Discursurile legionar si comunist ca manifestari ale fenomenului totalitar

Revolutia radicala anuntata de discursurile totalitare care va duce, asa cum acestea anunta, la renasterea etica sau la instaurarea unei societati fara clase nu va avea sanse de reusita decat apeland la mijloace de forta si propaganda: "ei nu aveau nevoie sa respinga argumentele contrarii, ci preferau constant tentativelor de persuasiune amenintarile cu moartea oponentilor, urmareau mai degraba teroarea decat convingerea." Fiecare decizie a acestor miscari era perceputa prin prisma ideologiei. Orice eroare era cuantificata si condamnata numai dupa terenul ideologiei. Arma ideologica reprezenta practic forta motrice a evolutiei fenomenelor totalitare.

Discursurile miscarilor totalitare "reusisera sa convinga o mare parte a populatiei ca majoritatile parlamentare erau fictive si nu corespundeau in mod necesar realitatilor nationale, subminand astfel respectul de sine si increderea guvernelor care credeau, si ele mai degraba in norma majoritatii decat in propria lor constitutie."[2]Efectul intimidant al acestor discursuri alimenta ideea iluziei democratice. In mod concret participarea poporului in majoritatea sa la guvernare era considerata o imposibilitate. Propaganda totalitara demonstreaza ca ordinea democratica se sprijina pe o minoritate, ca uzeaza de indiferenta majoritatii si de toleranta acesteia. Succesul acestor discursuri au aratat importanta maselor in schimbarea sociala. Aici este vorba de masele indiferente ignorate deseori de sustinatorii sistemului democratic.

Hannah Arendt observa puterea de mobilizare a acestor discursuri asupra maselor indiferente. Masele se dovedesc a fi majoritare in dauna cunoscatorilor si sustinatorilor principiilor democratice care nu sunt decat un grup restrans. Arendt aplica termenul de "mase" indivizilor care din motive de indiferenta sau conditionati de numar nu se pot integra in grupurile cu identitate, in organizatii fundamentate pe interesul comun: "Miscarile totalitare sunt posibile oriunde se gasesc mase care, dintr-un motiv sau altul, au capatat gustul de organizare politica." Ulterior se vor regasi in miscarile totalitare oameni care nu se remarcasera inainte, in democratie, ca avand vreo legatura cu schimbarile politice.

Dar, desi propulsat in ascensiunea sa de mase, discursul legionar dezaproba termenul. Atribuindu-i multimii o constiinta unitara, delimitata strict ca scop, recunoaste rolul fundamental al acesteia: "Dar cum iarasi stim ca formula masselor a fost de mult depasita - proba, prelungita descompunere a partidelor politice, instrumente per excellentiam ale democratiei - intelegem ca trebuie sa existe inca un element creator de istorie - cel pe care il trece cu vederea d. Iorga: care sa nu fie nici omul impotriva masselor (dictatura), nici masele impotriva omului (democratia degenerata de astazi); ci omul pe care si l-au gasit massele."[4]

Diferenta este ca, desi aceste aprecieri corespund ascensiunii discursului extremei drepte, cazul comunist prezinta o particularitate. Ascensiunea totalitarismului comunist necesita criza si dezorganizare sociala. Discursul comunist era lipsit de sanse intr-o atmosfera de apogeu al nationalismului, prin inclinatiile internationaliste, prin noutatea sa. In cazul romanesc legionarismul, datorita premiselor sale nationaliste, mobiliza usor masele avand sanse de reusita ridicate. Miscarea comunista, in schimb, dorea reproducerea conditiilor de succes ale Revolutiei bolsevice. De aceea discursul sau abunda in provocari la revolta. Stiau ca in conditii de normalitate publicul tinta pentru discursul comunist este redus. Bolsevicii au castigat puterea politica nu prin ajutorul masiv al maselor, ci prin terorism si clandestinitate. Rolul maselor a crescut ulterior.

Desi "indiferenta fata de treburile publice, neutralitatea in problemele politice nu constituie, in ele insele, scuze suficiente, pentru dezvoltarea miscarilor totalitare,"[5] inclinatia burgheziei spre castig, dominatia interesului fata de aspectele economice ale vietii, a determinat in epoca o atitudine distanta fata de viata publica, o indiferenta. Aceasta apatie fata de principiile democratice si simpatia fata de o schimbare radicala, imediata a ordinii sociale a fost favorizante discursurilor totalitare. Numai ca degradarea societatii nu era la acel nivel descris de aceste discursuri. Ideologiile totalitare au speculat anumite slabiciuni ale sistemului si au profitat de conjuncturile sociale ale momentului in ascensiunea lor: "capitalismul, asa cum il descrie Marx, nu a existat niciodata. E doar o inventie, o nascocire diabolica."

Astfel miscarile totalitare isi regleaza discursul dupa anumite circumstante. Daca doctrina ideologica este destinata consumului celor initiati, propaganda incearca sa castige noi adepti. Aceasta este o dimensiune a razboiului psihologic totalitar. Propaganda presupune dezinformare si manipulare: "nu exista nici macar un singur conflict politic, social si economic sau militar care sa nu fi facut apel la propaganda in mod deschis sau pe ascuns, la intoxicarea sau la tentative de influentare a moralului si deciziilor adversarului prin inselaciune, amagire, diversiune sau intimidare."

De aceea "propaganda, cu alte cuvinte, este unul, si poate cel mai important, dintre instrumentele totalitarismului pentru a face fata lumii netotalitare; teroarea dimpotriva, este insasi esenta formei sale de guvernare." Totalitarismul nu inventeaza propaganda de mase, ci ii perfectioneaza metodele. Terenul a fost pregatit de lunga perioada de ascensiune a imperialismului si de politicile acestuia care au aratat ca "societatea insemna dominatie, iar dominatia insemna inegalitate." Incredibila ascensiune a totalitarismului si randamentul ridicat al propagandei acestuia demonstreaza ca in secolul XX masele " nu cred in nimic vizibil, in realitatea propriei experiente; ele nu se incred in ochii si urechile lor, ci doar in imaginatia lor."

Raymond Aron in descrierea celor cinci elemente fundamentale ale totalitarismului observa o particularitate a ideologiilor acestuia, aceea de a detine monopolul adevarului. Acest monopol impus de natura ideologiei prezinta exigenta de a transforma regimul anuntat de programul politic intr-o autoritate absoluta. Adica monopolul ideologic presupune atat monopolul mijloacelor de coercitie, cat si monopolul mijloacelor de propaganda: "Ideologia nu este nici unicul scop, nici mijlocul exclusiv; exista o permanenta interactiune sau chiar o dialectica; uneori ideologia este folosita ca mijloc pentru a atinge un scop, alteori se folosesc mijloace de constrangere pentru a modela societatea potrivit ideologiei."[11]. Monopolul coercitiei si al mijloacelor de propaganda este detinut de un grup restrans de indivizi. Numai elita, spre exemplu in cazul bolsevic, avea cunostinta deplina a legilor istoriei: "Miscarea istorica, care antreneaza, in acelasi timp societatea si statul, prezinta o dubla caracteristica, in aparenta contradictorie: teoretic, ea este impusa de o necesitate istorica, dar practic, ea este efectul deciziilor luate de un numar mic de oameni, uneori chiar de un singur om."

Alain Besanon privind critic mecanismul ideologilor totalitare observa ca perspectiva " este complet dominata de un sistem de interpretare a lumii de o extraordinara saracie."[13] Dualismul cu care impart lumea in rase sau clase nu se distinge prin complexitate. Este mai degraba o incercare de simplificare, de reducere a unor probleme sociale complexe la unilateralitatea argumentelor ideologice.

Ideologia totalitara cultiva si se sprijina pe fanatism. Liderul este incarnarea adevarului ideologic. Limbajul sufera o metamorfoza fiind uzat pentru a intretine atmosfera dorita de ideologi. Limbajul are o dimensiune religioasa pronuntata, este liturgic, cu sensuri absolute si imperative. In acest fel multe spirite inalte au cazut in capcana acestor discursuri: "Nu poti ramane inteligent sub imperiul ideologiei." Exemplele sunt multiple: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica si lista poate continua in cazul legionar. Marginalizarea discursului comunist in Romania interbelica nu permite o inrolare masiva a spiritelor inalte. Exista cu toate acestea si aici cateva exemple Lucretiu Patrascanu, Herbert Zibler etc. Rolul acestora este fundamental pentru succesul oricarui discurs. Intelectualii au fost intotdeauna garantii validitatii ideologiilor. "Adeziunea la ideologie a spiritelor superioare se produce prin intermediul unor confluente aleatorii de pasiuni diverse a caror natura este exterioara ideologiei. Dar, apropiindu-se de nucleul acesteia, pasiunile se ofilesc si nu mai ramane decat un reziduu de ineptie." Descrierea lui Herbert Zilber a profilului revolutionarilor de profesie ne ilustreaza modelul uman potrivit acestui tip de ideologie: " Lipsiti de interes pentru abstractii si frumos, rai din nascare si inraiti in viata, voluntari fara profesiune, apti numai pentru stereotipii mintaletoti se simteau frustrati intr-o societate deschisa. Partidul le da vieti si certitudini. Ideologia, denunturile, controlul mintilor si sufletelor le da constiinta ca au reusit in viata."

Besanon aseamana ideologiile totalitare cu epidemiile nivelul mentalului: "Aceste maladii mentale artificiale sunt totodata epidemice si contagioase. Au fost comparate cu raspandirea brusca a ciumei si a gripei." Riscul raspandirii acestora sta in transmisibilitatea lor care se sprijina pe ambiguitate si pe nevoile indivizilor de a gasi solutii rapide la probleme sociale acute. Aura liturgica a ideologiilor depaseste orice ofensiva rationala de combatere: "Ne aflam in afara umanului, ca si cum am fi in fata unei transcendente negative. Ne vine in minte irezistibil ideea demoniacului."

3. Importanta si noutatea demersului

Analiza comparativa a celor doua discursuri a aparut multa vreme ca o imposibilitate datorita caracterelor diferite a acestor miscari. Fenomenul legionar si fenomenul comunist interbelic au avut ca obstacol in comparatia lor precedentul respingerii de catre intelectuali a posibilitatii unei asemenea perspective intre discursul fascist si cel comunist in genere. Nici razboiul rece, nici Gulagul, nici suspiciunea si ermetismul regimurilor comuniste, nici condamnarea stalinismului nu a aruncat discursul comunist total in categoria totalitara.. Iluzia democratica care plana asupra marxism-lenismului are radacini adanci: "Este uimitor cum acelasi socialism, care nu numai ca a fost apreciat de timpuriu drept cea mai mare amenintare pentru libertate, dar care a inceput chiar in mod absolut fatis ca o reactie impotriva liberalismului Revolutiei franceze, a dobandit o acceptare unanima sub steagul libertatii." Abia evenimentele din 1989 au spulberat partial temerile dezbateri.

Agresivitatea miscarilor de extrema dreapta, cinismul si ostentatia faptica a acestora a permis discursului comunist sa-si pastreze in mare parte aura intelectuala, revolutionara si chiar pe alocuri umanista. Acesta imagine a fost alimentata si de amplele campanii antifasciste duse de miscarea comunista. O parte a argumentelor rezistentei intelectuale provin din tabara antifascista occidentala care chiar si deziluzionata de esecul comunist nu poate accepta ideea ororilor comuniste in fata celor national-socialiste. Alta pozitie refractara vine din partea intelectualilor care sunt de parere ca aceasta comparatie atenueaza din culpabilitatea miscarilor de extrema dreapta. Nu mai putin importanta este si opozitia acelora care considera ca ororile fascismului ar risca sa devina mai putin atroce odata cu acesta comparatie. Apoi incadrarea discursului comunist in categoria totalitarismelor era privita si ca o strategie a razboiului rece. Anti-legionarismul comunist postbelic este, dintr-un anumit punct de vedere, un avatar al antifascismului comunist.

Ideea de a compara discursul extremei drepte cu cel al extremei stangi a plecat de la insasi ideea de analogie intre regimuri. Astfel de incercari dateaza inca din perioada interbelica. In 1926 Luigi Sturzo in lucrarea "L'Italie et la Fascisme" compara cele doua fenomene. In 1936 lie Halvy este printre primii care ridica problema comparatiei comunismului cu fascismul. Ideile sale se regasesc in "L're des tyrannies" aparuta in 1938. In 1934 "Marxism and Bolchevism" Karl Kautsky liderul social-democrat pune semne de egalitate intre comunism si national-socialism, iar in 1935 Franois Furet in "L'Avenir du Bolchevisme" ca mai tarziu sa reia subiectul in "Trecutul unei Iluzii".

Faptul ca U.R.S.S. se numara printre invingatorii antifascisti este o realitate care in ochii celor mai multi anula orice incercare de comparatie intre fascism si comunism. La aceasta iluzie a contribuit masiv propaganda sovietica occidentala care se sprijinea pe un aparat complex al dezinformarii. Fiindca termenul "totalitarism" este de origine mussoliniana tendinta a fost aceea de a descrie numai speciile fascismului, comunismul fiind vazut ca apartinand altei categorii.

Dupa razboiul mondial Hannah Arendt a consacrat conceptul incadrand in limitele sale atat comunismul, cat si fascismul. Arendt a observat ca trezirea maselor a marginalizat importanta individului, a deschis o epoca antiindividualista. Miscarile totalitare se sprijina pe alienarea maselor, antreneaza masele, le confera o iluzie a importantei.

Dupa lucrarea lui Arendt, egalitatea intre aceste tipuri de totalitarisme nu a fost totala din partea unor istorici care nu reuseau sa ridice comunismul la acelasi nivel cu fascismul. Pe langa fructuoasa propaganda sovietica antifascista, o alta explicatie care sustine o astfel de atitudine este influenta marxista asupra perspectivelor de analiza istorica care a durat aproape un secol. Si cu toata reticenta fata de extinderea conceptului de "totalitarism" paradoxal este ca "nici fascismul si nici nazismul nu a reusit sa creeze un sistem totalitar atat de perfect ca cel al comunismului." Pe deasupra "nici unul dintre fascismele europene nu a produs o fantasmagorie asemanatoare marxism-leninismului, care sa se adreseze intelectului."

Hannah Arendt descrie importanta rolului populatiilor dezradacinate, mobilizate de revolutiile totalitare. Daca tiraniile, dictaturile sunt prezente in aproape toate etapele istoriei umane totalitarismul aduce ca noutate perspectiva inumana a puterii. "Formele organizarii totalitare asa cum se disting prin continutul lor ideologic si prin sloganurile propagandei sunt complet noi." Originea acestei noi forme politice sta in degradarea ordinii democratice. Totalitarismul este reversul sistemului democratic,este negarea lui. Odata cu succesul ideologiei totalitare si instaurarea regimului teroarea si represiunea devin instrumente de politice publice."Propaganda totalitara a ridicat scientismul ideologic si tehnica sa profetica la un nuvel necunoscut de eficienta a metodei si de absurditate a continutului, pentru ca vorbind la modul demagogic, nu exista o cale mai eficienta pentru a evita discutiile decat prin scoaterea unui argument de sub controlul prezentului afirmand ca doar viitorul ii poate dovedi meritele." Dar nu trebuie sa vedem o noutate in scientificitatea autodeclarata a discursurilor totalitare. In epoca moderna stiinta a evoluat demonstrandu-si capacitatile creative, dar totodata si puterea de legitimare a ideologiilor.

Ideile lui Furet din "Trecutul unei iluzii"sunt reluate in corespondenta sa cu Ernst Nolte. Observand interdependenta dintre cele doua fenomene totalitare Furet nu sustine o relatie cauzala intre acestea si respinge astfel perspectiva lui Nolte. Pentru Furet "istoria pare cu atat mai suverana cu cat ne-am pierdut iluzia ca o putem guverna."[24], ascensiunea discursurilor totalitare demonstrand slabiciunile si contradictiile latente ale societatilor secolului XX.

Ernst Nolte incercand sa determine premisele genezei fascismului considera ca "a refuza sa percepi altfel decat ca pe o crima "cealalta mare putere de fascinatie a secolului" trebuie considerat un reziduu nejustificat al viziunii comuniste.""[25] Si marturiseste ca ideea de comparatie a celor doua fenomene isi are sursa intr-o descoperire inopinata: "Si eu mi-as fi limitat aria de interes numai la national-socialism si la "radacinile sale germane" daca nu a-si fi descoperit intamplator in gandirea socialista a tanarului Mussolini atat influente ale lui Marx, cat si ale lui Nietzsche."

Weber si Rogger in "Dreapta europeana" observa ca "Ideologia precum si practicile fasciste fac dificila clasificarea ei ca miscare de dreapta in sens traditional. Dificultatea este inca si mai mare atunci cand se ia in consideratie faptul ca fascismul nu si-a abandonat niciodata in totalitate mostenirea revolutionara de stanga." . Punctul comun al discursurilor celor doua poate fi identificat in opozitia radicala fata de capitalism. In timp ce comunismul acuza fascismul ca o culme a agresivitatii imperialismului capitalist si simptom al colapsului sistemului, discursul fascist identifica in perspectiva sa antisemita acelasi evreu atat in mecanismul capitalist, cat si in amenintarea rosie.

In cazul romanesc condamnarea comunismului a venit tarziu dupa fenomenul legionar pentru a trezi un interes pentru o astfel de comparatie. Dar pe langa aceasta, lunga perioada de guvernare comunista a indus o perspectiva antilegionara care a devenit de necontestat pentru cateva generatii: "Departe de a fi doar o pasiune sovietica, comunismul devine in aceasta epoca o pasiune europeana, cu o capacitate spectaculoasa de a mobiliza energii si de a modela agenda publica." Astfel, dupa 1989, cel mai des se pune problema comunista, care a lasat in constiinta publica o intreaga mitologie, decat cea legionara considerata depasita. Drept dovada sta incercarea Legiunii dupa 1989 de a-si gasi un loc in scena politica romaneasca. Dupa aproape jumatate de secol de propaganda antilegionara: "Nimeni din clasa politica a anilor '90 nu ar fi fost dispus la o colaborare cu o miscare nationalista, antisemita si radicala, caci s-ar fi compromis iremediabil."

Desi, intr-o masura mai mica, o dificultate in ancheta celor doua discursuri este si rezistenta dupa 1989 fata de acuzatia de participare la raspandirea totalitarismului adusa unor oameni de cultura ca Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran care "a fost perceputa de majoritatea intelectualilor ca o ofensa morala, ba chiar ca un adevarat complot ce urmareste sa excluda tara din clubul natiunilor civilizate." Comparatia dintre cele doua discursuri accentueaza aceasta acuzatie si sugereaza ca, in cazul unor circumstante istorice favorabile, revolutia ideologica legionara ar fi avut consecinte comparabile cu cele ale sistemului comunist.

Fiindca "nu putem studia separat cele doua ideologii: ele dezvolta impreuna, intr-o maniera radicala, contradictiile liberalismului, iar complementaritatea/ rivalitatea lor a dominat intregul secol" analizandu-le fata in fata sporesc sansele de a localiza punctele slabe ale ordinii democratice in evolutia ei. Prin comparatie specificitatea unui discurs devine un contrast raportat la celalalt, iar elementele comune devin usor de identificat. Daca legionarismul sprijinit pe nationalism si traditionalism avea sanse de reusita, discursul comunist fiind importat si nespecific romanesc era sortit esecului.

Nu exista un precedent al analizei comparative a celor doua discursuri interbelice: cel comunist si cel legionar. Exista lucrari legionare care incrimineaza discursul comunist, lucrari comuniste care combat discursul legionar, dar o incercare de analiza comparativa impartiala a caracteristicilor, a specificitatii romanesti a acestora este inexistenta. Ipotezele lucrarii de fata reprezinta un alt element de noutate in afara perspectivei comparative.

4. Ipoteza si obiectivele demersului

Modernitatea in metamorfozele ei este realmente o revolutie pentru intreaga civilizatie. Societatea agrara anterioara sufera crize de identitate prezente la diferite grupuri sociale care determina tensiuni si conflicte sociale. Astfel "cultura politica nationala era inca dominata de tensiunea dintre institutiile formale, inclusiv aranjamentele constitutionale modelate dupa sistemul occidental si formele traditional-arhaice de comunicare sociala si cooperare." Avantul economiei si al tehnologiei, amploarea urbanizarii, reformele in invatamant au dus la o schimbare continua a conditiilor de viata, dar simultan au debusolat si mobilizat categorii sociale care si-au schimbat statutul. Procesul formarii natiunilor a schimbat coordonatele geopolitice ale lunii. Epoca industriala adusa de revolutia modernitatii propaga valorile materiale in dauna moralei traditionaliste. De aceea "criticarea materialismului ambiant este o constanta in toate dictaturile europene si o regasim, de asemenea, cu anumite diferente de expresie, dar mereu intacta, in nazism, in marxism-leninism, in socialism."

Ideologiile secolului XX sunt un efect neasteptat al epocii industriale. Aceasta perioada de ascensiune a valorilor materialiste pune in centru prosperitatea si randamentul economic umbrind valorile spirituale: "Modernitatea echivaleaza cu o maladie sociala deoarece, introducand indoiala universala, ea interzice actiunea; dat fiind ca lasa fiecaruia grija de a se determina in practica, dar si in teorie, in afara oricarui reper, ea face sa explodeze tesatura sociala." Libertatea devine o povara grea pentru individ care se vede nevoit sa aleaga si deci sa fie responsabil pentru alegerea facuta. Dobandind cat mai multe drepturi si libertati individul tinde sa aiba rolul determinant in alegerea statutului sau social. Acesta conjugate cu efectele razboiului mondial asupra maselor, de antrenare a acestora in politic, dar si cu valorile paternaliste latente, au determinat o nevoie de autoritate, un refuz al materialismului burghez si o repulsie fata de pluralitatea, atat politica cat si etnica: "Intre cele doua razboaie Romania nu a fost un paradis democratic, asa cum a lasat sa se inteleaga o anumita retorica anticomunista postdecembrista: oamenii erau hartuiti din cauza convingerilor lor politice,iar discriminarea etnica era deseori privita ca fiind ceva normal." Daca "libertatea de opinie ofera aceeasi posibilitate de dezvoltare a erorilor sau adevarurilor. Nu exista toleranta, ci relativism. Totul poate fi aparat, deci totul este adevarat." atunci libertatea isi dezvaluie o dimensiune mai putin constructiva. Ea poate favoriza eroarea in aceeasi masura cu adevarul. In aceste punct ideologiile totalitare ne spun ca libertatea nu sustine necesitatile sociale fundamentale.

Modernitatea se traduce prin liberalism: "Sub toate formale sale liberalismul reprezinta expresia concreta a modernitatii."[37] Afirmarea individului in dauna universalismului religios desolidarizeaza comunitatea. O anumita superficialitate se distingea si la nivelul elitelor: "Individualismul, societatea civila, separarea puterilor si garantarea drepturilor civice erau deseori luate in deradere de catre o elita politica mai interesata de a se imbogati rapid, de privilegii si ascensiune sociala decat de a transforma Romania intr-o societate moderna de tip occidental." Interesul general este depasit de interesul individual, iar aceste schimbari produc dezbinari. Ascensiunea fulminanta a ideologiilor totalitare in secolul XX tradeaza o nevoie de valori spirituale in fata materialismului burghez.

Cel mai bun indice de masurare a profunzimii schimbarilor aduse de modernitate nu poate fi cuantificat decat prin radicalitatea ideologiilor totalitare. Daca fascismul reprezinta o reactiunea violenta, atunci comunismul, prin proiectia sa catre viitor, incearca sa depaseasca capitalismul considerandu-l doar o etapa in drumul catre societatea perfecta.

Nationalismele au devenit treptat fortele principale ale mobilitatii sociale. Primul Razboi mondial a demonstrat acest lucru. Cercetatorii fenomenului nationalist au distins cateva caracteristici: pe cat de moderne pareau natiunile in fata istoricului, pe atat de vechi le considerau nationalistii; o universalitate a nationalismului in sensul ca fiecare individ avea o identitate nationala; incoerenta filosofica a nationalismelor. Benedict Anderson vede natiunea ca "o comunitate politic imaginara si imaginata ca fiind atat intrinsec limitata cat si suverana."[39]Premisele ei se regasesc in declinul comunitatii religioase si al monarhiei dinastice.

Anderson arata ca "este imaginata ca o comunitate deoarece, indiferent de inegalitatea si exploatarea care domina de fapt in interiorul fiecareia, natiunea este intotdeauna conceputa ca o profunda camaraderie orizontala, in ultima instanta aceasta fraternitate da posibilitatea, in ultimele doua secole, nu atat ca multe milioane de oameni sa ucida cat sa moara de buna voie pentru asemenea produse limitate ale imaginatiei."[40]Nationalismul culmineaza odata cu succesul total al sufragiului universal si devine un liant intre indivizi mult mai puternic decat principiile democratice.

Desi tensiunile interbelice romanesti s-au desfasurat dupa realizarea statului national unitar integrarea micii burghezii afectata de razboi era un proces greoi si incomplet: "Unirea din 1918 a insemnat aparitia unui stat profund scindat, efecte neasteptate a secolele de separare politica ridicand mari dificultatea in fata lui si in fata sentimentului identitatii nationale din randul populatiei sale."[41] Frustrarea micii burghezii si spaima unei intelectualitati liber profesioniste au alimentat miscarea legionara: "ideologia legionara a fost expresia crizei de identitate a micii burghezii urbane, dar si aceleia instalate dupa razboi in mediul citadin, a unor grupuri ale taranimii instarite, a unor importante grupuri intelectuale."[42]. In perioada interbelica evolutia spre democratie prin imprumutul principiilor occidentale sugera decadenta morala in contrast cu o cultura traditionalista nostalgica dupa autoritate. Aceasta facea dificila intelegerea avantajelor democratice mai ales la nivelul maselor. Inclinatia spre autoritate se explica prin cultura paternalista in care generatii intregi au trait. Unul din inamicii legionarismului observa ca: "aceasta propaganda se integra complet propriei sale ideologii, atunci cand apela la instinctele primare si fondul de primitivitate al taranimii romane, rodul atator veacuri de intuneric, de crancena apasare si sangeroasa exploatare."

Astfel, faptul ca "sistemul liberal a constituit, prin oferta sa contradictorie si deschiderea totala spre viitor, matricea celor doua mari ideologii, comunista si fascista." este un adevar care functioneaza in cadrul occidental, cazul romanesc prezinta o particularitate. Premisele intelectuale ale discursului comunist sunt puternice, luand initial forma unei teorii elaborate pe baze stiintifice, in schimb discursul legionar apare ca un stadiu al degradarii sistemului, al declinului democratiei, ca o ultima solutie de salvare a romanitatii in fata importului de influente straine: "Din motive economice, culturale si sociologice, in Romania, socul modernizarii nu a dus la dezvoltarea unor partide de masa ale clasei muncitoare, ci, mai degraba, la un resentiment anticapitalist, misticism superstitios, cvasireligios si nostalgie comunitar-agrara manipulata de dreapta radicala, antiliberala si xenofoba."

Daca discursul comunist este importat, atunci, in cazul discursului legionar, functioneaza schema formei imprumutate si fondului romanesc. Adica forma este un imprumut al fascismului mussolinian, iar fondul tine de specificul romanesc. Aceasta observatie functioneaza avand in vedere ca "diferentele sunt chiar mai pronuntate in partea dreapta a esichierului politic decat in partea stanga si tocmai de aceea este atat de greu sa facem generalizari despre dreapta, sa ajungem la definitii universal valabile."[46] Putem identifica in forma: terorismul si natura totalitara a perspectivei de cucerire a puterii politice, iar in fond: nationalismul romanesc, ortodoxismul, traditionalismul. "Miscarea fascista a putut inregistra succese numai pentru ca toate aceste elemente de natura mai mult sau mai putin formala, copiate si imitate, au fost grefate pe stari de fapt pur romanesti, iar in agitatia si propaganda ei, a plecat totusi, de la realitatile nationale."[47]Aceste diferente dintre cele doua ideologii totalitare nu devin o evidenta decat in schema unei perspective comparative.

In aceasta ordine de idei se distinge ipoteza: daca discursul legionar reprezenta o forma fascista de ideologie adaptata la un fond de specificitate nationala, atunci discursul comunist interbelic era o forma sovietica neadaptata unui fond real romanesc. Desi clauza autodeterminarii este o particularitate a discursului comunist interbelic nu poate fi un contraargument la aceasta ipoteza. Din contra, aceasta particularitate demonstreaza inca odata filiatia sovietica a discursului. In schimb fundamentul nationalist al ideologiei legionare explica clar cum fascismul a putut prinde radacini specifice romanesti fara a ramane o doar o imitatie esuata a fenomenului totalitar mussolinian.

Unul dintre obiectivele lucrarii este legat de interdependenta ascensiunii dintre cele doua discursuri si vizeaza modul in care absenta legionarismului de pe scena politica romaneasca ar fi influentat ascensiunea discursului comunist. Scoaterea in afara legii a miscarii comuniste in 1924 a pecetluit irevocabil viitorul discursului.

Un alt obiectiv are in vedere legatura cauzala dintre cele doua fenomene ideologice: legionar si comunist. Lucrarea de fata are ca premisa o anumita realitate: "Imitatia si ostilitatea nu sunt, de altfel, incomparabile: Mussolini imprumuta de la Lenin, dar o face pentru a invinge si a interzice comunismul in Italia. Hitler si Stalin vor oferi numeroase exemple de complicitate beligeranta." In acest sens putem spune ca discursul legionar este partial o reactie la succesul discursului comunist. Aceasta, asa cum am spus, se poate interpreta ca o justificare a fenomenului legionar interbelic.

In alta ordine de idei aceasta investigatie releva riscurile ideologiilor totalitare. Daca fenomenul totalitar isi are originea in imperfectiunea sistemului democratic prin studiul premiselor aparitiei acestuia putem distingem si preveni o viitoare ascensiune. Astfel pentru a ocoli o posibila catastrofa umana "extremismul radical atunci cand ajunge la putere trebuie sa devina, daca nu moderat, cel putin constructiv, almintere trebuie sa se retraga."

5.Metodologie

Metodologic lucrarea de fata se sprijina pe analiza comparativa. Fiindca tema demersului este paralela intre cele doua discursuri o dezbatere privind sensul si evolutia conceptului de ideologie este necesara in cadrul introducerii. Urmatorul pas este e identificarea familiei ideologice a celor doua discursuri ca fiind cea totalitara. Analiza fenomenului totalitarist dezvaluie rolul maselor in prefacerea politica de la inceput de secol XX.

Structural corpul lucrarii se imparte in doua capitole dedicate descrierii fiecarui discurs in parte. Fiindca demersul este unul comparativ, specificul interbelic romanesc al fiecarui discurs urmeaza ilustrarii temelor fundamentale ale fascismului si comunismului la nivel european. Lipsa unei stricte proportionalitati in abordarea raportului dintre specificul romanesc si cel european al acestor ideologii se justifica prin particularitatile fiecareia raportata la spatiul romanesc. In aceasta ordine de idei deschierea fascismului italian dovedeste cate elemente comune exista intre fenomenul mussolinian si legionarismul romanesc si paradoxal cat de diferite sunt in privinta premiselor. Aceasta diferenta este data tocmai de dimensiunea nationalista a acestora, in sensul ca fiecare nationalism obliga la inclinatia catre anumite traditii diferite intre ele. Comuna era doar perspectiva inspiratiei din valorile traditionalismului, dar fiindca de la un popor la altul traditiile difera, existenta unui specific aparte fiecarei miscari cu toate influentele lor reciproce era de neocolit.

Daca legionarismul avansa teme conservatoare radicale in care valorica nationalismul, traditionalismul si ortodoxismul, ideologia comunista in Romania interbelica, in schimb, era o clona a celei sovietice. In acest fel spatiul analizei specificului romanesc al ideologiei legionare este mai mare comparabil cu cel destinat fenomenului comunist. Tot o problema de spatiu apare si in identificarea concluziei cu ultimul pas al perspectivei comparative, anume asemanarile si diferentele dintre cele doua ideologii. Normalitatea ar fi cerut ca punctele comune si diferentele sa faca obiectul unui al treilea capitol, dar identificarea ipotezei, obiectivelor si temei lucrarii in cadrul introducerii inlatura orice posibila ambiguitate generata de o asemenea adaptare.

Impartirea in subcapitole ca si abundenta citatelor este de clarifica si a intari pozitia argumentelor care vin in sprijinul ipotezei lucrarii. In majoritatea cazurilor fiecare subcapitol corespunde unei teme ideologie, iar succesiunea lor incearca sa respecte un algoritm ce corespunde unei logici interne a discursului.

Intaietatea discutiei despre discursul comunist fata de cel legionar poate fi explicata prin factorul cronologic. Anterioritatea fenomenului comunist fata de cel fascist in Europa impune o astfel de succesiune. Trecutul socialist a lui Mussolini, fondatorul fascismului european, si imprumuturile sale de la miscarea bolsevica evidentiaza anterioritatea cronologica a discursului marxist-leninist.

Discutia despre lideri ocupa un loc important in acest demers. Fiindca totalitarismul este legat de imaginea liderului, de mistica acestuia, nu se poate discuta despre discurs facandu-se abstractie de imaginea liderului. Acestea doua merg in paralel. Desi paradoxal " Nimic nu este mai caracteristic pentru miscarile totalitariste in general, si pentru faima de care se bucura liderii lor in particular, decat uimitoare repeziciune cu care ei sunt uitati si surprinzatoarea usurinta cu care pot fi in locuiti,"[50]paternitatea catorva dintre ei ramane incontestabila. Cu toate acestea perenitatea ideologiei, indestructibilitatea ei in fata naturii umane, este o realitate care se va afirma odata cu instaurarea regimurilor anuntate de aceste programe ideologice.

Lucrarea de fata nu isi propune sa abordeze tema comparatiei dintre cele doua discursuri la modul exhaustiv, ci este un debut care incerca sa traseze liniile fundamentale ale unui asemenea demers. Vastitatea temei propuse necesita o toleranta mai mare a detaliilor ceea ce, din punct de vedere structural, este o imposibilitate pentru lucrarea de fata.

6. Surse si referinte privitoare la subiectul lucrarii

Sursele utilizate in constructia acestei lucrari se impart in doua categorii. Prima categorie cuprinde izvoarele primare - lucrarile de sura primara si referintele periodice - unde se observa intr-un cel mai bine evolutia discursurilor si capacitatea lor de adaptabilitate la realitatile interbelice. Ideologia legionara era sustinuta de urmatoarele publicatii: Buna Vestire, Cuvantul, Cuvantul Argesului, Sfarma Piatra, Porunca Vremii, Pamantul Stramosesc, Axa, Cuvantul Studentesc. Miscarea comunista confruntandu-se cu obstacolul ilegalitatii cand nu putea apela la mijloacele normale de propaganda era sustinuta de publicatii clandestine. Dintre publicatiile interbelice comuniste se disting: Viata Muncitoare, Desteptarea, Zorile, Facla, Inainte, Socialismul, Tanarul leninist, Arena, Lupta comunista, Bolsevismul.

A doua cuprinde referinte de specialitate, lucrari stiintifice care apartin unor autori cu autoritate in radiografierea fenomenelor totalitare. Dintre acestia se disting Hannah Arendt, Raymond Aron, Karl Popper, Alain Besanon, Friedrich Hayek, Franois Furet, Ernst Nolte, Hans Rogger, Eugen Weber. Aceasta categorie cuprinde si lucrarile de specialitate destinate, in mod special, analizei fenomenelor legionar si comunist in spatiul romanesc.

Distinctia dintre cele doua abordari, orientate pe fiecare fenomen in parte, apare datorita faptului ca un demers comparativ al celor doua miscari lipseste. In cazul legionar se disting urmatorii autori: Zigu Ornea, Armin Heinen, Grigore Traian Pop, Faust Bradescu, Ioan Scurtu. Particularitatea fenomenului comunist interbelic este ca beneficiaza de un numar restrans de lucrari de specialitate, autorii acestora fiind: Lucian Boia, Victor Frunza, Herbert Zilber. Pentru o mai buna acuratete in descrierea ideologiilor specifice lucrarea de fata apeleaza la autori ca Marx, Lenin, Patrascanu, Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, Vasile Marin, Nicolae Rosu.

Ambele categorii au o pondere egala in elaborarea lucrarii. Daca lucrarile stiintifice au netezit drumul catre o perspectiva critica pertinenta, referintele periodice stau ca dovada autentica a raspandirii acestor ideologii in perioada interbelica.