Metoda biostratigrafiei

Metoda biostratigrafiei.

Biostratigrafia, ca metoda de datare si de reconstituire a paleomediului, are ca punct de pornire unul din principiile fundamentale ale evolutionismului aplicat in cazul lumii vii, respectiv fenomenul ireversibil din evolutia biologica. De-a lungul evolutiei sale lumea vie s-a caracterizat prin asociatiile de faune succesive, mai exact aparitia si disparitia lor in anumite epoci cronologice respectiv anumite ecosisteme (etaje).

Atunci cand se reconstituie suficient de complet fauna unei anumite perioade, respectiv fenomenele evolutive specifice ei, se poate obtine si o buna rezolutie biostratigrafica, respectiv o usoara identificare a acelui segment in cadrul secventelor succesive.

Este adevarat ca uneori, datorita faptului ca unele specii reactioneaza "atipic" conservandu-se uneori mii si chiar milioane de ani ("fosile vii") in regiuni cu o morfologie specifica, apar complicatii metoda nu poate da rezultate pertinente in toate cazurile.

Exista insa specii semnificative, in sensul ca s-a putut determina cu deosebita exactitate paleoecosistemul care le-a determinat aparitia, astfel ca se poate cunoaste foarte exact momentul aparitiei lor respectiv al disparitiei, sau chiar al unor modificari morfologice suferite in perioada evolutiei lor.

In acelasi timp, exista linii biologice global stabilite, cu o mare variabilitate morfologica potentiala, dar care nu se exprima decat in parte, sub forma ecofenotipurilor, adaptate la conditiile regionale si momentane de mediu.

In aceasta situatie, conditii de mediu diferite de la o epoca la alta, pot induce in cazul unor specii modificari morfologice asemanatoare, care se pot repeta periodic, ca necesitate a adaptarii. In aceste conditii, speciile respective pot sa ofere indicatii ecologice si paleoclimatice, fara sa ofere insa repere biostratigrafice importante in sens cronologic.

Exista insa si linii biologice care prezinta evolutii graduale de ritm de astfel de variabile. Aceste linii evolutive continue sunt potrivite si cautate in studiile biostratigrafice de mare finete, cu conditia decelarii gradelor evolutive ce vor fi definite statistic prin parametrii cantitativi. Metoda poate fi aplicata cu deosebire pentru epocile cu maximuri si minimuri in ceea ce priveste manifestarea unor parametrii climatici (Pliocenul superior, Pleistocenul inferior si mijlociu). Pentru perioadele caracterizate prin constante climatice evolutia biologica este mai putin marcata pentru sesizarea anumitor repere biocronometrice.

Ca exmplu in cazul biostratigrafiei, amintim situatia intalnita de expeditia paleontologica franco-americana din Depresiunea Hadar (Etiopia), care a reusit datarea secventelor stratigrafice ce contineau depozite fosilizate in special prin identificarea evolutiei speciilor suinelor. Astfel, o anumita specie de suine, prin caracteristicile morfologice, putea indica pozitia cronologica, facand astfel posibila localizarea cronologica a fosilelor de hominide descoperite in asociere.