Modele teoretice de organizare a statului

1. INTRODUCERE

Un model teoretic de organizare a statului a fost intotdeauna cautat cu infocare de oamenii de stiinta ai vremii, deoarece nici o ideologie, teorie sau idee nu s-a dovedit a fi viabila pe deplin, atunci cand a fost pusa in practica

Aceasta lucrare isi propune sa expuna principalele modele teoretice propuse de oamenii de stiinta din diferite perioade de timp: Thomas Morus (secolul al XV-lea), Max Weber (secolul al XVIII-lea), Huntington ??? (secolul al XX-lea).

De asemenea, in aceasta lucrare se analizeaza evolutia Statelor Unite ale Americii, care, cu cateva decenii in urma, erau considerate forma de organizare a statului cea mai apropiata de perfectiune. Totusi, Statele Unite se confrunta cu grave probleme interne, desi pe plan international ele continua politica de expansiune, dorind in mod continuu suprematia mondiala

Toate modelele teoretice prezentate in aceasta lucrare sunt creatii ale unor minti stralucite, care au reusit sa vada dincolo de negura vremii si sa identifice problemele societatii cu care erau contemporani. Aceste modele au fost si sunt dificil de implementat, insa creatorii lor si-au dorit sa poata schimba mentalitatile oamenilor, astfel reusind sa progreseze.

2. Modelul latino-american al lumii

Lucrarea care prezinta conceptele acestui model, cunoscuta si sub numele 'Modelul Bariloche', a fost prezentata alaturi de alte 5 intr-un document la sesiunea a 31-a a Adunarii Generale a O.N.U si se bazeaza pe studiul tendintelor economice pe termen lung.

Ideea construirii modelului latino-american a aparut la o intalnire organizata de Clubul de la Roma si de Instituto Universitario de Pesquisas de Rio de Janeiro in 1970. Intalnirea a avut ca scop analizarea si discutarea asa-zisului 'Model World III' care a fost conceput de un grup de oameni de stiinta din SUA.

Latino-americanii prezenti la intalnire au hotarat ca fundatia Bariloche din Argentina sa construiasca un model bazat pe punctele de vedere exprimate in timpul dezbaterilor.

Astfel, modelul ilustreaza o conceptie despre lume impartasita de autori si cauta solutii bazate pe capacitatea de schimbare si pe creativitatea pe care societatile omenesti au dovedit-o atat de des.

Proiectantii modelului sustin ca problemele importante cu care se confrunta societatea nu sunt de natura fizica, ci social-politica. Aceste probleme sunt bazate pe distributia inechitabila a puterii, atat intre natiuni cat si in cadrul lor.

Cea mai izbitoare trasatura a lumii prezentata este faptul ca aproape doua treimi din omenire traiesc intr-o stare de saracie si mizerie, in timp ce minoritatea simte deja efectele supraconsumului rezultat din cresterea economica necontrolata care distruge mediul natural si uman.

Modelul latino-american a fost conceput pentru a arata peste cat timp si in ce conditii ar fi posibil sa se realizeze satisfacerea corespunzatoare a nevoilor fundamentale. Deoarece resursele economice disponibile si gradul in care nevoile sunt satisfacute difera de la o tara la alta, a fost necesar ca tarile sa fie grupate in regiuni ai caror indicatori sunt relativ omogeni.

Pornind de la aceste consideratii, s-au stabilit urmatoarele regiuni: regiunea 1 cuprinde toate tarile dezvoltate. Celelalte trei regiuni sunt: America Latina si Caraibele (regiunea 2), Africa (regiunea 3) si Asia, Australia si Turcia, dar fara URSS (regiunea 4).

Modelul de societate ideala prezentat se bazeaza pe ipoteza ca omul poate sa se elibereze de subdezvoltare si opresiune numai prin schimbari radicale in organizarea sociala si internationala a lumii. Ceea ce se propune in model este o deplasare catre o societate bazata pe egalitate si pe deplina participare a tuturor membrilor ei la luarea deciziilor care ii afecteaza.

Pentru a demonstra viabilitatea materiala a unei societati trebuie aratat ca, in limite rezonabile, pentru viitorul previzibil mediul si resursele sale naturale nu vor impune bariere legate de limitele fizice absolute in calea realizarii societatii propuse.

In al doilea rand, trebuie demonstrat ca diferitele tari si regiuni ale lumii (si mai ales cele sarace) pot atinge obiectivele pentru care se lupta, pornind de la situatia disponibilitatii de capital, de forta de munca, de terenuri, de la tendintele demografice.

Pentru a demonstra faptul ca nu exista limite fizice absolute pentru viitorul previzibil s-a intreprins o analiza a situatiei resurselor neregenerabile, a energiei si poluarii. Modelul a fost initializat folosind datele din 1960.

Pentru al doilea obiectiv, dovedirea faptului ca toate tarile sau regiunile lumii pot atinge telurile postulate intr-o perioada rezonabila de timp, a fost conceput un model matematic.

Modelul matematic se bazeaza pe premisa ca, in noua societate, sistemul de productie are ca principal obiectiv satisfacerea nevoilor umane fundamentale. Aceste nevoi sunt legate de hrana, locuinte, educatie, ocrotirea sanatatii, iar satisfacerea lor este o conditie esentiala pentru ca o persoana sa participe deplin si activ in mediul ei social si cultural.

Aceasta este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru o societate bazata pe egalitate si libertate.

Modelul matematic a fost concentrat in jurul satisfacerii nevoilor fundamentale. Este in esenta un model economic in cadrul caruia sunt diferentiate cinci sectoare: hrana, educatia, locuintele, mijloacele de productie si in cele din urma, bunurile de consum si alte servicii. Acest ultim sector cuprinde tot ce a ramas inafara celorlate patru.

Sectoarele sunt analizate in ceea ce priveste situatia lor si a problemelor cu care se confrunta in momentul propunerii modelului. In primul sector, cel al hranei, se analizeaza cauzele reale ale foamei, care isi au radacinile in factorii social-politici. In tarile subdezvoltate, deosebit de importanti sunt factorii locali de organizare sociala si politica ce impiedica distributia echitabila si productia hranei.

Educatia este presupusa a fi de importanta fundamentala pentru realizarea societatii dorite si este considerata a fi una din cerintele de baza.

Modelul pune problema asigurarii unei educatii mai bune a mai multor oameni si intr-o perioada mai lunga de timp, dar pune si problema unei schimbari calitative in contextul actual al educatiei.

Intrebarile din sectorul locuintelor sunt in esenta urmatoarele: care este tipul de locuinta care, desi compatibil cu materialele disponibile in tarile sarace, indeplineste conditiile mimine pentru a fi considerat corespunzator; in cat timp pot elimina diferitele regiuni deficitul de locuinte, asigurand o locuinta corespunzatoare pentru fiecare familie, avand in vedere faptul ca, in acelasi timp, trebuie eliminate si deficitele in satisfacerea altor necesitati fundamentale.

In urma statisticilor facute s-a estimat ca 50-60% din populatia lumii traieste in case ce sunt intr-o anumita masura nesatisfacatoare; ele sunt prost construite, necorespunzator echipate, excesiv de aglomerate sau sunt plasate in conditii de mediu inacceptabile.

O evaluare a posibilitatii de a infaptui un plan in care sa se tina seama de nevoile acestui sector si sa se elimine deficientele necesita estimari ale costurilor locuintelor si implicit ale investitiilor totale necesare.

In urma studiilor facute, specialistii au ajuns la urmatoarele concluzii:

- toate regiunile in care a fost impartita lumea ar putea atinge in cele din urma, prin propriile lor eforturi, nivelurile de satisfacere a nevoilor fundamentale propuse in lucrare.

- reusita unei societati in adaptarea la mediul ei inconjurator si la resursele disponibile depinde in mare masura de tipul de tehnologie folosit in productie.

- conservarea resurselor naturale si a mediului depinde de tipul de societate avut in vedere.

- cresterea populatiei poate fi tinuta sub control la un nivel de echilibru, prin ridicarea standardului general de trai, in special in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor fundamentale. Acest echilibru ar putea fi realizat la scara mondiala, cu mult inainte ca exploatarea capacitatii Pamantului de a produce hrana - singura limitare fizica previzibila in orizontul de timp al modelului - sa fi fost epuizata, chiar daca productia de hrana continua sa se bazeze pe tehnologia disponibila in momentul de fata.

- soarta omului depinde de factorii sociali si politici pe care omul trebuie sa-i modifice .

- rata progresului tehnologic in cateva sectoare cheie ale economiei este mai mare in regiunile subdezvoltate decat in tarile dezvoltate .

Acest rezultat este explicat prin faptul ca tarile dezvoltate utilizeaza cea mai avansata tehnologie si rezulta ca o crestere a productivitatii depinde in principal de crearea de noi tehnologii, prin cercetare stiintifica si tehnologica.

In tarile subdezvoltate, productivitatea creste rapid datorita adoptarii de tehnologii care sunt deja disponibile pentru a inlocui metodele de productie mai vechi, mai putin eficiente.

Unul din rezultatele cele mai interesante ale modelului este ca pune in lumina efectul pe care l-ar avea posibilul ajutor international, in special transferul de resurse de la tarile industrializate catre tarile sarace si stabilirea unor preturi corecte pentru produsele tarilor subdezvoltate in locul preturilor stabilite in mod subiectiv de catre tarile dezvoltate .

Modelul demonstreaza ca, daca sunt aplicate masurile propuse, intreaga omenire ar putea atinge un standard de trai corespunzator intr-o perioada de timp ceva mai lunga de o generatie.

Satisfacerea majoritatii nevoilor fizice si culturale esentiale, care a reprezentat unul din obiectivele centrale ale omului chiar de la inceputurile sale, ar putea fi realizata pentru majoritatea tarilor sarace catre sfarsitul secolului sau in primii ani ai secolului urmator.

Dintre toate statele ideale propuse de diverse modele teoretice sau ideologii ale istoriei, capitalismul ramane cea mai viabila forma de organizare a statului, ajungand sa fie considerat drept singura cale de dezvoltare rationala.

Acest tip de organizare economica urmareste castigul in mod rational, prin comercializarea pe o piata libera, in conformitate cu principiile si regulile acesteia, precum si prin infiintarea si gestionarea de intreprinderi care sa fie orientate in functie de obtinerea profitului pe termen lung.

3. Capitalismul

Acest model teoretic de organizare a statului este singurul care a putut fi aplicat cu succes, fara a se dovedi un esec in practica si fara a aduce prejudicii de diverse tipuri societatii.

Statul capitalist a creat un cadru politic mai adecvat pentru dezvoltarea fortelor de productie si a asigurat conditii mai favorabile pentru organizarea clasei muncitoare si a maselor exploatate in general.

Indeosebi in conditiile capitalismului monopolist de stat, statul se caracterizeaza prin impletirea tot mai stransa a aparatului de stat cu monopolurile, prin cresterea importantei acestora in viata de stat si prin sporirea interventiei statului in economie.

In statele capitaliste, statul trebuie sa se manifeste ca un arbitru situat deasupra claselor, care reglementeaza viata economica in interesul general al intregii societati si intervine in directia micsorarii inegalitatii sociale.

In functie de particularitatile dezvoltarii diferitelor tari capitaliste, de raportul fortelor de clasa, statul capitalist imbraca diverse forme : monarhie constitutionala, republica parlamentara, republica prezidentiala.

3.1. Capitalismul in viziunea lui Max Weber

Capitalismul, ca tip de organizare economica, a condus la o dezvoltare fara precedent a societatilor, ajungand sa fie considerat la nivelul simtului comun, cat si al unor conceptii ideologice, drept singura cale rationala de dezvoltare moderna.

Capitalismul a aparut intr-o anumita parte a lumii - Europa occidentala - si s-a extins treptat ajungand un sistem de organizare economica de cuprindere mondiala. Toate statele care, in prezent se afla in procesul de redefinire a identitatii sociale si economice sunt de parere ca modelul capitalist de organizare este potrivit pentru a le ajuta sa progreseze in viitor si pentru a le oferi stabilitate economica.

Fostele tari socialiste sunt in prezent in fata unor noi optiuni in ceea ce priveste modelele de dezvoltare. Dintre aceste modele, capitalismul este privit drept una dintre cele mai sigure posibilitati. Va reusi insa capitalismul in tarile est-europene la fel de bine cum a reusit in Europa de Vest, in SUA, Canada, Australia, Japonia sau in alte tari cuprinse in categoria celor puternic dezvoltate?

Pentru a putea da un raspuns credibil la aceasta intrebare cunoasterea analizei istorice pe care Max Weber o face genezei capitalismului, in cartea sa 'Etica protestanta si spiritul capitalismului', este deosebit de utila.

Dezvoltarea economica si sociala (in speta cea de tip capitalist) a fost posibila datorita dezvoltarii fortelor productive (inovatii tehnice, cresterea calificarii fortei de munca, perfectionarile in organizarea productiei) care, la randul ei, a determinat perfectionarea relatiilor de productie si dezvoltarea unei anumite suprastructuri ideologice si institutionale.

Dezvoltarea economica si sociala ar fi posibila daca s-ar asigura o baza tehnica omului capitalist modern.

'Spiritul capitalismului' la Weber are o semnificatie care contrasteaza cu un alt tip de activitate pe care el il desemneaza ca fiind 'traditional'.

Comportamentul traditional este evident atunci cand muncitorii prefera munca mai putina in loc de bani mai multi, cand in orele de munca urmaresc maximum de confort si minimum de efort, cand se dovedesc incapabili sa se adapteze la noile conditii de munca.

El se manifesta atunci cand intreprinzatorii se concentreaza pe o gama diversificata de produse si nu pe productia de calitate standardizata, cand ritmul muncii lor este inegal, cand se multumesc cu venituri care permit o viata confortabila si cand relatiile lor cu lucratorii, negustorii si concurentii sunt mai curand personale si directe.

Deosebirile dintre cele doua tipuri de comportamente, capitalist si traditional, se pot observa si in modul in care intreprinzatorii urmaresc castigul prin camata si circulatia banilor, prin participarea la finantarea unor tranzactii politice (cum ar fi revolutiile, razboaiele), prin exploatarea coloniala sau fiscala, prin utilizarea fortei de munca aservite, prin comertul monopolist cu coloniile sau prin utilizarea a diferite metode de impozitare.

Castigurile realizate din acest comportament depind insa foarte mult de fluctuatiile politice.

In contrast cu acest comportament, capitalismul urmareste castigul in mod rational, prin comercializarea continua pe o piata libera, dar dominata de reguli si legi, prin dezvoltarea de intreprinderi productive care folosesc conturi contabile, prin operatii financiare, prin tranzactii speculative cu bunuri standardizate, prin administrarea permanenta a organismelor politice, prin dezvoltarea intreprinderilor orientate in functie de obtinerea profitului pe termen lung.

Capitalismul este o organizare economica de tip rational care cuprinde intreprinderi bazate pe investitiile pe termen lung, pe libertatea juridica a fortei de munca, pe diviziunea planificata a muncii in cadrul intreprinderii si pe alocarea factorilor de productie in functie de cerintele pietei.

Acest tip de organizare economica necesita o piata moderna, un volum suficient de mare de capital, o forta de munca calificata si componentele manageriale necesare.

Evolutia din ultimele decenii a multor tari din Africa, America Latina si Asia dovedeste ca aceasta schema de gandire si de actiune sociala a condus in putine cazuri la rezultatele scontate. Analistii acestor situatii au fost nedumeriti de faptul ca modelul de dezvoltare capitalist care a condus la rezultate atat de bune in regiunile in care a aparut nu a dus la rezultate similare si in alte zone.

Concluzia a fost ca in dezvoltarea capitalismului intervin mai multi factori decat sunt avuti in vedere in modelul capitalist. Pentru a intelege rolul acestor factori, analiza lucrarii lui Weber redevine foarte utila si actuala.

Capitalismul a aparut intr-o zona geografica in care initial nu se intruneau complet conditiile necesare aplicarii acestui model. Inovarile tehnologice din Asia de sud-est nu au condus la schimbari importante in domeniul economic si social.

Unele dintre aceste inovatii au fost preluate de Europa oocidentala si utilizate in forme noi de organizare economica, in timp ce in zonele in care ele au fost produse au ramas vreme indelungata neschimbate in structurile lor economice si sociale.

Din punctul de vedere al disponibilitatilor in capital, alte zone din Europa (Spania, Portugalia si, partial, Franta) erau intr-o situatie mult mai avantajoasa. Cea mai mare parte a aurului si argintului care provenea din Lumea Noua nu facea decat sa tranziteze prin metropolele spaniola si portugheza.

Tarile de Jos care erau in acea vreme colonii spaniole, beneficiau mai mult de bogatiile Lumii Noi.

Afluxul de capital a determinat in Spania chiar un anumit declin al productiei interne. S-au extins aspiratiile nobiliare si, decurgand din aceasta, dorinta de a nu mai munci. Spania a fost nevoita sa plateasca sume tot mai mari pentru importurile de produse necesare consumului alimentar si de produse manufacturate.

Tarile precatolice, desi dispuneau de capitaluri importante si de unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii, au cunoscut o dezvoltare capitalista relativ tarzie.

Pentru ca noul sistem de organizare economica de tip capitalist sa poata sa apara si sa se extinda, au fost necesare combinarea mai multor factori si manifestarea unora care nu se regasesc in celelalte zone ale lumii. Acesti factori deosebiti sunt identificati de Weber in corelatia dintre etica religioasa si comportamentele economice.

In conceptia lui Weber, comportamentele economice au un continut etic intrinsec. Pentru omul modern, munca este o datorie, un semn de virtute si o sursa de satisfactie personala. Aceasta este o trasatura a modului de organizare de tip capitalist necunoscuta acelor zone ale lumii ce cunosc alte tipuri de organizari economice.

Considerat la nivelul comportamentului individual, spiritul capitalist nu este o inventie absoluta a epocii moderne si a unei anumite zone geografice.

Intotdeauna au existat intreprinzatori care si-au condus in mod sistematic afacerile, care au muncit mai mult si mai greu decat oricare dintre lucratorii lor, care au avut un consum modest si si-au folosit economiile pentru a le investi.

In perioadele premoderne, acestia au constituit insa cazuri izolate si nu au putut impune o noua ordine economica. Pentru ca noul comportament sa se generalizeze in intreaga societate, a fost necesar ca el sa isi aiba originea nu in comportamentele individuale, ci in ceva comun tuturor membrilor unei societati, ceva care sa fie acceptat ca de la sine inteles. Acest ceva comun majoritatii membrilor unei societati este identificat de catre Weber in etica protestantismului.

Weber afirma ca doar doctrinele protestante contin in mod implicit incurajari ale noului tip de comportament economic, cel capitalist, cum este cazul, in special, cu doctrina predestinarii.

Protestantismul introduce o noua conceptie asupra predestinarii. Faptul de a fi ales sau damnat este stabilit de Dumnezeu de la inceputurile timpurilor si pentru totdeauna. Omul nu poate sti daca a fost ales sau nu, pentru ca o asemenea stiinta ar insemna ca el sa poata patrunde misterele divine si sa-si poata negocia destinul cu Dumnezeu.

Pentru a-si depasi indoielile si a se convinge ca se afla printre cei alesi, omul trebuie sa lucreze in permanenta in slujba lui Dumnezeu si sa se comporte ca un ales.

Doctrina predestinarii incurajeaza viata activa, munca. Ea argumenteaza vredinciosilor ca munca este singura aparare impotriva tentatiilor. Munca perpetua este modul de viata cerut de Dumnezeu, caruia fiecare om trebuie sa i se conformeze. Utilitatea muncii este judecata dupa rezultatele bune obtinute, care, la randul lor, reprezinta semne ale gratiei divine.

Munca desfasurata conform comandamentelor lui Dumnezeu este singurul mijloc de a obtine certitudinea asupra gratiei divine.

Comportamentele intreprinzatorilor protestanti din secolele al XVI-lea si al XVII-lea sunt o reflectare a acestui principiu etic dedus din doctrinele religioase. Munca permanenta, simplitatea si autocontrolul in toate actiunile sunt trasaturi care se generalizeaza rapid pe masura statornicirii protestantismului.

Doctrinele teologice ale protestantismului contin in mod intrinsec ideile incurajarii planificarii si urmaririi permanente a castigului economic. In acest fel, protestantismul ca miscare religioasa a influentat dezvoltarea culturii materiale si a imprimat o tendinta generala activitatilor omenesti.

Weber arata ca etica protestanta a fost doar unul dintre multele fenomene care au condus la cresterea rationalismului in diverse aspecte ale vietii sociale. Rationalismul s-a manifestat indeosebi in civilizatia vestica si este intr-o masura importanta corelat cu dezvoltarea capitalismului.

Ipotezele formulate de Weber au fost preluate si formulate de catre alti sociologi care au evidentiat modul cum s-au combinat influentele ideilor religioase si ale altor factori in geneza capitalismului: inovatiile tehnice, afluxurile de bogatii din Lumea Noua, expansiunea nelimitata a pietelor, marile disponibilitati de forta de munca libera din punct de vedere juridic.

Acesti sociologi au aratat ca protestantismul nu a condus in mod necesar pretutindeni la capitalism. De exemplu, calvinismul transpus de olandezi si de hughenotii francezi in Africa de Sud, desi este similar din punct de vedere teologic cu calvinismul european, nu a condus la capitalism. Dimpotriva, el a avut in Africa mai curand un impact conservator decat inovator.

4. Mitul occidental -'societate perfecta' in declin ?

Identitatea culturala si cultura care, la nivelul cel mai raspandit, sunt identitati ale civilizatiei, modeleaza tendintele de coeziune, dezintegrare si conflict in lumea de dupa Razboiul Rece.

Huntington ???, in cartea sa ???, doreste sa darame, din punct de vedere teoretic, dominatia Occidentului asupra lumii, demoland ideea ca acesta ar fi modelul ideal de organizare a lumii prin argumente concrete si credibile.

Inceputul cartii sale contine referinte la criza perpetua a teoriei relatiilor internationale, care a culminat cu Razboiul Rece, demonstrand ca toate eforturile teoreticienilor de a crea o stiinta predictiva s-au dovedit inutile. Acest esec il determina pe Huntington sa propuna un alt model cu valoare universal explicativa pentru evolutia relatiilor internationale: cel al civilizatiilor.

In lumea posterioara Razboiului Rece cele mai importante distinctii intre popoare nu sunt ideologice, politice sau economice, ci culturale. Popoare si natiuni incearca sa raspunda la intrebarea fundamentala cu care se confrunta oamenii : 'Cine suntem?'.

Popoarele se definesc pe ele insele in termeni de vechime, religie, limba, istorie, valori, natiuni si, la nivelul cel mai general, civilizatii.

Se naste practic o noua lume in care politica locala este politica etnicitatii, iar politica globala este cea a civilizatiilor. Rivalitatea dintre puteri este inlocuita cu ciocnirea civilizatiilor.

In aceasta noua lume, cele mai patrunzatoare, importante si periculoase conflicte nu vor fi intre clase sociale, bogati si saraci sau altii definiti din punct de vedere economic drept grupuri, ci intre popoare apartinand diferitelor entitati culturale.

Conflictele locale care, cel mai probabil, devin razboaie generalizate, sunt cele intre grupuri si state provenind din diferite civilizatii.

In lumea posterioara Razboiului Rece, cultura este o forta ce deopotriva divide si unifica. Popoare separate de ideologie, insa cu afinitati culturale se unesc, coopereaza economic si politic, iar societati unite de ideologie sau de circumstante istorice, insa divizate de civilizatie se separa, asa cum s-a intamplat in Uniunea Sovietica.

Cultura este acum linia ce separa popoarele crestinatatii occidentale, pe de o parte, de popoarele musulmane si ortodoxe, pe de alta parte. Cele care au o mostenire crestin-occidentala fac progrese in directia dezvoltarii economice si a politicii democratice, in timp ce sansele pentru dezvoltarea economica si politica sunt incerte in tarile ortodoxe si minime in republicile musulmane. Occidentul este si va ramane in anii ce vin cea mai puternica civilizatie.

Desi lumea posterioara Razboiului Rece este o lume a sapte sau opt mari civilizatii, ea poate fi vazuta intr-un sens bipolara, principala distinctie fiind intre Occident, civilizatie dominanta pana in prezent, si restul lumii non-occidentale.

Marile civilizatii contemporane sunt: sinica (cultura comuna a comunitatilor chineze), japoneza, hindusa, islamica, ortodoxa, occidentala, latino-americana si o posibila civilizatie africana, pe care majoritatea savantilor nu a recunoscut-o. Se observa ca religia este o caracteristica definitorie centrala a civilizatiilor si, asa cum afirma Cristopher Dawson, 'marile religii sunt fundamentele pe care marile civilizatii se odihnesc'.

Comunicatiile si relatiile comerciale dintre aceste civilizatii au fost restranse de distantele dintre ele si de mijloacele de transport limitate pentru a strabate aceste distante. Astfel se explica faptul ca este nevoie de secole pentru ca ideile si tehnologiile sa circule de la o civilizatie la alta, incetinind astfel dezvoltarea lor.

Tiparul a fost inventat in China in secolul VIII, insa aceasta tehnologie a ajuns in Europa abia in secolul XV. Hartia a fost introdusa in China in secolul II, a ajuns in Japonia in secolul VII si a fost difuzata la vest de Asia Centrala in secolul VIII, ajungand in Africa de Nord in secolul XX si in nordul Europei in secolul al IX-lea, a fost transmisa arabilor o suta de ani mai tarziu si a ajuns in Europa in secolul XIV.

Crestinatatea europeana a inceput sa apara ca o civilizatie distincta in secolele VIII si IX, cu mult in urma altor civilizatii care aveau deja bogatie, teritoriu, putere militara, realizari culturale. Intre secolele XI si XIII cultura europeana a inceput sa se dezvolte, preluand elemente de la inaltele civilizatii ale Islamului si Bizantului si adaptandu-le conditiilor speciale si intereselor Occidentului.

A urmat o puternica expansiune, intreaga emisfera vestica si parti semnificative ale Asiei au fost aduse sub conducerea sau sub dominatia europeana, iar la inceputul secolului XX a cucerit efectiv intregul Orient Mijlociu, cu exceptia Turciei.

Sursa imediata a expansiunii Occidentului a fost de natura tehnologica: inventarea mijloacelor de navigatie oceanica pentru a ajunge la popoare aflate la mare distanta si dezvoltarea capacitatilor militare pentru cucerirea acestora. In opinia lui Huntington, Occidentul a cucerit lumea nu prin superioritatea ideilor, valorilor sau religiei sale, ci mai degraba prin 'superioritatea sa in aplicarea violentei organizate'.

Occidentul a creat marile ideologii politice ale secolului XX, dar nu a creat niciodata o mare religie. Toate marile religii ale lumii sunt produse ale civilizatiilor non-occidentale si, in majoritatea cazurilor sunt anterioare civilizatiei occidentale.

Treptat, locul ideologiilor care au intruchipat civilizatia occidentala a fost luat de religii si alte forme culturale de baza ale identitatii, ceea ce a condus la inceputul 'revoltei impotriva Occidentului'. Edward Mortimer sugera atunci ca religia este 'din ce in ce mai mult probabil sa intre cu forta in afacerile internationale'.

Fiecare civilizatie se vede pe ea insasi ca fiind centrul lumii. Acest lucru a fost poate mai adevarat in ceea ce priveste Occidentul decat pentru alte culturi. Forma politica a societatii occidentale s-a vrut a fi statul universal.

Conceptul de civilizatie universala este un produs distinct al civilizatiei occidentale, care presupune extinderea dominatiei politice si economice asupra societatilor non-occidentale, utilizarea unei limbi si a unei religii universale.

Sentimentul de dominare a fost accentuat de faptul ca limbile cele mai cunoscute si utilizate erau cele occidentale, in frunte cu limba engleza. Engleza este calea de comunicare interculturala a lumii, asa cum calendarul crestin este metoda de masurare a timpului si numerele arabe reprezinta modul lumii de a numara. Dar ea nu este mai mult decat o unealta de comunicare si nu o sursa de identitate si comunitate, cum se dorea. Engleza este indigenizata si preia coloraturi locale subliniind existenta unor culturi separate in loc sa elimine diferentele lingvistice si culturale.

Argumentele potrivit carora un fel de civilizatie universala este pe cale de a se naste sunt sustinute de doua presupuneri. In primul rand este vorba de presupunerea ca prabusirea comunismului sovietic a insemnat pretutindeni in lume sfarsitul istoriei si victoria universala a democratiei liberale. Credinta ca Occidentul a castigat pentru totdeauna lumea si ca musulmanii, chinezii, indienii si altii se vor repezi sa imbratiseze liberalismul occidental ca pe singura alternativa s-a dovedit a fi nefundamentata.

In al doilea rand este vorba de presupunerea potrivit careia interactiunea crescanda intre popoare (comert, investitii, turism, in general comunicatiile electronice) genereaza o cultura mondiala comuna. Nici aceasta nu este mai aproape de adevar pentru ca, desi comertul international cunostea o extindere semnificativa in anii '60 si '70, natiunile se macelareau intre ele la dimensiuni fara precedent.

Caracteristicile civilizatiei occidentale in viziunea lui Huntington, sunt:

Mostenirea clasica - in calitate de civilizatie de a treia generatie, Occidentul a mostenit mult din civilizatiile precedente, in special de la cea clasica, de la care a preluat filosofia greaca, dreptul roman, latina si crestinismul.

Catolicismul si protestantismul - impartirea crestinatatii occidentale intr-un Nord protestant si un Sud catolic este trasatura distinctiva a civilizatiei occidentale.

Limbile europene - sunt recunoscute ca fiind limbile de nucleu ale civilizatiilor de care apartin.

Separarea autoritatilor spirituale si temporale - biserica (autoritate spirituala) si statul (autoritate temporala) au constituit un dualism dominant in cultura occidentala. Aceasta diviziune a autoritatii a contribuit incomensurabil la dezvoltarea libertatii in Occident.

Pluralismul social - societatea occidentala a fost extrem de pluralista

Colectivitati reprezentative - pluralismul social a dat de timpuriu nastere claselor sociale, parlamentelor si a altor institutii avand scopul de a reprezenta interesele aristocratiei, clerului, negustorilor si ale altor grupuri.

Individualismul - principalul semn distinctiv al acestei civilizatii, dominanta asa cum colectivismul domina in alte civilizatii.

Expansiunea Occidentului a promovat in egala masura modernizarea si occidentalizarea celorlalte societati. Aceste societati au raspuns impactului occidental fie respingand deopotriva modernizarea si occidentalizarea, fie acceptandu-le pe amandoua, fie adoptand-o pe prima si respingand-o pe cea din urma.

Un program substantial de respingere a fost urmat de Japonia, incepand cu primele sale contacte cu Occidentul. Au fost permise numai forme limitate de modernizare, cum ar fi achizitia de arme de foc, iar importul culturii occidentale, incluzand in mod special crestinismul, a fost extrem de restrictionat. China a incercat de asemenea sa bareze orice fel de modernizare sau occidentalizare semnificativa.

Kemalismul este o a doua posibila replica data Occidentului, prin adoptarea deopotriva a modernizarii si occidentalizarii. Kemalismul implica dificila si traumatica sarcina de a distruge o cultura care a existat de secole si de a pune in locul ei o cultura total noua, importata de la o alta civilizatie.

Astfel, o noua Turcie a fost creata din ruinele Imperiului Otoman printr-un efort masiv de a o occidentaliza si moderniza. Respingand trecutul islamic, Turcia a devenit o 'tara sfasiata'.

A treia alegere este reformismul, adica incercarea de a combina modernizarea si pastrarea valorilor, practicilor si institutiilor principale ale culturii societatii indigene. Aceasta alegere a fost cea mai populara printre elitele non-occidentale. In Japonia sloganul era ' spirit japonez, tehnica oocidentala'. Acelasi lucru se intampla si in China si in Egipt.

In momentul actual, influenta Occidentului este intr-un relativ declin, in timp ce civilizatiile non-occidentale isi reafirma in mod general valoarea propriilor culturi.

Exista insa doua imagini ale Occidentului prin raportare la alte civilizatii. Prima este coplesitoare, triumfanta, cea a dominatiei occidentale aproape totale. Occidentul apare ca singura civilizatie care are abilitatea de a influenta politica, economia si securitatea oricarei alte regiuni sau civilizatii.

Desi victorios in Razboiul Rece, Occidentul se pare ca se confrunta totusi cu grave probleme interne. A doua imagine a Occidentului este foarte diferita. Este cea a unei civilizatii in declin, care inregistreaza o crestere economica scazuta, populatii in stagnare, somaj, imense deficite guvernamentale, toate acestea generand dezintegrare sociala.

Se pune intrebarea care din cele doua ilustratii contrastante ale locului Occidentului in lume descrie realitatea. Raspunsul este ca ambele imagini sunt veridice pentru ca desi Occidentul este in momentul de fata coplesitor de dominant, se afla intr-o continua decadere.

Declinul Occidentului prezinta, conform lui Huntington, trei mari caracteristici. Mai intai este un proces lent. Cum cresterea puterii occidentale a avut loc in patru sute de ani, recesiunea sa ar putea sa dureze mult mai mult, fapt pentru care nu este atat de vizibila. Declinul Occidentului se afla inca in prima faza lenta, insa la un moment dat ar putea sa accelereze dramatic.

In al doilea rand, declinul nu inainteaza intr-o linie dreapta. El este extrem de neregulat, cu pauze, intoarceri si reafirmari ale puterii occidentale, urmate de manifestari ale slabiciunii occidentale.

In al treilea rand, puterea unui stat sau grup este in mod normal estimata prin masurarea resurselor pe care acesta le are la dispozitie impotriva celor apartinand altor state sau grupuri pe care incearca sa le influenteze. Occidentul a dispus, la inceputul secolului al XX-lea, de majoritatea, dar nu de toate resursele importante de putere, care au inceput apoi sa decada.

In 1920, Occidentul conducea direct aproape jumatate din intinderea de pamant globala, iar in 1993 acest control teritorial s-a injumatatit. Schimbari similare s-au produs in controlul populatiei. In 1900, occidentalii constituiau aproximativ 30% din populatia lumii, procentul scazand semnificativ la 13% in 1993.

In ceea ce priveste produsul economic, in 1750 China detinea aproape o treime, India aproape o patrime si Occidentul mai putin de o cincime din productia manufacturiera a lumii. Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX, productia manufacturiera occidentala a crescut considerabil, ajungand in 1928 la 84,2% din totalul productiei mondiale. Dupa aceea, aceasta productie a decazut in Occident, in 1980 detinand 57,8%.

Capacitatea miltara a Occidentului este net superioara. Puterea militara are patru dimensiuni: cantitativa, tehnologica, organizationala si sociala. Occidentul se afla si continua sa se afle inaintea celorlalti in ceea ce priveste toate aceste patru dimensiuni.

In anii '90 s-a produs o tendinta spre globalizarea industriei de aparare care este posibil sa erodeze avantajele militare ale Occidentului. Capacitatile militare, incluzand arme de distrugere in masa, se raspandesc generalizat in jurul lumii, iar multe societati non-occidentale fie poseda arme nucleare (Rusia, China, Israelul), fie depun eforturi pentru a le achizitiona (Irakul).

Se apreciaza ca Occidentul va ramane in general cea mai puternica civilizatie in primele decenii ale secolului al XXI-lea. In anii '20 ai mileniului trei, adica la o suta de ani dupa momentul punctului sau culminant, se asteapta ca Occidentul sa controleze aproape 24% din teritoriul lumii (fata de un maxim de 49%), 10% din populatia totala a lumii (fata de 48%), aproape 30% din produsul economic mondial (fata de un maxim de aproximativ 70%) si mai putin de 10% din mana de lucru militara globala (fata de 45%).

In Occidentul aflat in declin, scaderea fortei militare atrage dupa sine decaderea imaginii sale si face ca celelalte state sa nu doreasca sa-i impartaseasca cultura. In schimb, societatile non-occidentale isi sporesc capacitatea economica, militara si politica, ceea ce intareste propriile virtuti, institutii si propria cultura.

O problema universala o constituie conflictele Occidentului cu alte civilizatii, indeosebi cu Islamul si cu China, precum si problema proliferarii armelor.

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial armele nucleare au constituit armele prin care cel slab compensa inferioritatea conventionala.

Armele nucleare pot sa ameninte cel mai direct Occidentul. State de nucleu si puteri regionale achizitioneaza arme nucleare si alte arme de distrugere in masa pentru a impiedica actiuni militare ale Occidentului indreptate impotriva lor.

China joaca rolul central in transferul de arme conventionale si neconventionale intre multe state musulmane. Aceste transferuri includ vanzarea de materiale pentru arme chimice Libiei, aprovizionarea Arabiei Saudite cu rachete cu raza medie de actiune, transferul unui numar mare de arme conventionale catre Irak. China a devenit pentru Pakistan vanzatorul principal de echipamente militare si a cooperat activ cu Iranul in timpul razboiului dintre acesta si Irak.

Eforturile Statelor Unite si ale altor tari occidentale pentru a preveni proliferarea armelor de distrugere in masa au avut si vor avea probabil in continuare un succes limitat.

Echilibrul de putere schimbator intre civilizatii face din ce in ce mai dificil ca Occidentul sa isi atinga scopurile in legatura cu proliferarea armelor nucleare, drepturile omului, imigratie si alte chestiuni.

Relatiile dintre Islam si Occident au fost deseori furtunoase. Nivelul conflictului violent dintre cele doua civilizatii in timp a fost influentat de cresterea si scaderea demografica, evenimentele economice, schimbarile tehnologice si intensitatea credintei religioase.

In ochii musulmanilor, puterea occidentala este de temut, iar, la randul sau, Islamul este vazut ca o sursa de proliferare nucleara, terorism si, in Europa, imigranti nedoriti. Administratia Clinton a indicat Islamul ca fiind rivalul global al Occidentului.

Alte conflicte care isi au originile in diferentele culturale sunt cele dintre Statele Unite ale Americii si Asia. Statele Unite se asteptau sa fie acceptate de catre guvernele asiatice ca lider al 'comunitatii internationale' si ca aceste guverne sa consimta la aplicarea principiilor si valorilor occidentale in societatile lor. Asiaticii, pe de alta parte, erau din ce in ce mai constienti si mandri de realizarile lor si se asteptau sa fie tratati de la egal.

Conflictul dintre Asia si Statele Unite s-a transformat intr-un conflict intre Statele Unite si China. Cauza ce sta la temelia conflictului este punctul lor de vedere diferit asupra a ceea ce ar trebui sa fie viitorul echilibru de putere in Asia de Est. China nu doreste sa accepte conducerea americana in lume, iar Statele Unite nu doresc sa accepte hegemonia chineza in Asia, hegemonie care ar reduce instabilitatea si conflictele si ar duce la scaderea influentei americane in zona.

Se pune problema supravietuirii si reinnoirii Occidentului. Aceasta depinde de reafirmarea identitatii occidentale a americanilor si de faptul ca occidentalii sa accepte ca civilizatia lor este unica, insa nu universala.

Declinul gradual si neregulat al Occidentului, care a inceput in primii ani ai secolului al XX-lea ar putea continua timp de decenii sau secole, cum la fel de bine ar putea trece printr-o perioada de redesteptare si sa-si reconfirme pozitia sa de lider.

Toate civilizatiile trec prin procese similare de nastere, crestere si declin. Occidentul difera de alte civilizatii nu prin felul in care s-a dezvoltat, ci prin caracterul distinctiv al valorilor si institutiilor sale. Ele fac civilizatia occidentala unica, iar aceasta este valoroasa nu pentru ca este universala, ci tocmai pentru ca este unica.

Pentru a conserva civilizatia occidentala, cea mai importanta este recunoasterea faptului ca interventia occidentala in treburile altor civilizatii este probabil cea mai periculoasa sursa de instabilitate si de potential conflict global intr-o lume multicivilizationala.

Astfel, ceea ce era considerat modelul ideal de organizare economica, sociala si politica a unui stat, Occidentul, se dovedeste a fi un mare esec atunci cand integritatea, diplomatia si intentiile pasnice sunt inlocuite cu dorinta nemasurata de putere, teritorii, bogatii.

Nu poate fi negat faptul ca modalitatea de organizare occidentala are o multitudine de aspecte pozitive, care, aplicate de catre o conducere rationala si pasnica, pot produce efectele economice, politice, sociale pe care orice stat si le doreste.

Printre aceste aspecte pozitive se numara pluralismul social, respectarea libertatii individuale si a drepturilor omului (pornind de la dreptul la viata si ajungand la dreptul de a se orienta spre orice profesie care ii atrage interesul si ii solicita aptitudinile), precum si Constitutia si sistemul de legi care sunt bazate pe suprematia regulii de drept, mostenita de la romani.

Dar este cunoscut faptul ca nici o societate nu a ajuns vreodata la un nivel superior de dezvoltare, astfel incat sa poata fi considerata un model ideal de organizare politica si sociala. Aceasta forma perfecta de guvernamant se intalneste mai repede in carti filosofice decat in orice moment al istoriei omenirii, dar fundamentul sau il reprezinta proprietatea publica si nerepartitia puterii in stat.

Creatorii unor astfel de societati perfecte au propus modele menite sa schimbe mentalitatea institutiilor guvernatoare din perioadele respective. Aceste modele teoretice au reusit sa contribuie, in oarecare masura, la dezvoltarea capacitatii de asimilare a ideilor propuse, oferind un tipar de urmat pentru schimbarea structurilor economice, sociale si politice ale vremii.

5. Modele teoretice de organizare a statului

5.1.Modele propuse de diversi ganditori idealisti

Calugarul dominican Tommaso Campanella (1568-1639), apologetul lui Galileo Galilei, a scris in 1602 'Cetatea Soarelui, O idee poetica despre o republica filosofica', utopie italiana in care un calugar ospitalier si un navigator genovez dialogheaza despre orasul intemeiat pe o insula de colonistii fugiti din India, spre a scapa de jaf si tiranie. Nu exista proprietate privata, toti lucreaza si traiesc dupa percepte filosofice, sub conducerea unui preot numit Metafizicianul, venerand mai presus de toate Soarele.

Oceana, utopica republica a scriitorului politic englez James Harrington (1611-1677), este guvernata de un Senat, ales prin vot liber si direct, cu periodica reinnoire a membrilor sai. Siguranta si prosperitatea statului sunt garantate de repartizarea pamantului, fluctuatia in acest domeniu atragand dupa sine primejdia tiraniei si a anarhiei.

Poemul lui Morelly (1769), intitulat 'Naufragiul insulelor plutitoare sau Basiliada' descrie conducerea unui rege-filosof care cauta sa asigure fericirea supusilor sai readucandu-i la legile naturii.

Romanul utopistului francez tienne Cabet (1778-1856), intitulat 'Calatorie in Icaria', preconizeaza desfiintarea proprietatii private si adoptarea pe cale pasnica a reformelor necesare transformarilor sociale.

5.2. Viziunea lui Thomas Morus 'despre cea mai buna intocmire a statului'

in 'Utopia'

'Utopia' lui Thomas Morus a ramas carte de capatai a literaturii utopice universale, modelul clasic si puntea de legatura dintre utopistii antichitatii si cei ai erei moderne. Pe drept, umanistul englez a fost socotit 'parintele' socialistilor utopici, care au influentat la randul lor numerosi scriitori.

Absenta din 'Utopia' a proprietatii private si a banilor ramane valabila pentru toti, conducatorii sunt eligibili si paznicii lipsesc cu desavarsire, recrutarile facandu-se pe baza de voluntariat.

Nu poate fi vorba de comunitatea femeilor intr-o societate compusa din familii specializate in diverse meserii. Utopienii alcatuiesc o uriasa familie, in care parintii au autoritate asupra copiilor lor, casatoriile pot fi desfacute, dar cei ce insala primesc pedepse aspre si trec in categoria robilor, carora li se da mai mult de lucru, fara sa fie brutalizati, aidoma sclavilor din Antichitate.

Taranii mananca la casa lor, iar orasenii iau parte la vesele mese obstesti, in cantine uriase, fara ca prezenta sa fie obligatorie. Munca agricola, socotita mai grea, este exercitata prin rotatie bianuala de toti insularii, ca sa nu cada prada huzurului citadin.

Ei detesta razboiul si cauta sa-l evite si rasplatesc exemplar pe cei ce ii descotorosesc de capeteniile adverse prin orice mijloace, evitand astfel inutile pierderi de vieti omenesti.

Toleranta religioasa nu cunoaste limite. Legendarul rege Utopus a impus supusilor sai inteleapta guvernare care a ajuns sa starneasca invidia tarilor invecinate.

'Utopia' constituie un stat liberal si nu un stat totalitar, el ofera tuturor posibilitatea de a avea acces la cele mai inalte functii, gratuitatea culturii, libertatea religioasa si libertatea politica; pe scurt, libertatea este principiul care anima constitutia utopiana.

In viziunea lui Thomas Morus, Utopia este o insula magica, unde totul este condus dupa un model ideal de organizare a statului. Acest model presupune in primul rand lipsa proprietatii private si stapanirea in comun a pamantului si a tuturor bunurilor pamantesti.

Orasele sunt construite dupa acelasi tipar, singura diferentiere facand-o bogatia sau lipsa resurselor naturale din regiunea in care fiecare asezamant se afla amplasat. Fiecarui oras i se aloca o intindere minima de pamant arabil, pe care locuitorii il exploateaza in limite rationale, fiecare familie cate doi ani, prin rotatie. Dar o familie are cel putin douazeci de membri, iar treizeci de familii se afla sub conducerea unui sifogrant.

Utopienii exploateaza toate bogatiile daruite lor de natura, asigurandu-se ca generatiile care vin vor avea cel putin acelasi nivel de trai pe care il au ei. Fiecare oras primeste un procent din recolta proprie, iar prinosul este daruit vecinilor mai putin norocosi .

La tara, plugarul cere magistratului celui mai apropiat oras forta de munca si uneltele necesare pentru munca la camp si, la vremea secerisului, are tot ceea ce a cerut, fara a trebui sa achite vreo suma de bani sau sa efectueze vreun alt fel de plata, caci toata lumea munceste in folosul comunitatii, fara a pastra pentru sine decat strictul necesar.

Orice utopian are acces in gradina sau gospodaria vecinului sau, fiind necesara o simpla deschidere a unei porti. Nimic nu apartine nimanui anume, iar utopienii isi schimba locuintele la fiecare zece ani, prin tragere la sorti.

Principele insulei Utopia este ales, prin vot secret, de catre conducatorii familiilor, din candidatii propusi de popor, iar alegerea se face pe viata, daca nu se dovedeste ca alesul nu urmareste interesele poporului pe care il reprezinta.

La fiecare trei zile, principele si sifograntii se sfatuiesc asupra problemelor tarii si sunt asistati de doi reprezentanti ai poporului, care se schimba prin rotatie. Astfel se inlatura tentatia principelui de a unelti cu supusii sai impotriva intereselor comune.

Legea utopiana cere ca un proiect sa fie dezbatut in Senat vreme de trei zile, inainte de a capata caracter de lege, iar orice chestiune foarte importanta este dezbatuta intai de adunarea sifograntilor, adusa la cunostinta poporului si numai apoi adoptata sau respinsa.

Pe langa munca pe camp, care este o datorie pentru orice utopian, acesta este silit sa mai invete o alta meserie, la alegere, pentru a fi activ pe toata perioada vietii si pentru a lucra in folosul comunitatii din care face parte.

Utopienii inchina muncii sase ore pe zi, odiheni doua ore dupa-amiaza (timp in care servesc pranzul si citesc sau asculta pe altii citind) si opt ore noaptea. Desi timpul alocat muncii este relativ mic, Utopia are in fiecare an o recolta mai mult decat imbelsugata, care ii permite sa intretina un comert activ si profitabil cu statele vecine.

La utopieni nu se lasa nici o cladire in paragina, nici un ogor nearat, nici un drum nereparat, astfel incat o buna repartitie si intretinere a terenurilor ii ajuta sa obtina maximum de foloase de pe urma muncii lor si sa duca o viata lipsita de griji.

Fiecare oras utopian are patru targuri, unde sunt aduse prinoasele fiecarei recolte. Aici vine fiecare cap de familie si cere ceea ce ii lipseste, primind tot ce ii este necesar fara a fi nevoit sa plateasca in vreun fel.

Utopienii sunt lipsiti de trufie si, fiind constienti ca nu vor duce niciodata lipsa de nimic, vin si cer exact atat cat le este necesar.

La oras, in casa sifograntului se aduna la masa familiile pe care acesta le carmuieste. Tot ce este necesar pentru masa este cerut la targ si primit fara nici o plata echivalenta.

Bolnavii utopieni sunt categoria cea mai bine ingrijita a acestei insule, deoarece forta de munca trebuie intretinuta si pastrata cu orice pret.

La tara, fiecare mananca in casa lui si are mai mult decat este nevoie pentru a trai decent.

Belsugul unei zone din Utopia se distribuie de catre Senat si altor zone mai sarace, fara plata, dupa ce se asigura hrana zonei respective pe doi ani. Prinosul se vinde in alte tari, la preturi cumpatate, iar o septime se da saracilor acelor tari. In schimb, insula primeste fierul de care are nevoie, precum si metale pretioase, aur si argint.

Utopienii dispretuiesc aurul si pietrele pretioase, gasind ca un nimic nu e mai dizgratios decat un om impodobit cu aur sau imbracat in haine din materiale scumpe. Pe insula lor toti poarta acelasi fel de haine, de la principe pana la plugarul de rand.

Mediul inconjurator este mai presus decat recolta anuala, decat bunastarea comuna sau decat orice alta preocupare a utopienilor. Acestia au o grija deosebita sa nu polueze atmosfera, sa nu exploateze in mod exagerat bogatiile solului si subsolului, dorind sa asigure generatiilor viitoare conditiile unei vieti fara griji.

Deci, la utopieni se intalneau deja conditiile unei dezvoltari durabile, in timp ce in tarile puternice ale momentului se aplica exploatarea la maxim a resurselor mediului inconjurator. Poate de aceea Utopia este o 'insula a bunastarii si a fericirii', model ideal de organizare a oricarui stat.

Cunoscand creatia lui Morus ne cuprinde o senzatie de ireal, de uimire ca toate ideile de mai sus pot fi aplicate si societatea poate functiona la acesti parametri. Dar apoi revine ideea ca este doar o viziune, o creatie a imaginatiei si ramanem cu dubii daca acest model se poate aplica intr-adevar in societatle moderne.

Citind prologul in versuri cu care Thomas Morus isi incepe expunerea viziunii sale, toata speranta ca unele dintre ideile sale sunt aplicabile in societatile moderne dispare, facand loc resemnarii ca acest model teoretic este inadaptabil conditiilor contemporane. Iata ce spune Morus despre insula creatie proprie:

' 'Utopia' mi-au zis cei vechi, ca-s rara-n lume,

Rivala de acum a 'Statului' lui Platon,

Stand mai presus de el (caci ce-a schitat acesta

Prin vorbe, -am implinit prin propria-mi putere,

Cu avutii si legi ce sunt cu mult mai bune).'

Caracterul glumet al prologului arata cat de mult tinea Morus sa fie asemuit cu marele sau precursor atenian, care a creionat un stat ideal transpus in realitate de utopieni si, in acelasi timp, demonstreaza caracterul pur teoretic al statului din insula Utopia.

6. Viziune proprie asupra semnificatiei notiunii de 'stat ideal'

Modelul teoretic al statului ideal prezinta avantajul de a putea fi imbunatatit pe parcursul evolutiei economice, sociale, politice a lumii.

Astfel, daca in secolul al XV-lea, statul ideal in viziunea lui Thomas Morus era un stat bazat pe proprietatea publica asupra bunurilor ,pe egalitate sociala si pe concentrarea puterii politice intr-o singura institutie, in secolul al XVIII-lea se adusesera deja 'mici' modificari, odata cu aparitia capitalismului.

Deja proprietatea publica fusese inlocuita cu cea privata, se formasera clasele sociale, iar puterea a fost impartita intre doua sau mai multe institutii. De asemenea, s-a crezut ca acest sistem este ideal pentru organizarea statului, asa cum utopianul Morus a fost convins ca insula creatie proprie este forma perfecta de organizare statala.

In opinia mea, modelul ideal al statului imbina trasaturi din modelele teoretice prezentate in aceasta lucrare, fiind poate unul neviabil in practica, dar care in teorie functioneaza.

Pentru inceput, statul ideal trebuie sa aiba un fundament solid, pe care sa se cladeasca intreaga structura statala. Acest fundament il reprezinta populatia statului, cea mai importanta sursa de inteligenta si forta de munca.

Statul ideal, in opinia mea, asigura egalitatea sociala, astfel incat fiecare individ este considerat important si capabil sa schimbe, intr-un mod sau altul, evolutia statului sau.

Asigurandu-se egalitatea intre oameni, se elimina conflictele irationale, cauzate de vanitati sau dorinte de ascensiune in plan politic sau economic. De asemenea, in aceste conditii va fi stimulat spiritul de competitivitate, fiind astfel posibila participarea efectiva a tuturor oamenilor la dezvoltarea economica.

O alta trasatura a statului ideal ar fi aceea ca populatia sa fie in permanenta informata asupra tuturor fenomenelor economice, politice, culturale care au loc pe plan intern si international, astfel incat, atunci cand i se cere opinia, sa fie capabila sa ia deciziile cele mai potrivite si intelepte.

In domeniul asigurarii unui nivel de trai cel putin satisfacator, in statul ideal sunt asigurate hrana suficienta, locuinte confortabile si spatioase, (utilate cu instalatii sanitare) si locuri de munca pentru intreaga populatie.

In ceea ce priveste asigurarea hranei, sunt de parere ca utopienii lui Thomas Morus au gasit solutia perfecta. Fiecare individ, impreuna cu familia sa, ar trebui sa lucreze pe perioada unui an, in mediul rural, pe terenurile agricole ale statului si sa ii revina o parte din produsele muncii sale. Restul este preluat de stat, care asigura rezervele de hrana ale populatiei.

Pentru a asigura locuintele corespunzatoare necesitatilor populatiei, statul ideal construieste cladiri noi, moderne, sau le modernizeaza pe cele deja existente, alocand din buget fonduri suficiente pentru aceasta. In acest stat ideal, prioritate au fondurile alocate in folosul populatiei . Pe locul doi, ca prioritate, vin fondurile alocate apararii, care sunt insa modeste, atingand procentul de maxim 1% din produsul intern brut.

Acest stat isi permite sa micsoreze foarte mult fondurile alocate apararii, deoarece politica sa externa este de a evita orice tip de conflicte, prin orice mijloace posibile, acceptand mai degraba sa faca un compromis decat sa porneasca un razboi.

Asigurarea locurilor de munca pentru intreaga populatie, incluzand aici si populatia care nu a ajuns la varsta admisa de lege pentru a munci, nu este deloc un fenomen dificil, desi in multe state aceasta este o problema prioritara.

In statul ideal se apreciaza forta de munca autohtona, chiar si pentru cele mai neinsemnate servicii. In acest stat ideal exista o mentalitate sanatoasa, caci oamenii nu dispretuiesc nici un fel de munca, indiferent daca sunt solicitati sa culeaga roadele pamantului sau in serviciile de salubritate.

Alaturi de aceasta mentalitate, oamenii din statul ideal sunt pregatiti in cel putin doua meserii, aidoma utopienilor lui Morus. Ei sunt cultivatori ai pamantului, ale carui roade le asigura hrana necesara si au si o a doua pregatire, care le permite sa castige cel putin suficient pentru a-si satisface si celelalte nevoi.

Totusi, statul ideal in viziunea mea este are la baza ambele tipuri de proprietate, publica si privata. Proprietatea publica exista in domeniul terenurilor agricole, pe care populatia le lucreaza anual, prin rotatie. De asemenea, partea din recolta care este preluata de stat si utilajele cu care sunt lucrate terenurile sunt proprietate comuna. Produsele agricole se impart intre oameni atunci cand hrana nu este suficienta.

Locuintele populatiei, sediile firmelor, veniturile obtinute de populatie din prestari servicii, precum si alte elemente cu caracter personal sunt obiectul proprietatii private.

Important este ca cetatenii statului ideal au o educatie ale carei concepte sunt respectarea aproapelui si a proprietatii acestuia, depunerea oricarui efort pentru asigurarea starii de bunastare proprie si comuna, respectul fata de cultura si traditiile poporului, fata de munca ce le asigura un trai indestulat.

Acestea sunt, in opinia mea, cele mai importante aspecte ale statului ideal. Sunt de parere ca respectarea acestora ar duce si in viata reala la imbunatatirea conditiilor de trai ale populatiei, si, prin aceasta, la cresterea economica si politica a oricarui stat.

Caci fundamentul oricarui stat si al dezvoltarii sale este bunastarea populatiei sale, satisfacerea unui numar cat mai mare de nevoi sociale si asigurarea unui trai satisfacator pentru generatiile prezente si viitoare.

Cuprins

1. Introducere

2. Modelul latino-american al lumii

3. Capitalismul

3.1. Capitalismul in viziunea lui Max Weber

4. Mitul occidental - 'societate perfecta' in declin ?

5. Modele teoretice de organizare a statului

5.1. Modele propuse de diversi ganditori idealisti

5.2. Viziunea lui Thomas Morus

'despre cea mai buna intocmire a statului'

in 'Utopia'

6. Viziune proprie asupra semnificatiei notiunii de 'stat ideal'

- Lester Pearson : ' Oamenii au intrat intr-o epoca in care diferitele civilizatii vor trebui sa invete sa traiasca una alaturi de alta, in stare pasnica, invatand una de la alta, imbogatindu-si reciproc vietile. Alternativa in aceasta mica lume suprapopulata este neintelegerea, tensiunea, ciocnirea si catastrofa.'

- Cristopher Dawson, 'Marile religii sunt fundamentele pe care marile civilizatii se odihnesc'.