INDUSTRIA GAZELOR NATURALE (ASPECTE GENERALE)

INDUSTRIA GAZELOR NATURALE (ASPECTE GENERALE)

Gazele naturale constituie un amestec de hidrocarburi saturate in care predomina metanul,fiind larg utilizate sub forma de combustibili(avand o putere calorica ridicata,de 5.500-13.500kcal/m,arderea completa,lipsita de toxicitate) si de asemenea,ca materie prima pentru industria chimica-la fabricarea amoniacului,metanolului,maselor plastice,fibrelor sintetice,cauciucului,negrului de fum.Gazele naturale s-au format,ca si petrolul,din transformarea materiei organice in procesele de sedimentare proprii bazinelor marine si lacustre,iar dupa unele ipoteze,din metamorfismul carbunilor bituminosi sau prin procese vulcanice.Compozitia gazelor naturale depinde in special de trei factori,si anume:conditiile de temperature si presiune ale zacamantului,structura geologica a zonei de extracie si gradul de saturatie la temperature de iesire din zacamant.

Gazele naturale se impart in doua categorii:gazul metan si gazul de sonda.Gazul metanu,numit si gaz natural uscat,se gaseste singur in zacamant,contine o mare proportie de metan (intre 69 si 99,91%) si o cantitate mica de hidrocarburi superioare metanului (etan,butan,izobutan).Zacamintele de gaz metan pot fi situate fie in apropierea unor regiuni petroliere,fie cu totul alte regiuni (Podisul Transilvaniei din Romania,Podisul Stavropol si zona Saratov din C.S.I.).Exploatarea lui se face cu ajutorul sondelor si este mult maiieftina decat a petrolului (de circa 8ori) si carbunelui (de 12ori) deoarece se afla sub presiuni destul de mari.Gazul metan se utilizeaza asa cum a fost extras,fiind supus doar unor operatii curente de separare mecanica a impuritatilor solide si lichide si a compusilor de sulf (cand ii contin in cantitati mai mari).Ele au o putere calorica ridicata (intre9 860-13 850kcal/m).Gazele de sonda,numite si gaze umede sau asociate,se gasesc in zacamant impreuna cu petrolul si s-au format odata si impreuna cu acesta.In cadrul zacamantului de petrol,gazele de sonda pot fi dizolvate in petrol sau se pot gasi liber,formand o cupola deasupra zacamantului,ori un strat gazeifer inclus in acesta.In primul caz alcatuiesc asa numitul cap de gaz sau gaz-cap.Prezenta gazelor libere in zacamantul petrolier,sub forma cupolei determina curgerea amestecului de petrol cu gaze in sonda.Fiind un amestec de metn cu etan,propan,butan precum si de alte hidrocarburi saturate mai grele,gazele de sonda au un continut de metan mai redus decat gazul metan.Procentul variaza intre 69 si 95%.In schimb,dispun de un continut mare de hidrocarburi superioare metanului,mai ales de etan,propan,butan,ceea ce le confera o mai mare valoare comerciala.Din propan si butan se obtine gazolina,din care se extrag benzene usoare,utilizate in aviatie sau in alte domenii acre necesita carburanti de calitate superioara.Tot atat de valoroasa este aceasta si in industria petrochimica.Gazul de sonda poate fi extras direct din zacamant,fiind exploatat odata cu petrolul,dar poate proveni si din rafinarea petrolului (in urma cracarii).

Utilizarea la scara industriala a gazelor naturale a inceput in secolul XIX,inaintea petrolului.Din 1885 gazele naturale incep sa fie folosite la furnale.Descoperirea motorului cu ardere interna a conditionat dezvoltarea cu ritmuri mai accelerate a industriei petrolului,cu atat mia mult cu cat in statele industriale din Europa gazele naturale sunt cunoscute si valorifiacte mai tarziu-in Olanda,Rusia.De aceea in anul 1929 productia de gaze naturale era de doar57mld.mc.Evolutia productiei de gaze naturale in perioada interbelica era dominata de cativa producatori:Rusia, Romania.In perioada postbelica dezvoltarea industriei gazelor naturale cunoaste un salt semnificativ,cand sunt descoperite zacaminte importante in Rusia.In aceasta perioada se obtin progrese insemnate in transportul si distributia gazelor naturale prin lichefiere,in special in constructia gazoductelor de mari dimensiuni,a vaselor maritime.Se descopera noi folosinte ale gazelor in industria chimica.Printremarile gazoducte ale lumii,construite dupa al doilea razboi mondial,poate fi mentionata magistrala euro-siberiana,care alimenteaza un sir de state europene,inclusiv Germania, Franta, Italia si state din Europa Centrala si de Est cu gaze naturale din Rusia.

Prin urmare,in perioada postbelica gazele naturale,avand un pret de cost mai redus decat a altor resurse energetice (petrol,carbuni), a devenit un concurent serios acestora,ajungandu-se la productii substantiale.Astfel,in 1965 productia mondiala de gaze naturale atinge cota de 705mild.mc,in 1970-1070mild.mc,iar in 1977-1394mild.mc.Intre anii1979-1989 stagnarea economica din majoritatea tarilor industiale,legata de cresterea preturilor de desfacere,a produs o reducere a ritmurilor de dezvoltare a industriei respective.Abia in 1989 se produce o inviorare,cand sun extrase 1620mild.mc.de gaze naturale.In anul 1991 pentru prima data a fost depasita cota de 2000mild.mc,iar in anul1994 a ajuns la 2700mild.mc.In anii 80-90 are loc o crestere treptata a ponderii gazelor naturale exploatate in conditii submarine,in special in Marea Britanie, Norvegia si Italia.

Gazele naturale fiind cunoscute inca din antichitate,cu2000 de ani i.e.n. au fost transportate prin conducte de bambus spre locurile de utilizare.Ele au fost semnalate sub forma focurilor nestinse si sub forma unor iviri aproape de suprafata.Exploatarile gazelor in Romania si in unele tari din Europa de Vest s-au extins dupa 1945.In Transilvania,in 1908,la Sarmasel este instalata prima sonda. Gazele naturale se pot transporta la mari distante cu ajutorul conductelor (cu diametrul cuprins intre 20cm si 1,40m),iar pe apa cu nave speciale numite metaniere sub forma de gaze naturale lichefiate (procedeu inventat de Faraday,in 1883,prin care gazele naturale aduse la temperatura de -160C,isi reduce volumul de 600 de ori si devin lichide).

PRODUCTIA SI REZERVELE DE GAZE NATURALE

Exploatarea industriala a gazelor a inceput in preajma anului 1880,cand s-a inregistrat o productie de 1,6 mld.mc.Pana la cel de al doilea razboi mondial productia a crescut relativ lent.Ulterior,intensificandu-se exploatarile in unele tari mai vechi producatoare (CSI, Romania, Italia),precum si inceperea ori extinderea acestora in multe tari sau zone geografice,productia de gaze naturale a sporit considerabil,ajungand pana in anul 2000 la 2 483,7mld.mc.

Utilizarea industriala a gazelor naturale a inceput din anul 1930 sub forma unei industrii firave.Odata cu intrarea in circuitul economic,gazele naturale au devenit din ce in ce mai solicitate de consumatori,datorita avantajelor tehnologice si energetice pe care le prezinta.Urmare a cresterii continue a consumlui,se observa o preocupare permanenta pentru dezvotarea cercetarii geologice in vederea descoperirii de noi surse si a cercetarii tehnologice in scopul valorificarii superioare a acestei forme de energii primare.Productia de gaze naturale s-a marit putin intre cele doua razboaie mondiale.Intensificarea prospectiunilor gazeifere si extinderea ariei de exploatare in numeroase tari europene,au determinat o crestere mai accentuata a productiei pana la primul soc petrolier.Evolutia productiei devine sinuasa pana la cel de-al doilea soc petrolier,inregistrand ulterior o crestere reletiv constanta.29%din din productia mondiala este obtinuta de C.S.I. (25% de Rusia).

Sub aspectul productiei de gaze naturale,pe regiuni mari ale globului,se remarca fostul spatiu economic sovietic unde ponderea cea mai importanta revine Federatiei Ruse (primul producator mondial),cu exploatari importante in bazinele gazifere Orenburg (din sudul Uralului),Saratov,Stavropol si Peciora.Dupa al doilea razboi mondial au fost descoperite zacaminte valoroase de gaze naturale in partea asiatica a Rusiei.Cele mai mari zone gazeifere de pe continentul european sunt amplasate in vest (Olanda,Marea Britanie,Germania),in nord (Norvegia) si in partea central sudica (Romania).

Zacamintele de gaze naturale nefiind uniform distribuite pe suprafata globului se prezinta repartitia procentuala a rezevelor mondiale in raport cu populatia zonelor geografice respective.O mare cantitate din rezervele de gaze naturale se afla in zone indepartate,in tari cu o industrie mai putin dezvoltata,fapt care a determinat organizarea transportului de gaze la mari distante pentru echilibrarea balantelor energetice si satisfacerea cererii marilor consumatori din tarile cu industrie puternic dezvoltata.

Pe tari,cel mai important producator european este Olanda,cu exploatarile din platforma continentala a Marii Nordului (Placid).Ea asigura in totalitate consumul intern si exporta cantitati relativ mari de gaze in tarile vecine,mai ales in Germania.Olanda este urmata de Marea Britanie,care detine cele mai importante zacaminte in platforma continentala a Marii Nordului (structurile gazeifere de la Viking West Sole,Leman Bank).Gazele naturale din Marea Britanie au modificat mult balanta energetica a acestei tari prin reducerea substantiala a ponderii carbunilor.

CERCETARI GEOLOGICE-extinderea rezervelor exploatabile

Cresterea consumului de gaze naturale a condus la o permanenta intensificare a descoperirii de noi zacaminte naturale.In Europa Occidentala au fost descoperite zacaminte in Marea Nordului,in zonele maritime britanica si norvegiana care asigura 13-14%din totalul de energii primare a tarilor din aceasta zona.Compozitia gazelor naturale variaza considerabil de la o zona la alta, in Europa gazele contin metan in special in proportie de 98%Raportul dintre componenti se poate schimba in functie de structura si compozitia noilor zacaminte descomerite.Rusia este tara cu cele mai mari zacaminte din lume ale carei rezerve se pot ridica in viitor la cifre uriase si ca putea influenta sensibil raportul dintre ponderea gazelor asociate si meta,balanta consumului mondial de gaz metan si politica energiilor primare.In afara zacamintelor clasice de gaze naturale mai exista o alta rezerva de gaze si anume hidratii de gaze naturale.Aceasta descoperire a hidratilor a dus la extinderea studiilor geologice pentru descoperirea de noi zacaminte de hidrati de gaz si la dezvoltare cercetarii privind valorificarea superioare si economica a acestor zacaminte.Totusi posibilitatea descoperirii de noi resurse de gaze naturale sub forma de hidrati de gaze o reprezinta in special subsolul maritim.Aflate la adancimi mai mari de 200-600m,se apreciaza ca cca 90% din suprafata totala a acestor zone sa devina sursa potentiala de hidrocarburi a viitorului.

REPARTITIA GEOGRAFICA A PRODUCTIEI DE GAZE

NATURALE

Extractia industriala a gazelor naturale a inceput spre sfarsitul secolului al XIX-lea (1880) in tarile in care se impusesera deja in productia de petrol:Rusia, Romania.Productia a evoluat lent peste o jumatate de secol,incepand sa creasca dupa anul 1975.Din anul 1980,productia mondiala a crescut accelerat ca urmare a crizei petrolului,crestere care s-a ponderat insa incepand cu 1990,datorita politicilor economice de diminuare,in general,a consumurilor energetice ale tarilor puternic industrializate.

COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE,principala producatoare mondiala de gaze naturale,detine cele mai mari rezerve din lume (cca 37% din rezervele sigure).Intre anii 1987 si 1995 productia tarii a depasit 700mrd.m, cu un maxim in 1990 de peste 815mrd.m.Ulterior productia a scazut treptat pana la 669mrd.m,in anul 1998 (din care 591mrd.min Rusia).Productia este asigurata in cea mai mare parte de trei tari membre ale CSI:Rusia, Uzbekistan, Turkmenistan.Repartitia geografica a rezervelor de gaze naturale se aseamana,in ansamblu,cu cea a campurilor petrolifere.Pe teitoriul acesteia exista exploatari in Povolgia (Saratov), Podisul Stavropol(Stavropol),Bazinul Peciora(Voi-Voj).Urmeaza apoi Ucraina (Sebenlinca,Dasava,Orenburg).

Folosirea pe scara larga a gazelor naturale,atat in consumul energetic,cat si ca materie prima in industrie,a determinat construirea pe teritoriul CSI-ului a unei vaste retele de gazoducte.Asa sunt de exemplu,magistralele:Saratov-Moscova (830km), Straropol-Rostov-Voronej-Moscova (1300km).Dispunand de o importanta retea de conducte de transport si distributie a gazelor naturale,CSI exporta gaza naturale mai ales in Europa (indeosebi in tarile Europei Centrale si de Est,dar si in Germania si Franta.Europa Occidentala concentreaza zacaminte si exploatari de gaze naturale atat pe continent,cat si in zonele submarine marginase.Se impun,in special,zacamintele din Marea Nordului,cu mari rezerve,constituite din gaze de sonda.Exploatarea lor este insa ingreunata de marimea valurilor,care ajung pana la 30m,precum si de intensitatea vanturilor.

In partea europeana,exploatarile de gaze naturale se afla pe teritoriul Ucrainei:in partea de nord a tarii (in zona subcarpatica aflata la cursul superior al Nistrului),in regiunea orasuluiPoltava din Campia Niprului,in nordul Peninsulei Crimeea,in Campia Marii Negre,in zona bazinului carbonifer Donbas,in sudul Ucrainei,la Cebelinka.Tot in partea europeana,dar pe teritoriul Rusiei,zonele de extractie sunt numeroase:regiunea Volga-Ural,cu exploatari in sud-vestul Uralului.O alta regiune este Tiumen-Ukhta-Peciora,se afla in bazinul hidrografic al fluviului Peciora si in zona lui de varsare,inclusiv pe platforma submatina a Marii Kara.In partea asiatica a CSI exploatarile de gaze naturale sunt mai ales in Rusia,in regiunea Siberiei de Vest,pe cursul inferior al fluviului Obi.CSI dispune de o importanta retea de conducte si distributie a gazelor naturale;270 000km, din care numai reteaua de transport insumeaza155 000km.Exporta gaze naturale mai ales in Europa (indeosebi in tarile Europei Centrale,precum si in Germania si Franta) si in Japonia.

MAREA BRITANIE a inceput extractia gazelor naturale in 1967;insa descoperirea in ultimele decenii a unor importante zacaminte de gaze naturale in Marea Nordului (cca 610mld.m),a facut ca aceasta sursa de enegie sa joace un rol din ce in ce mai mare in industria energetica a Marii Britanii.Zacamintele submarine sunt exploatate Marea Nordului, la Frigg,pe platformele din largul coastelor Scotiei, la Audrey, Hewet, Leman,Indefatigable,in largul coastelor Angliei si in Marea Irlandei,la South Morecambe.Ele sunt legate de terminale amplasate pe litoral,printr-o retea denda de conducte.Peste 90% din productia nationala de gaze naturale este destinata consumului intern.

OLANDA, care a inceput exploatarea gazelor in 1950,a ajuns astazi o mare producatoare mondiala,cu cei cca 67,8mld.mc (2000) si in acelasi timp,alaturi de Norvegia,una dintre principalele furnizoroare de gaze naturale ale Europei Occidentale.Aceasta tara dispune de mari campuri gazeifere atat in zona uscatului,cat si in platforma submarina a Marii Nordului.Unul dintre cele mai mari zacaminte ale tarii,dar si printre cele mai mari ale lumii se afla la Groningen,fiind descoperit in 1960,in provincia cu acelasi nume din nord-estul tarii,unde exista exploatari si la Slochteren si Assen.Gazele naturale se mai exploateaza si in provincile Friesland,Olanda de Nord,Drente si Ovreijssel.Importante extractii gazeifere sunt in zona submarina a Marii Nordului din nord-vestul tarii.Oretea densa de conducte leaga centrele de extractie cu Germania,Belgia,Franta,Elvetia si Italia pe care Olanda le aprovizioneaza cu gaze naturale.De astfel,un mare sistem de conducte pentru transportul gazelor naturale din Marea Nordului (The Zeepipe System) se afla in constructie,lungimea fiind de 1.500km si va avea terminale in Marea Britanie (St Fergus),Norvegia (Troll),Germania (Emdem) si Olanda (Zeebrug).

NORVEGIA a inceput exploatarea din anul1978 si s-a impus ca o mare producatoare insemnata a continentului (51mrd.m) si exportatoare catre tarile Uniunii Europene,indeosebi Germania.Exploatarile norvegiene se efectueaza in Marea Nordului,pe platforme la Troll, Frigg, Sleipner, Ekofisk.

Troll,unul din cele mai bogate zacaminte submarine din lume (rezerve de cca 1400mrd.m),aprovizioneaza cu gaze naturale Franta, Spania, Germania, Olanda, Belgia, Austria ,printr-o serie de conducte,cu lungimi de:640km (Europipe1) pana la Emden (Germania), 810km,pana la Zeebrugge (Belgia), 860km pana la Dunqerque (Franta).

DANEMARCA valorifica gazele naturale din Marea Nordului, la zacamintele de la Harald, Roar, Skjold.

GERMANIA,cea mai mare importatoare europeana isi dezvolta continuu consumul pe baza exploatarii intensive a rezervelor interne si a extinderii importului din tarile Europei Occidentale.Rezervele de gaze naturale sunt concentrate in principal in nordul tarii,indeosebi in zona dintre Weser si Ems (cca90% din rezervele nationale de gaze).Cat priveste distributia procentuala a utilizarii gazelor naturale pe principalii consumatori, se constata ca industria detine 40%, uzul casnic cca 28%, industria energetica 23% si celelalte ramuri 9%.Gaze naturale se mai exploateaza si din landurile Niedersachsen (Holte,Hegslage,Datlingen), Thuringen (Muhlh, Langensolza) si Brandenburg (Vestrup,Rudersdorf,Staakow).

ITALIA- ca urmare a descoperirii unor importante zacaminte in partea de nord a tarii,Italia a devenit o mare consumatoare de gaze naturale.Desi productia realizata in 1997,de 20mld.m,nu acopera necesarul intern, ponderea acestei surse in balanta energetica a tarii este relativ ridicata (cca 11%), ca urmare a intensificarii importului de gaze naturale,mai ales in CSI,Olanda.Principalele exploatari sunt controlate de Firma Eni, care detine cca 97% din productia de gaze naturale a Italiei.Campurile cele mai importante se afla in Campia Padului (provinciile Lombardia si Emilia-Romagna) cu centrele: Pavia, Cremona, Ravenna, Regio Emilia, Coreggio.La acestea se adauga o serie de centre din Italia Peninsulara (Iesi, Frosinone, Ferrandina) si Sicilia (Catania, Gagliano).In platforma submarina din nordul Marii Adriatice se extrag gazele naturale la Amelia, Barbara, Fratello.Productia interna nu acopera consumurile,Italia fiind nevoita sa apeleze la importuri,in principal din Olanda si Norvegia.Pentru transportul gazelor naturale s-a dezvoltat o retea de cca 145 000km ,din care 587km in Sicilia;doua conducte submarine leaga Sicilia de tarmul Africii,de orasul Tunis pentru importul de gaze naturale din Algeria si Libia.

FRANTA-desi productia de gaze naturale obtinuta este relativ modesta (3,29 mld.m in 1990),Franta este permanent preocupata de extinderea utilizarii acestei surse de energie.Un fapt edificator in acest sens il reprezinta insasi cresterea continua a consumului intern de gaze naturale,de la 4mld.m in 1960, la peste 31 mld.m in 1980.Aceasta crestere s-a facut pe baza dezvoltarii productiei interne, dar mai ales prin intensificarea importului in Olanda sau zona Marii Nordului.Principalele exploatari se afla in sud-vestul tarii, unde se remarca centrele:Lacq, Pau, St Marcet.In perspectiva,Franta conteza pe exploatarea zacamintelor potentiale in zona Pirineilor si din teritoriul national al Marii Nordului.

EUROPA OCCIDENTALA dispune de cea mai densa retea de transport si distibutia a gazelor naturale, remarcandu-se cadrul ei Marea Britanie, Germania, Franta, Olanda, Italia.Zacaminte cu gaze naturale se mai gasesc si in alte tari europene precum: Ungaria (in Campia Tisei),Polonia (in Carpatii flisului si depresiunea Sandomierz) ,ex Iugoslavia (in Voivodina),Austria (in bazinul Vienei).

In ROMANIA, gazele naturale constituie una dintre rezervele naturale ale subsolului cu o importanta deosebita,daca se au in vedere rezervele relativ apreciabile,productia,ponderea energetica si vechimea exploatarii.In tara noastra se extrag atat gazul metan de o mare puritate si cu un continut in metan de 98-99,7%,puterea calorica este cuprinsa intre 8 500-9 500lval/m, cat si gazele asociate sau gazele de sonda din structurile petroliere.Rezervele de gaze naturale au fost estimate la 543mrd.m.Productia ascazut continuu,de la 24,8 mrd.mc in 1991 (22,1 in 1992; 21,3 in 1993; 19,5 in 1994; 19 in 1995; 18,1 in 1996) la 18,0 mrd.mc in 1997.Aceasta productie este realizata prin intermediul a 3 700 de sonde (din care 3 300 sunt in Depresiunea Transilvaniei) situate pe 150 de structuri gazeifere cu adancimi de pana la 2 000-3000m.Productia este insuficienta fiind necesare importuri ce provin, prin conducte, din Ucraina si Rusia.Peste 30 000 de conducte asigura extractia,transportul si ditributia gazelor naturale, din care 11 000km de conducte magistrale si peste 4 000 de statii de reglare si masurare a gazelor prin care se asigura furnizarea acestora in intreaga tara.Teritoriul Romaniei este tranzitat de 400 km de conducte de gaze naturale.De asemenea,pentru inmagazinarea gazelor naturale sunt amenajate patru depozite subterane.In prezent, gazele naturale detin cca40% din balanta energetica a tarii, fiind utilizate ca materie prima in industria chimica (Borzesti, Brazi, Victoria, Fagaras, Tarnaveni, Isalnita, Turda, Targu-Mures).Prima sonda de extractie a gazului metan a intrat in exploatare in 1908 la Sarmasel,iar in 1909 au intrat in exploatare sonde la Zau de Campie,Sincai,Saros,Copsa Mica.Gazul de sonda a fost captat,tot in 1908 la Bustenari.In 1912-1913 se construieste o conducta pentru transportul gazului metan intre Sarmasel si Turda, care a fost prima de acest fel in Europa, iar in 1918 la Turda se aprinde prima lampa cu gaz metan pentru iluminatul public.

Gazul metan, care formeaza cea mai mare parte a rezervelor romanesti,se afla cantonat in structuri geomorfologice sub forma de cupola,boltiri numite domuri in Podisul Transilvaniei.In aceasta zona, din cele 67 campuri gazeifere, 54 au fost identificate dupa 1948.In Podisul Transilvaniei extractia se face numai in doua areale.Unul este situat intre Mures si cele doua Somesuri (Somesul Mare si Somesul Mic),un tinut deluros cu altitudini in jur de 500m, numit Campia Transilvaniei, cu centrele: Puini, Sarmesu, Ludus,Sangeorgiu de Campie si Ceanu Mare. Al doilea areal de extractie a gazului metan se afla la sud de Mures, in zona colinara (500-600m) a podisului Tarnavelor, cu centrele:Deleni, Bazna, Copsa Mica ,Nou-Sasesc, Filitelnic, Nades, Dumbravioara, Miercurea Nirajului, Sangeorgiu de Padure, Cristuru Secuiesc.

Gazele de sonda dispun de un procent de metan cuprins intre70-95% si de o putere calorica cuprinsa intre 5 000-13 000kcal/m.Gazele de sonda se exploateaza in structurile petrolifere din urmatoarele regiuni:Subcarpatii Getici si Podisul Getic-Boldesti, Botesti, Ciuresti, Barbuncesti, aflate la est de raul Olt si la Dragasani, Bustuchin, Zatreni, Ticleni, Bibesti la vest de Olt;Campia Romana in zonele Urziceni-Galati (Urziceni, Jugureanu, Padina, Liscoteanca, Oprisenesti-unul dintre cele mai mari, Independenta), Videle (Valea Plopilor), Craiova (Ghercesti, Isalnita), la contacul Subcarpatilor cu campia (Gura Sutii, Aricesti, Manesti si Finita). In aceasta regiune, pe langa extractiile de gaze de sonda sunt si unele de gaz metan;in Campia de Vest gazele de sonda se exploateaza la Ortisoara, Satchinez, Biled, Calacea si Abramut, iar in Subcarpatii Moldovei, la Secuieni, Balcani, Beresti-Tazlau,precum si in Podisul Moldovei la Gaiceanca si Glavanesti.

COMERTUL EUROPEAN CU GAZE NATURALE

Cat priveste comertul cu gaze naturale, el este relativ redus, datorita dificultatilor de ordin tehnic legate de transportul lor. Totusi, comercializarea internationala a gazelor ia o amploare crescanda, nefiind afectata de consecintele crizei petroliere.

In anul 1999 au fost comercializate pe piata mondiala circa 430 miliarde m³ de gaze naturale, transportate, in principal, prin gazoducte (327 miliarde m³), iar - restul pe calea apei cu nave specializate sub forma lichefiata.

Din grupa tarilor exportatoare de gaze naturale fac parte (in miliarde m³, 2000): Rusia (130,0) - spre tarile europene;Olanda (45,0) si Norvegia (40,0).Printre cei mai mari importatori de gaze naturale la nivel global se remarca (2000): S.U.A., (97,5 miliarde m³), desi are o productie foarte mare, Germania (76,0 miliarde m³), Japonia (64,0 miliarde m³), Italia (37,5 miliarde m³), Franta (36,3 miliarde m³) si alte state dezvoltate, precum si statele cu economia in tranzitie (cu exceptia Rusiei). In comparatie cu petrolul,ponderea gazelor naturale comercializate este mai redusa (16% din productia mondiala), datorita dificultatilor de transport si stocaj.Zacamintele submarine furnizeaza un sfert din gazele comercializate pe glob.

TRANSPORTUL SI STOCAJUL GAZELOR NATURALE.

Gazul natural poate fi transportat si stocat in stare gazoasa sau lichefiata.Transportul in stare gazoasa se efectueaza prin intermediul conductelor care ating diametre de peste 1 200-1 400mm.In scopul consumului si transportului prin conducte,gazul natural brut,extras din zacamant,este tratat,pin eliminarea completa a particulelor lichide si a compusilor acizi sau toxici, precum hidrogen sulfurat.Primele doua producatoare mondiale de gaze naturale dispun de retelele cele mai vaste de conducte,cu lungimea de peste 100 000km, in CSI si peste 500 000km in SUA.Conductele cele mai lungi sunt intre CSI (Orenburg) si ex Cehoslovacia (4 800km).Tarile puternic industrializate,cu rezerve limitate,recurg la importul resurselor de energie din regiuni geografice situate,uneori,la distante mari,separate de centrele de consum prin intinderile Oceanului Planetar.Acest fenomen a dus la dezvoltarea intensa,in ultimele decenii, a tehnicilor de lichefiere,a transportului si stocajelor gazelor naturale in stare lichida.Transportul maritim al gazelor lichefiate,solicita investitii mari pentru constructia navelor specializate,deosebit de complexe din punct de vedere tehnic.Productia si distributia gazelor naturale lichefiate necesita, de asemenea, uzine de lichefiere,instalatii de stocaj si regazeificare,terminale,conducte.

Prima incercare de lichefiere a gazelor naturale a fost facuta in timpul primului razboi mondial,in SUA,industria si exportul gazelor in stare lichida s-au dezvoltat odata cu intrarea in functiune,in anul1964, a uzinei de lichefiere de la Arzew (Algeria).Stocajul gazelor naturale a fost impus de asigurarea unui echilibru intre productie si cerintele consumatorilor.In Europa,gazul natural este stocat in anticlinale cu strate impermeabile,saline,rezervoare metalice.Capacitati importante de stocaj sunt in CSI,Franta,Germania,Olanda.

CARACTERISTICILE ECONOMICE ALE PRODUCTIEI DE

GAZE NATURALE

Cu toate ca gazul natural este cunoscut de mai bine de 100 de ani,exploatarea si utilizarea sa a fost limitata pana in ultimii ani numai la consumatorii din tara producatoare sau apropiata zacamintelor.Distanta de la surse la consumatori a fost unul din obstacolele de baza extinderii consumului, in consecinta a productiei de gaze naturale.Dezvoltarea tehnicii de transport pe conducte si in containere,denumite metaniere,pe mari si oceane a permis insa cresterea continua a productiei si a consumului de gaze naturale.Caracteristicile exploatarii si transportului gazului natural sunt analoage exploatarii petrolului dar se deosebesc prin doua caracteristici principale,si anume:procedeele de exploatare a zacamintelor de gaze naturale sunt mai simple decat cele pentru petrol,dar costurile de transport si depozitare ale gazelor naturale sunt mult mai mari decat pentru hidrocarburile lichide chiar si in conditiile in care s-au realizat progrese in tehnica transportului si depozitarii gazelor naturale.Se remarca pe glob ca industria prelucrarii gazelor naturale este influentata de distanta dintre sursa si consumatori si in consecinta de costurile aferente transportului.

Aceasta caracteristica importanta a consumului a influentat mult competitia dezvoltarii tehnologiilor de prelucrare dintre hidrocarburile lichide si gazul metan.Aceasta restrictie impusa industriilor tehnologice de prelucrare a gazelor naturale a produs controverse de natura speculativa si insuficient fundamentale stiintific deoarece se confunda avantajul transportului petrolului de la distanta cu avantajele prelucrarii tehnologice,iar tarile dezvoltatate tehnologic fiind lipsite de surse potentiale de gaze naturale au limitat total dezvoltarea pe aceasta linie.In URSS s-au realizat primele conducte cu diametre mari de cca 1-2 m si pe distante mari de ordinul miilor de kilometri.Construirea unor asfel de conducte a facut necesara punerea la punct a unor tehnici speciale de constructii si montaje,reusindu-se o reducere substantiala a costurilor de transport.De asemenea s-au elaborat si unele tehnici speciale pentru excavarea rapida a santurilor pentru conducte si sudori automate in dezvoltarea transportului maritim si submarin.

Pentru a transporta gazul natural de la mare distanta sunt necesare urmatoarele operatiuni:extractia,tratarea,care consta in eliminarea urmelor de apa,separarea hidrocarburilor superioare,eliminarea agentilor corozivi dintre care compusii de sulf sunt pe primul loc.Pentru realizarea acestor faze sunt necesare,in general doua tipuri de instalatii:pentru desulfurare si dezbenzinare.Dupa tratarea primara,gazul se transporta la marii consumatori sub forma de gaz comprimat pe conducte,lichefiat prin conducte sau cu tancuri speciale care pot fi confectionate pentru transportul marin sau terestru.Deoarece intre diversii consumatori si zonele cu rezerve potentiale sunt distante si solicitari diferite,s-au dezvoltat diferite variante de transport.Totusi trebuie remarcat ca varianta transportului gazului in stare lichefiata este mai economica.Dezvoltarea tehnologiilor de transport la mare distanta a deschis noi perspective productiei si consumului de gaza naturale si deci a tehnologiilor de prelucrare si consum.

CONSIDERATII ECONOMICE REFERITOARE LA

TRANSPORTUL GAZELOR NATURALE PRIN CONDUCTE

Transportul gazelor naturale prin conducte este mai scump decat transportul produselor petroliere.Conductele de gaz trebuie dimensionate la presiuni de lucru mari deoarece presiunea de transport a gazelor e mare,in special datorita caracterului fluctuant al consumatorilor.Gazele naturale avand si consumatorii energetici direct cuplati la retea,fara rezerve tampon,este necesar ca reteaua de transport sa fie dimensionata pentru a putea prelua fluctuatiile ca debit.O alta caracteristica prin care transportul gazelor naturale pe conducte se diferentiaza fata de petrol o constituie continutul de energie,care este 1/4 fata de petrol pe unitatea de volum transportata.Pentru transportul gazelor naturale prin conducte pot fi luate in calcul doua cazuri limita referitoare la o cantitate data de gaze transportate si anume:diametru mare si presiune mica sau diametru mic si presiune mare.

Un caz special in constructia de conducte il constituie transportul gazului natural in zonele maritime.In aceste conditii costul montarii conductelor sub mare poate fi de cateva ori mai ridicat decat pe sol,putand chiar sa duca la operatii de transport in cantitati inferioare de gaz si la presiuni mai mari decat ar fi fost normal la suprafata.Pentru adancimi mijlocii,ca cele existente in Marea Nordului,raportul de cost intre conductele instalate in camp deschis si pe fundul marii este de 1/3.Totusi,cand necesar sa se monteze conducte la adancimi de 200-300m si mai mari,conditiile economice pot fi mult mai diferentiate.Controlul retelei de conducte de gaz este complex.Pe portiuni de inalta si joasa presiune se realizeaza controlul in totalitate dupa programe pe ordinatoare care permit efectuarea unor schimbari dinamice pe retea.Printre alte functiuni,analiza dinamica face posibila determinarea efectivelor la variatii sau caderi de alimentare in timp util si se pot lua masuri adecvate.Avantajele utilizarii gazelor naturale si perfectionarea tehnologiei de transport au condus la realizarea unor proiecte de transport la mare distanta.In acest sens se mentioneaza retelele dintre Rusia cu Polonia,Cehoslovacia cu Austria,Germania,Franta,Italia si Bulgaria,retelele dintre Olanda si Germania,Belgia,Franta.

CONSIDERATII ECONOMICE REFERITOARE LA    

TRANSPORTUL GAZELOR NATURALE LICHEFIATE LA

MARI DISTANTE

Cu toate progresele considerabile realizate in tehnologia de constructie a conductelor de transport a gazelor si cu toate ca,in prezentacest mijloc de transport se foloseste pentru 99% din gazul natural consumat in Europa,precum si in alte continente,depasirea barierelor oceanice si,deci posibilitatea fizica de a realiza schimbari la nivel intercaontinental,a fost posibila numai odata cu dezvoltarea unor tehnologii speciale care au facut posibil transportul gazelor naturale pe cale maritima.Realizarea transportului maritim se poate face numai sub forma lichida,deoarece in stare gazoasa acest transport nu ar fi fost niciodata economic,intrucat cantitatea de energie transportata ar fi fost de 1 000 de ori mai mica decat cea corespunzatoare petrolului.Prima problema care trebuia rezolvata era lichefierea gazelor in conditii de presiune normala,fapt ce necesita o temperatura de -160C.Din punct de vedere teoretic,lichefierea nu prezenta probleme deosebite.Inca din anul 1917 se reusise sa se realizeze lichefierea gazelor naturale,dar mentinerea gazului in stare lichida pe parcursul transportului,caomportarea metaleleor si materialelor izolatoare la aceste temperaturi nu erau inca rezolvate.La sfarsitul anilor 1930,lichefierea a inceput sa se foloseasca in SUA in conditii economice dar numai pentru depozitarea temporala a gazului.Experienta exploatarii unui depozit de gaz natural lichid (GNL) realizata in SUA a necesitat 20 de ani pentru a fi aplicata in domeniul transportului de gaze.

Majoritatea vapoarelor ce transporta gaz natural lichid folosesc turbine clasice cu vapori ca sistem de propulsare,dar se afla in studiu folosirea de turbine cu gaz care vor folosi drept combustibil o parte din propria incarcatura a vaporului si care vor prezenta importanta avantaje economice.Rezervoarele de gaze naturale lichide sunt in general de doua tipuri:tancuri autostabile independente si,cu o forma prismatica sau sferica,si rezervoare cu o membrana proiect de comercializare a gazelor naturale lichide sunt cele care deriva din economiile realizate in generala la constructia vapoarelor,dat fiind ca tendinta actuala este acea de a construi unitati de transport din ce in ce mai mari.Proiectele pentru Consortiul European si El Passo sunt cele mai imporatante operatii de vanzare a gazelor naturale lichide semnalate pana in 1980.In domeniul lichefierii au fost obtinute progrese importanta,intrucat capacitatea totala a uzinelor s-a dublat.Punctul terminus al lantului de transport maritim al gazelor naturale il constituie punctele de receptie si regazeificare,in care elementele cele mai importante sunt tancurile de depozitare si vaporizatoarele.Tancurile de depozitare,necesare atat la baza de descarcare,cat si in cea de incarcare,a o capacitate de la 50 000 la 100 000 si sunt de trei tipuri.Costurile pentru fiecare tip de depozitare variaza de la caz la caz,tancurile cu perete dublu fiind considerate mai economice,tancurile ingropate prezinta un risc mai mic in ceea ce priveste posibilitatile de incendiere.In timpul perioadei de depozitare si,de asemenea,in timpul transportului maritim,o anumita cantitate de gaz se evapora datorita incalzirii gazelor naturale lichide.In instalatiile de regazeificare unde gazul trece in starea lui normala pentru a fi injectat in retea,gazele naturale lichide se evapora prin incalzire.Regazeificarea se face sub presiune deoarece pentru a se comprima un lichid este nevoie la mult mai putina energie decat pentru a comprima un gaz,fapt pentru care,la iesirea din uzina in reteaua de transport gazul are o presiune de 70bari.Tehnologiile mai frecvente de vaporizare sunt cele de tip deschis,care pot folosi apa de mare sau energia solara ca sursa de caldura.In aceasta ultima faza,se pot realiza economii importante cel putin teoretic,care contribuie la reducerea costurilor totale.Tehnica de transport a gazelor lichefiate a fost mult mai imbunatatitat in ultimii ani si este in continua modernizare,fapt ce va favoriza competitia in viitor a gazelor in raport cu alte forme de enrgii primare.Gazele naturale lichefiate vor avea o pondere din ce in ce mai mare in balanta mondiala de energie.Se apreciaza ca reducerea rezervelor de petrol,in special in tarile puternic dezvoltate industrial.simultan cu politica preturilor determinata de "criza economica de energie",va favoriza in viitor cresterea ponderii consumului de gaze naturale lichefiate si transportul acestora de la mare distanta.In acest context,tarile din Europa Occidentala prevad o crestere a importurilor in viitorii ani.In anul 1975 s-a realizat un consum de cca 830*10Nm/an,iar pentru anul 1980 se estimeaza la cca 970*10/an.Transportul cantitatilor mari de gaze necesita construirea unor metaniere de mare capacitate.

Avantajele deosebite ale utilizarii gazelor naturale in scopuri energetice si in special in tehnologie a facut ca in prezent si in viitorii ani tranzactiile comerciale intre tarile cu potentiale de export si marii consumatori de energii primare din Europa Occidentala,dar si SUA si Japonia sa prevada o dezvoltare mai ampla.Pentru a justifica interesul tarilor mici si mijlocii din Europa,dar puternic industrializate,pentru cresterea ponderii consumului de gaze naturale chiar atunci cand sunt lipsite de rezerve proprii se prezinta cresterea ponderii gazelor naturale lichefiate obtinute din import,in balanta energetica a acestor tari.Instalatiile de lichefiere a gazelt naturale sunt niste adevarate uzine de mari dimensiuni,realizate pe principiul racirii in cascada.

INFLUENTA COEFICIENTULUI DE UTILIZARE ASUPRA ECONOMIEI UNUI SISTEM PENTRU TRANSPORTAT GAZE NATURALE.

Cresterea continua a consumuli si a productiei de gaze naturale implica studiul economiei transportului luandu-se in considerare mijloacele de transport, conducte, metaniere, distantele de transport si gradul de utilizare a sistemelor de transport.Se prezinta urmatoarele exemple cunoscute pe plan mondial referitoare la coeficientii de utilizare:80% in Europa, 80-85% in SUA.Costurile de transport au o influenta evidenta asupra costurilor totale si se preconizeaza ca pentru o crestere a gradului de utilizare a conductelor de la60% la85% costul de transport scade cu 40%.Societattile de transport si distributie fiind primele beneficiare ale reducerii costului de transport urmaresc realizarea unui indice de utilizare maximal in scopul obtinerii unor beneficii maxime.Pentru a face fata fluctuatiilor de sezon intre cerere si potentialul de transport al liniilor se folosesc diverse mijloace tehnice si comerciale care conduc la imbunatatirea indicatorilor economici.Mijloacele comeriale,se bazeaza,in special,pe sisteme tarifare de tip binom si polinom si pe realizarea de contracte continue cu clientii cu mare putere de consum.

Pentru asigurarea unui consum cat mai economic posibil care se realizeaza de marii consumatori industriali sau de centralele electrice si termice,se introduc in retea consumatori tampon care sunt alimentati cu gaz numai in timpul orelor de consum minim si li se intrerupe consumul in orele sau perioadele de varf.Contractele cu acesti consumatori servesc ca regulator al consumului de gaz si prezinta un mare interes ata din punct de vedere al functionarii normale a unei retele de gaze la inceputul darii ei in folosinta,cat si in timpul functionarii continue.

Necesitatea de a amplasa marile depozite in apropierea punctelor de consum,si nu in apropierea zonei de productie,deriva din faptul ca partea conductei situata intre depozit si punctul de consum ar trebui sa aiba capacitatea suficienta pentru a face fata consumului de varf ceea ce ar impune o supradimensionare a acesteia.Aceste mari depozite subterane functionaeaza prin injectie sau extragerea de gaze naturale dupa necesitatile consumului,ceea ce asigura un nivel de productie-transport practic constant.Alta posibilitate folosita in SUA pe scara larga pentru a depozita mari cantitati de gaz natural consta in lichefierea gazului natural in sistemul de transport si depozitare a lichidului in tancuri subterane sau la suprafata si regazeificarea lui la momentul potrivit pentru a-l injecta din nou in retea.Aceste uzine de lichefiere sunt similare uzinelor de baza.Sistemele de transport se analizeaza periodic cu ajutorul modelelor matematice pe calculatoare de proces pentru a determina efectele introducerii de noi furnizori sau scoaterea unor consumatori de gaz din diferite puncte de transport cautandu-se pe aceasta cale sa se obtina flexibilitatea maxima si securitatea transportului la un cost minim.

DEPOZITAREA GAZELOR NATURALE

Variatiile cererii de gaze sunt determinate in special de modificarea consumului la incalzirea spatiului de locuit, administrative si comerciale de la vara la iarna, de la o zi de iarna normala la zile de iarna cu temperaturi deosebit de scazute, de la ore de varf la ore cu consum minim etc.

Toate aceste variatii pot fi redate prin asa numitele curbe de sarcina care pun in evidenta varfuri de consum sezoniere, diurne sau orare, diferite ca aspect de la consumator la consumator, de la un sector economic la altul, de la localitate la localitate, de la ora la ora in cazul aceluiasi consumator sau grup de consumatori.

Echilibrarea permanenta a cererii de gaze cu sursele disponibile este avuta in vederea si din perspectiva modificarilor ce apar la sursele disponibile. Unele reduceri ale productiei interne sau ale importurilor pot fi determinate de motive foarte variate: tehnice, financiare, politice etc.

Este sarcina gazelor naturale stocate de a prelua impactul acestor variatii si modificari de consum, de a compensa efectele diminuarii temporare ale productiei sau ale importurilor precum si consecintele unor incertitudini ce au existat atunci cand s-a prevazut pe termen scurt marimea reala a consumului.

In general companiile furnizoare de gaze naturale trebuie sa mentina un sistem eficient, coordonat si economic de aprovizionare cu gaze naturale in zona geografica sau segmental de piata in care actioneaza.

Gazele naturale sunt cumparate, transportate si vandute la consumatori casnici, industriali sau comerciali.Intr-o anumita masura compania de gaze poate influenta nivelul cererii consumatorilor prin politica adoptata si comportarea comerciala.

Necesitatea planificarii pe termen scurt, mediu si lung conduce la elaborarea unor scenarii privind cererea si resursele. De aici rezulta modul in care gazele naturale pot pune de acord cele doua componente ale balantei cererii si resurselor in diferite perioade de timp, zone geografice si segmente de piata.

Pentru acoperirea varfurilor diurne de consum se foloseste una sau mai multe din urmatoarele metode:inmagazinarea gazelor naturale in conducte magistrale; acest proces are loc noaptea cand consumul este mai mic;depozitarea gazelor in rezervoare metalice supraterane, in stare naturala (gazometre) sau in stare lichida, situate in apropierea marilor consumatori;depozitarea gazelor in distribuitoare inelare de presiune inalta;interconectarea sistemelor de transport;folosirea statiilor de comprimare intermediara;

Pentru acoperirea varfurilor sezoniere de consum se poate apela la urmatoarele solutii:inmagazinarea gazelor in stare naturala in zacaminte de petrol sau de gaze depletate, partial sau total epuizate: (76,8 %) din total;inmagazinarea gazelor in stare naturala in acvifere (14,8 %);inmagazinarea gazelor in stare naturala in cavitati executate in samburi de sare (7,9%); inmagazinarea gazelor naturale lichefiate (GNL) sau a gazelor petroliere lichefiate (GPL) in depozite saline sau in alte depozite etanse (mine), (0,5%);

Depozitarea subterana a gazelor naturale este o practica economica destinata echilibrarii cererii de gaze a consumatorilor cu posibilitatile economice de livrare ale furnizorilor in conditiile in care se are in vedere sistemul complex constituit din:productia interna,importurile,capacitatiile de transport existente cererile variabile (sezoniere, zilnice, orare) determinat de modul in care se desfasoara activitatea economica si sociala sub influenta factorilor climatici si meteorologici.

O buna parte din volumele de gaze consumate depind de conditiile de temperatura ambientala. La dimensionarea sistemului de transport de gaze se are in vedere satisfacerea intr-un anumit grad a situatiilor celor mai severe de consum. Se are in vedere de asemenea un anumit nivel de risc asumat atat de investitori cat si de operatori. La baza stabilirii nivelelor maxime de consum ce se anticipeaza stau analizele statistice ale temperaturii medii zilnice aferente de consum precum si o serie de calcule economice.

Sistemele de alimentare cu gaze naturale in unele tari (ex: Marea Britanie) se proiecteaza pentru a putea face fata cererilor maxime ce au probabilitatea sa apara intr-un singur an din 20 de ani consecutivi. La dimensionarea depozitelor de inmagazinare acest raport este de 1:50.Un sistem de aprovizionare cu gaze naturale functionand in conditii de inalta siguranta si facand fata unor situatii exceptionale de cauze tehnice, economice, politice etc. trebuie sa dispuna de capacitati de rezerva si in acelasi timp sa fie eficient din punct de vedere economic.

Inmagazinarea subterana a gazelor naturale reprezinta unicul proces eficient care combina furnizarea constanta de gaze naturale, prin intermediul conductelor de mare lungime, cu cererile variabile ale pietei, care depind de varitii diurne sau sezoniere de consum.

Depozitul subteran de inmagazinare al gazelor reprezinta un zacamant in care se poate injecta un volum de gaze sub presiune, pentru ca apoi in perioada consumului de varf, aceasta cantitate de gaze sa poata fi exploatata.Depozitele subterane de inmagazinare a gazelor naturale sunt destinate asigurarii unui surplus de gaze naturale pentru consum in perioadele de varf, cand cererea pietei depaseste capacitatea de productie a zacamintelor aflate in exploatare si joaca un rol important in eliminarea riscurilor care apar in cazul unor intreruperi ale furnizarii gazelor (din motive de natura tehnica sau economica). In timpul verii, cand cantitatea de gaze extrasa din zacamintele naturale depaseste cu mult cererea de consum, gazele naturale sunt injectate in depozite de inmagazinare, urmand a fi extrase cel mai adesea in periada de iarna, cand consumul de gaze creste foarte mult.

Necesarul de gaze pentru perioada de iarna este determinat prin prelucrarea statistica a unor parametrii (temperatura si viteza vantului in sezonul rece) pe un interval de 10 - 30 ani.Temperatura aerului de la care nu este nevoie de incalzire a fost determinata in S.U.A. la valoarea de 18,3 ^o C, iar sub aceasta limita este nevoie de utilizarea gazelor naturale pentru incalzire.

In cazul inmagazinarii gazelor in zacaminte de petrol depletate, gazele injectate in zacamant formeaza un cap secundar de gaze, care pe de o parte poate fi exploatat in sezonul rece, iar pe de alta parte poate ajuta la marirea factorului de recuperare a petrolului ramas in zacamant.Inmagazinarea gazelor in acvifere este deosebit de complexa, deoarece gradul de cunoastere a acestora este uneori destul de limitat.S-au mai inmagazinat gaze in cavitatile saline obtinute in urma dizolvarii sarii din domurile de sare, cu ajutorul apei injectate prin sonde special sapate in aceasta.

Amenajarea de depozite subterane de gaze constituie o problema destul de complexa, deoarece necesita o perioada de realizare de cativa ani si comporta un volum de cheltuieli care nu este deloc de neglijat. Ca atare, eficienta economica a acestei metode trebuie analizata facandu-se o comparatie cu alte solutii tehnice echivalente de satisfacere a varfurilor sezoniere de consum, cum sunt comprimarea intermediara a gazelor pe traseul conductelor magistrale, trecerea unor consumatori pe alti combustibili in timpul iernii, creearea de capacitati sezoniere de extractie si dublarea echivalenta a conuctelor, etc.

Sursele naturale de gaze sunt situate la distante foarte mari de marile centre de consum, iar conditiile tehnice nu permit realizarea unor capacitati de extractie ale gazelor la nivelul debitelor solicitate in anotimpul friguros.Proiectele de inmagazinare subterana sunt precedate de o serie de studii care stabilesc cerintele de consum ale pietei si influenta temperaturilor asupra consumului de gaze naturale. Se ralizeaza prelucrari statistice ale datelor meteorologice, se fac prognoze pentru urmatorii ani si se stabilesc perioadele si orele de varf de consum (fig.1).

Odata stabilita necesitatea realizarii unui depozit se trece la urmatoarea etapa, aceea de cautare a celor mai favorabile zacaminte, in functie de marimea acestora, de locatie, de acces la conductele de gaze si de multi alti factori. Se iau in considerare:Zacamintele depletate de gaze;Zacamintele depletate de gaze cu condensat;zacamintele depletate de petrol;acviferele;cavernele saline;cavitatile miniere.

Cele mai favorabile sunt zacamintele depletate de gaze datorita faptului ca procesul de injectie-extractie se apropie cel mai mult de procesul natural, exista un volum mare de date, o cunoastere buna a zacamantului si sunt create deja o parte din facilitatile de suprafata.

Zacamintele depletate de gaze cu condensat sunt deasemenea potrivite, dar pot aparea probleme legate de comportarea retrograda si de curgerea bifazica. Zacamintele depletate de petrol sunt in general satisfacatoare pentru transformarea in depozite, dar apar si aici unele probleme legate de existenta petrolului rezidual.

In cazul acviferelor, evaluarea unor caracteristici suplimentare necesita o analiza mult mai aprofundata a zacamantului, fiind necesara cunoasterea unui volum suplimentar de date.

Primele patru tipuri de zacaminte sunt constituite din roci poros-permeabile si sunt preferate pentru inmagazinare. In cazul ultimelor doua tipuri, gazele sunt inmagazinate intr-o caverna creata artificial prin activitati miniere sau de exploatare a sarii. Cavernele executate artificial au o serie de proprietati care uneori raspund mai bine unor cerinte: debite foarte mari, control asupra migrarii gazelor, inversarea rapida a procedului injectie-etractie. Tehnologiile utilizate in realizarea depozitelor in roci poroase sunt diferite de cele utilizate pentru cavitati miniere sau saline. Exista deasemenea caverne formate natural in anumite tipuri de roca, dar nu s-a incercat utilizarea acestora in scopul inmagazinarii gazelor.

DEPOZITAREA SUBTERANA A GAZELOR NATURALE

1.Inmagazinarea gazelor in conducte de transport (magistrale)

Cea mai simpla metoda folosita pentru preluarea varfurilor orare de consum o constituie folosirea capacitatii de inmagazinare a conductelor magistrale. Ea se realizeaza intre perioada de consum minim (cand datorita faptului ca debitul nominal al conductei este mai mare decat debitul consumat, iar presiunea in punctul final ajunge la valoarea maxima) si perioada de consum maxim (cand necesarul de gaze este mai mare decat debitul nominal al conductei, iar presiunea in punctul final atinge valoarea minima).

Pentru determinarea capacitatii de stocare a unei conducte trebuie introdusa o expresie pentru continutul total al conductei cre va tine seama de conditiile variabile de presiune de-a lungul acesteia. Cu o asemenea expresie se determina cantitatea totala din conducta in regim normal de curgere si in conditiile acumularii unei cantitati suplimentare, iar din diferenta celor doua rezulta cantitatea de gaze stocate. Intr-o conducta are loc o acumulare atunci cand preluarea din conducta tinde catre un minimum, in cazul in care debitul de intrare se mentine constant, iar presiunea de intrare tinde catre un maximum . Debitul pentru conditiile acumularii este o medie intre debitul minim si cel mediu pentru o zi. Dintr-o conducta se iau cantitati suplimentare de gaze atunci cand preluarea tinde catre un maximum, iar presiunile scad catre o valoare minima in conditiile in care debitul de intrare se mentine constant.

2. Depozitarea gazelor in distribuitoare inelare

Parcurile de rezervoare prezinta o investitie considerabila din cauza consumului mare de metal necesar pentru construirea lor; inseamna ca inmagazinarea gazelor in rezervoare de inalta presiune este neeconomica. Cea mai buna exemplificare o reprezinta determinarea presiunii de inmagazinare corespunzatoare unui volum optim.

3. Interconectarea sistemelor de transport gaze naturale

Daca debitul de gaze necesar pentru acoperirea varfurilor este mai mare decat debitul maxim al unei conducte magistrale, se recomanda folosirea conductelor interconectate.

Interconectarea sistemelor de transportat gaze prezinta mai multe avantaje in procesul tehnologic de alimentare cu gaze a consumatorilor situati in diferite zone; dintre acestea reamintim urmatoarele:

-marirea sigurantei in exploatare; in cazul aparitiei unei defectiuni pe un tronson, aliment area totala sau partiala a cosumatorilor se face prin celelalte tronsoane aflate in functiune;

-marirea supletei functionarii sistemului de alimentare cu gaze prin crearea posibilitatilor de a se efectua schimbarea sensului miscarii gazelor prin conductele interconectate (prin schimbarea nivelului productiei surselor de gaze) si a regimurilor tehnologice pe conducte ceea ce permite utilizarea optima a capacitatilor de extractie si de transport;