Cultura si civilizatia Chinei antice

Cultura si civilizatia Chinei antice.

Valoarea si amplitudinea creatiilor culturii si civilizatiei chineze impresioneaza prin grandoarea si vechimea lor de aproape patru milenii, in spatiul geografic imens de-a lungul marilor fluvii din Extremul Orient: Huang-Ho, Yangtze si Zhuziang, unde prin fertilizarea tehnologica (irigatii, asanari, etc.) a acestor bazine fluviale s-a constituit una din primele civilizatii ale antichitatii, alaturi de cea egipteana, sumeriana-mesopotamiana si indiana. V tea cadrului geografic ofera o mare varietate de conditii naturale si climatice specifice zonelor muntoase, stepelor, deserturilor, campiilor fertile sau mlastinoase si de jungla, care au contribuit la configurarea a doua centre economice legate in nord de bazinul Fluviului Galben si in partea centrala si de sud de bazinele fluviilor Albastru si al Perlelor.

In urma cu cca. 3-4 mii de ani i.Hr. in bazinele fluviilor din spatiul civilizatiei chineze, oamenii s-au indeletnicit cu agricultura, vanatoarea si pescuitul, precum si in activitati mestesugaresti de producere a ceramicii policrome si a prelucrarii metalelor.

Dovezile arheologice evidentiaza ca in nordul Chinei, cu clima uscata si rece, se intinde o imensa campie aluvionara foarte fertila in conditii de irigare unde se asigura bogate culturi de mei si grau. In schimb, zona sudica a Chinei are o clima subtropicala umeda si calda, insa cu relief accidentat, acoperit cu paduri si regiuni mlastinoase, aici s-au cultivat, din cele mai vechi timpuri, orezul, ceaiul si dudul pentru cresterea viermilor de matase.

Chinezii din punct de vedere etnic apartin familiei turano-mongolice, penetrand din N-V Chinei peste populatia bastinasa de neam tartaric (Miao) impinsa treptat, treptat spre S-V, a caror urmasi traiesc in grupuri mici intr-o regiune muntoasa. In legatura cu directiile de raspandire si sedentarizare a acestor populatii in China antica sunt emise diverse ipoteze. Cert ramane un fapt de necontestat de nimeni ca prin calitatile lor umane (harnicie, cumpatare, inventivitate, inteligenta si ospitalitate), chinezii au realizat de timpuriu un inalt nivel de cultura si civilizatie pe acest imens teritoriu .

Capacitatea culturii si civilizatiei chineze de asimilare si integrare lenta a culturii altor populatii (autohtone sau intrate in spatiul chinez) se explica prin unitatea si omogenitatea ei realizata, fara indoiala, si prin caracterul unificator al scrierii chineze. Cele 214 semne ideografice nu traduc fenomene exprimate prin litere, aceste semne sugereaza imagini concrete, ceea ce a facut ca ideogramele scrierii chineze sa fie adoptate si de alte popoare asiatice care nu vorbesc limba chineza. Daca in jurul anului 1700 scrierea chineza continea ≈ 40.000 ideograme, in dictionarul modern sunt peste 8.000, din care cca. 3.000 sunt utilizate curent in mass-media.

De-a lungul secolelor limba scrisa, artificiala si culta s-a impus ca un factor de stabilitate istorica si culturala, iar din 1919 a fost adoptata si in scris ca limba vorbita de marea majoritate a populatiei chineze. Ca limba monosilabica, chineza are o gramatica simpla, fara flexiunile caracteristice altor limbi vorbite pe glob. Cuvintele chineze sunt formate din doua sau mai multe morfeme monosilabice care exprima sens logic conversatiei. De pilda, limba literara chineza opereaza cu cca. 400 de monosilabe, in timp ce unele dialecte ajung la cca. 5.000, iar cuantumul semantic al limbii chineze depaseste 30.000 de semne semantice, care in final trebuie sa fie acoperite de cele 400 monosilabe sonore. In prezent scrierea chineza este singura scriere ideografica din lume folosita de peste 4.000 de ani de cca. un sfert din populatia globului. Aceasta scriere, asa cum subliniaza O. Dramba, "s-a dovedit apta de a exprima cele mai subtile nuante ale gandirii si sentimentului, de a crea opere filosofice de o rara originalitate si profunzime, precum si una din cele mai rafinate literaturi ale lumii antice si medievale"[1].

Antologia celor mai vechi scrieri literare chineze, transmise pe cale orala, de-a lungul multor secole, este grupata in 5 opere semnificative creatiei si intelepciunii din China antica. Astfel, Cartea Documentelor (Yi-Ying sau Yi-King) cuprinde fragmente despre fapte povestite care apartin in special legendei, cu privire la rege si institutiile monarhiei chineze; Cartea primaverii si a Toamnei (Shu-Jing sau Su-King), o cronica a evenimentelor istorice (sec.VIII-I i.H.) realizata de Kong-Fuzi (confucius latinizat); Cartea Schimbarilor este un manual de divinatie in care "semnele" sunt interpretate in raport cu schimbarile din cadrul naturii; Cartea Ritualurilor (Li-Ki sau Li-Ji) cuprinde texte despre normele de comportare a oamenilor la toate nivelurile sociale; Cartea cantecelor (Ciun-Cien) este opera cea mai reprezentativa a literaturii chineze ce contine 311 poezii din cele 3.000 selectate in opera lui Kong-Fuzi.

*

Civilizatia chineza cuprinde in dezvoltarea sa istorica mai multe perioade marcate de diversele dinastii care si-au pus amprenta asupra organizarii politico-statale a Chinei. Istoria chineza isi afla inceputurile sale antice in traditia legendelor, mai mult sau mai putin fanteziste, despre personaje si fapte de civilizatie materiala si spirituala realizate in cadrul acestei arii geografice.

Sapaturile arheologice efectuate dau informatii cu privire la prima epoca din istoria Chinei legata de dinastia Xia (sec. XXI i.Hr.) cand si-a facut aparitia cea dintai organizare statala, in valea Fluviului Galben, corespunzatoare civilizatiei neolitice specifice ceramicii negre si policolore (negru, rosu si alb) chinezesti. Dupa cinci secole urmeaza perioada dinastiei Shang ce dureaza pana la 1066 i.H., care la randul sau va fi supusa de triburile Zhon. Format in N-V Chinei, regatul Shang se structureaza in ultima sa perioada ca un sistem social in care regele, stapanul absolut al tarii si seful cultului de stat (cultul stramosilor), impartea pamantul anturajului sau, capeteniilor tribale in schimbul obligatiei acestora de a furniza trupe in situatii de razboi. Societatea chineza, sub aspect economic, era preponderent legata de agricultura (cultura cerealelor), cresterea viermilor de matase, care va juca un rol important in economia chineza in toate timpurile. Civilizatia tehnica a acestei epoci este legata de prelucrarea si turnarea bronzului sub diverse forme si ornamente si de continuarea produselor ceramice.

Pe plan social, prin guvernarea autocratica si legislatia excesiva (taxe, biruri, etc.), abuzurile si injustitia birocratica vor genera nemultumiri populare care vor duce la prabusirea statului Shang in fata triburilor Zhan, inferioare ca nivel de civilizatie.

Regii Zhan vor cauta sa asimileze cultura predecesorilor sai, organizand un sistem militar de fortificare a oraselor conduse de dictatori militari. Este perioadele amenajare a cursurilor de apa prin indiguiri, asanarea mlastinilor, cand se amplifica activitatile mestesugaresti si comerciale in centrele urbane. Societatea chineza in aceasta epoca se structureaza pe plan social tot mai rigid, iar pe plan politic regele ramane stapanul suprem si "vasal" al Cerului in timp ce monarhia devine ereditara, fiind totusi sustinuta de principii etice si speculatii filosofice pe baza unui cod de morala practica cu implicatii umanitare.

Confucius (Kong-Fu-Zi, 551-479 i.H.) considerat primul ganditor care formuleaza o conceptie umanista bazata principii filosofico-morale, omenie, cunoastere, curaj si dreptate, pe care fiecare individ trebuie sa le transforme in norme de viata. Pe baza acestor principii apar numeroase scoli filosofice de un subtil rafinament metafizic, epoca in care s-a realizat opera literara, Cartea Cantecelor si s-a afirmat arta bronzului si a jadului.

Epoca dinastiei Zhan este legata de activitatea unor mari ganditori, precum Kong-Fu-Zi (Confucius), Lao-zi, Mo-zi, Meng-zi, considerati fondatorii "epocii clasice" in istoria culturii si civilizatiei din China antica.

Sistemul social-politic chinez intra intr-o criza accentuata incepand cu mijlocul secolului al VIII-lea i.Hr. ca urmare a subminarii autoritatii regale generata de conceptia si decaderea anturajului curtii, a crimelor si imoralitatii clasei nobiliare chineze, care s-a dovedit neputincioasa in fata invaziilor tatare si a rascoalelor interne. Timp de peste 250 de ani, luptele pentru putere vor marca o perioada de haos, de decadenta politica si economica, cunoscuta sub denumirea de epoca "Regatelor Combinate", cand vechile institutii si principii morale decad.

Stoparea acestei degringolade social-politice va fi realizata prin initierea unor reforme prin care taranii vor primi loturi de pamant in proprietate, vor fi intensificate lucrarile hidrotehnice de irigare si in locul nobililor vor fi numiti functionari in posturi de conducere.

Rolul important in realizarea acestor reforme a revenit dinastiei militariste Qin (255-206 i.H.) care infaptuieste pentru prima data unificare politica intr-un singur stat, marcand inceputul perioadei imperiale in istoria Chinei. Qin se proclama imparat (221 i.H.) si inlatura prin violenta sistemul regatelor feudale Zhon , instituind o administratie noua a regatului in districte si guvernatorate a stabilit o legislatie unitara cu functionari in regim militarizat, obligatoriu, a introdus in comert un sistem de masuri si greutati standardizate, modificand inclusiv vechiul sistem de scriere. De asemenea, initiaza reconstructia Marelui Zid de aparare pe o distanta de peste 2.500 de Km, cu fortarete si turnuri de paza, una din marele constructii ale antichitatii, la care se adauga circa 300 resedinte imperiale de vara amplasate pe o raza de 100 de Km in jurul capitalei, numeroasele palate, parcuri si '"drumuri regale" (late de 75 de m, si plantati cu pini). Pe plan spiritual, gandirea si educatia erau supuse cenzurii monopolului de stat, inclusiv distrugerea cartilor legate de politica dinastiei anterioare.

Urmeaza dinastia Han care reunifica toate teritoriile ce compun statul chinez astazi, inlaturand, totodata, excesele si asuprirea guvernarii Qin. Imparatii Han acorda atentie dezvoltarii agriculturii, comertului si oraselor, introduce sistemul monetar, aduce din Persia si India cultura canepei, nucului si vitei de vie. Pe plan spiritual cartile lui Confucius intra in circuitul educational, iar confucianismul devine religie de stat, alaturi de buddhism, recunoscut ca un cult oficial. Cu toate acestea spre sfarsitul epocii Han, apar organizatii secrete (ex. Turbanele Galbene - 184 d.H.) care vor sprijini diverse rascoale populare, in conditiile in care unii imparati procedeaza la masacrarea in masa a celor revoltati. Pe fondul luptelor sociale, a jafurilor si a intrigilor de palat, dinastia Han dispare in anul 220 d.H.

Urmeaza o perioada de dezintegrare politica a statului concomitent cu amplificarea buddhismului dupa care sub dinastia Sui (sec. VI d.H.) se realizeaza din nou reunificarea imperiului prin instituirea unor reforme in domeniul finantelor, justitiei si al administratiei. Se incepe constructia celui mai lung canal din lume - 1.500 Km terminat abia in secolul al XIV-lea.

In conditiile invaziei turcilor si a unor rascoale, dinastia Sui este inlocuita de dinastia Tang (618-907). Dinastia Tang marcheaza epoca de apogeu a civilizatiei chineze, cand imperiul s-a extins in toate directiile (Indochina, Mongolia, Asia Centrala) prin organizarea centrala a guvernului, sistemul de examene pentru functionarii publici, improprietarirea taranilor, dezvoltarea comertului, a facut din China un stat puternic. Viata culturala din china a stimulat creatia artistica in toate domeniile influentand intreg spatiul asiatic.

Dinastia Tang a fost inlaturata sub presiunea arabilor aliati cu turcii si tibetanii (907) si pe fondul unei mari rascoale taranesti extinsa din sudul spre nordul Chinei. Dupa 60 de ani de anarhie se impune un sef militar care fondeaza dinastia Song (960-1279) care reunifica din nou China, instaurand pacea pe plan intern intre rivali, prin demobilizarea armatei si improprietarirea taranilor, suprimarea corvezilor si inlocuirea cu impozitul personal, precum si alte facilitati cu caracter social.

Epoca de pace a favorizat, de asemenea, viata intelectuala si creatiile literare si artistice, scrierile s-au raspandit ca urmare a inventarii tapirului (xilografiei) in secolele VIII-IX d.H., care a iradiat in Asia Orientala.

Incepand cu anul 1122, imperiul Song se destrama ca urmare a invaziei triburilor tungusilor care ocupa Nordul Chinei. Peste un secol mongolii lui Gengis Khan ocupa capitala Beijing (1215) iar pana in 1279 cucereste si nordul Chinei. Stapanirea mongola a durat pana in 1368.

Hanul Kuhilai s-a proclamat imparat al Chinei si a refacut Beijingul, fondand dinastia Yuan, s-a dovedit a fi tolerant fata de cultele religioase, protejand buddhitii tibetani si chiar misionari crestini (franciscani catolici). Aceasta este perioada in care negustorii venetieni ajung in China (1271 Marco Polo a ramas 24 de ani in China).

Criza economica provoaca, peste un secol, marea rascoala (1351) condusa de un taran energic Zhu Yuan-Thang, care ocupa capitala, se proclama imparat initiind noua dinastie Ming fiind a treia de origine taraneasca. Noul imparat a desfiintat institutiile mongole si a stabilit un guvern central condus de un consiliu al imparatului format din functionari de cariera. Imperiul a fost impartit in 13 mari regiuni, impartire care a ramas pana in secolul XX, astazi fiind 18 regiuni. Dupa ce a neutralizat pericolul invaziilor mongole din nord, imperiul si-a organizat o flota fluviala si maritima, a transferat capitala definitiv la Beijing unde s-au construit maretele palate imperiale, existente si in prezent.

Imperiul Ming, dupa 1555, incepe sa slabeasca in fata atacurilor piratilor japonezi asupra oraselor de coasta si triburilor mongole care atacau din nord, astfel in 1633 populatia tungusa din N-E Chinei (Manciuria) se organizeaza intr-un stat ("dinastia manciuriana"). Ultimul imparat al dinastiei Ming se sinucide, in 1644, sub presiunea taranilor rasculati care ocupa Beinjingul. Nobilimea chineza solicita sprijinul dinastiei manciuriene care pune stapanire pe China intre, 1644-1911.

Noua dinastie Qing a fost reorganizata sub administratia manciuriana. Manciurienii reprezentau abia 2% din populatia Chinei si ca simbol al dominatiei lor obliga toti barbatii sa poarte pieptanatura cu acea coada pastrata pana la inceputul secolului nostru, in schimb aveau dreptul sa-si pastreze obiceiurile. O data cu patrunderea misionarilor iezuiti in China (1601) la curtea imperiala se studiaza matematica si astrologia europeana, se realizeaza cartografierea tarii, primele harti geodezice, atlasul Chinei (1717) si reforma calendarului. Este perioada in care portelanurile splendide din China se exporta masiv pe pietele Europei. De asemenea, se elaboreaza marile enciclopedii in secolul al XVIII-lea, poezia si proza se diversifica, romanul ajunge un gen popular iar teatrul devine tot mai rafinat.

Incepand cu secolul al XVI-lea marile Chinei vor fi dominate de negustori si navigatori europeni: portughezii fondeaza colonia Macao (1557), apoi olandezii si, in final, englezii. Anglia, la inceputul sec. al XIX-lea, introduce deliberat viciul ruinator al opiului, iar intre 1840-1842 ("razboiul opiului") englezii debarca si ocupa insula Hong-Kong devenita posesiune a coroanei pana in 1997. Celelalte puteri europene si SUA vor obtine, dupa 1844, drept de rezidenta pentru cetatenii lor in China, profitand de slabiciunea acesteia.

Situatia sociala grea determina marea rascoala taraneasca Tai-ping ("Marea Pace" cand conducatorul rascoalei se proclama imparat (1850+1864). Urmeaza razboiul Angliei si Frantei care ocupa Beijingul si obliga China la noi concesii prin tratatul din 1860. Puterile europene, cu ajutorul mercenarilor, inlatura toate regimurile chineze instaurate de rasculati, evident cu milioane de pierderi omenesti. Colonialismul european se cunoaste ca a determinat decaderea agriculturii si mestesugurilor, cu exceptia prosperitatii unor negustori chinezi. La sfarsitul secolului al XIX-lea destinul Chinei, pentru 40 de ani, a fost in mainile imparatesei Cixi, o femei cruda, egoista si obsedata de traditii conservatoare, care pierde teritorii mari in diverse conflicte cu Rusia si Japonia. Miscarea "boxerilor" contra strainilor va fi inabusita de o expeditie internationala.

La 1911 adunarea revolutionarilor din Nan Kin aleg pe Sun Yat-sen presedinte al tinerei republici care determina abdicarea monarhiei chineze. Dupa primul razboi mondial si in urma mai multor razboaie revolutionare, China intra dupa al doilea razboi (1949) sub zodia unui regim comunist de orientare ideologica chineza care cunoaste dupa moartea lui Mao-Tze-dum noi coordonate de evolutie determinate de reformele economice specifice economiei de piata in contextul pastrarii structurilor politice si ideologice comuniste.

*

In spatiul civilizatiei chineze, viata economica a fost cele mai vechi timpuri legata de munca istovitoare si tenace a taranului chinez, ceea ce a facut din agricultura temeiul intregii istorii a Chinei. Agricultura - domeniu predominant al vietii economice din societatea chineza - a facut din chinezi unul din cele mai vechi popoare sedentare din lume, care s-au ocupat, in principal, de cultura orezului, a ceaiului, viermilor de matase, a cresterii animalelor (mai ales porcul, cainele, oaia, bivolul), a pescuitului si vanatorii.

Terenul agricol era exploatat de mici proprietari arendasi sau lucratori agricoli pe ferme, nevoiti sa predea in schimbul arendei 50% din produse, la care se adaugau taxele si datoriile contractate pentru banii imprumutati, situatia sociala care se acutiza pentru taranii chinezi in conditiile neprielnice din anii de seceta sau de inundatiile catastrofale. De regula, lucratorii agricoli munceau in orezarii din primavara pana toamna tarziu, pe timp de zi lumina, pentru 50 Kg cereale pe luna, o camasa, un pantalon si o pereche de incaltaminte, fiind lipsiti de asistenta medicala sau sociala in caz de nevoie. Statutul social al majoritatii zdrobitoare a chinezilor se reducea la obligatia platii impozitelor si corvezilor pentru efectuarea unor lucrari publice: canale, drumuri, fortificatii, palate imperiale, etc., care in conditiile mizere ale disperarii si foametei generau rascoalele taranesti ce afectau intreaga societate chineza.

Despre China antica, sinologii considera ca nu se poate vorbi de un sistem social de tip sclavagist, sclavia n-a reprezentat un nod de productie, comparabil cu alte tipuri de civilizatie ale antichitatii, (sclavii proveneau din randul criminalilor, datornicilor si a unor prizonieri de razboi). La mijlocul secolului al XIX-lea, Kleaux, analizand succesiunea modurilor de productie, considera ca in zona asiatica s-a constituit, in antichitate, un "nod de productie asiatic", iar sociologul roman H. Stahl il definea "sistem tributal", deoarece taranii erau liberi, ne-legati de pamant, dar obligati la munca pe obstea comunala, care imbraca forma tributului. Caracteristic regimului proprietatii funciare, pentru China, pana in secolul al III i.Hr. este existenta obstei agrare care n-a permis aparitia proprietatii private decat tarziu in secolul al III d.Hr. din timpul dinastiei Han, care a facut trecerea de la obstea sateasca la sistemul feudal, cand pamantul putea fi obiect de vanzare - cumparare sau putea fi lasat mostenire. In aceste conditii pamantul apartinand seniorilor feudali era dat in folosinta taranilor. In China, in principal, pamantul apartinea imparatului care il distribuia vasalilor sai in schimbul unor servicii, insa nu peste mult timp marii vasali imperiali vor considera pamanturile apartinandu-le prin dreptul de mostenire, ca expresie a independentei lor economice. In schimb taranii dependenti de pamantul luat in folosire de la senior, erau obligati sa dea acestuia o parte din recolta, sa efectueze unele prestatii publice si sa participe la razboi.

Nobilimea chineza isi afla originea in descendenta ei din stramosi recunoscuti, drept pentru care poseda pamanturi, putea ocupa functii publice, transmitea urmasilor aceleasi privilegii si oficia in fata comunitatii cultul stramosilor. Nobilimea era riguros ierarhizata pe baza unor criterii care stabileau pozitia fiecaruia in anumite ranguri. De pilda, unii nobili puteau fi senior si totodata vasal al altui nobil mai bogat, iar la nivelul imperiului toti nobilii erau vasalii imparatului. Imparatul era considerat "vasal" al Seniorului din Inaltimi ("Fiu al Cerului"), fiind investit cu functii sacre de promulgare a legilor, sef suprem al justitiei si al armatei, oficiind marile sacrificii, in virtutea carora monarhia era considerata ereditara pentru primul fiu legitim. Desi, aureolat de natura divina ca "Fiu al Cerului" imparatul trebuia sa garanteze prin virtutile lui morale prestigiul si bunastarea societatii.

Un rol important in anturajul imparatului revenea functionarilor, mai ales din secolul al III-lea d.H., cand erau numiti in functii pe baza de concurs, contribuind la cresterea prestigiului si eficientei lor administrative. Concursul se organiza periodic la trei ani constand in sustinerea unor examene, in special, cu pondere in domeniul cunostintelor umaniste (litere, drept, religie, istorii si studii clasice), mai putin vizand latura pregatirii practice. Candidatii care obtineau titlul de "doctor" in litere intrau in casta celor considerati culti care-si arogau maniera distincta a mandarinilor.

Alaturi de agricultura, in sfera vietii economice a societatii chineze, un loc deosebit a revenit comertului si mestesugurilor specializate in diverse ocupatii si profesii, organizate in bresle, mai ales incepand cu secolele XII si XIII- Tot in aceste secole s-a intensificat si practica comerciala, in raport cu perioada anterioara in care negustoria nu era agreata de morala traditionala chineza. Comertul a inflorit, in special, in zona meridionala a Chinei, legat de artera navigabila (fluviul Yanzi) cat si de tarmul maritim de peste 3.000 Km, care dupa exemplul arabilor, a permis dezvoltarea navigatiei prin utilizarea busolei pe care chinezii au inventat-o. Comertul era reglementat printr-un sistem monetar impus de stat (se foloseau bancnote de hartie - sec. IX d.Hr.), iar unele articole erau monopol de stat (sare, ceai, etc.). Desi, intampinau concurenta puternica a strainilor, multi negustori chinezi au reusit sa obtina castiguri mari, mai ales cei care erau legati de asigurarea furniturilor armatei si ai celor proprietari de vase comerciale. In ierarhia comerciantilor, majoritatea o formau micii negustori ambulanti care vindeau cele mai diverse si pitoresti articole.

*

Cultura si civilizatia Chinei antice s-a impus, mai ales in ultimele secole ale antichitatii, prin valoarea creatiilor si realizarilor tehnice care insumeaza numeroase inventii si descoperiri in toate domeniile activitatii sociale. Cea mai veche si semnificativa, in suita creatiei chinezesti este legata de cultura viermilor de matase (sericicultura) de care se leaga fabricarea matasii naturale din care s-au realizat diverse articole de imbracaminte si artizanat de un deosebit rafinament estetic.

Antichitatea chineza evidentiaza existenta unor cunostinte tehnice referitoare la turnarea si prelucrarea bronzului, realizand cele mai valoroase opere de arta de bronz (ex. Leul din Tang-Rai de h = 5 m). De asemenea, in turnarea fontei (ex. payoda de fonta de la Yu-Ciuan-su) si a primelor poduri de fier. Chinezii cunosc fenomenul magnetismului (sec.I i.Hr.), pe baza caruia au ajuns la inventarea busolei utilizata apoi in navigatie. Resursele bogate de caolin au fost valorificate prin tehnica si arta portelanului in cele mai frumoase obiecte, pe care nimeni nu le-a depasit.

Tehnica orologeriei mecanice, a panzelor sub forma de trapez pentru navigatie, carma de pupa si rotile cu zbateri pentru ambarcatiuni au fost inventii chinezesti. (ex. corbiile chinezesti ajungeau din Extremul Orient pana pe coastele Africii). De asemenea, chinezii au inventat hartia (prin macerarea carpelor si fibrelor vegetale) si mai tarziu tiparul - bloc care cunoaste mai multe etape pana cand apare xilografia si, in final, caracterele mobile de imprimat (argila, lemn si metal).

In timpul dinastiei Tang pulberea se folosea pentru jocuri de artificii, utilizata mai tarziu (sec. XII d.Hr.) la confectionarea unor bombe si grenade rudimentare impotriva tatarilor. Fantezia geniului inventiv al chinezilor este vasta daca ne gandim la o multime de instrumente si obiecte din viata cotidiana a omului (ex. manivela, scara in sa, curea de transmisie, umbrela cu nervuri metalice, etc.).

Caracterul esentialmente practic al creatiilor pur tehnice se completeaza armonios si la nivelul cunostintelor teoretice cu privire la unele fenomene asupra carora chinezii au fost preocupati sa le cunoasca. Astfel, chinezii au intreprins observatii minutioase astronomice (datate inca din sec. XIV-lea i.H. pe "oase de ghicit") cu privire la miscarea Soarelui si a Lunii (eclipse si aparitia unor constelatii pe cer) corelate cu succesiunea anotimpurilor, pe baza carora au intocmit cca. 5 calendare anuale (textele vechii chinezesti prevedeau anul impartit in 365 zile si 6 ore). Catalogul astronomic chinezesc cuprindea pozitionarea a cca. 1.500 de stele grupate in ≈ 300 constelatii, masuratorile fiind efectuate cu instrumente rudimentare )clepsidra), reprezentandu-le pe o cupola cereasca turnata in bronz (104 i.Hr.). De altfel, in toate dinastiile chineze au fost preocupari sustinute pentru observatii astronomice, aici au aparut institutii specializate dotate cu instrumente si mecanisme de orologie, folosind diviziunea cercului in 365º, in loc de 360º. De pilda, la 621 d.Hr. imparatul chinez si-a construit un observator astronomic langa biblioteca imperiala, ulterior, in 1438 la Beinjing s-a construit marele observator, preluat de misionarii iezuiti in 1629.

Din epoca Han (sec. XIV i.Hr.) exista documente prin care atesta folosirea sistemului zecimal in matematica si calculul prin noduri pe sfoara, asemanator incasilor, iar numerele erau scrise intr-o forma ce dainuie pana astazi. Dimensiunea practica a cunostintelor din domeniul aritmeticii si geometriei este evidentiata de faptul ca stiau teorema lui Pitagora (sec. II d.Hr.), extragerea radacinii patrate si cubice, ecuatii algebrice liniare cu una si mai multe necunoscute, diverse formule de numarare a suprafetelor din domeniul geometriei plane, valoarea lui π = 3,14, iar mai tarziu in contactul cu misionarii iezuiti traduc in limba chineza numeroase lucrari stiintifice din Europa.

Pasiunea pentru cunoasterea fenomenelor din natura, fara sa urmareasca metodic elaborarea unor teorii, observatiile chinezilor sunt in exclusivitate de ordin practic, care prin aplicatiile lor tehnice au contribuit la dezvoltarea civilizatiei universale. (busola, hartia, cerneala, tiparul, portelanul, praful de pusca, diverse procedee metalurgice, etc.). De asemenea, un loc deosebit legat de traditia chineza vizeaza cunostintele din domeniul farmacologiei (ex. cca. 750 medicamente, majoritatea din plante, clasificate, catalogate si descrise in multe tratate cu caracter utilitar), floriculturii, pomiculturii, mineralogiei, inclusiv elaborarea unor tratate despre viata animalelor, pesti, scoici, porumbei si insecte (ex. tratat despre greieri, sec. XII) s.a.

In China antica, sub influenta vechilor conceptii astrologice, a inceput medicina chineza sa-si impuna medicamentatia prin prisma empiriei, a magiei si vrajitoriei, similar si altor popoare. In materie de anatomie si fiziologie umana, chinezii aveau cunostinte extrem de vagi, determinate de legaturile omului cu universul, prin care tot ce actioneaza in mediul inconjurator influenteaza sanatatea oamenilor. In aceste conditii, diverse boli si tulburari functionale ale organismului sunt in viziunea chinezilor antici legate de ruptura armoniei individului cu Universul. Ca si indienii, chinezii si-au dat seama de influenta agentilor patogeni externi (frig, caldura, vant , etc.) si de cei interni (durere, emotii, frica, placere, etc.) la care mai tarziu adauga influenta exercitata de alimentatia nerationala, mai ales, excesul de bauturi, etc. De pilda, in China s-a utilizat o terapie medicamentoasa foarte diversa de la combaterea febrei cu ajutorul arsenicului, a anemiei cu actiunea fierului, mercurul contra sifilisului, etc., substante minerale utilizate cu mult timp inaintea europenilor.

Semnificativa in sfera terapeuticii chineze este terapia prin acupunctura, pe baza careia medicii chinezi cunosteau cele 120 de puncte de pe suprafata corpului uman (corespunzator organelor vitale) asupra carora actionau cu ace subtiri din aur, platina, argint tinute 5-6 minute pentru reglarea normala a functiilor unor organe. Medicina traditionala chinezeasca cuprindea alaturi de acupunctura si alte practici (multe de esenta religioasa - daoismul), prin care s-au introdus medicamente minerale prin intermediul alchimiei, dar si practici legate de helioterapie, masajul, dialectica Kinezioterapia preluate astazi de medicina moderna.

*

Viata spirituala a Chinei antice reprezinta, prin valorile ei filosofico-religioase si etice, o dimensiune importanta a culturii chineze care s-a dezvoltat independent de cultura europeana, cel putin pana in secolul al XIX-lea, cand colonialismul european o atrage tot mai pregnant in circuitul mondial de valori. Comparativ cu filosofia europeana, definita de dimensiunile ei metafizice, epistemologice, logice si etice, gandirea filosofica chineza este predominant mareata fata de sfera dimensiunii ei etice. Cu toata reducerea la sfera etica, gandirea filosofica chineza ne-a transmis o conceptie cosmogonica, prin care intelege intr-o forma originala cuplul unitate-totalitate ca manifestare de contrarii a doua principii - Yang si Yin - care in complementaritatea lor dialectica determina diversitatea obiectelor si fenomenelor cosmice. Cele doua principii (Yangsi Yin) s-au constituit in temeiul culturii arhaice chineze, prin care explica succesiunea anotimpurilor, alternanta zi-noapte, toate metamorfozele la scara vietuitoarelor, toate mutatiile posibile care fac periodic trecerea de la unul la altul in conditiile asigurarii echilibrului si ordinii cosmice.

Traditia filosofiei antice din China este legata, in primul rand, de numele lui Kong-Fu-zi (Confucius) care prin conceptia sa a influentat toate sferele culturii chineze, prin ideile valoroase, prin interpretarile si comentariile inscrise in opera sa.

Confucius pune la baza conceptiei sale umaniste un temei valoric filosofico-moral, prin care omenia (jan) trebuie sa devina o norma de viata pentru fiecare individ inteleasa ca o datorie in raport cu ceilalti oameni din societate. Omenia presupunea bunavointa, marinimie si harnicie, care trebuia sa-si gaseasca realizarea in cele cinci sfere ale raporturilor sociale, respectiv dintre stapani-supusi, parinti-copii, dintre frati si nurori, dintre prieteni si dintre soti in familie. De asemenea, Confucius lega anemia in mod organic de cunoastere (stiinta), in sensul necesitatii ca omul sa actioneze in mod constient, similar conceptiei lui Socrate care considera ca prin intermediul cunoasterii oamenii ajung la intelepciune.

Alaturi de oameni si cunoastere, Confucius pune la loc de cinste virtutile legate de curaj si dreptate, ambele asigura manifestarea virtuoasa a omului in societate (sa nu-i fie frica si sa sustina dreptatea. In fine, cea mai inalta virtute era pentru Confucius, calea de mijloc sau de aur, ideea pe care o regasim atat la alti ganditori chinezi cat si la unii europeni (ex. Aristotel), prin care fiecare nu poate evita extremele, asigurand armonia in toate planurile existentei.

Evident, armonizarea naturii umane cu intreaga ordine cosmica constituie o axioma in evolutia gandirii filosofice chineze. Confucius intelesese dezechilibrele dintre vicii si virtuti menite sa afecteze ordinea naturala (legile Cerului) si de aceea vedea, ca si Socrate, nevoia realizarii corespondentei intre notiune (abstractie) si realitate, prin principiul "rectificarii numelor" (tata sa fie tata, ministru - ministru, etc.), functiile in stat sa fie incredintate celor mai priceputi, cu profunde semnificatii morale. De altfel, unii istorici ai filosofiei au redus valoarea gandirii filosofice a lui Confucius la o singura dimensiune morala (de ex. Hegel), facand din el un moralist legiuitor, om politic fara sa aprecieze complexitatea personalitatii si spiritul sau profund umanist.

Confucius a fost preocupat, de asemenea, de functia religiei de a realiza raporturile sociale pe baze si criterii morale, contribuind la rationalizarea religiei prin indepartarea din sfera ei a unor aspecte irationale, magice, mitologice, etc., respectand insa vechiul cult al stramosilor. Principiul suprem nu era dat de o divinitate suprema mitologica, Cerul era cel ce dadea viata si intelepciune oamenilor.

Divinitatea suprema la chinezi era denumita Ti (Domn, Stapan) sau Tian (Cerul). Comparativ cu alte popoare ale antichitatii, panoplia divinitatilor religioase in China este mult mai redusa, ceea ce explica lipsa unor razboaie cu caracter religios, cu exceptia celor de ordin politic. Observam ca in locul speculatiilor dogmatice religioase, Confucius pune nevoia perfectionarii morale prin care se imprima un caracter concret si practic vietii oamenilor.

Pentru prestigiul sau Confucius devine un cult religios, oficializat si proclamat ca atare in timpul dinastiei Ming.

In configuratia spiritualitatii religioase din China antica, opus confucianismului, va fi daoismul, conceptie filosofico-religioasa legata de numele Lao-zi (sec. IV. i.H.) caruia i se atribuie Cartea Caii si Virtutii (Dao dejing, Dao = "calea", "cararea" virtutii), considerat de Mircea Eliade cel mai profund si enigmatic text al literaturii antice chineze.

Dao nu reprezinta numai sensul etic al virtutii ci el are li o dimensiune cosmica ce ne infatiseaza imaginea asupra unei lumi eterne, necreata, aflata intr-o perpetua miscare, asemanatoare conceptiei lui Heraclit. Dao - principiu cosmic - este in masura, in primul rand, sa desemneze ordinea universala, aratand calea (drumul) la nivel macro si microcosmic. In al doilea rand, Dao nu poate fi cunoscut pe cale empirica a simturilor, cu numai pe calea deductiva a ratiunii. In fine, doctrina fiosofico - religioasa a lui Lao-zi vorbeste si de un principiu al non-actiunii (u-vei), care nu implica imobilism, ci reprezinta manifestarea umana concordanta naturii inconjuratoare desfasurata in sensul Dao, necesara armoniei intregii vieti sociale. Prin caracterul sau contemplativ, daoismul a fost o doctrina convenabila pentru suveranii chinezi, ceea ce explica si sprijinul care i s-a acordat acestui curent de gandire.

Incepand cu secolul al III i.Hr., impotriva tendintelor umaniste si democratice reprezentate, mai ales, de adeptii confucianismului, s-au ridicat producatorii scolii filosofilor "legisti" care au sustinut instaurarea despotismului imperial, cand multe lucrari elaborate in timpul lui Confucius au fost distruse.

Mai tarziu, in primele doua secole din era noastra, pe fondul mizeriei sociale si despotismului politic, in China si-a facut aparitia buddhismul, care oferea prin filosofia sa iluzia salvarii prin Nirvana, care arata calea pacii si linistii viitoare.

In timp ce confucianismul si daoismul necesita o pregatire culturala, buddhismul nu pretindea nici o pregatire, fapt pentru care aceasta doctrina a fost adoptata relativ rapid de mentalitatea chineza (sec. VI), sub forma sancrita de Dyana (= meditatie, in lb. chineza Chan sau japoneza zen). In China buddhismul este deosebit foarte mult de forma sa indiana deoarece in locul abstinentei contemplative, chinezii adopta o viata dedicata ajutorarii oamenilor, a realizarii unor forme de caritate sociala.

In China au fost, si au ramas, in sfera spiritualitatii religioase cele trei mari religii - confucianismul, daoismul si buddhismul (cf. M. Eliade)1.

*

Cultura Chinei antice cuprinde in sfera creatiilor artistice toate domeniile artei care s-au dezvoltat in corespondenta cu evolutia sociala, ceea ce a imprimat artei chineze anumite particularitati:

1. Lipsa dimensiunii monumentale a artei chineze, comparativ cu alte civilizatii ale antichitatii. De pilda, arhitectura este absenta in primele epoci ale istoriei chineze, iar mai tarziu edificiile arhitectonice s-au dovedit a fi perisabile deoarece materialul de constructie de baza era lemnul si pamantul batut. (ex. cel mai vechi edificiu din lemn care s-a pastrat este o poarta din sec. XII d.Hr.).

Arhitectura pagodei a capatat forma sa definitiva in timpul dinastiei Tang (618-907), copiind modelul templului indian. Unele pagode ating chiar 50 m inaltime, cum este "Pagoda celor Sapte Fericiri" (din Hang-tsu), care prin mai multe supraetajari asigura echilibru si eleganta marginilor inferioare ale acoperisului prin ridicarea lor gratioasa si incadrarea perfecta in peisajul natural. Chiar mai tarziu, cand pagodele vor fi construite din caramida arsa (epoca Tang), ele vor pastra liniile specifice arhitecturii chineze din lemn si al armonizarii constructiei cu elementele mediului ambiant.

Sculptura, ca si arhitectura, nu se ridica la nivelul artistic pe care acest domeniu, al artei, l-a atins in alte spatii de civilizatie antica, cu exceptia sculpturii de mici dimensiuni realizata din portelan, fildes, jad sau bronz ca o particularitate chinezeasca.

2. Arta chineza exceleaza prin miniaturismul dimensiunilor ei sculpturale ce nu depaseste 45 cm, pentru ca artistul este interesat sa redea anumite tipuri (sfinti sau intelepti) si mai putin forma corpului uman, precum realizau egiptenii, indienii si grecii.

De asemenea, in sculptura chinezii sunt mai ales interesati de reprezentarea animalelor, dintre care cel mai raspandit este balaurul (simbolul imparatului, "dragonul") ce infatiseaza puterea ti intelepciunea fantastica. De abia in epoca Han (sec.II-III d.H.) sculptura chineza inregistreaza dimensiuni mai mari (ex. Buddha de 14 m inaltime din grota - templu de la Yuan-Kang) sun influenta sculpturii buddhiste.

3. Arta chineza si-a exprimat genialitatea originalitatii sale in ceea ce criticii de arta denumesc arte secundare: portelanuri, jaduri, lacuri, matase si bronzuri, care si-au impus valoarea estetica prin eleganta si finetea formelor, prin diversitatea tipologica a decoratiilor, in majoritate recipiente destinate unor ritualuri si ceremonii. Decoratiile pe recipiente sau bronzuri aveau, de regula, forme geometrice, diverse animale stranii. Scenele de vanatoare si incrustarile cu aur si argint sau pietre pretioase au fost asimilate de chinezi sub influenta artistilor din Asia Centrala (ex. Jadul era adus din Siberia, India, Birmania pentru confectionarea unor obiecte de podoaba - coliere, brose, etc.).

In perioada dinastiei manciuriene (1644-1911) s-a impus in Europa prin tehnica executiei artistice a portelanurilor policrome (negre, roz - imperiala, galbena si verde) chinezesti. De asemenea, in sfera artei secundare din China este remarcabila arta lacului (realizat dintr-o rasina de conifer) care s-a pretat la diversitatea ornamentatiilor fiind rezistent la caldura si umiditate.

Valoarea artistica a prelucrarii matasii naturale a atins in China din cele mai vechi timpuri cele mai inalte trepte ale creatiei originale chinezesti recunoscuta in intreaga lume. Finetea panzei de matase obtinuta dintr-un fier solid, elastic, rezistent, uniform si relativ lung (o crisalida are cca. 1.500 m) a permis ornamentare colorata extrem de diversificata de la motive florale pana la reprezentarea unor animale sau figuri fanteziste (dragonul, fenixul, etc.). Culorile predominante erau negru, verde, rosu si alb, combinate intr-o multitudine de linii specifice simbolurilor alese de artistul chinez.

In sfera creatiilor artistice chinezesti s-a impus, de asemenea, caligrafia si pictura, ambele conexate in traditia din China antica. "Oasele de ghicit" din epoca Shang ilustreaza scrierea si motivele picturale pe diverse obiecte de ceramica (cele mai vechi inscrise pe tablite de bambus sunt din sec. IV i.H.). Pictura chineza are ca element esential combinatia culorii cu linia, asigurand o vasta gama de nuante si tonuri. Culorile erau obtinute de4 chinezi din vegetale si substante minerale (de ex. obtineau 40 nuante de negru). Multe secole pictura pe matase a fost utilizata, in special, pentru ornamentarea templelor, palatelor si mormintelor imperiale. Incepand cu epoca Tang se impune in pictura chineza pe langa tematica religioasa si peisajul conceput intr-o viziune lirica (ex. picturile lui Wang Wei). Ulterior, in epoca Shong (960-1276) tehnica picturala a peisajul atinge treptele cele mai inalte de expresivitatea artistica prin contributia lui Xing Hao si Guo XI. In ultimele epoci ale istoriei Chinei pana in 1911, pictura chineza devine tot mai individualista, eliberandu-se de vechile modele adopta o tematica cu caracter romantic.

4. Arta picturala chinezeasca nu reproduce realitatea, ci are un caracter sugestiv metafizic si liric (poetic) de a pastra comunicarea omului cu natura si de a mentine sub control exteriorizarea emotiilor, ceea ce ii asigura decenta si masura in expresivitatea ei identica. De pilda, starea de melancolie pictorul chinez o poate reprezenta printr-o pasarica stationata pe o barca fara barcagiu.

5. Arta chineza evidentiaza legatura organica dintre muzica, teatru si poezie dat fiind rolul intonatiei si vorbirii in schimbarea intelesului cuvintelor. In "Cartea Cantecelor" cu prilejul unor ceremonii religioase, la curtea imperiala sau la munca agricola s-a pastrat notarea unor melodii a caror melodicitate se asigura si prin textul poetic care le insotea si prin diversitatea instrumentelor traditionale chinezesti de coarde, percutie si suflat.

Poezia chineza ca gen literar-artistic ofera o gama diversa de teme si stiluri, de la tema iubirii la contemplarea visatoare a naturii, dar si suferintele oamenilor generate de mizeria sociala si de ororile razboaielor.

In China antica teatrul isi are originea in ceremoniile religioase, fiind armonizata cu coruri si dansuri rituale si avand un caracter popular sau pentru divertismentul aristocratiei chineze.

*

Cultura si civilizatia Chinei dincolo de barierele naturale care i-a inconjurat arealul sau, a fost din antichitate interconectata pe diverse drumuri comerciale, atat cu Orientul Mijlociu cat si cu spatiul european, mai ales, prin cunoscutul "drum al matasii", iar incepand cu secolul al XVI-lea europenii vor integra tot mai mult China in circuitul mondial de valori. Majoritatea sinologilor apreciaza ca in schimbul de valori China a dat din antichitate pana la inceputul secolului al XIX-lea mai mult restului lumii decat a primit. Astfel, cresterea viermilor de matase, razboiul de tesut si filaturile actionate de apa, tehnica si arta portelanului, hartia si tiparul, orologiul mecanic, podurile arcuite si pe lanturi, busola si compartimentarea navelor etc., sunt tot atatea inventii in aporturi ale Chinei la patrimoniul civilizatiei universale.

De asemenea, in domeniul pomiculturii (portocalul, caisul, piersicul si lamaiul) si al floriculturii (crizantema, busuiocul, camelia, etc.) si ceaiul au fost aduse europenilor prin intermediul arabilor tot din China.

Un aport deosebit il reprezinta il reprezinta medicina traditionalista din China (acupunctura si intreaga farmacopee) si alte cunostinte cu caracter experimental (magnetismul, ideea de camp de forta si propaganda ondulatorie prin unde, etc.) care au stat la baza dezvoltarii fizicii moderne. China a influentat gandirea politica a iluministilor din secolul al XVIII-lea (ex. Voltaire), iar arta chineza prin valoarea sa estetica si prin cultul pentru natura va influenta romantismul european.