ANII INTUNECATI. SAM GIANCANA, AFACEREA MARILYN, "CORPORATIA" GAMBINO, RAZBOIUL GALLO-PROFACI SI COMPLOTUL BONANNO (1963-1970)

Anii intunecati. Sam Giancana, afacerea Marilyn, "Corporatia" Gambino, razboiul Gallo-Profaci si complotul Bonanno

Primul contact al lui Sam Momo Giancana, seful familiei din Chicago cu cel care pana in acea zi intunecata de noiembrie a anului 1963 fusese omul cel mai puternic de pe pamant are loc pe data de 3 noiembrie 1956. In acea zi, Nasul din Chicago a ramas sa ia masa cu Joe Kennedy, tatal viitorului Presedinte si al viitorului procuror general al Statelor Unite.

In acel an, Robert Kennedy era consilier sef al Comitetului Senatului pentru Cercetarea Activitatillor Ilegale in cadrul sindicatelor. Coruptia si Crima Organizata isi faceau de cap prin toate sindicatele din tara si mai ales in cele ale camionagiilor. Bobby dorea sa-i citeze pe cei care erau obiectivele lui principale: Dave Beck, presedinte al sindicatului International a Camionagiilor; Jimmy Hoffa, sef al sindicatului din Detroit, si Joey Glimco, sef al sindicatului din Chicago.

Chiar din acel moment legaturile dintre familia din Chicago si familia Kennedy au fost foarte stranse, pana in ziua in care John Kennedy va fi asasinat in Dallas. Lui Joe Kennedy, dar in special lui John, le placea modul de viata pe care il traia Sam Giancana si mai ales legaturile sale cu Hollywood-ul.

Timp de mai mult de treizeci de ani, familia din Chicago isi impusese legile in marile studiouri cinematografice[1]. Era foarte probabil sa ii vezi pe Giancana cu Frank Sinatra in cele mai elegante cluburi din Chicago. Relatia lor i-a facut pe amandoi sa piarda nopti intregi petrecand in Las Vegas, La Havana, New York sau Los Angeles.

Aceasta legatura i-a permis lui Giancana sa adere la exclusiva lume a Rat Pack[2]-ului lui Sinatra. Dupa biografia oficiala a lui Sam Giancana, cantaretul si actorul a fost cel care s-a apropiat de Nasul din Chicago pentru a-i cere ajutorul pentru cauza democrata de la alegerile din 1960 pe care le va castiga John Kennedy, contra unei figuri sterse: Richard Nixon. In timpul lunilor preelectorale, Sam Giancana a inteles in Cal-Neva, refugiul lui Sinatra langa lacul Tahoe, si in timpul petrecerilor cu Lawford si fratii Kennedy, ca ceata aceea de adulteri dorea sa detina puterea.

Cand Comitetul McClellan si-a inceput audientele, Sam Giancana nu a aparut pe lista sa de martori[3]. Seful familiei din Chicago era cufundat in afacerile din Las Vegas. In fiecare zi se deturnau mii de dolari din fondurile de pensii ale Sindicatului Camionagiilor, spre constructia impresionantului Hotel-cazinou Stardust. Giancana, prin intermediul lui Murray Humphreys si Jimmy Hoffa, autoriza personal retragerea banilor.

Aventurile financiare ale lui Giancana si ale oamenilor sai in Nevada nu erau de interes public, nici macar pentru Comisia Jocurilor de Noroc a Statului. In luna martie, seful din Chicago, folosind numele de Sam Flood, a reusit sa obtina controlul asupra altui faimos cazinou, Desert Inn.

In timp ce Joseph Valachi se prezenta in fata Congresului sa dea declaratii, FBI-ul era ocupat, incercand sa dea de capatul afacerilor private ale lui Sam Giancana. Una dintre Agentiile care avea cel mai mare interes sa cunoasca actiunile acestuia in Mexic era CIA-ul[4].

Momo avea multe contacte in spionajul nord-american. Problema era ca relatiile intre seful din Chicago si CIA nu erau pe intelesul tuturor. Robert Kennedy era prea departat de cercurile care ii puteau permite accesul la acea informatie si lui J. Edgar Hoover pur si simplu ii era frica sa ceara vreo informatie, de orice tip ar fi fost ea, de la CIA in plina campanie a Razboiului Rece.

Pe 7 februarie 1960, in Hotelul Sands din Las Vegas, Frank Sinatra i-a prezentat lui John Kennedy o tanara cu care cantaretul avusese o relatie cu cativa ani in urma. Frumoasa femeie se numea Judy Campbell Exner.

Giancana o va cunoaste dupa cateva zile, dar Sinatra il averiza ca Exner facea parte din cercul Presedintelui, si ca, prin urmare, nu ii recomanda sa se apropie prea tare de ea. Nasul din Chicago nu avea teama de nimeni, si cu atat mai putin de un tip ca John Kennedy, desi ocupa Casa Alba. Locul de intalniri amoroase intre Judy si Giancana va fi Hotelul Fontainebleau din Miami. Ciudat era ca John Kennedy stia despre relatia dintre Judy si gangster de la Sinatra, ceea ce ii va folosi ca arma.

In timpul mandatului lui Kennedy, Momo avusese o activitate frenetica. Colaborase cu CIA in complotul pentru asasinarea lui Fidel Castro, a ajutat la antrenarea luptatorilor care vor participa la fiasco-ul in care s-a transformat atentatul de invadare a Bahiei Cochinos, daduse date CIA-ului pentru a realiza operatiuni sub acoperire in Asia, America Latina si Orientul Mijlociu. Chiar Sam Giancana a facilitat legatura dintre Carlo Gambino si Michele Sindona, un crai financiar ce servea Mafia siciliana, avand importante relatii cu sferele inalte de la Vatican. Sindona spala banii murdari ai CIA-ului, iar in schimb inteligenta nord-americana dona fonduri catre opere de caritate catolice, incluzand comisionul pentru specialistul in finante[5].

O alta conexiune intre Sam Giancana si Casa Alba ar fi actrita Marilyn Monroe. Primul contact a lui Marilyn cu Cosa Nostra a avut loc prin intermediul lui Johnny Roselli si prin insusi Giancana. Roselli i-a prezentat-o pe tanara actrita lui Joe Schenck, in acea vreme unul dintre producatorii cei mai influenti si corupti din industria cinematografica. Giancana i-a spus lui Roselli ca, daca Monroe dorea sa faca filme mai bune, va trebui sa se culce cu producatorul, care in acea perioada atingea varsta de saptezeci de ani. Dupa prima intalnire dintre Marilyn si Schenck, actrita va obtine unul dintre rolurile care ii vor aduce faima; filmul era Niagara. "Marilyn era chintesenta victimizarii", spune Sam Giancana in biografia sa. "Marilyn a fost folosita de Mafie si de CIA. Placerile ei sexuale au fost folosite de CIA pentru a-si apropia liderii mondiali cum ar fi presedintele Sukarno al Indoneziei. Marilyn a facut asta, mai mult pentru a primi atentii de la cei puternici, decat din motive patriotice", marturisi Giancana dupa cativa ani.

In timpul anului 1962, corespondenta speciala a lui John Kennedy a fost pusa sub observatie intensiva de catre CIA. Vietile lui Judy Campbell Exner, Mary Meyer, cumnata ziaristului Benjamin Bradlee si actritele Angie Dickinson si Marilyn Monroe[6] au devenit proprietate a Agentiei si motiv de "Securitate Nationala". In timpul Conventiei Nationale Democrate, in iulie 1960, Marilyn a avut primul contact sexual cu Robert Kennedy. FBI-ul a inregistrat o conversatie a lui Marilyn cu o prietena de-ale ei in care ea marturisea ca credea ca e indragostita de viitorul procuror general .

Insusi Bobby o va baga pe Marilyn in patul fratelui sau John. Prin luna august a acelui an, cariera lui Marilyn batea pasul pe loc. Sam Giancana a fost informat de detectivul particular Fred Otash, care lucra pentru familia din Chicago, despre starea de sanatate fizica din ce in ce mai rea a actritei, la fel ca starea sa mentala. De asemenea, ca in momentele sale de luciditate ii suna mereu pe Robert Kennedy si pe presedintele John Kennedy. Actrita devenise un cocktail exploziv, amestec al instabilitatii emotionale cu contactele sale cu cercurile inalte si cunostintele sale despre relatia dintre Mafia si CIA.

Cu o saptamana inainte de moartea lui Marilyn, actrita a calatorit spre lacul Tahoe pentru a se intalni cu un amant secret. Giancana organizase intalnirea cu un "prieten" de-ai lui Sinatra. In timpul cinei, la care vor asista insusi Sinatra si Peter Lawford, Marilyn a marturisit, smiorcaindu-se, ca a incercat sa il gaseasca pe Bobby Kennedy in casa sa din Virginia. Actrita sunase chiar de douazeci si trei de ori la casa procurorului general, insa acesta nu putea sa ii raspunda lui Marilyn Monroe. Bobby stia ca imaginea sa de parinte de familie catolica, asociatia numindu-l "Familistul Anului", ar putea sa fie periclitata daca Marilyn Monroe va face publica relatia lor. "In realitate, Marilyn era o bucata de carne pentru cei doi frati [Kenedy]", va spune mai tarziu Giancana. Chiar in acea seara, prin intermediul sefului familiei din Chicago, Marilyn a reusit sa vorbeasca cu Bobby. Dupa conversatie, Kennedy i-a cerut lui Marilyn sa ii faca legatura cu Giancana. Aceasta, fara a se opri din plans, ii dadu receprorul lui Giancana: "Vreau sa faci ceva sa se termine cu asta. Fa ce vrei, dar fa-o odata. Stie prea multe despre noi toti"[8]. Imediat dupa aceasta, Robert Kennedy a inchis.

In timpul noptii, Marilyn Monroe a trecut goala prin paturile lui Sinatra si Lawford. A doua zi, foarte devreme, Giancana i-a sunat la usa, dar ea se intorsese la casa ei din Los Angeles.

Dupa o saptamana, Marilyn Monroe a fost gasita moarta in casa ei. Actrita se sinucise dupa ce ingerase o cantitate considerabila de sedative, amestecate cu cativa litri de gin. Dar Chuck, fratele lui Sam Giancana, auzise alta poveste sinistra care a circulat printre membrii diferitelor familii ale Crimei Organizate[9]. Chuck Nicoletti, un membru al familiei din Los Angeles si spion de-al lui Giancana, i-a spus acestuia ca auzise un zvon de la CIA, cum ca Bobby Kennedy realizase o calatorie secreta in California in acel sfarsit de saptamana tragic de 4 august. Dupa primirea informatiei de la Nicoletti, Sam Giancana a calatorit spre Palm Springs, in California, pentru a participa la o petrecere in casa lui Frank Sinatra si la care va participa si Bobby Kennedy. Adevarul era ca Nasul din Chicago dorea sa vada fata procurorului cand acesta il va intreba de acea calatorie misterioasa.

Momo Giancana selectionase grupul de asasini care va avea sarcina sa-i ia viata actritei. Needles Gianola va fi responsabil de operatiune; Mugsy Tortorella va fi la conducerea altor doi asasini, unul venit din Kansas City si altul din Detroit. Cei partu oameni s-au indreptat spre casa lui Marilyn Monroe, dupa ordinul lui Sam Giancana de a o asasina[10].

Asasinii erau pe punctul de a intra in casa cand au auzit o masina care se opri in spatele casei lui Monroe. Prin intermediul echipamentelor de supraveghere instalate de CIA, Gianola[11] l-a auzit pe Bobby Kennedy, care sosise insotit de un alt barbat. Monroe deveni isterica si incepu sa arunce obiecte in procurorul general. La un moment dat, au auzit cum Robert Kennedy ii spuse celuilalt barbat, evident, un doctor: "Impusc-o sau da-i un calmant, numai fa ceva sa taca". Dupa putin timp se instala linistea.

Asasinii trimisi de Giancana au asteptat in intuneric pana la miezul noptii. Intrand, au descoperit corpul gol al lui Marilyn cu fata in jos pe patul din dormitorul sau. Mugsy Tortorella s-a gandit sa o stranguleze, dar Gianola l-a oprit. Doctorul, prieten de-al lui Bobby Kennedy o lovise pentru a o putea imobiliza si pentru a-i injecta un calmant puternic. In mare liniste, cu o eficienta asemenea unei echipe de chirugi, barbatii i-au acoperit gura actritei, in caz ca se trezea brusc din somn si i-au administrat un supozitor de Nembutal. Fara sa se miste, cei partu barbati s-au asezat langa cea care avea sa fie unul dintre cele mai mari sex-simboluri a intregii istorii cinematografice[12].

Supozitorul fusese preparat de catre acelasi specialist in chimie din Chicago care preparase sub ordinele lui Gincana insusi diferite veninuri ce urmau a fi folosite impotriva lui Fidel Castro. Expertul spuse ca daca i-l vor administra pe cale orala, moartea va fi una imediata, insa daca acesta va fi administrata prin rect, va trebui sa astepte pentru a vedea efectele.

Needles Gianola nu voia sa riste, prin urmare, au asteptat sa vada ce avea sa se intample. Mana asasinului tinea strans o seringa cu o doza mare de Nembutal, in caz ca Marilyn Monroe se trezea. Amestecul exploziv dintre substanta supozitorului, clorhidratul injectat de catre medicul prieten al lui Kennedy si alcoolul ingerat de catre actrita si-a facut efectul, provocand moartea lui Marilyn.

Sam Giancana era horarat sa il faca sa inteleaga pe Robert Kenedy ca el stia despre relatia sa amoroasa cu Marilyn Monroe, la fel si despre vizita acestuia in casa actritei in aceeasi noapte in care aceasta a murit.

Casetele inregistrate tradau un Bobby Kennedy in plin atac de panica, in timp ce i se confesa cumnatului sau Peter Lawford ca doza administrata lui Marilyn ii putuse provoca moartea. Lawford a decis atunci sa-l sune pe Fred Otash, fara sa stie ca acesta lucra pentru familia din Chicago, si l-a rugat sa gaseasca casetele inregistrate care demonstrau presupusa prezenta a lui Kennedy in casa lui Monroe. CIA-ul investiga cazul mortii actritei, cand, se pare, au aflat despre stransa relatie dintre procurorul general al Statelor Unite si Marilyn. Aceasta relatie va fi descoperita de catre scriitorul Norman Mailer si expusa in cartea sa, Marilyn. Din momentul aparitiei acesteia, scriitorul a fost pus sub urmarirea FBI-ului si a fost deschis un dosar pe numele lui[13].

Cand au ajuns primele patrule de politie, niste oameni fara identitate, dupa cate se pare, din Agentie, au oprit accesul agentilor in casa. Aceia au iesit pe usa din spate, carand cutii ce contineau mormane de hartii personale de-ale actritei. Scrisori de dragoste trimise de catre Bobby; note scrise personal de catre John; fotografii semnate de catre Sinatra; agenda neagra a lui Marilyn, unde apareau notate numerele de telefon private ale lui Bobby, John, ale Biroului Oval, ale lui Peter Lawford si ale lui Sam Giancana; sau facturi de la un hotel din Nevada semnate de catre un anume Donald Feshnes si o caligrafie asemanatoare cu cea a lui Robert Kennedy. Totul a disparut in mod misterios[14].

Dupa un an de la asasinarea lui Marilyn, agenti ai FBI au decis sa-l interogheze pe Giancana. Interogatoriul a tinut aproape cinci ore insa, la sfarsit, agentii federali au decis sa il puna in libertate. Sam Giancana, Nasul din Chicago, a ridicat receptorul si a sunat la numarul privat al biroului lui Robert Kennedy, la Departamentul de Justitie. Fara sa ii permita sa vorbeasca, mafiotul spuse: "Daca nu iti controlezi cainii din FBI, asa ma voi ocupa sa se afle tot adevarul despre afacerea noastra [cazul Marilyn Monroe]. Am si niste hartii pierdute de fratele tau intr-un loc destul de compromitator [in casa lui Judy Cambell Exner]. Stii deja: imi faci acest favor, iar eu ma potolesc". Din acel moment viata lui Sam Giancana se elibera de constrangeri, iar supravegherea de catre FBI a familiei sale din ordinul Departamentului de Justitie a fost anulata.

Acum, familia din Chicago, nemaifiind constransa de agentii federali, putea sa puna bazele unor noi afaceri, iar in acest caz, Giancana va fi sprijinit de catre puternicul Carlo Gambino. Intre anii 1963 si 1965, Cosa Nostra din Chicago si New York a dezvoltat un adevarat imperiu. Strategia lui Carlo Gambino, la doar sase ani de cand obtinuse puterea in familie, era sa schimbe afecerile ilegale in afaceri legale, desi nu va fi deloc usor.

Pe 5 martie, 1963, aproape trei mii de muncitori din cheiurile din New York s-au oprit din munca pentru a-i aduce un omagiu lui Anthony Anastasia, fratele lui Albert, care timp de zeci de ani a fost cel mai puternic lider sindical. Patruzeci si opt de masini faceau parte din cortegiul funerar ce se indrepta spre biserica St. Stephen's. In cortegiu, unsprezece masini transportau coroanele de flori venite din toate colturile tarii. Rugaciunile de vesnica pomenire au fost citite de catre Anthony Scotto, vicernia de catre Anastasia, de douazeci si noua de ani, care in cativa ani va deveni mostenitorul puterii in chei si caporegime in familia crimei sub conducerea lui Don Carlo Gambino.

In mod real, Don Carlo nu a primit sprijin total din partea lui Tony Anastasia, din momentul in care fratele lui, Albert, fusese asasinat in frizeria din Hotel Park Sheraton din New York. Tony mereu l-a suspectat pe Gambino ca fiind implicat in moartea fratelui sau[15]. Aceasta fiind situatia, cand Don Carlo preluase puterea familiei dupa cele intamplate la Apalachin, primise imediat conducerea cheiurilor. Insa dupa preluarea puterii in chei de catre Scotto, in sfarsit Carlo Gambino va putea sa desfasoare una dintre cele mai profitabile afaceri ale familiei.

Anthony Scotto, la treizeci si unu de ani, licentiat in stiinte politice, a preluat puterea Localului[16] 1814 si a fost ales vicepresedinte al ILA . Educatia sa a facut ca in scurt timp sa se invarta printre cei mai selecti reprezentanti ai claselor politice. Era foarte probabil ca Scotto sa fie vazut in compania primarului John Linsday, sau a presedintelui Lyndon B. Johnson la Casa Alba.

Don Carlo era incantat ca avea un om ca el in familie. Cheiurile din New York au reprezentat unul dintre marile trofee pe care familia Gambino le-a dobandit la inceputul anilor '60. In calitate de presedinte al unei mari corporatii, Carlo Gambino a diversificat intr-un mod extraordinar afacerile sale criminale.

Primul premiu obtinut in urma acestei diversificari ar fi departamentul de incarcare al aeroportului international JFK[18]. Don Carlo stia ca pe portile sale intrau si ieseau milioane de dolari in marfuri de toate felurile. De la ciorapi de matase la diamante, de la orice tip de bijuterii la haine de piele, chiar bonuri federale si actiuni.

La mijlocul anilor '60, familia Gambino controla incepand cu pietele frauduloase de actiuni pe Wall Street, pana la cele mai mari proiecte de constructii din Manhattan; de la traficul si distributia de heroina provenind din Sicilia, pana la operatiunile de imprumuturi si camatarie in principalele districte din New York[19]. Dar, fara indoiala, operatiunile se centrau in timpul anilor 1964-1965 pe oportunitatile oferite de catre JFK in Queens. Aeroportul incepea sa substituie cheiurile in marile afaceri ale familiei Gambino. Se estimeaza ca in 1966 au intrat pe portile JFK-ului intre douazeci si treizeci de mii de milioane de dolari in bunuri si servicii. Incarcaturile aeriene reprezentau o mare afacere, iar Don Carlo isi dorea sa aiba propria felie din marele tort.

Cu experianta dobandita timp de ani de zile petrecuti pe chei, "soldatii" familiei au inceput sa faca foarte repede bani. Primul asalt ai lui Gambino va fi impotriva sindicatelor personalului terestru al aeroportului si a Asociatiei Nationale de Incarcatura Aeriana. De asemenea, prin Localul 295 al Fratiei Internationale a Camionagiilor, Carlo Gambino controla aproape 1500 de muncitori din aeroport. In 1968, familia avea controlul absolut asupra afacerii traficului aerian in aeroportul JFK.

Timp de ani de zile, sindicatele de camionagii fusesera cele mai corupte din Statele Unite. De exemplu, in anii '50, Dave Beck, presedintele lor, a fost condamnat pentru insusirea a 370. 000 de dolari, furati din fondul de pensii al sindicatului. Jimmy Hoffa, succesorul lui Beck, a fost gasit vinovat in 1959, de catre Comitetul McClellan, ca fiind un apropiat asociat al familiei Luchese si unor caporegimi de-ai acesteia, Anthony Corallo si Johnny Dio Dioguardi. Cand Robert Kennedy a ajuns la Departamentul de Justitie in 1961, l-a ales pe Jimmy Hoffa[20], ca prim obiectiv al sau. Departamentul lui Bobby Kennedy avea suficiente dovezi pentru a-l judeca pe Hoffa pentru frauda.

Succesorul lui Hoffa, Frank Fitzsimmons, a fost, poate, mai corupt decat acesta. Sub conducerea acestuia, Anthony Provenzano, seful familiei din New Jersey, a fost cercetat pentru posibila lui implicare in disparitia lui Jimmy Hoffa. In timpul judecarii sale pentru extorsiune, in 1966, mai multi martori protejati au declarat ca pentru toata incarcatura care trecea prin New Jersey trebuia sa i se plateasca o taxa speciala lui Provenzano.

Primul sef al Cosei Nostra care s-a bagat in afacerile de la JFK, a fost bunul prieten al lui Carlo Gambino, Tommy Lucchese. Seful familiei Lucchese controla pana si serviciile de curatenie de la terminale prin caporegimi sai, Tony Corallo si John Dioguardi. Cu moartea lui Lucchese in 1967, dupa ce a suferit de o tumoare cerebrala, Carlo Gambino a preluat controlul absolut al aeroportului. La sfarsitul anilor '60, opinia publica a inceput sa cunoasca dedesubturile Cosei Nostra prin intermediul faimosului roman al scriitorului Mario Puzo, Nasul, aparut in 1969; ecranizarea romanului de catre regizorul Francis Ford Coppola; si aparitia autobiografiei sefului familiei Bonanno, Joe Bonanno, Un om de onoare. Dar, adevarul este ca familiile Cosei Nostra erau foarte active in comertul de droguri, incepand cu sfarsitul anilor '40.

Cercetarile federale au demonstrat ca decedatul Lucky Luciano a reusit prin intermediul lui Gambino[21] sa devina cel mai mare traficant de heroina din Statele Unite. Ingredientul de baza al heroinei se importa direct din Orientul Mijlociu, in principal din portul libanez din Beirut si se rafina in centre clandestine din Sicilia. Sistemul de intrare in Statele Unite era destul de simplu .

Heriona, odata rafinata, era trimisa spre diferite firme farmaceutice din nordul Italiei, care o ambalau ca morfina produsa pentru uz medicinal. Odata imbarcata in avioane cu destinatia spre zona de incarcatura a aeroportului JFK, oamenii lui Carlo Gambino deviau containerele pe drumul dintre avioane si depozitele Serviciului Vamal al Statelor Unite. Marfa nici macar nu trecea prin verificarea incarcaturii, realizata de autoritati.

Conform unui raport al Departamentului de Narcotice din Statele Unite, Agentia federala l-a detectat pe Carlo Gambino in timpul unei calatorii spre Sicilia, pe care acesta a facut-o in anul 1948. Calatorind cu fratele lui, Paul, Carlo a luat legatura cu principalii distribuitori de heroina din Europa. Dupa cativa ani, cand Don Carlo se afla la sefie, l-a pus la conducerea afacerilor cu trafic de heriona pe Joseph Biondo, seful adjunct al familiei.

O alta mare afacere a lui Carlo Gambino va fi controlul fabricarii de articole de imbracaminte prin intermediul sindicatelor. Fiul lui Don Carlo, Thomas, se casatorise cu fiica lui Tommy Lucchese, Frances. Cand Lucchese a preluat controlul sindicatelor sectorului textil, l-a numit pe Thomas Gambino vicepresedinte al uneia dintre companiile sale de transport, Consolidated Carrier Corporation, una dintre cele mai mari din sector[23].

Era o chestiune de timp pana cand Carlo Gambino, prin intermediul fiului sau Thomas[24], sa isi extinda tentaculele spre sectorul de transporturi din New York. Afacerile Corporatiei Gambino, nume cu care era cunoscuta familia lui Don Carlo de catre ceilalti sefi, se extindeau spre New York, New Jersey si domeniile din Westchester si Nassau. Pe Wall Street, Don Carlo l-a numit pe Carmine Lombardozzi la conducerea furtului de actiuni si manipularii preturilor pe piata. Afacerile acopereau si distributia de pornografie si livrarea de alcool in baruri, sub controlul familiei. O sticla de sampanie distribuita de oamenii lui Gambino continea o parte de vin spumant de nu o foarte buna calitate, si trei parti de apa minerala .

Printre afacerile profitabile ale lui Carlo Gambino se numara fabricarea de mobila, prin intermediul lui Castro Convertibles Furnitures; controlul preturilor carnii livrate marilor supermarketuri din New York, de la Pride Meat Supermarkets, sub controlul varului si cumnatului sau, Paul Castellano, livrarea de gaz pentru incalzire; echipamente pentru restaurante italiene si, in special, vetre pentru prepararea pizzei; si fabrici pentru ambalarea carnii.

Ba chiar, Carlo Gambino i-a convins pe doi consultanti, Harry Saltztein si George Schiller, sa formeze societatea SGS Associates[26], un soi de societate de consultanta in sfera relatiilor sindicaliste. Don Carlo le-a daruit patruzeci de mii de dolari asociatilor sai, ca parte din primul contract.

La inceputul anilor '70, aproape patru mii de oameni lucrau pentru Corporatia lui Gambino, dintre care doar patru sute erau investiti ai Cosei Nostra. Carlo Gambino ar fi putut sa apara pe prima pagina a unor reviste precum Fortune sau Forbes, ca Rockefeller sau Getty, daca nu ar fi existat metodele utilizate de el pentru a face afaceri. In realitate, imperiul Gambinilor, estimat la milioane de dolari, a fost schitat si dezvoltat de catre Don Carlo, un om care nici macar nu avea scoala si care a invatat sa citeasca si sa scrie in engleza in timpul unor cursuri de noapte. Nasului familiei Gambino ii placea sa vorbeasca in dialect sicilian.

"Carlo era un om linistit, curtezan, mereu cu zambetul pe buze, un consultant financiar magnific, un om devotat sotiei sale Kathryn si celor patru fii ai sai", va scria Joe Bonanno[27] in biografia acestuia.

Prin 1971, Carlo Gambino avea saptezeci de ani. Mergea greu si se oprea la fiecare trei metri pentru a strange nenumaratele maini pe care i le intindeau vecinii din Mica Italie newyorkeza. Din cand in cand, chiar, putea fi vazut cu un volum de poezie clasica in maini, in timp ce bea un capucino in vreuna dintre numeroasele cafenele din cartier, ascunzandu-se dupa acel suras sinistru care il caracteriza.

"El nu era un razboinic al Mafiei. Mereu acorda o sansa inainte de a recurge la violenta. Cand Albert [Anastasia] traia, il folosea pe Carlo Gambino la negocieri. Intr-o zi, Albert, intr-un atac de furie, ii tranti o palma lui Gambino. Aceasta semnifica in Cosa Nostra moartea pentru unul dintre ei, insa Carlo Gambino a preferat sa il linisteasca pe Anastasia. Don Carlo a suras cu sange rece si i-a spus ca intr-o zi ii va cere socoteala pentru acel afront. Aceea era condamnarea la moarte a lui Anastasia", a scris Bonanno in biografia sa.

Joseph Cantalupo, un vechi "sodat" al familiei Colombo, care a devenit informator al Guvernului, lucrase ca secretar al lui Carlo Gambino. "Gambino stia ca detinea puterea si stia cum sa o foloseasca. Era un om tacut, caruia nu-i placea sa ridice tonul. Lui Joseph Colombo, sef al familiei Colombo, nu-i placea Gambino", spuse Cantalupo. "Spunea ca nu avea incredere intr-un om care se imbraca cu haine ieftine si se deplasa cu o masina de mana a doua". In realitate, pentru Carlo Gambino era important sa treaca neobservat, iar acea simplitate il ajuta in acest sens.

Timp de ani de zile, adevarata arma a familiei Gambino nu a fost forta "soldatilor" sai, ci inteligenta Nasului, iar aceasta era ceea ce admirau ceilalti sefi ai Cosei Nostra; dar acea putere fara limite nu a putut sa evite razboaiele ce se vor desfasura in perioada aceea.

Dupa incarcerarea lui Vito Genovese in 1959, a urmat o perioada caracterizata prin incomparabila incompetenta a liderilor ce au preluat puterea in familia Genovese. Conducerea unificata, formata din Tommy Eboli, Jerry Catena si Mike Miranda nu a reusit sa valoreze mult in fata puternicilor capi ai familiei, care incepeau sa actioneze in mod independent de ordinele celor trei sefi.

Cu Genovese intre gratii si Luciano mort, familia trecea printr-o perioada negra. Doar un sef al Cosei Nostra putea sa-si impuna puterea peste restul sefilor de necontrolat ai familiei Genovese, si acesta era Tommy Trei Degete Lucchese.

Seful familiei Lucchese avea pregatirea necesara in calitate de sef al Mafiei, pentru a se ocupa de controlul Genovezilor, insa Tommy, la cei saizeci de ani ai sai, nu avea nicio dorinta de a-si extinde puterea asupra unei alte familii, in afara de cele cinci mari familii din New York. Era multumit sa-si conduca propriul clan, incercand sa faca din afacerile ilegale, unele legale. Lucchese, care mereu a contat pe un scaun in puternicul sfat al Cosei Nostra, in cadrul Comisiei, fusese recomandat de catre cuscrul sau, Carlo Gambino, pentru a fi transformat in Nasul Genovezilor. Ceea ce nu stia Tommy Lucchese era faptul ca Comisia ii oferise inainte postul lui Gambino, insa acesta il refuzase.

Alti doi candidati avuti in vedere pentru a se ocupa de familia Genovese vor fi Joe Profaci si Joe Bonanno, insa acestia aveau probleme foarte serioase, ce-i impedicau sa-si controleze propriile familii.

Profaci se afla la conducerea unei organizatii formata din nu mai mult de doua sute treizeci de oameni, ceea ce ii conferea statutul de cea mai mica familie din New York. In ochii "soldatilor" celorlalte familii ale Crimei Organizate, Joe Profaci era pur si simplu un tiran. De exemplu, desi majoritatea sefilor din Cosa Nostra au pus capat obiceiului de a accepta tribut de la subordonatii lor, Profaci continua sa ceara douazeci si cinci de dolari de la fiecare dintre oamenii sai[28]. In mod normal, acei bani erau pentru plata "soldatilor" cand acestia erau raniti sau pentru a intretine sotiile si copiii membrilor familiei inchisi pentru vreun delict.

O alta masura nepopulara a lui Joseph Profaci era aceea de a pretinde de la oamenii sai un procent din toate operatiunile realizate pe teritoriul Brooklyn-ului. Profaci, nascut in 1896, era unul dintre liderii cei mai bogati din Cosa Nostra. Vila sa se ridica pe o colina de mii de hectare, inconjurata de un teren de golf privat si un lac unde putea sa practice unul dintre sporturile sale preferate, iahtingul. Seful familiei Profaci[29] era si un devotat si infocat catolic, care chiar a dat comanda sa i se construiasca un altar propriu de marmura de Carrara in biserica St. Bernadette, in inima Brooklyn-ului.

Imensele donatii oferite operelor de caritate au ajuns la diferite societati din Statele Unite si Italia pentru a-i conferi lui Joseph Profaci recunostinta papala. Visul lui Profaci era pe punctul de a se implini cand procurorul Districtului din Brooklyn, Miles McDonald a trimis o scrisoare la Vatican prin nuntiul din Washington, prin care informa ca Joseph Profaci era un gangster, un asasin, un extorsionist si un membru de baza al Mafiei, un sef al Cosei Nostra. Profaci nu avea nici cel mai mic spirit crestin, demonstrand asta prin intamplarile dintr-o zi din luna ianuarie.

Intr-o noapte, un hot intra in St. Bernadette si a furat podoabele imaginii din centrul bisericii. Profaci a considerat acest act nu doar ca pe o insulta impotriva lui Dumnezeu, ci si ca pe o insulta impotriva Nasului; pe scurt, ca pe o chestiune personala. Don-ul a dat ordin expres ca hotul sa fie prins in viata, pentru a-i da ocazia sa returneze bijuteriile furate. Delincventul, stiind ca Profaci a dat un ordin impotriva lui, a decis sa intre in biserica si sa returneze o parte din cele furate. Coroana a fost pusa pe capul Fecioarei, insa nu si medalionul central. Aceea insemna pentru el condamnarea la moarte. Hotul va aparea dupa cateva zile strangulat cu un rosariu pe o straduta din apropierea bisericii.

Insa constanta sa guvernare de fier a fost amenintata in perioada 1960-1962, dupa care a murit de cancer.

Cei trei frati Gallo, Joseph, Larry si Albert, vor conduce prima rebeliune serioasa a uneia dintre cele Cinci Mari Familii din New York impotriva Nasului. Joe, cel mai mare dintre toti, conducea clanul prin teroare si impunerea respectului, ajuns la putere in urma executarii lui Albert Anastasia la Bath Beach, un loc din Brooklyn[30].

Joe Gallo se nascuse in 1929 in centrul cartierului. Omul pe care il admira cel mai tare Joe Nebunul era Meyer Lansky, unicul care - credea el - stiuse sa prevada schimbarile ce aveau sa survina in cadrul Crimei Organizate. In scurt timp a devenit un om de actiune si trecut in serviciul Mafiei, ciomagindu-i si injunghiindu-i pe negrii care indrazneau sa treaca granitele teritoriului marcat de catre italieni pentru a vinde droguri.

Dupa ce si-a castigat reputatia dupa executarea lui Anastasia, in 1960, Joe si fratele lui, Larry, au fost inchisi, acuzati de extorsiune, desi prima experienta a lui Gallo cu institutiile penitenciarelor fusese cand avea doar saptesprezece ani. Joe a fost acuzat si condamnat pentru extorsiune, atac si sechestrare.

Joe si fratii sai, Larry si Albert, au primit din partea lui Don Carlo Gambino sarcina de a asculta ordinele lui Joseph Profaci, sef al familiei Profaci. Joe Gallo a fost chemat sa dea declaratii in fata Comitetului McClellan, in 1957. In ziua infatisarii sale inaintea senatorilor Statelor Unite, un tanar investigator, numit Robert Kennedy, l-a intrebat despre implicarea sa in livrarea de tonomate in restaurante si carciumi. Joe Gallo, dupa ce recunoscu nu numai legatura sa cu distributia exclusiva de masini de muzica, ci si cu crearea Localului 266 a sindicatului ce reunea mecanicii de tonomate, izbucni in ras, se ridica si il intreba pe Kennedy: "Aveti aici un covor dragut. De unde l-ati cumparat?" Fratii sai, Larry si Albert pur si simplu au apelat la al Cincilea Amendament.

Intr-o buna zi, cei din familia Gallo au decis sa-si uneasca fortele cu doi "soldati", Joe Jelly Gioelli si Carmine Sarpele Persico, cu scopul de a organiza revolta ce va pune capat conducerii opresive a lui Joseph Profaci. Aceasta decizie a provocat o miscare decisiva in cadrul celor mai inalte sfere ale familiei. Unii stiau ca Profaci avea orele numarate, dar preferau sa nu faca cunoscuta aceasta informatie; altii, in schimb, au inceput sa actioneze pentru a obtine conducerea, odata ce Profaci va disparea. Din acest ultim grup facea parte Frank Abbatemarco, care, pana in acel moment, indeplinise functia de bancher al lui Profaci. Joe Jelly l-a facut sa inteleaga pe Joe Gallo ca Abbatemarco incerca sa cucereasca maximul de aliati din familia Profaci, pentru ca, odata ce Profaci murea, sa obtina puterea suprema cu sprijinul Comisiei.

Fratii au asteptat destul ca sa primeasca de la Don o felie din tortul traficului de narcotice sau al jocurilor de noroc din districtul Brooklyn, dar pentru Profaci, cei din familia Gallo reprezentau sleahta ce trebuia sa fie lichidata. Aceasta a fost greseala sa.

Biroul Central de Inteligenta[31] al Departamentului de Politie din New York a inregistrat o conversatie in care Joe Gallo vorbea despre Profaci cu un interlocutor necunoscut:

Gallo: Trebuie sa ii dam ocazia sa renunte la familie. Daca vrea sa plece, sa il lasam sa plece; dar daca nu va vrea, va trebui sa il obligam.

Necunoscutul: Ar trebui sa facem ceea ce a facut Genovese cu Costello. Sa il lasam sa se retraga.

Gallo: Dar aceasta a fost greseala lui Genovese. Costello a conspirat impotriva lui in umbra, pana cand l-a bagat la inchisoare.

Frank Salerno, agent al CIB[32], si unul dintre cei mai mari experti in ceea ce priveste Cosa Nostra in Statele Unite, a decis sa se intalneasca cu Joe Gallo pe o strada din Brooklyn. Salerno stia ca "trupele" lui Profaci erau imprastiate. Vazandu-l pe Joe Nebunul mergand pe strada, Salerno accelera si se posta in fata sa. Dupa ce a coborat din masina, Gallo stia deja ca se afla fata in fata cu un politist. "De ce sunt imprastiate trupele lui Joe Profaci?", il intreba pe Gallo. Gangsterul raspunse: "Un vechi camarad ajuns din Italia si-a deschis o carmangerie, insa problema e ca mananca doar el din acea carmangerie. Niste copii incearca sa intre in carmangerie, sa nu dea faliment. Ceea ce vor e sa ajunga carnea la mai multa lume. Doar atat. Macelarul [Joe Profaci] vrea carnea doar pentru el".

Gallo folosise povestea macelarului din cauza ca aceasta era profesia tatalui lui Don Joseph Profaci. Asa a inteles Salerno.

Joseph Profaci si Joseph Maglioco, adjunctul si cumnatul sau, se aflau printre cei douazeci de participanti la conclavul de la Apalachin[33], care fusesera declarati vinovati de obstructionare a justitiei de catre Curtea Federala al Districtului Manhattan. Acea veste i-a bucurat pe membri familiei Gallo, crezand ca poate trimiterea la o inchisoare federala a lui Profaci si a lui Maglioco le va facilita accesul la puterea familiei.

Obiectivele vor fi cei cinci mari lideri ai familiei: Joe Profaci, seful sau adjunct, Joseph Maglioco, fratele lui Joe, Frank Profaci si cele doua garzi de corp, Salvatore Mussachia si John Scimone. Ideea lui Joe Gallo era sa-l sechestreze pe Joe Profaci, dar acesta, anuntat despre conspiratie, a decis sa paraseasca New York-ul si sa se refugieze intr-un loc din Florida.

In final, linia de comunicare intre fratii Gallo si Profaci s-a deschis ca o ultima incercare de negociere. Albert si Larry erau dispusi sa negocieze, dar Joe dorea doar sa termine cu Profaci. "Joe stia ca, daca negocia, niciodata nu va dobandi puterea maxima in familie, ceea ce si dorea, iar pe aceasta tema s-a confruntat cu o puternica opozitie din partea propriilor sai frati", va spune, dupa cativa ani, Frank Salerno. Comisia s-a reunit pentru a intermedia disputa si a adoptat o decizie cam nepotrivita, care ar putea sa se intoarca impotriva lor.

Membrii inaltului sfat al Cosei Nostra deschisesera cutia Pandorei cand au sprijinit sanctionarea lui Joseph Profaci, ceea ce va pune in pericol stabilitatea sefilor in fata unei rebeliuni in randul lor.

Ziua de 20 august va fi una cruciala in razboiul Gallo-Profaci. In acea sambata, Joe Jelly Gioelli era la pescuit, una dintre pasiunile sale. Din acea zi nimeni nu l-a mai vazut pe Gioelli. Unica dovada, gasita la sute de kilometri de locul de unde disparuse, a fost haina sa in care se afla un peste. Dovada fusese gasita in spatele masinii sale, parcata foarte aproape de barul folosit drept cartier general de catre fratii Gallo, in Brooklyn.

In aceeasi zi, Profaci si-a trimis garda de corp, John Scimone, sa il contacteze pe Larry Gallo si sa il convinga de faptul ca razboiul dus de catre fratele sau, Joe, era pierdut inainte sa inceapa. "Ne vom intalni la Sahara Lounge chiar in aceasta seara", spuse Scimone. "Stiu. Voi fi acolo", raspunse Larry Gallo.

Fratele mai mic din familia Gallo era deja asezat la masa din spatele restaurantului, cand a ajuns in local John Scimone. Lui Larry i-au fost oferite enorme bogatii din partea lui Joe Profaci, in timpul negocierilor, insa tot ce a obtinut a fost obligatia de a plati o nota de plata de o suta de dolari, la restaurant. "Hey! Ce naiba inseamna asta?", il intreba Larry pe Scimone, care se pregatea sa se ridice. "Scuza-ma, dar trebuie sa merg la baie", spuse omul lui Profaci. Cand Scimone disparu pe o usa din spate, Larry Gallo a simtit cum un cablu de otel i se infasura in jurul gatului. O voce cunoscuta, din spatele sau, ii spuse: "Vei muri". Asasinul era Carmine Sarpele Persico, care decisese sa treaca la cealalta banda.

In mod ciudat, pe Sarpe, Larry Gallo il antrenase in acest sistem de asasinate cunoscut cu numele de cravata siciliana[34]. "Cheama-ti fratii", il obliga Persico pe Larry, continuand sa stranga cablul in jurul gatului fratelui mai mic din familia Gallo, care facuse in pantaloni.

Persico il tari pe Larry Gallo in spatele tejghelei pentru a-i da lovitura de gratie, cand un agent de politie care patrula a decis sa intre in bar sa stea la o vorba cu barmanul. Persico si Scimone au vazut uniforma albastra si insigna poleita cu aur stralucind la intrare si au fugit spre usa din spate urmariti de agentul care striga cu putere dupa ei. Inainte de a ajunge la usa, Persico se intoarse si trase in capul politistului, care a ramas intins la pamant intr-o mare balta de sange.

Sergentul care astepta in masina politiei a intrat in fuga in local si l-a decoperit pe Larry Gallo dupa tejghea. "Cine sunteti? Cine sunt acei oameni?", il intreba agentul. "Nu ti-o voi spune niciodata", raspunse Larry Gallo laconic si dregandu-si vocea. Chiar la o ora dupa aceasta intamplare, un prieten de-al lui Joe Gallo a fost asasinat prin impuscare in timp ce conducea masina lui Joe, in apropierea aeroportului Idlewood, in Queens.

Joe Nebunul a decis sa-si adune toate fortele, in total treizeci de oameni, in depozitele 49 si 51 ale cheiului din Brooklyn. Paturi mizerabile, bucatarii de campanie, conserve de carne si rosii si saci de faina erau depozitate intr-un colt ca provizii pentru razboiul impotriva "soldatilor" lui Profaci. Insa intamplarile au luat alt curs cu putin inainte de a se duce la bun sfarsit marea batalie dintre Joe Gallo si Joseph Profaci.

Joe Nebunul a fost retinut si acuzat de conspiratie si delicte pentru Crima Organizata. Tribunalul i-a impus o sentinta intre sapte si paisprezece ani, intr-o inchisoare federala de maxima securitate.

La putine luni dupa aceasta, Joseph Profaci a inceput sa se simta rau. Sanatatea sa era din ce in ce mai subreda din cauza cancerului, pana cand, pe 6 iunie, a murit in propriul sau pat.

Joseph Maglioco, adjunct si cumnat al lui Profaci, va prelua puterea familiei Profaci, desi nu pentru mult timp. Nehotararea noului lider nu a facut decat sa prelungeasca razboiul. Fratii Gallo nu-l vor accepta niciodata ca sef si nici "soldatii" lui Profaci, acum comandati de catre Carmine Persico. Aceasta fiind situatia, Comisia a decis sa nu-i sprijine numirea ca sef al familiei Profaci.

Luptele au continuat sa se desfasoare pe strazile Brooklyn-ului, cu multe pierderi de vieti omenesti printre oamenii lui Joe Gallo si Joseph Maglioco. In sfarsit, seful Profacilor a decis sa ceara ajutor de la Joe Bonanno, sef al puternicei familii Bonanno, sa intervina pentru el ca sa fie acceptat de catre membrii Cosei Nostra ca sef al familiei. Bonanno i-a spus clar lui Maglioco ca, daca acesta va fi acceptat de catre Comisie, noul sef ar trebui sa predea familiei Bonanno parte din profitul clanului Profacio in cheiurile din Brooklyn[35]. Maglioco a acceptat intelegerea.

Ceea ce Carlo Gambino si ceilalti sefi nu stiau era ca ambitiosul Joseph Bonanno pregatea un mare complot la nivel national pentru a dobandi puterea maxima in Cosa Nostra. Visul sau era sa fie ales Capo di tutti Capi, devenind mostenitorul miticilor Salvatore Maranzano si Lucky Luciano, chiar daca pentru aceasta trebuia sa lichideze toti liderii Mafiei.

Bonanno planuise sa asasineze toti sefii care ii incurcau planurile: Lucchese, Gambino, Magaddino, din Buffalo; DeSimone, din Los Angeles. Bonanno, in schimbul sprijinului in drumul sau spre conducere, i-a oferit lui Maglioco, care era plin de resentimente fata de Comisie, o buna parte din afacerile familiilor Lucchese si Gambino. Maglioco l-a informat pe al sau caporegime, Joseph Colombo, despre complotul care era pus la cale, insa acesta a refuzat sa il sprijine.

Colombo stia ca Maglioco si Bonanno puteau sa piarda totul daca se infruntau cu puternicele familii Gambino si Lucchese.

Afland Carlo Gambino despre plan din cateva surse ale lui Joseph Colombo, a decis sa convoce o intalnire de urgenta la Comisia Nationala a Cosei Nostra, care numara noi membri ca: Tommy Lucchese, Angelo Bruno, sef al familiei din Philadelphia, si Sam Giancana, sef al familiei din Chicago, si altii.

Domnii crimei l-au chemat pe Maglioco pentru a se infrunta cu Comisia. Joseph Maglioco, bolnav de inima si cuprins de panica, a marturisit ca fusese convins de catre Joseph Bonanno sa il ajute sa obtina conducerea Sindicatului. In urma deliberarii finale, i se impunea lui Maglioco o amenda de cinci sute de mii de dolari si obligatia de a parasi pentru totdeauna conducerea familiei. La sfarsitul lunii decembrie a anului 1963, in mod misterios, Joseph Maglioco s-a imbolvavit si a decedat.

Intr-o conversatie inregistrata de catre FBI in biroul lui Sam DeCavalcante[36], Nasul familiei din New Jersey, intre 1964-1971, confirma faptul ca moartea lui Maglioco facea, de fapt, parte dintr-un complot al lui Joe Bonanno. Seful familiei Bonanno era indignat de marturisirile pe care Maglioco le facuse in fata membrilor Comisiei asfel ca a decis sa ii introduca, personal, o pilula de venin in gura, ceea ce i-a provocat un atac de cord instantaneu, in urma caruia a murit.

Consiliul National al Cosei Nostra a decis atunci sa il cheme pe Joe Bonanno sa declare in fata lor, dar acesta, inteligent, isi abandonase sediile din Brooklyn, Long Island, Midwest, Arizona, Canada si zone din Caraibe pentru a se refugia in California.

Bonanno a ignorat in patru randuri apelurile Comisiei, infuriindu-i pe sefi. Din cauza lipsei de respect din partea sefului familiei Bonanno fata de institutie, liderii au decis in unanimitate sa ia masuri drastice. "Razboiul Bonanno" era gata sa inceapa.

In lunile urmatoare "fugii" din New York, Joseph Bonanno a inceput sa constientizeze ca, in realitate, in urma deciziei pe care o luase distrugea tot ceea ce construise in ultimii trezeci de ani de cand a preluat controlul familiei, dupa asasinarea lui Salvatore Maranzano, in 1931[37]; insa steaua sa norocoasa era din ce in ce mai aproape de stingere.

Joseph Bonanno stia ca mereu putea conta pe baietasii lui, foarte loiali, reprezentand unul dintre principalii stalpi ai imperiului sau, care i-au premis sa isi extinda influenta in New York, Canada, Arizona si Colorado.

De exemplu, intrarea lui Joseph Bonanno in Buffalo a provocat un conflict serios cu Stefano Magaddino, sef al familiei din acea zona. Magaddino a cerut in fata Comisiei sa il oblige pe Bonanno sa se retraga dincolo de limitele asa-numitului Gran Buffalo. Insa, Joe Bonanno revendica acea zona ca facand parte din teritoriile sale ce includeau nordul statului New York si frontiera cu Canada. Pentru a-si asigura puterea, Bonanno a trimis oameni in orasele de sub controlul lui Magaddino, ca Albany, Rochester si Siracusa. "Fiul ala de catea pune granite pe teritoriile noastre, iar cand va termina cu ale mele, va incepe cu cele ale celorlalti sefi ai Comisiei", tipa Magaddino prin telefonul interceptat al lui Sam DeCavalcante .

Frank DeSimone, sef al familiei din Los Angeles, a declarat ca oamenii sai au dat de urma oamenilor lui Bonanno in orase apropiate de San Francisco si San Jos. Fara indioala, Joseph Bonanno ofensase Mafia si trebuia sa plateasca pentru asta.

Bonanno si-a luat pseudonimul de Joe Santone, in timpul exilului sau auto-impus, lasand o parte din bunurile familiei in mainile inaptului sau fiu, Salvatore Bill Bonanno, care, pe atunci, era sef adjunct. Acea situatie nu le-a cazut foarte bine celorlalti importanti sefi adjuncti, precum Carmine Galante, Frank Labruzzo, Gaspar DeGregorio, Paul Sciacca, Natale Evola sau Philip Rastelli.

Sam DeCavalcante va fi numit intermediar intre sefii Comisiei si Joseph Bonanno. Din nou, acesta a ignorat apelurile Marelui Consiliu al Cosei Nostra si s-a refugiat in Canada, unde a cerut cetatenia. Autoritatile din tara au anuntat INS-ul, Serviciul de Imigratie si Naturalizare din Statele Unite, de intentia lui Joseph Bonanno de a obtine nationalitatea canadiana. Agentii INS-ului le-au cerut colegilor sa il repatrieze pe Bonanno in New York, unde trebuia sa se prezinte in fata unui Mare Juriu.

In seara de miercuri, 20 octombrie 1964, Bonanno a calcat din nou pamantul Statelor Unite pentru a se intalni cu avocatul sau, William Maloney. Chiar in acea zi, prin intermediul fiului sau, Salvatore, i se comunicase ca Comisia decisese sa-l expulzeze din organul suprem al Mafiei. Ziua urmatoare, 21 octombrie, Bonanno s-a intalnit din nou pentru a cina cu avocatul sau si pentru a pregati pledoaria in fata Marelui Juriu. Dupa cina, Joe Bonanno si Maloney s-au plimbat putin si au oprit un taxi sa ii duca la apartamentul avocatului din Park Avenue, strada numarul 37 Est. Cand masina galbena se opri, iar cei doi prieteni erau pe punctul de a cobori din taxi, doi barbati le-au iesit in cale. Unul dintre acestia ii puse pistolul in dreptul capului si ii spuse: "Hai, Joe, seful meu vrea sa te vada". Gangsterii l-au bagat in masina pe Joseph Bonanno, in timp ce il amenintau pe Maloney sa se indeparteze.

Ziua urmatoare, principalele ziare din oras relatau pe copertele lor faptele, insotite de o fotografie a Nasului, zambind la nunta fiului sau, Salvatore.

Seful familiei Bonanno fusese sechestrat, la ordinul Comisiei, de catre Stefano Magaddino. Izolat intr-un refugiu din inima muntilor Catskill si pazit de cincisprezece barbati din diferite familii, Magaddino incerca sa il determine pe Bonanno sa ii predea de buna voie puterea lui Gaspare Di Gregorio, care fusese deja acceptat de catre sefii celorlalte familii. Bonanno, pe cealalta parte, cerea accesul in Comisia Nationala, ceva de neconceput.

Dupa sase saptamani de la sechestrarea sa, Bonanno a capitulat. Dupa eliberarea sa, Joseph a fost obligat sa-i prezinte omagii noului Don, sa restituie teritoriile ocupate celorlalte familii si sa se retraga din toate activitatile din cadrul Cosei Nostra. "Daca vei reveni intr-o zi, aceasta ar insemna o noua declaratie de razboi impotriva Comisiei. Atunci ei vor inmana contractul cuiva, sa se ocupe de tine", ii spuse DeCavalcante lui Joe Bonanno.

La nouasprezece luni de la rezolvarea conflictului asa-numitului "Complot Bonanno", Joe a reaparut pe 17 mai 1966. Intr-o frumoasa noapte de primavara, mafiotul mergea incet pe strada pana la Curtea districtului Mahnattan din Statelor Unite, in Foley Square. Inauntru, a cerut sa vorbeasca cu judecatorul Marvin Frankel, caruia i-a spus: "Eu sunt Joseph Bonanno si cred ca Guvernul vrea sa vorbeasca cu mine"[39]. Efectiv, Departamentul de Justitie daduse un ordin de arestare pe numele lui, pentru obstructionare ajustitiei, insa Bonanno nu a stiut despre acesta decat cu cateva luni in urma, in Haiti, unde se refugiase sub mantia protectoare a dictatorului Duvalier.

Pus in libertate dupa ce a platit o amenda de 150.000 de dolari, Joe Bonanno a crezut ca poate ar fi bine sa recupereze controlul familiei, si, daca era necesar, sa o ia cu forta de la Gaspare DiGregorio, care ii ocupa si postul in Comisie. Reaparitia pe scena Cosei Nostra newyorkeze a fost cu adevarat dramatica, intr-un moment in care existau enorme disensiuni intre ordinele date de catre familia Bonanno. Acestor tensiuni li s-au adaugat presiunile Guvernului Statelor Unite, in investigatiile sale avansate asupra familiei. Sefi adjuncti, caporegimi si "soldati" ai lui Bonanno defilau prin diferite tribunale federale pentru a da declaratii. Cu cinci luni inainte de intoarcerea sa in Haiti, Salvatore Bonanno, fiul lui Joe, a incercat sa se apropie de "loctiitorii" lui DiGregorio.

Oamenii doreau o conducere serioasa, ca cea a lui Joe Bonanno, insa nu erau dispusi sa o accepte pe cea a fiului sau, si cu atat mai putin, ca transferul de putere sa fie facut prin metode violente.

Salvatore Bill Bonanno, fiul lui Joe, a organizat o intalnire cu oameni influenti de-ai lui DiGregorio, in noaptea de 28 ianuarie. Cand Bill a ajuns escortat de garzi de corp, au inceput sa-i impuste din diferite directii ale strazii. Bill si oamenii sai au alergat spre masini sa isi ia armele sa poata raspunde atacului. Timp de douazeci de minute, aceea a devenit o adevarata lupta in camp deschis. A doua zi, ziarele vorbeau despre altercatie, insa nu mentionau vreun ranit.

Bill Bonanno si-a pregatit razbunarea impotriva Nasului. Pentru aceasta, l-a sunat pe reporterul de la The New York Times, care se ocupa de informatiile despre Mafie, in sectiunea metropolitana a ziarului.

Articolul dadea de inteles ca Nasul DiGregorio incalcase un armistitiu stabilit cu fiul lui Joe Bonanno, cand acesta incerca sa negocieze starea de pace stabila in familie.

Acel articol a alertat Biroul Procurorului Districtului Brooklyn si pe locotenentul detectiv al Departamentului de Politie din New York, John Norris. Norris a descoperit ca un grupulet din familia Bonanno incerca sa il readuca la putere pe exilatul Joe Bonanno. Cu o echipa de detectivi, procurorul Districtului a decis sa viziteze casa lui DiGregorio. Chiar in acel moment, Comisia se intalnea pentru a decide concedierea lui Don Gaspare.

Cea mai mare greseala a sa a fost sa permita ca Joe Bonanno si fiul sau, Bill, sa insufleteasca spiritele. Atacandu-l pe Bill Bonanno in acea noapte de 28 ianuarie, reusise sa atraga atentia agentilor federali si politiei asupra operatiunilor desfasurate de ei. Paul Sciacca a devenit noul sef al familiei Bonanno.

Ascensiunea lui Sciacca la puterea maxima a familiei a degenerat intr-un razboi deschis, care a provocat, in doi ani de zile, zeci de morti. Primul obiectiv al lui Paul Sciacca era Salvatore Bill Bonanno.

Bill a scapat din atentat ranit foarte grav, dar, desi s-a recuperat, nu avea de gand sa cedeze. Dorea sa se razbune pe Sciacca, iar sansa sa s-a ivit cand torpilele trimise de el au atacat Cypress Restaurant, in inima cartierului Queens, si au omorat trei oameni de-ai lui Paul Sciacca.

In sfarsit, in septembrie, 1966, cei mai importanti membri ai Cosei Nostra au decis sa se intalneasca la Restaurantul La Stella[40], in cartierul Queens, pentru a hotari ce sa faca cu Joseph Bonanno. Nu a fost adoptata nicio decizie in acea noapte, avand in vedere ca restaurantul a fost inconjurat de politie. Dupa cateva zile, membrii Comisiei s-au intalnit din nou si s-a stabilit in unanimitate ca Joe Bonanno trebuia sa fie eliminat.

Acesta se refugiase in casa sa din Tucson, in Arizona, cand, la inceputul anului 1968, a suferit un infarct. Fiul sau a anuntat atunci ca tatal lui se retrage devinitiv din toate afacerile, insa acele cuvinte le erau foarte cunoscute liderilor Cosei Nostra, iar Carlo Gambino nu era dispus sa cada din nou in aceeasi capcana.

Gambino aranjase ca asasinii sa il omoare pe Bonanno cand acesta il va vizita pe vecinul sau, Pete Licavoli, sef al familiei din Detroit[41]. Ei au montat un explozibil puternic in garajul lui Licavoli si altul in curtea casei lui Bonanno. Bombele au explodat, fara sa provoace vreo victima. Nu si-au indeplinit obiectivul, insa l-au convins pe Joe Bonanno de faptul ca Comisia nu-i va permite niciodata sa se intoarca la afacerile sale, sub amenintarea cu moartea, atat a lui, cat si a fiului sau, Salvatore Bill. Carlo Gambino a ordonat ca Joe sa ramana in Tucson pana in ziua in care va muri, iar fiul sau, Bill, in casa sa din San Jos, in California.

Paul Sciacca si-a pastrat puterea pana in 1970, cand a fost obligat sa se retraga din cauza incompetentei sale. Sciacca a fost inlocuit de un grup format din Phillip Rusty Rastelli, Joseph Zicarelli, Joseph DiFillippi si Natale Evola. Problema era ca cei patru aveau viziuni diferite in ceea ce priveste conducerea afacerilor familiei, in asa fel incat Comisia a intervenit din nou si l-a numit de facto pe Natale Evola ca sef al celor din familia Bonanno.

Dupa disparitia lui Joseph Maglioco, un caporegime al lui Profaci, numit Joseph Colombo, care avea mai putin de patruzeci de ani, a preluat conducerea familiei. Colombo, cu destule calitati diplomatice, a reusit sa il linisteasca pe fratii Gallo si pe "soldatii" lui Profaci si sa ii uneasca sub o conducere unica, el detinand puterea. Cu ajutorul lui Carlo Gambino insusi, Colombo a obtinut pacea intre sectoarele din familia sa aflate in razboi. Inainte de a fi acceptat de catre Comisie, Joe Colombo a fost pus sa jure ca niciodata nu va incerca sa obtina controlul celorlalte patru mari familii. Gambino ii spusese lui Colombo ca, daca dorea sa fie numit nou lider al familiei, trebuia mai intai sa refuze sa ocupe postul lasat de Joe Profaci in Marele Consiliu al Cosei Nostra[42].

Don Carlo numise in acea functie pe alti sefi de familii cu aceleasi interese ca ale familiei Gambino. In acest fel, Comisia Nationala a Cosei Nostra isi va deschide usile ermetice si secretele catre celelalte familii, insa acea masura nu a adus pacea.