DIAGNOZA, ANALIZA SI CATEGORII DE INTERVENTII IN CAZUL CONSTRUCTIILOR ISTORICE

DIAGNOZA, ANALIZA SI CATEGORII DE INTERVENTII IN CAZUL CONSTRUCTIILOR ISTORICE

Analiza multicriteriala.

Se analizeaza aspecte artistice, istorice, socio-economice, stilistice si structurale. Nu exista pana astazi retete clare de reabilitare care sa formeze o metodologie.

Reabilitarea este un proces ce implica transformarea dar si conservarea obiectivului (a materiei istorice careia i se acorda astazi o mare importanta deoarece garanteaza autenticitatea). Proiectul de restaurare trebuie sa tina seama de datele istorice ale locului, dar si de situatia reala din zilele noastre. Se poate mentine functia veche a unei constructii (poate fi si spatiu verde) sau se poate gasi o alta functiune mai potrivita, daca conditiile date cer acest lucru. Trebuie tinut cont de conservarea identitatii obiectivului, de specificul functiunii viitoare a spatiului si de eficienta tehnico-economica a interventiei. Ultimul aspect enumerat garanteaza rentabilitatea interventiei, sau posibilitatea realizarii lucrarii in conditiile economice date.

Din punct de veder tehnic trebuie sa pastram cat mai mult posibil din obiectivul istoric si sa introducem elemente noi cat mai putine. Scopul este recuperarea calitatilor initiale ale obiectivului in urma reabilitarii. Trebuie in acest scop sa intelegem logica si caracteristicile structurilor portante traditionale cu ajutorul carora s-au realizat constructiile istorice. Din punct de vedere tehnologic, material, economic si social obiectivele construite au diferite nivele de performanta, care reflecta starea lor fizica si valoarea lor. Reabilitarea are ca scop marirea gradului de performanta a obiectivului. Inainte de a incepe procesul de proiectare este important sa fie clar stabilite cerintele de performanta. In Romania, utilizarea conceptului de performanta pentru evaluarea calitatii constructiilor este prevazuta de Legea 10/1995, care precizeaza: "calitatea constructiilor este rezultatul totalitatii performantelor de comportare a acestora in exploatare, in scopul satisfacerii, pe intreaga durata de existenta, a exigentelor utilizatorilor si colectivitatilor."

Sub rezerva unor lucrari normale de intretinere, cerintele de performanta trebuie sa fie respectate pe timpul unei durate de viata rezonabile din punct de vedere economic.

CONCEPTUL DE DIAGNOZA

Se constata in practica europeana extinderea conceptului de diagnoza de la constatarea eventualelor avarii structurale si evaluarea gradului de siguranta la definirea caracteristicilor si performantelor unei constructii existente in ansamblul sau.

Diagnoza trebuie sa stabileasca degradarile diferite suferite de un obiectiv construit in timp, gravitate acestora si posibilitatile de eventuala remediere. Trebuie stabilita si starea edificiilor in comparatie cu cerintele actuale, prin comparatie cu normativele de astazi referitoare la structura constructiilor. Diagnoza este o faza importanta ce trebuie parcursa inainte luarii deciziilor si inaintea proiectarii. Daca constructiile studiate au fost executate in tehnici traditionale, asa cum este de obicei cazul, trebuie in primul rand studiate si intelese aceste tehnici. Analiza se face punctual pe un obiectiv, sau poate fi analizata o intreaga zona urbana. Diagnoza poate avea semnificatii diferite, in functie de scara la care se efectueaza analiza. Cu cat scara este mai mare si informatiile mai numeroase, cu atat creste si complexitatea analizei si dificultatea problemei. Organizarea continutului diagnozei variaza in functie de: scara sistemelor studiate, problematica propusa, metodele de investigare folosite, obiectivele propuse, conditiile de observare, mai mult sau mai putin favorabile.

Exista diagnoza teritoriala, urbana, pe obiect construit, sau pe o parte dintr-un obiect- fiecare avand complexitatea lor caracteristica. De obicei prin diferitele tipuri de diagnoza urmarim rezultate si scopuri diferite. O abordare corecta stiintifica presupune aplicarea unor metode de diagnosticare clare, care prevad care sunt elementele studiate, si modul de evaluare, pentru a elimina erorile.

Diagnoza generala: isi propune evaluarea tuturor categoriilor de probleme (complexitate maxima) pentru toate partile organismului construit analizat (extindere maxima).

Diagnoza sectoriala: se aplica cu referire la o anumita categorie de probleme (de exemplu performantele structurale, cele de confort etc) pentru intregul organism construit.

Diagnoza locala: pentru o anumita parte a organismului construit, sunt luate in considerare diversele probleme de diverse feluri pe care acea parte le implica.

Diagnoza specifica : ia in considerare o categorie de probleme bine definite, cu referire la o anumita parte a organismului construit (de exemplu diagnoza fundatiilor, sau a peretilor etc. )

Dupa alte considerente am putea distinge:

Diagnoza indirecta: care se bazeaza pe prelucrarea de informatii disponibile, eventual rezultate din analize desfasurate in alte imprejurari.

Diagnoza directa: se bazeaza pe informatii obtinute prin observatii la fata locului. In general se refera la patologia, uzura fizica si cea morala, a sistemului construit si a partilor sale; poate fi operata in mai multe feluri:

1. la vedere - atunci cand experienta expertului poate fi suficienta pentru formularea unor prime ipoteze
2. cu tehnici non-distructive - in acele cazuri cand se formuleaza evaluari la fata locului fara prelevari de probe
3. pe probe de materiale - atunci cand sunt necesare analize cu aparatura de laborator.

Alte informatii posibil de obtinut in mod direct, spre exemplu prin anchete, privesc conditiile de utilizare sau ale activitatilor adapostite etc.

In functie de acuratetea si precizia diagnozei avem:

complexitatea diagnozei masoara raportul intre problema studiata si cantitatea observatiilor facute

extensia diagnozei, masoare raportul dintre numarul de puncte studiate si amploarea problemei in ansamblu

precizia diagnozei - masoara gradul de aproximare adoptat pentru problemele studiate.

durata diagnozei -acuratetea in ceea ce priveste observarea in timp

Avand in vedere posibilitatile si limitele operative diferite ce caracterizeaza diferitele tipuri de diagnoza, in fata unui caz concret apare necesitatea deciziei asupra modului de a aproba practic acest demers; este necesar deci a concepe diagnoza in functie de problemele avute in vedere si de conditiile specifice in care ea actioneaza.      

Diagnoza se face deci in functie de obiectivele propuse si de dificultatile intalnite pe parcurs. De asemenea diagnoza trebuie sa tina cont de fazele de proiectare pe care le deserveste, furnizand informatia necesara. Metodele de diagnoza trebuie sa fie din aceasta cauza adaptabile si flexibile in toate imprejurarile. Proiectantul trebuie sa coordoneze si sa urmareasca toate fazele diagnozei, sa o conduca in spiritul ei si in functie de necesitatile proiectului ce se va realiza. De multe ori trebuie sa se recurga la diferiti specialisti din diverse domenii, pentru a realiza analize necesare mai sofisticate. Proiectantul trebuie sa posede cunostinte diverse pentru a putea urmari si conduce intreaga activitate.

Pre-diagnoza presupune o actiune de analiza de inceput. Prin acest procedeu se stabilestre de obicei ce se va reabilta si se stabilesc calitativ si cantitativ degradarile existente. Se stabilesc obiectivele de reabilitat din zona studiata, se evalueaza efortul necesar. Dupa ce este lamurita oportunitatea interventiei, pre-diagnoza furnizeaza datele necesare pentru primele decizii de proiectare cu referire la problemele tehnice ce trebuie rezolvate, amploarea interventiilor pe categorii de lucrari, directiile de aprofundare a investigatiilor pentru faza de diagnoza detaliata.

Trebuie studiata in cadrul prediagnozei si influenta mediului inconjurator, a zonei in care se afla obiectivul sau obiectivele (context urban, facilitati, vecinatati deranjante etc. ) O prediagnoza bine facuta poate preintampina o serie de probleme de mai tarziu ce apar in timpul proiectarii.

Este important pentru lucrarile de reabilitare sa cunoastem valoarea reala a investitiei necesare pentru o anumita lucrare, si sa putem calcula daca investitia respectiva este rentabila. Pentru estimarea costurilor si evidentierea raportului cost/calitate      in diferite ipoteze, in anumite tari cu traditie in domeniul reabilitarii se utilizeaza metode de evaluare rapida bazate pe preturi unitare determinate statistic la nivel national (Franta), sau la nivel zonal. Oricum operatiile de reabilitare sunt in interesul societatii in ansamblul ei, deoarece se salveaza astfel obiecte de patrimoniu.

Diagnoza aprofundata se face pe baza informatiilor generale stabilite de pre-diagnoza. Ea urmareste stabilirea aspectelor cantitative ale degradarilor.

Diagnoza detaliata furnizeaza datele necesare pentru fundamentarea deciziilor definitive de proiectare, cu referire la:

Compatibilitatea de folosinta

Atitudinea propusa: conservare, ameliorare, transformare.

Categoriile de lucrari necesare

Tehnologia de executie.

Diagnoza presupune:

A)      Analiza functiunii. - Dimensiuni, caracteristici, echipament, utilizare, corelare functionala

B)      Analiza tehnica.- Analiza elementelor structurale la constructii, drumuri, retele. Constructiile vechi implica multe probleme complexe:

starea de conservare fizica, ca urmare a unor procese de degradare fizice naturala si patologica, suferite in timp. Posibilitatile de interventie depind de caracteristicile materialelor si procedeele constructive.

Cu ocazia interventiei tehnologia folosita trebuie sa fie in concordanta cu tehnicile traditionale folosite pentru a se comporta bine in timp.

Trebuie sa evitam pe cat posibil inlocuirea elementelor istorice care dau autenticitate constructiei.

ANALIZA SIMPTOMELOR DE DEGRADARE

Degradarile       vizibile (patologii) nu inseamna neaparat faptul ca o cladirea este in momentul prezent intr-un curs de degradare, poate fi rezultatul unor fenomene din trecut. Putem considera ca simptome de degradare:

Lipsa unor elemente : decoratii, invelitoare, elemente de lemn etc.

Fenomene de discontinuitate sau desprinderi: fisuri, desprinderi intre parti, rosturi neprotejate,

Fenomene deformative: pierderi de planeitate, modificari de curbura, de unghiuri, de dimensiuni etc.

Fenomene de degradare a materiei: modificari fizico-chimice ale straturilor superficiale, care afecteaza culoarea, textura, luciul sau granulatia suprafetelor, coeziunea superficiala, modificari in structura interna a materialelor ce duc la reduceri ale rezistentei mecanice, a capacitatii de protectie, izolare etc.

Disfunctionalitati si defectiuni: intreruperi, limitari sau discontinuitati de functionare a instalatiilor si echipamentelor.

De obicei apar simultan mai multe tipuri de simptome la constructiile vechi, iar degradarile materiei implica si alte fenomene. Aceste simptome de degradare reprezinta raspunsul materiei la trecerea timpului, in principal a agentilor atmosferici si la evenimentele telurice.

Degradarea oricarui material este urmarea unui proces care include fenomene fizice, chimice, si biologice induse de factorii de mediu, si are evolutii foarte diverse in functie de natura, intensitatea si frecventa cauzelor, pe de o parte si in functie de particularitatile materialelor si ale procedeelor constructive.

Proprietatile fizice si chimice ale materialelor au un rol determinant in ceea ce priveste evolutia proceselor de degradare si manifestarile lor vizibile. Intelegerea fenomenelor si identificarea cauzelor degradarilor este conditionata de cunoasterea materialelor folosite.

Analiza starii de degradare presupune identificarea si localizarea simptomelor de diverse categorii, la nivelul componentelor sistemului construit. Informatia este sintetizata in reprezentari grafice, tipul si extinderea fenomenelor fiind ilustrate prin coduri grafice, insotite de material fotografic martor.

In raport cu simptomele constatate si patologia specifica materialelor puse in opera, pot fi formulate ipoteze in ceea ce priveste cauzele degradarii si indicate eventualele investigari succesive necesare.

Identificarea cauzelor degradarilor

Identificarea cauzelor constituie premiza indispensabila pentru stabilirea continutului interventiei, respectiv a terapiilor patologiei constatate.

Degradarea oricarui material sau componente este urmarea unui proces care se desfasoara in timp cu evolutii foarte diferite functie de particularitatile materialelor si ale procedeelor constructive, pe de o parte, functie de natura, intensitatea si frecventa cauzelor, pe de alta parte.

Factori congenitali: defecte si vicii ascunse ale materialelor, utilizarea unor materiale si procedee de construire improprii conditiilor de functionare, erori de proiectare sau executie.

Factori climatici ciclici- ploaie, zapada, inghet, radiatii solare- cu o revenire ciclica zilnic sau sezonier.

Factori aciclici : (permanenti sau ocazionali),: poluare, vibratii, atacuri biologice- actioneaza cu frecventa si intensitate foarte diferita.

Factori de functionare - legat de functiune se distruge materialul in timp, imbatraneste, se uzeaza.

Factori accidentali: legat de incidente ocazionale - lovituri, scurgeri de lichide sau gaze.

Factori catastrofici: cutremure, alunecari de teren sau surpari, inundatii, explozii, incendii, trasnete, uragane.

Acesti factori reprezinta conditiile patogene ale procesului de degradare. Majoritatea acestor fenomene au la origine prezenta apei. Aproape toate materialele traditionale sunt poroase si sensibile la umezeala. Umiditatea prezenta in materiale duce in timp la degradari fizice, chimice si biologice. In mediul sau mecanic-climatic fiecare cladire sau obiect are un comportament in timp. Starea constructiilor si a obiectelor se rasfrange in modul cum se simt utilizatorii spatiului.

In decursul procesului de restaurare trebuie sa tinem cont atat de valoarea culturala, cat si de valoarea de utilizare a obiectelor si constructiilor. Interventia se poate limita la o actiune sumara de consevare pentru salvarea edificiului, sau poate deveni o interventie complexa si costisitoare. Exista si numeroase grade intermediare de abordare. Interventiile mari favorizeaza cresterea valorii de utilizare iar cele mai mici pastreaza mai bine valoarea culturala. Analiza trebuie sa fie cea care sa indice care este tipul de interventie potrivita in conditiile date.

CATEGORII DE INTERVENTII

Stabilirea si definirea unitara a unor categorii de interventii si a lucrarilor pe care aceste interventii le implica asupra cladirilor existente este necesara, pentru a nu lasa loc in practica posibilitatii unor interpretari diferite ale diverselor prevederi legislative, dupa cum s-a aratat anterior. Aceste categorii de interventii ar urma sa acopere domeniul larg al diverselor comportamente operative posibile in cadrul "reabilitarii" de la intretinere obisnuita, pana la restaurare sau interventii de restructurare globala.

Intretinere curenta : lucrari locale necesare mentinerii in eficienta a organismului construit : reparatii, refaceri si inlocuiri de finisaje, componente nestructurale, instalatii si echipamente.

Intretinere speciala: Inlocuirea unor componente ale constructiei, ca si pentru realizarea unor servicii igienico-sanitare si tehnologice, fara modificarea volumelor si suprafetelor: consolidarea locala a unor elemente structurale; desfiintarea sau realizarea unor noi elemente (pereti) nestructurale.

Asanarea conservativa: ansamblu sistematic de lucrari destinate conservarii constructiilor si asigurarii functionalitatii lor, cu respectarea caracteristicilor tipologice, formale si structurale: consolidare de ansamblu a constructiei, introducerea de instalatii si echipamente noi, eliminarea umiditatii si introducerea unor sisteme specifice de protectie; ameliorarea izolarii termice si a consumului de energie daca este cazul, demolarea unor componente adaugate cu efecte defavorabile.

Restaurare: lucrari de asanare conservativa integrate unei interventii complexe de refacere a unitatii de imagine a constructiei.

Restructurare partiala lucrari ce conduc la transformarea partiala a constructiilor, prin refacerea, inlocuirea, eliminarea sau adaugarea unor componente constructive.

Restructurare globala: lucrari ce conduc la transformarea totala a constructiei: recompartimentari, modificari majore.

REABILITAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT

Este unanim recunoscut astazi in lume faptul ca pastrarea continuitatii istorice este indispebsabila pentru mentinerea unui mediu care sa permita omului gasirea propriei identitati in conditiile unei societati aflate in proces de transformare.

O noua conceptie urbanistica incearca sa regaseasca spatiile inchise, dimensiunea umana, intrepatrunderea functiunilor varietatea socio-culturala ce caracterizau candva tesuturile urbane vechi. S-a descoperit ca pastrarea constructiilor existente favorizeaza in general economia de resurse si lupta impotriva risipei, una dintre marile preocupari ale societatii contemporane. Pe de alta parte activitatea de conservare a patrimoniului construit vechi recurge la artisti si artizani cu calificare speciala, al caror talent si indemanare trebuie pastrate si transmise mai departe. Reabilitarea patrimoniului construit reduce miscare populatiei si extinderea oarselor in teritoriu.

In ultimele decenii, diverse documente internationale afirma vointa promovarii unei politici europene comune si a unei actiuni concertate in sensul conservarii identitatii culturale a oraselor istorice, recomandand tarilor semnatare adoptarea de masuri legislative, administrative, financiare, si educative necesare pentru punerea in aplicare a unei politici de conservare integrata a patrimoniului arhitectural si pentru stimularea interesului public catre o astfel de politica.

Atentia nu se indreapta catre o protejare punctuala a monumentelor. Urbanistii trebuie sa recunoasca faptul ca spatiile nu sunt la fel si ca este necesar ca ele sa fie tratate in functie de caracteristicile lor specifice. Integrarea valorilor estetice si culturale ale patrimoniului arhitectural trebuie sa conduca la fixarea unor obiective si reguli de organizare particulare pentru ansamblurile vechi. Acest fapt nu trebuie sa se limiteze la suprapunerea necoordonata a regulilor curente de planificare urbana si a normelor specifice de protectie a constructiilor vechi.

De aceea este indispensabil un dialog permanent intre conservatori si urbanisti.

Planificarea salvgardarii oraselor si cartierelor istorice trebuie precedata de studii interdisciplinare si pluridisciplinare. Ca principal instrument operativ intocmit pe baza acestor studii, planul de reabilitare (sau plan de salvgardare, cum este denumit in Carta de la Washington) trebuie sa identifice cladirile sau grupurile de cladiri, parcurile si statuile, ce trebuie protejate in mod deosebit, conservate in anumite conditii, sa defineasca principalele directii si modalitati de actiune, la nivel juridic, administrativ, financiar si tehnic si tinzand catre o intergrare armonioasa a cartierelor istorice in ansamblul oraselor.

O politica de dezvoltare "durabila" conceputa in spiritul documentelor internationale, trebuie sa favorizeze, pe cat posibil, conservarea si utilizarea cladirilor si a spatiilor publice a caror importanta nu justifica neaparat o protectie in sensul Legii monumentelor, dar care contribuie la valoarea de ansamblu, din punct de vedere al ambientului urban specific. Este vorba in principal de cladirile, pietele, parcurile care compun tesutul urban traditional.