Fratii Glover      

John, Robert si William Glover erau niste frati care traiau in dioceza de Lichfield si Coventry. John, cel mai mare, era un gentilom si a mostenit averea tatalui sau din orasul Manchester. El a mostenit o suma considerabila de bani si pamanturi dar a devenit si mai bogat in harul lui Dumnezeu si in virtuti atunci cand impreuna cu fratii sai a primit Evanghelia sfanta a lui Dumnezeu si au aplicat-o in viata de zi cu zi, practicand zelos evlavia.      

John si-a luat atat de in serios credinta incat ori de cate ori trebuia sa-si dedice timpul afacerilor credea ca L-a dezamagit pe Dumnezeu si isi pierdea siguranta mantuirii. Timp de cinci ani a suferit de aceste framantari launtrice pana ce Dumnezeu l-a eliberat, caci ajunsese sa nu se mai poata bucura nici de mancare, odihna si nici de viata in sine. Pana la urma John a daruit majoritatea pamanturilor pentru a fi folosite de fratii si surorile sale in Hristos iar restul l-a daruit servitorilor si ispravnicilor sai, astfel ca el sa se poata dedica studiului Evangheliei. Aceste lucruri s-au intamplat la sfarsitul domniei regelui Henric al VIII-lea si au continuat si in timpul domniei regelui Edward.      

Cand a inceput prigoana in timpul reginei Maria si episcopul de Coventry a auzit de reputatia lui John, a poruncit primarului si slujbasilor din Coventry sa il aresteze. Insa Dumnezeu, vazand ca batranul sau slujitor credincios deja suferise destul din pricina framantarilor sale launtrice, nu a vrut sa-l lase prada suferintelor trupesti; primarul l-a avertizat pe John care si-a parasit casa si s-a ascuns impreuna cu fratele sau William. Din nefericire Robert era grav bolnav si zacea la pat astfel ca nu a fost timp suficient sa-l mute sau poate s-au temut s-o faca. Asa ca atunci cand au sosit perchezitionarii, Robert a fost singurul dintre frati care a fost gasit si a fost dus la serif.      

Acesta a spus ca nu s-a dat ordin ca Roger sa fie arestat si a facut tot ce i-a stat in putere ca sa-l puna in libertate, dar a fost silit sa-l inchida din nou impotriva voii sale, cel putin pana cand va sosi episcopul in oras care va lua decizia finala. Fiind inchis, Robert a fost vizitat de cativa dintre prietenii sai care l-au indemnat sa depuna o cautiune ca sa fie eliberat. I-au explicat pana si cum poate sa paraseasca zona fara sa-si incalce conditiile eliberarii, dar Robert a refuzat. "Daca fac vreo incercare sa-mi scot gatul din lat", i-a zis el sotiei sale, "voi fi pricina de poticnire pentru fratii mei mai slabi si voi da avantaj celor care batjocoresc Cuvantul lui Dumnezeu. Se va spune ca i-am incurajat pe altii sa accepte pericolele lumii, dar eu nu am vrut sa fac la fel."      

Robert a ramas in temnita din Coventry vreo zece sau unsprezece zile, fara sa fi fost eliberat un mandat de arestare si fara sa se fi formulat acuzatii la adresa lui, pana a sosit in oras episcopul de Coventry. Cand s-au intalnit, au avut o scurta disputa cu privire la liturghie, dupa care episcopul a decis sa astepte cu procedura completa de cercetare pana isi va termina celelalte treburi in oras. In consecinta Robert a fost transferat la Linchfield.      

"Jephcot m-a bagat intr-o temnita in seara aceea, si a trebuit sa raman acolo pana cand am fost condamnat, intr-o cladire ingusta, masiva si foarte rece, cu doar putina lumina si o gramada de paie in loc de pat."       

Lui Roger, inca foarte bolnav, i s-a dat voie sa-si cumpere un pat dar nimic altceva.      

"Nu mi s-a dat nici un ajutor, nici ziua nici noaptea, n-am avut pe nimeni langa mine cu toate ca eram grav bolnav, si n-am avut nici hartie nici cerneala si nici carti, decat Noul Testament in latina si o carte de rugaciuni pe care a trebuit sa o cumpar."      

Doua zile mai tarziu Robert a fost vizitat in celula sa de cancelar, care l-a indemnat sa se intoarca in Biserica Catolica. "Refuz sa ma supun unei biserici care nu este condusa de Cuvantul lui Dumnezeu", a raspuns el. Cancelarul s-a hotarat sa nu mai discute cu el despre religie si l-a lasat singur pe Robert pentru urmatoarele opt zile, pana cand s-a intors episcopul. Robert a fost dus inaintea sa si a fost intrebat cum i-a placut in inchisoare, ca apoi sa fie indemnat sa se intoarca in Biserica.       

"Unde era Biserica ta inaintea domniei regelui Edward?" a ranjit episcopul.      

Robert i-a raspuns ca Biserica sa era zidita pe temelia apostolilor si profetilor, iar Hristos era piatra din capul unghiului.       

"Si aceasta Biserica a existat de la inceput desi nu se mandreste cu o imagine glorioasa inaintea oamenilor, fiind intotdeauna apasata si persecutata."      

Episcopul l-a examinat pe Robert cu privire la lucrurile uzuale legate de spovedire si sacramente si pentru ca el a stat neclintit in credinta sa, a fost rapid condamnat si executat.      

Dupa moartea fratelui sau in locul lui, John a ajuns sa ii pese si mai putin de viata sa dar prietenii l-au convins sa ramana in ascunzatoare, fiindca oricum moartea sa nu l-ar mai putea salva pe Robert. Desi suferea atat fizic cat si psihic John a ramas tare, pana cand spre sfarsitul domniei reginei Maria s-a ordonat din nou sa fie cautat.      

Cand a ajuns seriful cu slujbasii la casa unde se ascundea John, el era singur in camera sa si cand a auzit zvonul de pasi, a incuiat tiptil usa. Unul din ofiteri era pe cale sa sparga usa cand a fost chemat de catre un altul care i-a zis ca acea camera a fost deja perchezitionata. Au gasit totusi pe sotia lui John, Agnes si au dus-o inaintea episcopului unde a fost silita sa se lepede de convingerile ei, ca apoi sa i se dea drumul. In acest timp, John s-a vazut silit sa se ascunda in padure. Ingrijorat de soarta sotiei si expus intemperiilor vremii, John a slabit in puteri, a facut febra si a murit. A fost ingropat de prietenii sai in curtea bisericii fara ca sa se tina slujba cu preot.      

Sase saptamani mai tarziu, cancelarul, dr. Dracot a trimis dupa pastorul bisericii si l-a intrebat cum se face ca un eretic a fost ingropat in curtea bisericii sale. Pastorul a raspuns ca la acea vreme era bolnav si n-a stiut nimic despre inmormantare iar cand Dracot i-a cerut sa dezgroape trupul lui John si sa-l arunce in drum, a obiectat ca trupul mort va mirosi in asa hal incat nimeni nu va face asa ceva. "Ei bine, ia aceasta scrisoare si declara-l de la amvon ca suflet osandit. Peste un an, cand carnea se va fi dus, dezgroapa-i oasele si arunca-le pe drum unde caii si carutele vor trece peste ele. Voi veni atunci sa sfintesc locul unde a fost ingropat in curtea bisericii" a spus Dracot.      

In curand a murit si William si cand oamenii din Wem i-au dus trupul la biserica parohiala, intendentul s-a dus la episcop pentru a cere sfat cu privire la cum ar putea sa impiedice inmormantarea. Dupa ce trupul a stat o zi intreaga in biserica, un croitor pe nume Richard Maurice s-a hotarat sa-l ingroape in timpul noptii dar a fost impiedicat de catre John Thorlyne si altii.      

In ziua urmatoare, intendentul s-a intors cu o scrisoare de la episcop, in care se interzicea inmormantarea crestineasca a lui William Glover si se spunea ca trupul sau trebuie luat de catre prietenii sai. Insa de-acum trupul a inceput sa se descompuna si nimeni nu putea sa se apropie de el, asa ca a fost tras afara in camp cu niste cai si a fost ingropat acolo.      

Edward Burton, un avocat din Chester a avut aceeasi soarta, murind in ziua de dinaintea zilei incoronarii reginei Elisabeta. Intendentul local John Marshall a refuzat sa lase sa fie ingropat in curtea bisericii asa ca a fost ingropat in propria sa gradina, fara indoiala tot atat de aproape de Imparatia cerurilor ca si cand ar fi fost ingropat in curtea bisericii.