INTEMEIEREA TARII ROMANESTI

Intemeierea Tarii Romanesti

La mijlocul secolului al XIII-lea au existat cateva formatiuni politice romanesti in sudul Carpatilor: Tara Severinului, cnezatul voievodului Litovoi, cnezatul lui Farcas si cnezatul lui Ioan in dreapta Oltului, precum si voievodatul lui Seneslau in stanga aceluiasi rau, probabil pe Arges. Diploma cavalerilor ioaniti din 1247, prin care regele Ungariei Bela al IV-lea a acordat beneficii si o larga autoritate cavalerilor in teritoriile sud-carpatice, este izvorul istoric care atesta existenta acestor cnezate si voievodate romanesti. Titlul de voievod al lui Litovoi, a carui autoritate se extindea si asupra Tarii Hategului, precum si pozitia sa favorita in raport cu regele si cavalerii ioaniti, indica o faza evoluata a organizarii politice a romanilor din regiune: mai multe cnezate erau unite intr-un voievodat. Aceeasi situatie a existat si in stanga Oltului, unde fiinta voievodatul lui Seneslau, care, stim din alte surse, s-a impotrivit cu propriile puteri atacului tatarilor in 1241. Sa retinem ca atat Litovoi, cat si Seneslau au ramas, conform diplomei ioanite, vasali regelui Ungariei, in timp ce Ioan si Farcas cu cnezatele lor, precum si Tara Severinului au fost puse sub jurisdictia directa a cavalerilor. Aceasta impartire a autoritatii intre rege si cavaleri este evidentiata de ordinea in care se percepeau darile in teritoriile respective.

Din acelasi document rezulta ca teritoriul din stanga Oltului care nu apartinea lui Seneslau, numit Cumania, urma sa fie cucerit de catre cavaleri, deci acolo nu era recunoscuta autoritatea regelui Ungariei. Aici se exercitase anterior o autoritate cumana, zdruncinata de invazia mongola.

Nu stim daca s-au asezat efectiv cavalerii ioaniti in spatiul sud-carpatic. Este cert insa ca in acest spatiu s-au infruntat pe parcursul celei de-a doua jumatati a secolului al XIII-lea doua puteri rivale: regatul Ungariei si mongolii. Tatarii au reluat politica ofensiva dupa 1251 spre trei mari directii: China, Orientul de Mijloc si Orientul Apropiat pana la Nil si Europa. In 1254 s-a inceput numaratoarea populatiei din cnezatele ruse supuse tatarilor, un recensamant cu scopuri fiscale care a insemnat consolidarea autoritatii mongole in regiune. Pericolul iminent a determinat Papalitatea sa proclame Cruciada. Ofensiva tatara s-a derulat in anii 1259-1260, lovind in special Polonia si Prusia. In 1260 -1261 tatarii au intrat din nou in Ungaria, pe care au incercat inainte sa o atraga cu oferte de pace de partea lor, dar au fost infranti intr-o regiune de frontiera.

Tatarii s-au instalat la gurile Dunarii in aceeasi perioada, de unde exercitau presiuni asupra Imperiul Bizantin, restaurat in 1261. Statul bulgar a devenit dependent fata de Hoarda de Aur si este foarte probabil ca si o parte a teritoriilor din nordul Dunarii au fost supuse autoritatii mongole. Cel putin regiunea din dreapta Oltului a ramas sub autoritatea maghiara, pentru ca dupa 1260 reapare in documente banul de Severin. Pentru cateva decenii s-a asezat o relatie pasnica intre cele doua puteri - ungurii si tatarii, marcata rar de conflicte. In 1284-1285 tatarii au efectuat o campanie de amploare in regatul Ungariei, provocata de actiunile regelui Ladislau al IV-lea Cumanul. In 1282 s-au rasculat cumanii din Ungaria, care s-au retras la tatari, unde au fost urmariti de armata regelui. Pe de alta parte, regele ungar s-a orientat spre aliante cu Polonia si Papallitatea. In urma campaniei, incheiata cu pierderi din cauza vremii nefavorabile si a atacului localnicilor pe cand se retrageau cu prazile, regele Ungariei a optat pentru negocieri cu tatarii. Revirimentul tatarilor la Dunarea de Jos s-a consumat dupa 1290, cand hanul Nogai, care rezida undeva la gurile Dunarii, si-a impus proprii candidati la tronul celor doua Bulgarii si l-a determinat pe cneaztul sarb sa se inchine. Dupa aceasta data dispar din documente banii de Severin, dovada ca autoritatea mongola s-a extins asupra intregului teritoriu sud-carpatic in dauna regatului maghiar.

Din episodul stapanirii maghiare dintre 1260-1290 in dreapta Oltului trebuie consemnat un eveniment de importanta majora in istoria formarii Tarii Romanesti. Inainte de anul 1277 voievodul Litovoi s-a rasculat impotriva regelui Ungariei si a refuzat sa mai plateasca tribut. O oaste maghiara a infrant oastea romaneasca, voievodul a fost ucis in batalie, iar fratele sau, Barbat, a cazut prizonier. Barbat s-a rascumparat cu o mare suma de bani.

Acest episod releva tendinta romanilor sud-carpatici de a se elibera de suzeranitatea straina. Chiar daca rominii au fost infranti, actul lor, inclusiv militar, dovedeste un stadiu evoluat al organizarii politice si militare a romanilor din jurul lui Litovoi, care puteau sa conceapa, dupa ani multi de vasalitate, ca a sosit momentul ruperii relatiilor respective. Pe de alta parte, suma de bani cu care s-a rascumparat fratele lui Litovoi, Barbat, indica un potential economic al acestei structuri politice, care depasea cadrele unui simplu cnezat. Putem sa consideram ca Litovoi a reusit sa unifice o parte a teritoriilor din dreapta Oltului.

Desigur, actiunea lui Litovoi poate fi inteleasa la justa ei valoare doar prin analiza contextului politic din Ungaria, puterea suzerana. Dupa moartea regelui Stefan al V-lea in 1272 a fost inscaunat ca rege un copil, Ladislau, cunoscut in istoriografie sub numele Ladislau al IV-lea Cumanul. Datorita minoratului, s-a instituit o regenta, in timpul careia a crescut autoritatea marilor nobili din Ungaria si s-au manifestat tendinte secesioniste sau de contestare a autoritatii regale. In aceasta perioada de criza politica din Ungaria a inceput sa creasca autoritatea oligarhiei maghiare, formata dintr-un numar redus de familii foarte puternice care stapaneau sau administrau teritorii intinse din regat. Anarhia din Ungaria a fost alimentata si de statutul cumanilor, asezati in centrul Ungariei intre Tisa si Dunare inainte de invazia mongola. Crestinarea cumanilor, care a fost conditia majora pentru acceptarea lor in Ungaria, a fost doar formala. Ei au practicat mai departe vechile rituri si obiceiuri pagane, in ciuda presiunilor reprezentantilor Bisericii catolice. Regele Ladislau s-a nascut dintr-o mama cumana si a fost crescut in mijlocul cumanilor. Atras de practicile cumane a neglijat Biserica si a alimentat nemultumirile clerului catolic. Nemultumirile clerului si a unei mari parti a nobilimii maghiare l-a determinat pe Papa sa trimita un legat in Ungaria, care a convocat un mare sinod, la care au participat clerici din Ungaria si Polonia. Este vorba de asa numitul Sinod de la Buda din 1279. Cele mai multe dispozitii adoptate reglementau viata bisericeasca a clerului catolic din regiune si statutul cumanilor. Regele a fost obligat sa jure ca se reantoarce la credinta catolica. In ciuda acestui angajament, regele Ladislau al IV-lea a cochetat in continuare cu obiceiurile cumane, fiind acuzat de reprezentantii Bisericii catolice ca s-ar fi convertit chiar la ortodoxie. In general primul deceniu al domniei lui Ladislau al IV-lea poate fi caracterizat ca o perioada de anarhie si instabilitate pe plan intern, precum si slabirea autoritatii pe plan extern. De-abia dupa 1282 regele se impune intr-o oarecare masura prin pedepsirea cumanilor rasculati, iar in 1284-1285 prin luptele cu tatarii. In acest context al anarhiei generale din regat in primul deceniu al domniei lui Ladislau al IV-lea Cumanul poate fi inteleasa rascoala lui Litovoi, eveniment important in evolutia formatiunilor politice romanesti spre un singur stat.

Ne-am apropiat asadar de momentul in care traditia plaseaza inceputurile Tarii Romanesti, adica de anul 1290. Conform traditiei, in acest an ar fi descalecat de peste munti, din Tara Fagarasului, Negru-voda, sau Radu-Negru-voda, care a intemeiat Tara Romaneasca in stanga Oltului. Boierii din dreapta Oltului au venit si i s-au inchinat.

Interpretarea traditiei in istoriografie a cunoscut o multime de abordari, in care importanta si valoarea acestor informatii a urmat un traseu sinusoidal. De la supraevaluarea traditiei in perioada de inceput a istoriografiei romanesti s-a ajuns la minimalizarea ei in epoca pozitivista, pentru ca scoala critica din perioada interbelica sa stabileasca un echilibru.

Inainte de a vedea desfasurarea evenimentelor de la finalul secolului al XIII-lea si al celui urmator, sa definim care au fost premisele sau circumstantele in care s-a format primul stat romanesc - Tara Romaneasca. Dupa cum sublinia istoricul Serban papacostea in asertiunea pe care am citat-o la inceputul cursului, intemeierea unor state proprii de catre romani in evul mediu s-a facut printr-un exceptional efort de despresurare de sub dominatiile straine. Trebuie sa acceptam ca atat premisele interne cat si cele externe au jucat un rol important in intemeierea Tarilor Romane.

Dupa cum am aratat, in societatea romaneasca sud-carpatica se manifesta tendinta de eliberare de sub dominatia straina impreuna cu cea de unificare a formatiunilor politice existente intr-o structura mai puternica, una care sa fie capabila sa se opuna puterilor cu pretentii suzerane. Actiunea lui Litovoi din 1277 dovedeste aceasta evolutie, stopata de oastea maghiara de represalii. In cadrul premiselor interne ale intemeierii se incadreaza aceasta evolutie a conceptiei politice a elitei feudale romanesti, care se straduieste sa se elibereze de dominatia straina si sa formeze o structura politica mai mare si mai puternica. Pe de alta parte, asimilarea cumanilor ramasi in campia romana dupa invazia mongola a insemnat intarirea paturii sociale a feudalilor. Cercetarea onomasticii a demonstrat ca boierimea munteana are in mare parte radacini cumane. Deci consolidarea categoriei sociale boieresti constituie o alta premisa interna. Nu cunoastem situatia economica a spatiului sud-carpatic in epoca respectiva, dar suma de bani platita ca rascumparare de Barbat in 1277 indica un potential economic, deci o dezvoltare economica. La aceasta crestere economica a contribuit desigur stabilitatea relativa in anumite perioade de timp. Dupa 1260 regiunea Olteniei s-a aflat sub autoritate maghiara, ferita de atacuri tatare pana catre 1290.

Factorul decisiv care a contribuit la formarea Tarii Romanesti a fost cel extern. Premisele externe ale intemeierii Tarii Romanesti au constat in conditiile favorabile intemeierii: criza din regatul Ungariei si dominatia mongola.

Dupa moartea lui Ladislau al IV-lea Cumanul, criza din Ungaria s-a accentuat. Noul rege, Andrei al III-lea, a incercat sa restaureze autoritatea regala, dar s-a ciocnit cu interesele oligarhiei, ai carei reprezentanti s-au opus uneori cu forta. In incercarea de a restaura autoritatea centrala, Andrei al II-lea a convocat adunari regionale sau centrale ale starilor, asa numitele congregatii nobiliare. In 1291 s-a aflat pentru cateva luni si in Transilvania, unde a convocat o astfel de congregatie, la care au participat nobilii, ungurii, sasii, secuii si romanii. In istoriografie se afirma gresit ca aceasta este ultima participare a romanilor la congregatie. In 1355 romanii mai sunt inca mentionati printre participantii la congregatie, deci erau inca recunoascuti ca stare politica.

Cu ocazia acestei congregatii din Transilvania din 1291, regele a incercat sa reglementeze problemele din Tarnsilvania. Un document arata ca a fost restaurata stapanirea magistrului Ugrinus asupra a doua sate din Tara Fagarasului. Unii istorici care au vrut sa explice traditia descalecatului lui Negru-voda din Fagaras cu fapte veridice, au construit ipoteza ca restaurarea stapanirii lui Ugrinus asupra celor doua sate fagarasene a insemnat impunerea autoritatii maghiare peste autonomia romanilor de acolo. Interventia regelui ar fi declansat nemultumirile romanilor, care sub conducerea voievodului lor ar fi emigrat peste munti. Aceasta ipoteza a capatat valoare de certitudine in foarte multe carti de istorie. Cei care au emis si care sustin aceasta teorie nu tin cont insa de anumite detalii, precum si de particularitatile istoriei Transilvaniei in general. Atunci cand intr-un document se mentioneaza restituirea unei mosii catre nobilul care a fost alungat de acolo, inseamna ca anterior, cu unul sau mai multi ani, poate chiar si o generatie, acele mosii au apartinut nobilului respectiv in virtutea unui document de danie sau de cumparare. De obicei in congregatia nobiliara se discuta de catre juzii si juratii asesori impreuna cu nobilii daca acel nobil are acolo drepturi si doar in urma marturiei si juramantului acestora, regele sau voievodul poate sa emita un act prin care se inapoiaza mosia. Deci restaurarea lui Ugrinus nu a fost un act de forta dictat de rege, ci luat in urma unor deliberari. Pe de alta parte Ugrinus stapanise acele sate si anterior cu ceva vreme. Acele doua proprietati au fost relativ singulare, ca posesiuni nobiliare, in Tara Fagarasului. Nu excludem posibilitatea conflictului cu romanii din zona. Magistrul Ugrinus apartinea puternicei familii Csak, ale carei principale domenii feudale se aflau in regiunea Szeged din sud-estul Ungariei de azi, deci departe de domeniile fagarasene. Am explicat contextul in care s-a emis acel document pentru a arata ca legatura dintre acest act si descalecat este o constructie artificiala a istoricilor care au vrut sa explice traditia cu ajutorul altor informatii din documente veridice.

Nu excludem in totalitate o migratie ardeleana in secolul al XIII-lea in sudul Carpatilor. Chiar si diploma ioanita din 1247 contine un pasaj prin care se interzicea emigratia din Transilvania si Ungaria catre regiunile date cavalerilor, dovada ca in epoca exista un curent de migratie in sensul respectiv. Pe de alta parte, piatra tombala descoperita la Campulung arata ca in jurul anului 1300 acolo exista un centru puternic sasesc, organizat, cu un comite in frunte (comitele Laurentiu). Deci migratia din Transilvania catre sudul Carpatilor era o realitate in secolul al XIII-lea. In alta ordine de idei, autoritatea maghiara s-a instalat treptat in Transilvania, dupa cum am aratat in cursul anterior. Regiunea Fagarasului a fost integrata abia in jurul anului 1200, deci cu circa un veac inaintea intemeierii Tarii Romanesti. Persistenta autonomiei fagarasenilor peste veacuri este o dovada a statutului special de care au beneficiat inca din momentul cuceririi. Posibil ca la un moment dat acest statut sa fi fost modificat de autoritatea centrala si sa fi determinat o migratie a romanilor fagaraseni, probabil a unei elite nemultumite. Dar legarea acestei migratii de retrocedarea celor doua posesiuni magistrului Ugrinus este fortata de istoriografie.

Intemeierea Tarii Romanesti in jurul anului 1300 poate fi inteleasa prin prisma dimensiunii crizei politice din Ungaria dupa 1301, cand prin moartea regelui Andrei al III-lea a disparut dinastia arpadiana. Germenii anarhiei s-au creat inca din anii 1270, din timpul lui Ladislau al IV-lea Cumanul. Oligarhia si-a consolidat pozitiile in timpul lui Andrei al III-lea, care a fost neputincios fata de presiunile marilor nobili. Moartea regelui a declansat o disputa acerba pentru tronnul Ungariei intre mai multi candidati. Oligarhia a profitat pentru a-si mari puterea prin jocul de interese. Pana catre 1325 Ungaria s-a confruntat cu o grava criza interna, manifestata prin razboaie interne intre partidele nobiliare. Principalul favorit la cursa pentru tron, Carol Robert de Anjou, a fost sprijinit de papalitate. Dupa 1308, cand a ramas singur pentru coroana, s-a luptat in mai multe etape cu oligarhia pentru a-si impune autoritatea. Aceasta criza de proportii din Ungaria a insemnat automat anularea oricaror pretentii de suzeranitate in exteriorul granitelor. Deci din partea maghiara, pentru cateva decenii, nu s-a mai exercitat nici un fel de presiune politica sau militara. Pentru mult timp regele Carol Robert a avut resedinta la Timisoara, deci in apropierea granitelor Tarii Romanesti. Ba mai mult, unul dintre marii nobili care s-a opus regelui, banul Teodor, si-a concentrat fortele in cetatea Mehadiei, aproape de granita Tarii Romanesti, unde a fost asediat cateva luni de trupele regale. In aceste imprejurari nu excludem chiar relatii de colaborare intre regele maghiar si Basarab, domnitorul roman din sudul Carpatilor dupa 1310. De altfel, un document din 1324 arata chiar existenta unor schimburi de solii, iar regele il numeste voievodul nostru transalpin, dovada a pretentiilor de suzeranitate ale regelui proaspat eliberat de presiunea oligarhiei si dornic sa refaca autoritatea vechilor regi si in exterior. Actul din 1324 dovedeste si relatiile pasnice in momentul respectiv dintre regele maghiar si domnul roman.

O alta premisa externa care a contribuit esential la intemeierea Tarii Romanesti, care nu intotdeauna a fost valorizata in istoriografie, a fost dominatia tatara instituita dupa 1290-1291 intre Balcani si Carpati. Se poate vorbi chiar despre o adevarata pax Tartarica, daca am prelua limbajul epocilor anterioare. Manipularea tarilor bulgari de catre hanul Nogai, supunerea cneazului sarb si luarea de ostatici din familia domnitoare sarba, arata clar dimensiunea autoritatii mongole in regiune. Absenta banilor maghiari de Severin arata si ea ca intreaga regiune dintre Carpati si Dunare s-a aflat sub autoritatea mongola. Se poate considera ca tatarii au unificat, prin cucerire, formatiunile politice romanesti, cel putin in sensul supunerii catre un singur stapan. Tatarii nu au avut doar rolul de catalizatori ai procesului de unificare. Trebuie sa acceptam ca ei erau direct interesati sa aiba o adminsitratie autohtona inchegata, care sa asigure plata regulata a tributului. Dominatia mongola peste Dunare pana in Serbia si criza din Ungaria excludea orice posibilitate centrifuga a autoritatilor romanesti agreate de tatari. In acest sens poate fi interpretat si pasajul din cronica referitor la inchinarea Basarabestilor de peste Olt lui Negru-voda.

Un scenariu posibil al intemeierii Tarii Romanesti trebuie sa tina cont de toate aceste premise interne si externe discutate aici: evolutia feudalitatii romanesti, dezvoltarea economica, evolutia conceptiei politice a elitelor romanesti spre o formatiune mai mare si mai puternica, dar si contextul extern: criza din Ungaria si dominatia mongola in jurul anului 1300.

Cronica a pastrat amintirea inchinarii Basarabilor si a boierilor olteni. Se explica astfel si autonomia Olteniei in cadrul Tarii Romanesti, dar si succesiunea la tron a lui Basarab, primul domnitor recunoscut oficial al tarii. Statutul politic al Tarii Romanesti s-a consolidat in primele decenii ale domniei lui Basarab prin implicarea sa in conflictele din regiune. Dominatia tatara a disparut in contextul unei crize de putere specifice mongolilor dupa moartea unui han autoritar. Tarile balcanice au profitat de slabiciunea tatarilor pentru a se debarasa de suzeranitatea lor. In schimb, vecinii Ungariei s-au lovit cu un nou inamic. Dupa ce a terminat curatenia in interior, regele Carol Robert a urmarit refacerea pozitiei pe plan international a Ungariei ca pe vremea regilor din dinastia Arpadienilor. In acest context, incurajat de unii reprezentanti ai nobilimii, a atacat Tara Romaneasca. Nu intram in detaliile binecunoscute ale campaniei din 1330. Mentionam doar ca victoria lui Basarab a insemnat recunoasterea Tarii Romanesti de catre puterea care avea pretentii de suzeranitete - regatul Ungariei. Vechile realitati din secolul al XIII-lea nu mai puteau fi restaurate, cel putin nu in forma anterioara intemeierii Tarii Romanesti.