Fotografia aeriana (Arheologia aeriana)

Fotografia aeriana (Arheologia aeriana).

Reprezinta, probabil, una din metodele cu cele mai spectaculoase rezultate in cadrul aplicatiilor prospective arheologice, fiind utilizata la scara mare in marea majoritate a tarilor lumii. Metoda prospectiei arheologice prin intermediul fotografierii aeriene face parte din categoria prospectiilor arheo-geofizice de suprafata, pasive, avand avantajul surprinderii, datorita perspectivei generale - oferita de inaltime - a unor obiective de diferite dimensiuni (de regula mari), imposibil sau foarte dificil de surprins in mod normal la suprafata solului. Chiar daca arheologul poate detecta resturile unor structuri in teren, el nu poate avea o viziune de ansamblu asupra acestora de la acest nivel (dimensiuni, morfologie etc.), perspectiva integrala si clara fiind posibila doar din punctul (sau punctele) de vedere ce-l (le) poate oferi fotografia aeriana.

Inceputurile metodei fotografiei arheologice pot fi plasate in secolul XIX, mai precis in 1829, cand francezii A. Niepce si Ph. Daguerre descopereau proprietatea bromurii de argint de a se innegri la lumina solara si inventau un sistem de formare si fixare a imaginii pe un suport dur (sticla), nascandu-se astfel posibilitatea de inregistrare a imaginilor prin procedeul fotografic (daguerrotipie). La scurt timp dupa aceasta importanta descoperire, cand inca se mai foloseau ca negative placile umede preparate la fata locului in camere obscure, fotografia a inceput sa patrunda in activitatea de cercetare a suprafetei terestre.

In 1858, Gaspar Felix Tournachon, cunoscut sub pseudonimul Nadar, solicita un brevet pentru un procedeu inedit de fotografie, aerostatica, aplicabil la ridicarea planurilor topografice, hidrografice si cadastrale. Fotografierea se facea din nacela unui balon unde era amplasata o camera obscura in care se preparau, pe loc, placile fotografice. In acelasi an (1858) s-au facut si primele incercari de fotografiere aeriana cu ajutorul unui zmeu si/sau al unui balon captiv in Italia la Ostia, Neapole si chiar in Forumul de la Roma. In timpul razboiului franco-prusac din 1870-1871, precum si al Razboiului de Secesiune din America de Nord, s-au dezvoltat, pentru prima, oara aplicatiile militare (in scopuri de spionaj) ale fotografiei aeriene, prilej cu care au fost detectate si unele structuri arheologice.

Prima utilizare efectiva a fotografiei aeriene in arheologie a avut loc in anul 1879, cand germanul Stoltz realiza ridicarea topografica si releveul arheologic al ruinelor de la Persepolis. In anul 1906, englezul P.H. Sharpe, realiza primele fotografii oblice si verticale din nacela unui balon, asupra complexului megalitic de la Stonehenge. In 1909 au fost realizate primele fotografii dintr-un avion, iar in 1917, Eastman Kodak Company, infiinta prima scoala de fotografie aeriana in Marea Britanie.

In timpul primului razboi mondial, cu ocazia zborurilor de spionaj efectuate de armata franceza si cea germana, o serie de obiective de interes arheologic au putut fi descoperite in urma fotografierii suprafetei terestre. De exemplu, cu aceasta ocazie s-a putut reconstitui o mare parte din sistemul cadastral de epoca romana din estul si sud-estul Frantei. Intre anii 1925-1932 au fost studiate prin aerofotografie limes-urile de epoca romana din Siria si Numidia de catre reverendul militar Père Poidebard, respectiv colonelul Baradez. In Marea Britanie, in anul 1927, maiorul G.W.G. Allen a realizat zboruri repetate in cadrul carora a detectat cu ajutorul fotografiei aeriene o serie de situri arheologice, printre care si cel de la Dorchester, alti pionieri al utilizarii fotografiei aeriene in aceasta tara fiind O.G.S. Crawford si K. St Joseph, care au incercat, cu sprijinul Departamentului de Prospectii al Universitatii din Cambridge, realizarea primelor harti arheologice, pornind de la rezultatele obtinute prin fotografierea din aer.

De acum sunt puse bazele, in Marea Britanie, a ceea ce se va numi mai tarziu "Aerial Archaeology". In timpul celui de al doilea razboi mondial a continuat perfectionarea metodologiei de realizare a fotografiei aeriene si, in mod special, a procedeelor de interpretare, teledetectie si fotorestitutie.

Principalele tari europene in cadrul carora aceasta metoda a gasit un camp de aplicatie foarte larg, punandu-se astfel bazele teoretice si principiale ale unei documentari stiintifice si sistematice pornind de la informatiile furnizate de metoda, au fost (si continua sa ramana) Franta, Marea Britanie si Italia. In Franta, in mod special in anii `60-`70, o serie de specialisti de marca (dintre care amintim pe R. Agache, R. Chevallier si J. Dassi, prospectiile aeriene au luat un avand deosebit, fiind infiintat un serviciu special in cadrul departamentului arheologic national (Societatea Franceza de Fotogrammetrie si Teledetectie, aflata sub egida Consiliului National al Cercetarii Stiintifice - CNRS), care s-a ocupat cu sistematizarea si coordonarea cercetarilor de aerofotografie prin acoperirea unor suprafete cat mai mari, in perspectiva intocmirii unei harti generale arheologice. Au fost astfel prospectate prin intermediul metodei largi spatii din Normandia, Picardia, Bretania, Aquitania, Alsacia, Burgundia, Provence etc. Un model in ceea ce priveste publicarea acestor rezultate ramane lucrarea semnata de R. Agache si B. Breart "Atlas d`archeologie aeriene de Picardie" (Amiens, 1975) (fig. 13). Este celebru cazul anului 1976, cand o puternica si prelungita seceta a adus "servicii" deosebite cercetatorilor din Franta, punand in evidenta mii de obiective arheologice, inedite, detectate in urma fotografierii aeriene.

Fig. 13. Situatia arealelor prospectate si cartate prin fotografia aeriana in Franta in anul 1974 (spatiile inconjurate prin benzi inchise - dupa J. Dassie 1978)

Intr-o maniera asemanatoare, in Italia acelorasi ani s-a constituit un serviciu distinct de cercetari cu ajutorul fotografiei aeriene (Serviciul de Arheologie Aeriana - Aerofototeca), in cadrul Comisiei Arheologice Nationale - serviciu coordonat initial de A. Castagnolli si apoi de distinsul arheolog de origine romana, Dinu Adamesteanu - rezultate deosebite au fost obtinute utilizand fotografia aeriana in siturile etrusce din Tarqvinia, unde utilizarea metodei a fost incurajata de M. Lerici.

Si in Marea Britanie s-au realizat harti aeriene generale, sub coordonarea Serviciului de Fotografie Aeriana (Ordonance Survey), progrese insemnate fiind inregistrate in ceea ce priveste aspectele metodologice ale utilizarii fotografiei aeriene in arheologie. De timpuriu au luat fiinta diferite asociatii si organizatii preocupate de planificarea si dezvoltarea acestei metode (ex. Comitetul pentru Fotografie Aeriana al Universitatii din Cambridge - CUCAP, 1949)

Deosebita "priza" pe care a avut-o metoda in cadrul diferitelor scoli europene de arheologie poate fi relevata si prin numarul mare de sesiuni, conferinte si congrese internationale care s-au desfasurat incepand cu anii `70, dar si prin infiintarea unor departamente speciale de fotografie aeriana in diferite tari (Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Elvetia etc.) dar si prin infiintarea unor departamente de profil in cadrul unor prestigioase universitati (Toulouse, Roma, Besanon, Cambridge, Tours, Durham, Birmingham, etc). Recent, tari care au apartinut fostului "bloc comunist" si-au dezvoltat aplicatii ale arheologiei aeriene (Slovenia, Polonia, Cehia, Ungaria etc.).

In Romania, aerofotograme s-au efectuat in anii `70, in cadrul Laboratorului National de Aerofotometrie, ocazie cu care au fost studiate mai multe obiective si situri arheologice (Histria, Callatis, cetatile dacice din Muntii Orastiei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Capidava etc.). Din pacate, la ora actuala nu exista preocupari constante in aceasta directie, fotografia aeriana fiind utilizata doar in cazuri izolate, pe unele santiere cu finantari "mai consistente" sau in cazul unor colaborari cu institutii din strainatate (Alba Iulia-"Partos", Valea Muresului, Dudestii Vechi etc.). Desi dupa 1990 regimul zborurilor nu mai este restrictionat in tara noastra de diferite reglementari, cum s-a intamplat pana in 1989, totusi, avantul pe care aceasta metoda ar fi trebuit sa-l ia (in mod normal, tinand cont de nivelul atins in tarile mai sus amintite) este redus, destul de putine fiind situatiile in care metoda fotografiei aeriene este folosita in investigarea obiecitvelor si siturilor arheologice (amintim fotografiile aeriene realizate in cadrul Proiectului Apulum de catre D. Anghel si fotografiile realizate de-a lungul vaii Muresului in cadrul unui proiect intre Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj si o institutie similara din Marea Britanie).

La ora actuala metoda are o dezvoltare deosebita, metodologia sa extinzandu-se odata cu implementarea unor metode de ultima ora in ceea ce priveste mijloacele de zbor precum si cele de realizare a fotografiei. Razboiul rece a dus la conceperea unor aparate de zbor speciale, cu rol initial de spionaj, care s-au dovedit a fi deosebit de oportune in detectarea si investigarea obiectivelor arheologice. Aparatele clasice de fotografiat sunt acum inlocuite de camere digitate (foto/video) cu posibilitati marite de restituire a informatiilor spatiale. Procesarea imaginilor aeriene digitale se afla intr-o continua innoire, cu performante deosebite in ceea ce priveste rezolutia, claritatea, posibilitatea de restitutie, stocare si gestionare a fotografiilor, in vreme ce imaginile din satelit au dus teledetectia spre noi granite, imposibil de banuit. Noile tehnologii si programe (GPS, GIS) isi fac, la randul lor, tot mai simtita prezenta in cadrul arheologiei aeriene.

Fotografierea suprafetei terestre din perspectiva aeriana ofera un plus de informatii certe utilizate in observarea si interpretarea multor fenomene interesand ramuri de activitate diverse. Fenomenele care permit observarea din aer (de la diferite inaltimi), a urmelor unor structuri arheologice (istorice) sunt foarte variate precum si variabile in cadrul manifestarilor lor specifice. In functie de specificul acestora se utilizeaza o gama variata de tehnici si mijloace de inregistrare si prelucrare a datelor. Este suficient sa amintim stereofotogrammetria si aerofotogrammetria (ca metode de convertire a fotografiilor in harti, pe principiile fotogrammetriei); aparatele de zbor special amenajate; tehnicile moderne de intocmire si actualizare a hartilor la scara mare, sau fotografierea in diferite spectre ce se executa cu ajutorul satelitilor artificiali (teledetectia), cu scop de cercetare in diverse ramuri ale stiintei ca: geologia, pedologia, hidrologia, meteorologia, agricultura; ori in scopuri militare.

Fig. 14. Modalitati de realizare a fotografiei aeriene oblice de la joasa inaltime

(dupa J. Dassie 1978).

In arheologie se practica, in special, fotografia aeriana de la joasa altitudine, cu scopul de a depista, a localiza si cerceta siturile arheologice. In ultima instanta, insasi natura vestigiilor aflate in subsol (santuri, ziduri, tumuli, aglomerari de habitat) determina conditiile de vizibilitate a lor (fig. 15). Mediul geologic si pedologic, densitatea,altfel spus compozitia, structura si natura solului in care se pastreaza vestigiile este deosebit de important: solurile pot avea culori diferite, pot retine mai multa sau mai putina umiditate. Prin fotografia aeriana sunt distinsi (scosi in evidenta) indicii revelatori ca: umbrele (shadow marks), diferentele cromatice ale solului (soil marks) si diferentele oferite de vegetatie (crop marks).

Fig. 15. Modalitati de prezentare a indicilor vegetali din perspectiva aeriana.

Conditiile climatice, respectiv anotimpurile in timpul carora sunt efectuate fotografiile aeriene, sunt, la randul lor, determinante, mai ales ca de cele mai multe ori structurile de interes arheologic sunt scoase in evidenta ca urmare a unor diferente de umiditate sau temperatura din sol (de exemplu, in Anglia si Franta, majoritatea zborurilor se fac in lunile mai si septembrie, de regula dimineata intre orele 7-9 si seara, intre orele 18-20, cand lumina razelor solare cade oblic pe suprafata pamantului).

Momentele de maxim si minim in ceea ce priveste manifestarea unor fenomene naturale (seceta, ploi abundente, inghet, dezghet, canicula etc) pun in evidenta mult mai bine indicii revelatori surprinsi prin fotografia aeriana. In fine, activitatile umane si mai ales practicile agricole joaca un rol major: de la un an la altul, in functie de tipurile (speciile) vegetale cultivate un obiectiv arheologic poate fi observat sau nu; lucrarile mai mult sau mai putin profunde pot afecta si face sa fie vizibile structurile aflate sub pamant, etc.; motiv pentru care fotografierea aeriana este o metoda de prospectie care trebuie repetata periodic asupra acesluiasi teren, deoarece anumiti indici care la un moment dat nu au putut fi vizibili (din terte motive, ce tin de momentul ales sau de caracteristicile solului si a paturii vegetale) pot deveni evidenti in anumite momente "cheie". Reputatul specialist R. Agache insista asupra reluarii unei fotografii asupra unui teren in fiecare anotimp si in momente diferite ale zilei ("fotografia aeriana este o chestiune de multa rabdare"). Aerofotogramele sunt de doua tipuri:

1. fotografii oblice, destinate a infatisa grupuri de vestigii sau ale unei simple cercetari de situri, acest tip de fotografie se executa de la mica altitudine si nu poate fi studiata sub stereoscop (fig. 14). Nu se pot face masuratori exacte din cauza perspectivei deformate si a variatiilor de scala rezultate din incercarile de a prinde unghiuri diverse;
2. fotografii executate vertical, acestea fiind mult mai importante in cazul executarii unor planuri, putandu-se crea imagini stereoscopice care permit executarea unor masuratori precise;

Ideala pentru realizarea unei fotografii asupra unui obiectiv arheologic de la altitudine este imbinarea unei perspective verticale, stereoscopice (cu un aparat cu doua obiective), cu cea oblica.

Un avantaj al metodei este reprezentat de costul relativ redus al aplicatiei, indiferent de mijlocul utilizat, raportat la suprafata prospectata, la timpul de realizare al fotografiei si la rezultatele obtinute. O imagine aeriana presupune un numar foarte mare de informatii sintetizate intr-o singura imagine. Un alt avantaj consta din faptul ca interpretarea unei astfel de imagini este de multe ori facila, fiind accesibila si arheologului. Gratie unghiului ei vizual (proportional cu altitudinea de la care s-a efectuat zborul), permite eliminarea din cliseea a detaliilor inutile, lasand libera vizualizarea in ansamblu a obiectivului surprins. Aerofotogramele, permit recunoasterea marilor ansambluri, ordonarea si geometria peisajului, stabilirea grupurilor de ansambluri, ordonarea si geometria peisajului, stabilirea grupurilor de ansambluri, rolul mediului geografic si relatia sa cu actiunea antropica.

Fig.16. Stereoscopul face posibila suprapunerea si interpretarea corecta

(la scara) a fotografiilor aeriene.

Existe si limite ale acestui tip de cercetare: in primul rand, campul vizual al observatorului este in continua deplasare (cu exceptia utilizarii baloanelor captive sau aerostatice) iar privirea nu poate fixa indeajuns de mult un detaliu; in al doilea rand, este dificila reperarea pe harta a locului exact al detaluilui surprins, in lipsa unor puncte fixe (sisteme de referinta); in ultima instanta, conditiile climatice si meteorologice intrunesc, rareori, parametrii optimi de vizibilitate.

Mijloacele de zbor folosite sunt variate. Se pot utiliza avioane, helicoptere, aeromodele teleghidate, deltaplane ori motodeltaplane, parapante, baloane captive sau zmeie de dimensiuni mari. Alegerea lor se face in functie de scopul urmarit, intrucat fiecare ofera posibilitati diferite de lucru. In cazul in care se foloseste avionul de mici dimensiuni (cea mai preferabila varianta, de tip Piper-Club sau Cesna) sau helicopterul, operatorul executa fotografierea dupa ce in prealabil a examinat vizual zona de interes si a ales punctul cel mai avantajos din care declanseaza aparatul. Zborul trebuie sa se efectueze cu viteza minima si constanta, la o altitudine constanta, pentru evitarea trepidatiilor si adiscomfortului fotografului operator. Localizarea sitului se face pe harti sau planuri topografice la scari adecvate, interpretarea si transpunerea distantelor fiind realizata cu ajutorul stereoscopului.

Utilizarea baloanelor captive, a aeromodelelor ori a zmeului este mai avantajoasa pe spatii mai mici atat pentru depistarea siturilor, dar mai ales in cazul sapaturilor arheologice. Intrucat in aceste din urma cazuri operatorul nu are posibilitatea de a vizualiza imaginea pe care o va fotografia, este necesara o oarecare experienta in alegerea punctului de statie cel mai avantajos din care se va fotografia, iar pentru siguranta este necesara repetarea operatiei de cateva ori.

Pentru o mai buna reusita in executarea fotografiei aeriene cu scop de prospectare arheologica trebuie sa se tina cont de cateva lucruri esentiale:

a. - alegerea perioadei optime pentru executarea fotografiilor; se va face tinand cont de "momentele critice" si de modul de manifestare, specific, al indicilor revelatori implicati in generarea imaginilor fotografice. De alegerea timpului optim depinde reusita intregii misiuni, fapt pentru care trebuie sa i se acorde importanta cuvenita. Indicii revelatori nu se manifesta similar in fiecare anotimp. De multe ori este necesara o perioada de mai multi ani pentru ca anumite structuri subterane sa-si tradeze pe deplin prezenta. Prin urmare este necesara reluarea misiunilor ori de cate ori timpul este favorabil, pana la atingerea scopului propus.

b. - in vederea localizarii cu exactitate a obiectivelor arheologice, este necesara marcarea prealabila a terenului, cu semnale distincte, diferite ca forma, a caror pozitie topografica trebuie cunoscuta cu exactitate. Semnalele pot fi bucati de placaj, carton sau P.F.L. de forme diferite, in culori sau tonuri contrastante cu terenul pe care sunt asezate. Dimensiunile lor si distantele dintre ele se stabilesc in functie de inaltimea de la care se face fotografierea, astfel ca ele sa fie vizibile si usor de pozitionat pe harti.

c. - alegerea tipurilor de film, a filtrelor si a emulsiilor fotografice are o importanta deosebita, fotografia aeriana necesitand anumite tipuri de filme, respectiv anumite moduri si unghiuri de perspectiva. In cazul fotografiei clasice (pe film de celuloid) pentru obtinerea unor contraste mai puternice, in scopul relevarii (detasarii) anumitor structuri sub forma diferentierilor cromatice din imaginea fotografica, se utilizeaza negative ortocromatice, iar pentru fotografierea in lumina razanta a apusurilor de soare, emulsiile negative (monocrom-pancromatice), care dau rezultate mai bune. Emulsiile sensibile la infra-rosu, sunt folosite pentru a surprinde in special diferentele cromatice ale vegetatiei (fig. 17). Fotografierea in spectrul infrarosu nu se face cand terenul este inghetat deoarece diferentele termice dintre structurile pedogeologice sunt mici; asemenea fotografii nu se vor executa nici cand terenul este acoperit cu vegetatie, aceasta din urma fiind un factor de perturbatie.

d. - este preferata utilizarea aparatelor de fotografiat de format lat cu obiective "ochi de vultur", care sa permita fotografierea cu timpi de expunere scurti (1/250, 1/500, 1/1000 sec.) si o mai buna cuprindere si incadrare a obiectivelor. Aceste aparate trebuie confectionate special pentru o astfel de utilizare deoarece ele trebuie sa fie rezistente la socurile inerente zborului, sa fie echipate cu un obturator central care sa nu deformeze imaginile, iar obiectivul sa fie de mare precizie. Este utila realizarea, in paralel cu fotografia, a imaginilor filmate, cu scop de verificare.

e. - utilizarea filtrelor se face in functie de sensibilitatea spectrala a emulsiilor fotografice, de ora la care se fotografiaza si de starea vremii, cunoscut fiind faptul ca spectrul radiatiilor prezinta variatii diurne si este influentat si de particolele existente in atmosfera. In cazul utilizarii filtrelor in fotografia aeriana, se recomanda urmatoarele:

Fig.17. Punerea in evidenta a unei asezari neolitice de la Semoussac (Franta)

cu ajutorul fotografiei in spectru infrarosu (dupa J. Dassie 1976).

-         utilizarea unui filtru de ultraviolete (UV) atat pentru materialele fotosensibile alb-negru cat si pentru cele color;

-         alegerea tipului de filtru si in functie de recomandarile facute de producatorul emulsiei fotografice (ex. recomandata utilizarea filtrului in cazul utilizarii emulsiilor pancromatice, pentru inlaturarea luminii albastre.

f. - prelucrarea materialelor fotosensibile are un statut special, ea fiind realizata in conditii de siguranta deplina in laborator. Utilizarea unor emulsii fotosensibile performante poate asigura imaginii fotografice finale o rezolutie superioara.

Metodologia sistematica a practicii aerofotografiei necesita din partea observatorului aflat in zbor sa noteze datele cu privire la: tipul aparatului utilizat (avion, balon, zmeu etc.), data, ora, locul, altitudinea, conditiile atmosferice de desfasurare a zborului. Se mentioneaza tipul aparatului de fotografiat utilizat, tipul (marca) filmului si a filtrului (filtrelor), tipul de relevator precum si timpii de expunere.

Fotografia aeriana se face in doua etape: mai intai se face un tur de orizont la o altitudine de patru sau de sase ori mai mare decat cea stabilita pentru cercetare, pentru a avea o viziune de ansamblu asupra intregii zone; in cea de doua etapa, se zboara la o inaltime redusa, acoperind intreaga regiune prin benzi de traseu regulate (fig. 14). Fotografiile trebuie executate in zbor impotriva vantului intotdeauna in acelasi sens. Fiecare cliseu realizat la o anumita distanta trebuie sa reprezinte cca. 66% din cliseul precedent, in asa fel incat cliseele sa se poata suprapune. Este numit "cuplu stereo" zona comuna a celor doua fotografii consecutive iar "baza" este linia ce uneste centrele celor doua fotografii (fig. 16). O stereograma se obtine prin suprapunerea fotografiilor in asa fel incat liniile care unesc punctele omoloage sa fie paralele intre ele si cu axa ce uneste doua oculare ale stereoscopului (fig. 16).

Fotografia aeriana trebuie sa fie insotita de studii interdisciplinare, de natura geo-pedologica sau bio-geografica, pentru o mai buna intelegere a mecanismelor transformarii solului. Interpretarea corecta a unui ansamblu arheologic surprins in fotografia aeriana, depinde de inregistrarea corecta a valorilor pe care acest ansamblu il realizeaza cu spatiul inconjurator.

O buna interpretare a unei fotografii aeriene poate oferi solutii, de cele mai multe ori optime, cu privire la maniera de abordare prin sapatura a unui obiectiv arheologic precum si la planificarea demersului cercetarii exhaustive a acestuia. Tot fotografia aeriana este cea care da o imagine a caracterului si extinderii spatiale a unui sit arheologic, element important in "politica de conservare" a acestuia, prin declararea lui ca rezervatie arheologica.

Fiecare indicatie trebuie raportata la o harta, la cea mai mare scara posibila utilizabila in avion, printr-un umar de ordine inscris pe fiecare carou al hartii. Privitor la utilizarea hartilor, o operatie specifica in ceea ce priveste aplicarea procedeelor de fotorestitutie, care constau in redresarea fotoplanurilor prin corectii unghiulare si de scara, o reprezinta determinarea pozitiilor normale, pe plan a imaginilor obtinute, respectiv a obiectivelor nou descoperite(fig. 16). In interpretarea imaginilor fotografice trebuie sa se tina seama si de anotimpul in care s-a efectuat fotografia, de natura invelisului solului (structura litologica, caracterul vegetatiei, etc), de materialele fotosensibile folosite la fotografiere; de tipul de aparat de zbor utilizat, de starea vremii precum si de lumina predominanta din timpul fotografierii (momentul zilei).

Metoda de studiu devenita deja clasica in arheologie, fotografierea zonelor cu posibile situri arheologice, de la diferite altitudini, are o aplicabilitate mai redusa in cazul detectarii obiectivelor preistorice date fiind caracteristicile acestora: situarea in multe cazuri la mare adancime, lipsa unor constructii sau amenajari de mari dimensiuni, intensitatea relativ mica de locuire. Altfel, in marea majoritate a cazurilor, urmele de locuire sau ale altor activitati antropice preistorice sunt dificil de sesizat prin intermediul acestei tehnici. Exista si exceptii, deja amintite, cum sunt cele ale tumulilor (unii de mari dimensiuni, sau a aliniamentelor, gruparilor de tumuli), ale sistemelor de fortificatii din epoca neolitica, a bronzului si mai ales din Hallstatt, sau chiar de anumite asezari neolitice ce dovedesc o durata mare de timp de locuire (pseudo-telluri) sau amenajari de mari dimensiuni (santuri exterioare).

a b

Fig. 18. Interpretarea unei fotografii aeriene si realizarea unei harti topografice dupa aceasta, aplicata

in cazul unui sit neolitic de la Coterelle (Franta) (dupa J. Dassie 1978).

Uneori, acestea pot fi totusi detectate in fotografiile aeriene, in special prin intermediul indicilor indicatori cromatici si fitografici (fig. 11-12, 15), cei sciografici fiind, dupa cum aminteam mai sus, mai greu de identificat. Sunt vizibile in astfel de fotografii diferentele de culori date de aglomerarile la suprafata a materialelor arheologice (ceramica, chirpic etc.), diferentele cromatice ale speciilor vegetale sau chiar in cazul unei singure specii vegetale diferentele oferite de zonele mai fertile si de cele mai putin fertile (se cunoaste faptul ca orice locuire umana, orice interventie antropica intr-un spatiu dat, ii modifica radical compozitia minerala si chimica, aparand concentratii mari de PO₅ si K₂O₅, care sunt buni fertilizatori, favorizand cresterea vegetatiei in parametrii mai optimizati decat in conditii normale). Pe de alta parte, prezenta in sol a unor concentratii de pietre, caramizi, var, creamica etc. defavorizeaza cresterea vegetatiei.

Efectuarea de fotografii aeriene in vederea detectarii siturilor arheologice este deja o practica deja comuna in cadrul proiectelor moderne, potentialul oferit de aceasta metoda fiind deosebit de util. Utilizarea nu numai a spectrului vizibil ci si a celui invizibil (infrarosu si ultraviolet) si chiar a undelor radar, a dus la extinderea capacitatii de detectare atunci cand subiectul este un sit arheologic. Noile tehnici de fotografiere digitala si utilizarea tot mai frecventa a perspectivei oferite de sateliti a extins mult aria de aplicabilitate a acestei metode de investigare arheologica. In incheiere, amintim o remarca a lui R. Agache, care pune in evidenta probabil una din cele mai mari avantaje ale utilizarii fotografiei aeriene: "fotografia aeriana are marele merit de a nu fi distructiva; astfel, daca este de-a dreptul imposibil sa reincepi o sapatura rau facuta, va fi intotdeauna posibil sa corectezi o interpretare eronata a unui cliseu".

Adrese web:

https://archaero.com

https://ads.ahds.ac.uk/project/goodguides/apandrs/

a b

Fig. 19. Obiective arheologice (a. ferma galo-romana; b. locuinte de suprafata liniar ceramice) relevate prin fotografii aeriene ce surprind indici revelatori vegetali.

a. b.

Fig. 20. Fotografia aeriana asupra unei ferme galice (celtice) si relevarea prin intermediul indicilor

revelatori vegetali (a) si confirmarea situatiei arheologice relevate prin sapatura (b).

a b

c

Fig.**. Maniera de realizare a fotografiei aeriene asupra unei villae rusticae din Germania,

si valorificarea datelor spatiale oferite de fotografie sub forma unui plan al obiectivului (b)

respectiv sub forma unei reconstituiri 3D (c).