Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Literatura religioasa in secolul XVII

Istorie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Literatura religioasa in secolul       XVII

            In secolul XVII literatura religioasa ia o dezvoltare foarte insemnata. Numarul manuscriselor cat si al tipariturilor, ce cunoastem din acest timp, este asa de mare, incat nu se mai cere sa le insiram pe toate. Vom vorbi numai de cele mai insemnate si vom face cunoscut si figurile acelor barbati ai bisericii care au lucrat in aceasta directiune.
            Bibliografia romaneasca veche ne arata 83 de tiparituri in acest secol, in tarile romane. Mai toate sunt de natura religioasa. Cele romanesti ne dau cartile fundamentale ale bisericii crestine. Din acest timp avem cea dintai biblie completa: este asa-numita Biblie a lui Serban din 1688. Psalmii lui David apar in Transilvania, intr-o traducere tiparita la Balgrad (Alba-Iulia) in 1651 si in Moldova in cele doua traduceri ale lui Dosoftei. Noul Testament cu text simplu sau cu comentarii (cazanii) este insa cartea cea mai raspandita, dar din toate traductiile si editiile cate se cunosc, nici una nu e tiparita in Moldova. In schimb, in Moldova apare cea dintai culegere de Vieti ale sfintilor, in marea lucrare in 4 volume datorita mitropolitului Dosoftei si tiparita la Iasi intre anii 1682-1686. Cartile de ritual (Liturghii, Ceasloave, Molitfelnice) ocupa un loc in semnat si se gasesc tiparite in catesitrele principatele.
            Se stie ca in secolul XVII biserica romana este tulburata de propaganda calvina si luterana. Propaganda aceasta pe care a studiat-o amanuntit episcopul Melchisedec (in opera sa: Biserica ortodoxa in lupta cu protestantismul, 1890) s-a manifestat prin carti si aceste carti au provocat polemici. Literatura romana a timpului s-a imbogatit deci prin cateva catehisme si raspunsuri de combatere sau de aparare. E pacat ca din Catehismul calvinesc tiparit la Balgrad (Alba-Iulia) in 1640 nu se afla nici un exemplar. Din Raspunsurile la acest catehism, tiparite de mitropolitul Varlaam in 1650 este unul la Academie, dar nu e inca studiat. Posedam si replica facuta de calvini in cartea Scutul catehismului tiparita la Alba-Iulia in 1656 (pe care Barit a retiparit-o in 1879 la Sibiu).
            Literatura religioasa este mai variata in acest secol, caci, afara de cartile pe care le pomeniram pana aci, - se mai publica - insa tot numai traduceri - o colectie de propovedanii la morti de catre Popa Ion din Vint in 1683; explicarea celor 7 taine, tiparita la Iasi in 1644; o poveste despre cei 40 de mucenici, tiparita in Alba-Iulia in 1689 s.a.
            Din toate aceste carti vom alege pe cele mai insemnate.



 
IN TRANSILVANIA

            Ieromonahul Silvestru, despre care nu avem cunostinte biografice, a tradus Cazania (Evanghelie invatatoare) de la Govora, din ruseste, din porunca lui Matei Basarab si dupa indemnul mitropolitului si al episcopilor. Aceasta traducere a fost tiparita la manastirea Govora in 1642 de catre Preda.
            Tot el a inceput, din porunca lui Racotzi, principele Transilvaniei, sa traduca Noul testament sau impacarea cu legea noua a lui Hristos, insa murind nu a putut termina lucrarea, care s-a completat si s-a tiparit mai tarziu de mitropolitul Simion Stefan, in anul 1648.
           
            Mitropolitul Simion Stefan (1643-1651), a dat mare indemn tiparirii si traducerii de carti bisericesti, in timpul cat a pastorit.
            Tiparind Noul Testament al lui Silvestru, el face o declaratiune de multumire catre George Racotzi, principele Transilvaniei, apoi o prefata catre cititor. Aici ne spune ca, indata dupa moartea lui Silvestru, a cercetat lucrarea acestuia si a aflat o suma de greseli, provenite din pricina ca traducatorul raposat nu stia bine greceste. De aceea a luat texte grecesti, latinesti si slavonesti si a completat lucrarea pe care ar voi s-o vada citita de toti romanii, nu numai de cei din Transilvania.
           
            Popa Ion din Vint a lasat urmatoarele lucrari traduse si tiparite:
            Sicriul de aur, tiparit in Sassebes, 1863, dupa porunca principelui Mihail Apafi. In dedicatiunea catre principe, prezinta lucrarea din partea sa si din a tuturor protopopilor si 'cu tot saborul romanilor din Ardeal'. Aceasta carte e o colectiune de predici, care trebuiesc rostite de preoti la diferite inmormantari.
            Carare pre scurt pe fapte bune indreptatoare. Se cunoaste un singur exemplar si aceluia ii lipseste titlul. E un mic tractat de morala practica, pornind cu deosebire din preocupatiune religioasa, formulat in intrebari si raspunsuri. S-a tiparit in 1685.
           
            Popa Ion din San-Petru, a copiat la 1620 trei carti poporane: Alexandria, Floarea Darurilor si Rojdanicul.
            Manuscrisul, numit 'Codex Neagoeanus', fiindca e proprietatea d-lui Profesor Neagoe, a fost cercetat de d-l I. Bianu in 'Columna lui Traian' (1883) unde a publicat si extrase.
            Acest preot nu poate fi socotit ca traducator din slavoneste, fiindca nu spune ca le-a tradus si apoi, in vreo patruzeci de zile, cat marturiseste insusi ca a intrebuintat, nu se putea face traducerea si prescrierea pe curat.
           
            Episcopul Sava (1659-1676) s-a distins prin convocarea unui sobor, la care au luat parte protopopii. Aici s-au formulat o serie de dispozitiuni privitoare la indatoririle preotilor: Asezamanturile Vladicai Sava pentru folosul preotilor, a bisericilor si a crestinilor' (1675), manuscris ce se gaseste in Arhiva Fagarasului.
           

IN MUNTENIA

            In principatul Tarii Romanesti a inflorit literatura religioasa mai ales in jumatatea a doua a secolului. Cei mai insemnati reprezentanti ai acestei miscari sunt urmatorii:
           
            Teodosie, care ajunse mitropolit la 1668, dar peste cativa ani (1672) fu scos si inchis la Cozia de catre Grigore Ghica. Venind la tron Serban Cantacuzino, il instala iar in scaun. A pastorit intre 1679-1708.
            El tipari la Bucuresti, in 1682, Evanghelia si in 1683 Apostolul, care fu trimis bisericilor din tara pentru trebuinta slujbei si, ca sa combata directiunea calvina din Ardeal, publica o Leturghie slavo-romana (Bucuresti, 1680) in care numai tipicul e romanesc, iar rugaciunile sunt slavonesti. Aceasta carte fu tradusa de ieromonahul Inochentie.
           
            Melhisedec Ieromonahul a tradus din greceste o carte pe care a intitulat-o: Invataturi preste toate zilele. El spune in prefata ca a gasit cartea greceasca foarte importanta si pentru ca romanii nu cunosc toti aceasta limba si, zice el, 'ca sa nu ma arat adins mines iubitoriu', a tradus-o si a tiparit-o in Campulung cu cheltuiala manastirii la care era egumen in 1642.
           
            Meletie Machedonul a tiparit asa-numita Cazanie de la Manastirea Dealului, in 1644, prelucrata dupa cartea pe care mai inainte a publicat-o mitropolitul Varlaam la Iasi. El ne spune ca e facuta cu bunavointa domnului Matei Basarab, a mitropolitului Teofil si a episcopilor.
           
            Udriste Nasturel, cumnatul lui Matei Basarab, este unul din boierii care s-au ocupat mai mult cu miscarea literara de atunci. El a indemnat sa se traduca si sa se tipareasca lucrari bisericesti si a tradus insusi povestea lui Varlaam si a lui Ioasaf din slavoneste, dar n-a tiparit-o.
           
            Varlaam, 'arhiepiscop si mitropolit al Targovistei si al scaunului Bucurestilor, exarh plaiului si a toata Ungro-Vlahia' (1673-1679), este initiatorul tiparirii unei interesante lucrari bisericesti Cheia intelesului. El marturiseste in prefata ca urand lenea si fiind doritor de munca a organizat o tipografie in Bucuresti, aducand 'dascali de tipografie' si apoi s-a gandit ce carte ar fi mai buna, ca sa inceapa seria de lucrari ce trebuiau date romanilor. A gasit o carte culeasa dintre multe scripturi sfinte si scrisa ruseste de Joanichie Galetovski, arhimandritul Cernigovului. Indata, cu multa cheltuiala, a adus dascali invatati - dar nu se spune numele nici unuia - si au pus de au tradus-o romaneste. Aceasta este Cheia intelesului, adica invataturi religioase morale, explicand texte din evanghelie, deci tot o cazanie. A tiparit-o in 1678.
           
            Mitrofan, fost epliscop al Husilor (1683-1690), cazand in dizgratia lui Cantemir, a fost nevoit sa plece din Moldova si sa vie in Muntenia, unde-l vedem ocupand episcopia Buzaului si bucurandu-se de multa trecere si simpatie.
            De la dansul posedam un manuscris intitulat Albina, copie, pe la 1688, de pe un manuscris anterior moldovenesc, cuprinzand o serie de capitole de natura morala-religioasa alcatuite din sentinte ale Sfintilor Parinti si chiar ale autorilor clasici greci.
            In acest timp se face o lucrare de mare insemnatate. Serban Cantacuzino, [om] politic cu visuri si ambitiuni mari, era in acelasi timp si mare sustinator al literaturii nationale. Sub domnia lui se traduse asa-numita Biblie a lui Serban, importanta si din punct de vedere literar si din cel ortografic si care se tipari in timpul lui Brancoveanu in 1688.
            Traducerea acestei biblii a fost facuta de mai multe persoane insemnate din acea vreme. Din titlu si din prefata aflam urmatoarele:
            Pe cand Serban Cantacuzino era domn, nepotul sau Constantin Brancoveanu il indemna sa tipareasca o biblie. Domnitorul cheama pe arhiereul Ghermano de Nisis (de la Nis) si hotaraste sa traduca textul elen, tiparit la Frankfurt. Elenistul acesta insa moare si atunci cheama 'ai nostri oameni ai locului nu numai pedepsiti (invatati) intru a noastra limba, ce si de limba eleneasca avand stiinta'. Acestia se servesc si de editiunea septuaginta (a celor 70) si de o traducere slavona. Cine au fost acesti colaboratori? La finele cartii se pomenesc trei nume: Serban si fratele sau Radu (Greceni) si episcopul Husilor Mitrofan; insa despre ei se adauga ca au deslusit si au indreptat cuvintele romanesti deci trebuie sa mai fie si altii. Care anume? Hasdeu credea ca traducatorul intregii lucrari este Nicolae Milescu dar parerea aceasta a fost combatuta de V.A. Urechia si tot ca nefondata o foloseste si d-l N. Iorga. D-sa propune ca traducator principal pe stolnicul Constantin Cantacuzino, si presupune ca l-a ajutat Sevastian Kymenites, directorul scolii grecesti din Bucuresti, care au fost calauziti de Dosofteiu, patriarhul Ierusalimului, care scrie si o prefata. Sigur este ca nu toata opera s-a tradus in mod efectiv din nou, ci s-au intrebuintat si 'alte izvoare vechi'. D-l Iorga zice ca mai ales doua carti s-au utilizat: Noul Testament al lui Simion Stefan din Ardeal si Psaltirea in proza a lui Dosoftei din Moldova.
            Prin aceste imprejurari biblia de care vorbim se prezinta ca un simbol al unitatii limbii si al unitatii neamului.
            Fratii Greceanu ne-au lasat pe langa aceasta, si alte lucrari. Astfrel Serban a tiparit (la 1693) o Evanghelie elineasca si romaneasca iar impreuna cu Radu a tiparit (la 1691) o colectiune de reflexiuni morale-religioase ale Sf. Ioan Chrisostomul, sub titlul: Margaritare, adica cuvinte de multe feluri a lui Zlatoustu.
           

IN MOLDOVA

            Literatura religioasa a Moldovei este foarte bogata in secolul XVII si se ilustreaza prin numele a doi mari prelati: mitropolitii Varlaam si Dosoftei.
            Varlaam a fost un calugar cu cunostinte teologice si de o mare energie. Fiu de satean din Putna, cum zice d-l Iorga, el izbuti sa se ridice deodata la treapta de mitropolit, caci nu-l aflam in listele episcopilor eparhioti. Nu cunoastem anul nasterii si invataturile sale, dar stim ca s-a ridicat pe scaunul arhiepiscopal in 1632 si ca a fost in legaturi foarte stranse cu Vasile Lupu, incat, in 1655, dupa ce amicul sau fu rasturnat de Gheorghe Stefan, se retrase si el la manastirea Secul, unde ramase pana la moarte.
            Nici imprejurarile vietii sale nu sunt cunoscute cu siguranta.
            De la Varlaam ne-au ramas doua lucrari:
            a) Cartea romaneasca de invatatura duminecilor de preste an (cazanie) tradusa din slavoneste si tiparita la Iasi 1643.
            b) Raspunsuri la Catechismul calvinesc, lucrare tiparita la Suceava (1645), din care pana la timpul din urma se cunostea numai prefata, reprodusa de Sincai in cronica sa (tom III la anul 1645). Mai era inca o dovada in faptul ca e pomenita in a doua editiune a Catechismului calvinesc. Acum am aflat de la d-l Bianu ca exista la Academie un exemplar.
            Iata ce zice Varlaam in prefata, intre altele:
            'Tamplandu-mi-se estimpu a fi in partile Tarei Romanesti si vorbind mai varstos cu oarecare boiarin Udriste Nasturel carele in mijlocul altor carti noua ce mi-au aratat, adusu-mi-au si cartulie mica, Catechismul crestinesc, care o am aflat plina de otrava de moarte sufleteasca pentru care lucru am chemat sobor dintr-amandoua partile si din Tara Romaneasca si din Tara Moldovei Am socotit ca am o datorie mare sa fac respuns si sa arat strambatura si talcul cel rau al lor ce talcuiesc rau si strambeaza scriptura sfanta'.
            Din prima editiune a Catechismului calvinesc nu se cunoaste nici un exemplar. Din a doua (tip. 1656) este la Academie un exemplar. S-a retiparit intr-o editie moderna cu litere latine (1879).
            Acest catechism cuprinde doua parti: 1) replica la raspunsul lui Varlaam si 2) ca techismul propriu-zis.
           
            Mitropolitul Dosoftei era neam de boier mic sau de negutator. D-l Iorga crede ca familia lui era greaca si ca el s-a nascut pe la 1624. S-a calugarit de tanar poate la manastirea Probata (jud. Suceava), unde stim sigur ca a trait catava vreme si a dobandit cunostinte serioase mai ales de limbi. Cronicarul Neculce ne spune ca stia multe limbi: 'elineste, latineste, slavoneste si alte'. Si adauga: 'Adanc din carti stia; si deplin calugar si cucernic si bland ca un miel; in tara noastra pe acele vremuri nu se afla om ca acela'.
            Reputatia aceasta de care se bucura explica cum ajunge la o varsta tanara episcop al Husilor (1658-1660) de unde trece la episcopia Romanului, unde sta pana in 1671, cand se inalta la scaunul metropolitan.
            Legaturile sale cu domnitorul Stefan Petriceico il silesc sa urmeze soarta acestuia, cand e rasturnat, si peste putin paraseste scaunul ducandu-se in Polonia. Mai tarziu, sub Duca, primeste din nou pastoria (1675) si sta cativa ani, pana la vremea lui Constantin Cantemir care-l persecuta pentru legaturile lui cu lesii. Atunci paraseste din nou scaunul si se expatriaza pentru tot restul vietii sale. A trait la Zolkiew, la Moscova, la Taganroc, unde a si murit in 1711.
            De la Dosoftei avem un numar mare de lucrari. El este mai mare carturar decat inaintasul sau Varlaam. Negresit, tot traduceri sunt si operele sale, dar nu numai ca avem niste traduceri ceva mai libere, dar el este cel dintai care scrie versuri romanesti, traducand psaltirea. Inainte de el nu putem inregistra alte versuri decat stihuri ale pecetilor, pe cand Dosoftei ne da o lucrare lunga de mai multe mii de versuri.
            Psaltirea in versuri s-a tiparit in anul 1673 in tipografia manastirii Uniev din Podolia. Editie noua, ajutandu-se si de manuscrisul original, a publicat d-l I. Bianu in 1887. Lucrarea e precedata si de un studiu introductiv.
            Aceasta este opera cea mai pretuita a mitropolitului moldovean. Ea insa n-a exercitat o influenta tot asa de mare, cum au exercitat psaltirile versificate in alte tari crestine, pentru ca citirea ei nu s-a introdus in biserica. Trebuie sa observam insa, ca unii psalmi au trecut in literatura poporana si au devenit cantece de stea sau bocete.
            Versificatia lui Dosoftei ne arata toate greutatile incepatorilor. Se pot deosebi mai ales trei feluri de versuri: unele de 8 silabe in felul versurilor poporane insa avand totdeauna numai rima penultima, cum sunt aproape toate rimele lui Dosoftei.
           
            Slobozi, Doamne, 'n urechi sfinte,
            Graiu cu de jale cuvinte.
            Iata Domnul i sa stie
            Ca-i Dumnezeu in vecie
           
            altele de la 10 silabe, fara emistih, cu constructie greoaie si amestecate cateodata cu cate un vers de 11;
           
            Cu urgia cea neastamparata
            Ce-i ca focul peste voi varsata,
            Muta-ti, Doamne, pe pagani mania
            Si peste dansii iti varsa urgia
           
            altele de 12 silabe, cu constructie obisnuita din punct de vedere al masurii si cu cenzura dupa 6:
           
            Tacut-am ca mutul si nu i-as mai zice
            Sa-i cuvintez bine, ca ce sta cu price,
            De mi se-nnoeste durerea cu boale,
            Jalea mea si tanga nu se mai potoale.
           
            Notiunea ritmului e tot atat de putin cunoscuta lui Dosoftei ca si primilor poeti ai nostri de la inceputul sec. XIX.
            D-l Iorga observa, cu drept cuvant, ca in alta parte se poate vedea meritul literar al psaltirii de care vorbim: in libertatea cu care traduce. In adevar, cu cat se departeaza de original, cu atat e nevoit sa puna si idei si imagini de la sine - am putea zice: originale.
            Iata un exemplu: In loc de 'Minunate-s inaltarile marii, minunat este intru cele inalte Domnul' zice:
           
            Minunata-i unda marii,
            Ce-i mai mare craiul tarii,
            Ca pe toti craiul potoale
            Ca spuma marii cea moale.
            Tot la Uniev a tiparit in 1673 Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu, o mica lucrare de 43 de foi, cu cateva titluri slavonesti, fiind lucrarea insasi tradusa din slavoneste.
            A treia lucrare, Dumnezeiasca Liturghie, tradusa din greceste, o tipareste in Iasi in anul 1679. Tot la Iasi tipareste in 1680 alta traducere a psaltirii, de asta data in proza si insotita de textul slavon; dupa care urmeaza un Molitvenic in 1681 si Parimiile in 1683.
            Peste un an incepe, tot in Iasi, sa tipareasca marea sa lucrare in 4 volume: Vietile Sfintilor, pe care o termina in 1686.
            Este, impreuna cu Psaltirea in versuri, cea mai importanta opera a lui Dosoftei. Stilul infrumusetat de expresiuni colorate, energice, duioase; sentimentul cu care povesteste adanca satisfactie sufleteasca a celor ce se dau jertfa pentru ideea crestinismului, modul dibaci cu care conduce actiunea, fac din aceasta lucrare - desi nu pe deplin originala - o scriere in care se vede un talent si care astazi inca se poate citi cu interes.
            Ultimele lucrari ale lui Dosoftei sunt mai putin importante din punctul de vedere literar; o colectiune de rugaciuni si sfaturi liturgice, 1683, un octoih, tiparit probabil tot in 1683, dar din care nu se gaseste nici un exemplar. Dupa plecarea sa din tara nu se mai afla nimic tiparit de dansul.
            Amanunte biografice asupra lui Dosoftei se gasesc in brosura d-lui Dinulescu, iar valoarea literara e stabilita in cartea de istoria literaturii religioase a d-lui Iorga.

DOSOFTEI,SFANTUL INVATAT

Teologi ai ortodoxiei

Ierarhul Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei, a fost canonizat in iulie anul trecut de Sinodul BOR. Canonizarea s-a proclamat la 14 octombrie 2005, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfantul Dosoftei este sarbatorit la 13 decembrie.

Carturar erudit, Dosoftei si-a trait ultimii ani din viata departe de tara. Cronicarul Ion Neculce nota: 'Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui Prea invatat, multe limbi stia: elineste, sloveneste si alta carte si-nvatatura. Deplin calugar si cucernic, si bland ca un miel. In tara noastra, pe ceasta vreme nu este om ca acela.'

A vazut lumina zilei in 1624 la Suceava. Parintii l-au botezat Dumitru, dar la 25 de ani s-a calugarit si a primit numele de monah Dosoftei. S-a evidentiat prin mintea sclipitoare si frica de Dumnezeu. A invatat carte de la cei mai renumiti dascali din Moldova si la scoala Fratiei Ortodoxe de la Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Stia cinci limbi straine: greaca, latina, slavona bisericeasca, polona si ucraineana. In 1658 ajunge episcop de Husi, iar dupa 13 ani este ales mitropolit al Moldovei. A avut parte de o viata zbuciumata. La sfarsitul anului 1689 a fost luat ostatic de polonezi impreuna cu tezaurul Mitropoliei si cu moastele Sf. Ioan cel Nou. Si-a trait ultimii ani din viata pamanteasca pe meleaguri straine, dar a pastrat legatura cu ierarhii ortodocsi de la Moscova si de la Kiev. Ierarhul a avut grija de comunitatea ortodoxa din Polonia. La castelul de la Stryi, unde locuia sfantul mitropolit al Moldovei, venea deseori si regele polonez Jan Sobieski ca sa participe la slujbe cu familia. Desi au existat presiuni asupra sa, ca sa isi schimbe religia, Dosoftei a ramas ortodox pana la 13 decembrie 1693, cand s-a stins din viata. Marturiile calugarilor care l-au insotit in exil arata ca ierarhul Dosoftei stia momentul in care va incheia socotelile cu aceasta viata. Sfantul a fost inmormantat la Biserica 'Nasterea Domnului' din Jolkiew, in Ucraina.

O VIATA DE CARTURAR. Sfantul ierarh Dosoftei a tradus in limba romana numeroase carti religioase. Primele carti tiparite au fost 'Psaltirea in versuri' si 'Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu'. 'Dumnezaiasca Liturghie' (1679 si 1683), 'Psaltirea de-ntales' (1680), cu text paralel in romana si slavona, si 'Molitvanic de-ntales' (1681) sunt alte lucrari care poarta semnatura Sfantului ierarh Dosoftei. Intre anii 1682 si 1686 a tradus in limba romana 'Viata si petrecerea sfintilor', in patru volume. Lucrarea a ramas neterminata, pentru ca a plecat in pribegie in Polonia.

De asemenea, a revizuit traducerea facuta de spatarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus in Biblia de la Bucuresti din 1688. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistica, mitropolitul Dosoftei a tradus din greaca in slavo-rusa scrieri ale Sfintilor Parinti Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului.

CASA DOSOFTEI. In fata Palatului Culturii din Iasi se ridica o constructie simpla, care a adapostit la sfarsitul sec. al XVII-lea tiparnita Mitropolitului Dosoftei. Casa care ii poarta numele a fost restaurata intre anii 1966 si 1969, iar un an mai tarziu s-a deschis aici sectia de literatura veche a Muzeului Literaturii Romane.

Printre piesele de rezistenta ale muzeului se numara 'Psaltirea in versuri' si Evenghelia din 1862 ale Mitropolitului Dosoftei, dar si tiparnita acestuia. In fata Casei Dosoftei strajuieste din 1975 statuia marelui carturar, trecut acum in randul sfintilor ortodocsi.

INOVATOR. Mitropolitul Dosoftei este considerat primul mare poet roman (Psaltirea in versuri, 1673), primul mare prozator (Viata si petrecerea sfintilor, 4 vol. 1682-1686), primul traducator din dramaturgia universala (drama Erofili, ramasa in manuscris) si cel care a tiparit pentru prima oara in Moldova carti de slujba in romaneste (Liturghierul in 1679 si 1683, Molitvelnicul in 1681). Ca monah la Probota, Dosoftei a tradus, pentru prima oara in romaneste, 'Istoriile lui Herodot', 'Cronograful' lui Matei Cigalas, un pateric grecesc, cartea 'Mantuirea pacatosilor' a lui Agapie Landos si fragmente din Viata si minunile Sf. Vasile cel Nou. Ca episcop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament facuta de Nicolae Milescu, care s-a tiparit la Bucuresti, in 1688. La rugamintea patriarhului Ioachim al Moscovei si a mitropolitului Varlaam Iasinski al Kievului, a tradus din greceste in slavo-rusa mai multe lucrari teologice: 'Scrisorile Sfantului Ignatie Teoforul', 'Constitutiile Sfintilor Apostoli', 'Istoria bisericeasca' si 'Privire mistica a patriarhului Gherman I al Constantinopolului' (o explicare a Sf. Liturghii), 'Dialog impotriva ereziilor', si 'Despre credintele noastre' a lui Simeon al Tesalonicului, '40 de cuvantari (Margaritare) ale unor Sfinti Parinti (34 ale Sf. loan Gura de Aur).

'Mi-am radicat ochii miei cu ruga / Catra tine, Doamne,-n vreme lunga, / Din ceri, unde-i este lacuinia, / I-am cautatu-i cu toata priinia. / Ca o sluga la svanta ta mana / Si ca sarba la mani de stapana, / Ase-s ochii nostri catra Domnul, / Sa ne miluiasca pre tot omul. / Si cu mila Domnul sa stejasca / Sa ne cruie, sa ne miluiasca, / Ca cu multul ne-au umplut ocara / Si ponoslul de prin toata iara, / Sufletului ocari ce-i lucreaza / Bogatasii ceia ce zburdeaza.'
(Psalmul 122)

'La apa Vavilonului/ Jelind de tara Domnului/ Acolo sezum si plansam/ La voroava ca ne stransam/ Si cu inema amara/ Prin Sion si pentru tara,/ Aducandu-ne aminte/ Plangeam cu lacrimi fierbinte/ Si bucine ferecate/ Lasam prin salci aninate/ Ca acolo ne-ntrebara/ Aceia ce ne pradara/ Sa le zicem viers de carte/ Intr-acea strainatate./ Ca-n sfant muntele Sionul/ Cantari ce cantam la Domnul;/ Ce nu ni se da-ndemana/ A canta-n tara straina'.
(Psaltirea in versuri, Psalmul 136)

CARTILE DE LEGI

            Nicolae Balcescu in studiul sau asupra izvoarelor istoriei romanilor, publicat in 1845 in 'Magazinul istoric', adopta parerea lui Cantemir, ca prima colectie de legi a facut-o Alexandru cel Bun. Faptul nu e dovedit prin nimic si, chiar de ar fi, ar fi scrisa in slavoneste.
            Noi nu posedam decat legiuirile lui Matei Basarab si Vasile Lupu.
            De la Matei Basarab, avem doua carti de legi:
            a) Pravila de la Govora, zisa cea mica tiparita in manastirea Govora, in 1640.
            Din prefata rezulta ca s-a tradus din slavoneste de catre Mihail Moxalie, dupa indemnul episcopului Teofil al Ramnicului, iar tiparirea s-a facut de catre ieromonahul Stefan din Ohrida si Meletie Macedoneanul, egumenul manastirii Govora.
            Este o legiuire bisericeasca, vorbeste despre spovedanie si impartasanie, despre casatorii si alte chestiuni de acest fel.
            In acelasi an a aparut si o editiune in Transilvania, avand in frunte numele lui Ghenadie, mitropolitul din Ardeal.
            b) Indreptarea legii, zisa pravila cea mare, tiparita in Targoviste in anul 1652.
            Din titlu si prefata se vede ca traducerea s-a facut 'de pre limba elineasca pre limba proasta romaneasca' de catre Daniil Panoneanul care si iscaleste una din prefete. A doua prefata o semneaza mitropolitul Stefan.
           
            De la Vasile Lupu a ramas o singura colectie de legi intitulata Cartea romaneasca de invatatura de la pravilele imparatesti, tiparita in 1646 in Iasi. In prefata se spune ca a tradus Evstratie biv vel logofat 'din scrisoarea greceasca pre limba romaneasca sa poata intelege toti'.
            Ambii codici se caracterizeaza prin faptul ca sunt simple traductiuni si compilari din autori straini, fara sa se tina seama de trebuintele tarii. Din cercetarea lor rezulta ca este neexacta afirmatiunea lui Cantemir, primita si de N. Balcescu, ca Vasile si Matei au combinat pravilele straine cu obiceiul pamantului. Chiar in prescriptiunile relative la tarani sunt copiate capitole din colectiunea lui Harmenopol.
            Dar nu numai in acest fapt sta asemanarea dintre codicele lui Matei si al lui Vasile; ele cuprind aceeasi materie, impartita in aceleasi paragrafe, cu aceeasi redactiune, - chiar cuvintele sunt aceleasi. Tot ce se gaseste in pravila lui Vasile se afla si in a lui Matei; aceasta insa e de cinci ori mai mare.
            Asemanarea atat de pronuntata si imprejurarea ca pravila lui Vasile se prezinta ca un extract din a lui Matei par curioase, cand vedem ca cea din Muntenia e tiparita in 1652, iar cea din Moldova la 1646. Ipoteza a doua traduceri deosebite e greu de sus tinut din cauza asemanarii cuvintelor; dar nu e destul de documentata nici explicarea d-lui Xenopol, care crede ca s-a facut o singura traducere in Muntenia din care s-au extras capitolele ce alcatuiesc condica lui Vasile, si, dintr-o pricina necunoscuta pana acum, s-a intarziat tiparirea pravilei lui Matei. D-l Sbiera socoteste ca Eustratie a facut el intai o traducere mare, care se gaseste in manuscris si dupa aceea a luat dintr-insa si traducatorul muntean si el insusi in volumul de pravile ce poarta numele lui Vasile Lupu.
            Primele capitole din cea munteana cuprind idei generale: despre lege, despre dreptate, despre datoria judecatorului. Urmeaza o serie de prescriptiuni relative la viata privata si publica a arhiereilor, preotilor, calugarilor; apoi regulile logodnei, ale nuntii si ale divortului, cu felurite si ciudate amanunte.
            O alta parte a pravilei s-ar putea numi codice penal. Aici se prevad pedepse pentru insulte si batai, pentru omoruri, pentru furturi, pentru bigamie etc. Urmeaza o suma de reguli relative la relatiunile dintre plugari din toate punctele de vedere. Intre ele se afla consfintita dispozitiunea pe care, prin hrisov, o daduse Mihai-Viteazul si care, spune, ca taranul e laget de pamant. Iata principalul articol in aceasta chestiune:
            'Cand va fugi taranul de la locul si de la stapanul sau, nime nicaiurea sa nu-l primeasca; iar de-l va si primi deodata, de sarg sa-l intoarca inapoi la satul lui de unde iaste; iar de va fi avand vreo treaba ca aceea cu dans acesta ce l-au primit ca sa aiba a-si spune treaba catre domnul acelui sat; iara de va mestersugui intr-alt chip si va calca pravila aceasta, ca sa plateasca la domnie litre de argint si litre buiarinului aceluia a cui va fi taranul si in acest chip sa aiba indemanare de la domnie ca sa intoarca taranul sa-l duca de unde au fost iara ei sa ramaie cu toata paguba si cheltuiala'.
            Codicele lui Vasile este alcatuit din doua parti: intai, o serie de dispozitiuni penale relative la calcarile de hotar, la furturi, talhharii etc., impreuna cu alte articole privitoare la viata agricola; al doilea, prescriptiuni despre casatorie si divort, despre adulter, omor etc.
            Pentru a ne face idee de deprinderile oamenilor din acel timp, vom reproduce cateva dispozitii care privesc purtarea dintre soti. Capitolul are un titlu foarte sugestiv: 'Cum si cand poate barbatul sa-si bata muierea si in ce chip'. Sotul nu se pedepseste, daca o va bate 'pre vina ei' sau 'daca o va bate putintel'. Sunt insa cazuri cand sotul se pedepseste:
            'Cela ce va fi vrajmas si cumplit spre muierea lui batand-o fara de vina sau o va bate cu vrajmasie pentru putintea vina, se va certa intr-acesta chip: sa piarza a treia parte den darurile ce-i va fi daruit muierea, iara de nu-i va fi dat daruri se va certa sa dea muierii sale a patra parte din catu-i va fi zestrea'
            Pedeapsa mai poate primi sotul cand o va bate fara de masura si cu vrajmasie. Cazuistica bizantina pe care o gasim aici e foarte interesanta. Iata cum se defineste lipsa de masura si vrajmasia:
            'Fara masura si cum nu sa cade si cu vrajmasie se cheama bataie cand se face cu toiagul mai vartos cand sa va svarama lemnul sau sa faca cu acesta rane sa mearga sange sau cand o va lovi cu lemnul in obraz sau in cap; atuncea de-a pururea se va certa barbatul pentru vrajmasia lui.
            De-si va bate nestine muierea cu pumnul sau cu palma nu se cheama ca este vrajmasie asupra ei, de o ar bate cat de mult si de des'.
            Asupra acestor colectiuni de legi s-au publicat in anii din urma mai multe studii din punct de vedere juridic si istoric, dintre care insemnam: studiul d-lui I. Peretz despre Pravila de la Govora (Buc. 1911) si al d-lui St. Longinescu despre Pravila lui Vasile Lupu (Bucuresti, 1909).
            Amanunte se pot gasi si in Istoria dreptului roman a d-lui St. Longinescu (Buc. 1908) care a inceput sa publice textele legilor vechi in paralel cu izvoarele lor. Pana acum a aparut primul volum din aceasta colectie (Buc. 1912), in care se da Condica lui Vasile.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2995
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved