PROIECT DE DIPLOMA RESURSE NATURALE SI PROTECTIA MEDIULUI - PROPRIETATILE ORGANOLEPTICE ALE APEI

PROIECT DE DIPLOMA

FILIERA:TEHNOLOGICA

PROFIL:RESURSE NATURALE SI PROTECTIA MEDIULUI

SPECIALIZARE:TEHNICIAN ECOLOG SI PROTECTIA CALITATII MEDIULUI

TEMA:PROPRIETATILE ORGANOLEPTICE ALE APEI

CUPRINS

ARGUMENT.....................4

CAPITOLUL. I:Metodologia cercetarii sanitare a apei.5/15

CAPITOLUL II:POLUAREA APELOR........16/21

CAPITOLUL III : APA IN NATURA..........22/24 BIBLIOGRAFIE.......................25ANEXE........................26/27   

CAPITOLUL.I

Metodologia cercetarii sanitare a apei

Metodologia cercetarii sanitare a apei trebuie sa respecte cateva principii generale. Aceste

principii pot fi rezumate la urmatoarele :

. stabilirea de obiective precise, care sa nu dea loc la confuzii si care sa fie urmarita

timp indelungat. In acest fel cercetarea are un scop bine cunoscut;

. stabilirea principalilor indicatori sau parametri urmariti, care va tine seama de

doua elemente primordiale: tipul indicatorilor si nivelul lor. Tipul indicatorilor se

stabileste. In general in functie de datele care caracterizeaza obiectivul urmarit:

apa potabila, apa de irigatie, apa de imbaiere etc. Nivelul indicatorilor se stabileste

numai in functie de situatia concreta a utilizarii apei: acelasi indicator putand avea

valori diferite in functie de relatia sa cu sanatatea populatiei sau influenta asupra

utilizarii apei. Nivelurile acceptate sunt denumite si concentratii maxime admise

(CMA) si sunt prevazute in standardele de stat, ordine ale Ministerului Sanatatii

sau recomandari ale organelor sanitare;

. stabilirea metodelor de analiza, care trebuie sa ia in consideratie o serie de

calitati ale acestora ca: limita de detectie sau cea mai mica cantitate de substanta

posibila a fi pusa in evidenta in proba; sensibilitatea sau decelarea celei mai mici

variatii in proba a concentratiei substantei determinate, selectivitatea sau evitarea

interferentei cu prezenta altor substante prezente in proba, exactitatea sau

posibilitatea ca valorile obtinute prin determinari sa fie cat mai apropiate de

concentratiile reale existente in proba si rapiditatea sau timpul cel mai scurt

necesar pentru determinarea substantei cercetate;

- stabilirea locului si ritmului prelevarii probelor, care trebuie efectuate - cu

maxima rigurozitate pentru a nu introduce artefacte inca din primul moment al

determinarii. O proba se considera reprezentativa atunci cand compozitia apei

recoltare este identica cu cea a apei din care s-a facut recoltarea sau are

aceeasi compozitie la locul si momentul cand s-a facut recoltarea. Locul

recoltarii poate fi diferit, dupa modul de utilizare a apei si scopul urmarit.

Momentul recoltarii si frecventa acesteia se vor stabili in functie de variabilele

luate in considerare (calitatea apei, regimul de distributie, debitul sursei etc.).

In general, frecventa recoltelor trebuie sa depaseasca frecventa variatiilor sau

cel mult sa se suprapuna lor; sub acest aspect se cunosc doua tipuri de

recoltari si anume:

- recoltare instantanee sau probe unice cand variatiile sunt reduse si

determinarile sunt manuale;

- recoltari continue sau probe medii cand variatiile sunt mari si

determinarile sunt instrumentale.

. stabilirea terminologiei de exprimare a rezultatelor, care trebuie sa fie unitara

pentru a permite posibilitatea de interpretare corelativa a rezultatelor obtinute si a

trage conc1uzii valabile.

In baza acestor principii generale, metodologia de cercetare a apei prezentata in

continuare se adreseaza in principal apei potabile si doar prin intermediul acesteia si celorlalte

modalitati de utilizare.

Cercetarea sanitara a apei distribuite populatiei prin instalatii centrale se executa prin

examene de laborator asupra apei consumate si investigatii de teren asupra retelei de apa.

Recoltarea probelor se va face din reteaua de distributie, inclusiv rezervorul de inmagazinare,

in puncte reprezentative alese dupa urmatoarele criterii:

extinderea retelei de distributie, astfel incat sa se acopere intreaga suprafata a localitatii pentru a

nu ramane zone in afara controlului;

denivelarile terenului, alegandu-se obligator zonele cele mai ridicate;

gradul de uzura al retelei, cuprinzand zonele cu cele mai frecvente defectiuni si

pierderi de apa, inclusiv cele in care se constata intreruperi in distributia apei;

zonele cu cel mai ridicat potential de poluare ca intersectiile cu reteaua de canalizare

sau alte retele, existenta de balti, gropi cu apa stagnanta, puturi absorbante sau capete

de conducta;

zonele in care analizele anterioare au aratat o frecventa scazuta a gradului de

potabilitate al apei, precum si dupa executarea de reparatii, inclusiv montarea de

conducte etc.

Numarul si frecventa recoltarilor se stabilesc in functie de numarul populatiei deservite

si felul surselor de apa.

In tabelul 1 redam schema minima recomandata de Ministerul Sanatatii :

Tabelul 1: Frecventa si numarul probelor de apa de recoltat

Nr. locuitori

Nr. minim de probe

Intervalul recoltelor in zile

Surse subterane

Surse de suprafata

In cazul cand numarul punctelor de recolta depaseste numarul probelor recoltate

periodic se va intocmi un grafic de rotatie care sa asigure acoperirea intregii retele de

distributie.

Examenele de laborator vor cuprinde obligatoriu urmatoarele determinari: consumul

chimic de oxigen (la permanganat), amoniacul si nitritii (determinari cantitative) si clorul

rezidual liber pentru apele care se dezinfecteaza (determinare efectuata pe teren, in momentul

recoltarii probei).

De la caz la caz, in functie de situatia locala se vor introduce si determinari

suplimentare ca fenoli, plumb, nitriti etc.

In paralel se va cerceta direct pe teren cu ocazia recoltarilor sau in cazuri speciale starea

sanitara a punctelor de recoltari, a zone lor din jur, evidentiindu-se unele situatii de insalubritate, de

defectiuni, pierderi de apa etc.

Cercetarea sanitara a apei din sursele de aprovizionare se executa de asemenea prin

examene de laborator efectuate periodic si prin investigatii de teren.

Pentru sursele de suprafata analiza apei se efectueaza prin recoltarea acesteia de 2-4 ori pe an,

in perioadele cele mai critice ale poluarii si anume la debitele minime de iarna (temperaturile cele mai

scazute) si de vara (temperaturile cele mai ridicate) si la debite maxime de primavara si/sau de toamna

(dupa ploi sau topirea zapezii).

Pentru sursele subterane analizele se efectueaza prin recoltarea apei 1-2 ori pe an in perioadele

de stabilitate si/ sau dupa precipitatii puternice.

Numarul recoltelor se poate stabili si in functie de calitatea apei brute si eficienta instalatiilor de

tratare. Laboratoarele statiilor de apa vor efectua analiza apei brute la sursa zilnic sau chiar de mai

multe ori pe zi in functie de variatiile calitatii apei.

Examenele de laborator vor cuprinde urmatoarele determinari minime:

pentru apele de suprafata, suspensiile, pH-ul, reactia, consumul chimic de oxigen, oxigenul

dizolvat si cerinta biochimica de oxigen;

pentru apele subterane pH-ul, reactia, reziduul fix, consumul chimic de oxigen.

De la caz la caz se vor putea introduce si alte determinari in functie de situatia locala ca:

indicatori specifici de poluare (pesticide, detergenti, metale neferoase, fenoli, produse

petroliere etc.);

indicatori specifici de mineralizare (cloruri, nitrati, fier, mangan, duritate totala si

temporara, fluor, iod etc.).

Cercetarea sanitara a apelor de suprafata se efectueaza numai in conditiile cand sursa de apa

este necorespunzatoare, respectiv nu se incadreaza categoriei de folosinta. In aceste conditii se fac

cercetari de laborator si investigatii pe teren care au drept scop depistarea surselor de poluare.

Studiile respective se desfasoara in zona din amonte punctului de folosinta. Investigatiile de teren vor

urmari depistarea tuturor surselor de poluare a apei: deversari de ape reziduale, depuneri de reziduuri

solide, vidanjari de reziduuri fecaloide, scurgeri temporare de ape meteorice, intoarceri ale apelor de

irigare etc. In cadrul acestor investigatii de teren se vor culege datele necesare privitoare la natura,

volumul si ritmul eliminarilor poluante, existenta statiilor de epurare, capacitatea si functionalitatea lor,

eficienta medie etc.

Punctele de recolta vor fi astfel amplasate incat sa permita aprecierea influentei fiecarei surse

de poluare si eventual a capacitatii de autopurificare. In mod obisnuit punctele de recolta trebuie sa se

gaseasca in amonte si aval (dupa amestec) fata de sursa de poluare; datorita frecventei uneori mari a

surselor de poluare, punctele din aval de o sursa pot fi considerate si ca puncte din amonte fata de

sursa urmatoare.

Ritmul recoltelor depinde de ritmul poluarilor; in cazul poluarilor permanente (continue) ritmul

recoltelor este determinat de variatiile de debit al receptorului (minime de vara si iarna, si maxime de

primavara si toamna). In cazul poluarilor intermitente (discontinue) ritmul recoltelor se stabileste in

functie de regimul eliminarilor sau al antrenarii poluantilor.

In ceea ce priveste indicatorii folositi, in cazul apelor de suprafata care nu sufera poluari

industriale, se vor determina indicatorii generali minimi necesari si anume : temperatura, culoarea,

mirosul, oxigenul dizolvat, consumul chimic de oxigen, consumul biochimic de oxigen, suspensiile

reziduale, pH-ul, amoniacul, nitritii si clorurile.

In cazul apelor de suprafata care sufera poluari industriale se vor determina indicatorii

specifici adecvati ca plumbul, cadmiul, cromul, cianurile, mercurul, cuprul, zincul, fenolii,

detergentii, pesticidele, hidrocarburile etc.

Cercetarea sanitara a apelor reziduale se efectueaza in conditiile in care se deceleaza

aceste ape ca surse de poluare. In aceste conditii se executa analize de laborator pe apa bruta si

epurata (in cazul existentei unor statii de epurare) si investigatii de teren asupra provenientei apelor

reziduale, a naturii lor, a cantitatii si ritmului de producere si eliminare, eventual stocare, a

recirculatiei apei, a compozitiei probabile (teoretica), a etapelor de epurare si capacitatii statiei, a

rezultatelor obtinute in exploatarea statiei etc.

Prelevarea probelor se va face, acolo unde este posibil, si mai ales pentru apele reziduale

industriale, de la diferitele sectoare ca si din efluentul global atat la intrarea cat si la iesirea din

statie; dupa necesitate se poate studia si eficienta pe trepte (epurare mecanica, epurare biologica,

epurare chimica etc.).

Ritmul recoltelor este determinat de ritmul producerii si eliminarii apelor reziduale, iar

indicatorii urmariti vor fi in mare aceiasi ca si in cazul apelor de suprafata : indicatori globali

(temperatura, culoare, miros, turbiditate, suspensii, sediment, pH, reactie, azot total si organic,

amoniac, nitriti, cerinta chimica si biochimica de oxigen, putrescibilitatea etc.) si indicatori

specifici (toxicitatea, metale grele, substante toxice, radioactive, micropoluanti etc.).

Cercetarea sanitara a eficientei statiilor de tratare a apei se adreseaza deopotriva

instalatiilor de purificare a apei potabile, cat si celor de epurare a apelor reziduale.     Cercetarea se executa in 2 timpi, care pot fi urmariti, in paralel sau in succesiune. Este vorba de cercetarea

eficientei globale a statiei si cercetarea eficientei pe trepte sau instalatii individuale.

Cercetarea eficientei globale se face prin efectuarea de analize de laborator, de preferat pe

acelasi val de apa, cunoscandu-se timpul de parcurgere in statie, la intrarea si la iesirea din statie.Examenele de laborator vor cuprinde acei parametri sau indicatori de calitate ai apei pe care

procesul tehnologic de tratare in statie trebuie sa-i corecteze. Pentru statiile de tratare a apei

potabile indicatorii minimi sunt urmatorii : turbiditate, consumul chimic de oxigen, amoniacul,

nitritii, nitratii, fluorul, duritatea si reziduul. In cazul cand apa este supusa dezinfectiei se vor

determina formele dorului rezidual: total, liber si legat.

In cazul in care eficienta globala se dovedeste a fi necorespunzatoare se va trece la

cercetarea amanuntita a fiecarei trepte in parte. Prelevarea de probe se va face in acest caz la

intrarea si iesirea apei din fiecare sector sau instalatie componenta a statiei. Calculul eficientei se

va face pe baza raportului procentual intre calitatea apei la iesirea si intrarea in treapta respectiva.

El se va compara cu eficienta proiectata, depistandu-se astfel diferite deficiente ale functionalitatii

sau constructiei statiei.

Cercetarea sanitara a apei din instalatii locale (fantani, izvoare) se efectueaza prin analize

de laborator recoltate periodic (trimestrial, semestrial, anual) in functie de calitatea apei si

conditiile tehnice ale instalatiei. Indicatorii folositi se rezuma numai la consumul chimic de oxigen,

amoniacul si nitritii, la care in functie de situatia locala se pot adauga si alti indicatori de poluare

sau mineralizare.

Prelevarea probelor de apa

Recoltarea probelor de apa este o etapa deosebit de importanta in desfasurarea procesului

de analiza fizico-chimica a apei, deoarece probele recoltate trebuie sa fie reprezentative si nu

trebuie sa introduca modificari in compozitia si calitatile apei datorita unei tehnici defectuoase sau

a unor conditii incorecte de pregatire a materialului.

Pregatirea materialului pentru recoltare

Recoltarea apei pentru analiza fizico-chimica se face in flacoane de sticla sau polietilena

prevazute cu dop rodat sau inchise ermetic. Vasele de recoltare trebuie spalate foarte bine pentru a

indeparta orice urma de substante organice sau alte impuritati care ar putea denatura compozitia

probei. Spalarea se face cu amestec sulfocromic si detergenti, apoi se c1atesc bine cu apa de la

robinet, cu apa distilata si bidistilata si in final se usuca.

2.2. Tehnica recoltarii probelor de apa

In momentul recoltarii, flaconul se va c1ati de 2-3 ori cu apa ce urmeaza sa fie recoltata,

apoi se umple cu apa de analizat pana la refuz, iar dopul se va fixa in asa fel incat sa nu ramana

bule de aer in interiorul vasului.

Modul cum se face recoltarea este in functie de sursa de apa, astfel:

din reteaua de distributie apa se recolteaza dupa ce s-a curtat robinetul cu un

tampon curat, atat pe dinafara cat si pe dinauntru si apoi s-a lasat sa curga aproximativ

5 min apa stagnata pe conducta;

in cazul distributiei intermitente, o proba se va recolta la primul jet de apa, pentru

a avea prima apa care circula prin robinet si a doua proba se va lua dupa doua ore de

curgere continua;

din rezervoarele de inmagazinare, probele se vor recolta de la punctele de iesire;

din fantani eu extragerea apei prin pompare, probele de apa se recolteaza dupa o

pompare de minim 10 min;

din fantani cu galeata, recoltarea se face introducandu-se galeata la 10-30 cm sub

oglinda apei si apoi se toarna apa in flaconul de recoltare;

din apele de suprafata, recoltarea se face fixand flaconul pe un suport special care

ii confera greutatea necesara pentru a patrunde cu usurinta sub nivelul apei. Recoltarea

se face pe firul apei, unde este cea mai mare adancime, in amonte de orice influenta a

vreunui efluent si in aval, unde se realizeaza amestecul complet al apel receptorului cu

efluentul;

pentru apele reziduale se recolteaza probe unice, medii si medii proportionale.

Pentru probele unice se face o singura recoltare, fie din efluentul general sau din efluentii

pe sectii pentru apele reziduale industriale, fie din efluentii partiali ai unui sector sau ai unei

institutii pentru apele fecaloide menajere.

Conservarea probelor de apa

Un alt aspect important al procesului de recoltare este grija pentru conservarea probelor

pentru analiza, de oarece analiza apei are o valoare limitata daca probele au suferit modificari

fizico-chimice sau biologice in timpul transportului sau pastrarii.

In general este indicat sa treaca un timp foarte scurt - de maxim 4 ore - intre recoltare si

analiza probelor de apa.

Schimbarile de temperatura si presiune pot avea ca rezultat pierderea unor substante in stare

gazoasa fapt pentru care este recomandat ca determinarile de gaze sa se

faca la locul de recoltare sau sa se fixeze, tratandu-se cu diversi reactivi, astfel:

pentru fixarea oxigenului dizolvat se adauga 2 ml clorura manganoasa 50% si 2 ml amestec

de KI 15% si NaOH 35%, pentru 200 ml apa;

pentru hidrogenul sulfurat se adauga 2ml acetat de cadmiu, sau de zinc 5%, pentru 200 ml

apa.

Activitatea microbiana poate schimba balanta amoniac - nitriti - nitrati, sau poate descreste

continutul in compusi organici care se degradeaza rapid, de aceea pentru conservarea formelor de

azot si a substantelor organice in genere, se recolteaza apa separat in flacoane, in care s-au introdus

2 ml H

S0

1: 3, pentru 1 litru de apa (inainte de a fi analizata proba de apa se neutralizeaza):

pentru conservarea fenolilor se adauga 0,5g NaOH, pentru 1 litru de apa.

Pentru ionii metalelor grele, se recomanda acidifierea probelor la pH in jur de 3,5, care are

ca scop impiedicarea precipitarii si a retinerii acestor ioni de pe peretii vasului in care se face

recoltarea.

Probele conservate trebuie tinute la temperatura de 6 - 10C si luate in lucru dupa cum

urmeaza:

pentru apele curate, analizele se fac pana la cel mult 72 ore din momentul recoltarii;

pentru apele cu poluare medie, pana la 48 ore din momentul recoltarii;

pentru apele poluate, pana la 12 ore din momentul recoltarii probei.

Transportul probelor

Flacoanele cu probele de apa vor fi transportate in ambalaj izoterm care sa le fereasca de

loviri.

Probele recoltate vor fi insotite de o fisa de recoltare care trebuie sa cuprinda :

- informatii generale:

numele si prenumele persoanei care a facut recoltarea;

localitatea si denumirea sursei de apa;

folosinta apei;

data, ora si locul unde s-a facut recoltarea;

scopul analizei;

- pentru apa recoltata din fantani:

caracterul fantanii (publice, particulare, daca deserveste sau nu mai multe

gospodarii);

adancimea pana la oglinda apei si grosimea stratului de apa pana la

fundul fantanii ;

felul constructiei si starea peretilor fantanii;

dispozitivul de scoatere a apei (cumpana, roata, pompa etc.);

distanta fata de sursele de impurificare posibile (grajduri, latrine, depozite de

gunoi etc.) si cum este amplasata fantana fata de sursele de impurificare (amonte

sau aval);

daca apa se tulbura dupa ploi;

- pentru apa de suprafata :

distanta de la mal pana la locul de unde s-a luat proba;

adancimea apei;

natura geologica a terenului;

conditiile meteorologice in momentul recoltarii si cu 5 zile inainte; daca locul

recoltarii este in amonte sau in aval de punctul de deversare a vreunui client;

- pentru ape reziduale:

se va specifica felul probei (unica, medie sau medie proportionala);

la denumirea locului de recoltare se va indica intreprinderea, sectia, efluentul

(general sau partial), teritoriul tributar canalizarii.

Analiza fizico - chimica a apei

Analiza fizico - chimica a apei consta in determinarea proprietatilor organoleptice si fizice

precum si a compozitiei chimice.

Analiza apei se executa dupa un plan bine stabilit, tinand cont de sensibilitatea mai mare

sau mai redusa a proprietatilor si componentilor apei. In acest sens, unele determinari se fac la

locul de recoltare, astfel: determinarile organoleptice (gust, miros), determinarea temperaturii,

fixarea oxigenului dizolvat si a hidrogenului sulfurat, determinarea clorului rezidual, a bioxidului

de carbon liber si agresiv, determinarea de pH.

Alte determinari se fac in primele 4 ore de la recoltare, daca apele nu au fost conservate:

determinarea turbiditatii, a suspensiilor, determinarea reziduului fix, determinarea fosfatilor, a

oxidabilitatii, a formelor de azot, determinarea fierului, a duritatii temporare (carbonatata), a

manganului.

Determinari care se efectueaza in primele 24 de ore de la recoltarea probelor: determinarea

alcalinitatii si aciditatii, determinarea duritatii totale, a calciului si a magneziului, determinarea

fluorului.

Determinarea proprietatilor organoleptice

Proprietatile organoleptice ale apei sunt reprezentate de acele caracteristici care

impresioneaza organele noastre de simt. Este vorba de gustul si mirosul apei.

Gustul apei este dat de continutul in substante chimice si in primul rand de sarurile minerale

si de gazele dizolvate (cele mai importante fiind oxigenul si bioxidul de carbon). Excesul sau

carenta unora din aceste componente poate imprima apei un gust neplacut (fad, salciu, amar,

metalic, dulceag etc.).

Mirosul apei este legat de asemenea de prezenta in exces a unor elemente naturale sau

provenite prin impurificarea apei, ca si din unele transformari la care sunt supuse in apa anumite

substante chimice mai ales poluante.

Determinarea proprietatilor fizice

Proprietatile fizice ale apei sunt reprezentate in primul rand de acele caracteristici care au la

baza metode obiective de determinare. Ele includ si caracteristici care actioneaza evident asupra

organelor de simt, dar care nu se determina exclusiv cu ajutorul acestor organe.

Proprietatile fizice au o valoare ridicata in cea ce priveste evidentierea procesului de

poluare a apei. Astfel, culoarea apei poate evidentia prezenta in cantitate crescuta a unor poluanti

solubili in apa, in timp ce turbiditatea arata prezenta unor substante insolubile. Chiar si temperatura

apei poate fi un indicator indirect de poluare, mai ales pentru apele subterane, unde se stie ca

temperatura este constanta. Variatii ale acestei temperaturi insa, paralel cu variatiile temperaturii

aerului, indica existenta unei comunicari cu exteriorul si deci posibilitatea de patrundere in sursa de

apa a poluantilor din afara. Mai mult chiar, in ultimul timp datorita patrunderii in apele naturale ale

unor ape reziduale calde, se vorbeste din ce in ce mai mult de poluarea termica a apelor, iar

temperatura este, in acest caz, un indice direct de poluare a apei, mai ales a celei de suprafata.

Temperatura insa poate exercita si efecte nocive asupra omului. Astfel, apa rece (sub 5) produce

scaderea rezistentei locale cu favorizarea faringitelor, traheitelor, bronsitelor etc., iar apa calda

(peste 17) are gust neplacut, nu satisface setea, iar uneori prezinta chiar senzatia de greata si

voma.

In cadrul proprietatilor fizice ale apei este cuprinsa si radioactivitatea.

Determinarea temperaturii apei

Generalitati: temperatura apelor de suprafata variaza in functie de temperatura aerului, in

timp ce temperatura apelor de profunzime este constanta.

Principiul metodei: citirea indicatorilor unui termometru gradat in zecimi de grad dupa

introducerea lui in apa de analizat.

Material necesar : termometru gradat in zecimi de grad; un vas izoterm de 5 - 10 litri.

Modul de lucru: se introduce termometrul in apa de cercetat si citirea temperaturii se face

dupa 10 min fara a-l scoate din apa. Daca conditiile nu permit introducerea directa a termometrului

la punctul de luare a probei de apa, se recolteaza un volum de 5 - 10 litri din apa de analizat intr-un

vas care trebuie protejat de razele solare si in care se introduce direct termometrul, iar dupa 10 min

se face citirea temperaturii apei.

Determinarea temperaturii se efectueaza numai in locul de recoltare si daca este posibil

direct in sursa de apa.

Paralel cu determinarea temperaturii apei se determina si temperatura aerului.

Determinarea culorii apei

Generalitati: culoarea naturala a apei este data de acizii humici, lignina, tanin, compusi

flavonici si unele saruri minerale dizolvate. O apa colorata intens indica o poluare cu substante

toxice. Determinarea culorii se poate face calitativ si cantitativ.

Determinarea turbiditatii apei

Generalitati: turbiditatea apei este data de particule foarte fine aflate in suspensie, care nu

sedimenteaza in timp. O apa tulbure este refuzata de consumator si totodata prezinta si un pericol

epidemiologic, deoarece particulele in suspensii pot constitui un suport nutritiv pentru germeni.

Determinarea turbiditatii se poate face calitativ, semicantitativ si cantitativ.

CAPITOLUL.II

Poluarea apei

Apa este un factor important in echilibrele ecologice, iar

poluarea acesteia este o problema actuala cu consecinte mai mult sau mai putin

grave asupra populatiei. Prin poluarea apei, se intelege

alterarea

caracteristicilor fizice, chimice si biologice ale apei, produsa direct sau

indirect de activitatile umane si care face ca apele sa devina improprii

utilizarii normale in scopurile in care aceasta utilizare era posibila inainte

de a interveni alterarea. Efectele poluarii resurselor de apa sunt complexe si

variate, in functie de natura si concentratia substantelor impurificatoare.

Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizeaza prin tratare,

prin care se asigura conditiile necesare pentru consum.

Poluarea apelor poate fi naturala sau artificiala. Poluarea

naturala se datoreaza surselor de poluare naturale si se produce in urma

interactiei apei cu atmosfera, cand are loc o dizolvare a gazelor existente in

aceasta, cu litosfera, cand se produce dizolvarea rocilor solubile si cu

organismele vii din apa. Poluarea artificiala se datoreaza surselor de ape uzate

de orice fel, apelor meteorice, namolurilor, reziduurilor, navigatiei etc.

Se poate vorbi si despre poluare controlata si necontrolata.

Poluarea controlata (organizata) se refera la poluarea datorata apelor uzate

transportate prin reteaua de canalizare si evacuate in anumite puncte stabilite

prin proiecte. Poluarea necontrolata (neorganizata) provine din surse de poluare

care ajung in emisari pe cale naturala, de cele mai multe ori prin intermediul

apelor de ploaie.

Poluarea normala si accidentala

reprezinta categorii de

impurificare folosite pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea

normala provine din surse de poluare cunoscute, colectate si transportate prin

reteaua de canalizare la statia de epurare sau direct in receptor. Poluarea

accidentala apare, de exemplu, ca urmare a dereglarii unor procese industriale,

cand cantitati mari (anormale) de substante nocive ajung in reteaua de

canalizare sau, ca urmare a defectarii unor obiective din statia de preepurare sau

epurare.

Se mai poate vorbi si despre poluare primara si secundara.

Poluarea primara apare, de exemplu, in urma depunerii substantelor in

suspensie din apele uzate, evacuate intr-un receptor, pe patul acesteia. Poluarea

secundara apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate in urma fermentarii

materiilor organice depuse din substantele in suspensie antreneaza restul de

suspensii si le aduce la suprafata apei, de unde sunt apoi transportate in aval de

curentul de apa.

Principalele materii poluante si efectele acestora

Substantele poluante introduse in ape din surse naturale si

artificiale sunt numeroase, producand un impact important asupra apelor de

suprafata si subterane. Prejudiciile aduse mediului de substantele poluante pot fi

grupate in doua mari categorii: prejudicii asupra sanatatii publice si prejudicii

aduse unor folosinte (industriale, piscicole, navigatie, etc.). Substantele

poluante pot fi clasificate, dupa natura lor si dupa prejudiciile aduse, in

urmatoarele categorii:

- substantele organice, de origine naturala sau artificiala,

reprezinta pentru apa poluantul principal. Substantele organice de origine

naturala (vegetala si animala) consuma oxigenul din apa atat pentru dezvoltare,

cat si dupa moarte. Materiile organice consuma oxigenul din apa, in timpul

descompunerii lor, intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de

cantitatea de substanta organica evacuata, provocand distrugerea fondului

piscicol si in general a tuturor organismelor acvatice. In acelasi timp oxigenul

mai este necesar si proceselor aerobe de autoepurare, respectiv bacteriilor

aerobe care oxideaza substantele organice si care, in final, conduc la

autoepurarea apei. Concentratia de oxigen dizolvat normata, variaza intre

4 - 6 mg/dm in functie de categoria de folosinta, coborarea sub aceasta limita

avand ca efect oprirea proceselor aerobe, cu consecinte foarte grave. Cele mai

importante substante organice de origine naturala sunt titeiul, taninul, lignina,

hidratii de carbon, biotoxinele marine s.a. Substantele organice - poluanti

artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substante in cadrul rafinariilor

(benzina, motorina, uleiuri, solventi organici s.a), industriei chimice organice si

industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenti s.a.).

- substantele anorganice, in suspensie sau dizolvate sunt mai

frecvent intalnite in apele uzate industriale. Dintre acestea se mentioneaza, in

primul rand, metalele grele ( Pb, Cu , Zn , Cr ), clorurile, sulfatii etc. Sarurile

anorganice conduc la marirea salinitatii apelor, iar unele dintre ele pot provoca

cresterea duritatii. Clorurile in cantitati mari fac apa improprie alimentarilor cu

apa potabila si industriala, irigatiilor etc . Prin bioacumulare metalele grele au

efecte toxice asupra organismelor acvatice, inhiband in acelasi timp si procesele

de autoepurare. Sarurile de azot si fosfor produc dezvoltarea rapida a algelor la

suprafata apelor. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, marindu-

le rugozitatea si micsorandu-le capacitatea de transport si de transfer a caldurii.

- materialele in suspensie, organice sau anorganice, se depun pe

patul emisarului formand bancuri care pot impiedica navigatia, consuma

oxigenul din apa daca materiile sunt de origine organica, determina formarea

unor gaze urat mirositoare. Substantele in suspensie plutitoare, cum ar fi titeiul,

produsele petrolifere, uleiul, spuma datorata detergentilor, produc prejudicii

emisarului. Astfel, ele dau apei un gust si miros neplacut, impiedica absorbtia

oxigenului la suprafata apei si deci autoepurarea, se depun pe diferite instalatii,

colmateaza filtrele, sunt toxice pentru fauna si flora acvatica, fac inutilizabila

apa pentru alimentarea instalatiilor de racire, irigatii, agrement etc.

- substantele toxice, nu pot fi retinute de instalatiile de tratare a

apelor si o parte din ele pot ajunge in organismul uman, provocand imbolnaviri.

Aceste materii organice sau anorganice, cateodata chiar in concentratii foarte

mici, pot distruge in scurt timp flora si fauna receptorului.

- substantele radioactive, radionuclizii, radioizotopii si izotopii

radioactivi sunt unele dintre cele mai periculoase substante toxice.Evacuarea

apelor uzate radioactive in apele de suprafata si subterane prezinta pericole

deosebite, datorita actiunii radiatiilor asupra organismelor vii.Efectele

substantelor radioactive asupra organismelor depind atat de concentratiile

radionuclizilor, cat si de modul cum acestea actioneaza, din exteriorul sau din

interiorul organismului, sursele interne fiind cele mai periculoase.

- substantele cu aciditate sau alcalinitate pronuntata,

evacuate cu apele uzate, conduc la distrugerea florei si faunei acvatice, la

degradarea constructiilor hidrotehnice, a vaselor si instalatiilor necesare

navigatiei, impiedica folosirea apei in agrement, irigatii, alimentari cu apa etc.

De exemplu, toxicitatea acidului sulfuric pentru fauna depinde de valoarea pH-

ului, pestii murind la un pH = 4,5. Hidroxidul de sodiu, folosit in numeroase

procese industriale, este foarte solubil in apa si mareste rapid pH-ul, respectiv

alcalinitatea apei, producand numeroase prejudicii diferitelor folosinte ale

apelor. Astfel, apele receptorilor care contin peste 25 mg/l NaOH, distrug fauna

piscicola.

- colorantii, proveniti indeosebi de la fabricile de textile, hartie,

tabacarii etc, impiedica absorbtia oxigenului si desfasurarea normala a

fenomenelor de autoepurare si a celor de fotosinteza .

- energia calorica,caracteristica apelor calde de la termocentrale

si de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii in alimentarea cu apa

potabila si industriala si impiedica dezvoltarea florei si faunei acvatice.

Datorita cresterii temperaturii apelor scade concentratia de oxigen dizolvat,

viata organismelor acvatice devenind dificila.

- microorganismele de orice fel, ajunse in apa receptorilor, fie

ca se dezvolta necorespunzator, fie ca deregleaza dezvoltarea altor

microorganisme sau chiar a organismelor vii. Microorganismele provenite de la

tabacarii, abatoare, industria de prelucrare a unor produse vegetale, sunt

puternic vatamatoare, producand infectarea emisarului pe care il fac de

neutilizat.

Principalele surse de poluare

Sursele de poluare sunt in general aceleasi pentru cele doua mari

categori de receptori : apele de suprafata ( fluvii, rauri, lacuri etc. ) si apele

subterane ( straturi acvifere, izvoare etc. ) .

Impurificarea apelor de suprafata sau subterane este favorizata

de urmatoarele elemente :

- starea lichida a apei la variatii mari de temperatura, ceea ce

face ca ea sa antreneze in curgerea sa diferite substante impurificatoare ;

- apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reactii

fizico-chimice (ca de exemplu dizolvarea unor substante naturale sau artificiale,

sedimentarea suspensiilor etc. ) ;

- faptul ca in natura apa se gaseste sub forme diferite ( inclusiv

gaze si vapori ) ii mareste sensibil domeniul de aplicare ;

- apa este unul din factorii indispensabili vietii pe pamant .

Sursele de poluare se pot imparti in doua categorii distincte:

- surse organizate care produc murdarirea in urma evacuarii unor

substante in ape prin intermediul unor instalatii destinate acestui scop, cum ar fi

canalizari, evacuari de la industrii sau crescatorii de animale etc.;

- surse neorganizate care produc murdarirea prin patrunderea

necontrolata a unor substante in ape.

Dupa actiunea lor in timp, sursele de poluare pot fi :

- surse de poluare permanente;

- surse de poluare nepermanente;

- surse de poluare accidentale.

Dupa modul de generare a poluarii, sursele de poluare pot fi

impartite in:

- surse de poluare naturale;

- surse de poluare artificiale, datorate activitatii omului, care, la

randul lor, pot fi subdivizate in ape uzate si depozite de deseuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

- impurificari cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca

urmare a unor lucrari miniere sau foraje;

- impurificari produse de infiltratiile de la suprafata solului a

tuturor categoriilor de ape care produc in acelasi timp si impurificarea surselor

de suprafata;

- impurificari produse in sectiunea de captare, din cauza

nerespectarii zonei de protectie sanitara sau a conditiilor de executie.

2.4.2.1. Surse de poluare naturale

Sursele naturale de poluare a apelor sunt, in cea mai mare parte

a lor, surse cu caracter permanent. Ele provoaca adesea modificari importante

ale caracteristicilor calitative ale apelor, influentand negativ folosirea lor. Cu

toate ca, in legatura cu aceste surse, termenul de poluare este oarecum

impropriu, el trebuie considerat in sensul patrunderii in apele naturale a unor

cantitati de substante straine, care fac apele respective improprii folosirii.

Principalele conditii in care se produce poluarea naturala a

apelor sunt :

- trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zacaminte de sare,

de sulfati) constituie principala cauza de patrundere a unor saruri, in cantitati

mari, in apele de suprafata sau in straturile acvifere. Un caz deosebit il

reprezinta rocile radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de

suprafata sau subterane;

- trecerea apelor de suprafata prin zone cu fenomene de

eroziune a solului provoaca impurificari prin particulele solide antrenate, in

special daca solurile sunt compuse din particule fine, cum sunt cele din marne

si argila, care se mentin mult timp in suspensie;

- vegetatia acvatica, fixa sau flotanta, in special in apele cu

viteza mica de scurgere si in lacuri, conduce la fenomene de impurificare

variabile in timp, in functie de perioadele de vegetatie;

- vegetatia de pe maluri produce si ea o impurificare, atat prin

caderea frunzelor, cat si prin caderea plantelor intregi. Elementele organice sunt

supuse unui proces de putrezire si descompunere, care conduce la o

impurificare a apelor, in special in perioade de ape mici sau sub pod de gheata.

Sursele de poluare accidentala naturale sunt in general rare, ele

datorandu-se in special unor fenomene cu caracter geologic. Dintre

impurificarile de acest tip se poate cita patrunderea unor ape puternic

mineralizate in straturile subterane sau in apele de suprafata, in urma unor

eruptii sau altor activitati vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a deschiderii

unor noi cai de circulatie a apei subterane prin spalarea unor falii etc.

Surse de poluare artificiala

Ape uzate

Principala sursa de poluare permanenta o constituie apele uzate

reintroduse in receptori dupa utilizarea apei in diverse domenii. Dupa

provenienta lor, exista urmatoarele categorii de ape uzate:

- ape uzate orasenesti, care reprezinta un amestec de ape

menajere si industriale, provenite din satisfacerea nevoilor gospodaresti de apa

ale centrelor populate, precum si a nevoilor gospodaresti, igienico-sanitare si

social- administrative ale diferitelor feluri de unitati industriale mici.

- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite in procesul

tehnologic industrial, ele fiind de cele mai multe ori tratate separat in statii de

epurare proprii industriilor respective. Numarul de poluanti pentru o anumita

industrie este de obicei restrans, o apa industriala uzata avand in principiu,

caracteristici asemanatoare substantelor chimice sau fizice utilizate in procesul

tehnologic. De exemplu, apele uzate provenite de la minele de carbuni au drept

caracteristica principala continutul in substante in suspensie, in timp ce apele

uzate rezultate de la fabricile de zahar contin atat substante in suspensie, cat si

substante organice.

- ape uzate de la ferme de animale si pasari care, au in general

caracteristicile apelor uzate orasenesti, poluantii principali fiind substantele

organice in cantitate mare si materialele in suspensie.

- ape uzate meteorice, care inainte de a ajunge pe sol, spala din

atmosfera poluantii existenti in aceasta. Aceste ape de precipitatii care vin in

contact cu terenul unor zone sau incinte amenajate, sau al unor centre populate,

in procesul scurgerii, antreneaza atat ape uzate de diferte tipuri, cat si deseuri,

ingrasaminte chimice, pesticide, astfel incat in momentul ajungerii in receptor

pot contine un numar mare de poluanti .

- ape uzate radioactive, care contin ca poluant principal

substantele radioactive rezultate de la prelucrarea, transportul si utilizarea

acestora. Indiferent de provenienta lor substantele radioactive pot ajunge in apa,

aer si sol pe multiple cai, prejudiciind intreg mediul inconjurator.

- ape uzate calde, care contin de obicei un singur poluant,

energia calorica, a carei provenienta a fost mentionata anterior.

- ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri,

terenuri de sport, care sunt asemanatoare cu apele uzate orasenesti.

- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale,

contin impuritati deosebit de nocive cum ar fi: reziduuri lichide si solide,

pierderi de combustibil, lubrifianti etc.

B. Depozite de deseuri sau reziduuri solide

O sursa importanta de impurificare a apelor o constituie

depozitele de deseuri sau de diferite reziduuri solide, asezate pe sol, sub cerul

liber, in halde nerational amplasate si organizate. Impurificarea provenita de la

aceste depozite poate fi produsa prin antrenarea directa a reziduurilor in apele

curgatoare de catre precipitatii sau de catre apele care se scurg, prin infiltratie,

in sol. Deosebit de grave pot fi cazurile de impurificare provocata de haldele de

deseuri amplasate in albiile majore ale cursurilor de apa si antrenate de viiturile

acestora.

Cele mai raspandite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie

orasenesti si de deseuri solide industriale, in special cenusa de la

termocentralele care ard carbuni, diverse zguri metalurgice, steril de la

preparatiile miniere, rumegus si deseuri lemnoase de la fabricile de cherestea

etc. De asemenea, pot fi incadrate in aceeasi categorie de surse de impurificare

depozitele de namoluri provenite de la fabricile de zahar, de produse

clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum si cele de la statiile de

epurare a apelor uzate.

Mai pot fi amintite si surse de poluare accidentala, dar ele sunt in

marea lor majoritate legate de probleme de risc industrial.

Clasificarea apelor dupa utilizari

Luandu-se in considerare toate utilizarile , clasificarea apelor de

suprafata se face in mai multe categorii :

- categoria I - ape care servesc in mod organizat la alimentarea

cu apa a populatiei , ape care sunt utilizate in industria alimentara care necesita

apa potabila , sau ape care servesc ca locuri de imbaiere si stranduri organizate;

- categoria II - ape care servesc pentru salubrizarea localitatilor,

ape utilizate pentru sporturi nautice sau apele utilizate pentru agrement, odihna,

recreere , reconfortarea organismului uman ;

- categoria III - ape utilizate pentru nevoi industriale, altele decat

cele alimentare aratate mai sus, sau folosite in agricultura pentru irigatii .

Pentru fiecare din aceste categorii sunt stabilite o serie de norme

pe care apa trebuie sa le indeplineasca la locul de utilizarii.

CAPITOLUL.III

APA IN NATURA

Apa este un factor indispensabil organismului uman. Inca din cele mai vechi timpuri asezarile umane au fost de-a lungul raurilor sau pe malul marilor.Necesarul zilnic de apa al omului este aproximativ de 1.5-2 litri consumata ca atare ,dar pentru curatenia corporala omul foloseste zilnic aproximativ 40litri de apa.Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca optim pentru acoperirea acestor nevoi ,o cantitate de 100 litri in 24 ore.

Apa folosita de om trebuie sa intruneasca anumite proprietati organoleptice fizice si chimice.Aceste proprietati pot fi determinate cu ajutorul analizei fizico-chimice a apei.In acest sens , unele determinari se fac la locul de recoltare ,astfel:

determinarile organoleptice (gust,miros ),determinarea temperaturii, fixarea oxigenului dizolvat si a hidrogenuluisulfurat ,determinarea clorului rezidual,a bioxidului de carbon liber si agresiv,determinarea de Ph.

determinarea turbiditatii, a suspensiilor,determinarea reziduului,determinarea fosfatilor a oxidabilitatii a formelor de azot,determinarea fierului, a durabilitatii temporare ,a manganului.

Determinarea alcalinitatii si aciditatii,determinarea duritatii totale a calciului si magneziului,determinarea fluorului.

Proprietatile organoleptice ale apei sunt reprezentate de acele caracteristici care impresioneaza organele noastre de simt.,adica gustul si mirosul apei.

Gustul apei este dat de continutul in substante chimice si in preimul rand de sarurile minerale si de gazele dizolvate (oxigenul si bioxidul de carbon).Excesul sau carenta unora dintre aceste componente poate imprima apei un gust neplacut(fad ,salciu,amar,dulceag).

Mirosul apei este legat de asemenea de prezenta in exces a unor elemente naturale sau provenite prin purificarea apei,ca si din unele transformari la care sunt supuse in apa anumite substante chimice mai ales poluante.

Atat gustul cat si mirosul apei, desi au ca principala caracteristica un mare grad de subiectivitate ,totusi au din punct de vedere sanitar,o valoare deosebita.In primul rand influienta lor asupra utilizarii apei este hotaratoare ,poate duce la excluderea folosirii apei respective.Gustul si mirosul apei pot servi si ca indicatori de poluare a apei.

Apa potabila nu trebuie sa aiba miros caracteristic si trebuie sa aiba un gust placut.In caz contrar apa poate prezenta subtante poluante care sunt daunatoare sanatatii.Prezenta substantelor poluante in apa poat fi evidentiate prin culoare apei.Chiar si temperatura apei poate fi un indicator indirect de poluare ,mai ales pentru apele subterane ,unde se stie ca temperatura este constanta.Varitia acestei temperaturi insa ,paralel cu variatia temperaturii aerului ,indica existenta unei comunicari cu exteriorul si deci posibilitatea de patrundere in sursa de apa a poluantilor din afara.

Astazi exista o preocupare continua la nivel national si mondial de inbunatatire continua a calitatii apei potabile.In unele tari din vestul Europei se urmaresc 45 de indicatori referitor la calitatea apei ,iar normele Comisiei Economice Europene (C.E.C.)aprobate in 1980,recomanda urmarirea continua a 62 de caracteristici ale apei potabile.

Planul mondial de supraveghere a calitatii apelor face parte din "Sistemul mondial de supraveghere a mediului inconjurator (G.E.M.S.)"initiat prin Prgramul Natiunilor Unite, prevede urmarirea calitatii apelor prin trei categorii de parametri:

a)parametri de baza-temperatura

-pH

-conductibilitate

-oxigen dizolvat

-colibacili

b)parametri indicatori ai poluarii persistente:

-cadmiu

-mercur

-compusi organo-halogenati

-compusi organo -metalici

-uleiuri minerale

c)parametri obtionali:

-carbon organic total

-consum biochimic de oxigen

-metale grele

-arsenic

-bor

-sodiu

-cianuri

-uleiuri

-streptococi

In toate tarile dezvoltate controlul poluarii apelor constituie o preocupare permanenta,deoarece calitatea apei contribuie la sanatatea natiunilor.

In tara noastra ca in toate tarile lumii ,exista legi speciale in lupta impotriva poluarii apelor .La Stokholm in anul 1972 a fost prima conferinta mondiala pentru protectia mediului inconjurator iar ONU a lansat "Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator",prin care s-au initiat o serie de actiuni pentru ameliorarea situatiei existente si promovarea calitatii apei inclusiv a celei din mari si oceane.

Contradictia dintre tarile bogate si cele sarace se reflecta in acest element vital alvietii si dezvoltarii care este apa ,aducand decalajul si asa enorm intre bogati si saraci.Dupa statistici recente in tarile sarace 3 din 5 persoane au acces la apa potabila ,75%dintre locuitori nedispunand de instalatii sanitare cu minim de igiena. Astfel s-a constatat ca datorita consumului de apa nepotabila ,in tarile sarace mor anual circa 15 milioane de copii in varsta de pana la 5 ani.De aceea O.N.U. conchide ca principala preocupare a societatii in prezent si in viitor va trebui sa fie reprezentata de evitarea sau limitarea poluarii apei ca prima actiune de mentinere a actualelor surse naturale ale omenirii.

Ph-ului apei

Ph-ul apelor variaza putin fata de ph-ul neutru datorita prezentei CO2 ,bicarbonatilor si carbonatilor.apele dure au ph-ul mai ridicat comparativ cu apele moi.ph-ul apelor rezidualepoate fi acid sau alcalin si constituie o cauza a perturbarii echilibrului biologic al bazinului receptor, impiedicand desfasurarea normala a procesului de autopurificare. Pentru determinarea ph-ului apei se folosesc metode colorimetrice sielectrorimetice.

Deficitul de oxigen din apa

Deficitul de oxigen este diferenta dintre cantitatea de oxigen dizolvata in apa in conditii de saturatie si cantitatea de oxigen gasita in proba de apa analizata. El are mare importantai n caractizareas anitara a unei ape; cu cat deficitul de oxigen este mai mare cu atat nivelul poluarii apei este mai crescut si pericolul pentru sanatatea consumatorilor mai ridicat.

Metode de laborator utilizate in dezinfectia apei

Poluarea microbiana a apei are drept consecinte transmiterea hidrica a unei mare numar de boli infectioase , de cele mai multe ori cu caracter epidemic.

In vederea inlaturarii acestui pericol, s-au elaborat diferite metode de reducere a germenilor ca, sedimentarea simpla sau dupa prealabila coagulare, filtrare prin nisip, pamant cu infuzorii, antracit, microstrecurare etc., toate insa cu eficienta limitata .

Dezinfectia apei se poate realiza atat prin mijloace fizice ca utilizarea radiatiilor ultraviolete, a ultrasunetelor, a radiatiilor ionizate, fierberea distilarea, filtrarea apei etc. ,cat si prin mijloace chimice, ca folosirea clorului si a compusilor sai (substante clorigene ), ozonului, argintului, bromului, iodului, permanganatului si alte asemenea substante.

Mijloacele chimice de dezinfectare a apei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditi pentru a fi corespunzatoare:

-sa fie eficiente, adica sa aduca apa la conditiile de potabilitate;

-sa nu modifice calitatile apei si in primul rind cele organoleptice;

-sa nu lase in apa substante cu actiune nociva asupra consumatorilor;

-sa fie usor de manipulat, sa nu prezinte pericol pentru cei care le manipuleaza;

-sa fie cat mai economice.

Cea mai utilizata metoda este folosirea clorului cunoscuta sub numele de clorurare(clorinare sau clorizare). Mecanismul de actiune se bazeaza pe proprietatea oxidanta a clorului , care in contact cu apa formeaza acidul hipocloros care in functie de ph se descompune in oxigen atomic sau ion hipoclorit :

Cl2+H2O    HOCl+HCl

HOCl O+HCl sau HOCl ClO‾ + H

Mecanismul biologic consta in blocarea unor enzime bacteriene cu precadere cele sulfhidrice, si distrugerea germenilor. In general bacteriile care au echipament enzimatic mai dezvoltat sunt mai sensibile decat virusurile.

Eficienta dezinfectiei nu depinde numai de numarul si felul germenilor din apa ci si de alte conditii dintre care unele tin de clor iar altele de calitatea apei.

Apa este un compus cu rol primordial in natura, industrie, agricultura, constructii etc.

In natura apa are o importanta biologica deosebita reprezentind baza structurala si functionala a fiintelor vii.

BIBLIOGRAFIE:

Chimia si viata, S. Jerghiuta, A. Covrig, J. Tivlea, Editura Document, Iasi, 1997.

Experimente chimice si lucrari de cerc pentru gimnaziu, O. Peprovanu, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982.

Revistele de fizica si chimie.

Descoperiri epocale in chimie, A. S. Baciu, Editura Albatros, 1987.

Spre chimia moderna, A. S. Baciu, Editura Albatros, 1987.

Metodica predarii chimiei in gimnaziu, C. Gheorghiu, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982.

Uzina Aqua, M. Bacescu, Editura I. Creanga, Bucuresti, 1983.

Curriculum integrat la stiintele naturii, C.C.D. Suceava, 2002.

Chimie anorganica, C. D. Nenitescu, Editura Tehnica, Bucuresti, 1976.

ANEXE