ACTIVITATEA GUVERNAMENTALA - COMENTARII ECONOMIA ROMANIEI DE LA FINALUL PRIMEI CONFLAGRATII MONDIALE PANA LA DECLANSAREA CRIZEI ECONOMICE MONDIALE

ACTIVITATEA GUVERNAMENTALA - COMENTARII ECONOMIA ROMANIEI DE LA FINALUL PRIMEI CONFLAGRATII MONDIALE PANA LA DECLANSAREA CRIZEI ECONOMICE MONDIALE

Dupa unirea din anul 1918, potentialul economic al statului intregit, a fost incontestabil mai mare decat al Vechiului Regat, noul potential uman spunandu-si, de asemenea, cuvantul.

Economia Romaniei a fost predominant agrara iar 80% din populatie era angajata in activitati agricole.

AGRICULTURA

La finalul primului razboi mondial, in agricultura romaneasca, a fost pusa problema redresarii productiei vegetale si animale, refacerii gospodariilor distruse de razboi si, ca urmare, era necesara o reforma agrara care sa influenteze dezvoltarea pietei interne si care ar fi corectat si neajunsurile distributiei proprietatilor. Prin reforma agrara din anul 1921, au fost expropiate peste 6.000.000 ha, cu care au fost impropietariti circa 1.400.000 de tarani, modificandu-se astfel, sensibil, structura proprietatii.

Cu toate ca statul roman a incercat prin reforma agrara din anul 1921 sa asigure pamant unui cat mai mare numar de familii de la sate, agricultura a resimtit lipsa de capital si de credit ieftin. Faptul ca producatorii rurali au fost nevoiti, din cauza capacitatilor reduse de finantare ale societatilor de credit agricol, sa isi completeze capitalurile de la surse care pretindeau dobanzi mari, a determinat un progres lent al agriculturii.

Caracterul agrar al economiei romanesti a fost, pentru perioada interbelica, evident, daca avem in vedere ponderea agriculturii la venitul national, si-anume - in jur de 70% in perioada anilor 1928 - 1930, in timp ce industria a venit cu un aport de mai putin de 30%.

In anii imediat urmatori reformei agrare, din cauza lipsei de capital, taranii nu au avut posibilitatea de a achizitiona inventarul agricol necesar practicarii unei agriculturi intensive. Astfel, lipsa masinilor si a uneltelor a facut ca productia la hectar sa fie scazuta, productiile medii situandu-se sub nivelul antebelic.

Principala problema a devenit gasirea unor solutii pentru cresterea productiei agricole, insistandu-se pe incurajarea exportului prin micsorarea taxelor de export pentru produsele agricole, a celor de transport, incurajarea desfacerii produselor agricole pe piata proprie, acordarea de credite speciale, dar si dezvoltarea unui invatamant pe masura.

INDUSTRIA

In ceea ce priveste industria, statul roman a incercat imediat dupa razboi, prin masurile adoptate, depasirea situatiei grele care exista in intreaga economie nationala. Astfel, in luna ianuarie a anului 1919, a luat fiinta Directia Refacerii in cadrul Ministerului Industriei si Comertului, directie ce urma sa aiba in vedere achizitionarea si transportul marfurilor din strainatate in tara. De asemenea, prin intermediul Societatii Nationale de Credit Industrial, infiintata in anul 1923, statul a finantat intreprinderi metalurgice, precum: Fabrica de Sarma de la Campia Turzii (1922), Uzinele Titan - Nadrag - Calan (1924), Cposa Mica - Cugir (1925), intreprinderi constructoare de masini - Malaxa (1926), I.A.R.-Brasov (1926). Potrivit datelor statistice, aproximativ 60% din totalul intreprinderilor care existau in anul 1930, au luat fiinta dupa 1918, forta motrica utilata crescand cu 25%, valoarea productiei cu 146%, combustibilul cu 37%, iar materia prima consumata cu 128%.

Demn de remarcat este faptul ca industria Romaniei a depasit greutatile economice aparute dupa primul razboi mondial, inregistrand progrese insemnate in perioada 1923 - 1929, avand un ritm de dezvoltare de 5,4% pe an.

Pana in anul 1928, legislatia si dezvoltarea industriala a urmat doctrina liberala "prin noi insine", dupa aceasta data, prin venirea Partidului National Taranesc la guvernare, a fost declansata "o miscare legislativa" care a vizat constituirea unui "complex economic axat pe dezvoltarea industriilor aflate in stransa legatura cu agricultura", aceasta urmand sa se realizeze prin colaborarea cu capitalul strain, prin politica "portilor deschise".     

O trasatura caracteristica a perioadei interbelice a fost si aceea ca finata straina in Romania nu si-a extins dominatia prin investitii directe ci doar prin reinvestirea unor parti ale profiturilor. Petrolul, cerealele si lemnul, ca de altfel, si conditiile avantajoase de exploatare a acestor bogatii, datorita fortei de munca foarte ieftine, au constituit motive suficiente pentru ca monopolurile straine sa manifeste un interes deosebit pentru economia romaneasca.

In societatile petrolifere infiintate pana in anul 1928, capitalul romanesc a participat in proportie de doar 22,4, in timp ce capitalurile franceze, engleze si belgiene au detinut marea majoritate a capitalului, aceasta in urma prevederilor Tratatului de la Versailles, care a stipulat confiscarea si impartirea capitalurilor germane si austro-ungare, preponderente pana atunci, intre Romania, care trebuia sa primeasca 51% din acestea, si Marea Britanie si Franta, cate 24,5%.

FINANTELE

Anul 1920 a insemnat un punct de reper in evolutia finantelor tarii prin realizarea unificarii monetare, prin retragerea din circulatie a rublelor din Basarabia si a coroanelor din Transilvania si Bucovina.

In primul deceniu interbelic, au mai existat, de altfel, incercari de stabilizare a monedei nationale, acest fapt realizandu-se in anul 1929, cand s-a reusit stabilizarea monetara la un curs de 32 de ori mai mic decat cel antebelic.

Evident, pe fundalul situatiei grele interne de la finalul conflagratiei mondiale, datoria externa a Romaniei a ajuns in anul 1921 la 2,9 miliarde lei, datorie care va creste treptat in perioda crizei economice mondiale.

COMERTUL

Balanta comerciala a Romaniei, trei ani consecutiv - 1919, 1920 si 1921 a fost negativa: - 3.658 milioane lei in 1919, -3.532 milioane lei in 1920 si -3.882 milioane lei in anul 1921. Urmatorii trei ani balanta comerciala a Romaniei a fost activa pentru ca, in 1925 (depresia monetara externa), sa se inregistreze din nou un deficit de 786 milioane lei.

Tarifele vamale adoptate de tara noastra in aceasta perioada au fost in concordanta cu masurile protectioniste practicate in cadrul comertului general. Astfel, tarifele vamale adoptate in iulie 1921, in august 1924 (autor principal- Vintila Bratianu, care s-a incadrat, de altfel, in politica liberala "prin noi insine"), in martie 1926, culminand in 1927 cu "tariful Manoilescu", au avut certe caracteristici protectioniste.

In privinta exporturilor, se poate observa cu usurinta un control strict al statului manifestat cu pregnanta la finele conflagratiei mondiale (taxe la export si un comision de 2% asupra valorii exportului si importului), prin Directia Generala a Comertului, ce emitea autorizatii de export, pana in mai 1920, prin impunerea comertului in compensatie, asigurandu-se produsele de prima necesitate (in iunie 1919 au fost introduse taxe de export la produsele agricole). Daca in 1919 valoarea produselor exportate a fost de 104 milioane lei, in 1922 s-a ajuns la 14.039 milioane lei, un salt destul de mare inregistrandu-se anul urmator, si-anume, 24.594 milioane lei. Dupa anul 1925, cand a fost abandonata politica revalorizarii, mizandu-se pe ideea stabilizarii, volumul produselor importate a depasit pe cel exportat de Romania.

Principalele produse romanesti care erau destinate exportului au fost cele petrolifere, cerealele, lemnul, animalele vii, legumele si semintele precum si produse alimentare si animaliere. Totusi, imediat dupa incheierea razboiului, in 1919 Romania a importat aproximativ 230.000 t cereale si peste 18.000 t alte produse alimentare, ajungand ca in 1920 sa se exporte 1.031,3 t cereale si leguminoase (exportul de cereale a inregistrat cote maxime in anii 1923, 1927 si scaderi in 1920, 1925, 1928). Mult mai tarziu, abia in 1929, produsele petrolifere au intrecut cu 2,3% procentul de export al cerealelor. De asemenea, sub regimul Legii minelor din 4 iulie 1924, sporul productiei petrolifere a depasit de cca 2,5 ori mai mult nivelul anului 1924.

Principalele articole importate dupa 1919 au fost cele finite (87,6%), urmate de alimente (10,4%), materii prime si semifabricate, volumul importului ramanand pana in 1926 la un nivel ridicat si constant.

TRANSPORTURILE

Desi situatia transporturilor interne la finalul primului razboi mondial era dezastruasa, treptat, si acestea au cunoscut o evolutie semnificativa.

Amintim in acest sens efoturile depuse de statul roman in vederea realizarii unui transport interurbam modern, de exemplu, transportul cu autobuzul care a fost introdus inca din anul 1921.

Progrese remarcabile au fost inregistrate si in transportul feroviar, prin modernizarea sistemului de semnalizare si dirijare sau acoperirea necesarului de vagoane si locomotive.

Totodata, Romania a dispus si de un important transport prin conducte, aproximativ 760 km, care au legat zona petroliera din Valea Prahovei cu Bucurestii, Constanta, principalul port maritim al tarii, cel prin care au fost exportate cele mai mari cantitati de produse petrolifere si Oltenita.

In anul 1920, Romania a creat impreuna cu Franta, cea dintai companie aviatica din lume pentru traseul Paris - Viena - Budapesta - Belgrad - Bucuresti - Istanbul.

In ceea ce priveste transportul pe apa, mintim faptul ca Romania dispunea inca din perioada moderna de doua servicii proprii, este vorba despre Navigatia Fluviala Romana infiintata in anul 1890 si de Seviciul Maritim Roman din anul 1895.

Cu navele Serviciului Maritim Roman au fost reluate, incepand cu luna ianuarie a anului 1919, cursele pe linia Galati - Istanbul - Pireu - Alexandria.

In anii 1920 - 1921, traficul de pasageri si marfuri din si spre Constanta a fost asigurat de un singur tren de persoane si unul de marfa (ocazional doua) precum si trenuri de petrol. Cel de persoane ajungea in gara din oras, trenurile accelerate si exprese existente in legatura cu navele Serviciului Maritim Roman inainte de declansarea conflagratiei mondiale neintrand imediat in circulatie. Trecerea peste Borcea se efectua fie prin transbordare, fie pe un pod de nave. In perioada mentionata, navele S.M.R. au efectuat o cursa de doua ori pe luna intre Galati - Constanta - Constantinopol - Pireu - Napoli si altele de doua ori/luna doar pana la Istanbul, linia fiind prelungita in mod exceptional pana la Marsilia.

In 1923, S.M.R. a infiintat o noua linie Constanta - Haiffa - Iaffa, in fapt, o singura cursa pe luna, ce transporta indeosebi emigranti evrei, majoritatea din Polonia spre Palestina.

Un an mai tarziu, la Constanta, ajungeau in si spre oras, cinci trenuri de calatori (doua accelerate, doua personale si unul mixt), unul in port, o data pe saptamana, fiind in legatura cu navele S.M.R., toate navele postale cu serviciu regulat de pasageri si posta beneficiind de o reducere cu 50% a taxelor portuare.

In 1924, navele S.M.R. - Romania, Regele Carol I, Imparatul Traian, Principesa Maria, Durostor si Dacia au realizat curse spre Iaffa, Alexandria, Cospoli si Pireu, pentru prelungirea liniilor sale pana la Marsilia, societatea romaneasca incheind un contract cu Societatea de Navigatie Nationala a Greciei. Incepand cu 14 februarie 1926, Linia Constanta - Constantinopol - Pireu a fost prelungita din nou pana la Alexandria, deoarece incepand cu anul 1922 ea a fost intrerupta.     

In 1927, navele Dacia, Romania, Regele Carol I si Principesa Maria au servit linia Constanta - Constantinopol saptamanal si linia Constanta - Constantinopol - Pireu - Alexandria, in anuntul publicitar al S.M.R. specificandu-se ca sunt linii directe si rapide, "legate" de trenurile accelerate romanesti si "de lux" internationale pentru toate tarile din Europa.