Aportul Romei antice la cultura si civilizatia europeana

Aportul Romei antice la cultura si civilizatia europeana

Mostenirea culturala a Europei nu poate fi conceputa si inteleasa in afara elenismului si romanitatii, cei doi vectori civilizatori si integratori ai spiritualitatii europene. Pentru universul cultural al Europei expansiunea romana a avut, comparativ cu alte imperii ale antichitatii, cele mai profunde consecinte prin care reverberatia geniului creator al Romei antice pulseaza pana astazi in structurile valorice ale Europei. Multe studii asupra "imperialismului" cuceritor al Romei au considerat politica ei imperiala drept o misiune civilizatoare harazita destinului poporului roman, acestea au pendulat intre idealizarea elogioasa si criticismul dogmatizat si rigid. Exista istorici care au reusit sa ofere o analiza realista asupra expansiunii romane, mentionam in acest sens pe Th. Mommsen , cel ce a integrat pe multiple planuri Roma in procesul complex al dezvoltarii organice a structurilor civilizatiei antichitatii europene.

Dimensiunea esentiala a influentei romane apartine sferei lingvistice a culturii europene exprimata de latinitatea geniului creator al romanilor. Latinitatea transmisa de Roma Europei s-a manifestat prin rationalitatea si luciditatea gandirii si exprimarii, prin pragmatismul politico juridic si capacitatea organizatorica si administrativa, trasaturi semnificative pentru realizarea intereselor statului roman.

Spiritul latinitatii s-a exercitat in spatiul cultural al Europei prin intermediul limbii latine ca principal mijloc de comunicare, orala si in scris, la nivelul Imperiului Roman. Ulterior, latina a devenit limba culta pentru europeni, pana in epoca moderna. Dupa destramarea Imperiului Roman de Apus, catolicismul extinde influenta limbii latine dincolo de limitele romanitatii, in zonele ocupate de popoarele germanice si slave legate de scaunul pontifical al Romei. Epoca medievala, indiferent de cele trei grupuri lingvistice ale Europei (latina, germana si slava) s-a aflat sub incidenta influentei exercitata de latinitate in mare masura prin utilizarea latinei ca limba oficiala la cancelariile statelor europene si limba liturgica in bisericile catolice. Utilizarea limbii latine si-a dovedit durabilitatea in stimularea gandirii creatoare in viitoarele universitati medievale din Europa, iar studiul eficace al latinei a contribuit la realizarea si comunicarea valorilor originale ale culturii la nivel european si mondial. Logica sintaxei (topica) latinei si flexibilitatea vocabularului ei a impus-o pentru multe secole, ca limba principala in sfera cunoasterii stiintifice, prin care etimologia notiunilor specifice stiintelor se exprima prin termeni latini, alaturi de unii termeni din limba greaca. Spatiul lingvistic al latinitatii, in ciuda vicisitudinilor istoriei, s-a extins, dupa marile descoperiri geografice, in afara granitelor geografice ale Europei, respectiv in ceea ce denumim astazi America Latina.

Semnificativ pentru mentalitatea latina este legatura omului cu mediul natural in care traieste, in acest sens traditia popoarelor italice de a-si cultiva ogoarele a determinat conceperea lui Fassatum (sat) locul ideal al existentei si al conservarii valorilor morale si religioase ale romanilor . Atasamentul romanilor de mediul natural evidentiaza la nivelul mentalitatii lor idealul naturalismului, aspect specific pragmatismului roman, comparativ cu aspectul reflexivitatii teoretice a grecilor. De aceea in societatea romana pamantul si dreptul de proprietate si-au gasit consacrarea pe plan juridic prin forta legii. Comparativ cu cetatile grecesti, fundamentate pe forta credintei in anumite zeitati, Roma antica si-a intemeiat structurile ei societale pe forta dreptului. Astfel, ideea obsedanta a dreptului de proprietate, extinsa pe plan politic asupra garantarii si respectarii unor frontiere, (idee simbolizata de legenda mitica a crimei lui Romulus asupra fratelui sau Remus, care n-a respectat granita convenita intre ei), a constituit nu numai cauza anticiparii destinului tragic al cetatii (definit de Horatiu pacatul originar al Romei), dar aceasta mentalitate s-a extins ulterior in sfera politico-militara, marcand evolutia istorica a Europei si a intregii umanitati. Forta Imperiului Roman pe plan militar, si eficienta diplomatiei romane (Pax Romana) erau comensurate in functie de delimitarea in spatiu si timp a frontierelor imperiului. Identitatea si delimitarea exacta a frontierelor pe cursuri de ape, lanturi de munti, tarmuri maritime, reprezentau in strategia politica a Romei imperiale ratiunea motivarii de a apara cu orice sacrificiu granitele imperiului. Stafeta acestei mentalitati romane s-a transmis, ulterior, atat statelor europene aparute pe ruinele imperiului roman, cat si Bisericii Catolice. Biserica Catolica concepe intr-o perspectiva universala extensiunea si raspandirea spatiala a crestinismului, trimitand misionari pe toate meridianele globului, unde vor marca implementarea noilor frontiere ale catolicismului.

Nascut in spatiul culturii si civilizatiei orientale, crestinismul, autodefinit religie universala, alaturi de iudaism si islamism, a avut capacitatea ca simultan cu raspandirea pe pamantul Europei, sa asimileze in mod organic valorile specifice culturii si civilizatiei romane. Dupa disparitia politica a Romei, crestinismul si-a dovedit virtutile reale de conservare a traditiilor mostenirii romane prin rolul jucat de Imperiul Bizantin in Orient si de Biserica Catolica in Occidentul european. De altfel, crestinismul a devenit principalul factor civilizator pentru intreaga Europa, pana la marea schisma a bisericii crestine (1054), cand catolicismul s-a identificat cu structurile organizationale, valorice si comportamentale specifice Occidentului, iar ortodoxismul a devenit liantul si factorul civilizator al Europei Orientale.

Aportul culturii si civilizatiei romane se leaga, de asemenea, de intelegerea interactiunii valorilor politice, juridice si morale ale cetatii. Intregul edificiu al societatii romane punea la loc central realizarea valorilor morale ale individului, bazate pe virtutile respectarii autoritatii (pietas), pornind de la familie (pater familias), la fidelitate (fides), la simtul datoriei civice (cinste si onoare), la devotamentul fata de patrie si la asigurarea austeritatii disciplinei militare, toate au fost percepte valorice care insa de-a lungul timpului sau relativizat. Procesul devalorizarii acestor percepte morale s-a produs in conditiile crizelor care au generat declinul imperiului mai ales in sfera civilizatiei urbane a romanilor. Conservarea valorica pe plan moral si religios s-a realizat insa in mediul rural, unde traditiile romane au supravietuit in mentalitatea europeana.

Corelativ cu morala s-a impus dreptul roman ale carui principii si valori juridice au stat la baza structurarii si functionalitatii institutiilor si magistraturilor romane in sfera vietii politico administrative.

In evolutia istorica a Europei, dreptul roman a reprezentat un factor civilizator hotarator, asigurand prin principiile si valorile lui temeiul institutiilor politice si juridice moderne. Juristii Romei au contribuit la realizarea stiintei dreptului, formuland principii care si-au dovedit valabilitatea lor pana in contemporaneitate. Astfel, in dreptul roman s-a facut o distinctie clara intre dreptul public si dreptul privat, intre dreptul penal si dreptul civil, intre dreptul constitutional al statului si dreptul international al gintilor. De asemenea, romanii reglementeaza pe plan juridic, prin intermediul unor institutii specifice, aspectele esentiale referitoare la: familie, proprietate, bunuri si succesiuni, inclusiv cetatenia.

Roma ne-a lasat mostenire statuarea unor principii de drept acceptate de intreaga lume civilizata, cum ar fi:

1. principiul suprematiei legii (dura lex, sed lex) se aplica oricarui cetatean indiferent de calitatile si pozitia lui sociala;

2. Romanii au introdus justitia distributiva (fiecare primeste ce i se cuvine) si justitia remunerativa (restitutiva), referitor la recompensa si recuperarea pagubei de catre cei indreptatiti de lege. Aceste aspecte ale justitiei evidentiau intemeierea dreptului roman pe cele trei ipostaze principale ale moralei practice: de a trai cinstit (boneste vivere), de a nu dauna altuia (alterum non laedere) si de a da fiecaruia ce i se cuvine (suuna quique tribuere), aspecte definitorii oricarei societati civilizate.

3. Intre izvoarele dreptului, romanii au introdus jurisprudenta (precedentul judiciar), acolo unde legea este opaca in aplicare, judecatorul sa aiba dreptul s-o aplice in spiritul ei, evidentiind flexibilitatea dreptului roman bazata pe increderea pe care societatea o acorda competentei profesionale si constiintei morale (deontologiei) judecatorului.

Dreptul roman a asigurat, totodata, in provinciile cucerite dreptul participarii invinsilor la toate drepturile si indatoririle prevazute de lege cetatenilor, demonstrand superioritatea Romei comparativ cu alte tipuri de civilizatie, inclusiv cu democratia Atenei. De pilda, Tripticele din Transilvania (tablitele cerate) descoperite la Rosia Montana scot in evidenta impletirea elementelor de drept roman si de drept autohton (dacic), actele cuprinse in aceste tablite redau expresia juridica a "unei sinteze realizate prin utilizarea unor elemente de tehnica juridica extrem de variate."[3] Asimilarea valorilor civilizatiei romane de catre popoarele cucerite explica virtutile dreptului roman de a asigura securitatea existentiala si constiinta demnitatii tuturor cetatenilor Imperiului Roman, care-si revendicau statutul de a se numi "cetateni romani" (civis romanus sum).

Analizand evolutia istorica a ideii de libertate, Nicolae Iorga evidentia rolul jucat de Roma in pacificarea lumii antice, prin aplicarea programului sau de ordine si libertate romana ("Ordo Romanus"), care s-a dovedit a fi benefic chiar pentru popoarele cucerite.

In timpul lui Caracalla, sub aspect juridic, orice locuitor al Imperiului este cetatean roman, anul 212 d.Hr., marca daramarea ultimului fragment de zid care mai ramasese din Roma cea veche. "Fiecare provincie a trait dupa datinile ei, si a avut atata libertate cata era libertatea in datinile pe care le mostenise .." "Niciodata n-a fost o oranduire romana pentru tot Imperiul in sensul acela de transformare a vietii traditionale." Toleranta asigurata in limitele dreptului roman cunoaste, ulterior, in epoca crestinismului alte coordonate de supravietuire si evolutie pe plan social.

In concluzie, valorile culturii spirituale si realizarile civilizatiei romane au imbogatit cu forme noi si tehnici artistice, care au servit ca modele, mai tarziu, statelor europene. Mostenirea romana careia noi romanii ii suntem datori, "ctitoria romana" a ramas in "instinctul claselor populare" din istoria societatii romanesti care au creat institutia politica - domnia si apelativul - domnule, prin care ne recunoastem intrinsec originea comuna a semnificatiei lui.