca suprainfectarea acestora. In unitatile alimentare, ei pot contamina produsele sau preparatele culinare, amplificand riscul toxiinfectiilor alimentare.

4. Criterii de apreciere a contaminarii aerului

Analiza bacteriologica a aerului, respectiv determinarea microorganismelor contaminante, se practica doar exceptional, in scop de diagnostic epidemiologic (identificarea agentului patogen in cazul epidemiilor cu poarta de intrare respiratorie).

Aplicabilitatea practica a unor asemenea determinari bacteriologice este de ordin igienico-sanitar, pentru aprecierea potentialului epidemiologic al aerului, adica a potentialului de transmitere a unor germeni conditionat patogen si patogeni. De aceea, nu se urmareste identificarea anumitor microorganisme patogene, ci evaluarea gradului de incarcare cu microflora de origine umana sau animala, prin determinarea prezentei in aer a unor germeni mezofili, de regula saprofiti, a caror identificare implica tehnici bacteriologice mult mai facile. Acesti germeni sunt denumiti indicatori bacteriologici ai contaminarii aerului.

In practica curenta, se determina doua categorii de indicatori bacteriologici: uzuali si complementari.

Indicatorii bacteriologici uzuali ai contaminarii aerului sunt numarul total de germeni mezofili, streptococi hemolitici, stafilococi si coliformi.

Numarul total de germeni mezofili (care se dezvolta la temperatura de 37⁰ C) constituie un indicator global de contaminare a aerului cu germeni de origine umana sau animala. Desi furnizeaza informatii de ansamblu, se pot aprecia conditiile igienico-sanitare din spatiile limitate care favorizeaza transmiterea infectiilor pe calea aerului (gradul de aglomerare, ventilatia sau starea de curatenie).

Principalul dezavantaj consta in faptul ca, la temperatura de 37⁰ C, se pot dezvolta si unii germeni de origine naturala, dar simplitatea metodei impune mentinerea indicatorului in uzul curent.

Pentru diminuarea riscului bolilor aeropurtate, se recomanda urmatoarele valori:

locuinte si incaperi similare < 2 500 germeni mezofili/m³ de aer;

unitati alimentare <600 germeni mezofili/m³ de aer;

institutii de copii <1 500 germeni mezofili/m³ de aer (exceptional 2 000/m³);

in unitatile sanitare, valorile recomandate sunt diferentiate in functie de destinatia incaperilor:

saloane de bolnavi <600 germeni mezofili/m³ de aer;

sali sau sectii cu risc crescut (sali de pansamente, sectii ATI si arsi, sali de nastere, saloane de copii prematuri, sali de prepararea solutiilor perfuzabile, bucatarii dietetice, biberonerii) <500 germeni mezofili/m³ de aer;

sali de interventii chirurgicale <300 germeni mezofili/m³ aer.

Streptococii hemolitici (-hemolitici) si viridans    (-hemolitici) constituie un indicator al contaminarii aerului cu microflora nazo-faringiana si bucala prin picaturi de secretie. Deoarece germenii -hemolitici sunt intotdeauna patogeni, identificarea lor in aer are o semnificatie epidemiologica particulara, semnalizand prezenta unei surse de contaminare (bolnav sau purtator/excretor de germeni).

Recomandarile igienico-sanitare limiteaza numarul streptococilor hemolitici si viridans la 1%, maxim 2% din numarul total de germeni mezofili. In unitatile sanitare nu se admite prezenta lor.

Stafilococii (tulpinile formatoare de pigment auriu si/sau hemolizina). Majoritatea germenilor sunt saprofiti care populeaza caile aeriene sau tegumentele umane sau animale. Semnificatie igienico-sanitara este similara cu a mezofililor, dar indica mai precis originea umana sau animala a contaminarii aerului.

Germenii din grupul coliform sunt microorganisme de origine intestinala, in majoritate saprofite. Prezenta lor in aer denota insalubrizarea accentuata si deficienta operatiilor de intretinere/curatenie a incaperilor. De aceea, in activitatea, practica constituie un test de salubritate deosebit de util pentru controlul conditiilor sanitare in unitati cu risc.

Nu se admite identificarea lor ca microflora contaminanta a aerului.

Indicatorii bacteriologici complementari ai conta-minarii aerului, reprezentati de B. piocianic (Pseudomonas aeruginosa), Proteus, numeroase specii de Candida si fungi

Acesti indicatori sunt folositi pentru completarea informatiilor referitoare la potentialul epidemiologic al ambiantei sau la starea de salubritate.

Pentru caracterizarea sanitara a unitatilor spitalicesti (mai ales a sectiilor chirurgicale), de mare utilitate este determinarea B. piocianic si Proteus, intrucat acestia, datorita antibioterapiei si contactelor interumane intense in contextul conditiilor de igiena deficitare, prezinta tulpini deosebit de agresive, rezistente la tratamentele uzuale.

Fungii, desi constituie contaminanti cvasi-ubicuitari, sunt normati doar in industria alimentara, unde numarul lor nu trebuie sa depaseasca 300/m³ de aer.

5. Profilaxia si combaterea contaminarii aerului

Principalele masuri profilactice, care trebuie sa vizeze in special unitatile sanitare si alimentare, sunt:

proiectarea, constructia si respectarea circuitelor functionale care asigura un flux fara risc contaminat;

elaborarea si implementarea unor programe educationale, a caror tematica trebuie sa fie axata pe prevenirea contaminarii aerului.

Metodele de combatere a contaminarii aerului sunt ventilatia, curatenia si dezinfectia aerului.

Ventilatia constituie una dintre cele mai eficiente metode de reducere a microflorei din aer. Indiferent de metoda de ventilatie - naturala sau    artificiala (prin insuflare sau prin exhaustare) -, trebuie sa se asigure un schimb suficient de aer: 30 m³/ora pentru un adult si 16 m³/ora pentru un copil.

In unitati sanitare cu risc crescut, metodele de ventilatie sunt conditionate de specificul aeromicroflorei.

In saloanele din spitalele de boli contagioase, trebuie realizata o sub-presurizare a aerului, in sensul ca volumul de aer care se introduce este mai mic decat cel extras. Aceasta impiedica raspandirea germenilor contaminanti pe culoarele spitalului.

In salile de interventii chirurgicale, ventilatia trebuie sa realizeze o supra-presurizare a aerului, adica aerul introdus (in prealabil filtrat si dezinfectat) sa fie in cantitate mai mare decat cel extras, pentru a impiedica patrunderea aerului de pe culoarele spitalului.

Curatenia, efectuata corect si sistematic, reprezinta o metoda eficienta de reducere indeosebi a prafului bacterian. Este de preferat aspirarea prafului sau stergerea umeda (eventual cu solutii dezinfectante) a tuturor suprafetelor.

In colectivitatile cu incaperi pardosite (solutie constructiva nerecomandabila), se poate proceda la impregnarea podelelor cu solutii uleioase care retin particulele de praf.

Dezinfectia aerului. Pentru dezinfectia aerului din incaperi se pot folosi metode fizice sau chimice.

Metodele fizice, reprezentate de utilizarea lampilor de ultraviolete, se bazeaza pe proprietatea bactericida a radiatiilor ultraviolete cu lungimea de unda cuprinsa intre 200-280 nm. Metoda poate reduce aeromicroflora cu pana la 75%, daca umiditatea relativa este mica.

Deoarece in cazul iradierii directe radiatiile ultraviolete cu lungime de unda mica au potential nociv asupra analizatorului vizual si a tegumentelor umane, metoda se foloseste numai ca dezinfectie terminala in incaperile cu risc crescut sau intens contaminate, in absenta personalului.

Metodele chimice sunt cele mai raspandite procedee de dezinfectie. Se folosesc substante cu proprietati bactericide, care sunt dispersate in aer sub forma de aerosoli sau vapori: substantele clorigene    (cloramina, hipoclorit de sodiu, var cloros), acidul lactic, rezorcina si hexilrezorcina, glicolii (propilenglicol si trietilenglicol) si formolul.

Pentru realizarea efectului bactericid, aceste substante trebuie raspandite in aer sub forma de aerosoli foarte fini. Acestia se evapora in atmosfera, dupa care se recondenseaza pe particulele in suspensie (picaturi de secretie, nuclei de picaturi sau praf bacterian), in jurul carora se realizeaza concentratii bactericide.

Efectul de concentrare este maxim numai daca umiditatea relativa este de 40-50%. In atmosfera uscata, condensarea se produce foarte greu, iar in cea cu umiditate foarte crescuta, datorita condensarii concomitente si a vaporilor de apa, nu se pot realiza concentratii bactericide eficiente.

Substantele clorigene au utilizare limitata sub forma pulverizarilor deoarece au efecte iritante oculare si respiratorii si, datorita puterii oxidante, pot degrada obiectele din spatiile in care se aplica.

Glicolii, desi au efect bactericid mai redus decat substantele clorigene, sunt aproape lipsite de nocivitate pentru oameni si nici nu degradeaza obiectele.

Formolul se aplica prin vaporizare in incaperi etanseizate. Are o actiune bactericida mai ales asupra microorganismelor aderente pe obiecte sau lenjerie, dar si asupra celor aflate in suspensie. Deoarece este deosebit de iritant, se foloseste la dezinfectia terminala a camerelor de izolare a bolnavilor contagiosi.