Teme fundamentale ale discursului de tip marxist-leninist

1. Lupta de clasa

"Istoria societatilor de pana acum a fost numai istoria luptelor de clase. Oameni liberi si robi, baroni si servi, patroni si calfe, intr-un cuvant apasatori si apasati, in opunere statornica, au dus un razboi neintrerupt, cate o data pe fata, cate o data in ascuns, un razboi care intotdeauna a sfarsit sau printr-o transformare revolutionara a societatii intregi sau prin sfarmarea celor doua clase in lupta."[1]

Lupa de casa este o tema centrala a discursului comunist. Miscarea se vede pe sine ca una de clasa, inspirata din socialismul stiintific: "Societatea burgheza moderna, inaltata pe ruinele societatii feudale, n-a desfiintat antagonismele sau vrajmasiile de clase. Ea a substituit numai in locul celor vechi clase noi, conditii noi de apasare, forme noi de lupta."[2] Clasa pe care o reprezinta miscarea comunista este cea a muncitorimii, clasa exploatata. In discursul comunist clivajul dintre clasa burgheza si clasa proletara merge pana la ultimele sale consecinte: "Toata societatea se imparte, din ce in ce mai mult, in doua mari lagare vrasmase, in doua clase mari care stau fata in fata: Burghezimea si Proletariatul. " Proletarii nu lupta numai impotriva marii burghezii in virtutea clivajului dintre clase, ci si impotriva mijloacelor de productie a uneltelor, a marfurilor pe care le distrug. Tensiunea dintre clase avanseaza treptat si se radicalizeaza la nivel international: "Mai tarziu lupta de clasa cuprinde paturi tot mai mari din proletariat cari se strand laolalta, se organizeaza, duc lupta impotriva patronilor izolati si intruniti, lupta economica, apoi lupta politica, intaiu pe scara nationala, apoi pe scara internationala."

Clasa proletara apare in capitalism ca urmare a dezvoltarii structurale a acestuia, ca urmare a dezvoltarii mijloacelor de productie, a segmentarii muncii: " Industria moderna a transformat micul atelier al vechiului patron patriarhal in fabrica mare a burghezului capitalist."[5]Prin urmare sistemul burghez, opera a clasei burgheze, favorizeaza conditiile propriei autodistrugeri. Acest conflict nesfarsit, dintre clasa muncitoare si clasa burgheza, ca trasatura primordiala a discursului comunist, este o caracteristica distinctiva care este identificata permanent in expunerile publice, in dezbateri, in lucrarile partizane. Aceasta trasatura demonstreaza, fara echivoc, caracterul de noutate al comunismului. In acest sens, al discursului comunismul poate fi privit ca o revolutie.

Impartirea societatii in clase nu este decat o sursa de conflict, nefericire si mizerie pentru mase. De aceea partidele socialiste autentice trebuie sa conlucreze intre ele pentru a solidifica frontul proletar si pentru a cuceri puterea impotriva burgheziei.

Constiinta de clasa

Dar fiindca sistemul capitalist presupune organizarea muncii, aceasta atrage dupa sine solidaritatea, pepiniera pentru aparitia constiintei de clasa. Tocmai aceasta constiinta de clasa este primordiala trecerii la socialism.

Un alt aspect atins de capitalism, conform ideologiei marxiste, este dezvoltarea ampla a fortelor de munca. Acest aspect stimulat de complexitatea organizarii muncii formeaza un cadru propice dezvoltarii constiintei proletare. In asemenea cadru masele de muncitori isi constientizeaza statutul, constientizeaza conflictul de clasa si de asemenea, rolul lor vointei lor in emanciparea proletariatului ca intreg.

Societatea se polarizeaza radical ca urmare a acumularii de capital al marilor burghezi incat si mica burghezie nemaiputand concura trece in tabara proletara. De aceea "proletariatul se recruteaza din toate clasele populatiei" constiente de represiunea burgheza.

Numai ca: "In economia capitalista n-a fost si nici nu poate fi posibila o miscare, care pornind din sanul maselor proletare, sa aiba ca scop ridicarea productiei, pentru ca n-ar fi decat in folosul clasei stapanitoare."[7]

Desi in tarile occidentale conditiile de instaurare a socialismului sunt mai avansate, revolutia nu s-a produs dintr-un motiv esential: proletariatul nu a inregistrat performanta de a ajunge la un stadiu matur al constiintei de clasa.

Discursul comunist sustine ca aceasta constiinta este trezita si de eforturile propagandistice a miscarii comuniste care vegheaza la binele muncitorimii pentru a-i justifica activitatea. Pentru aceasta Partidul Comunist din Romania va utiliza toate mijloacele atat legale cat si ilegale. Acesta fapt doreste sa sugereze faptul ca viziunea asupra activitatii comuniste este una naturala, in spiritul unor legi ale schimbarii, ale evolutiei. Numai ca eforturile propagandistice anuleaza ideea unei constiinte proletare potentiale si ne sugereaza voluntarism. Adica, ignorand discursul comunist, putem afirma ca aceasta constiinta de clasa nu era decat una implementata ca efect al educarii maselor prin propaganda.

Procesul de maturizare al constiintei de clasa este stagnat de oportunismul unor partide socialiste care sunt compromise de colaborarea cu partidele burgheze. Credinta acestor partide socialiste, ca instaurarea socialismului nu implica revolutie, ci presupune o evolutie fireasca, in etape si un colaps natural al sistemului capitalist, este un obstacol de cele mai multe ori in trezirea constiintei de clasa. Un alt obstacol in calea dezvoltarii constiintei de clasa a fost aparitia si amploarea luata de nationalism.

3. Utopia revolutiei mondiale - vizionarismul comunist

Aceasta perspectiva a schimbarii radicale urmarea, dincolo de aparenta ei materialista, o revolutie etica profunda. Chiar daca tinta imediata a discursului este organizarea economico-politica a societatii consecinta directa este o negarea absoluta a valorilor etice sistemului capitalist.

3.1. Caracterul de secta al miscarii

Ideologia comunista prin dihotomia maniheista nu admitea o a treia cale. Acesta este un aspect comun miscarilor religioase: "Partidul este o preotime unita in jurul unei biserici, vorbind deci, ca aceasta, o singura limba"[8].

Exhaustivitatea discursului comunist era un adevar postulat care nu mai tolera in exclusivismul sau alte pozitii ideologice: "Bolsevismul este ateu, conform structurii sale, deci dusman a tot ce este divin. Religia si bolsevismul se potrivesc ca focul si apa. Din aceasta cauza, lupta bolsevismului se da nu numai impotriva unei Biserici sau a crestinatatii, ci impotriva oricarei religii." Nu acceptau alt marxism decat marxismul de inspiratie leninista., orice alt marxism era o erezie.

Invataturile marxiste dobandesc o aura sfanta. Sunt o emanatie a sacrului, o profetie a raiului comunist: "Numai in aceasta lupta, sub conducerea Partidului Comunist sta izbavirea celor ce muncesc."[10] Proletariatul actioneaza ca o forta implacabila, ca o fatalitate anuntata de aceasta profetie, proletariatul actioneaza numai "in numele sfintelor invataturi marxiste" De aici stilul profetic, apelul la metafore ca: "Nu avem altceva de pierdut decat lanturile" menit sa sensibilizeze masele.

Clandestinitatea este un alt aspect care sugereaza caracterul de secta al miscarii. Si desi discursul are ca tinta masele largi, dupa scoaterea in afara legii a partidului se observa: " Organizatia partidului nostru devine o secta romantica, rupta de mase."[13]

Numai ca aici marxism-leninismul este stiintific. Cultul secolului XIX pentru stiintific in dauna religiosului cazut in dizgratie incepand cu 1789 este vizibil in discursul comunist. "Socialismul de cand a devenit o stiinta cere sa fie tratat ca o stiinta."[14] Paradoxul este ca dimensiunea religioasa a discursului comunist sta tocmai in acest cult pentru stiinta. Aceasta forma de sacru implica atat ateismul fata de formele religioase traditionale, car si scepticismul fata de alte sisteme de gandire: "In afara de lupta pe care o duce Partidul Comunist pentru atragerea in orbita miscarii sale a maselor largi populare, prin organizarea luptelor economice si politice, el lupta, cu o indarjire demna pentru cauze mai bune contra tuturor curentelor gandirii omenesti care sunt defavorabile sau opuse ideologiei comuniste." Faptul ca era considerat ca o stiinta era un argument forte succesul discursului.

3. Revolutia proletara

Succesul revolutiei ruse incurajeaza comunistii romani sa afirme ca tocmai acest precedent victorios este un argument pentru disolutia capitalismului. Rezistenta in conditiile clandestinitatii era sustinuta mai ales de acest ideal al revolutiei mondiale, de apropiatul colaps al capitalismului si de visul puterii imediate: "Burghezia poate sa-si faca de cap, sa mai ucida mii de muncitori, dar victoria va fii a noastra, victoria revolutiei comuniste mondiale."[16] Exista o perspectiva mesianica cu care era privit octombrie 1917.

Prin revolutie doreau confiscarea bunurilor burgheziei si bisericilor pentru a fi impartite maselor exploatate. Apoi urma achizitionarea uzinelor industriale, a fabricilor, a bancilor, a centrelor administrative si date spre a fi gestionate de proletariat: "prin trecerea mijloacelor de productie in mainile colectivitatii se va da vietii omenesti un nou continut"[17]. Urmareau ruperea bisericii de stat si preluarea puterii de catre masele proletare.

In programul agrar aveau in vedere ca cerinta fundamentala exproprierea pamantului fara nici o despagubire marilor proprietari. Improprietaririle urmau sa fie facute gratuit, fara taxe, iar statul urma sa-si dea aportul cu instrumentele necesare. Ei cereau exproprierea totala a pamantului.

Cereau desfiintarea Sigurantei, a Jandarmeriei si a garzilor comunale, asigurarea ordinii urmand sa fie realizata de militia poporului muncitor. Armata permanenta trebuia transformata in una a proletariatului, iar functiile de comanda erau ocupate numai de catre deputatii alesi de Armata Rosie. Toate aceste cu precizarile ca: functiile vor fi ocupate numai prin alegere, iar munca sa fie pentru toti, avand in vedere ca: "Numai acela sa manance care lucreaza ".[18] Discursul tradeaza filiatia sa prosovietica. In fapt Moscova dorea sa tina strans sub directivele sale partidele afiliate la Internationala a III-a: trebuie sa aratam ca dobandirea unei majoritati comuniste in Soviete constituie principala sarcina in toate tarile in care Puterea sovietica n-a invins inca."

O alta schimbare adusa de revolutie, in viziunea discursului, era anularea datoriilor externe facute de burghezie, imprumuturi care erau sursa sclaviei muncitorimii romane impusa de capitalistii occidentali si, inainte de toate, inlocuirea Parlamentului cu Sovietele asemeni revolutiei bolsevice. Iar aceste schimbari erau aproape "toata lumea e in foc, in toata Europa falfaie drapelul rosu al revolutiei".[20] Textele comuniste interbelice abunda in astfel de anunturi profetice cu scopul de a misca masele, de a anula scepticismul unor indivizi, de a demonstra implacabilitatea adevarurilor leniniste.

Realitatea grevelor era un argument de care discursul comunist abuza: "Grevele spontane se inmultesc mereu mai ales in industria mare si grea, iar miscarea somerilor tinde sa devina generala in toata tara."[21] Explicatia comunista era ca fenomenul grevist s-a produs datorita anarhiei din productie si distributie, datorita haosului din fabrici si uzine, datorita proastei gestionari a resurselor economice si sustin ca aceste crize nu vor inceta decat o data cu mult anuntatul colaps al sistemului. Marx a avut in vedere in principal supraproductia ca declansatoare a crizelor, numai ca discursul comunist interbelic ocolea acest detaliu. Pentru comunisti orice criza de amploare putea ascunde o potentiala revolutie proletara.

Revolutia era indreptata impotriva vechii oranduiri, vechilor valori, a democratiei si acest lucru o justifica indeajuns: " In locul vechii morale socialiste s'a introdus vechia morala iezuitica "Scopul scuza mijloacele". Scopul era acuma revolutia si daca nu revolutia, macar distrugerea cu orice pret a organismelor vechi si inlaturarea tuturor conducatorilor vechi."[22]

Dupa multiple insurectii cea de la Tatar -Bunar din Basarabia a socat opinia publica. Astfel in decembrie 1924 Partidul Comunist din Romania a fost scos in afara legii si majoritatea covarsitoare a agitatorilor comunisti au fost arestati.

3.3. Fatalitate si determinism-necesitate istorica

Clasele aservite sunt chemate nu numai pentru a-si schimba conditia sociala, ci chiar conditia umana. Radicalitatea este un aspect omniprezent al discursului. Tonul imperativ, categoric sugereaza supunerea si acceptarea neconditionata a maselor fata de adevarurile sustinute de bolsevicii romani. Acestia isi justifica demersurile ca executanti ai legilor istorice. In mod concret caderea capitalismului este o necesitate istorica, o fatalitate, iar liderii bolsevici sunt singurii capabili sa inteleaga si sa actioneze in spiritul acestor legi.

Trecerea de la tarism la socialism a fost decisa de "rolul hotarator pe care proletariatul l-a avut in prima si in a doua revolutie rusa precum si constiinta pe care o avea de puterea si misiunea sa istorica"[23]. Astfel trezirea constiintei de clasa dublata de necesitatea misiunii istorice a facut posibil acest vis. Nascuta dintr-o necesitate istorica miscarea comunista avea drept scop apararea intereselor proletare din toate sectoarele economiei, cele private si cele de stat indiferent de diferente profesionale, de etnice, religioase etc. Ei afirma: "miscarea muncitoare este un rezultat firesc al dezvoltarii economice" , iar socialismul este "o necesitate pentru vremurile si societatea de azi" Practic sistemul burghez in dezvoltarea sa economica determina si cresterea proletariatului, deci sporirea sustinerii pentru comunisti.

3.4. Colapsul capitalismului

Fatalitatea colapsului apropiat al capitalismului este o alta tema recurenta a discursului comunist. Paradoxul este ca, desi este revolutionar pentru feudalism, capitalismul nu este la randul sau decat un stadiu al evolutiei spre socialism. Inainte de proletariat "insa-si burgheziea ie rodul unei lungi evolutii, unui sir de revolutii, in chipurile de producere si de comunicatie."[26] Faptul ca sistemul capitalist este considerat doar o etapa este dovedit de incapacitatea lui de a gestiona crizele de supraproductie, de neputinta lui a oferi o viata decenta proletarilor, de irosirea inerenta a resurselor si perpetuarea tensiunilor dintre clase. In acest fel capitalismul devine dintr-un element de progres unul de stagnare sau chiar regres, iar ingroparea lui devine o necesitate pentru omenire: "Nesfarsitele framantari in cari se zbate burghezia, de sub schimbari de guverne si parlamente, opintelile ei de a reface stricaciunile razboiului fara nici un rezultat, deprecierea banului, idolul si mijlocul ei de exploatare si finantare, neputinta de a legifera si imposibilitatea aplicarii legilor faurite, debravarea, hotiile, desfranarile si orgiile la cari se deda clasa conducatoare, pe doparte, iar pedealta, prigona turbata, pana la iresponsabilitate, contra clasei muncitoare dela razboiu incoace, sunt dovezi zdrobitoare de agonia in care a intrat burghezia, ale carei zile sunt numarate."

Dupa Marx singura solutie este instaurarea socialismului care presupune o organizare aparte a productiei, dar si un sistem social superior. In aceasta ordine de idei burghezia a devenit o clasa parazitara, asa cum spunea Tocquiville despre statutul aristocratiei franceze inainte de lui 1789. Atuul burgheziei este puterea banului, sursa a dictaturii sale.

Se vorbeste obsesiv in discursul comunist de esecul suprem al burgheziei - razboiul mondial. Acest cataclism prin traumatismele sale la nivelul spiritului a grabit aparitia constiintei de clasa la majoritatea popoarelor.

Capitalismul este raspunzator si de conflictele internationale care produc dezastre in randul maselor. Acest demers al burgheziei este unul autodistructiv, razboiul fiind in esenta contrar civilizatiei. De aceea comunistii se opun colaborarii intre clase si militeaza pentru desfiintarea claselor sociale.

Este anuntat falimentul total al burgheziei romanesti. Capitalisti au o singura solutie imprumuturile din exterior care sunt in fapt suportate de masa proletara. Astfel masele erau dublu exploatate atat de capitalul national, cat si de cel international. Acest proces va transforma Romania intr-o semicolonie. Astfel capitalistii occidentali au prilejul de a folosi spatiul romanesc si resursele din Romania.

Sperau ca trezirea antipatiei fata de propriul guvern conducea inevitabil la o revolutie proletara mondiala. Revolutia proletara mondiala este strans legata de colapsul inevitabil al capitalismului. Burghezia intindea proletariatului cursa sufragiului universal si a improprietaririi partiale. Pentru comunisti perspectiva votului universal era o strategie burgheza de crea iluzia unor libertati si drepturi pentru masele proletare si pentru tarani. Cu alte cuvinte o strategie de dominatie specifica ipocriziei burgheze.

3.5. Dictatura proletariatului

Categoria proletara cuprinde mai multe sectoare sociale: taranii, intelectualii si chiar mica burghezie strivita din competitie de marii magnati. Dictatura proletariatului exercitata de o mana de oameni, revolutionarii de profesie, va fi alternativa viabila la dominatia si ipocrizia de care ii invinuiesc pe capitalisti: "Poporul isi da seama de maretia si insemnatatea luptei care se desfasoara in momentul de fata. Trebuie gasita doar forma practica care sa dea proletariatului posibilitatea sa-si infaptuiasca dominatia. Aceasta forma o constituie sistemul sovietic. Dictatura proletariatului!"[28]Dar aceasta dictatura nu se putea realiza in perspectiva discursului comunist decat de catre avangarda proletariatului care trebuia protejata in momente de tensiuni sociale.

Discursul comunist cultiva aparenta democratica a miscarii. Practic imprumuta elemente din discursurile burgheze pentru lupta antiburgheza: "victoria va reveni cu certitudine stangei,democratiei luminate."[29] Ideea dictaturii proletariatului sugereaza la prima vedere ideea participarii neconditionate a meselor la exercitiul puterii : "Socialismul nu este proprietatea unui om oarecare, este proprietatea intregii muncitorimi" . Cu toate aceste, in plan teoretic, chiar ideea unei dictaturi de oricare natura trebuie sa trezeasca banuielii indiferent de justificare. Dictatura in mod structural implica un clivaj dur intre guvernanti si guvernati: "Dictatura proletariatului se aseamana cu dictatura altor clase prin aceea ca este determinata, ca orice dictatura, de necesitatea de a reprima prin violenta impotrivirea clasei care pierde dominatia politica." Prin urmare o dictatura a proletariatului este o din primul moment suspicioasa. Ulterior comunismul ajuns regim a demonstrat ipocrizia discursului sau intr-un mod frapant. Dar asocierea utopiei comuniste cu o specie a democratiei a facut cariera in epoca.

Discursul comunist sustine ca aceasta dictatura este in fapt o continuare a luptei de clasa prin folosirea puterii statului, atat impotriva capitalismului, cat mai ales traditiilor vechii societati. Lenin nu dorea altceva decat justificarea represiunii si dupa cucerirea puterii.