IMPERIUL BIZANTIN SUB DINASTIA MACEDONEANA, VASILE I MACEDONEANUL

IMPERIUL BIZANTIN SUB DINASTIA MACEDONEANA, VASILE I MACEDONEANUL

Desi inaugurata printr-o crima, dinastia macedoneana a durat aproape doua secole (867 - 1057) si a fost cea mai glorioasa din istoria Bizantului. Imparatii au fost, in general, oameni destoinici, dornici sa ridice puterea si stralucirea imperiului, buni administratori si diplomati, si mai ales ilustri generali, care si-au petrecut o buna parte din timp pe campul de lupta in mijlocul ostasilor; pe acesti ostasi i-au si sprijinit prin masuri administrative si economice.

Fondatorul dinastiei a fost Vasile, un om simplu, dar inteligent, energic si abil, bun administrator si bun soldat, care a stiut sa se faca popular prin masuri de ajutorare si de dreptate luate in favoarea poporului de jos. El zicea: "pentru un imparat este o zi pierduta, daca in ea n-a facut nici un bine cuiva". In acelasi timp el s-a dovedit fara scrupule, siret si chiar crud.

Cronicarii bizantini si unii membri ai dinastiei, cum a fost imparatul Constantin al VII-lea Porfirogenetul, au infrumusetat originea modesta a lui Vasile imbracand-o in legenda. Unele povestiri dau valoare de simbol, de povestire a catorva intamplari care au avut loc in copilaria lui Vasile, ori dupa aceea in tinerete. De pilda se relatau legende ca aceasta; "Cum intr-o frumoasa zi de vara, pe cand adormise pe camp, un vultur planand deasupra copilului ii tinea umbra cu aripile sale, cum mama sa vazuse in vis iesind din sanul lui un arbore de aur, incarcat cu flori si cu fructe de aur, care devenea imens si imbraca toata casa; si cum altadata, un vis ii aratase pe Sfantul Ilie Tesviteanul ca pe un batran inalt, cu barba alba, din a carui gura ieseau flacari si cum profetul anunta mamei sale soarta inalta care-l astepta pe fiul ei" (Fig. Biz. I, 307). La fel este povestita prima aparitie a tanarului Vasile la Constantinopol: "Pe vremea cand Imparateasa Teodora impartea tronul cu sotul ei Teofil, catre anul 840, un om tanar, imbracat saracacios, dar caruia statura inalta, constitutia robusta, tenul ars de soare, ii dadeau o infatisare destul de mandra, intra intr-o seara, cu traista in spinare si cu batul in mana, in Constantinopol, pe poarta de aur. Era intr-o duminica si noaptea era aproape. Obosit si prafuit, calatorul se duse sa se culce sub porticul unei biserici aproape de Sfantul Diomid unde, nu trecu mult si adormi profund. Ori in timpul noptii, staretul manastirii de care tinea biserica, se desteapta brusc si auzi un glas care ii spune: <<Scoala-te si deschide imparatului poarta bisericii!>>. Calugarul asculta; dar nevazand in curte decat un biet necajit in zdrente, intins pe lespezi, crezu ca visase si se intoarse la culcare. Atunci a doua oara glasul il desteapta din somn si-i repeta aceeasi porunca; si din nou sculandu-se si nevazand decat pe zdrentarosul adormit, se intoarse in patul sau. Atunci, pentru a treia oara, vocea si mai poruncitoare rasuna in linistea adanca si, in acelasi timp ca sa nu se mai indoiasca de faptul ca era treaz, egumenul primi in coaste, o lovitura puternica si misterioasa. Scoala-te, porunci vocea si fa sa intre acela care e culcat in fata usii. El e imparatul. Tremurand, omul sfant, paraseste in graba chilia, coboara si-l cheama pe necunoscut. Iarta-ma, preasfinte, raspunse celalalt scuturandu-se; ce poruncesti sclavului tau? Staretul il roaga sa-l urmeze, si-l aseaza la masa lui; dimineata il pune sa faca o baie, si-i da haine noi; si deoarece calatorul surprins, nu intelege nimic din aceste atentii cu care e coplesit, calugarul, in mare taina, ii dezvaluie misterul viitorului sau si-i cere sa fie de aici inainte prietenul si fratele sau" (Fig. Biz. I, 305 - 306).

Vasile reuseste sa faca in scurta vreme o cariera stralucita in capitala imperiului, pornind de la munci modeste si pana la aceea de parakimomen, apoi imparat asociat (866) al lui Mihail al III-lea si in sfarsit singur imparat incepand cu 24 sept. 867 pana la 29 aug. 887.

El s-a casatorit de doua ori: prima sotie s-a numit Maria, era din Macedonia si cu ea Vasile a avut pe copilul Constantin, mort de tanar. Cea de a doua sotie a fost Evdochia Ingerina si din aceasta casatorie au rezultat trei copii: Leon, care-i va succeda la tron, Alexandru si Stefan, ultimul destinat carierei eclesiastice si devenit chiar patriarh.

Politica externa

Confruntarile cu arabii raman prioritare si in vremea lui Vasile. Imparatul profita de faptul ca arabii din orientul apropiat se aflau intr-o stare de criza interna, la care se adaugau consecintele nefaste ale infrangerii emirului de Melitene in anul 863, de catre Petronas. De altfel, cea de a doua jumatate a sec. al IX-lea este caracterizata prin miscari separatiste puternice atat in emiratele de pe Tigru si Eufrat, cat si in Egipt. Armata slabeste ca urmare a faptului ca in locul ostasilor arabi, care luptasera altadata pentru "razboiul sfant", au fost angajati mercenari, multi proveniti dintre sclavii de origine turcica si mai putin eficienti in lupte. Unele familii si inalti demnitari arabi din provinciile de granita se desprind si constituie emirate aparte.

Primele actiuni in Orient au fost indreptate de Vasile impotriva Pavlicienilor, aliati ai arabilor care, sub conducerea lui Chrysocheir, in primii ani de dupa schimbarea dinastiei amoreana cu cea macedoneana, facusera incursiuni in Asia Mica, devastand regiuni intinse pana la Nicomidia si Efes. Riposta armatei Bizantine condusa de imparat le aduce acestora infrangeri si asigura controlul imperiului asupra principalelor trecatori prin Muntii Taurus, Antitaurus, pe unde se efectuau invaziile. Bizantinii ataca in 871 si pe Pavlicieni, aliatii arabilor, dar nu pot cuceri centrul lor politic si militar, cetatea Tephrike, unde sufera chiar o infrangere. Victoria impotriva Pavlicienilor a fost obtinuta abia in anul 872 de catre Christofor, ginerele imparatului, domestic al scholelor si ea are ca rezultat prinderea si decapitarea lui Chrysocheir. A urmat convertirea in masa a Pavlicienilor, dar unii s-au retras la Melitene, unde au intarit randurile arabilor. Cetatea Melitene n-a putut fi cucerita de bizantini, ci doar izolata.

Ofensiva militara bizantina in Orient va continua si in anii urmatori si ea va avea ca rezultat eliberarea drumurilor dintre Cilicia si Mesopotamia, recucerirea unor orase ca Sozopetra, Samosata, Luluas, Maluon, Tars si altele, dar fara Melitene; s-a restabilit autonomia Armeniei, care va fi pentru imperiu un aliat pretios.

Dar un efort deosebit depune Vasile pentru a combate atacurile pirateresti ale arabilor din Marea Mediterana, din Marea Egee, din sudul Italiei si din Marea Adriatica. Flota bizantina recucereste din mana arabilor insula Cypru (874 - 881) si acelasi lucru se intampla cu Creta ca urmare a victoriei obtinute de amiralul Niceta Oryphas. In vestul Peninsulei Balcanice acelasi amiral elibereaza de arabi Ragusa (Dubrovnicul de astazi) si transforma regiunea intr-o thema: thema Dalmatiei, care cuprinde orasele si insulele dalmate dependente de Bizant. Intarirea puterii bizantine pe țarmul oriental al Adriaticei face posibila crestinarea sarbilor (intre anii 867 - 874), opera misionara in aceste parti cunoscand un nou impuls, mai ales in Macedonia si Bulgaria, datorita ucenicilor lui Metodie (+ 885) alungati din Moravia, care vin aici si predica in limba slava. In timp ce Moravia va trece in mare parte sub influenta Romei, Peninsula Balcanica va intra in zone jurisdictionala a Bizantului.

Un interes deosebit manifesta Vasile pentru indepartarea arabilor din Italia si restabilirii puterii imperiale aici. In 876 armata bizantina cucereste importantul oras Bari, iar in 880 ocupa si Tarentul, dar fara sa poata relua Sicilia, unde Syracusa cazuse in 878 in mana arabilor. Sudul Italiei va trece din 885 sub conducerea energicului general Nichifor Focas, care va recuceri alte cetati si teritorii din mana arabilor, largind serios posesiunile bizantine de aici. Administratia imperiala se reorganizeaza in Italia de sud si odata cu ea si cea bisericeasca, prin aceea ca iau fiinta noi episcopii. Intr-un anumit sens, Vasile a reusit sa implineasca o parte din visurile lui Iustinian I.

Politica interna

Unul dintre telurile politice interne ale lui Vasile I a fost sa restaureze ordinea in stat si in acest sens socotea ca trebuie sa i se acorde imparatului puterea suprema: "Nimic in lumea aceasta nu este mai presus decat imparatul su lui nimeni nu poate sa-i comande". Prestigiul imperial se mentine nu numai prin zidirea de cladiri monumentale, prin luxul de la palat, ci si prin buna activitate a institutiilor statului. De aceea, el s-a straduit in toate aceste directii. A vegheat ca dreptatea sa fie acordata de tribunale, a fost sensibil mai ales la pasurile oamenilor sarmani. Vasile dorea ca "saracii sa nu fie oprimati de bogati" si de aceea a limitat cresterea marii proprietati funciare, incurajand in schimb, mica proprietate libera. Pentru a intari institutiile statului el a promovat ocuparea diferitelor functii de oameni cinstiti si capabili, formati in cadrul Universitatii din Constantinopol. De altfel, aceasta universitate si miscare culturala, inceputa in timpul lui Mihail al III-lea, va continua sa faca noi progrese. Chiar daca Vasile nu era un om instruit, el avea un mare respect pentru stiinta si recunostea ca "ea este podoaba imperiului si ceea ce face pe imparati nemuritori".

O realizare deosebita si durabila a lui Vasile I Macedoneanul este in domeniul juridic. El a pregatit o mare reforma legislativa, cunoscuta sub numele de "purificarea vechilor legi" (ἀvαkἀθαρσισ τῶν παλιῶν νόμων), menita sa le aduca claritate si precizari si sa lase la o parte pe cele depasite societatii bizantine de atunci. "Ordinea in legi, insemneaza ordinea in stat, zice el, dar a avea legi bune, este tot atat de important pentru stat cum sunt ochii pentru viata omului". Legislatia lui Iustinian este astfel, adaptata timpului sau si acesteia i se adauga legi noi, toate in greceste. Si Ecloga Imparatului Leon al III-lea este inlaturata, considerata a fi "impregnata cu legi inutile si periculoase imperiului". Prima lucrare aparuta la 1 dec. 872 sub numele imparatilor Vasile, Constantin si Leon este Procheironul (ὁ πρόχειρος νόμος), de fapt, un manual practic la indemana judecatorilor. In 40 de titluri erau reunite principalele legi din Corpus Iuris Civilis, mai ales din Institutiones, de mare utilitate in dreptul civil si public. Textele legilor erau scurtate prin lasarea la o parte a greselilor ori contradictiilor anterioare. Terminologia latina este inlocuita cu cea greceasca, dar sunt operate si modificari de continut, facandu-se adaosuri pentru probleme absente in vechile legi. Cel mai adesea se trateaza despre familie, logodna, casatorie, zestre, testamente, instrainarea de bunuri, cumparare, arendare, imprumut, ipotecare, inchiriere, dreptul de mostenire etc. Procheironul era considerat indispensabil juristilor, de aceea ei puteau primi o functie in aparatul judecatoresc numai daca absolveau facultatea de drept si stiau pe de rost cele 40 de titluri ale lui. Procheironul devine manualul juridic cel mai utilizat si el a ramas in vigoare pana la caderea imperiului. El a fost tradus si aplicat la popoarele slave de dincolo de granitele bizantine.

Cea de a doua lucrare Epanagoga, alcatuita in numele imparatilor Vasile, Leon si Alexandru apartine perioadei de dupa anul 879 (aparuta poate in 886) si este la fel structurata in 40 de titluri. A fost conceputa ca o introducere la "purificarea vechilor legi". Se inspira din Ecloga lui Leon si din Procheiron. Primele titluri privesc probleme generale ale dreptului: despre lege si dreptate, despre imparat, patriarh, locul prefectului cetatii si alti inalti demnitari bisericesti, despre tinuta episcopilor, a preotilor si diaconilor, a clerului, in general si a monahilor, despre arenda si arendare de catre Biserica etc. Ideile unt interesante si ele reprezentand conceptia imparatilor macedoneni despre cele inalte puteri in stat si in biserica. Se considera ca prologul si cel de al doilea titlu al lucrarii apartine lui Fotie

Noutatea deosebita din Epanagoga consta in precizarile privind raporturile dintre Stat si Biserica, dintre imparat si Patriarh, drepturile si obligatiile acestora si ale demnitarilor lor din mai multe parti si membri in fruntea careia se afla Imparatul si Patriarhul ca doi conducatori ai lumii (oikumene). Sarcina este sa conlucreze in armonie (ἐν σνμφωνία) pentru binele umanitatii. Rolul celor doua puteri se manifesta in paralel: Imparatul este responsabil de binele material al oamenilor, Patriarhul de grija spirituala. Aceste idei, inspirate desigur de Fotie, vor deveni caracteristice societatii bizantine si lumii ortodoxe.

Desi planurile de reformare ale lui Vasile I in ceea ce priveste dreptul erau mult mai mari, el n-a putut realiza decat Procheiron-ul si Epanagoga. El a luat insa si alte masuri pentru a contribui la cresterea prestigiului justitiei. Astfel, el a pus la dispozitie cladiri de judecata impunatoare, a amenajat palatul Chalke, unde aveau loc procese in toate zilele, apoi palatul Magnaura si chiar in Hipodrom. Pentru a le da celor saraci posibilitatea de a-si cere dreptatea a creat la Constantinopol un birou in care li se acorda acestora asistenta juridica.

In problemele religioase Vasile I avea sa ia, la scurta vreme dupa urcarea sa pe tron, hotararea de a inlatura din scaun pe Patriarhul Fotie (23 nov.867) si al readuce in locul sau pe Ignatie, sperand, in felul acesta sa puna capat tensiunii aparute in raporturile cu Roma si sa readuca pacea interna, dand satisfactie partidei Ignatiene. De fapt, nici unul din aceste obiective nu a fost atins. Desi Papa Nicolae I murise cu 10 zile inaintea depunerii lui Fotie, succesorul sau Adrian al II-lea (867 - 872) continua aceeasi politica fata de Bizant. Imparatul Vasile cere papei Adrian al II-lea sa consimta la provocarea unui sinod la Constantinopol in vederea refacerii unitatii Bisericii, lucru care este acceptat de pontiful roman. Cei doi reprezentanti ai papei sunt primiti cu onoruri deosebite si sinodul se deschide la 5 oct. 869, cu un numar redus de participanti (ca la 100). Reprezentanti ai guvernului Bizantin au supravegheat, in consens cu legatii papali, lucrarile sinodului, au convocat pe Fotie sa se explice, dar acesta a refuzat cu demnitate sa se apere. A urmat condamnarea si excomunicarea lui si a adeptilor sai. S-a mers atat de departe incat au fost condamnate si anulate toate actele si hotararile lui din perioada pastoririi. Chiar clericii hirotoniti de Fotie nu mai puteau sluji, un element care nu putea aduce pace.

Sinodul isi incheie lucrarile la 28 feb. 870 cu un succes total al Bisericii Romei. El a si fost considerat de aceasta al 8-lea sinod ecumenic. Totusi, succesul a fost aparent si de scurta durata, caci imediat dupa inchiderea sinodului au sosit la Constantinopol delegati ai Tarului Boris, ca sa exprime nemultumirea acestuia fata de refuzul papei de a recunoaste ca sef al Bisericii Bulgare pe episcopul propus de el. A fost convocata o reuniune extraordinara a sinodului, la care atat Imparatul Vasile cat si Patriarhul Ignatie au fot intransigenti fata de pretentiile legatilor papali, aparand darz, ca pe vremea lui Fotie drepturile jurisdictionale ale Bizantului asupra Bulgarilor. La succesul bizantinilor au contribuit si reprezentantii patriarhatelor din Orient. Patriarhul Ignatie a si hirotonit un Arhiepiscop pentru conducerea Bisericii Bulgare si a trimis 10 episcopi bizantini care sa inlocuiasca clerul latin instalat de legatul papal Formosus.

Aceste evenimente ar fi dus la o noua schisma intre cele doua biserici, dar se pare ca regele Ludovic al II-lea a oprit acest curs, deoarece avea nevoie de Bizant in lupta sa impotriva arabilor.

Hotararile sinodului din 869 - 870 nu puteau linisti pe partizanii lui Fotie, de aceea imparatul nu a realizat linistea dorita in interior. La aceasta s-a ajuns abia in anul 877, cand moare Ignatie (28 oct. 877) si Vasile readuce pe tronul patriarhal pe Fotie. Cu doi ani inainte, Fotie fusese adus la curtea imperiala ca profesor - educator ai copiilor lui Vasile (Leon, Alexandru si Stefan). Dupa Viata lui Ignatie, Fotie ar fi plasmuit o genealogie a imparatului Vasile , potrivit careia imparatul si-ar avea originea in familia regilor din Armenia. Daca Fotie a facut sau nu acest lucru nu se poate spune, dar este posibil ca Vasile sa fi voit ca prin readucerea lui Fotie pe scaunul patriarhal sa readuca pacea in Biserica. Si Fotie la randul sau s-a aratat conciliant fata de vechii sai inamici din interiorul imperiului si chiar fata de Roma, trimitand papei Ioan al VIII-lea (succesorul lui Adrian al II-lea, moare in dec. 872) o scrisoare plina de bunavointa. Desi la apelul lui Fotie papa pune unele conditii pentru reconciliere, el il primeste, deoarece avea nevoie de flota bizantina impotriva arabilor, chiar trimite trei delegati la sinodul de la Constantinopol, are loc in iarna anilor 879 - 880. La acest sinod au participat foarte multi ierarhi: 81 de mitropoliti si arhiepiscopi si 270 de episcopi, si a fost privit de bizantini ca ecumenic. Sinodul a fost un triumf pentru Fotie deoarece au fost anulate condamnarile anterioare, iar el fiind socotit chiar de legatii papali "sfintitul patriarh si marit". Tot acum a fost adoptata ca formula de credinta ortodoxa purcederea Sfantului Duh numai de la Tatal. Dupa sinodul din 879 - 880 nu s-a ajuns, asa cum s-a crezut in chip eronat, la o noua schisma intre Fotie si papa Ioan al VIII-lea, raporturile dintre ei fiind dominate, in ciuda unor tensiuni de bunavointa, ambii avand in minte pericolul comun care le venea din partea arabilor. Implicarea imparatului in relatiile dintre patriarh si papa, este mai mult decat probabila, acesta avand interes sa-l indemne pe Fotie la concesii. Pe timpul celei de a doua pastoriri a lui Fotie nu s-a ajuns insa la o pace durabila cu adeptii lui Ignatie.

Privita in ansamblu domnia lui Vasile I reprezinta o etapa de insemnate realizari externe si interne, care vor fi continuate de succesorii sai, mai cu seama in cursul sec. al X-lea si primele decenii ale celui de al XI-lea. Atat in Orient cat si in Occident el a avut importante succese militare, care vor face mai stabile frontierele imperiului si vor contribui la patrunderea culturii bizantine si credintei crestine la alte popoare. Vasile I a fost fondatorul unei noi dinastii, cea mai glorioasa din istoria imperiului, si pentru asigurarea continuitatii ei a desemnat ca succesori la conducerea politica pe fiii sai Leon (la 6 ian. 870) si Alexandru, iar pentru patriarhat pe cel de al III-lea fiu Stefan (886 - 893). Vasile I este privit in istoria bizantina ca primul imparat, care a introdus principiul legitimitatii in favoarea unei familii domnitoare, adica a dreptului la conducere a porfirogenetilor (a copiilor de imparat nascuti in camera de purpura a palatului). Numai acestora li se cuvenea de jure preluarea conducerii imperiului si fata de ei poporul a manifestat dragoste si devotament. Cei care nu respectau acest principiu erau clasati ca uzurpator, faptuitori de crime impotriva legii cu toate consecintele care decurgeau din acestea.

La 29 aug. 886 Vasile I imbatranit moare, dupa cat se pare din cauza unei rani primite in cursul unei vanatori. Cel care ii va lua locul la conducerea imperiului va fi Leon alaturi de fratele sau Alexandru. De fapt, adevaratul conducator va fi Leon, caci Alexandru se va complace in distractii frivole, tinandu-se departe de treburile statului.