Comunicarea si provocarile asimetrice

Comunicarea si provocarile asimetrice

Comunicarea in conflictele asimetrice prezinta cateva particularitati rezultate din insasi specificitatea acestui tip de confruntare. In primul rind nu se realizeaza direct. Fiecare dintre partile aflate in conflict cauta sa se adreseze unei a treia parte care este opinia publica. Kenneth Roth, directeur executiv a organizatiei Human Rights Watch afirma ca "teroristii gindesc ca pot sa convinga opinia publica asupra justetei cauzei lor . Lupta contra terorismului nu trebuie sa cedeze acestei logici. Nici o cauza nu poate sa justifice incalcarea drepturilor omului."

Sistemul comunicational si de imagine al fortelor teroriste este bazat pe manipularea psihica. Un intreg arsenal propagandistic este folosit pentru a fi considerati aparatori interesului celor multi si defavorizati. Pentru aceasta se fac victime din rindul personalitatilor nepopulare punindu-le in seama si alte vinovatii grave. Mesajul cel mai important pe care vor sa-l transmita liderii organizatiilor teroriste este acela ca societatea e neputincioasa, ordinea de drept e strimba si, astfel, sa-si legitimizeze procedurile.

Unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in probleme de terorism Brian Jenkins afirma ca "teroristii isi doresc o multime de oameni privind si o multime de oameni morti." De aceea, atacurile sunt urmate de amenintari prin mass media. O imagine si o politica de imagine au impus si au prezentat publicului larg CNN-ul si BBC-ul, concerne de televiziune vestice care nu se dezic de la un anumit tipar prestabilit si care apara corect valorile vestice din acesta perspectiva sansele organizatilor teroriste sint minime.

Interesant de vazut ca Bin Laden, format in scolile vestice, a inteles perfect sistemul american si s-a conformat mijloacelor cu care acesta lucreaza. Armele sale de raspuns mediatic sunt opusul celor americane, nu numai prin mentalitate, arie geografica si civilizatie, cat si prin libertatea de actiune si felul in care intelege sa se exprime. Daca televiziunile vestice urmaresc cat mai multe perspective ale problemei in mod deschis, Bin Laden a ales sa transmita cate un mesaj periodic, de obicei dupa actiunile intreprinse de gruparea pe care o conduce, prin intermediul televiziunii Al-Jazeera. Aceasta este una dintre cele mai pregnante voci ale lumii musulmane, un cerc inchis care nu urmareste aceleasi principii ca televiziunile vestice. Asadar, polii mediatici s-au stabilit in conformitate cu vocile si imaginile carora le mijlocesc accesul. Un mesaj transmis pe caseta fara a oferi posibilitatea de a raspunde, mesaj care este transmis numai dupa voia emitentului, este un mesaj inchis, care, pe deasupra, acuza si ameninta

Atacurile teroriste asupra societatilor occidentale au generat, in schimb, un intens proces de comunicare intre guvernele si diplomatiile acestor tari pentru a-si uni fortele si a gasi mijloacele cele mai potrivite de riposta. Ambasadele si misiunile statelor angajate in lupta contra terorismului au in permanenta un dialog de informare si coordonare a eforturilor de cooperare cu guvernele tarilor gazda in aceasta confruntare."Diplomatia, aprecia ambasadorul J. Cofer Black in fata Comitetului de relatii internationale a Senatului, in martie 2003, este instrumentul prin care se construieste binele general si se intareste cooperarea internationala. Prin schimburile diplomatice noi promovam cooperarea in lupta contra terorismului cu statele prietene. In acest mod putem sa destructuram retele teroriste sau sa le taiem sursele de finantare" . Potrivit oficialului american diplomatia Statelor Unite desfasoara un amplu program de coordonare a luptei contra terorismului care cuprinde nu mai putin de 56 de state de pe meridianele globului.

Senatorul Richard G. Lugar referindu-se la importanta misiunilor diplomatice ale SUA in combaterea terorismului aprecia ca activitatea acestora trebuie sa aiba aceasi greutate si sa i se acorde aceaeasi importanta ca si factorului militar angajat in aceasta lupta cu caracter global . Distrugerea organizatilor si celulelor teroriste este doar o faza si ea trebuie urmata de activitatea depusa de diplomati pentru a ajuta la refacerea economica a regiunilor bintuite de extremisme si terorism si la marirea gradului de incredere in valorile economiei de piata si ale democratiei.

Presedintele Comitetului de politica externa din Senatul SUA Richard G. Lugar, aprecia ca SUA nu pot cistiga singure razboiul contra terorismului[7]. Din aceasta perspectiva rolul diplomatiei si a comunicarii in mediul international vor creste cu siguranta. Succesul obtinut de diplomatia SUA in lupta contra terorismului cind dupa atentate mai mult de 100 de state au fost de acord cu survolul in spatiul lor aerian pentru aviatia de lupta americana angajata in operasiuni militare este o dovada a cresterii rolului comunicarii si dialogului. Acest lucru este cu atit mai necesar sa se intimple cu cit actorii/statele implicate in lupta globala impotriva terorismului si a statelor care sponsorizeaza acest flagel nu au aceleasi perceptii asupra fenomenului si nu vad rezolvarea prin aceleasi cai si metode. Relevant este din acest punct de vedere pozitia unor state vest-europene(Franta si Germania) si a Federatiei Ruse in legatura cu delansarea razboiului contra lui Saddam Husein in martie 2003. Intre aceste tari partenere in lupta contra terorismului a fost un adevarat "razboi al cuvintelor" in Consiliul de Securitate al ONU si in presa de pe cele doua maluri ale Atlanticului. Intre Washington si Paris in perioada premergatoare si in prima parte a razboiului fost o comunicare care, in multe privinte, s-a asemanat cu limbajul folosit in timpul razboiului rece. Celebrul editorialist al cotidiasnului New York Times, Thomas Friedman, nu ezita, in septembrie 2003, sa declare, intr-o cronica sugestiv intitulata "Franta si Statele Unite sint in razboi", aceasta actioneaza pe toate caile ca America sa esuieze in Iraq . Directorul Institutului Francez de Relatii Internationale, Thierry de Montbrial raspundea ziaristului american citeva zile mai tirziu afirmind ca "spusele lui Thomas Friedman nu sint o judecata analitica ci una extrem de emotionala" . Deblocarea dialogului si refacerea parteneriatului euroatlantic in lupta contra terorismului s-au produs prin dialog si comunicare pe canale diplomatice inclusiv prin intilniri la nivel inalt. Europenii s-au obisnuit cu ideea ca Administratia SUA si-a modificat prioritatile strategice in materie de securitate. Pentru Washington pe primul loc se situiaza lupta contra terorismului si eliminarea armelor de nimicire in masa, securitatea spatiului european si participarea fortelor SUA la procesul de mentinere a pacii in Balcani, de exemplu, au devenit probleme secundare.

Lupta contra terorismului si comunicarea diplomatica pentru realizarea unei largi coalitii antiteroriste au determinat schimbari de esenta in relatiile dintre diferite state care traditional se situau pe pozitii diferite in aceasta problema pe timpul razboiului rece si chiar dupa incheierea acestuia daca avem in vedere pozitia Federatiei Ruse fata de interventia Coalitiei internationale in Kosovo. Relevant din acest punct de vedere sint relatiile dintre Moscova si Washington. Dupa 11 septembrie 2001 Kremlinul si-a schimbat fundamental pozitia fata de comunitatea euro-atlantica in general si fata de SUA in particular. Pentru presedintele Vladimir Putin lupta contra terorismului international a devenit o prioritate suficienta pentru a justifica o coalitie ruso-americana noua si pragmatica in acelasi timp pentru acest scop. Presedintele rus avea sa declare dupa comiterea atentatelor teroriste asupra "Gemenilor" ca "de acum incolo nimic nu va mai fi ca inainte" si a decis sa coopereze cu statele angajate in lupta contra terorismului.

In urma dialogului Moscova a permis survolul avioanelor americane de lupta angajate in operatiuni militare in Afganistan iar ulterior a fost de acord ca trupele americane sa foloseasca bazele militare fost sovietice pentru operatiuni terestre contra regimului taliban din Afganistan si a organizatiei Al Qaeda. Aceasta schimbare de strategie din partea Moscovei a condus la o intensificare a luptei pe care Federatia Rusa o duce cu elementele extremiste si teroriste din Cecenia si alte regiuni ale Caucazului sau Asia Centrala. Criza ostaticilor de la Moscova din octombrie 2003 considerat un 11 septembrie rusesc[15] dar si cea din Beslan au strins si mi mult relatiile si nevoia de cooperare dintre America si Rusia.

Totusi analiza relatiilor ruso-americane in ceea ce priveste lupta contra terorismului ne indica si o alta fateta a rolului pe care l-a jucat comunicarea diplomatica dintre cele doua state. Aderarea Moscovei la lupta internationala antiterorista a permis "albirea" atrocitatilor pe care autoritatile centrale le-a savirsit in Cecenia. Andre Glucksmann se intreaba, retoric, cum este posibil ca pentru aceleasi fapte sa cintarim cu doua unitati de masura diferite?[16]

Lupta contra terorismului a produs schimbari si in ceea ce priveste comunicarea dintre Beijing si Washington.[17] Intersele SUA in Asia de sud-est au suferit unele modificari mai laes in ceea ce priveste atitudinea Administratiei americane fata de problema Taiwanului. Modificari de atitudine si interes de a dezvolta dialogul in lupta contra terorismului s-au evidentiat si din partea diplomatiei chineze. Bejing-ul se confrunta cu actiuni destabilizatoare si extremiste din partea minoritatii uigure care traieste in apropierea granitei cu Afganistanul. Sprijinul indirect pe care diplomatia chineza l-a acordat luptei contra terorismului in Afganistan a insemnat implicit si o indulcire a criticilor din partea Statelor Unite privind respectarea drepturilor omului in China.

Dialogul dintre diplomatia americana si cea a Uniunii Europeene pe marginea luptei contra terorismului, dupa 11 septembrie 2001, a fost mai degraba unul purtat intre Washington si fiecare tara europeana in parte.[19] Comunicarea a vizat si livrarea catre FBI ,CIA sau altor servicii de informatii date si informatii obtinute de servicile specializate europene privind organizatiile teroriste si activitatea acestora. Exemplu edificator este furnizarea de informatii de catre serviciile franceze celor americane privin activitatea unui rezident francez membru al organizatiei Al-Qaeda - Zacarias Mousaoui care a putut astfel sa fie arestat si judecat pentru activitati teroriste.

Atacurile din 11 martie 2004, care au provocat moartea a peste 190 de persoane, au determinat cele 25 de state actuale si viitoare membre ale UE sa-si schimbe atitudinea si sa depuna eforturi in vederea consolidarii apararii impotriva retelei teroriste al-Qaeda si a altor miscari extremiste islamice considerate active in cadrul marilor comunitati musulmane din Europa.

De asemenea, in perioada urmatoare atentatelor de la Madrid, s-au desfasurat o serie de reuniuni la nivel de ministri de externe, interne si de justitie ai statelor membre UE, in cadrul carora au fost luate angajamente privind sporirea cooperarii la nivelul serviciilor de securitate si structurilor de politie si schimbul de informatii referitoare la organizatiile extremiste care opereaza in Europa.

In cursul primei zi a reuniunii sefilor de stat si de guvern din tarile membre UE, desfasurata la Bruxelles (25.03.2004), a fost adoptat un plan de lupta antiterorista, elaborat de ministrii de interne din statele membre ale Uniunii[21]. Principala noutate este reprezentata de numirea unui coordonator al luptei antiteroriste la nivel comunitar, in special in cadrul unei viitoare structuri de informatii concentrata pe schimbul de date in acest domeniu.

Liderii UE au decis totodata includerea in cadrul proiectului de Constitutie europeana a unei "clauze de solidaritate" care prevede acordarea de sprijin reciproc, inclusiv de natura militara, in cazul unui atac terorist.

Desi in "Declaratia de lupta impotriva terorismului" liderii UE au incercat sa evite limbajul belicos adoptat in aceasta privinta de SUA, mesajul pe care au dorit sa-l transmita acestia a fost unul de fermitate absoluta

Fara sa pretinda ca poate rivaliza cu sistemul de combatere a terorismului instituit de SUA dupa atentatele din 11 septembrie 2001, Uniunea se inscrie totusi intr-o anumita tendinta de "copiere" a metodelor americane. Nu trebuie ignorat faptul ca noua clauza de securitate, desi are mai degraba un caracter simbolic, este similara cu Articolul 5 din Tratatul nord-atlantic.

Crearea functiei de coordonator al luptei antiteroriste reprezinta intr-o oarecare masura o "copie" a postului de secretar al Departamentului pentru Securitate Interna din SUA. In fapt, chiar si inainte de atentatele de la Madrid, Javier Solana avea in vedere numirea intr-o asemenea functie a unui inalt functionar, optand in cele din urma pentru un diplomat si fost secretar de stat la Ministerul de Interne al Olandei, Gijs de Vries.

In pofida sprijinului acordat de o parte din statele UE, proiectul crearii unei "CIA europene", nu a fost agreat de liderii Uniunii in ansamblu, acestia preferand sa promoveze dezvoltarea unui sistem de schimb permanent de informatii, in cadrul unei celule care exista deja la Bruxelles, si care va avea atributii sporite. Solana va prezenta liderilor europeni in cadrul reuniunii Consiliului European din iunie 2004 un raport privind oportunitatea de a obliga statele membre UE sa creeze un sistem integrat de informatii la nivel comunitar, o formula care este privita cu reticenta de catre serviciile de informatiile nationale[23].

In fapt, tarile care detin informatii relevante prefera sa colaboreze la nivel bilateral sau in cadrul grupului "G-5", din care fac parte Franta, Germania, Marea Britanie, Spania si Italia.

Mai degraba decat sa creeze o structura noua, cu caracter suprastatal, europenii prefera sa puna accentul pe intarirea structurilor deja existente, in principal Europol si Eurojust, doua structuri create la Haga dupa 11.09.2001[24], dar care nu au fost utilizate intr-o masura semnificativa in lupta impotriva terorismului. Dat fiind faptul ca Europolul grupeaza reprezentantii structurilor de politie din intreaga Europa, acesta nu va avea un rol determinant in probleme legate de informatii.

In contextul criticilor emise de Comisia Europeana referitoare la "intarzierile" si "carentele majore" de care se fac responsabile tarile membre, liderii UE au promis sa accelereze implementarea legislatiei comunitare in domeniul combaterii terorismului, mai ales in ceea ce priveste mandatul de arestare european. De Vries va avea printre responsabilitati si pe aceea de a monitoriza modul in care aceste promisiuni sunt respectate. In plus, sefii de stat si de guvern din statele membre UE s-au angajat ca, inainte de sfarsitul anului 2005, sa introduca, in pasapoarte si vize, datele biometrice (amprente digitale, iris). Prin aceasta masura europenii au adoptat, ca si in cazul masurilor de siguranta aeriana, un plan de actiune similar cu programul american demarat dupa 11 septembrie 2001[25]. In acelasi timp, se are in vedere ca masurile de siguranta in porturi, un domeniu in care europenii sunt extrem de vulnerabili, sa se alinieze la normele in vigoare pe aeroporturi. In prezent, Marea Britanie si Fransa sunt preocupate de lipsa de supraveghere a navelor care traverseaza zilnic Canalul Manecii.

Declaratia de lupta impotriva terorismului acorda, de asemenea, o importanta deosebita asigurarii securitatii la frontiere si solicita o armonizare a duratei de pastrare a informatiilor furnizate de operatorii de telefonie, care ar putea ajunge la trei ani.

Deciziile adoptate de liderii europeni au fost criticate de catre asociatiile de protectie a drepturilor omului, fiind considerate ca o "punere sub supraveghere" a populatiei. Presedintele Comisiei Europene a replicat unor asemenea acuzatii afirmand ca "o astfel de preocupare nu i-a impresionat pe liderii europeni".

Un domeniu in care modul de abordare este specific european si nu este influentat de strategia antiterorista implementata de SUA este maniera de abordare al relatiilor cu state terte, care constituie sursa a terorismului. In aceasta directie, Consiliul European solicita adoptarea unei strategii globale care sa ia in considerare toti factorii care contribuie la escaladarea terorismului. In acest sens, presedintele francez, Jaques Chirac, a relevat ca "desi nimic nu poate justifica terorismul, trebuie sa fim constienti de faptul ca exista situatii care creeaza un teren propice pentru dezvoltarea sa", facand aluzie in acest sens la "conflictele care nu au fost reglementate", la fenomenul saraciei si la "sentimentele de inferioritate" ale unor popoare[26].

Atentatele de la Madrid, din 11 martie 2004, inseamna mult mai mult decat o tragedie pentru Spania. Ele reprezinta un moment de ruptura a istoriei, marcand sfarsitul unei etape, in care legile, regulile, negocierile si cooperarea s-au aflat la putere, si inceputul alteia, prefigurate de izbucnirea razboiului din Irak. Europa, care pana acum a tinut piept cu succes terorismului local, este, pentru prima data dupa cel de-al doilea razboi mondial, lovita crunt. Spania devine victima aleasa pentru a pedepsi intreaga Europa. Printre cei sfartecati de bombe in trenurile mortii se vor fi aflat, cu siguranta, destui dintre spaniolii care simpatizasera sau participasera la demonstratiile uriase impotriva implicarii tarii lor in Irak, atitudine care nu are nimic de-a face cu razboiul impotriva terorismului. Se pare ca incepem sa traim intr-o noua lume, in care suferinta si moartea nu mai sunt nenorociri strict private. "Popoarele aliate Americii trebuie sa faca presiuni asupra guvernelor lor ca sa se retraga imediat din alianta cu America in lupta impotriva terorii, a islamului. Daca veti renunta la lupta impotriva noastra, vom renunta la lupta impotriva voastra!" - iata un fragment din textul revendicativ al atentatelor de la Madrid, despre care specialistii sustin ca nu ar apartine organizatiei Al-Qaeda. Dar el poate sa apartina altor celule teroriste islamice, angajate pe frontul deschis la 11 septembrie 2001 sau la 20 martie 2003, data declansarii razboiului din Irak

O problema importanta a procesului de comunicare in conflictele asimetrice este cea legata de rolul mass media si statutul jurnalistului.Dupa producerea tragicelor evenimente de la 11 septembrie 2001, institutiile mediatice au inceput sa furnizeze opiniei publice un produs nou: terorismul international contemporan. Au aparut dispute pro si contra in legatura cu relatiile pe care mass media le are cu actorii implicati in conflictele asimetrice, in special cu actiunile de tip terorist.[28] Sint adepti ai opiniei potrivit careia mass media ar putea deveni "camere de ecou pentru actiunile teroriste, aceste ecouri putind provoca o contagiere a fenomenului terorist in tot spatiul public si in toate grupurile excluse din dezbaterile publice" . Acestia militaeza pentru un control drastic al discursului din presa. Interesant este faptul ca o voce ca cea a fostului premier britanic Margaret Thatcher afirma ca "teroristii se hranesc din publicitatea mediatica" si ca ar trebui sa fie "privati de oxigenul mass media"

Nu este mai putin adevarat si faptul ca imaginile publice ale terorismului si ale teroristului s-au impus prin forta de penetratie pe care o au mijloacele de comunicare in masa. Ele au ajuns peste tot acolo unde produsele mediatice pot sa ajunga. Iar forta acestor imagini, de a caror identitate putin se mai indoiesc, a fost asigurata de insasi modul in care se reproduc si se perpetueaza mesajele si continuturile informative in comunicarea mediatica. Pe scurt, redundanta specifica comunicarii mediatice a fost cea care a reusit sa impuna aceste imagini memoriei colective. Sint specialisti care apreciaza ca si mass media are nevoie de "imagini violente" soc mediatic pentru ca acestea se vind cel mai bine. Dominique Wolton crede ca acest paradox ar putea sa conduca la aparitia unei relatii caracterizate de "interes reciproc" .

Analistul politic si jurnalistul Ignacio Ramonet[32] avertiza cu un an inainte de producerea atacurilor asupra "gemenilor" pericolul pe care il reprezinta pentru procesele comunicarii suprematia detinuta de mass media, in conditiile in care capacitatea critica a acestora este mult diminuata sub presiunea concurentiala si sub presiunea asigurarii cotelor ridicate de audienta.

Suprematia argumentelor de tip mediatic si imagistic a fost asigurata si datorita faptului ca presiunea raspunsurilor a fost atat de mare, incat timpul pentru efectuarea si elaborarea de studii stiintifice, bazate pe date ale cercetarii sociologice si culturale, nu exista, toate analizele facandu-se pe informatiile si datele furnizate de fluxurile mediatice[33]. Or, caracteristica principala a acestora este chiar simplitatea si nivelul scazut de conceptualizare, caracteristici care s-au transmis in buna parte si analizelor si comentariile ce s-au facut asupra acestor concepte. Prin urmare, si demersurile pretins critice analitice nu erau altceva decat tot discursuri mediatice reasamblate in limbaj simbolic si imagologic. Ori este cunoscut faptul ca discursul mediatic are o puternica influienta asupra activitatii si in ultima instanta a modului cum omul politic reactioneaza la un eveniment puternic mediatizat. Cristina Archetti, analizind modul cum presa centrala din doua state occidentale si din doua musulmane au influientat deciziile oamenilor politici din tarile respective a gasit o relatie biunivoca intre discursul politic si discursul mediatic.

Strategiile folosite de teroristi in atragerea mass media au fost denumite de specialisti strategii ale "scandalizarii"[35]. Astfel, Pe tot parcursul desfasurarii confruntarilor dintre teroristi si fortele democratiei, mass-media a fost o prezenta permanenta de o parte si de alta. Opinia publica a fost supusa unui bombardament mediatic liber, aproape necontrolat, uneori sufocant, traumatizant chiar. In SUA, de exemplu, imaginile care prezentau caderea celor doua turnuri au fost interzise la difuzare, dupa o vreme, nu din ratiuni de securitate sau etice, ci din ratiuni medicale, constatandu-se ca provoaca depresii receptorilor care le-au perceput in mod repetat.

In acest context, este notabila diferenta de implicare si tratament a mass-media si a comunicarii mediatice din timpul "razboiului rece' si din timpul acestui "razboi fierbinte'. In timpul "razboiului rece' canalele mediatice ale celor doua parti erau la randul lor in confruntare, cenzurate si convertite la propaganda, scopul urmarit fiind acela de a-i determina pe receptori sa devina mai atasati valorilor propriului sistem si culturi sociale[36]. In timpul "razboiului fierbinte', canalele mediatice ale partilor implicate sunt de aceeasi parte, concurente numai intre ele, nu mai cunosc cenzura si propaganda devenind portavocea terorii si a groazei, scopul actiunii lor fiind acela de a mentine viu si prezent spectrul amenintarii permanente.

Intr-un alt plan, autoritatile, in incercarea de a combate actele teroriste, impun reguli de conduita din ce in ce mai dure, atat la nivelul societatii (spre exemplu restrictiile instituite in aeroporturi) cat si in relatiile cu mass-media. Informatiile legate de strategiile antiteroriste sunt clasificate nemaiputand ajunge la indemana mass-media. Atunci cand sunt facute publice aceste informatii sunt de regula sumare si deja perimate.

Solutia ar trebui sa fie in conceptia unor analisti un discurs mediatic autonom.[37] Lucrul nu este usor de realizat deoarece, asa cum mentioneaza Isabelle Garcin-Marrou, "prin analiza articolelor despre evenimentele teroriste, discursul mass media nu reuseste sa se elibereze de categoriile de interpretare impartasite de societate si de stat. Reprezentarea terorismului este, in general, si in ciuda diferentelor dintre ziare, foarte subordonata schemelor dominante conform carora totalitatea violentei non-statale este potential terorista" . Am putea ilustra acest fapt cu opinia cunoscutului analist George Friedman, de la prestigioasa agentie de analize geopolitice si pronosticuri strategice Stratfor Inc. In una din analizele sale ajunge la concluzia ca o majoritate covarsitoare de 21 de tari europene sunt pentru razboi. in acest grup figureaza doua tari care se inscriu pe locul 2 si 4 in clasamentul economic, Marea Britanie si Italia, doua tari in ascensiune, Spania si Polonia, plus intregul bloc rasaritean. "Toate aceste tari laolalta, afirma Friedman, ar putea alcatui o majoritate uriasa in cadrul unei viitoare Uniuni Europene extinse.'

Si totusi daca analizam articolele publicate de prestigiosul cotidian The New York Times, apropiat curentului politic ce se opune Administratiei Bush observam ca au fost destule critici la adresa modului cum a fost pregatita interventia in Iraq in 2003, cum s-a desfasurat si mai ales unele din abusurile care au fost comise de unii soldati fata de prizonierii capturati pe timpul luptelor[40]. Acelasi lucru se poate observa si in cazul cotidianului britanic NYT care il citeaza pe profesorul Stanley Hoffman, de la Harvard, potrivit caruia: "Reiese ca deturul pe la Natiunile Unite a fost de ochii lumii si ca presedintele hotarase din capul locului ce are de facut. Doctrina Bush, a ripostei preventive in legitima aparare, e incompatibila cu Carta Natiunilor Unite.' NYT conchide ca "in Europa mesajul presedintelui va da apa la moara celor care considera ca Bush e un cowboy agresiv.'

In aceste conditii jurnalistul nu are o misiune usoara. Mass media nu se afla pe o pozitie confortabila cind trebuie sa vorbeasca despre terorism.[42] Jurnalistii "trebuie sa fie capabili sa lucreze in orice conditii, sa stie sa scrie orice fel de materiale, sa aiba abilitatea de a destinde, ca si aceea de a informa; sa editeze, sa pagineze, sa inteleaga imagini, sa coordoneze angajati, sa foloseasca noi tehnologii, sa creeze si sa vanda noi publicatii" si mai ales sa poata evita capcanele mesajelor pe care organizatiile teroriste au interes sa le disemineze.

Acesta are si o mare raspundere fata de opinia publica in ce priveste informarea oportuna, modul de a prezenta evenimentele precum si abilitatea de a selecta stirile. Concomitent, jurnalistul este supus unor presiuni determinate de opinia publica, de legi si reglementari, de putere sau chiar de superiorii acestuia. In procesul de selectie a stirilor, acestor constrangeri li se adauga subiectivismul individului, spatiul cultural din care provine dar si suma cunostintelor acumulate in timp de jurnalist. In acelasi context, "promovarea propriilor puncte de vedere, excluderea celor ale opozantilor, relatarea voit distorsionata a unor fapte pentru a le potrivi cu o anume opinie sau interes comercial precum si vendetele personale sunt teme majore in istoria presei"[44]

Pe timpul desfasurarii diverselor conflicte armate jurnalistii apar in ipostaza corespondentilor de razboi. Contactul cu militarii a dus de-a lungul timpului la formularea unor acuze intre cele doua tabere datorate limitelor impuse de armata in difuzarea informatiei. Totusi, faptul ca armata nu poate eluda componenta mediatica ca arma iar mass-media nu pot actiona pe un camp de lupta fara un acord minim al militarilor denota o interdependeta care nu poate fi evitata[45]. Jurnalistii pe timp de criza sunt confruntati cu probleme de ordin etic si moral in ce priveste a atitudinea lor in situatii de criza cand presiunea timpului cere solutii rapide si viabile. Pentru desfasurarea activitatii jurnalistii au nevoie de acces si libertate de miscare in campul de lupta dar si de un minim de informatii militare pentru a avea o viziune de ansamblu asupra actiunilor armatei.

Coalitia anglo-americana, a gasit o formula interesanta pe timpul razboiului din Iraq din martie 2003, aceea a jurnalistului incorporat. Aceasta a permis jurnalistilor sa fie prezenti pe cimpul de lupta, acolo unde riscurile erau minime, iar conducerea politico-militara a coalitiei sa dispuna de imagini favorabile pe timpul acestui adevarat razboi mediatic[46]. Jurnalistii care au "ocolit" procedura au avut parte de unele "necazuri". Este cazul unui grup de jurnalisti independenti israelieni si portughezi arestati de catre trupele americane pe teritoriul iraqian in ziua de 26 martie 2003. Timp de 48 de ore pina s-a "limpezit" situatia lor acestia au fost tratati de americani drept spioni iraqieni si teroristi. Problema care se pune in asemenea situatie este aceea a locului si rolului pe care il are jurnalistul in raport cu deontologia profesionala. Trebuie sa "ocoleasca" unele adevaruri pentru ca acestea sa nu ajunga la inamic dar in acelasi timp trebuie sa-si respecte si angajamentul fata de cetatean, acela de a furniza doar adevarul si nu jumatati sau adevaruri fabricate din ratiuni militare. Este problema dublului limbaj( doublespeak/double language) cu care se opereaza in discursul mediatic in asemenea situatii. Despre posibilitatea existentei unui asemenea fenomen in discursul mediatic atragea atentia inca de la jumatatea secolului trecut George Orwell prin inventarea unui nou concept-doublethink pentru a ilustra un proces antinomic intre gindire si vorbire. Prin acest concept el arata ca oamenii una gindesc si alta vorbesc. Sint mai multe definitii date limbajului dublu pe care il gasim, din abundenta, in propaganda utilizata de o parte si de alta in acest razboi numit terorism insa credem ca cea data de profesorul William Lutz este cea mai apropiata unei bune intelegeri a fenomenului. Potrivit acestuia dublul limbaj este " un mod de exprimare conceput in asa fel ca minciuna sa sune adevarat() pentru a distorsiona realitatea()pentru ca raul sa semene cu binele() si negativul sa nu se deosebeasca de pozitiv"

Analizind rolul dublului limbaj in conflictualitatea care a insotit istoria universala inca din zorii umanitatii profesorul William Lutz a gasit exemple de utilizare a dublului limbaj de la Iulius Cezar care a definit un conflict singeros si brutal-cucerirea Galiei-ca pe un razboi de pacificare pina la George Bush care a definit razboiul din Irak din 2003-Iraqi Freedom[51]. Jurnalistul Paul Holmes specialist in relatii publice a efectuat pentru revista americana "PR week" un studiu asupra termenilor si a conceptelor utilizate pe timpul conflictului din Irak de militari si de presa in egala masura. Iata care este concluzia sa referitoare la expresia Iraqi freedom utilizata de marile canale de televiziune pe timpul ostilitatilor. "Este posibil, cred eu, ca libertatea pentru Irak sa fie o consecinta indirecta a acestei campanii. Dar sa pretinzi ca aceasta constituie demersul esential este de o lipsa de onestitate extrem de perversa" . Asemenea exemple se gasesc cu sutele si in discursul liderilor celor mai periculoase organizatii teroriste din mediul international contemporan. ( a se vedea anexa 5)

Trebuie relevat ca acest conflict a avut si o puternica disputa mediatica materializata atit prin propaganda pe care taberele au desfasurat-o cu mai mult sau mai putin succes si prin activitatea de PR. Analistul Johnathan Alters, de la Newswwek nu s-a sfiit sa denumeasca aceasta componenta drept "mama tuturor razboaielor propagandistice" . Lucrurile nu par a fi noi daca ne gindim la faptul ca un specialist in PR, James E. Lukaszewski constata, cu mai bine de 14 ani de atacul executat de Al Qaeda asupra Gemenilor si a Pentagonului: "Evenimentele teroriste sint inainte de toate propagate prin media, este ceea ce duce la cresterea audientei si prin urmare a vinzarilor de publicitate() Televiziunile, radioul si presa scrisa se vede nevoita sa prelungeasca aceste prezentari deoarece ele contribuie la marirea audientei in propriul public.() Mariajul intre terorism si media este inevitabil. Un dans macabru adesea necesar" . Din acest punct de vedere intelegerea mecanismelor prin care partile aflate in acest tip de conflict asimetric-terorismul incearca sa cucereasca "mintea" oamenilor este mai mult decit necesara pentru ca acest flagel al modernitatii sa fie eradicat. Cunoasterea rolului pe care il are dublul limbaj in formarea atitudinilor si comportasmentelor oamenilor cu ajutorul propagandei si a altor tehnici sofisticate de persuadare ajuta la o buna intelegere a modului cum oamenii pot fi antrenati in conflictele asimetrice.