CATEGORII DOCUMENTE |
Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Literatura religioasa in secolul XVII
In secolul XVII literatura religioasa ia o dezvoltare foarte
insemnata. Numarul manuscriselor cat si al tipariturilor,
ce cunoastem din acest timp, este asa de mare, incat nu se mai cere
sa le insiram pe toate. Vom vorbi numai de cele mai insemnate
si vom face cunoscut si figurile acelor barbati ai
bisericii care au lucrat in aceasta directiune.
Bibliografia romaneasca veche
ne arata 83 de tiparituri in acest secol, in tarile romane.
Mai toate sunt de natura religioasa. Cele romanesti ne dau
cartile fundamentale ale bisericii crestine. Din acest timp avem
cea dintai biblie completa: este asa-numita Biblie a lui
Serban din 1688. Psalmii lui David apar in Transilvania, intr-o
traducere tiparita la Balgrad (Alba-Iulia) in 1651 si in
Moldova in cele doua traduceri ale lui Dosoftei. Noul Testament cu
text simplu sau cu comentarii (cazanii) este insa cartea cea mai
raspandita, dar din toate traductiile si editiile cate
se cunosc, nici una nu e tiparita in
Se stie ca in secolul XVII
biserica romana este tulburata de propaganda calvina si
luterana. Propaganda aceasta pe care a studiat-o amanuntit
episcopul Melchisedec (in opera sa: Biserica ortodoxa in lupta cu
protestantismul, 1890) s-a manifestat prin carti si aceste
carti au provocat polemici. Literatura romana a timpului s-a
imbogatit deci prin cateva catehisme si raspunsuri de
combatere sau de aparare. E pacat ca din Catehismul calvinesc
tiparit la Balgrad (Alba-Iulia) in 1640 nu se afla nici un
exemplar. Din Raspunsurile la acest catehism, tiparite de
mitropolitul Varlaam in 1650 este unul la Academie, dar nu e inca studiat.
Posedam si replica facuta de calvini in cartea Scutul
catehismului tiparita la Alba-Iulia in 1656 (pe care Barit a
retiparit-o in 1879 la
Literatura religioasa este mai
variata in acest secol, caci, afara de cartile pe care
le pomeniram pana aci, - se mai publica - insa tot numai
traduceri - o colectie de propovedanii la morti de catre Popa
Ion din Vint in 1683; explicarea celor 7 taine, tiparita la
Iasi in 1644; o poveste despre cei 40 de mucenici, tiparita in
Alba-Iulia in 1689 s.a.
Din toate aceste carti vom
alege pe cele mai insemnate.
IN TRANSILVANIA
Ieromonahul Silvestru, despre care nu avem
cunostinte biografice, a tradus Cazania (Evanghelie
invatatoare) de la Govora, din ruseste, din porunca
lui Matei Basarab si dupa indemnul mitropolitului si al
episcopilor. Aceasta traducere a fost tiparita la
manastirea Govora in 1642 de catre Preda.
Tot el a inceput, din porunca lui
Racotzi, principele Transilvaniei, sa traduca Noul testament sau
impacarea cu legea noua a lui Hristos, insa murind nu a
putut termina lucrarea, care s-a completat si s-a tiparit mai tarziu
de mitropolitul Simion Stefan, in anul 1648.
Mitropolitul Simion Stefan
(1643-1651), a dat mare indemn tiparirii si traducerii de
carti bisericesti, in timpul cat a pastorit.
Tiparind Noul Testament
al lui Silvestru, el face o declaratiune de multumire catre
George Racotzi, principele Transilvaniei, apoi o prefata catre
cititor. Aici ne spune ca, indata dupa moartea lui Silvestru, a
cercetat lucrarea acestuia si a aflat o suma de greseli,
provenite din pricina ca traducatorul raposat nu stia
bine greceste. De aceea a luat texte grecesti, latinesti si
slavonesti si a completat lucrarea pe care ar voi s-o vada
citita de toti romanii, nu numai de cei din Transilvania.
Popa Ion din Vint a
lasat urmatoarele lucrari traduse si tiparite:
Sicriul de aur, tiparit
in Sassebes, 1863, dupa porunca principelui Mihail Apafi. In
dedicatiunea catre principe, prezinta lucrarea din partea sa
si din a tuturor protopopilor si 'cu tot saborul romanilor
din Ardeal'. Aceasta carte e o colectiune de predici, care
trebuiesc rostite de preoti la diferite inmormantari.
Carare pre scurt pe fapte
bune indreptatoare. Se cunoaste un singur exemplar si
aceluia ii lipseste titlul. E un mic tractat de morala practica,
pornind cu deosebire din preocupatiune religioasa, formulat in
intrebari si raspunsuri. S-a tiparit in 1685.
Popa Ion din San-Petru, a
copiat la 1620 trei carti poporane:
Manuscrisul, numit 'Codex
Neagoeanus', fiindca e proprietatea d-lui Profesor Neagoe, a fost
cercetat de d-l I. Bianu in 'Columna lui Traian' (1883) unde a
publicat si extrase.
Acest preot nu poate fi socotit ca
traducator din slavoneste, fiindca nu spune ca le-a tradus
si apoi, in vreo patruzeci de zile, cat marturiseste insusi
ca a intrebuintat, nu se putea face traducerea si prescrierea pe
curat.
Episcopul Sava (1659-1676) s-a
distins prin convocarea unui sobor, la care au luat parte protopopii. Aici s-au
formulat o serie de dispozitiuni privitoare la indatoririle
preotilor: Asezamanturile Vladicai Sava pentru folosul
preotilor, a bisericilor si a crestinilor' (1675),
manuscris ce se gaseste in Arhiva Fagarasului.
IN MUNTENIA
In principatul Tarii Romanesti a inflorit literatura
religioasa mai ales in jumatatea a doua a secolului. Cei mai
insemnati reprezentanti ai acestei miscari sunt urmatorii:
Teodosie, care ajunse
mitropolit la 1668, dar peste cativa ani (1672) fu scos si inchis la
Cozia de catre Grigore Ghica. Venind la tron Serban Cantacuzino, il
instala iar in scaun. A pastorit intre 1679-1708.
El tipari la Bucuresti, in
1682, Evanghelia si in 1683 Apostolul, care fu trimis
bisericilor din tara pentru trebuinta slujbei si, ca
sa combata directiunea calvina din Ardeal, publica o Leturghie
slavo-romana (Bucuresti, 1680) in care numai tipicul e romanesc,
iar rugaciunile sunt slavonesti. Aceasta carte fu tradusa
de ieromonahul Inochentie.
Melhisedec Ieromonahul a
tradus din greceste o carte pe care a intitulat-o: Invataturi
preste toate zilele. El spune in prefata ca a gasit
cartea greceasca foarte importanta si pentru ca romanii nu
cunosc toti aceasta limba si, zice el, 'ca sa nu
ma arat adins mines iubitoriu', a tradus-o si a
tiparit-o in Campulung cu cheltuiala manastirii la care era
egumen in 1642.
Meletie Machedonul a
tiparit asa-numita Cazanie de la Manastirea Dealului,
in 1644, prelucrata dupa cartea pe care mai inainte a publicat-o
mitropolitul Varlaam la
Udriste Nasturel,
cumnatul lui Matei Basarab, este unul din boierii care s-au ocupat mai mult cu
miscarea literara de atunci. El a indemnat sa se traduca
si sa se tipareasca lucrari bisericesti si a
tradus insusi povestea lui Varlaam si a lui Ioasaf din
slavoneste, dar n-a tiparit-o.
Varlaam, 'arhiepiscop
si mitropolit al Targovistei si al scaunului Bucurestilor,
exarh plaiului si a toata Ungro-Vlahia' (1673-1679), este
initiatorul tiparirii unei interesante lucrari bisericesti Cheia
intelesului. El marturiseste in prefata ca
urand lenea si fiind doritor de munca a organizat o tipografie in
Bucuresti, aducand 'dascali de tipografie' si apoi s-a
gandit ce carte ar fi mai buna, ca sa inceapa seria de
lucrari ce trebuiau date romanilor. A gasit o carte culeasa
dintre multe scripturi sfinte si scrisa ruseste de Joanichie
Galetovski, arhimandritul Cernigovului. Indata, cu multa
cheltuiala, a adus dascali invatati - dar nu se spune
numele nici unuia - si au pus de au tradus-o romaneste. Aceasta este Cheia
intelesului, adica invataturi religioase morale,
explicand texte din evanghelie, deci tot o cazanie. A tiparit-o in 1678.
Mitrofan, fost epliscop al
Husilor (1683-1690), cazand in dizgratia lui Cantemir, a fost
nevoit sa plece din
De la dansul posedam un
manuscris intitulat Albina, copie, pe la 1688, de pe un manuscris
anterior moldovenesc, cuprinzand o serie de capitole de natura
morala-religioasa alcatuite din sentinte ale Sfintilor
Parinti si chiar ale autorilor clasici greci.
In acest timp se face o lucrare de
mare insemnatate. Serban Cantacuzino, [om] politic cu visuri si
ambitiuni mari, era in acelasi timp si mare sustinator
al literaturii nationale. Sub domnia lui se traduse asa-numita
Biblie a lui Serban, importanta si din punct de vedere
literar si din cel ortografic si care se tipari in timpul lui
Brancoveanu in 1688.
Traducerea acestei biblii a fost
facuta de mai multe persoane insemnate din acea vreme. Din titlu
si din prefata aflam urmatoarele:
Pe cand Serban Cantacuzino era
domn, nepotul sau Constantin Brancoveanu il indemna sa
tipareasca o biblie. Domnitorul cheama pe arhiereul Ghermano de
Nisis (de la Nis) si hotaraste sa traduca
textul elen, tiparit la
Prin aceste imprejurari biblia
de care vorbim se prezinta ca un simbol al unitatii limbii
si al unitatii neamului.
Fratii Greceanu ne-au lasat
pe langa aceasta, si alte lucrari. Astfrel Serban a
tiparit (la 1693) o Evanghelie elineasca si romaneasca
iar impreuna cu Radu a tiparit (la 1691) o colectiune de
reflexiuni morale-religioase ale Sf. Ioan Chrisostomul, sub titlul: Margaritare,
adica cuvinte de multe feluri a lui Zlatoustu.
IN
Literatura religioasa a Moldovei este foarte bogata in secolul
XVII si se ilustreaza prin numele a doi mari prelati:
mitropolitii Varlaam si Dosoftei.
Varlaam a fost un
calugar cu cunostinte teologice si de o mare energie.
Fiu de satean din Putna, cum zice d-l Iorga, el izbuti sa se ridice
deodata la treapta de mitropolit, caci nu-l aflam in listele
episcopilor eparhioti. Nu cunoastem anul nasterii si
invataturile sale, dar stim ca s-a ridicat pe scaunul
arhiepiscopal in 1632 si ca a fost in legaturi foarte stranse cu
Vasile Lupu, incat, in 1655, dupa ce amicul sau fu rasturnat de
Gheorghe Stefan, se retrase si el la manastirea Secul, unde
ramase pana la moarte.
Nici imprejurarile vietii
sale nu sunt cunoscute cu siguranta.
De la Varlaam ne-au ramas
doua lucrari:
a) Cartea romaneasca de
invatatura duminecilor de preste an (cazanie)
tradusa din slavoneste si tiparita la
b) Raspunsuri la Catechismul
calvinesc, lucrare tiparita la Suceava (1645), din care pana
la timpul din urma se cunostea numai prefata, reprodusa de
Sincai in cronica sa (tom III la anul 1645). Mai era inca o
dovada in faptul ca e pomenita in a doua editiune a Catechismului
calvinesc. Acum am aflat de la d-l Bianu ca exista la Academie un
exemplar.
Iata ce zice Varlaam in
prefata, intre altele:
'Tamplandu-mi-se estimpu a fi in
partile Tarei Romanesti si vorbind mai varstos cu
oarecare boiarin Udriste Nasturel carele in mijlocul altor
carti noua ce mi-au aratat, adusu-mi-au si
cartulie mica, Catechismul crestinesc, care o am aflat
plina de otrava de moarte sufleteasca pentru care lucru am
chemat sobor dintr-amandoua partile si din Tara Romaneasca
si din Tara Moldovei Am socotit ca am o datorie mare sa
fac respuns si sa arat strambatura si talcul cel
rau al lor ce talcuiesc rau si strambeaza scriptura
sfanta'.
Din prima editiune a Catechismului
calvinesc nu se cunoaste nici un exemplar. Din a doua (tip. 1656) este
la Academie un exemplar. S-a retiparit intr-o editie moderna cu
litere latine (1879).
Acest catechism cuprinde doua
parti: 1) replica la raspunsul lui Varlaam si 2) ca
techismul propriu-zis.
Mitropolitul Dosoftei era neam
de boier mic sau de negutator. D-l Iorga crede ca familia lui
era greaca si ca el s-a nascut pe la 1624. S-a
calugarit de tanar poate la manastirea Probata (jud.
Suceava), unde stim sigur ca a trait catava vreme si a
dobandit cunostinte serioase mai ales de limbi. Cronicarul Neculce ne
spune ca stia multe limbi: 'elineste, latineste,
slavoneste si alte'. Si adauga: 'Adanc din
carti stia; si deplin calugar si cucernic
si bland ca un miel; in
Reputatia aceasta de care se
bucura explica cum ajunge la o varsta tanara episcop al
Husilor (1658-1660) de unde trece la episcopia Romanului, unde sta
pana in 1671, cand se inalta la scaunul metropolitan.
Legaturile sale cu domnitorul
Stefan Petriceico il silesc sa urmeze soarta acestuia, cand e
rasturnat, si peste putin paraseste scaunul
ducandu-se in Polonia. Mai tarziu, sub Duca, primeste din nou
pastoria (1675) si sta cativa ani, pana la vremea lui
Constantin Cantemir care-l persecuta pentru legaturile lui cu
lesii. Atunci paraseste din nou scaunul si se
expatriaza pentru tot restul vietii sale. A trait la Zolkiew, la
Moscova, la Taganroc, unde a si murit in 1711.
De la Dosoftei avem un numar
mare de lucrari. El este mai mare carturar decat inaintasul
sau Varlaam. Negresit, tot traduceri sunt si operele sale, dar
nu numai ca avem niste traduceri ceva mai libere, dar el este cel
dintai care scrie versuri romanesti, traducand psaltirea. Inainte de el nu
putem inregistra alte versuri decat stihuri ale pecetilor, pe cand
Dosoftei ne da o lucrare lunga de mai multe mii de versuri.
Psaltirea in versuri s-a
tiparit in anul 1673 in tipografia manastirii Uniev din Podolia.
Editie noua, ajutandu-se si de manuscrisul original, a publicat
d-l I. Bianu in 1887. Lucrarea e precedata si de un studiu
introductiv.
Aceasta este opera cea mai
pretuita a mitropolitului moldovean. Ea insa n-a exercitat o
influenta tot asa de mare, cum au exercitat psaltirile
versificate in alte tari crestine, pentru ca citirea ei nu
s-a introdus in biserica. Trebuie sa observam insa, ca
unii psalmi au trecut in literatura poporana si au devenit cantece de
stea sau bocete.
Versificatia lui Dosoftei ne
arata toate greutatile incepatorilor. Se pot deosebi mai
ales trei feluri de versuri: unele de 8 silabe in felul versurilor poporane
insa avand totdeauna numai rima penultima, cum sunt aproape
toate rimele lui Dosoftei.
Slobozi, Doamne, 'n urechi sfinte,
Graiu cu de jale cuvinte.
Iata Domnul i sa stie
Ca-i Dumnezeu in vecie
altele de la 10 silabe,
fara emistih, cu constructie greoaie si amestecate
cateodata cu cate un vers de 11;
Cu urgia cea neastamparata
Ce-i ca focul peste voi
varsata,
Muta-ti, Doamne, pe
pagani mania
Si peste dansii iti
varsa urgia
altele de 12 silabe, cu
constructie obisnuita din punct de vedere al masurii
si cu cenzura dupa 6:
Tacut-am ca mutul si nu
i-as mai zice
Sa-i cuvintez bine, ca ce
sta cu price,
De mi se-nnoeste durerea cu
boale,
Jalea mea si tanga nu se mai
potoale.
Notiunea ritmului e tot atat de
putin cunoscuta lui Dosoftei ca si primilor poeti ai
nostri de la inceputul sec. XIX.
D-l Iorga observa, cu drept
cuvant, ca in alta parte se poate vedea meritul literar al psaltirii
de care vorbim: in libertatea cu care traduce. In adevar, cu cat se
departeaza de original, cu atat e nevoit sa puna si
idei si imagini de la sine - am putea zice: originale.
Iata un exemplu: In loc de
'Minunate-s inaltarile marii, minunat este intru cele
inalte Domnul' zice:
Minunata-i unda marii,
Ce-i mai mare craiul tarii,
Ca pe toti craiul potoale
Ca spuma marii cea moale.
Tot la Uniev a tiparit in 1673 Acatistul
Nascatoarei de Dumnezeu, o mica lucrare de 43 de foi, cu
cateva titluri slavonesti, fiind lucrarea insasi tradusa
din slavoneste.
A treia lucrare, Dumnezeiasca
Liturghie, tradusa din greceste, o tipareste in
Peste un an incepe, tot in
Este, impreuna cu Psaltirea
in versuri, cea mai importanta opera a lui Dosoftei. Stilul
infrumusetat de expresiuni colorate, energice, duioase; sentimentul cu
care povesteste adanca satisfactie sufleteasca a celor ce se dau
jertfa pentru ideea crestinismului, modul dibaci cu care conduce
actiunea, fac din aceasta lucrare - desi nu pe deplin
originala - o scriere in care se vede un talent si care astazi
inca se poate citi cu interes.
Ultimele lucrari ale lui
Dosoftei sunt mai putin importante din punctul de vedere literar; o
colectiune de rugaciuni si sfaturi liturgice, 1683, un octoih,
tiparit probabil tot in 1683, dar din care nu se gaseste nici un
exemplar. Dupa plecarea sa din
Amanunte biografice asupra lui
Dosoftei se gasesc in brosura d-lui Dinulescu, iar valoarea
literara e stabilita in cartea de istoria literaturii religioase a
d-lui Iorga.
'Mi-am radicat ochii miei cu ruga / Catra
tine, Doamne,-n vreme lunga, / Din ceri, unde-i este lacuinia, / I-am cautatu-i
cu toata priinia. / Ca o sluga la svanta ta mana / Si ca sarba la mani de
stapana, / Ase-s ochii nostri catra Domnul, / Sa ne miluiasca pre tot omul. /
Si cu mila Domnul sa stejasca / Sa ne cruie, sa ne miluiasca, / Ca cu multul
ne-au umplut ocara / Si ponoslul de prin toata iara, / Sufletului ocari ce-i
lucreaza / Bogatasii ceia ce zburdeaza.'
(Psalmul 122)
'La apa Vavilonului/ Jelind de tara Domnului/
Acolo sezum si plansam/ La voroava ca ne stransam/ Si cu inema amara/ Prin Sion
si pentru tara,/ Aducandu-ne aminte/ Plangeam cu lacrimi fierbinte/ Si bucine
ferecate/ Lasam prin salci aninate/ Ca acolo ne-ntrebara/ Aceia ce ne pradara/
Sa le zicem viers de carte/ Intr-acea strainatate./ Ca-n sfant muntele Sionul/
Cantari ce cantam la Domnul;/ Ce nu ni se da-ndemana/ A canta-n
(Psaltirea in versuri, Psalmul 136)
CARTILE DE LEGI
Nicolae Balcescu in studiul sau asupra izvoarelor istoriei
romanilor, publicat in 1845 in 'Magazinul istoric', adopta
parerea lui Cantemir, ca prima colectie de legi a facut-o
Alexandru cel Bun. Faptul nu e dovedit prin nimic si, chiar de ar fi, ar
fi scrisa in slavoneste.
Noi nu posedam decat legiuirile
lui Matei Basarab si Vasile Lupu.
De la Matei Basarab, avem doua
carti de legi:
a) Pravila de la Govora, zisa
cea mica tiparita in manastirea Govora, in
1640.
Din prefata rezulta
ca s-a tradus din slavoneste de catre Mihail Moxalie, dupa
indemnul episcopului Teofil al Ramnicului, iar tiparirea s-a facut de
catre ieromonahul Stefan din Ohrida si Meletie Macedoneanul,
egumenul manastirii Govora.
Este o legiuire bisericeasca,
vorbeste despre spovedanie si impartasanie, despre
casatorii si alte chestiuni de acest fel.
In acelasi an a aparut
si o editiune in Transilvania, avand in frunte numele lui Ghenadie,
mitropolitul din Ardeal.
b) Indreptarea legii, zisa
pravila cea mare, tiparita in Targoviste in anul 1652.
Din titlu si prefata
se vede ca traducerea s-a facut 'de pre limba elineasca pre
limba proasta romaneasca' de catre Daniil Panoneanul care
si iscaleste una din prefete. A doua prefata o
semneaza mitropolitul Stefan.
De la Vasile Lupu a ramas o
singura colectie de legi intitulata Cartea romaneasca de
invatatura de la pravilele imparatesti, tiparita
in 1646 in Iasi. In prefata se spune ca a tradus Evstratie
biv vel logofat 'din scrisoarea greceasca pre limba romaneasca
sa poata intelege toti'.
Ambii codici se caracterizeaza
prin faptul ca sunt simple traductiuni si compilari din
autori straini, fara sa se tina seama de
trebuintele tarii. Din cercetarea lor rezulta ca este
neexacta afirmatiunea lui Cantemir, primita si de
Dar nu numai in acest fapt sta
asemanarea dintre codicele lui Matei si al lui Vasile; ele cuprind
aceeasi materie, impartita in aceleasi paragrafe, cu
aceeasi redactiune, - chiar cuvintele sunt aceleasi. Tot ce se
gaseste in pravila lui Vasile se afla si in a lui Matei;
aceasta insa e de cinci ori mai mare.
Asemanarea atat de
pronuntata si imprejurarea ca pravila lui Vasile se
prezinta ca un extract din a lui Matei par curioase, cand vedem ca
cea din Muntenia e tiparita in 1652, iar cea din
Primele capitole din cea
munteana cuprind idei generale: despre lege, despre dreptate, despre
datoria judecatorului. Urmeaza o serie de prescriptiuni relative
la viata privata si publica a arhiereilor, preotilor,
calugarilor; apoi regulile logodnei, ale nuntii si ale
divortului, cu felurite si ciudate amanunte.
O alta parte a pravilei s-ar
putea numi codice penal. Aici se prevad pedepse pentru insulte si
batai, pentru omoruri, pentru furturi, pentru bigamie etc.
Urmeaza o suma de reguli relative la relatiunile dintre plugari
din toate punctele de vedere. Intre ele se afla consfintita
dispozitiunea pe care, prin hrisov, o daduse Mihai-Viteazul si
care, spune, ca taranul e laget de pamant. Iata principalul
articol in aceasta chestiune:
'Cand va fugi taranul
de la locul si de la stapanul sau, nime nicaiurea sa
nu-l primeasca; iar de-l va si primi deodata, de sarg sa-l
intoarca inapoi la satul lui de unde iaste; iar de va fi avand vreo treaba
ca aceea cu dans acesta ce l-au primit ca sa aiba a-si spune
treaba catre domnul acelui sat; iara de va mestersugui
intr-alt chip si va calca pravila aceasta, ca sa
plateasca la domnie litre de argint si litre buiarinului
aceluia a cui va fi taranul si in acest chip sa aiba
indemanare de la domnie ca sa intoarca taranul sa-l
duca de unde au fost iara ei sa ramaie cu toata paguba
si cheltuiala'.
Codicele lui Vasile este
alcatuit din doua parti: intai, o serie de
dispozitiuni penale relative la calcarile de hotar, la furturi,
talhharii etc., impreuna cu alte articole privitoare la viata
agricola; al doilea, prescriptiuni despre casatorie si
divort, despre adulter, omor etc.
Pentru a ne face idee de deprinderile
oamenilor din acel timp, vom reproduce cateva dispozitii care privesc
purtarea dintre soti. Capitolul are un titlu foarte sugestiv: 'Cum
si cand poate barbatul sa-si bata muierea si in
ce chip'. Sotul nu se pedepseste, daca o va bate 'pre
vina ei' sau 'daca o va bate putintel'. Sunt insa
cazuri cand sotul se pedepseste:
'Cela ce va fi vrajmas
si cumplit spre muierea lui batand-o fara de vina sau
o va bate cu vrajmasie pentru putintea vina, se va
certa intr-acesta chip: sa piarza a treia parte den darurile ce-i va
fi daruit muierea, iara de nu-i va fi dat daruri se va certa sa
dea muierii sale a patra parte din catu-i va fi zestrea'
Pedeapsa mai poate primi
sotul cand o va bate fara de masura si cu
vrajmasie. Cazuistica bizantina pe care o gasim aici e
foarte interesanta. Iata cum se defineste lipsa de
masura si vrajmasia:
'Fara masura
si cum nu sa cade si cu vrajmasie se cheama
bataie cand se face cu toiagul mai vartos cand sa va svarama
lemnul sau sa faca cu acesta rane sa mearga sange sau cand
o va lovi cu lemnul in obraz sau in cap; atuncea de-a pururea se va certa
barbatul pentru vrajmasia lui.
De-si va bate nestine
muierea cu pumnul sau cu
Asupra acestor colectiuni de
legi s-au publicat in anii din urma mai multe studii din punct de vedere
juridic si istoric, dintre care insemnam: studiul d-lui I. Peretz
despre Pravila de la Govora (Buc. 1911) si al d-lui St. Longinescu
despre Pravila lui Vasile Lupu (Bucuresti, 1909).
Amanunte se pot gasi
si in Istoria dreptului roman a d-lui St. Longinescu (Buc. 1908)
care a inceput sa publice textele legilor vechi in paralel cu izvoarele
lor. Pana acum a aparut primul volum din aceasta colectie
(Buc. 1912), in care se da Condica lui Vasile.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2981
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved