Epigonii dinastiei macedonene. Puterea in mainile aristocratiei civile. Declinul imperiului. Anii 1025-1057

Epigonii dinastiei macedonene. Puterea in mainile aristocratiei civile. Declinul imperiului. Anii 1025-1057

Moartea lui Vasile II Macedoneanul reprezinta o reprezinta o rascruce in istoria Bizantului. Cand am vorbit de periodizarea istoriei bizantine am aratat ca prima faza a Evului Mediu bizantin se incheie la anul 1025, anul mortii marelui imparat. Cursul pe care il vor lua evenimentele sub succesorii lui Vasile II pana la ultimul reprezentant, imparateasa Teodora, care moare la 1057, arata ca intr-adevar istoria bizantina urmeaza alta cale. Imparatii care se vor succeda vor fi slabi, cheltuitori, plini de vicii si fara calitati de buni militari. Cu exceptia lui Constantin, fratele mai mic al lui Vasile, care ii va succeda imediat la tron pentru o perioada scurta, dinastia macedoniana va fi reprezentata prin femei, de fapt cea mai lunga perioada de fiica acestuia Zoe, care se va casatori cu trei imparati.

In secolul al X-lea dinastia macedoneana avusese la conducere, cand ea nu putea fi asigurata prin proprii dinasti-barbati, distinsi generali si buni oameni politici. Acum situatia este complet schimbata; cei care domina treburile politice sunt membrii aristocratiei civile, adica inaltii functionari din capitala si senatorii, mari proprietari de pamanturi si rivali ai aristocratiei militare. Fata de acesti aristocrati civili Vasile II aratase un mare dispret, pe unii i-a deposedat de bunuri ori i-a pagubit prin legile pe care le promulgase. Acum acestia gasesc prilejul sa-si ia revansa si sa se razbune. Legile nefavorabile lor sunt acum anulate si ca urmare taranii liberi, din care se recruta armata si se primea un impozit, raman neprotejati. Ostasii legati de glie se vor imputina si vor fi inlocuiti cu mercenari, mai slabi luptatori si in acelasi timp mai costisitori. Asistam astfel la subminarea bunurilor militare si a finantelor statului. Structura economica si sociala a statului, ca si situatia politica sufera o schimbare fundamentala.

Toate acestea au loc cand la frontierele imperiului isi fac aparitia noi popoare barbare: la Dunare, pecenegii; in Italia normanzii iar in Asia Mica, turcii selgiucizi. Fiecare la randul sau va profita de slabiciunea militara si economica a imperiului, facand si incursiuni de prada ori cucerind teritorii bizantine.

Pe plan stiintific-cultural are loc catre mijlocul secolului al XI-lea o inviorare a stiintei si culturii, prin reorganizarea Universitatii din Constantinopol, gratiei unor personalitati de prima mana. In schimb, in domeniul religios se inregistreaza cea mai dureroasa criza in relatiile dintre cele doua biserici, a Rasaritului si a Apusului, care duce la Schisma cea Mare de la 1054.