CTE MARTIRICE

LUCRARE DE SEMINAR

Acte martirice. Istorisirea celor indurate de martiri si de marturisitori, adica de crestinii care pentru marturisirea lui Hristos sufereau torturi, inchisoare, pedepse, fara a muri, ni s-au pastrat, pentru o parte din ei, diverse fragmente in actele zise martirice. Ele sunt de mai multe feluri:

a)      Copii de pe procesele verbale de judecata, obtinute de crestini de la tribunale; acestea se numesc propriu-zis "acte" (acta) si sunt de mare valoare istorica.

b)      Altele sunt povestiri scrise de crestinii contemporani, martori ai intamplarilor, sau pe baza marturiilor unor martori contemporani, care fara sa fie de fata la chinurile martirilor, au istorisit suferintele acestora din auzite. Uneori si-au scris patimirea lor, pana aproape de moarte, martirii insusi, ca Sfanta Perpetua. Aceste istorisiri ale arestarii, judecarii, chinurilor si mortii lor martirice, se numesc in general ,,martirii". Valoarea lor este mare pentru credinta si viata credinciosilor, in epoca persecutiilor din timpul imparatilor romani. Ele se citeau la cult, pentru imbarbatarea si edificarea credinciosilor.

c)      In afara de cestea, s-au scris mai tarziu numeroase povestiri despre martiri, cu caracter nesigur sau legendar, ca literatura pioasa.[1]

In afara de operele quasi-istorice sau istorice, ca acelea ale lui Hegesip, Iuliu Africanul, Lactantiu, Eusebiu, Socrat, Sozomen, Teodoret, Sulpiciu Sever si altii, viata crestina din perioada patristica e infatisata si de genul literar al aghiografiei. E un gen literar care, in perioada lui cea mai veche, exprima trairile de culme a numerosi crestini, mistuiti de foc, apa, fiare sau fier in vremea persecutiilor. Aghiografia are trei perioade principale:1) martirii; 2) sfintii; 3) monahii.

Martirii sunt prezentati prin trei feluri de documente: 1) Actele sau faptele martirilor propriu-zise; 2) Istorii ale martirilor; 3) Povestiri sau legende despre martiri.

Actele sau faptele martirilor sunt documente civile, oficiale, contemporane cu intamplarile pe care le povestesc. Ele sunt procese verbale ale sedintelor de judecata ale martirilor, cuprinzand interogatoriul luat de proconsul sau guvernator, raspunsurile acuzatilor, sentinta si uneori dovada ca sentinta s-a executat. Aceste procese-verbale, scrise de grefierii statului, se pastrau in arhive.

Crestinii puteau, uneori, cu complicitatea functionarilor, sa obtina copii de pe aceste procese-verbale, carora ei le adaugau cateodata o mica introducere si o mica concluzie. Desi scurte si seci, aceste documente au o valoare istorica considerabila, pentru ca ele redau situatia exacta a ceea ce s-a petrecut cu cei mai multi dintre crestinii condamnati la moarte in vremea persecutiilor. Aproape aceeasi valoare istorica au Istoriile martirilor, documente intitulate Patimi sau martirii, redactate de martori oculari sau contemporani vrednici de crezare. Desi neoficiale, aceste piese au mare importanta pentru ca ele sunt relatari facute de persoane care au asistat la procesul si executarea martirilor si pentru ca aceste relatari au fost insusite de o Biserica sau alta si trimise ca documente oficiale altor Biserici, cum e cazul cu Martiriul Sfantului Policarp, trimis de Biserica din Smirna catre Biserica din Philomelium, cu Scrisoarea comunitatilor de la Lyon si Viena catre comunitatile din Asia Mica si Frigia, descriind persecutia crestinilor de la Lyon s.a. Actele martirice oficiale si relatarile martorilor oculari au mare valoare pentru istorie si pentru ravna pentru desavarsire. Personajele: judecatori, grefieri, martiri, au atitudini reale, cerute de situatia in care se aflau fiecare. Cuvantarile judecatorilor si ale martirilor sunt mai lungi si mai inflorite in relatarile martorilor oculari decat in Actele oficiale, ca de exemplu in Actele lui Apoloniu si Martiriul lui Pioniu. Uneori judecatorii fac eforturi spre a usura situatia martirilor, iar cand nu reusesc-si aceasta se intampla aproape intotdeauna- ei ii condamna cu parere de rau pe acuzati. Acestia, in general, raspund cu precizie la intrebari, dar uneori trec la atac impotriva religiei sau culturii pagane.

Citam din Acte si Martirii: 1) Actele Sfantului Justin si ale tovarasilor sai; 2) Actele martirilor Scilitani, adica de la Scilium, in Numidia, acte care reprezinta poate chiar procesul-verbal prin care proconsulul Saturninus condamna la moarte pe sase crestini din Cartagina , in 180. Textul acestor acte este cel mai vechi document de limba latina crestina cunoscut pana astazi; 3) Actele proconsulare ale Sfantului Ciprian; 4) Martiriul Sfantului Policarp; 5) Martiriul lui Ptolemeu si Lucius; 6) Actele sfintilor Carp, Papil si Agatonic, arsi de vii sub Marcu Aureliu (161-180). Relatarea are la baza date furnizate de martori oculari de la Pergam; 7) Scrisoarea comunitatilor de Lyon si Viena catre comunitatilor din Asia si Frigia, despre persecutia contra crestinilor la Lyon, redactata poate de Sfantul Irineu in 177-178; 8) Actele lui Apoloniu care se aflau in colectia vechilor acte martirice ale lui Eusebiu, asa cum ne spune acesta insusi in Istoria bisericeasca (5,21,5);Apoloniu, care era vestit in Biserica Romei prin stiinta si filozofia sa, a fost judecat de prefectul pretoriului Perennius, care s-a straduit zadarnic sa-l reintoarca pe martir la paganism.; 9) Patimirea Sfintelor Perpetua si Felicitas , scrisa probabil de Tertulian pe la 202-203 si tradusa in greceste de acelasi autor. Istoria nobilei Perpetua, a sclavei Felicitas si a trei catehumeni e miscatoare. Viziunea si framantarile duhovnicesti ale martirilor sunt instructive pentru conceptia eshatologica a vechilor crestini; 10) Martiriul Potaminei si al soldatului Vasilide, pe la 202-203, relatat de Eusebiu, (Istoria bisericeasca 6, 5, 1-6); 11) Martiriul lui Pioniu, prelucrat dupa acte autentice. Pioniu, un preot foarte invatat si de larg orizont, sufera martiriul la Smirna sub Deciu. Lungile lui cuvantari si replicile pe care le da reveleaza tendinta de a teologhisi, Suntem in secolul lui Origen; 12) Actele lui Maximilian, tanar crestin din Numidia, care nu vrea sa recruteze in armata romana, pentru ca , zice el, ,,eu sunt soldatul Dumnezeului meu" , ,,eu port semnul lui Hristos, Dumnezeul meu". E condamnat la moarte prin sabie. Avea 21 de ani, 3 luni si 18 zile; 13) Actele lui Marcel, centurion, care refuza sa sacrifice in cinste zilei de nastere a imparatului, pentru ca, zicea el, e soldatul lui Iisus Hristos; 14) Actele lui Felix de Tibiuca, condamnat la Cartagina (303) pentru a nu fi predat Sfanta Scriptura sa fie arsa. ,,Prefer sa fiu eu ars decat sa arsa dumnezeiasca Scriptura"; 15) Actele si testamentele celor 40 de martiri, care au suferit moartea la 320, la Sevasta, in Armenia. Testamentul e instructiv prin bucuria si mandria de a muri pentru Hristos. Martirii vor ca ramasitele lor pamantesti sa fie ingropate la un loc, la Sarin, aproape de Zela. Unii ii saluta pe parintii lor, altii pe logodnicele lor. Ei roaga ca nimeni sa nu-si insuseasca ceva din ramasitele lor pamantesti; 16) Despre martirii Palestinei, opera a lui Eusebiu, pierduta dar folosita substantial in Istoria bisericeasca. Exista si acte ale martirilor persani.

Povestirile sau legendele despre martiri, redactate tarziu dupa faptele pe care le povestesc au foarte mica valoare istorica. Ele sunt fata de Actele martirilor ceea ce este literatura apocrifa fata de cartile canonice ale Sfintei Scripturi. Legenda ia locul faptelor istorice sau le invaluie pe cestea intr-o vegetatie literara asa de bogata, incat le inabusa. Interogatoriul primitiv, din sala de judecata a pretoriului, devine o expunere ampla a credintei crestine si a atacurilor antipagane, conduse cu o intreaga armatura literara. Martiriul sau martirii respectivi dispretuiesc chinurile cu un orgoliu putin crestin, anunta pedepse dumnezeiesti si uneori incearca sa converteasca la credinta lor pe cei din jur. Vizuinile, visele si minunile ocupa un mare loc. Aceste martirii literaturizate uneori la exces, alteori pline de fictiune si fantastic, nu exercita, in general, o edificare serioasa si eficace asupra credinciosilor.

Din epoca persecutiilor Bisericii de catre imparatii romani in secolele I-IV, Biserica a mostenit cultul martirilor, care s-a nascut ca o manifestare fireasca a credintei crestine, pe care martirii crestini au marturisit-o cu statornicie si curaj, si s-au incoronat pentru chinurile indurate si pentru moartea lor martirica cu cununa nemuririi si a vietii vesnice.

Martirii crestini au suferit cu un curaj neinfricat, care a uimit lumea greco-romana, toate torturile si pedepsele inventate de fanatismul si brutalitatea lumii pagane, care ura pe crestini, dispretuia credinta lor intr-un Dumnezeu spiritual si invizibil, lua in deradere credinta lor in invierea mortilor si in viata viitoare si nu avea nici o pretuire pentru viata lor morala, curata si sfanta.

La ingrozitoarele suferinte fizice, se adaugau suferintele morale ale martirilor crestini provocate de grija pentru parintii, fiii, fiicele, rudeniile si prietenii lor. Martirii le-au suportat pe toate cu un eroism fizic si moral unic, care a fortat chiar admiratia paganilor. Curajul martirilor a facut pe multi pagani sa treaca la crestinism: ,, Semen est sanguis christianorum" = ,, Sangele crestinilor este o samanta" , scria Tertulian[4].

Atitudinea morala a martirilor crestini in fata mortii este vrednica de toata lauda, caci ei au renuntat la toate ale lumii acesteia, la parinti, la fii si fiice, la frati si la surori, la rude si prieteni, din dragoste nemarginita pentru Dumnezeu cel nevazut si pentru Domnul Iisus Hristos si invatatura Sa mantuitoare. Prin aceasta, ei au implinit cu prisosinta cuvintele Mantuitorului, care a spus: ,, Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Eu voi marturisi pentru el inaintea Tatalui Meu care este in ceruri". si ,, Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine. Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine" ( Mt. 10, 32, 37-38).

Martirii crestini au murit cu bucurie, senini si rabdatori in chinuri si moarte, fara revolta si orgoliu, modesti, fara sa se laude cu sacrificiul vietii lor in fata paganilor, rugandu-se pentru prigonitori lor, iertandu-i, asa cum Domnul Hristos a iertat pe cei ce L-au rastignit ( Lc. 23, 34), increzatori in dreptatea cauzei sfinte pentru care I-a intarit in mijlocul celor mai grozave chinuri si suferinte, ca insusi Domnul Hristos va fi impreuna cu ei si va suferi impreuna cu ei, bucurandu-se ca in modul acesta ei devin partasi la suferintele si moartea Domnului Hristos pe cruce.[5]

Aceste istorisiri ale arestarii, judecarii, chinuirii si mortii martirilor, fie ca le-au scris martirii insisi, fie ca le-au scris alti crestini dupa procesele verbale luate de la tribunalele romane, sau dupa cele vazute sau auzite de ei de la crestinii care au fost martori oculari, se numesc in genere ,, martirii" sau ,, passiones".[6]

Literatura aghiografica este considerabila. Unele opere aghiografice se bazeaza pe izvoare de reala valoare istorica. Aceste opere se ocupa uneori cu viata unui singur sfant sau monahi. Citam ca autor de opere aghiografice pe Sfantul Atanasie, parintele aghiografiei patristice si model pentru aghiografii contemporani si urmatori, prin vestita Viata Sfantului Antonie.

O seama de Parinti ai Bisericii au reluat vietile martirilor, pe care le-au expus sub forma de omilii; Sfantul Vasile scrie omilii la Sfanta martira Iulita, la martirul Varlaam, la cei 40 de martiri, la martirul Gordiu, la martirul Maman; Sfantul Ioan Gura de Aur scrie omilii, mai exact panigerice, la martirii: Roman, Iulian, Varlaam, Pelaghia, Berenike, Prosdoke si altii, la fel panegirice in cinstea episcopilor antiohieni: Ignatie, Vavila, Filogoniu, Eustatiu, Meletie, apoi 7 omilii vestite intru lauda Sfantului Pavel.

Aceste Acte martirice autentice, pe langa marea lor valoare istorica , deoarece ele ne arata ce gandea societatea pagana greco-romana despre crestini si masurile de pedepsire pe care le-au luat autoritatilor Imperiului roman contra lor, care au intrecut prin cruzime orice inchipuire omeneasca, dezlantuind de la jumatatea secolului I pana la publicarea edictului de la Milan, din ianuarie 313, cele mai crude si salbatice persecutii in Imperiul roman, au si o mare valoare morala si educativa, fiind totdeauna ziditoare de suflet pentru crestini.

,, Daca vechile pilde de credinta, se spune in introducerea Martiriului Sfintelor Perpetua si Felicitas, care marturisesc harul lui Dumnezeu si lucreaza la zidirea sufleteasca a omului, au fost pastrate in scris, iar prin citirea lor, ca printr-o reprezentare a faptelor, si Dumnezeu sa fie cinstit si omul intarit".,, tot asa si marturisirile si faptele cele noi (ale martirilor), deopotriva fagaduite, sa le socotim, ca si pe celelalte, lucrari ale Duhului Sfant, alaturi de Scriptura Bisericii - instrumentum Ecclesiae -, careia i s-a transmis acelasi Duh, spre a imparati tuturor toate darurile, dupa cum a dat Dumnezeu fiecaruia ( Rom. 12, 3; I Cor. 7, 17 ).. fiindca Dumnezeu implineste totdeauna ceea ce a fagaduit, spre a fi marturie necredinciosilor"

Ele au in acelasi timp si o valoare doctrinara, deoarece ne arata ce credeau crestinii in ultimele momente ale vietii lor, cand au marturisit cu curaj inaintea persecutorilor credinta lor in Hristos. In marturisirile lor, Sfintii martiri arata scopul crearii universului si al omului, scopul intruparii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care s-a rastignit pentru mantuirea lumii, insemnatatea invierii lui Hristos, pentru crestini, credinta in nemurirea sufletului si speranta in viata viitoare fericita, unde crestinii vor trai impreuna cu Domnul Hristos in imparatia cerurilor, unde bucuria, desfatarea si fericirea celor ce cred in Dumnezeu si implinesc pe pamant poruncile Sale sfinte nu se va termina niciodata.

Iata cu cata caldura si credinta s-a rugat Sfantul Policarp ( + 23 februarie 155), inainte de a fi ars pe rugul ridicat de pagani in piata publica din Smirna, in care vedem elementele principale ale invataturii crestine:

"Doamne Dumnezeule, atotputernice, Tatal iubitului si binecuvantatului Tau Fiu, Iisus Hristos, prin Care am primit cunostinta despre tine, Dumnezeul ingerilor, al puterilor, a toata zidirea si al intregului neam al celor drepti, care traiesc inaintea fetei Tale. Te binecuvantez ca m-ai invrednicit de ziua si ceasul acesta, ca sa iau parte cu ceata mucenicilor Tai la paharul Hristosului Tau, spre invierea vietii de veci a sufletului si a trupului, in nestricaciunea Duhului Sfant, intre care fa sa fiu primit inaintea Ta astazi, ca jertfa grasa si bineplacuta, precum m-ai pregatit si mi-ai descoperit si implinit, Dumnezeule Cel nemincinos si adevarat. Pentru aceasta si pentru toate Te laud, Te binecuvantez si Te preamaresc prin vesnicul si cerescul arhiereu Iisus Hristos, iubitul Tau Fiu, prin Care, impreuna cu El si cu Duhul Sfant, Ti se cuvine slava acum si in veacurile ce vor sa fie. Amin."[9]

Aceasta este cea mai veche rugaciune, rostita cu cateva clipe inainte de moartea sa martirica de un episcop ortodox, de Sfantul Policarp, pe care a consemnat-o istoria si care ni s-a pastrat intocmai pana azi.

Iata acum marturisirea scurta, dar substantiala, facuta de Sfantul Justin martirul si filozoful in anul 165, inaintea prefectului Romei, Rusticus, in timpul domniei imparatului Marcu Aureliu ( 161-180), despre credinta si invatatura crestina, inainte de a fi condamnat la moarte si executat imediat.

" Noi adoram pe Dumnezeul crestinilor, despre care credem ca este unul singur, facatorul si creatorul de la inceput a toata lumea vazuta si nevazuta, si pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a fost proorocit de profeti, ca va veni pentru mantuirea neamului omenesc, propovaduitorul si dascalul invataturilor bune."

Actele martirice ne arata , de asemenea, cum a luat nastere cultul Sfintilor si al sfintelor moaste. El s-a practicat chiar de la inceputurile crestinismului. Sfantul Apostol Iacob spune ca " mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iacob 5, 16), prin care trebuie sa intelegem mai ales " rugaciunea sfantului", iar Sfantul evanghelist si apostol Ioan ne spune ca "cei douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului ( Domnului Hristos), avand fiecare alauta si cupe de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile Sfintilor" ( Apoc. 5, 8). Rugaciunile Sfintilor s-au ridicat totdeauna in Biserica ca o tamaie bineplacuta inaintea lui Dumnezeu si a Domnului Hristos.

Apocalipsa Sfantului Ioan este plina la fiecare pagina de amintirea celor ce si-au varsat sangele pentru Hristos. " Am vazut sub jertfelnic sufletele celor Injunghiati pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o" ( Apoc. 6, 9). De aceea moastele Sfintilor au fost depuse chiar din secolul al II-lea pe sfanta masa, in altarele bisericilor, pe care se savarseste pana azi jertfa euharistica, ele facand legatura intre jertfa lui Iisus Hristos pe Cruce, jertfa martirilor si jertfa nesangeroasa euharistica. In Apocalipsa, martiriul apare ca o forma stralucita a sfinteniei crestine. " Acestia, care sunt imbracati in haine albe, se spune in Apocalipsa, sunt cei ce vin din stramtorarea cea mare si si-au spalat vesmintele lor si le-au facut albe in sangele Mielului ( Hristos)" ( Apocalipsa 7, 13-14).

Dupa Clement Alexandrinul (+ 216), numele de " gnostic" ce caracterizeaza pe crestinul desavarsit, care a ajuns la cunoasterea perfecta a lui Dumnezeu si s-a unit cu El, se recapituleaza in numele de martir. Martirul crestin reprezinta in esenta perfectiunea sau plenitudinea iubirii fata de atotputernicul dumnezeu si fata de aproapele nostru. " Si daca trecem la iubire, spune Clement Alexandrinul, martir fericit si adevarat este intr-adevar cel ce marturiseste desavarsit poruncile (divine), pe Dumnezeu si pe Hristos, pe Care iubindu-L L-a recunoscut ca frate si s-a daruit Lui cu totul.."

Martiriul mai inseamna, dupa Clement Alexandrinul, si " curatirea de pacate in slava".

Crestinii au facut totdeauna deosebire intre cultul Sfintilor si cultul pagan al mortilor si eroilor. Ei nu cinsteau pe Sfinti ca paganii pe zei, caci rugaciunea lor se indrepta, prin mijlocirea Sfintilor, catre Dumnezeu. Sfantul este un intercesor, un mijlocitor bine placut lui Dumnezeu, care, investit cu cinstea si nimbul sfinteniei, se roaga pentru crestini.

Martirii au fost ingropati cu deosebita cinste. Trupurile, resturile sau osemintele lor au fost ingropate de crestini cu mare grija, dragoste si pietate. Pe mormintele martirilor sau in apropierea acestora, s-au ridicat primele locasuri crestine de cult, numite " martyria". La mormantul martirilor, crestini se adunau si savarseau cultul, in deosebi Sfanta Euharistie, in ziua aniversarii mortii lor, pe care o numeau " ziua nasterii" , caci au trecut din moarte la viata . Din aceste insemnari, s-au format martirologiile si calendarul crestin.

In cinstea martirilor si Sfintilor s-au ridicat locasurile de cult, iar numele lor a inceput sa se dea si se da pana azi ca nume de botez.[11]

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1) Coman G. , Pr. Prof .Dr Ioan., ,,Patrologie", Sfanta Manastire Dervent,

2000 .

2) Mihailescu, Pr. Prof. Ioan, Cultul martirilor la pagani si cultul martirilor la crestini, in " Biserica Ortodoxa Romana", XLIII, 1925,nr.1.

3) Ramureanu. Pr. Prof. Dr Ioan. ,, Istoria Bisericeasca Universala" vol.I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1987

4) Idem, Cinstirea Sfintelor icoane in primele trei secole, in " Studii Teologice", XXII,1971, nr. 9-10.

Waltzing. J. P., Tertulian, Apologeticum, 50, 13; Paris, 1929.