BIZANTUL DE LA CONCILIUL FLORENTIN (1439) LA MOARTEA LUI IOAN AL VIII-LEA (1448)

BIZANTUL DE LA CONCILIUL FLORENTIN (1439) LA MOARTEA LUI IOAN AL VIII-LEA (1448)

Am vazut, in lectia trecuta, in ce imprejurari s-a proclamat la 6 iulie 1439, cu mare solemnitate, unirea Bisericii Rasaritene cu cea apuseana. Lucrarile sinodului din Florenta au mai continuat astfel ca, la 26 august, a mai avut loc o reuniune festiva. Dupa care - in octombrie Ioan al VIII-lea si suita sa s-au imbarcat - la Venetia - pe cate o corabie, pornind spre Constantinopol, unde a sosit la inceputul lui februarie 1440. aici, insa, el si-a dat repede seama de impotrivirea poporului si a unui numar mare de clerici fata de Unire. Cativa dintre cei ce semnasera actul de la Florenta si-au retras chiar semnaturile. Imparatul Ioan, cu greu a putut determina sa fie ales patriarh in locul defunctului Iosif al II-lea, decedat la Florenta, un ierarh partizan al Unirii, anume Mitrofan, mitropolitul de Gyzic. Actiunea cea mai staruitoare impotriva Unirii a fost dusa de Marcu al Efesului, care moare in 1444 si de fratele sau Ioan Eugenikos, care isi extind propaganda lor pretutindeni si mai ales in lumea calugarilor de la Sf. Munte si Marcu este chiar persecutat si inchis din aceasta pricina. El izbuteste sa atraga de partea sa si pe George Schelarios, un distins teolog care pana atunci se aratase partizan al Unirii si care, dupa 1453, va deveni primul patriarh ecumenic in Constantinopolul cucerit de turcii otomani.

In 1443, patriarhii apostolici din Orient se declara si ei, potrivnici Unirii, astfel ca Ioan al VIII-lea asi da tot mai bine seama de zadarnicia Unirii din 1439. In Rusia reactiunea impotriva Unirii este si mai violenta. Isidor al Kievului, care la intoarcerea sa in Rusia, proclamase solemn Unirea in biserica Inaltarii Domnului din Kiev, va fi depus din scaun si inchis, iar ceva mai tarziu, Rusia nu se va mai indrepta spre Constantinopol ca sa-si ceara mitropoliti, ci ii va alege ea singura dintre localnici.

In Apus, Eugeniu al IV-lea se straduise sa-si respecte fagaduielile de ajutor militar, date Bizantului, in schimbul amintitei Uniri, si a facut apel la numerosi principi ai Apusului.

Cel ce se va dovedi insa, cel mai priceput adversar ai turcilor va fi voievodul Transilvaniei, roman de neam, Iancu de Hunedoara, cunoscut si sub numele de Ioan Corvin de Hunyade. Acesta, cu armate ale cruciatilor, conduse de regele Ungariei, Vladislav, de George Brancovici, despotul sarb va izbuti, in decembrie 1443, sa-i infranga hotarator pe turci langa orasul Nis. In aceasta vreme, in Albania, vestitul luptator George Costriatul (ori Costriotul) supranumit Skanderberg, va duce lupte victorioase impotriva cotropitorilor, cucerind teritorii in Albania. Constantin Paleologul, fratele lui Ioan al VIII-lea si acum despot in Moreea, ridica din nou zidul numit Hexamilion si cucereste intinse regiuni din Grecia, pana spre muntii Pind. Murad al II-lea, care fusese silit sa se ocupe mai putin de Europa din cauza luptelor pe care trebuia sa le duca in Asia Mica cu cativa emiri turci, se hotaraste sa faca pace cu crestinii. In Ungaria, la Seghedin se incheie, daca nu o pace propriu zisa, macar o intelegere de a se inceta atacurile de amandoua partile. Delegatii maghiari si otomani jura pe Evanghelie si pe Cruce ca vor respecta intelegerea. Murad se va retrage la Magnesia (Asia Mica), cedand tronul fiului sau nevarstnic Mehmed II, viitorul cuceritor al Constantinopolului. Crestinii amagiti de aceste imprejurari din tabara otomana, cred ca pot reincepe ostilitatile, cu sorti de izbanda. Indemnul venea mai ales de la legatul papal, cardinalul Cesarini, care a dezlegat de juramantul de la Seghedin pe regele maghiar Vladislav. La Seghedin crestinii obtinusera insa unele avantaje pe care, in curand, le vor pierde, din cauza infumurarii lor: Serbia redevine libera, iar Țara Romaneasca trecea sub suzeranitate maghiara, desi continua sa plateasca tribut turcilor.

Noua cruciada detine o forta militara ce porneste in septembrie 1444, impotriva parerilor autorizate ale lui Iancu de Hunedoara, care-si dadea seama de slabiciunea armatei crestine. Cruciatii s-au indreptat spre portul Varna (Bulgaria), unde aveau sa intalneasca corabiile venetiene si genoveze, care trebuiau sa ii duca la Constantinopol. Murad, sfatuit de vizirii sai, si-a reluat insa tronul, si cu o oaste numeroasa a sosit la Varna unde, in noiembrie 1444 are loc o vestita batalie, pierduta de crestini, desi Iancu de Hunedoara aproape ca o castigase si sultanul Murad era pe cale sa fie capturat. Greseala a fost mai ales a regelui maghiar, care si-a pierdut si viata, in urma unui atac nechibzuit. In lupta a disparut si cardinalul Cesarini. Flota apuseana nu a fost nici ea prezenta la intalnire, asa cum fusese stabilit.

Cruciada de la Varna a fost ultima incercare a unei actiuni internationale cu caracter militar menita sa-i izgoneasca pe turci inainte de cucerirea Constantinopolului, in 1453. Ioan al VIII-lea care - bine sfatuit - pastrase neutralitatea in acest conflict, ramane netulburat. In schimb, fratele sau, Constantin, care intre timp isi sporise cuceririle in Grecia, va fi atacat de Murad II in 1446. acesta ii smulge multe dintre cuceririle sale, distruge zidul de aparare, (Hexamilion) de curand intarit de catre despotul bizantin si patrunzand in Moreea, face un nou numar de robi dintre crestini (cca.60.000 oameni). Constantin si fratele lui Toma, fara ajutor din partea lui Skanderberg, vor trebui sa se recunoasca vasali ai lui Murad si sa-i plateasca tribut.

In 1448, cand sultanul ataca din nou pe capetenia      albaneza, crestinii organizeaza o campanie impotriva turcilor. In fruntea ei va sta Iancu de Hunedoara, care dispunea de o armata de 24 000 de oameni, dintre care 8000 ar fi fost romani, iar 2000 germani. Intalnirea dintre crestini si musulmani s-a petrecut la Cosovo, uunde in 1389, Murad I fusese ucis, iar fiul sau Bayezid castigase lupta.

De data aceasta lupta a tinut 3 zile si a fost pierduta, spun izvoarele contemporane - din cauza ca trupele romane au parasit campul de lupta. Pierderile au fost mari, pe de o parte si de alta, mai ales de partea turcilor. Rezultatul defavorabil al confruntarilor a inversunat Europa. Singur Skanderberg continua sa lupte pana la moarte (1468), in Albania sa, impotriva cotropitarilor otomani.

Se spune ca aceasta infrangere de la Kosovo a grabit moartea basileului bizantin Ioan al VIII-lea, care inceteaza din viata in ultima zi a lui octombrie 1448. Succesiunea i-a revenit fratelui sau, Constantin, zis si Dragases, dupa numele de familie al mamei sale, sarboaica. Alegerea a fost bine facuta, deoarece ceilalti frati ai lui Ioan VIII-lea Dimitrie, Tudor si Toma, s-au dovedit a fi intriganti si in vesnice conlicteintre dansii (De altfel, Teodor murise chiar inaintea fratelui sau Ioan al VIII-lea). Constantin, incoronat la Mistra (Moreea), la 6 ianuarie 1449, va purta in viitor numele de Constantin al XI-lea, sau, dupa cum sustin mai de curand unii bizantinisti de Constantin al XII-lea. El va fi si ultimul imparat al Bizantului.