ISTORICUL CERCETARILOR SI ISTORIA TARII FAGARASULUI

ISTORICUL CERCETARILOR SI ISTORIA TARII FAGARASULUI

I.1. Istoricul cercetarior

Interesul fata de istoria Tarii Fagarasului, a fost multa vreme direct legat de contextul in care a aparut. Documentele din secolul XIII, au fost pubicate abia in secoul XVIII.

De Tara Fagarasului, s-au ocupat de-a lungul vremurilor diferiti oameni de stiinta, atat din tara cat si din strainatate, unii dintre ei axandu-se de-a lungul vietii pe studierea acestui teritoriu.

La scrierea acestei lucrari, mi-au fost de mare ajutor lucrarea stiintifica a lui Ioan Puscariu "Fragmente istorice. Despre boierii din Tara Fagarasului", lucrarea cuprinde patru parti, primele trei au fost prefatate in " Telegraful Roman" din 1904, iar a IV-a in 1907.

Principalul merit al lucrarii este acela ca ea releva existenta unei " tari" a Fagarasului, cu traditiile ei, cu individualitatea sa istorica ce nu a disparut nici atunci cand a devenit domeniu feudal.

Un alt cercetator de prestigiu care s-a ocupat de aceasta zona a fost Stefan Metes. Preocupat in special de problema boierilor fagaraseni si legaturile acestora cu Tara Romaneasca [1], dar si de istoria bisericii ortodoxe din Tara Fagarasului, Stefan Metes va sintetiza rezultatele proprilor investigatii in mai multe lucrari de referinta in domeniu, poate cea mai importanta fiind " Manastirile romanesti din Transilvania si Ungaria," aparuta la Sibiu in anul 1936.

Anumite date din aceasta lucrare m-au ajutat la datarea cat mai exacta a anumitor localitati( Arpasul de Sus), pe langa datarea documentara, datarea anumitor biserici fiind de un real folos.

Unul dintre cei mai mari specialisti in domeniu a fost David Prodan, acesta are un aport decisiv in pubicarea izvoarelor istoriei Tarii Fagarasului. Cele doua volume de urbarii fagarasene constituie cea mai importanta contributie in domeniu de la coectiile de documente editate la sfarsitul veacului trecut.

Realitatiile etnice, politice, sociale, si nu in ultimul rand demografice si institutionale, au stat in atentia sintezei de istorie a Voievodatului Transilvaniei, realizate de Stefan Pascu .

Pentru o relatare cat mai exacta si complexa, nu putem omite realul ajutor adus istoriei, lucrarile despre toponimie si onomastica ale oamenilor de stiinta precum, N. Draganu, lucrari care nu pot lipsi dintr-o lucrare monografica care se respecta.

Nu trebuiesc omise lucrarile lui Andrei Veress," Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei si Tarii Romanesti", colectie de volume impresionanta in care autorul de origine maghiara dezbate si zona satelor fagarasene, sau lucrarile lui L. Antal, referitoare la aspecte sociale, administrative, culturale, ale romanior fagaraseni.

I.2. Istoria Tarii Fagarasului

Reconstituirea realitatilor istorice ale Tarii Fagarasului din epocile precedente, anterioare primelor relatari scrise, este posibila, doar in functie de rezultatele cercetarilor arheologicea. Cercetarile arheologice din ultimele decenii au adus la lumina o serie de asezari neolitice la Calbor, Halmeag, Fagaras si Felmer. Asezari din epoca bronzului au fost scoase la iveala la Cuciulata, Sercaia, Beclean, Mandra, Hoghiz, Savastreni si la Ungra. De data ceva mai recenta, din epoca fierului, care coincide, in parte, cu perioada statului dac, sunt urmele de locuire constatate, printre altele, la Comana de Jos, Venetia de Jos, Parau, Sinca Veche, Arpasu de Sus si la Racos. Urme de locuire sau doar monede din epoca romana au fost sesizate in Tara Fagarasului la Beclean, Fagaras, Sinca Noua si Venetia de Jos.

Dupa retragerea administratiei romane la sudul Dunarii de Jos (271 d. Chr.), o parte a populatiei evacuata revine la sudul Oltului, in Tara Fagarasului. Descoperite in anul 1910 in stanga Oltului, la Feldioara, judetul Brasov, cele doua lingouri de aur cu greutate de 338,90 g, datate la sfarsitul secolului al IV-lea, au fost atribuite gotilor. Prezenta acestor lingouri de aur in Tara Barsei si a tezaurului de bronz de la Hoghiz-Ungra, in Tara Fagarasului, datat, de asemenea, in secolul al IV-lea, argumenteaza ca Valea Oltului a reprezentat o cale importanta de tranzitie in epoca migratiei popoarelor. Penuria descoperirilor arheologice din secolele urmatoare ar putea fi explicata prin retragea populatiei localnice in zonele inalte, ferite ale Tarii Fagarasului, determinata de pericolul reprezentat de popoarele migratoare. Aceasta discontinuitate majora de locuire este intrerupta cu incepere din secolul al VIII-lea, perioada in care sunt datate cateva monede bizantine si diverse urme de locuire. In perioada secolelor VIII-XI sunt datate descoperirile de la Dopca, Halmeag, Mateias, Beclean, Sacadate, Voila si Breaza, atribuite protoromanilor si populatiei slavo-romane.

Continuitatea de existenta a populatiei romanizate in Tara Fagarasului este confirmata insa de izvoarele toponimice

Trecand de la dovezi arheologice la dovezi documentare, depresiunea Fagarasului este mentionata mai intai intr-o dipoma a regelui ungar Andrei II, emisa in anul 1222, prin care scuteste pe cavalerii teutoni, care erau asezati in Tara Barsei de orice vama, cand trec prin Tara Secuilor si Tara Romanilor. Anul urmator, 1223, o parte din teritoriul Tarii Fagarasului, este donat de acelasi rege maghear, manastirii Cirta, manastire aflata in apropierea Fagara sului. Acesta a reprezentat primul imbold de patrundere al feudalismului laic in socetatea obsteasca fagaraseana, si a adus cu el dupa cum era si de asteptat valuri de nemultumire ale populatiei, care isi vedeau amenintata traditia mostenita de-a lungul vremurilor. De aceea, linistea manastirii deseori a fost tulburata de atacurile repetate care au urmat ca raspuns la actul emis de rege in 1223.

Nemultumitea populatiei devine si mai mare in momentul in care voievodul Transilvaniei, Ugrinus, primeste de la regele ungar doua mosii(Fagaras si Simbata), in anul 1278. Preuarea de catre Ugricus a acestor mosii s-a putut face doar cu forta ceea ce a provocat o revolta a fagarasenilor sub conducerea voievodului lor Radu Negru. Voievodul fagarasean s-a confruntat cu armata regala incercand sa apere libertatiile taranilor, insa cand rezistenta nu a mai fost posibila s-a retras mutandu-si scaunul voievodal. Este fenomenul cunoscut in istorie sub numele de "descalecat ", in fond o mutare de resedinta voievodala.

Tipul de institutie voievodala sub forma uniunii de obsti rezista totusi deoarece acestea erau destul de puternice, regiunea pastrandu-si numele de tara pe parcursul intregului secol XIV. In aceasta situatie era la 1366 cand Vladislav-Vlaicu devine duce al Tarii Fagarasului sau in anul 1391, cand Mircea cel Mare devine principe si voievod al intregii tari a Fagarasului.

In anul 1483, Matei Corvin, reinoieste actul de danie al Tarii Fagarasului catre scaunele sasesti (prima donatie se facuse in 1464 catre Ioan Gereb), insa romanii fagaraseni se revolta si ard actele de donatie.

Socetatea romaneasca din Tara Fagarasului totusi nu a putut scapa de efectele feudalizarii incet petrecandu-se si transformarea "tarii" in district, in secolul al XV-lea. Numele de district este denumirea cu care va aparea in aproape toate documentele din secolul al XV-lea. Districtul Fagarasului a fost stapanit cu intermitente de domnii munteni din secolul al XV-lea, si chiar daca nu a fost usor, fagarasenii au reusit sa-si pastreze teritoriul liber.