| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Istoricul localitatii Ploscuteni
Care este vechimea localitatii si care este originea denumirii Ploscuteni, reprezinta primele intrebari la care am cautat raspuns in demersul cercetarilor noastre. Din punct de vedere istoric localitatea este atestata documentar din secolul al XVII-lea, dar aparitia tarzie in documente nu ne impiedica sa presupunem ca are o vechime mai mare. Prezentam mai jos primele documente ce atesta vechimea localitatii noastre:
27 iunie 1663, Pirotesti. Dumitru, feciorul Omlincai, nepotul lui Avramuta Clocica, vinde lui Eremie caminarul, jumatate de razor din satul Pirotesti, din apa Putnei pana la salistea satului, cu vad de moara, tarina si dumbrava , cu 2 lei , bani buni. Martori Necula, vornic de Iasi, Cerbul, vornic de Vrancea si altii din Ploscuteni, Focsani si Olesesti
Document ce se gaseste la Manastirea Rachitoasa, VII/26
17 ianuarie1686. Ioanas cu sotia si copiii, vinde lui Gavril Costache, mare vornic, un pogon de vie cu pomi la Nicoresti, cu 10 lei. Martori: Simion Corpan din Adjud, Savin soltuzul si altii din din Nicoresti, Mircani si Ploscuteni.
Directia Arhivelor Centrale , A.N. XXXIII/25
7 ianuarie 1714. Tarani din Ploscuteni instiinteaza pe domnul Moldovei o pricina intre Gheorghita Costin si Eni Corban.
Directia Arhivelor Centrale , A.N. XXXVII/13
Denumirea actuala a satului este Ploscuteni, insa graiul locuitorilor si mentiunile documentare din trecut au conservat si alte variante, si anume: Ploscutani, Ploskuzani, Ploscuceni.
15 decembrie 1616 , Iasi. Radu vv. Moldovei intareste lui Nicorita mare vornic mai multe parti de mosie in satul Vrajitori, cu loc de helesteu si moara pe apa Berheciului, cumparate de la Ploscutan, fiul Tomii si de la Toader Baltatul cu 50 talere de argint. Domnul a spus.
Document ce se afla la Manastirea Nicorita, IX/1
Condica Vistieriei Moldovei, la 1816, aminteste la Ocolul Polocinului satul Ploscutanii cu: " oameni 20, suma banilor 70 , birnici 20, scutiti de bir 1, boier Constantin Bals."[1]
Pe harta tinutului Tecuci satul satul apare cu numele Ploscutani. O legenda spune ca satul s-ar fi numit dupa intemeietorul sau, un anume boier Ploscuta, obicei uzitat in acele vremuri. Forma identica a numelor Ploscutan si Ploscutani ne indreptateste a crede ca acel boier se numea Ploscutan , si nu Ploscuta. Un argument in favoarea acestei ipoteze il aduce si Condica liuzilor. Aspectul interesant care rezulta din acest document este acela privind denumirile asezarilor care apar consemnate majoritar cu forma lor articulata : Prisacanii, Cabestii, Boghestii, Ploscutanii, referindu-se probabil la obstea locuitorilor ce inca se mai pastra [2] sau numele lor amintesc de persoane atestate documentar, ca in cazul prezentat.
O alta ipoteza ar fi aceea a denumirii satului dupa ocupatia de baza a locuitorilor. Printre altele, primii locuitori se ocupau cu prelucrarea lemnului, confectionand obiecte de uz casnic si ploscute frumos ornamentate vestite in acele timpuri la balciuri si iarmaroace de unde se trage si numele satului: Ploscuteni. O ipoteza controversata, care se refera la locuitorii catolici, veniti la inceputul secolului al XVII-lea. Sa nu uitam ca in documente denumirea localitatii apare de la 1663. Consideram aceasta ipoteza doar o legenda si o sustinem pe cea dintai.
istoric PloscuteniSatul Ploscuteni, dupa cum am mentionat mai sus,este atestat documentar din secolul al XVII-lea. Prin periegeza s-a stabilit ca inceputurile locuirii la Ploscuteni s-ar situa in perioada de trecere la feudalism[3].
In acest timp satul era locuit de romani de religie ortodoxa. Localitatea este consemnata pentru prima oara cartografic pe Harta Moldovei, intocmita in anul 1716 de principele Dimitrie Cantemir, reprezentand primul document cartografic feudal important pentru Moldova. Aceasta harta, tiparita in Olanda la 1737, a fost descoperita de G. Vilsan la Biblioteca Nationala din Paris. Harta comandamentului armatei austriece din Moldova ( 1787-1791 ) noteaza la tinutul Tecuci asezarea "Ploskuzeni" cu numar de 10 gospodarii. Condica liuzilor din 1803 consemneaza 34 de birnici care se ocupa cu lucrul pamantului avand loc indestulator la mosia "Ploscutanii" a dumisale logofetesei Catinca Razu, la ocolul Polocinului din Tinutul Tecuci. Intre 1790-1809 satul era pe mosia sardarului Constantin Canta iar intre anii 1809-1811 se vinde mosia sardarului Constantin Canta la mezat pentru a-si plati datoriile ramase. Averea este cumparata de logofatul Bals.
Traditia consemneaza urmatorul fapt: boierul, fiind nemultumit de felul in care munceau taranii ortodocsi, a trimis pe taranul Margineanu sa aduca taranii de religie catolica din satele raspandite in jurul Bacaului si al Romanului: Horgesti, Gheraiesti, Sabaoani pentru a lucra pe mosia lui; acestia erau considerati oameni mai supusi si harnici in special buni meseriasi. Astfel au fost aduse in 1814-1815, aproape 30 de familii care au format miezul actualului sat. Toti taranii de religie ortodoxa, in afara de doi padurari, au fost mutati in satul vecin Homocea, formand actualul catun Deleni. Consemnarea tradeaza subiectivismul, autorii sai fiind prelatii catolici din acea vreme. O ipoteza obiectiva ar urmari logica stiintei istorice si s-ar referi la decaderea localitatii, parasirea acesteia de catre locuitorii ortodocsi si stabilirea lor in localitatea vecina, boierul fiind nevoit sa-si caute alta mana de lucru.
In anul 1835, harta comandamentului armatei rusesti din Moldova, mentioneaza la Tinutul Tecuciului satul "Ploscuteni" cu 24 gospodarii si biserica. Schematismul Misiunii catolice din 1850 mentioneaza localitatea "Ploskuzeni" cu un total de 321 de credinciosi.
Vazandu-i pe catolici oameni cumsecade si credinciosi, ca sa-i statorniceasca aici, boierul Bals (ale carui mosii se intindeau 'din zare in zare' cuprinzand 12 sate) le-a construit o bisericuta de lemn. Inainte de reforma agrara din 1864, satul numara 100 de familii care nu posedau pamant. Fiind improprietariti, credinciosii din Ploscuteni s-au dezvoltat si, treptat, au format o comunitate numeroasa. Trebuie sa mentionam ca in aceasta perioada, incepand cu 1879, functiona si o scoala pentru copiii catolicilor.
Avand 245 de familii, in anul 1899, la Ploscuteni s-a infiintat centrul parohial, dar numai un an de zile, si a avut afiliata comunitatea catolica din Arini, conform unui plan experimental de organizare a parohiilor facut de episcopul Dominic Jaquet. In toate celelalte intervale de timp, comunitatea catolica din Ploscuteni a fost administrata de preotii din Parohia Focsani. Parohia Ploscuteni a fost redeschisa in anul 1953 prin dezmembrarea de la Parohia Focsani, primul paroh fiind pr. Ioan Jicmon. Acest fapt este consemnat, intr-o condica a parohiei, astfel: 'Pro memoria. Incepand cu ziua de 15 martie 1953 Parohia Ploscuteni a primit un preot cu resedinta stabila in casa parohiala din Ploscuteni'. O data cu deschiderea Parohiei Ploscuteni, comunitatea din orasul Adjud a devenit filiala acestei parohii pana in anul 1991, cand a fost instituita parohie de sine statatoare. Prima biserica a fost construita din lemn in anul 1828. Acest fapt este mentionat in statisticile bisericilor catolice din Moldova din perioada 1871-1872. Aceasta biserica a fost mentinuta pana in anul 1927 cand s-a terminat constructia actualei biserici din beton armat, ce are dimensiunea de 25 x 10 m. Biserica aceasta, ca de altfel si cea anterioara, are hramul Inaltarea Sfintei Cruci. La terminarea ei au contribuit si catolicii din satele Adjudeni, Tamaseni, Gheraesti, Sascut si Husi. Incepand din 1985, interiorul bisericii a fost imbunatatit considerabil.
Familia dascalului Iosif Crasmaru, pe treptele parohiei vechi
Ocupatia de capetenie a locuitorilor din satul Ploscuteni a fost munca pe mosiile boierului si in padurile din partea de est. Datorita deselor inundatii ale Siretului, primele bordeie au fost asezate pe niste ridicaturi de teren de la marginea padurii. Actualmente in cadrul comunei figureaza si satul Argea al carui nume se trage de la catunul Argeluta locuit de robi, tigani pe care boierul ii folosea la toate muncile.
Pamantul de pe raza comunei era detinut de mosierul Bals care si-a vandut o parte din proprietate mosierului Niculescu Dorobantu. De asemenea, au mai detinut pamant boierii: Oancea, Nicolau, Basoc, Ionel Sendrea, Iorgu Francu. Pamantul apartinea aproape in intregime mosierilor, saracilor ne mai ramanandu-le 4-5% din intreaga suprafata. Inainte de 1864 satul avea circa 100 de familii care nu posedau nici un fel de pamant in afara de locul de casa. In timpul reformei agrare din 1864 a lui Cuza, au fost improprietariti 90 de tarani. La 1900 satul avea circa 150 de familii, dintre care 50% nu aveau pamant deloc, iar 30% aveau pamant foarte putin. Peste patru decenii, in 1940, din circa 400 de familii 150 erau lipsite de pamant, 70% din tarani lucrau cu dijma iar 20% erau argati.
Unii tarani faceau imprumuturi la Banca Comertului Adjud, dobanda la sumele imprumutate fiind de 6% lunar. Se mai faceau imprumuturi la camatari care cereau o dobanda de 100%, printre acestia numarandu-se si boierul Oancea. Pentru neplata la timp a politelor, pamanturile si bunurile taranilor erau scoase la licitatie ori acaparate de creditori.
Din totalul locuitorilor, 30% nu aveau vite de munca. Pana in 1900 aproape toti taranii aveau pluguri din lemn, iar din fier aveau numai taranii instariti ca: Tujan, Tancau etc. Majoritatea taranilor erau subalimentati, putinele produse primite ca plata a muncii prestate pe pamantul boierilor erau insuficiente pentru existenta zilnica. Conditiile de locuit erau nespus de grele. Multi tarani locuiau in bordeie.
Catre sfarsitul secolului al XIX-lea, taranii au inceput sa-si construiasca case acoperite cu stuf si paie. Locuitorii purtau itari, sumane, camasi lungi de canepa, opinci, femeile se imbracau cu catrinte, camasi si cojoace.
Sanatatea taranilor era complet neglijata. Bolile faceau adevarate ravagii secerand zeci si sute de vieti omenesti, asistenta medicala lipsind cu desavarsire.
In toata comuna exista un singur asistent sanitar cu o pregatire necorespunzatoare, multi copii mureau inainte de a atinge varsta de un an, media vietii nu depasea varsta de 45 de ani.
La sfarsitul secolului al XIX-lea in comuna exista o singura scoala cu aproape 24 de elevi, unde functiona un singur invatator. Aproape 85 - 90% din copii ramaneau nescolarizati. Dezvoltarea invatamantului era impiedicata si de faptul ca populatia comunei era considerata minoritara. Despre mijloace culturale (biblioteca, camin cultural) nici nu poate fi vorba, singurul mijloc de dominare spirituala era biserica. Dupa reforma administrativa din 1892, comuna Ploscuteni formata din satele Ploscuteni si Argea, facea parte din plasa Berheci, judetul Tecuci. Exploatarea nemiloasa a mosierilor, lipsa de pamant, fac ca la 7 martie 1907 taranii din comuna Ploscuteni, la chemarea taranilor din satulSalcuta sa porneasca inarmati cu topoare, ciomege, furci la curtea mosierului Niculescu Dorobantu ca sa-i ceara dreptate. De teama unei rascoale organizate autoritatile de la prefectura din Berheci au trimis un escadron de jandarmi care au trecut la represalii. Dupa o scurta ciocnire cu armata, taranii patrund in conac (la Adjud) incercand sa-si faca singuri dreptate. Mosierul impreuna cu slugile lui parasisera deja mosia. Iata ce povesteste taranul Herciu Gheorghe din aceasta comuna: "In 1907 era mare bucluc. Oamenii s-au rasculat pentru pamant. Am mers la curte la Adjud, dar boierul fugise si a pus armata sa traga in noi. Oamenii au devastat conacul boieresc; multi dintre tarani au fost arestati, batuti, schingiuiti". Bogatasul Nicoleanu din satul Ploscuteni se plange ministrului de interne , aratand printre altele: " Mi-au devastat casa, au spart geamurile, au spart beciurile stricand vasele si sticlele si dand drumul vinului. Apoi de aici s-au indreptat catre podul meu statator de peste Siret, au daramat acolo casa podarului din temelii, furand si unelte de peste 1500 lei; de acolo s-au indreptat spre padurea mea de pe teritoriul comunei Homocea taind arborii.
Rascoala a inceput la Ploscuteni pe 8 martie, concomitent cu cea de la Homocea.
Postul de jandarmi Homocea a intocmit la 23 martie 1907 o lista cu taranii din Ploscuteni , " locuitorii unguri ceangai", dovediti ca au infaptuit devastari la Adjud si toate celelalte de care se plangea boierul Nicoleanu. Lista cuprinde un numar de 63 de nume, printre care sunt si ortodocsi, si se incheie astfel: " si multi altii pe care nu i-am putut afla pana in prezent".
Lupta si jertfa taranilor a fost comemorata in satul Ploscuteni in anul 1967, ridicandu-se un monument in centrul satului si ulterior fixandu-se o placa comemorativa la caminul cultural.
Evolutia istorica a Romaniei s-a resimtit si in comuna Ploscuteni, la fel ca si in toate localitatile sale.
Cele doua razboaie mondiale care au marcat prima jumatate a secolului al XX-lea,in care Romania ca stat a fost angrenata, au lasat o inevitabila si o dureroasa amprenta si la Ploscuteni. Asemanator cu alte localitati rurale romanesti si de aici au fost fii chemati sub arme ce au luat parte la marile inclestari ale celor doua razboaie, din care o buna parte nu s-au mai intors.
Prin urmare, dupa revenirea la statutul de comuna, a fost luata masura reparatorie a cinstirii memoriei celor ce s-au jertfit pe altarul patriei, spre a ramane pentru totdeauna in memoria colectiva a generatiilor actuale si viitoare.
In scuarul situat in centrul comunei, a fost ridicat un monument, care sa intretina vie memoria consatenilor cazuti la datorie pentru onoarea Neamului.
Dupa Primul Razboi Mondial, in anul 1921 s-a dat reforma agrara. In aceasta comuna s-a aplicat foarte greu; aceasta se vede din numeroasele titluri de proprietate care s-au dat intre anii 1921-1926. Toate loturile s-au dat prin rascumparare din mosia lui I. I. Niculescu Dorobant.
Datorita mizeriei, a lipsurilor, majoritatea acestor titluri de proprietate au fost cumparate de taranii instariti. In general perioada 1929-1938 se caracterizeaza printr-o saracie rapida a maselor, iar o seama de familii, cei drept in numar mic incep sa se imbogateasca prin acapararea de pamanturi. In sat nu existau decat cateva familii ce dominau viata politica a comunei. Din randurile lor se alegeau primarul, notarul, perceptorul.
In anul 1938-1939, socotit anul cel mai bogat din istoria Romaniei dintre cele doua razboaie mondiale, se constata ca productia cerealiera pe aceste meleaguri nu a fost stralucita. In aceasta perioada impozitele au crescut progresiv; astfel in 1939 inregistrandu-se coeficientul cel mai mare de impozit la hectar.
Din declaratii ale Varvarei Nicu din Ploscuteni, reiese ca in anul 1927 erau aproape trei sute de familii din care foarte putini erau de religie ortodoxa. Exista atunci un local de scoala cu trei clase si locuinta directorului in aceeasi cladire, de asemenea localul primariei care exista si astazi. In cladirea primariei era si o clasa pentru copiii de scoala si o clasa pentru gradina de copii (gradinita). In acelasi an, 1927, a fost construita o noua biserica, in locul celei vechi din lemn, biserica ce dainuieste si astazi.
8 iunie 1938 Invatatorul Damaceanu, directorul scolii,
impreuna cu elevii
Scoala veche din deal, pe locul actualei gradinite. O parte din elevii scolii
Primaria inainte de 1944 Iosif Crasmaru - secretar Melchiade Evanghelide - primar Emil Damaceanu - notar
Legea de reforma agrara din 1945, de asemenea se aplica foarte greu deoarece mosierul Francu si oamenii lui au tras in tarani. In urma reformei, la Ploscuteni au fost improprietarite o suta de familii. Dar pamantul bun de agricultura in suprafete mari il detineau tot acesti mosieri pana in 1946 martie cand au fost deposedati.
Primarul Costache M. Petrea a trasat si in timpul sau s-a executat soseaua ce leaga satul Homocea de satul Ploscuteni prin defrisarea padurii pe distanta de sapte kilometri.
In 1967 Ploscuteniul avea o suprafata agricola de 1154 hectare din care 894 arabile, 235 ha pasune, si 25 ha livezi, deci celor sapte sute zece familii ce formau comuna le revenea 1,25 ha teren arabil pe familie.
In anul scolar 1966-1967 functionau in comuna un numar de patru scoli generale din care doua in localuri proprii corespunzatoare. Numarul elevilor care era foarte redus in 1938, a crescut in 1966 cu 200% adica toti copii de varsta scolara. In acelasi an functionau doua gradinite sezoniere.
In anul 1959 a fost construit caminul cultural.
De asemenea dispensarul medical cu trei cabinete care functioneaza si astazi a fost construit in anul 1962. In 1967 era deservit de un medic cu pregatire superioara si un asistent medical.
Satul Ploscuteni a fost electrificat in anul 1965. In anul 1967 comuna Ploscuteni avea un numar de 2840 locuitori.
Biserica ortodoxa Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, ctitorita de preotul Clement Cucu - duhovnic al Manastirii Sihastru, a fost ridicata in anul 1985 in partea de nord a localitatii, tot pe o terasa, cu aceeasi pozitie dominanta.
Numarul actual al locuitorilor, conform statisticilor oficiale, este de 3407.
Stahl Henri, Contributii la studiul satelor devalmase romanesti, vol II, Editura Academiei, Bucuresti, 1959.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3590
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
