MISCARI DE TEREN

MISCARI DE TEREN

Deplasari gravitationale pe versanti

a.      Riscul

Miscari de versanti sunt susceptibile sa survina in toate regiunile topografice inclinate a caror roci superficiale sunt mobile, fracturate, supuse la puternice variatii de umiditate, respectiv temperatura. Cele mai mari alunecari de teren, curgeri de noroi sau prabusiri de roci - din fericire rare - sunt susceptibile sa determine numeroase pierderi umane. Riscul creste datorita exploziei demografice din ultimul secol, in particular in tarile in curs de dezvoltare unde practica de amenajare este rau codificata si stapanita (orase, drumuri.). Catastrofe majore au avut loc in sec.XX in special in Italia (1916, 1963; 12.000 morti) in China (1920, 200.000 morti), in Uniunea Sovietica (1949, cca. 16.000 morti), in Peru (1962, 1970; 75.000 morti) si in Columbia (1985; 25.000 morti). Aceste pierderi uneori au fost declansate de seisme, de eruptii sau de inundatii. Pierderile de bunuri sunt cel mai adesea considerabile datorita miscarilor de teren: distrugeri sau degradari de constructii, cai de comunicare, amenajari diverse.

Riscul este in crestere in regiunile de munte si pentru rocile argiloase, foarte sensibile la variatii cu continut in apa. Astfel, in SUA riscurile sunt majore in M-tii Appalasi (din Est), in M-tii Stancosi (din W), ca si in regiunile bogate in versanti marnosi si argile plastice (ex. in NW: Dakota si Montana); cca. 50 de decese sunt inregistrate anual. In Europa, numeroase alunecari de teren au loc in regiunile muntoase cu argile si marne gonflante, ca in Italia de Sud (franes); ele sunt in general responsabile de un numar foarte scazut de victime, dar de importante pagube materiale. In Franta, majoritatea miscarilor de teren au loc in Alpi (ex. St. Etienne, Sechiliene) si in numar mai redus in alte masive muntoase, dar si local pe crestele si faliile de coasta bogate in argile gonflante (Lorraine, Normandia, Vale Loire, Aquitania).

b.      Tipuri si efecte

Deplasarile gravitationale pot sa afecteze materialele de natura si talie foarte diverse, cuprinzand o faza lichida ba chiar gazoasa in plus fata de faza solida ; se efctueaza cu viteze variate (> 30 m/s la <30 m/500 ani) si pe pante slabe pana la puternice (2-3^o pana la verticale). Rezulta tipuri si mecanisme complexe a caror clasificare este dificila si variata, dupa studiul intreprins (geologic, mecanic, geomorfologic). Lucrarile de specialitate se rezuma astfel miscarile de versant:

-deplasari prin cadere si

-alunecari de roci coerente, respectiv

-curgeri de amestecuri de materiale (solide) si fluide.

In cadrul fiecarei categorii se tine cont de mediul si viteza deplasarii, respectiv abundenta fluxului dintre particule.

Deplasarea rocilor coerente

CADERI

Este vorba de deplasari extrem de rapide de blocuri , stanci, diverse fragmente de pamant, care se detaseaza dintr-un perete vertical ori subvertical: cueste de roci fracturate sau in surplomba, faleze litorale atacate de valuri. O prabusire inseamna caderea unei mari parti dintr-un perete de roca, care se rostogoleste pe distante importante (mai multi km) la picioarele versantilor, fara a avea o triere granulometrica. Daca materialul prabusit este de volum important si bogat in blocuri mari, pericolul este mare pentru regiunile populate. Este cazul unei prabusiri a unui panou imens din falia cretacica inferioara a Muntelui Granier, din 1248, de pe fata de NE de la Chartreuse (Isere, Franta), care a provocat moartea mai multor mii de persoane si a provocat schimbarea peisajului in aval pe vreo 5 km. Prabusirea Muntelui Granier pare sa se fi datorat unei debleieri progresive de roci mobile de la baza faliei din cauza iesirii unor ape subterane si nu unui cutremur de pamant. O surpare priveste caderea de blocuri sau pietre izolate, care se acumuleaza progresiv la piciorul peretelui si care constituie un "con de surpare" cu marimi crescande spre aval si a carei panta tinde sa se stabilizeze. Riscul datorat surparilor este cel mai adesea scazut.

ALUNECARI

Alunecarile de teren prin miscare de rotatie (= slumpings) privesc versantii cu pante destul de puternice pana la puternice (15-45^o), constituite in general din argile si marne. Instabilitatea este favorizata de infiltrarea apei in stratele cele mai permeabile sau de prezenta argilelor gonflabile (minerale din grupa smectitelor) si conduce la formarea unui slump (= alunecari).

In mediul terestru "alunecarile prin rotatie" (slumpings) se deplaseaza de obicei cu viteze scazute (`1 m/luna), pe distante foarte variabile (de ordinul unui metru pana la o suta de metri) si se organizeaza adesea in alunecari succesive, reactivate in perioadele pluviale. Aceste alunecari (slumpings) se produc in particular cand relieful de terenuri argiloase sau marnoase este "intinerit"prin eroziune, de maniera naturala (iesirea din matca a meandrelor fluviatile, actiunea valurilor asupra coastelor) sau artificiala (construirea de parapeti prin edificarea de drumuri, canale, cai ferate). Pagubele umane sunt in general scazute, in schimb sunt ridicate cele materiale (prabusiri de constructii si diverse amenajari).

Aceste alunecari (slumpings-uri) de rotatie sunt de semenea frecvente in mediul subacvatic, marcat de o puternica sedimentare argilo-siltoasa: delte lacustre sau marine, parti distale ale platformelor continentale, capete de taluze. Deplasarea de sedimente taiate de apa pot sa se efectueze pe pante slabe (cateva grade; ex. Missisipi sau Rhone) cu viteze mari (peste 1 km/h) si pe distante ce pot atinge mai multi km.

Deplasarea gravitationala de roci prin miscare de translatie in lungul unui plan sau alunecarea ss, se produce fara disocierea marcanta a materialului original, schimbat sub efectul gravitatiei la suprafata unui strat stratigrafic, a unei falii tectonice.Materialul este contituit din blocuri de roci masive, resturi de roci diaclazate si fracturate sau din particule fine (alunecare de teren, earthflow). Deplasarea este mai rapida decat alunecarea ce se petrece pe un "strat de sapun" de gips, sare sau argila plastica sau roca sub forma pulverulenta (curgere de pamant).

Riscurile legate de alunecarile de teren sunt specifice regimului de munte si cel mai adesea moderate ca slumping-urile: unele constituie un risc indeosebit pentru bunuri decat pentru persoane.

Curgeri de amestecuri

CURGERI, AVALANSE

Deplasarea rapida de materiale in cadrul unor fluide, constituite in principal din apa dar de asemenea gaz, poate sa priveasca particule de orice natura si marime: avalanse de roci sau daramaturi, curgeri de noroi sau pamant.

Si avalansele de zapada trebuie raportate acestui tip de mecanism.

Aceste scurgeri, a caror fluiditate si densitate sunt ridicate, se diferentiaza net de curgerile torentiale legate de cresteri subite, care sunt mai putin devastatoare caci densitatea este aproape de cea a apei.

Varietatea si complexitatea amestecurilor solide si fluide in deplasare conduc la o mare diversitate de situatii si riscuri.

Daca avalansele de mase stancoase foarte grosiere sunt putin frecvente si prezinta o tranzitie spre prabusiri stancoase, curgerile de materiale stancoase la argiloase in mediu mai mult sau mai putin saturat in apa sunt comune pe versantii a numeroase regiuni si pot sa fie regrupate sub numele de mass-flows.

Manifestarile cele mai devastatoare sunt reprezentate prin avalanse de daramaturi, amestecuri de materiale de toate dimensiunile legate prin apa, care se deplaseaza cu viteze de vreo 100 km/h, care erodeaza formatiunile mobile ale zonelor strabatute, sporind in plus masa in miscare si pericolul din aval ; poate sa se produca pe pante naturale (flancuri de munti) sau artificiale (rambleuri, talazuri). Exemple spectaculoase recente au fost asociate cu manifestatiile vulcanice ale muntelui St. Helens din SUA in 1980 si mai ales Nevada del Ruiz, Columbia - 1985 (in ultimul exemplu ajungandu-se la 25.000 morti).

Deplasarea cu mari viteze si pe distante a avalanselor de daramaturi este inca slab explicata, caci studiul sau este aleatoriu, riscant si deci dificil. Existenta unei pelicule de aer, comprimata sub masa in miscare si reducatoare de frictiuni interne, este adesea evocata

Curgerile de noroi - mai frecvente decat avalansele de daramaturi care sunt comune in regiunile muntoase dupa caderea zapezii - sunt mai putin periculoase caci ele se deplaseaza mai putin repede (m/s) si au un impact local, mai ales material.

In mediul subacvatic curgerile de noroi consistent debris-flows, care se dezvolta in special pe taluzele continentale, in axa canioanelor si pot sa se propage pe mari distante (zeci la sute de km). Alunecarea submarina Agulhas, din largul Africii de S, afecteaza o suprafata de 80.000 km², o lungime de 750 km, o latime de 100 km si un volum sedimentar estimat la 20.000 km³. Aceste curgeri sunt potential periculoase pentru amenajarile si exploatarile submarine (rupturi de cabluri si pipeline-uri).

Curgerile de noroi subacvatice (debris-flows) se pot disocia in apa din amonte, pentru a se reface in aval ca si turbidite, care se propaga ca niste unde pana in campiile abisale marine.

Uneori declansate de seisme, curgerile de noroi subacvatic si turbiditele sunt responsabile de bulversarea morfologica si de rupturile de cabluri submarine. Este cazul din largul Marilor Bancuri" ce tin de Terra Nova (Canada) din 1929, cand valuri de turbiditate profunde, dezvoltate pe o latime de 150 km, cu viteze de 93 km/h, au rupt cablurile telefonice pana la 470 km de epicentrul seismului.

SOLIFLUXIUNE, ROSTOGOLIRE, TARARE (CREEP)

Curgeri de teren extrem de lente (dm/an) se produc in cvasi-totalitatea lor in regiuni de munte slab acoperite forestier, cu strate superficiale bogate in argile si silturi si cantitati moderate in apa interstitiala. Miscarile ce rezulta nu sunt vizibile decat pe termen lung, prin deplasarea sau deformarea obiectelor de suprafata : piloni si bariere inclinate, arbori aplecati, pietre funerare cazute, drumuri bombate si rupte etc. Miscarea este incetinita cand solul este coerent si sarac in apa lichida, respectiv miscarea se accelereaza cand fractiunea argiloasa se umfla prin absorbtie de apa si favorizeaza efectul de gravitatie.

Fenomenele de creep (rostogolire) sunt privilegiate de topirile de primavara, cand straturile superficiale suprasaturate in apa aluneca pe solul mai profund inca inghetat. Ele sunt de asemenea intensificate sub climatele reci, caracterizate de soluri constant inghetate (permafrost) a caror parte superficiala devine foarte instabila vara (gelifluxiune). Alternanta sezoniera de inghet si dezghet provoaca, in interiorul solului, miscari verticale, a caror rezultanta conduce la un transport spre aval.

Ansamblul fenomenelor de creep, care se pot asocia cu o deplasare glaciara stancoasa (constituita dintr-o masa de blocuri prinsa in gheata), determina/conduce la transporturi lente dar considerabile de materiale superficiale in regiuni de latitudini inalte sau de altitudine. Deformarile care rezulta la suprafata terenurilor sunt responsabile de pagube semnificative in bunuri : degradari de edificii si cai de comunicare, rupturi de canalizari ingropate.

c.       Cauze

Factorii naturali responsabili de deplasarile de roci sau soluri pe versanti sunt in mod elocvent determinati de gravitate, importanta riscurilor tinzand sa sporeasca cu panta.

Apa intervine secundar, prin fluidizarea maselor de roci in dezechilibre ; ea imbiba solurile si rocile, ridicand nivelul piezometric, creind variatii ciclice si destabilizand volumul sau stadiul materialelor (inghet-dezghet, saturare-uscare) si/sau ridicand presiunea interstitiala

Numeroase catastrofe legate de deplasari gravitationale sunt consecutive unor perioade de ploi intense si de durata neobisnuita.

Alti factori responsabili sunt legati de tipul de miscare (cadere, alunecare sau scurgere) :

-prabusirile si surpaturile sunt facilitate de existenta fracturilor si diaclazelor, la subminarea piciorului falezei si crearea de surplombe (migrarea de meandre fluviatile, atacul de furtuni/hule de costa), deplasarea de roci datorita cresterii radacinilor vegetale sau a altor activitati biologice (vizuini.), cristalizari de saruri (oxidarea piritei din gips, exfolierea sarurilor), seisme.

-miscarile de teren in masa afecteaza in mod preferential seriile sedimentare sau metamorfice fin stratificate (sisturi, calcare in placi..) si a caror asezare spatiala plonjeaza spre avalul versantului.

-ansamblul de fenomene de curgere, rapide sau lente, terestre sau subacvatice, este facilitat de vibratiile seismice si alte deformari de origine interna (vulcanism, miscari neotectonice).

Intervine deficitul de fixare vegetala, activitatea animala pentru cele continentale. Sub apa se adauga actiunea de fermentatie organica (degajari de gaz) si mai ales accesul de acumulari sedimentare la gurile de fluvii sau capul canioanelor (ex. Mississippi - acumularea locala pe platforma continentala a unor sedimente ce depasesc 30 m grosime in ultimii 100 ani).

Factorii umani de la originea deplasarilor gravitationale constau inainte de toate in exacerbarea factorilor naturali reprezentati de pante si continut in apa. Marirea pantei naturale a unui versant ca urmare a unei constructii de sosea, a unei cai ferate, a unui canal.determina instabilitati cronice de taluz. Ridicarea nivelului acvifer ca urmare a umplerii unui lac de baraj, oprirea pompajelor legate de exploatarile miniere sau a fisurarii unor canalizari infundate, provoaca o imbibare a rocilor si a solurilor, ce favorizeaza rupturi.

Alte actiuni pot mari vulnerabilitatea versantilor. Este cazul supraincarcarilor versantilor (constructii de imobile pe faleze sau coline instabile), rambeluri litorale su submarine la capatul unui taluz continental (cazul aeroporutlui Nice), exploatarea de materiale la piciorul unui versant, acumulari de deblee miniere necontrolate.

Cazul despaduririlor masive, a pastoritului si tropaitului excesiv pe versant, responsabili de o suprapresiune asupra solului si declansarea de miscari superficiale lente, generalizate.

In Tirol, 2/3 din miscarile de versanti sunt atribuite interventiei umane: constructii rau plasate, torenti cu curburi nestapanite din zone populate, drumuri cu traseuri rau adaptate, o proasta gestiune a padurilor si solurilor.

d.      Previziuni

O dispersie foarte mare la suprafata planetei a siturilor cu risc gravitational, la care se adauga o mare diversitate a mecanismelor in joc (prabusiri, alunecari, scurgeri), face ca previziunea miscarilor gravitationale de teren sa fie imposibile la scara unei tari sau chiar a unei regiuni.

In principal este esential sa urmarim atent sectoarele cu riscuri serioase pe termen scurt, pentru persoane si bunuri, ceea ce constituie deja o sarcina uriasa. Aceasta explica de ce curgerile de noroi si prabusirile de mase stancoase au si astazi efecte devastatoare (iernile 1999 si 2000 in Salvador si in N Americii de S, noiembrie 2001 in Algeria), aici fiind cuprinse si tarile dezvoltate cu tehnologii puternice.

Previziunea deplasarilor gravitationale trece mai intai printr-o cartografiere a zonelor instabile, permitand sa se identifice cele care pericliteaza activitatile umane si sa se stabileasca o scara a riscurilor:

-ridicata pentru locuinte si amenajari;

-risc potential pe termen mediu;

-risc redus;

-risc improbabil;

Urmarirea deformatiilor din soluri si evolutia proprietatilor fizice se efectueaza intr-o etapa urmatoare, cu ajutorul masuratorilor geotehnice

Rolul apei este evaluat local prin masurarea nivelului piezometric a panzelor de ape subterane.

La scara regionala previziunea este fondata pe intensitatea si durata precipitatiilor. Cu titlu de exemplu, numarul alunecarilor de teren in regiunile umede ale Japoniei se inmulteste daca ploile aduc un aport in plus de 100-150 mm/zi, pe cand acelasi prag se afla la 250 mm pentru 2-3 luni in regiunile mai secetoase din California.

Acest tip de observatii permit sa se aleaga criterii aplicabile in stabilirea unui plan de alerta pentru populatie.

Pe ansamblu, previziunea/prevederea miscarilor gravitationale de teren este relativ sigura in localizarea lor, dar ramane foarte imprecisa in ceea ce priveste momentul declansarii lor.

e.      Apararea

In afara unor recomandari de a se evita constructiile si amenajarile in zonele instabile, masurile de aparare privesc: fixarea, drenajul si amenajarea geotehnica a terenurilor instabile, supuse in prealabil unui studiu geologic aprofundat de teren.

Impaduririle si reimpaduririle constituie mijlocul cel mai natural si mai simplu de a fixa solul si a limita eroziunea. In acest caz se impune alegerea de esente vegetale in echilibru cu conditiile morfologice si climatice.

Lupta impotriva actiunii destabilizatoare a apelor se efectueaza la suprafata terenurilor prin aparare de infiltratii: constructii de sape impermeabile, captaj de izvoare si evacuari laterale, constructii de pereti de diversiune (distragere a apelor).

In profunzime se procedeaza la constructia de drumuri artificiale, ceea ce limiteaza umflarea argilelor, alunecarea stratelor etc.

Lucrarile de geniu civil si amenajarile geotehnice completeaza panopleea remediilor:

-modelarea versantilor in terase si pereti de sustinere, urmand curbele de teren;

-pereti de sustinere in zidarie sau beton cu puturi de drenaj.

Uneori amenajarile preventive si de protectie, cuprind mai multe masuri cuplate. Astfel, alunecarile de teren cronice care afecteaza coasta de SE a Angliei si calea ferata de langa Folkestone au fost stopate datorita combinarii unui sistem de drenaj a marnelor argiloase cu un zid de blocaj in aval.

Miscari verticale

a.      Dizolvari - Prabusiri

In mai 1981, pe un teren din Winter Park (langa Orlando, SUA) se prabusea un arbore - aparent fara nici un motiv. Terenul are un subasment alcatuit din formatiuni calcaroase miocene, care constituie o buna parte a subsolului Floridei. In cateva ore avea sa se prefigureze un fel de crater, care se largea si adancea rapid. A doua zi, depresiunea, cu flancuri foarte inclinate, atingea 100 m diametru, 30 m adancime si era progresiv invadata de apa, infiltrata din subsol.

Prabusirea avea sa cauzeze distrugerea partiala a unei case, a sase imobile comerciale, a unei piscine municipale, doua strazi si mai multe automobile. Catastrofa din Winter Park, care din fericire nu a facut victime, a urmat unei lungi perioade de seceta, responsabile de o scadere drastica a nivelului panzei acvifere subterane. Studiile arata ca subsolul calcaros cuprinde o retea de goluri de dizolvare, foarte deschise si acoperite de sedimente slab consolidate.

Scaderea nivelului piezometric a provocat dezvoltarea unei suprapresiuni pe tavanul golurilor, care progresiv s-a prabusit, incheindu-se cu o prabusire brutala a intregului edificiu geologic (gresii, nisipuri, argile) care a infundat labirintul subteran de disolutie.

Riscul

Prabusirea suprafetei unui teren calcaros, supus dizolvarii, nu are decat rareori amploarea celui de la Winter Park, dar numarul si densiatea lor este foarte ridicata. Unele sectoare ale Floridei - amplasate pe calcare oligocen-miocene - inglobeaza pe 25 km² peste 1.000 de chiuvete de prabusire, generate de dizolvari subterane. Dizolvantii care determina surparile, afecteaza numeroase formatiuni calcaroase de toate varstele, dar de asemenea si formatiuni dolomitice si diverse roci saline puternic solubile (sare gema, gips, potasa.). Unele prabusiri in regiunea cu dolomite din Transvaal (Africa de Sud) au cauzat zeci de pierderi umane si pagube materiale considerabile. Depresiuni de talia celei din Winter Park nu sunt rare in terenurile salifere din Texas si din regiunile circummediteraneene. Riscul este cu atat mai mare cu cat prabusirea este mai brutala si este disimulata pana in momentul catastrofei de un acoperis mobil sub care dizolvarea s-a dezvoltat in cursul timpului.

Tipuri si efecte

Dizolvarile de roci, care stau la originea prabusirilor superficiale, pun in evidenta mecanismul de alteratie chimica, accentuate de activitatea microbiologica, care sporeste continutul in CO₂ a solurilor de infiltratie. Putin solubile in ape curate, mineralele carbonatice (calcit, aragonit, dolomit..) sunt activ dizolvate in ape cu continut de acid carbonic (H₂CO₃), component comun al apelor de ploaie. Rocile carbonatice sunt mai sensibile la dizolvari cand ele sunt poroase, fracturate si acoperite cu material argilo-silicios, nu prea gros, care aciduleaza apele de infiltratie. Unele terenuri carbonatice sunt distruse mai rapid de procesele de dizolvare chimica decat de cele de eroziune superficiala

Dizolvarea subsolurilor carbonatice sau salifere determina formarea de retele subterane, adesea complexe, uneori gigantice (peste 500 km de galerii si sali in ansamblu calcaros Mammoth Cave, Kentucky, USA) a caror forme diverse sunt reunite sub nimele de Karst (dupa o regiune din ex Yugoslavia). Formele carstice, responsabile de surpari si prabusiri superficiale, sunt organizate in depresiuni inchise sau doline. Dolinele sunt clasate in 4 tipuri, dupa natura si grosimea acoperisului mobil si dupa importanta cavitatilor in reteaua carstica sub-iacenta

-doline de dizolvare, unde depresiunea rezulta din alterarea chimica progresiva a substratului calcaros;

-doline de surpare, cand dizolvarea se dezvolta in profunzime, determinand indoirea (incovoierea) stratelor de acoperis;

-doline aluviale, cand materialele de suprafata se infiltreaza si infunda reteaua subterana de dizolvare (catastrofa din Winter Park se incadreaza in acest tip) ;

-doline de prabusire sau avene, marcate prin rupturi brutale in stratul de calcar si a acoperisului de deasupra datorita unei retele carstice foarte deschise.

Ultimile doua tipuri prezinta un risc potential maxim.

Cauze

Factorii de origine naturala responsabili de cuplajul dizolvare-prabusire se refera la continutul in acid carbonic si durata actiunii apelor de ploaie si de infiltratie.

Dizolvarea este, de altfel, accelerata de viteza de scurgere a apelor subterane. Distrugerea plafoanelor carstice se efectueaza fie printr-o ruptura brutala, fie prin propagarea de mari prabusiri in lungul fracturilor rocii.

Adeseori fluctuatiile extreme ale regimului de precipitatii, care controleaza nivelul acviferelor subterane, intervine in declansarea prabusirilor. Pe de o parte, ploi puternice pot sa provoace suprapresiuni in acvifere, umfland depozitele argiloase in cadrul carstului, expulzarea de dopuri sedimentare din reteaua subterana, ceea ce atrage slabirea rezistentei boltelor de calcar. Pe de alta parte, absenta precipitatiilor determina scaderea nivelului piezometric, diminuarea presiunii acvifere compensatorie, a presiunii rocilor de deasupra vidului carstic, restrangerea mecanica a argilelor (prin uscare) ceea ce faciliteaza prabusirile (cazul Winter Park, Florida).

Activitatea umana, prin efectele sale, ocupa un loc important in procesul de dizolvare, ceea ce explica ridicarea puternica a numarului de prabusiri superficiale, produse in ultimile decenii.

Exploatrea acviferelor prin pompaj (irigari, nevoi industriale si domestice) conduc adesea la exacerbarea efectului natural propriu perioadelor secetoase: scaderea nivelului piezometric, ridicarea efectului de depresiune, accelerarea vitezei de curgere. La randul sau despaduririle antreneaza eroziunea solurilor, care proportioneaza, in mod natural, infiltratia apelor de ploaie, ceea ce favorizeaza situatii extreme determinate de fluctuatii climatice.

Constructiile grele creaza supraincarcari favorabile prabusirilor carstice.

Golurile formate prin exploatarea subterana a rocilor salifere favorizeaza trecerea de ape, care provoaca dizolvari neprevazute si fragilizarea boltelor (cazul unor prabusiri, deasupra carierelor de gips lutetian in nordul aglomeratiei pariziene). In fine, ansamblul de lucrari de exploatare prin mine si cariere antreneaza diverse deplasari in stabilitatea terenurilor si a cailor de ape subterane.

Previziunea

La fel ca si pentru miscarile de versanti, numarul foarte ridicat si dispersia suprafetelor care sufera dizolvari - prabusiri face ca ele sa fie previzionate cu greu ; sunt luate in considerare numai cele care prezinta un pericol real pentru om.

Un releveu cartografic aprofundat este esential. Se urmareste sa se stabileasca:

-natura, forma si marimea depresiunii morfologice ;

-natura, porozitatea, fracturarea, stadiul de dizolvare a rocilor carbonatice sau saline,

-nivelul, miscarea sau fluctuatiile acviferului.

Teledetectia, asociata cu pozitionarea de inalta precizie (GPS) este din ce in ce mai folosita.

Geofizica de subsuprafata ajuta la cunoasterea, localizarea si extensia in constructiile susceptibile de a se prabusi.

Pe ansamblu, previziunea riscului de prabusire este cel mai adesea convenabila in ceea ce priveste localizarea, dar ramane mediocra in ceea ce priveste momentul.

b. Subsidenta, surpari

Surparea de la Long Beach

Subsolul de la Long Beach - coasta pacifica a Californiei - contine un camp petrolier bine delimitat, exploatat in sectorul Wilmington de la sfarsitul anilor 1930. In cursul anilor '40 s-a constatat ca s-a produs o surpare la suprafata si ea s-a propagat puternic in jurul zonei de extractie, determinand tot felul de pagube : fisurarea terenului, degradarea cladirilor si a cailor de comunicatie. Proportia surparii sau subsidenta, a atins 70 cm/an in decursul anilor '50, totalul de la marginea marii apropiindu-se de 10 m. Digurile din portul Long Beach au trebuit sa fie suprainaltate 9 m pentru a putea sa faca fata patrunderii apei marine. Suprafata totala a atins 50 km². Studiile neitreprinse incepand cu finele anilor '40 au aratat ca rata subsidentei a fost controlata de cantitatea de petrol extrasa din subsol. Aceasta a condus la injectarea, prin puturile de foraj a unor cantitati importante de apa, destinate sa ocupe golurile create prin extractia de hidrocarburi.

O neta deminuare a ratei subsidentei a fost in mod efectiv acompaniata de injectiile de apa, care au redus la 8 km² aria de surpare si astfel, s-a ajuns la limitarea riscului. Costul total al pagubelor materiale a fost estimat la peste 100 milioane $.

Riscul

Caracterul foarte progresiv al surparii de teren confera un caracter de pericol minim pentru vietile oamenilor, in afara situatiei ca dezordinile dezvoltate in suprafata determina indirect o catastrofa instantanee: uragane pe coastele joase, rupturi de baraje etc.

Majoritatea pagubelor privesc bunuri materiale: drumuri fisurate, cabluri rupte, cladiri de nelocuit, retele de irigatii degradate, zone inundate.O particularitate a fenomenului de subsidenta rezida in extensiunea adesea larga in suprafata, cu un risc in descrestere spre sectoarele cele mai periferice.

Prevenire

In numeroase cazuri, prevenirea prabusirilor datorate actiunii de dizolvare a subsolului se poate face eficace prin masuri ca urmatoarele: stapanirea drenajelor subterane si gestiunea eficienta a pompajelor, replantari de vegetatie pentru a regulariza infiltratiile, amenajari de suprafata in afara zonelor de risc, deplasarea unor supraincarcari excesive, consolidarea subsolului pentru a stabiliza lucrarile subterane (cabluri, canale), injectii de beton sau ciment pentru a umple cavitatile susceptibile de a evolua spre surpari.