Ecologia - continut si obiect de studiu

Ecologia - continut si obiect de studiu

Realitatea ultimelor decenii a adus in atentia publicului larg, dar si a factorilor de decizie nenumarate dovezi ale unui raport de forte dezechilibrat, aflat intr-o stare fara precedent. Este vorba de raportul de forte dintre natura si societate. De-a lungul timpului, echilibrul, armonia rareori au fost atribute ale acestui raport. Faptul ca situatia actuala nu are precedent este explicat nu atat de dezechilibru, cat de inversarea raportului.

O scurta privire in istorie, perceptia fiecarui om, valorile culturale, modelele de comportament promovate prin religie sunt numai cateva din elementele care ne conving de neputinta omului in fata fortelor naturii. Examinand insa noile dovezi, de altfel urme ale civilizatie moderne, rezulta un raport om-natura supraunitar. Cu alte cuvinte, noi, oamenii, cu sau fara stiinta noastra iesim invingatori din lupta cu natura sau cel putin din numeroase batalii.

In acest context, s-au conturat si au luat apoi o amploare din ce in ce mai mare preocuparile legate de mediul inconjurator. Inventarierea, descrierea, analiza problemelor s-a dovedit insuficienta. Pentru a gasi solutii, pentru a pune premisele unei relatii armonioase cu natura, abordarea fenomenelor si proceselor trebuie sa fie holista, sa cuprinda intregul ansamblu, astfel incat cunoasterea umana sa acopere toata complexitatea naturii, de la modul de organizare, structurare si functionare la transformarile generate de procesele ireversibile specifice acesteia.

Ecologia este domeniul stiintific care dispune de instrumentarul specific si nu numai pentru a raspunde acestor cerinte, valorificand, in acelasi timp, suportul informational acumulat in diverse alte domenii. In sens general, ecologia are ca obiect de studiu relatiile de interactiune dintre materia vie si mediu, dintre sistemele alcatuite de plante si animale. Sau, mai concret, ecologia isi propune sa puna in evidenta mecanismele intime ale vietii pe Terra, ale proceselor naturale de transformare ale substantei, energiei si

informatiei in care se angajeaza materia vie organizata sub forma de sisteme.

Ecologia este stiinta care se ocupa cu studiul relatiilor de interactiune din biosfera, cuprinzand relatiile intra- si interspecifice si relatiile cu mediul de viata anorganic.

Luand in considerare sensul etimologic , ecologia este stiinta gospodariei din natura, a felului cum convietuiesc plantele si animalele. Vietuirea unor organisme in asociatii permanente nu este intamplatoare. Fiintele vii traiesc in dependenta reciproca. De exemplu, anumite insecte nu pot trai fara nectarul florilor, bogat in substante zaharoase; pe de alta parte, plantele care produc asemenea substante nu se pot reproduce fara ajutorul insectelor respective.

Construit precum termenul de "economie", termenul de "ecologie" deriva, in parte, din radacina indo-europeana weik, care desemeneaza o unitate sociala superioara "casei" sefului de familie. Aceasta radacina a dat sanscritul vecah (casa), latinul vicus (cartierul unui oras, burg) si grecul oikos (habitat, acasa). Ca atare "ecologie" a fost construit pe baza a doua cuvinte grecesti: oikos si logos (logia = discurs).

O data cu aparitia fenomenelor de poluare si degradare a mediului, ecologia a fost trecuta in randul stiintelor prioritare, cu un pronuntat rol practic. Fenomenul ecologic, prin latura sa negativa (afectarea proceselor naturale de obtinere a hranei, a existentei societatii), devine un partener permanent in procesele de adoptare a deciziilor economice, sociale si chiar politice. Ecologia, ca stiinta a interactiunilor din si dintre sistemele supraindividuale, are puternice legaturi cu activitatea omului, in general, si cu activitatea economica, in special.

Prin activitatea sa economica, omul patrunde in procesele complexe din ecosisteme, preluand o parte din materie pentru interesele sale si ale societatii. El va pune "la treaba" multe plante si animale pentru a-i completa forta si pentru a-i procura hrana. De aceea, in activitatea sa economica omul va trebui sa stie ceea ce se petrece in lumea plantelor si a animalelor, care factori influenteaza echilibrul ecologic si cum poate fi atrasa entropia joasa din diferite regiuni ale Terrei sau din lumina si caldura Soarelui.

Ca stiinta aplicata, ecologia dezvolta si pune in practica cunostintele teoretice de la care ar trebui puse, apoi rezolvate, cele mai multe din problemele legate de ocrotirea, amenajarea sau exploatarea ecosistemelor si a resurselor regenerabile ale biosferei. In urmatoarele decenii, ea este chemata sa joace, un rol din ce in ce mai important, prin contributia sa la dezvoltarea unui nou mod de gandire, de abordare a realitatii economice, sociale si politice generate de expansiunea omului in biosfera.

Activitatea de cercetare-dezvoltare in ecologie se circumscrie in jurul a mai multe directii, reprezentate de: ecologia populatiilor, ecologia ecosistemelor, ecologia comunitatilor, ecologie spatiala sau a peisajului etc.

Ecologia populatiilor abordeaza problema dinamicii si interactiunii acestora la nivelul plantelor, animalelor si

microorganismelor. Ecologia ecosistemelor sau a comunitatilor are ca obiect de cercetare elemente care nu mai sunt exclusiv biologice, fiind integrate si ciclurile materiei, fluxurile energetice si transmiterea informatiilor. Ecologia spatiala are in vedere localizarea ecosistemelor si modul cum relatiile spatiale, variabilitatea in profil teritorial se exprima la nivelul interactiunilor specifice sistemelor supraindividuale, precum si diferentierea scarilor de abordare in functie de procesele studiate, pentru a fi posibila evidentierea cat mai corecta a relationarilor.

Multiplicarea cantitativa si calitativa a fenomenului ecologic a facut ca in cadrul ecologiei sa se diferentieze mai multe subdomenii: ecologia vegetala, ecologia animala, ecologia umana s.a. La baza subdivizarii pot fi si domeniile de viata, rezultand: oceanografia, limnologia, biospeologia, ecopedologia, ecologia agricola, ecologia forestiera, ekistica (ecologia asezarilor umane). Din punct de vedere al nivelului abordat din organizarea sistemica a viului, populational sau biocenotic, se diferentiaza:

Autoecologia, care studiaza caracteristicile ecologice ale unei specii, evidentiind adaptarile sale la actiunea factorilor de mediu fizici si biotici si

Sinecologia, care are in vedere studierea raporturilor de convietuire ale indivizilor in cadrul populatiilor si a raporturilor dintre populatii in cadrul biocenozei, tinandu-se seama de interactiunea lor cu conditiile mediului abiotic, de productivitate etc.

In sfarsit, o alta delimitare se realizeaza in functie de domeniul de aplicabilitate al rezultatelor cercetarii. Astfel, se individualizeaza:

Ecologia teoretica, punand accentul pe cresterea gradului de cunoastere din domeniu pe diferite directii: ecologie terestra, ecologie acvatica, limnologie, ecologie globala si pe diferite niveluri: ecosisteme, peisaje, biomuri, biosfera.

Ecologia aplicata prin care sunt investigate diverse procese rezultate din interactiunea omului cu sistemele ecologice sau sunt aplicate rezultatele cercetarilor teoretice in vederea cresterii armoniei activitatilor umane in relatiile cu mediul inconjurator: reconstructie ecologica, ecologia proceselor de

degradare, ecologie agricola, gospodarirea resurselor naturale etc.

Limita superioara a domeniului de studiu al ecologiei este reprezentata de biosfera, limita inferioara - de nivelul organismului individual. Sub aspect sintetic, ecologia scoate in evidenta relatiile viata-mediu, ceea ce reprezinta esenta ecologiei generale sau a ecologiei teoretice, conducand la interpretarea sistemica a proceselor ecologice, ca parti ale biosferei - ecosistemului. In ecologie se subliniaza si un punct de vedere mezoecologic, ca studiu al particularitatilor interactiunilor viata-mediu, in functie de natura mediului.

Extinderea obiectului de studiu al ecologiei asupra intregului mediu biotic al antroposferei duce la inglobarea in domeniul sau si a unor domenii extrabiologice. In acest sens, sistemul general al biosferei devine un sistem deschis spre spatiul interplanetar.