Efectele activitatii sociale-economice asupra ecosistemului

Efectele activitatii sociale-economice asupra ecosistemului

Ecosistemul global este produsul global al catorva miliarde de ani de schimbari evolutive in alcatuirea scoartei terestre. Mediul este o masina vie, enorma si foarte complexa, care constituie un strat dinamic subtire pe suprafata Pamantului. Fiecare activitate umana depinde de starea perfecta si buna functionare a acestui mecanism. Pentru a supravietui, omul are nevoie de existenta stabila, neintrerupta a unui mediu adecvat. Si, totusi, se aduna dovezi ca modul in care traieste omul acum impinge acest invelis subtire, care sustine viata, spre distrugere. Din neolitic si pana astazi, ecosistemele au mai avut de suferit schimbari, dar fara indoiala, cel mai important impact prin marime, forta de distrugere si consecinte este cel actual.

Structura si componenta ecosistemelor a fost si este schimbata prin interventii cum sunt: defrisarea, supraexploatarea resurselor biologice, introducerea de noi specii, amenajari hidrotehnice si poluare.

Defrisarea

Dintre toate formele de covor vegetal, cele mai mari amputari le-a suferit padurea. Despadurirea a mers mana in mana cu civilizatia, ca apoi sa urmeze desertificarea.

In zonele calde, unde din cauza climatului secetos echilibrul ecologic este foarte labil, precum si in habitatele marginale, avand conditii de mediu extreme, se verifica succesiunea: padure → vegetatie ierboasa → teren agricol → eroziune → desert. In zonele temperate, cu climat favorabil, socul este mai putin amplu, succesiunea mai scurta, oprindu-se la eroziune, desi si aici conditii petrografice si pedologice agravante pot duce la instalarea unor semideserturi.

Exista si situatii in care trecerea de la padure la desert este aproape directa si foarte rapida, in asa numitele terenuri "cu vocatie de desertificare". Fac parte din aceasta categorie ecosistemele aflate la distante mari de tarmul marilor (continentalism accentuat), cele in care se produc stratificari de aer uscat (depresiuni intercontinentale de mica altitudine).

Un fenomen pus in evidenta mai ales in ultimul timp este accelerarea succesiunii in zonele in care padurea a disparut de mult, iar desertul care a inlocuit-o s-a extins pe mari arii geografice. El se explica prin faptul ca padurea constituie un centru de atractie si de concentrare a umiditatii pentru intregul landsaft geografic zonal, pana la un punct aceasta exercitand o influenta similara cu a marilor si oceanelor. Prin disparitia padurii si impingerea centurii verzi arborescente la mare distanta, ariditatea climatului se accentueaza, facand ca, din punct de vedere ecologic, intreaga zona sa capete caracter de desert sau semidesert potential.

Datorita despaduririlor de lunga durata, practicate pretutindeni pe Glob, padurea planetara de azi ocupa suprafete incomparabil mai mici, nu mai formeaza masive mari si neintrerupte, refugiindu-se in munti si locuri greu accesibile, cu soluri sarace si climat neatragator pentru agricultura. Din suprafata impadurita de circa 70% a uscatului, in perioada preistorica, proportia a scazut in prezent la 30% (4.1 miliarde ha). Scaderea este insa mai mare daca tinem seama de faptul ca 29% din zona impadurita este neproductiva, iar 25% are valoare economica redusa.

La defrisarile din trecut, facute in special in scopul extinderii pastoritului, agriculturii si asezarilor umane, timpurile moderne au adaugat taierile in scopuri economice pentru satisfacerea nevoilor de lemn ale societatii. Rezultatul nu consta doar in diminuarea padurii, ci si in degradarea ei progresiva. Padurile cultivate nu au acelasi randament, stabilitate, rezistenta si forta protectiva.

In functie de procentul actual de impadurire, distingem:

tari cu paduri suficiente (din Asia, Oceania, America Centrala);

tari cu paduri relativ putine, dar inca la limita de echilibru ecologic (din Europa si America de Nord) si

tari extrem de sarace in paduri (Africa Tropicala, Australia).

Pe ansamblu, starea cea mai apropiata de optimul ecologic o are America de Sud, fiind continentul cu cel mai mare procent de impadurire (46.7%).

Despaduririle reprezinta una din amenintarile principale aduse echilibrului ecologic al biosferei si duc in mod sigur la desfigurarea irevocabila a ecosistemelor.

Urmarile negative ale schimbarilor aduse in structurile biocenotice pot deveni catastrofale, in special in spatiile insulare si in ecosistemele fragile, unde posibilitatile de compensare a devierilor de la normal sunt reduse. Aceste schimbari au fost provocate de om in mod constient, de exemplu, pentru a favoriza o specie cu valoare economica, sau inconstient, o data cu extinderea civilizatiei pe noi continente.

Poluarea

A devenit, in ultimele decenii, un fenomen mai mult sau mai putin generalizat, ancorat in realitatea inceputului de mileniu. Efectele acesteia pot fi analizate din perspectiva fiecarui individ, a societatii, a speciilor de plante si animale, a ecosistemelor sau a viitorului intregii planete.

Direct sau indirect, poluarea induce modificari ale ecosistemelor fara ca acestea sa poata fi sesizabile intotdeauna in timp util (de exemplu, "moartea padurilor").