Bizantul in perioada dintre Macedoneni si Comneni (1056-1081)

Bizantul in perioada dintre Macedoneni si Comneni (1056-1081)

La moartea Teodorei, cea din urma reprezentanta a dinastiei macedonene, tronul a fost ocupat de un batran dregator, care fusese un fel de ministru al armatei si a purtat astfel numele de Mihail al VI-lea Sratioticos sau "cel batran". Era un tipic reprezentant al aristocratiei civile gata sa faca concesii senatului si inaltilor functionari trecand cu vederea in acelasi timp interesele armatei. Militarii au proclamat in Asia Mica un imparat al lor, pe generalul Isaac Comneanul, care ajutat de patriarhul Mihail Cerularie, a izbutit sa il inlature pe Mihail al VI-lea si sa ocupe pentru doi ani tronul (1057-1059). De data aceasta puterea va veni aristocratiei militare al carui reprezentant era Isac, originar din Anatolia (Asia Mica). Politica pe care o duce noul suveran se opune aceleia a senatului. Pentru ca tezaurul statului, atat de indestulat pe vremea lui Vasile II Bulgaroctonul, fusese secatuit de urmasii sai, Isac I Comneanul recurge la o politica fiscala dar lovind atat in interesele aristocratiei civile cat si ale Bisericii si pornind chiar la confiscari. Evident ca luand asemenea masuri el si-a instrainat multe simpatii din randul Bisericii si in primul rand va duce la un conflict deschis cu insusi Mihail Cerularie. Astfel, pe langa interesele Bisericii pe care le apara, avea si ambitii de ordin personal tinzand la o promovare a sa intr-o situatie care ar fi echivalat (pe linie ecleziastica) cu demnitatea imperiala. Din cauza acestei atitudini opresive dar si a cerbiciei imparatului s-a ajuns la o inveninare a raporturilor dintre basileu si patriarh, care a dus in toamna anului 1058 la exilul si trimiterea in judecata sinodala a lui Cerularie. Acesta ramane darz pana la capat si moare in timpul procesului. Aceste triste imprejurari lovesc in autoritatea si popularitatea suveranului care in decembrie 1059 se hotaraste sa abdice si sa se retraga la manastire.

Locul patriarhului este luat de Constantin al III-lea (Lichudia) iar Mihail Psellos devine ceea ce noi numim astazi prim ministru, ei doi fiind unii din marii oameni de cultura bizantini din acea perioada. Partidul aristocratiei civile dupa o scurta pauza revine la carma statului in perioada noului imparat Constantin al X-lea Dukas (1059-1067) care are drept prim sfetnic si atot puternic dregator pe Mihail Psellos. Toate vechile pacate ale aristocratiei civile ies la iveala. Se inmulteste peste masura numarul senatorilor. Se neglijeaza interesele armatei, se latesc in finante si fiscalitate coruptia si delasarea. In hotare, primejdiile cele mai mari vin din partea pecenegilor si uzilor, o semintie tiranica inrudita cu cumanii, care navaleau si pustiau tinuturile de la sudul Dunarii, pana departe in Grecia de azi. In Italia normanzii care au acum in fruntea lor pe vestitul principe Robert Guiscard, isi fauresc un stat puternic amenintator si smulg din mainile bizantinilor orasul Hari, cel mai mare centru din Italia de Sud. Ungurii ocupa in anul 1064 Belgradul.

Asia Mica cunoaste inaintarea spectaculoasa a turcilor selgiucizi care reusisera sa ii infranga pe arabi. Dupa ce ocupase Feraia si Mesopotamia si ocupa Bagdadul, califatul ramane o demnitate de natura pur religioasa, detinuta in continuare de arabi, dar puterea militara se afla acum in mainile unui sultan selgiucid. Acesta va incepe incursiuni in Anatolia ocupand in anul 1067 Cezareea Capadociei. Cand in 1067 Constantin al X-lea inceteaza din viata, vaduva sa Eudoxia Macrembolitissa, (o nepoata a lui Cerularie) care ramasese regenta in numele fiilor ei, este viu indemnata de oamenii politici de vaza (printre care si noul patriarh Ioan al VIII-lea Xifilinos), sa se recasatoreasca cu un general energic care sa poata face fata situatiei. Sortii cad lui Romanos Diogene, fost strateg al armatei Paristrion de la Dunarea romaneasca, un militar destoinic originar din Capadocia. Noul basileu Roman (1068-1071) va trebui sa poarte lupta decisiva cu turcii selgiucizi. El dispune de o armata relativ numeroasa, alcatuita din mercenari straini in cea mai mare parte. Dupa unele succese initiale in August 1071, la Mantzikert, langa lacul Van (Armenia) Roman Diogene este infrant de trupele sultanului selgiucid si facut prizonier. La aceasta infrangere a bravului ostean a contribuit si tradarea unui membru al familiei Ducas care ii era ostila. Alp Arslan incheie cu imparatul captiv o intelegere care prevedea plata de catre Bizant a unui tribut anual si a unei sume de garantie pentru eliberarea lui Roman, si inapoierea turcilor selgiucizi luati prizonieri de bizantini precum si ajutoare militare. Roman se intoarce astfel in patrie, unde fusese inlocuit timp de 3 luni de catre Mihail al VII-lea Dukas. Familia Dukas ii ramane vrajmasa lui Roman, care, cu toate asigurarile solemne primite, este prins de ai sai si i se ard ochii cu fierul rosu. In 1072 va muri din cauza suferintelor indurate.

Sub Mihail al VII-lea (1071-1078), Fiul lui Constantin al X-lea Dukas, un tanar cultivat (fusese invatacelul lui Psellos) dar lipsit de energie si de personalitate, imperiul va cunoaste o perioada de grave tulburari si nemultumiri, carora nu le poate face fata. Psellos este tot mai mult inlaturat de un parvenit, logofatul Nikeforita, om fara scrupule, care prin masurile sale, printre care monopolul graului, contribuie la scumpirea vietii si la sporirea nemultumitilor. Acesta ajunge tot mai puternic in stat si dispretuit de populatie; isi va pierde viata dupa cativa ani in urma unei rascoale.

Putine domnii au fost mai tulburatoare decat cea a lui Mihail al VII-lea Dukas de insurectie militara. La un moment dat insasi comandantul mercenarilor se rascoala impotriva imparatului, sustinand ca un alt membru al familiei Dukas este impotriva basileului. Acesta a trebuit sa recurga in chip neasteptat la ajutor selgiucid pentru ca rasculatul, Roussel de Bailleul sa fie infrant. Aristocratia militara este nemultumita pentru ca a fost nesocotita ridica uzurpatori care nazuiau sa ocupe tronul. De la Duresso, pe coasta Marii Adriatice, se ridica un duce bizantin pe nume Nichifor Bryennios, inaintand pana la Adrianopol. Impotriva lui va porni strategul anatolicilor din Asia Mica, Nichifor al III-lea Botaniates. (Botaniatul), care pana in sfarsit va castiga partida reusind sa ajunga la Constantinopol biruitor.

Imparatul este detronat si trimis la manastire, iar uzurpatorul ajunge el basileu sub numele de Nichifor III, dupa care se va casatori cu sotia fostului suveran cu numele de Maria si va carmui tara de la 1078-1081. Nichifor Botaniatul, ca varstnic si fara deosebite insusiri, va asista in timpul scurtei sale domnii la rascoala altor strategi; Nichifor Basilakios si un alt Nichifor Melissenos, care s-a proclamat imparat in Asia Mica la Niceea. In luptele care se vor desfasura biruitor va fi nu imparatul Botanistes, ci un tanar si iscusit general care il servise o bucata de vreme pe Alexios Comneanul. Acesta va reusi sa castige disputa nu numai datorita vredniciei sale militare ci mai ales a diplomatiei, pe care a desfasurat-o izbutind sa atraga simpatiile familiei Dukas, ale lui Nichifor Melissenos si al unui pretendent la tron si al puternicii sale familii Comnenii.

In primavara anului 1081 el va putea intra in Constantintinopol unde se vor desfasura scene de jaf si astfel Alexios Comneanul va deveni imparat si intemeitor al unei stralucite dinastii, care ocupa tronul Bizantului intre 1081-1185.

Sa mai amintim ca in epoca de care ne-am ocupat e plina de framantari si in care sunt vadite tendintele de destramare feudala a statului; s-au produs rascoale si la Dunarea romaneasca, despre care vor vorbi cronicarii bizantini. Din acest an se poate vorbi de unele formatiuni mici politice independente nascute pe teritoriul bizantin in regiunea Paristrion, conduse foarte probabil de pecenegi dar in care este cu putinta sa se fi gasit si elemente romanesti.