GENERALUL FRANZ CONRAD VON HOETZENDORF SI CONVENTIA MILITARA SECRETA CU ROMANIA DIN 30 NOIEMBRIE 1912

GENERALUL FRANZ CONRAD VON HOETZENDORF SI CONVENTIA MILITARA SECRETA CU ROMANIA DIN 30 NOIEMBRIE 1912

Franz Conrad von Hoetzendorf (1852-1925) este una din personalitatile marcante din randul generalilor imperiali care au pregatit si au condus operatiunile militare ale Primului Razboi Mondial. Autor al unei opere memorialistice impresionante - "Aus meiner Dienst 1906-1918" (Din vremea serviciului meu activ) - aparuta la Viena in primii ani postbelici, dar pe care, din pacate pentru cercetarea istorica, nu a putut sa o incheie, oprindu-se cu firul povestirilor in decembrie 1914, Conrad a considerat de datoria sa sa insereze in paginile relatarilor lui un numar impresionant de rapoarte oficiale, ceea ce confera memoriilor sale o valoare deosebita.

Conrad a fost marcat de experientele carierei sale militare - campania din 1878 si cea din 1882 de ocupare a Bosniei si Hertegovinei, regiuni atribuite Austro-Ungariei spre administrare de catre Congresul de Pace de la Berlin (1878) -, si mai ales de anii petrecuti la comanda garnizoanei din Trieste (1899-1903). In Bosnia si Hertegovina a constatat eroismul localnicilor dispusi sa lupte pana la ultimul impotriva invadatorilor austro-ungari, iar la Trieste a cunoscut activitatea cercurilor iredentiste si nationaliste locale, al caror ideal era unirea cu Italia.

Ajuns sef al Marelui Stat Major austro-ungar in 1906, Conrad s-a afirmat ca un adept al ideii razboiului preventiv atat impotriva Serbiei - care se considera un fel de Piemont al Balcanilor cu misiunea de a forma un stat al slavilor sudici (viitoarea Iugoslavie) -, cat mai ales impotriva Italiei, despre care spunea ca a tradat Tripla Alianta prin intelegerea cu Franta din 1902, privind reglementarea disputelor coloniale din Africa de Nord. El considera ca, in caz de razboi, Italia nu va ezita sa-si atace aliatii, Austro-Ungaria si Germania, pentru a-si alipi teritoriile locuite de italieni din cadrul Dublei Monarhii.

Dezastrul suferit in 1918 de imperiul pe care l-a slujit nu i-a schimbat parerile si in memoriile sale fostul sef de stat major relateaza cu cinism istoria anilor premergatori razboiului, istoria nesfarsitelor sale stradanii de a declansa conflictul mondial, ceea ce l-a facut pe un biograf recent al sau sa-l numeasca "un arhitect al apocalipsului" . Conrad si-a sustinut cu tenacitate ideile, mai ales in timpul "crizei anexiunii" Bosniei si Hertegovinei (octombrie 1908-martie 1909), considerand-o cea mai buna ocazie pentru rafuiala cu dusmanii Dublei Monarhii, dar cel mai insistent dupa ce, in septembrie 1911, Italia a atacat Imperiul Otoman in Tripolitania (Nordul Africii), apreciind ca victoria italienilor, care se profila cu certitudine, avea sa incurajeze Roma sa-si realizeze idealul national si sa treaca la ofensiva impotriva Austro-Ungariei. Exasperati, liderii Dublei Monarhii, imparatul Franz Josef si arhiducele Franz Ferdinand, l-au destituit pe generalul Conrad din functia de sef al Marelui Stat Major, inlocuindu-l, la inceputul lui decembrie 1911, cu generalul Blasius Schemua. Dar izbucnirea Primului Razboi Balcanic in octombrie 1912 si conturarea unui razboi european, ce parerea iminent, i-au determinat pe aceeasi lideri sa-l recheme pe Conrad in fruntea armatei austro-ungare, la 12 decembrie 1912.

Cam cu o luna inainte de a-si relua functia, liderii Austro-Ungariei si-au aratat increderea in calitatile de negociator ale generalului Conrad, incredintandu-i o misiune diplomatica in Romania pe langa regele Carol I, cu care acesta se mai intalnise anterior.

Insarcinarea oficiala consta in remiterea unei scrisori personale de condoleante a imparatului Franz Josef catre regele Carol I, a carui sora, Maria de Flandra, incetase din viata la Bruxelles la 12 noiembrie 1912. In realitate, Conrad avea o misiune mult mai importanta, precizata in linii mari de arhiducele Franz Ferdinand la 15 noiembrie si de catre ministrul de Externe Berchtold, la 17 noiembrie. In conditiile razboiului balcanic, Austro-Ungaria considera necesar sa determine Bulgaria sa accepte "mici cedari teritoriale" in favoarea Romaniei pentru a o mentine in tabara Puterilor Centrale. Liderii Austro-Ungariei considerau ca iminenta razboiului impune ca Romania sa-si asume un rol activ in cadrul ofensivei preconizate de Statul Major austro-ungar impotriva Rusiei, iar misiunea lui Conrad era sa precizeze acest lucru intr-o conventie scrisa cu Marele Stat Major roman. In plus, Berchtold l-a mai mandatat pe Conrad sa-i comunice regelui Carol I, pe langa promisiunile Vienei, si faptul ca urmeaza reinnoirea tratatului Triplei Aliante si ca se doreste ca Romania sa-si reinnoiasca si ea alianta secreta cu Puterile Centrale. In acest context se impunea "clarificarea raporturilor militare cu Romania dupa modelul conventiei" .

Romania isi asumase obligatii militare fata de Tripla Alianta fara sa le consemneze in scris. Construirea liniei fortificate Focsani-Namoloasa-Galati, dupa 1886, conform planurilor maiorului german Maximilian Schumann, reprezenta o asumare a acestor obligatii, dar in sens defensiv: pe linia fortificata, armata romana urma sa constituie flancul drept al armatei austro-ungare in confruntarea ei cu armata rusa prin abandonarea Moldovei intregi. La vremea respectiva, lucrurile au fost intelese in acest mod si in Parlamentul Romaniei, unde s-au ridicat voci impotriva construirii acestei linii fortificate si implicit a sacrificarii Moldovei[3].

Acum era insa vorba de realizarea unui proiect ofensiv si acest lucru si l-a asumat generalul Conrad. Sa-i dam cuvantul[4].

"Raport asupra misiunii mele la Bucuresti,

29-30 noiembrie 1912

La 29 noiembrie ora 12.55 am sosit la Bucuresti si mi s-a fixat audienta la M.S. Regele pentru ora 2 dupa-amiaza.

Am fost primit cu o amabilitate deosebita de catre M.S. Regele, iar audienta a durat doua ore.

Am capatat convingerea ferma ca Regele este neconditionat credincios indatoririlor sale de aliat si in acest sens a luat toate masurile necesare.

Am inmanat Regelui scrisoarea M.S. Imparatul; regele a citit-o si a fost vizibil incantat. Am transmis salutarile M.S. Imparatul si asigurarile sentimentelor de sincer devotament ale M.S. Imparatul si ale Principelui Mostenitor fata de Regele Romaniei si am subliniat ca este dorinta M.S. Imparatul ca interesele Romaniei sa fie respectate si ca dubla monarhie se va stradui sa contribuie la aceasta in masura posibilitatilor.

Toate acestea, impreuna cu observatia referitoare la satisfactia [cercurilor de la Viena - n.tr. S.C.] pentru faptul ca Romania a avut aceeasi atitudine ca Dubla Monarhie fata de Bulgaria si Imperiul Otoman, au facut o impresie deosebita asupra Regelui, care a mentionat imediat ca a refuzat cererea lui Nazim Pasa [ministrul de Razboi otoman - n.tr., S.C.] de a intreprinde demersuri ostile la adresa Bulgariei.

Regele sustine ideea ca nu trebuie sa se urmareasca o pace definitiva, ci doar preliminariile unei paci, pentru ca o pace definitiva nu va fi altceva decat sursa unor noi complicatii razboinice. Regele a aprobat ideea pe care i-am prezentat-o ca la revizuirea acestor preliminarii ale pacii se va oferi prilejul de a recunoaste interesele Romaniei, in caz ca nu se va ajunge mai inainte la acest lucru prin negocieri directe [cu Bulgaria].

Regele a fost dispus sa se exercite in acest sens presiuni asupra Portii Otomane in toate modurile posibile. Dar la aluzia mea ca aceste presiuni ar fi avut si mai mult efect daca ar fi fost sustinute prin actiuni armate, Regele a spus ca aici se vede silit sa ridice un semn de intrebare, pentru ca el considera drept felonie sa tratezi cu ostilitate pe un vechi prieten - Imperiul Otoman - mai ales intr-un asemenea moment.

Regele a primit cu satisfactie vestea despre reinnoirea tratatului Triplei Aliante cu atat mai mult cu cat parea foarte sceptic in privinta Italiei.

Fata de dorinta exprimata ca Romania sa-si prelungeasca in acelasi timp tratatul cu Tripla Alianta, Regele a raspuns ca aceasta alianta exista oricum si ca exista un termen de gratie de un an de zile daca ar fi sa se renunte la ea.

La remarca mea ca ar fi dezirabil ca aceasta relatie sa fie totodata si mai stransa, asa cum este in cazul celorlalte semnatare ale Triplei Aliante, Regele nu a obiectat.

In privinta asta acum ar fi fost momentul sa actionam [pentru publicarea tratatului secret de alianta - n.tr. S.C.].

In continuare, am dat explicatii M. S. Regelui asupra masurilor noastre militare de acum, in privinta carora suveranul era deja orientat in linii mari.

Cand am ajuns sa discutam in amanunt relatia noastra cu Rusia, Regele mi-a declarat ca a luat deja in calcul posibilitatea unui razboi si chiar saptamana trecuta au avut loc mai multe sedinte, dintre care una cu seful Marelui Stat Major, generalul Al. Averescu, unde au fost fixate detaliile concentrarii trupelor. Regele mi-a spus ca seful Marelui Stat Major, generalul Averescu, se va intalni cu mine in ziua urmatoare la ora 9 dimineata, ma va orienta in detaliu asupra acestui plan si il va discuta cu mine.

Din discutia cu Regele am dedus ca Romania este gata sa intre in razboi cu toate fortele ei - zece divizii operative si cinci divizii de rezerva (cu exceptia unei divizii care va ramane pentru inceput la Bucuresti). Regele planuieste insa desfasurarea acestor forte in zona Barlad-Galati-Namoloasa-Focsani, iar inspre nord, la Roman, se va indrepta doar Corpul IV armata (Iasi).

La observatia mea privind o eventuala jonctiune a armatei romanesti la Iasi la nord de Iasi (Botosani), Regele a raspuns ca avand in vedere situatia Romaniei nu ar fi posibil ca fortele armate romanesti sa fie concentrate din ziua a zecea a mobilizarii si apoi sa treaca la ofensiva fara nici o alta pregatire.

In acest sens, el estimeaza ca armata romana se va confrunta cu corpurile VII si VIII armata ruse si cu parti ale Corpului caucazian; in privinta celui din urma eu ma indoiesc.

Am capatat impresia ca am putea sa ne multumim cu aceasta promisiune caci tot ceea ce conteaza este sa avem la dispozitie fortele [armate] romanesti.

Eu am propus ca o conventie in aceasta privinta sa fie realizata in scris, intre Marele Stat Major austro-ungar si cel roman, dupa modelul conventiei pe care am incheiat-o noi cu Marele Stat Major german. Am primit in cele din urma consimtamantul Regelui si permisiunea ca macar punctele principale sa fie consemnate de comun acord, printr-o discutie cu generalul Al. Averescu.

Cand am discutat despre indatoririle din cadrul Triplei Aliante, Regele a vorbit despre rolul Italiei si mi-a comunicat ca ar exista o obligatie asumata de Italia prin care aceasta ar urma sa trimita 40 000 de militari - sau dupa o alta versiune o divizie - pentru sustinerea nemijlocita a Romaniei, divizie care, fireste, ar trebui sa tranziteze teritoriul austro-ungar, caci o ruta maritima nu ar fi posibila.

Eu am declarat ca nu stiu nimic in aceasta privinta, la care Regele mi-a raspuns ca, de curand, chiar ministrul plenipotentiar al Italiei la Bucuresti [baronul Fasciotti - n.tr., S.C.] a discutat cu el in aceasta problema.

Ar trebui deci sa cercetam daca exista intr-adevar vreo obligatie asumata de Italia in acest sens si ce s-a convenit in acest scop.

Cand M.S. Regele a adus in discutie situatia politica generala, eu i-am explicat ca Dubla Monarhie a manifestat multa retinere fata de Serbia si ca aceasta retinere nu urmareste decat evitarea unui conflict european, dar Dubla Monarhie este ferm hotarata sa-si mentina pretentiile ei minimale deja fixate, chiar daca va trebui sa le impuna prin forta armelor.

In privinta pretentiilor minimale, le-am exprimat astfel:

Autonomia Albaniei unitare si nedivizate; excluderea oricarei stapaniri teritoriale a sarbilor pe malul Marii Adriatice; in ceea ce priveste portul [dorit de Serbia], Dubla Monarhie consimte numai la crearea unui port liber, precum Hamburgul, pe care sarbii sa-l poata folosi si spre care sa poata construi o cale ferata, dar nu inainte de a realiza legatura Uzice-Vardiste.

Cand Regele      m-a intrebat care va fi acest port, eu i-am raspuns ca va fi ori unul dalmatic, care ar putea fi si port liber, sau Antivari, sau la nevoie Singjin [Shngjin] (sau San Giovanni di Medua), fireste fara nici un hinterland.

La observatia mea ca eu nu-mi pot explica incapatanarea Serbiei decat prin sprijinul de care aceasta se bucura din partea Rusiei, regele a spus ca el crede ca daca noi ne-am formula conditiile, asa cum le-am prezentat eu mai sus, atunci Rusia va actiona in mod corespunzator asupra Serbiei, cerandu-i sa se conformeze acestora.

La observatia mea ca dupa modesta mea parere decizia in problema actuala depinde de cat de departe va merge Rusia in sprijinirea Serbiei pentru ca nu cred ca Serbia va risca un razboi impotriva Dublei Monarhii fara sprijinul Rusiei, M.S. Regele mi-a relatat un incident petrecut intre ministrul plenipotentiar francez si cel sarb si interventia ministrului plenipotentiar rus Sebeko la receptia corpului diplomatic de saptamana trecuta. Am inteles ca ministrul francez s-a rastit dur la cel sarb si ca ministrul rus l-a aprobat pe francez, iar sarbul a batut in retragere fara sa mai zica nimic.

Regele pare sa sustina ideea ca Rusia nu va lasa sa se ajunga la razboi din cauza acestei probleme [sarbesti]. El mi-a spus ca au fost trimisi ofiteri in acele zone din Rusia, invecinate cu Romania si ca in aceste regiuni nu s-au observat nici un fel de pregatiri de lupta, doar ca umbla zvonuri ca urmeaza sa aiba loc dislocari de trupe rusesti inspre nord-vest, adica la granita cu noi [Austro-Ungaria - n.tr. S.C.].

Eu am condus in asa fel discutia incat sa evidentiez solidaritatea intereselor Germaniei, Austro-Ungariei, Romaniei, dar si a Bulgariei in fata unei conlucrari a Rusiei cu Serbia.

Regele a spus ca aceasta conceptie corespunde pe deplin cu a sa, asa ca am capatat convingerea ca guvernul roman urmareste stabilirea unor raporturi de prietenie pe termen lung cu Bulgaria.

Regele a vorbit apoi despre misiunea lui Stoian Danev [presedintele Parlamentului bulgar - n.tr. S.C.] la Budapesta si eu am comunicat M.S. ca discutiile cu Danev au avut doar un caracter informal si am urmarit in principal sprijinirea revendicarilor Romaniei de catre Dubla Monarhie. Fata de afirmatia mea ca Danev ar fi spus ca Romania a fost invitata sa colaboreze alaturi de Bulgaria [la razboiul impotriva Imperiului Otoman - n.tr. S.C.], Regele mi-a raspuns ca asa ceva este absolut neadevarat si ca n-a fost nici vorba de vreo invitatie de-a Bulgariei la colaborare [militara].

De asemenea, in timpul convorbirii am aflat ca interventia lui Hartwig [ministrul Rusiei la Belgrad - n.tr. S.C.], ostila la adresa Dublei Monarhii, este legata de relatiile Marelui Duce Nicolae cu doamna von Hartwig.

Cand am ajuns sa vorbesc despre cedarile teritoriale ale Bulgariei [in favoarea Romaniei], Regele mi-a spus ca Romania are in vedere trei alternative (optiuni): una maximala, care avanseaza destul de departe in Bulgaria, dar fara sa includa Varna si Sumla, una medie, care cuprinde Silistra si alta       minimala, care nu include Silistra.

Motivele cererii unei astfel de reglementari de frontiera sunt:     

crearea unor amplasamente strategice mai favorabile si

argumentarea recunoasterii Dobrogei ca posesiune a Romaniei din partea Bulgariei.

Am capatat convingerea ca monarhia noastra trebuie sa impuna neaparat aceasta [pretentie a Romaniei], ca Romaniei trebuie sa i se acorde aceste compensatii pentru ca altminteri Regele, care este factorul cel mai important al politicii externe romanesti, ar ajunge intr-o situatie dificila fata de tara si poporul sau, prin care s-ar da apa la moara acelor partide care pleaca urechea la promisiunile Rusiei si ar reprosa politicii Regelui ca din cauza neinterventiei Romania iese cu mainile goale din criza balcanica de acum.

La orele 4 dupa-amiaza, audienta mea la Rege a luat sfarsit. Apoi am facut o vizita personala lui Titu Maiorescu, prim-ministru si ministru de Externe, sefului Marelui Stat Major, generalul Alexandru Averescu, ministrului de Razboi, generalul Constantin Harjeu, generalului de corp de armata, Crainiceanu si comandantului cetatii Bucurestilor, generalul Zottu, fostul sef al Marelui Stat Major, dupa ce anterior am vizitat doi secretari de stat, pe ceilalti ministri si pe generalul aghiotant al M.S. Regelui si am depus cartea mea de vizita la sediul legatiei noastre de la Bucuresti.

La orele 7 seara, aghiotantul meu a fost primit de catre M.S. Regele intr-o audienta de o jumatate de ora.

La orele 8 seara, a avut loc un dineu la primul ministru Titu Maiorescu, la care au luat parte ministrii: Take Ionescu, Al. Marghiloman si Nicu Filipescu, ministrul de Razboi, Harjeu, seful Marelui Stat Major, generalul Al. Averescu, iar de la legatia noastra, ministrul plenipotentiar, printul von Frstenberg, consilierul de legatie, baronul von Haymerle, si locotenent-colonelul von Hranilovici [atasatul militar al Austro-Ungariei la Bucuresti - n.tr. S.C.], plus de la statul major, capitanul atasat in serviciul de onoare pe langa mine, Ressel, si aghiotantul meu, maiorul Kundmann.

Dupa dineu, Titu Maiorescu m-a condus intr-un salon in care am putut sa stam de vorba numai noi doi singuri.

La aceasta discutie, Maiorescu mi-a comunicat ca el a fost la Rege dupa ce s-a terminat audienta mea si ca Regele i-a spus multe dintre cele ce am discutat.

Titu Maiorescu a inceput sa discute imediat despre aceste chestiuni si am capatat convingerea ca Maiorescu urmareste sa mai atenueze cate ceva din promisiunile Regelui sau ca este pur si simplu ingrijorat ca Regele a mers probabil prea departe in promisiunile sale, fiindca el, Maiorescu, si-a exprimat foarte apasat speranta ca problemele se vor aplana pasnic si a subliniat faptul ca in cazul unui atac asupra monarhiei noastre (subl. - C.v.H) Romania isi va respecta ferm angajamentele de aliata. De aici, am capatat impresia ca a vrut sa spuna ca daca monarhia ar fi ea insasi agresorul, atunci Romania nu ar mai fi obligata la acest ajutor.

Primul ministru nu s-a exprimat nicidecum in acest mod, doar eu consider ca pot sa citesc acest lucru printre randuri.

Pornind de la aceasta, eu i-am prezentat toata evolutia situatiei si i-am aratat in ce masura conlucrarea Rusiei cu Serbia constituie un pericol pentru Germania, Austro-Ungaria, Romania si, de asemenea, pentru Bulgaria si cum din acest motiv statele mai sus mentionate sunt obligate sa actioneze solidar in fata acestei conlucrari a Rusiei cu Serbia.

In continuare i-am explicat pe larg ca, pe deplin constienta de responsabilitatea ce ii revine in fata intregii Europe, monarhia noastra s-a aratat foarte rabdatoare, ca a privit cum Serbia a declansat ea razboiul, ca a stat fara sa actioneze cand Serbia a ocupat teritoriul sangeacului [Novi Pazar], dar ca a trebuit sa se opuna cu hotarare cand aceeasi Serbie a vrut sa se intinda pana la Marea Adriatica. Monarhia austro-ungara si-a rostit raspicat punctul de vedere in aceasta privinta, sustinand autonomia Albaniei si rezolvarea problemei porturilor in acest sens; monarhia noastra nu se va abate sub nici un motiv de la acest punct de vedere, ci il va sustine chiar si cu riscul [declansarii] unui razboi.

Am aratat [premierului Romaniei] ca acum este randul Rusiei sa se pronunte cat de departe are de gand sa mearga cu sprijinirea Serbiei, daca se vrea intr-adevar evitarea unui mare razboi european. I-am explicat ca Rusia a fost singura mare putere care a stiut cu multa vreme inainte despre actiunea statelor balcanice [se refera la constituirea Ligii Balcanice in martie-septembrie 1912 - n.tr. S.C.] si ca Rusia a fost atat de perfida sa ascunda acest lucru atat fata de celelalte state, cat si fata de Romania.

Am vorbit apoi despre Anglia si Franta si am aratat ca aceasta din urma din cauza marilor imprumuturi nu-si doreste razboiul, iar Anglia nu vrea sa ajunga la un razboi naval cu Germania, deoarece chiar si in cazul in care flota germana ar fi nimicita si cea britanica ar suferi asemenea pierderi incat pozitia de mare putere a Angliei, care se bazeaza numai pe flota, ar fi grav afectata. In felul acesta depinde doar de Rusia daca se va ajunge la razboi sau nu.

Primul-ministru Titu Maiorescu mi-a urmarit explicatiile cu mare atentie, mi-a multumit pentru aceste observatii si a spus ca doar acum vede clar cum se prezinta situatia.

Am mai avut o discutie cu ministrul de Interne, Take Ionescu, in care acesta mi-a vorbit despre elementul cutovalah si a afirmat ca Romania este foarte interesata de soarta acestei populatii si in mai multe orase din Albania, de pilda Elbassan, Berat s.a., subventioneaza scoli romanesti.

Din diverse parti, dar mai ales din partea primului-ministru Titu Maiorescu, s-a subliniat faptul ca trimiterea mea la Bucuresti este urmarita cu mare atentie si acest demers al Majestatii Sale Imparatul [Franz Josef - n.tr. S.C.] a fost foarte bine primit aici.

Nu pot sa trec sub tacere faptul ca dl. Titu Maiorescu mi-a comunicat foarte sincer ca in afara de el insusi a mai fost primit de catre rege, in aceeasi zi, si insarcinatul cu afaceri al Rusiei, Sebeko, si ca M.S. Regele l-a incunostintat pe acesta din urma despre primirea scrisorii [de la imparatul Franz Josef - n.tr. S.C.] si despre prima parte a continutului acesteia. Aici nu pot sa vad altfel lucrurile decat ca aceasta consideratie pentru reprezentantul rus urmareste sa nu indispuna Rusia.

Sebeko a exprimat oficial condoleante in numele Tarului, dar este evident faptul ca audienta a fost ceruta tocmai din cauza sosirii mele.

In Romania exista un mare partid [liberal] care se teme de un conflict cu Rusia.

Regele nu este pe deplin orientat asupra curentelor [de opinie] care se manifesta in tara. Printul mostenitor [Ferdinand] ar fi vrut sa i le explice odata, dar s-a lasat pagubas caci Regele se pare ca a refuzat acest lucru.

Seara, M.S. Regele mi-a trimis o fotografie de a sa intr-o rama de argint si cu semnatura si a conferit aghiotantului meu Crucea Ordinului "Coroana Romaniei".

A doua zi, 30 noiembrie, la orele 9 dimineata, a venit la mine seful Marelui Stat Major, generalul Al. Averescu, in acea aripa a castelului regal unde am fost primit ca oaspete al Regelui si am discutat intre patru ochi pana la orele 11 masurile militare comune, prilej cu care mi s-a oferit o privire de ansamblu asupra ordinii de lupta a armatei romane.

Pentru mine, cel mai important lucru a fost ca masurile convenite sa fie imediat consemnate in scris, macar in linii generale. De aceea am elaborat cateva, in vreme ce generalul Averescu le-a copiat.

Aceste directive, cunoscute doar de rege si de generalul Averescu, trebuiau sa serveasca drept baza pentru hotararile ulterioare, consemnate in scris intre cele doua state majore. Un exemplar a fost prezentat M.S. Regelui, iar un al doilea exemplar cu acelasi continut a fost adus la cunostinta M.S. Imparatului si a A.S. arhiducele Franz Ferdinand.

Trebuie consemnat in mod special faptul ca asigurarea frontierei romanesti la Prut a fost conceputa in patru sectoare incredintate fiecare cate unui corp de armata, cu extremitatea aripei stangi la Dorohoi (acolo vor fi plasate batalioane de infanterie sau de vanatori de munte).

Cavaleria - rosiorii - va fi gata pentru a invada imediat teritoriul Rusiei cu sase regimente.

Operatiunea va trebui sa inceapa in cea de a zecea zi de la declararea mobilizarii.

Corpul IV armata chiar mai devreme, cam intr-a saptea zi de la declararea mobilizarii.

Datele concrete de mai sus au caracter strict secret.

De la ora 11 la ora 12 am asistat, in prezenta perechii regale, la serviciul religios solemn tinut in memoria sorei Regelui, contesa de Flandra. Inainte de inceputul slujbei religioase am avut prilejul sa stau de vorba cu fostul prim-ministru Ionel Bratianu, liderul Partidului Liberal, despre situatia actuala si despre atitudinea Austro-Ungariei. I-am aratat ca monarhia noastra a mers foarte departe in toleranta ei fata de Serbia, dar ca toate au o limita pe lumea asta.

La orele 12.30 am fost primit de catre M.S. Regina Elisabeta intr-o audienta care a durat o jumatate de ora.

Regina doreste foarte mult pacea si o apropiere de Bulgaria, considera un razboi cu Rusia drept o mare nenorocire si manifesta un dispret absolut fata de familia regala sarbeasca [Karagheorghevici].

Inainte de incheierea audientei, M.S. Regina m-a invitat la un ceai programat pentru ora patru dupa-amiaza.

La ora unu dupa-amiaza a fost dineu la ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei, printul von Frstenberg, unde am avut din nou prilejul sa discut confidential cu generalul Al.Averescu si cu primul-ministru Titu Maiorescu.

Maiorescu a lasat iar sa se inteleaga ca lui i-ar conveni cel mai mult daca toata problema s-ar aplana pasnic; a mai spus ca actiunea noastra comuna va contribui la acest deznodamant. Eu i-am raspuns ca doar atunci va fi eficienta actiunea noastra comuna cand se va vedea in Rusia ca si noi suntem dispusi sa ne sustinem drepturile cu arma in mana si ca nu ne temem sa intram intr-un razboi a carui insemnatate si uriasa raspundere in fata Europei o intelegem pe deplin.

Maiorescu a vorbit din nou despre diferitele curente de idei din Rusia si a evidentiat rolul ignobil al d-lui von Hartwig, reprezentantul Rusiei in Serbia[5].

Dupa aceasta am mai avut o discutie cu ministrul nostru plenipotentiar, printul Frstenberg, care a subliniat din nou necesitatea ca Romania sa-si primeasca compensatiile teritoriale [cerute] prin actiunea Austro-Ungariei si nu a Rusiei care nutreste aceeasi ambitie in privinta aceasta.

Aceasta necesitate urmareste sa consolideze si sa justifice orientarea Regelui in ochii opiniei publice ca sa nu se poata spune ca suveranul a dus o politica gresita vreme de 30 de ani si nu s-a ales cu nimic.

La orele patru fara un sfert dupa-amiaza mi-am luat ramas bun de la printul Frstenberg si la orele patru m-am prezentat la M.S. Regina la ceai, unde se afla si M.S. Regele si mi s-a acordat o favoare rar intalnita, aceea de a petrece doar cu perechea regala timpul pe care il mai aveam pana la plecarea la gara.

Insotit de aghiotantul M.S. Regelui [probabil colonelul Baranga] am plecat apoi direct la gara unde am sosit la ora 5.35 dupa-amiaza. Acolo se aflau deja pentru a-si lua ramas bun mai multe oficialitati, printre care primul-ministru Titu Maiorescu, generalii Al. Averescu si Crainiceanu, apoi printul Frstenberg cu domnii de la legatia noastra.

La ora 5.40 a plecat trenul spre Viena.

In timpul calatoriei, cam pe la orele 10.30 noaptea, am fost rugat de dl. Nicolae Ciocardia, redactor la ziarul "Universul", sa-i acord un interviu.

Oricat de neplacut mi-a fost acest lucru, am dat curs totusi acestei rugaminti si am raspuns la intrebarile jurnalistului.

La intrebarea privind motivul venirii mele, am raspuns ca am avut de inmanat M.S. Regelui Romaniei o scrisoare personala din partea M.S. Imparatului Franz Josef si sa transmit din partea suveranului meu condoleante pentru greaua pierdere suferita de familia Regelui impreuna cu expresia sentimentelor prietenesti ale monarhiei noastre pentru interesele Romaniei.

La intrebarea daca se va ajunge la razboi [mondial] eu am raspuns ca in privinta aceasta nu pot face profetii si ca nu exista cineva in toata Europa care sa poata da un raspuns precis, dar ca in orice caz multe depind de intelepciunea marilor puteri.

La remarca jurnalistului ca la ora actuala in Romania se exprima multe pareri divergente daca ar fi fost mai bine sa participe la razboiul balcanic, fie de partea Ligii Balcanice, fie impotriva ei, fie sa ramana neimplicata, eu i-am spus ca nu ma pot exprima in privinta aceasta, dar ca oamenii care acum isi dau cu parerea in fel si chip, daca ar fi fost intrebati de la inceput, nici ei nu ar fi stiut ce-i mai bine de facut. De altfel, Romania are norocul de a avea un monarh atat de intelept si clarvazator incat poate sa-si incredinteze linistita destinele in mana lui.

Contrar principiilor mele, de data aceasta l-am primit pe acest redactor fiindca nu am vrut sa ma arat neprietenos si sa ofensez opinia publica din Romania, cu atat mai mult cu cat este de datoria mea sa incurajez bunele relatii dintre Dubla Monarhie si Romania si sper ca am contribuit ca presa sa scrie in acest sens. In plus, procedand astfel am dezamorsat toate mistificarile si rastalmacirile legate de vizita mea, puse in circulatie de partidul ostil Austro-Ungariei.

Acest raport a fost prezentat in intregime doar M.S. Imparatului si A.S. arhiducelui Franz Ferdinand. Exceptand pasajele legate de directivele de ordin militar si operativ, a fost prezentat si ministrului de Externe [contele] Berchtold.

Viena, 2 decembrie 1912

[] Textul conventiei militare incheiate cu seful Marelui Stat Major roman, generalul Al. Averescu:

Bucuresti, 30 noiembrie 1912

Directivele operative privind cooperarea intre Marele Stat Major austro-ungar si roman sunt analoge cu cele din conventia cu Marele Stat Major german.

In cazul unei cooperari impotriva Rusiei, Romania isi va concentra Corpul 4 armata la Roman, iar corpurile 1, 2, 3 si 5 in zona Barlad-Focsani-Tecuci.

Dintre diviziile de rezerva, trei sau patru se vor concentra la Buzau, una in Dobrogea; cele dintai vor avea menirea de a fi trimise in linia intai.

Operatiunea principala se va indrepta mai intai asupra Chisinaului.

Urmatoarele forte austro-ungare se vor concentra in zona Tarnopol-Trembowla-Czortkow, iar o parte la Cernauti.

ss. General Averescu, Conrad von Hoetzendorf

La aceste rapoarte oficiale, Conrad adauga propriile sale cosideratii:

"Daca avem in vedere rezultatul global al misiunii mele in Romania reiese clar ca regele Carol I luase in calcul eventualitatea unui razboi comun al Romaniei si al Austro-Ungariei impotriva Rusiei. In aceasta privinta, directivele militare luasera deja o forma concreta si era de presupus ca la ora aceea Romania ar fi intervenit de partea Dublei Monarhii daca aceasta ar fi fost implicata intr-un razboi impotriva Rusiei.

Chiar si opinia publica romaneasca nu era pe atunci in intregime de partea Antantei oricat de mult se straduia in acest sens ministrul plenipotentiar al Frantei, Blondel, ci era in primul rand orientata spre raporturile cu Bulgaria de la care astepta de fapt compensatii teritoriale de mai mici dimensiuni. Chiar si destinul cutovlahilor din Macedonia era o problema mai importanta.

Regele Carol I era in primul rand un caracter autentic german. Nu avea nimic din prefacatoria proprie atator politicieni din Orient. Intreg comportamentul sau fata de mine purta pecetea unei sincere conlucrari cu Austro-Ungaria, chiar daca tinea mult la pastrarea unui caracter de sine statator. Modul cordial in care am fost primit ca oaspete la palatul regal, cat si felul in care am fost tratat de Rege si de Regina, mai ales la ceaiul despre care am vorbit in raport, a fost lipsit de orice element artificial.

Si Regele Carol I a vorbit despre problemele politice si militare cu o sinceritate care nu este posibila decat intre aliati.

La judecatile sale privind armata ruseasca, unde      i-a evidentiat atat calitatile deosebite, cat si lipsurile, Regele a adaugat si observatii extrem de interesante din timpul razboiului de la 1877-1878, mai ales din perioada in care suveranul a avut comanda trupelor de la Plevna. Mi-a povestit despre generalii rusi si despre cum a fost silit sa ceara indepartarea unora dintre ei. Regina si-a exprimat oroarea fata de razboi, a criticat intreg comportamentul Serbiei, a vorbit cu dispret despre asasinarea familiei regale de la Belgrad si despre modul [infam] in care familia Karagheorghevici a ajuns pe tronul sarbesc. In modul ei de a gandi, delicat si poetic deopotriva, Regina a atins o multitudine de probleme. Fiecare cuvant al ei era impregnat de spiritul nobil al umanitatii. Conversatia noastra a fost atat de insufletita, incat atunci cand aghiotantul de serviciu ne-a anuntat ca a venit timpul sa mergem la gara, perechea regala a mai cerut o mica amanare. Si azi am inaintea ochilor discutia din salonul de ceai, pe care l-am parasit cu sentimentul ca ma despart de doua personalitati de exceptie. Si de atunci nu i-am mai vazut niciodata.

In dl. Titu Maiorescu am cunoscut un om politic chibzuit, de incredere, inclinat spre raporturi prietenesti cu Austro-Ungaria, in generalul Al. Averescu un ofiter distins, un adevarat cavaler, cu o judecata clara si vointa ferma. Discutiile cu el au cuprins toate amanuntele unor eventuale operatiuni militare comune. S-a dovedit un mare cunoscator al armatei rusesti la manevrele careia a luat parte in cadrul unor misiuni de lunga durata. Mi-a daruit o carte scrisa de el despre aceasta, foarte interesanta [probabil "Deux mois en Russie", traducerea in limba franceza (1903) a cartii "Misiunea mea in Rusia in anul 1899", aparuta in 1901 - n.tr. S.C.]. Nascut la Balti in Basarabia [de fapt la Ismail, oras de pe bratul Chilia din sudul Basarabiei - n.tr. S.C.], generalul Averescu tinea foarte mult ca Romania sa recastige Basarabia si din motive personale si sentimentale. In cazul unui razboi victorios purtat impreuna, castigarea Basarabiei ar fi fost o perspectiva sigura.

Mai putin linistit in privinta raporturilor lor cu Austro-Ungaria am fost in privinta domnilor Ionel Bratianu, Take Ionescu si chiar Nicu Filipescu, spre deosebire de dl. Al. Marghiloman, care mi s-a parut a fi de partea Triplei Aliante.

In fine, am plecat cu impresia ca reprezentanta noastra de la Bucuresti se afla pe maini bune sub conducerea printului Karl Emil zu Frstenberg.

La calatoria mea s-a alaturat, din insarcinarea Ministerului Comertului, seful de sectie, dl. Riedl, care urma sa actioneze in sensul crearii unei uniuni vamale intre Austro-Ungaria si Romania, o uniune care ar fi cuprins o suprafata de peste 800 000 km², cu 60 milioane locuitori. Un expozeu conceput de seful de sectie Riedl a enumerat avantajele reciproce (ambelor parti) in urma realizarii acestei uniuni[6].

Nu este locul aici sa intru in toate amanuntele, dar as dori sa evidentiez macar anumite aspecte.

Monarhia austro-ungara nu mai poate sa-si asigure necesarul de cereale (grau si secara).

In anul 1910, recolta s-a ridicat la 10 673 000 tone, iar consumul la 10 974 000 tone; 301 000 tone au trebuit acoperite prin importuri.

In Romania, recolta s-a ridicat la 3 187 000 tone, dintre care 2 116 000 tone au mers la export. Sigur ca recolta din 1910 a Romaniei a fost una de exceptie, dar se poate conta in mod normal pe o recolta de 1,9 milioane tone, iar consumul propriu se cifreaza la 800 de mii de tone, asa ca ar rezulta un excedent de 1,1 milioane tone.

Ne putem da seama de semnificatia acestor cifre pentru o aprovizionare pe timp de razboi!

Care a fost soarta stradaniilor d-lui Riedl, de ce piedici anume s-a lovit, nu stiu. Cert este ca nu s-a ajuns la aceasta uniune vamala, un lucru regretabil, caci ar fi putut promova si o conlucrare politica.

Intors la Viena am fost primit in audienta de arhiducele Franz Ferdinand la 2 decembrie, iar a doua zi de catre M.S. Imparatul.

A.S. Imperiale arhiducele i-am prezentat raportul amanuntit despre modul in care a decurs misiunea mea si i-am transmis salutarile perechii regale, impreuna cu asigurarea ca proiectata vizita a arhiducelui la Bucuresti este asteptata cu placere.

Am rugat pe A.S. Imperiala sa determine ca o conventie cu Romania sa fie elaborata in termeni la fel de precisi ca si cea cu Tripla Alianta, iar printul Frstenberg sa primeasca instructiuni in acest sens. In continuare am cerut sa se ia masuri ca livrarile armelor comandate de Romania in Stiria sa fie executate cat mai repede.

Fara sa consulte Parlamentul, Romania alocase 80 de milioane de franci pentru achizitionarea de material militar, printre care se aflau comenzi pentru fabricile noastre din Stiria: 100 de mii de pusti, 30 de mii de carabine s.a".

Ce valoare putea sa aiba insa o conventie militara incheiata fara implicarea directa a vreunui lider politic roman? Ce credea generalul Conrad insusi despre atitudinea Romaniei in aceasta privinta, mai ales ca, in zilele cand generalul isi scria raportul de mai sus, la Bucuresti a avut loc, la 27 noiembrie /10 decembrie 1912, intr-un cadru solemn, conferirea bastonului de feldmaresal al Rusiei regelui Carol I, act anuntat inca din 17/30 septembrie 1912, prin scrisoarea personala a tarului Nicolae al II-lea?[7].

La 2 ianuarie 1913, la trei saptamani dupa ce devenise din nou sef al Marelui Stat Major austro-ungar, generalul Conrad von Hoetzendorf prezinta arhiducelui Franz Ferdinand bilantul activitatii pe anul trecut. Cu aceasta ocazie, generalul si-a reluat ideile privind necesitatea unui razboi preventiv, subliniind faptul ca:       "In 1909 am ratat o ocazie favorabila si de atunci situatia s-a schimbat in dezavantajul nostru. Vreau sa atrag atentia ca acum ne confruntam nu numai cu o propaganda pan-sarbeasca, ci si cu una pan-romaneasca Lucrul cel mai ingrijorator este ca acum Romania priveste inspre Rusia" .

Pe parcursul anului 1913 si pana in iunie 1914 s-a estimat ca generalul Conrad ar fi cerut de 25 de ori declansarea unui razboi impotriva Serbiei. In toata aceasta perioada, mai multe rapoarte provenite de la atasatul militar austro-ungar la Bucuresti, colonelul Hranilovici si de la ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei, Ottokar von Czernin, precum si insasi evolutia evenimentelor din cel de-al Doilea Razboi Balcanic, cand Romania a atacat Bulgaria, protejata de liderii de la Viena, i-au confirmat generalului Conrad von Hoetzendorf ca Romania este pierduta pentru Tripla Alianta, in pofida garantiilor oferite de regele Carol I.

Solutia generalului Conrad, prezentata imparatului Franz Josef, intr-un memoriu din 25 martie 1914 si intr-o discutie personala cu suveranul la 4 iunie 1914 avea in vedere doua modalitati de actiune fata de Romania: fie inglobarea Romaniei in cadrul Imperiului Austro-Ungar, asa cum regatul Bavariei facea parte din Reichul german, fie fortificarea granitei Carpatilor, operatiune estimata la cca 80 milioane de coroane, pentru care generalul schitase deja un proiect preliminar. Conrad sustinea ca monarhia austro-ungara nu va putea face fata unui atac din partea Serbiei, Rusiei si Romaniei[9].

Evenimentele din iulie-august 1914, in urma carora Romania si-a proclamat neutralitatea, au confirmat pe deplin temerile generalului Conrad. Mai mult, la 14/27 august 1916, Romania avea sa declare razboi Austro-Ungariei, intrand in Primul Razboi Mondial pentru a-si implini idealul national cerut de intregul popor, dovada ca singura politica eficienta este cea care se bucura de sprijinul opiniei publice, lucru pe care il afirmase in repetate randuri si regele Carol I, cand vorbea despre alianta Romaniei cu Puterile Centrale.