IOAN AL VIII-LEA PALEOLOGUL SI CONCILIUL FLORENTIN

IOAN AL VIII-LEA PALEOLOGUL SI CONCILIUL FLORENTIN

Am vazut in lectia noastra trecuta cum in iulie 1425, batranul suveran Manuil al II-lea, una din figurile cele mai alese de bazileu bizantin incetase din viata. dupa un vechi obicei bizantin, pe care il gasim si la unii din vechii domnitori romani, Manuil se calugarise in preajma mortii, luandu-si numele de Matei. Ioan al VIII-lea ramane deci bazileu si autokrator, adica suveran cu drepturi depline. Fratii sai guvernau, aproape independenti, asa-zisele apanaje, adica intinse teritorii pe tarmul marii de Marmara, dar mai ales in Peloponez, (Moreea), unde am vazut ca s-a petrecut ultima mare inflorire a culturii bizantine, inainte de prabusirea Bizantului.

Un asemenea apanaj, guvernat de Andronic, unul din fratii lui Ioan, fusese si marele oras Thesalonic. Cu doi ani insa, inainte de moartea tatalui sau, Andronic, bolnav si el, cedase Venetienilor orasul. Acestia se hotarasera sa ia sub protectia lor Thesalonicul si sa plateasca un tribut suveranului otoman, pentru a nu fi atacati.

Din pacate, datorita pretentiilor tot mai exagerate ale sultanului, suma crescuse pana la 300.000 aspri (bani albi, de argint) anual si inca, si cu aceste sacrificii, venetienii, in 1430, au fost atacati. dupa un asediu care a fost descris de cronicarul bizantin Ioan Anagnostes, in cuvinte miscatoare, marele port de la Marea Egee a cazut in mainile turcilor, care au savarsit numeroase silnicii ce au schimbat in moschei toate bisericile Thesalonicului, cu exceptia bisericii Sfantul Dumitru.

Atat Venetia cat si intregul Apus au ramas tulburate de aceasta noua infrangere a crestinilor, mai ales dupa ce cuceririle turcesti au continuat cu ocuparea Ianinei, capitala Epirului, cunoscuta provincie de nord-vestul Greciei. Se punea din nou problema unei noi interventii occidentale. Pentru Bizant, singurul punct luminos ramasese Moreea, unde domnea Constantin, fratele imparatului Ioan, alaturi de fratii sai Teodor si Toma si care - in ultimii ani reusise sa se zmulga din mainile urmasilor cruciatilor din 1204 ultimele posesiuni din peninsula. Altminteri restul imperiului, Constantinopolul, mai cu seama, era din ce in ce mai amenintat. S-a pus deci, din nou, problema unui nou conciliu de unire cu Roma si Ioan al VIII-lea a consimtit ca aceasta sa se tina intr-un oras italian, desi el ar fi dorit mai degraba la Constantinopol, ca loc de reuniune. Problema unei uniri cu Roma agita spiritele in Constantinopol. Batranul Manuil II in preajma mortii, isi manifestase indoiala cu privire la putinta realizarii unei uniri sincere cu Roma. Totusi existau si grupuri de partizani ai Unirii, care se gandeau la ajutoarele materiale care ar putea sosi din Apus, in urma unui asemenea act. Tratativele incepute in 1431 s-au continuat si dupa moartea papei Matei al V-lea, cu succesorul acestuia, Eugeniu al IV-lea. Negocierile au durat 6 ani si au fost complicate de faptul ca in acest rastimp se desfasurau lucrarile conciliului de la Basel (Elvetia) cum era socotit de imparatul Apusului, Sigismund de Luxemburg, si care se considera superior papei. Delegati ai conciliului au mers in 1433 la Constantinopol, cu fagaduinte de ajutoare substantiale pentru greci, daca ei isi vor trimite delegati la Basel. Ioan al VIII-lea s-a executat, dar nu a intrerupt tratativele nici un moment, legatul papal Garatoni a acceptat chiar ca viitorul conciliu sa aiba loc la Constantinopol, ceea ce parintii reuniti la Basel nu au primit. Au urmat mai multe schimburi de ambasadori intre delegatii papei Eugeniu si cei ai conciliului din Basel, pe de o parte, si trimisi ai Constantinopolul. La Basel s-au dus furtunoase discutii asupra locului acestui viitor conciliu, care trebuia, anume sa se tina in Occident. In mai 1437, in urma unei adevarate "lovituri de teatru" s-a ajuns sa se propuna (si papa sa accepte) un oras italian, fapt care a fost adus la cunostinta Constantinopolului; Ioan VIII a acceptat sub conditia ca cheltuielile de deplasare si intretinere a delegatiei bizantine sa fie suportate de apuseni.

Ioan VIII a invitat si pe patriarhii apostolici din Orient sa ia parte la viitorul conciliu, care ar fi capatat astfel un adevarat caracter ecumenic. Calugarul Isidr, care insotise la Basel pe despotul Dimitrie Paleologul in prima ambasada bizantina, a fost ridicat la treapta de mitropolit al Kievului si a fost incuviintat de Marele cneaz rus sa participe la viitorul cocnciliu. Mitropolitul Moldovei Damian si al Ivirului (din Caucaz) au hotarat sa participe si ei. Intre timp papa, dizolvand conciliul din Basel, hotaraste ca marea adunare sa se tina la Ferrara. Dupa ce Ioan VIII, cheama din Moreea pe fratele sau, Constantin, si-i incredinteaza locotenenta imperiului. O primeste, in noiembrie 1437 in fruntea unei mari delegatii, pe mare spre Italia. Printre insotitori era despotul Dimitrie, fostul ambasador la Basel si frate cu imparatul, patriarhul Iosif al II-lea, Visarion al Niceei, Marcu Evghenikos, arhiepiscopul Efesului, Silvestru Syropulos, marele eclesiarh, care ne va lasa o detaliata istorie in limba greaca a conciliului si altii.      In februarie 1438 delegatia era primita cu toate onorurile de la venetia, iar in martie, papa Eugeniu il primea pe Ioan si insotitorii sai, la Ferrara, unde a sosit apoi si o mare delegatie din partea lui Isidor al Kievului.

Sinodul se va deschide la 9 aprilie 1438 si intreg restul anului este ocupat de chestiuni de procedura; mai ales alcatuiri de comisii, pentru rezolvarea punctelor deosebitoare intre Biserica ortodoxa si cea romana. Deoarece, insa, a izbucnit ciuma la Ferrara facand un numar de victime, Eugeniu al IV-lea a hotarat ca lucrarile conciliului sa se continue, incepand cu 10 ianuarie 1439, la Florenta.

Istoria conciliului florentin va este, desigur cunoscuta si de la alte materii , asa ca putem trece mai usor asupra ei. Voi aminti, totusi, ca primele saptamani (sau chiar luni) au fost discutate chestiuni de metoda (se recomanda discutiile publice, macar odata pe saptamana), ramanand ca restul timpului lucrarile sa fie prestate in comisii. Cele mai inversunate discutii se poarta acum in jurul lui Filioque, purtate, din partea rasariteana, de Marcu Efeseanul si de Ioan de Ragusa, din partea apusenilor.

Luna iunie a fost hotaratoare pentru incheierea de acorduri asupra punctelor controversate, dar in acelasi timp si pentru discutii de ordin public privind ajutorul care trebuie dat de apuseni bizantinilor. In afara unui ajutor militar, papa Eugeniu fagaduieste ca va lua initiativa organizarii unei noi cruciade.

Cu destule dificultati s-a cazut de acord asupra disensiunilor dogmatice: Filioque, purgatoriul, azimele. Cu mari dificultati - datorita indemanarii lui Visarion al Niceii - s-a cautat acord si asupra unei formulari prudente privind primatul papal si anume la 26 iunie. In sfarsit, la 6 iulie, in catedrala din Florenta, decretul de unire se citeste, in mod solemn, in limba latina si greaca. Cu exceptia primatului papal, pentru care - intr-o oarecare masura, susceptibilitatile grecesti erau menajate in toate celelalte chestiuni controversate, se daduse castig de cauza latinilor. In semn de recunostinta, papa va inalta la rangul de cardinal, cateva luni mai tarziu, pe Isidor al Kievului.