Paleogeografia si geologia (notiuni de geologie, mineralogie, petrografie, mecanica rocilor)

Paleogeografia si geologia (notiuni de geologie, mineralogie, petrografie, mecanica rocilor)

In dezvoltarea generala a stiintelor istorice - si, implicit, a arheologiei - se constata o consecventa deosebita in acordarea unei anumite intaietati dimensiunilor temporale in ceea ce priveste interpretarea evolutiei societatii omenesti, atat in ansamblu cat si in cazurile ei particulare, derularea in timp a existentei umane - supusa si ea unor legi firesti ale evolutiei - constituind, de cele mai multe ori, obiectul predilect al acestor studii. Cu siguranta ca in cazul cercetarii arheologice aceasta perspectiva unilaterala nu a reusit sa ofere decat rezultate incomplete, nesatisfacatoare in cele mai multe din cazuri. Perceperea arheologiei ca o stiinta exclusiv temporal-retrospectiva, cu o atitudine eminamente antropocentrista - din cadrul preocuparilor sale lipsind, uneori cu desavarsire, interesul pentru dimensiunea spatiala, pentru cunoasterea cadrelor concrete (geografice, de mediu etc.) in care s-a desfasurat, practic, intreaga evolutie umana - a facut ca acesteia sa-i lipseasca, nu in putine cazuri, capacitatea unei viziuni integratoare, structuralist-sistematice si ecologice (Mac 1988, 867; 2000). In aceasta ordine de idei, initierea unui dialog activ, bazat pe necesitatea gasirii formelor adecvate de sprijin reciproc intre arheologie si geografie, isi gaseste numeroase temeiuri, existand noi necesitati si premise de apropiere intre aceste domenii de cunoastere. In ultima perioada de timp arheologia isi orienteaza consecvent preocuparile asupra analizei unitatilor teritoriale, regionale (indiferent de marime si caracteristici) precum si asupra surprinderii ponderii actiunii factorului antropic asupra mediului ambiant. Este cert faptul ca, indiferent de epoca istorica, comunitatile umane nu au putut sa existe (habiteze), decat intr-un spatiu geografic concret, intr-un anumit mediu ambiant pe care l-au umanizat, dar care, la randul sau, a imprimat comunitatilor evolutii caracteristice, ritmuri, sensibilitati, preocupari si mentalitati aparte, care le-au individualizat.

Omul reprezinta un sistem complex - biologic, social si cultural - care se manifesta, la randul sau, ca element component al ecosistemului (nisei ecologice) in care isi traieste viata de zi-cu-zi, intre toate elementele acestuia din urma stabilindu-se o serie de raporturi: relatii si interrelatii, conditionari si interconditionari specifice. Omul reactioneaza la mediu prin adaptare si integrare, astfel ca multitudinea modelelor adaptative si comportamentale (strategiile de subzistenta) sunt urmarea fireasca a particularitatilor diferite ale ecosistemelor de la o epoca la alta, de la o zona geografica la alta. Aceste modele sunt cele care definesc si, in ultima instanta, diferentiaza populatiile aflate in ecosisteme diferite. Din aceasta perspectiva, reconstituirile arheologice implica in mod esential si inevitabil, determinarea situatiilor paleo-geografice ale terenului fara a se rezuma exclusiv la acest demers. Determinarea paleoclimei, implicit a paleoflorei si paleofaunei, specifice arealului in care au functionat asezarile umane, se constituie ca premisa esentiala a demersului arheologic. Studiul paleo-ecosistemelor umane, din prisma abordarii arheologice, nu trebuie sa vizeze doar aplicarea principiului actualismului, bazat pe comparatii de ordin cronologico-tipologic care au ca baza studiul situatiilor actuale existente, ci si a principiului similitudinilor spatiale (Mac 1988, 868; 2000, 3-5, 388; Tomescu 1998, 235; Carciumaru 1999, 38), din care rezulta o anumita predispozitie a comunitatilor in ceea ce priveste alegerea locurilor de amplasare a asezarilor in cadrul reliefului. Optiunea pentru aceste spatii a fost influentata - in mare masura - de prezenta surselor de materii prime si chiar de specificitatea peisajului.

Amprentele lasate de om s-au gasit in solul perioadei Cuaternare. Trebuie cunoscute conditiile in care acestea s-au format precum si structura acestor depozite, legile fizice chimice si dinamice. Problema conservarii obiectelor in sol e o problema de interes particular care presupune cunostiinte ale unor legi din disciplinele auxiliare. Urmele lasate de om in acest mediu geofizic sunt reprezentate prin siturile arheologice care alaturi de inventarul mobil faciliteaza reconstituirea habitatelor umane, conditiile fizico - geografice cu toate implicatiile respective. Asupra siturilor arheologice se exercita agresivitatea sociala si naturala. Se cauta metode de combatere pentru crearea unei stari de echilibru pentru o perioada cat mai indelungata.