Stilul Renascentist si Arhitectura - Aparitia stilului. Perioada

I.       Stilul Renascentist si Arhitectura

1. Aparitia stilului. Perioada

In timp ce arta gotica stapaneste nordul Europei pana la sfarsitul secolului al XVI- lea, arhitectii italieni rup cu traditia franceza si in cursul secolului al XV-lea , creaza o arhitectura noua. Aparitia acestui stil a fost posibila datorita faptului ca in Italia traditia antica s-a mentinut in stare latenta mai puternic ca si in alte tari. De aceea, trecerea de la arhitectura medievala la cea a Renasterii s-a facut intr-un timp foarte scurt, Antichitatea insa a servit numai ca model de care s-au folosit arhitectii in cautarea unor noi solutii. Daca noua arhitectura ar fi fost determinata de Antichitatea clasica ea s-ar fi nascut la Roma, care era plina de monumente antice, nu la Florenta, unde arhitectura Imperiului Roman nu a lasat nici o urma.

Forta de inovatie a fost maturitatea intelectuala a artistilor , formati intr.-un mediu social mai evoluat decat in alte parti. Brunelleschi si Ghiberti , daca nu au gasit la Florenta modelele antice, s-au indreptat catre Roma unde au petrecut ani de zile masurand, desenand si studiind monumentele antice.

Intoarcerea la antichitate nu a fost pentru arhitectii Renasterii o ruptura brusca cu trecutul, nici o revolutie in conceptia si tehnica constructiei.

Urmand evolutia ei normala , arhitectura renasterii a asimilat mostenirea bizantina si gotica si a ajuns la solutii originale printr-o lupta intre planul longitudinal , gotic si cel concentrat, bizantin.

Arhitectura Renasterii a creat o noua conceptie de organizare a spatiilor si a stabilit intre

obiectul arhitectonic si spatiul un raport care se deosebeste de cel din Evul Mediu.

Renasterea italiana e periodizata in trei epoci relativ distincte:

۩ Renasterea Timpurie - Quattrocento : 1420 - 1500

Se dezvolta mai ales in centrul si nordul Italiei, evidentiindu-se Scoala Toscana (cu centrul

la Florenta), Scoala Lombarda (la Milano) si Scoala Venetiana.

Este perioada de cautare si formare a noului stil, in care persistena traditiei confera acestei

arhitecturi un farmec aparte.

۩ Apogeul Renasterii - Cinquecento : 1500 - 1550

La sfarsitul secolului al XV-lea , schimbarile din viata politica si economica a Europei

determina inceputul decaderii artelor italiene. Centrul artistic se muta de la Florenta la

Roma.

Este perioada de afirmare a unor arhitecti precum Donato d'Angelo Bramante si

Michelangelo.

۩ Renasterea Tarzie si Manierismul : 1550 - 1580

Cea mai resemnata personalitate a acestei perioade este Andrea Palladio. Esenta creatiilor

sale rezida in prelucrarea formelor clasice , adaptate la noi cerinte.

Renunta la decoratia superflua, accentuand expresivitatea arhitecturala.

2. Raspandirea stilului

In centrul si rasaritul Europei , stilul renascentist arhitectural e reprezentat prin Pavilionul Belvedere de la Praga care constituie un model de arhitectura renacentista de o mare frumusete fiind precedat de costructii ce se inspira din stilul italian. In Polonia acest stil a patruns in perioada 1507-1563 o data cu realizarea Castelului WaWel din Cracovia.

Si in Transilvania formele noi ale renasterii au patruns prin mijlocirea marii nobilimi si a clerului superior, in relatii stranse cu Roma. Inca din secolul al XV-lea se produc o serie de schimbari care anunta stilul cel nou ( Palatul Episcopal din Oradea).In secolul al XVI-lea castelele nobiliare se transforma si ele. In Peninsula Balcanica stilul nou al renasterii a fost putin raspandit datorita mai intai faptului ca aproape intreg teritoriul ei a fost , din secolul al XV-lea, sub stapanire otomana, iar in al doilea rand din cauza diferentei confesionale.

Exista insa un teritoriu restrans pe Coasta Adriaticei, Dalmatia, pe care stapanirea seculara a Venetiei a facut-o apta pentru receptarea artei Renasterii.

In Tara Romaneacsa a aparut abia in secolul al XIX-lea.

II. Caracteristicile stilului; Materiale de constructii

1.Introducere

In arhitectura, la fel ca si in artele plastice si cele decorative , stilul Renasterii a aparut intai in Italia, in sec. al XV-lea. Un rol hotarator in acest domeniu l-au avut modelele clasice greco-romane, care au impus un univers organizat cu o structura a imaginilor artistice orientata spre realitatea obiectiva si concreta. In sec. al XV-lea s-au adoptat elemente antice precum arcadele semicirculare sau coloanele, pe cand sec. al XVI-lea se remarca prin dezvoltarea temei planului central cu elevatie piramidala (Bramante, Michelangelo), desavarsindu-se compozitia ritmica a fatadelor (palatul Pitti din Florenta).

2.Reprezentanti de seama

v     Fillipo Brunelleschi: 1377-1446

Unul dintre cei mai mari arhitecti ai Renasterii timpurii.

A studiat monumentele antice care i-au influentat pe multi arhitecti si oameni de stiinta ai vremii.

Cea mai renumita lucrare a acestuia este cupola bisericii Santa Maria del Fiore = mare realizare inginereasca; tehnici romane.

A intocmit planul palatului Pitti, cea mai mare cladire civila din Italia dupa cea a Vaticanului.

A fost cel care a enuntat pentru prima data legile perspectivei (=desenarea unei scene pe o suprafata plana, astfel incat desenul sa para a avea adancime, prin indepartarea graduala de prim-plan.

v     Vitruviu:

In lucarea 'De Arhitectura' - stabileste regulile arhitecturii clasice

v     Donato Bramante: 1444-1514

Cel mai cunoscut arhitect al sec. XV.

A dat o noua dimensiune, clasica, cladirilor simetrice (cladirea Tempietto din Roma).

A proiectat biserica Sfantul Petru, in care a fost implicat si Michelangelo.

v     Michelangelo: 1475-1564

A incheiat, ca si in sculptura, evolutia arhitecturii Renasterii si a orientat-o spre Baroc.

A construit Capela Medici in biserica San Lorenzo, propunandu-si sa uneasca arhitectura, sculptura si pictura intr-o constructie inchinata gloriei familiei Medici.

A fost insarcinat cu sistematizarea pietei Capitoliului, intocmind schitele celor trei palate monumentale care incadreaza piata.

Si-a incheiat cariera de arhitect cu proiectul cupolei Bazilicii Sfantului Petru. Arhitectura lui Michelangelo reflecta tensiunea care se produce la mijlocul sec. XVI intre stilul clasic, caracterizat prin ordine si claritate, prin proportii armonioase, prin forme geometrice regulate si prin maretia ansamblului, si intre stilul baroc, amator de contraste violente si de efecte pitoresti.