ACTIVITATEA GUVERNAMENTALA IN ROMANIA (1928-1933). MASURI PENTRU DEPASIREA CRIZEI

ACTIVITATEA GUVERNAMENTALA IN ROMANIA (1928-1933). MASURI PENTRU DEPASIREA CRIZEI

1. CADRUL POLITIC

Functionarea regimului constitutional din Romania perioadei analizate de noi, a fost stabilita prin Constitutia din anul 1923 care a preluat o mare parte din articolele Constitutiei din anul 1866. Acest lucru este exemplificat pirn faptul ca si dupa anul 1918 s-a mentinut vechea practica stabilita de regela Carol I, aceea ca regele sa numeasca guvernul: "Ministrii intruniti alcatuiesc Consiliu de Ministri, care este prezidat, cu titlul de presedinte al Consiliului de Ministri, de acela care a fost insarcinat de rege cu formarea guvernului". Prin legea de organizare a ministerelor publicata la 2 august 1929 s-a stabilit ca; "Regele desemneaza persoana insarcinata cu formarea guvernului. Decretul de numire a presedintelui Consiliuui se consemneaza de presedintele de Consiliu desemnat sau revocat, el poate fi insa contrasemnat si de noul presedinte de Consiliu". De asemenea, regele putea dizolva corpurile legiuitoare si organiza noi alegeri parlamentare. Din aceasta cauza, se poate afirma ca, in realitate, se inversau raporturile dintre puterea executiva si cea legislativa.

Moartea neasteptata a lui I.C. Bratianu a creat sperante opozitiei, reprezentata mai ales de Partidul National - Taranesc, care intrevedea acum, momentul venirii la putere. In noiembrie 1927, Vintila Bratianu a fost numit sef al Partidului National Liberal, Regenta insarcinandu-l cu formarea guvernului care, s-a confruntat cu "campania de rasturnare" declansata de P.N.T. inca din decembrie 1927, la nivelul localitatilor, apoi pe judete si, in cele din urma, pe provincii.

Momentul culminant al "campaniei" a fost reprezentat de adunarea de la Alba Iulia, care a demonstrat popularitatea enorma de care se bucura in acel moment Partidul National Taranesc. Totodata, la conducerea P.N.L. era conturat deja un curent de opinie ce il avea ca lider pe I.G. Duca, in favoarea retragerii in opozitie. Concluzia liberalilor era ca fara o reorganizare a partidului dar nu la guvernare, care ii erodase imaginea, acesta nu-si mai putea organiza activitatea.

In aceste conditii, la 3 noiembrie 1928, Vintila Bratianu a demisionat, sfarsindu-se astfel "decada bratienista".     

In perioada 1928 - 1933 s-au succedat 10 guverne, predominand cele national - taraniste, presedinti ai Consiliului de Ministrii fiind:

Iuliu Maniu - 10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1939,

Gh. Gh. Mironescu - 10 octombrie 1930 - 18 aprilie 1931,

Iuliu Maniu - 12 iunie - 10 octombrie 1930,

Gh. Gh. Mironescu - 10 octombrie 1930 - 18 aprilie 1931,

Nicolae Iorga - 18 aprilie 1931 - 6 iunie 1932,

Alexandru Vaida-Voevod - 6 iunie - 10 august 1932,

Alexandru Vaida-Voevod - 10 august - 19 octombie 1932,

Iuliu Maniu - 20 octombrie 1932 - 13 ianuarie 1933,

Alexandru Vaida-Voevod - 13 ianuarie 1933 - 14 noiembrie 1933,

I.G. Duca - 14 noiembrie - 29 decembrie 1933.

Schimbarile de guvern au fost urmate, conform procedurii electorale, de dizolvarea Parlamentului, atunci cand noul cabinet nu apartinea aceluiasi partid. Astfel, au avut loc alegeri parlamentare in decembrie 1928, iunie 1931, iunie 1932 sau noiembrie 1933.

O alta caracteristica importanta a acestei perioade a reprezentat-o cresterea puterii executive in dauna celei legislative, fapt ce a avut consecinte negative asupra evolutiei regimului constitutional.

Guvernarea Partidului National - Taranesc a introdus forme noi prin care a fost lezat rolul Parlamentului, in sensul accentuaarii tendintei subordonarii lui fata de Guvern. Ca sef de partid si de guvern, Iuliu Maniu a solicitat deputatilor si senatorilor care faceau parte din P.N.T. sa-si depuna demisiile in alb, astfel incat conducerea partidului putea sa o foloseasca atunci cand dorea. Semnificativ este si actul din 9 octombrie 1929 cand, dupa moartea lui Gheorghe Buzdugan (7 octombrie 1929) s-a creat o situatie delicata, deoarece nu exista un statut al Regentei. In aceste conditii, Consiliul de Ministri a decis sa preia asupra sa exercitarea prerogativelor regale pana la completarea Regentei.

Neintelegerile dintre unii membrii ai P.N.T., mai ales intre cei proveniti din Partidul National Taranesc si cei care au facut parte din Partidul National, dar si deosebirile privind orientarea activitatii guvernamentale si pozitia fata de problemele majore ale tarii, au generat puternice convulsiuni in partid, soldate cu sciziuni.

Cele mai importante sciziuni au avut loc in aprilie 1930, cand Constantin Stere a parasit partidul, intemeind la 6 mai 1931, Partidul Taranesc - Democrat si in octombrie 1932, prin desprinderea gruparii Partidului Taranesc - Radical, la 20 noiembrie 1932.

Constantin Stere si-a intemeiat partidul pe baza Proiectului de program al Partidului Taranesc din anul 1921, adaptat la realitatile economice, sociale si politice ale timpului, incercand sa impuna ideea statului taranesc. Partidul Taranesc - Democrat a sustinut largirea drepturilor democratice, ameliorarea situatiei materiale a populatiei si alianta taranimii cu muncitorimea - a cautat chiar sa realizeze o alianta cu Partidul Social - Democrat, dar actiunea a esuat.

Lipsit de mijloace materiale, partidul a ramas o formatiune politica minora care nu a obtinut rezultate prea importante in alegeri si care nu a putut influenta prea mult politica Romaniei.

Partidul condus de Grigore Iunian a inscris in programul sau, masuri clare si radicale, printre care nationalizarea bogatiilor subsolului, reorganizarea Bancii Nationale, masuri impotriva dobanzilor prea ridicate impuse de banci, combaterea somajului, impunerea unui sistem de impozite echitabil, respectarea drepturilor si libertatilor democratice.

2. MASURI ECONOMICE. POLITICA "PORTILOR DESCHISE"

Politica P.N.L. bazata pe principiul "prin noi insine" sustinuta si de reprezentantii B.N.R. si ai Bancii Romanesti, aducea in prim plan ideea ca la baza dezvoltarii tarii trebuie sa fie "munca, initiativa si capitalurile romanesti, acceptarea finantarii internationale facandu-se in cadrul unei colaborari limitate".

Aceasta politica a avut un rol pozitiv in refacerea si dezvoltarea economiei statului si a fost aplicata pana in noiembrie 1928, cand, dupa campania de rasturnare a guvernului liberal, P.N.T. a reusit sa preia conducerea vietii politice romanesti.

Pentru ca in timpul acestei campanii, P.N.T. a actionat pentru sabotarea planului guvernului liberal de a obtine un imprumut in vederea stabilizarii monetare, presa vremii a scris ca "guvernul a plecat, nu sub impulsul direct al P.N.T., ci in urma refuzului capitalistilor straini de a iscali imprumutul".

In jurul P.N.T. erau grupati adeptii politicii "portilor deschise", care din punct de vedere economic nu erau foarte puternici si care erau legati de intreprinderile cu capital strain, contestand capitalul liberal.

Prin acceptarea patrunderii capitalului strain fara nici o conditie, s-a urmarit acordarea unui ajutor economiei romanesti, dar in acelasi timp, puterea economica si, implicit, puterea politica si economica liberala s-ar fi redus.

Garantand prin programul lor "egalitatea de tratament a capitalului strain cu cel romanesc" cat si "desfiintarea legilor economice liberale cu caracter restrictiv pentru capitalul strain, national - taranistii au devenit aliatii nationali ai capitalului financiar international, in conditiile in care pe plan mondial se practica o politica protectionista.

Aflat in fruntea tarii, P.N.T. a promovat functiile economice ale statului, interventionismul acestuia in politica economica. Prin Legea comercializarii s-a urmarit crearea regiilor autonome si "rentabilizarea intreprinderilor economice ale statului, pregatirea acestuia pentru a putea prelua asupra sa intreprinderi capitaliste private cu caracter de monopol", astfel incat statul sa coordoneze intreaga economie nationala.

Liderii P.N.T. subliniau ca "trebuia pregatit un nou stat economic care sa treaca de la administrarea oamenilor la administrarea bunurilor" pentru ca doar statul "isi poate asuma marea sarcina de a lichida criza prin trei operatiuni: de lichidare a trecutului, de adaptare si de reconstructie

Pentru campania electorala si pentru alegerile din anul 1928 - Partidul National - Taranesc a elaborat un amplu program publicat cu titlul: Manifestul catre tara al P.N.T., in care masurile de politica economica si sociala au urmarit: sa "ofere stabilitate si remuneratii mai mari functionarilor"; "sa ridice" natiunea din punct de vedere moral si intelectuale, sa se manifeste "o grija atenta pentru nevoile clasei muncitoresti", pentru inbunatatirea situatiei materiale si culturale a acesteia; sa aplice prevederile Statutului International al Muncii; sa acorde ajutor invalizilor, vaduvelor si orfanilor; sa desavarseasca aplicarea reformei agrare; sa reduca dobanzile capitalurilor investite in agricultura; sa se dezvolte cooperatia sateasca in scopul valorificarii produselor agricole si pentru procurarea de unelte si masini moderne; sa se realizeze lucrari de punere in valoare a terenurilor inundabile prin indiguiri; sa se impuna un regim "bine chibzuit al impozitelor"; sa se ajunga la egalitatea in drepturi a cetatenilor (sic!), indiferent de nationalitate precum si adoptarea unui amplu program pentru "dezvoltarea stiintei de carte si a culturii".

Cu nuante mult mai precise s-a prezentat manifestul program al Partidului National - Taranesc din anul 1932, elaborat in vederea sustinerii campaniei electorale pentru alegerile din luna iulie a anului respectiv. Masurile prevazute acum, vizau intarirea gospodariilor taranesti pentru ca agricultura continua sa fie vazuta drept "fundamentul economiei nationale intr-o tara de plugari"; dezvoltarea industriilor cu caracter agricol, a zootehniei, pomiculturii precum si activizarea Camerelor de Agricultura.

A fost subliniata, in acelasi nou program, necesitatea mentinerii datoriilor agricole, a scaderii dobanzilor si inlesnirea lichidarii lor, acordarea de credite in conditii avantajoase pentru tarani, reorganizarea Centrului Agricol Ipotecar, cresterea rolului economic al bancilor populare, atenuarea "forfecii preturilor" prin reducerea preturilor la produsele industriale si cresterea acestora la produsele agricole.

Faptul ca venirea la putere a P.N.T. a coincis cu perioada de izbucnire si manifestare a marii crize economice, s-a interpretat ca "o incapacitate a guvernului" de a respecta programul stabilit si de a luamasuri energice de redresare a vietii economice si sociale.

Atunci cand au preluat puterea national - taranistii, balanta comerciala a Romaniei inregistra un deficit de 5,2 miliarde lei, datoriile tezaurului cifrandu-se la 6,2 miliarde lei, iar stocul de devize era aproape epuizat.

Punand in aplicare politica "portilor deschise", la 16 noiembrie 1928, guvernul Maniu a contractat un imprumut extern de 100.733.000 dolari, imprumut negociat inca din timpul guvernarii Vintila Bratianu, pe baza caruia Parlamentul a adoptat Legea stabilizarii monetare la 7 februarie 1929. Urmarea directa a imprumutului a fost cresterea datoriei publice a Romaniei cu 1,7 miliarde lei pe an. Totodata, a fost acceptata numirea unor consilieri tehnici pe langa Banca Nationala a Romaniei, care urmau sa colaboreze in vederea stabilizarii monetare, ocupand, in fapt, pozitii cheie in diferite intreprinderi si institutii economice.

Cu toate acestea, situatia financiara a tarii a luat un curs agravant, in sensul ca in mai putin de un an de la stabilizare, convertibilitatea leului a scazut foarte mult, capitalul iesind peste granita. In aceste conditii, guvernul Maniu a fost nevoit sa contacteze un nou imprumut, de data aceasta de la trustul american Morgan, in valoare de 8 milioane dolari, trustul obtinand concesionarea telefoanelor in iunie pe timp de 20 ani. De asemenea, contractul semnat cu firma cehoslovaca Skoda la 17 martie , in vederea achizitionarii de pusti mitraliere si tunuri, va genera discutii aprinse, vorbindu-se in epoca de "afacerea Skoda".

In fapt, intre anii 1929 - 1931, statul roman a contractat imprumuturi in valoare de 25 miliarde lei, in valute straine, in conditii financiare si politice grele, ceea ce a contribuit la sporirea anuitatilor datoriei externe de la 3.805 milioane lei in anul 1928, la 7.154 milioane lei in anul 1933. In acelasi timp, datorita nesigurantei produse de criza mondiala, o masa de capital strain, evaluata la circa 12-15 miliarde lei, a iesit din tara.

Printre masurile de politica economica pentru combaterea crizei, putem aminti: economiile de capital, constant realizate prin reducerea investitiilor si prin utilizarea intensa a fortei de munca, economiile aplicate inj ceea ce priveste plata salariilro, incurajarea atragerii capitalului strain necesar relansarii si revigorarii ramurilor industriale care preluau materii prime romanesti, reorganizarea transporturilor (care au suferit reducere a traficului de marfuri, de la 23 milioane tone in anul 1929, la 20 milioane tone in anul 1932), dar si a traficului de calatori (de la 38,7 milioane la 25,2 milioane).

In general, solutiile preconizate pentru rezolvarea crizei au fost nesigure, dar s-au aprobat "cele care acordau mai bine sporurile financiare ale statului cu interesele marelui capital autohton", urmarindu-se cresterea resurselor financiare in vederea asigurarii platii datoriilor externe si redresarii situatiei financiare a statului.

Romania se gasea astfel, intr-o situatie extrem de grea, cu posibilitatile diminuate la jumatate trebuia sa faca fata problemelor financiare care incepeau sa aiba efectele in falimentele intreprinderilor si bancilor, in somajul care atingea, din ce in ce, cifre tot mai mari, in pauperizarea taranilor, toate acestea alimentand si creionand specificul crizei economice mondiale in Romania.

AGRICULTURA

Programul P.N.T. elaborat si dat publicitatii in anul 1926 a prevazut si necesitatea adoptarii unei noi Constitutii care "sa izvorasca din consensul vointei cetatenilor, liber manifestat si sa fie astfel intocmita incat sa reprezinte o chezasie pentru dezvoltarea fortelor vii ale natiunii". In ceea ce priveste programul economic acesta a avut la baza conceptia potrivit careia Romania era un stat agrar si, de aceea, atentia guvernelor trebuia sa se indrepte, in special, spre agricultura pentru ca era necesara revizuirea administrativa a felului in care s-au aplicat prevederile legilor agrare, cu scopul de a inlatura abuzurile savarsite si revizuirea legislativa a acestor legi pentru "inlaturarea dispozitiilor exceptionale cu caracter personal, care privesc mai ales mosiile arendate" si aplicarea la aceste mosii a revendicarilor taraniste. De asemenea, au fost prevazute reduceri ale proprietatilor nearendate - daca nu erau organizate in ferme, la 100 ha si daca erau ferme la 250 ha - in regiunile in care nu au fost rezolvate cererile de improprietarire si reducere de pana la 500 ha in regiunile cu cererile satisfacute.

Pentru protectia proprietatii taranesti si pentru cresterea productiei agricole, se cerea legiferarea unui "cod sistematic" in care sa fie prevazute: libera circulatie a pamantului in scopul de "selectionare naturala a cultivatorilor seriosi" si impiedicarea reconstituirii marii proprietati.

Programul prevedea totodata, organizarea creditului rural care, prin acordarea de imprumuturi cu dobanzi mici, sa permita taranilor sa-si cumpere vize si unelte agricole; organizarea vietii cooperative, in sensul valorificarii produselor agricole si pentru procurarea masinilor unelte necesare intr-o gospodarie agricola; desfiintarea taxelor vamale si a masurilor de prohibitie sau de comprimare a preturilor; incurajarea productiei agricole; libertatea exportului; infiintarea de ferme-model, statiuni agricole si crescatorii de vite; incurajarea sindicalizarii agricultorilor; reorganizarea modului de administrare si exploatare a padurilor si islazurilor.

La 20 august 1929, a fost adoptata Legea pentru reglementarea circulatiei pamanturilor dobandite perin legile de improprietarire, lege cunoscuta sub numele de "Legea Mihalache". Aceasta a anulat inalienabilitatea loturilor primite, ca urmare a aplicarii reformei agrare din anul 1921, pamantul putand fi vandut "fara nici o formalitate", cu conditia ca "dobanditorii sa fie cetateni romani: muncitori ai pamantului sau absolventi ai unei scoli de agricultura, cu acestia fiind asimilati si invatatorii si preotii".

Noua lege a oficalizat vanzarile realizate in anii precedenti, fapt care a dus la diferentieri sociale in randul taranimii insa, prin mentiunea ca o familie nu putea avea, cu terenul cumparat, mai mult de 25 ha de pamant, s-a urmarit impiedicarea refacerii marii proprietati.

Pentru sprijinirea intaririi gospodariilor taranesti era necesar si obtinerea unui credit adecvat, de aceea au fost facute eforturi pentru crearea unor institutii de credit capabile sa puna la dispozitie banii necesari inzestrarii si imbunatatirii gospodariilor, cumpararii de noi pamanturi si platii datoriilor contractate in perioada anterioara.

Aceasta preocupare a avut ca rezultat adoptarea unor legi ca:

Legea pentru organizarea Creditului Funciar Rural si a Creditului Agricol,

Legea pentru infiintarea Institutului de Credit Ipotecar Tranzitoriu,

Legea pentru reorganizarea Casei Rurale,

Legea privind Societatea de Credit Agricol Ipotecar al Romaniei,

Legea pentru infiintarea Bancii Agriculturii Romanesti.

Legea pentru organizarea Creditului Funciar Rural si a Creditului Agricol a fost votata la 20 august 1929 si se inscrie pe linia eforturilor facute cu scopul consolidarii bazei sociale a tarii, si-anume, gospodariilor taranesti. Se afirma necesitatea reorgabizarii sistemului de credit, deoarece fondurile existente nu au putut acoperi cererile de credit din agricultura.

Totodata, prin aceasta lege, national - taranistii au urmarit "sa puna de acord creditul agricol cu programul Partidului National-Taranesc si sa-si consolideze pozitiile in domeniul bancar, domeniu in care erau mai slabi decat liberalii".

Conform art. 3 al Legii, Societatea de Credit Funciar Rural trebuia sa ia fiinta prin asocierea a cel putin 100 de proprietari rurali ale caror proprietati trebuiau sa aiba o valoare de cel putin 50.000.000 lei. Statul nu contribuia cu capital la formarea acestei societati, insa participa la constituirea Societatii de Credit Agricol cu 250.000.000 lei din 50.000.000 lei cu care trebuia sa ia fiinta (art. 38).

Pentru a-si mari creditul, Societatea de Credit Funciar Rural si Societatea de Credit Agricol aveau dreptul sa emita obligatoriu pana la o summa de 10 si chiar 15 ori mai mare decat valoarea capitalului nominalk. Tot in scopul sporirii capitalului, aceste doua societati aveau posibilitatea sa isi plaseze actiunile pe piata internationala, fiind singurele autorizate sa faca acest lucru (art. 39, 40).

Se considera absolut necesara participarea statului la formarea capitalului la conducerea societatilor de credit (statul avea un reprezentant al sau in Adunarea generala si in Consiliul de Administratie al societatilor) pentru ca in acest fel "s-ar fi dat stabilitate noilor institutii si s-ar fi dat si o garantie in plus in vederea atragerii capitalului strain".

Cele doua societati de credit acordau imprumuturi pe termen lung sau scurt: cu ipoteca asupra terenurilor rurale sau avand ca garantie produsele solului, vitele si materialul tehnic de lucru in agricultura. De acest credit puteau beneficia mai ale proprietarii cu pamant mai mult, cei cu pamant putin putand primi credite doar prin intermediul Bancii Centrale Cooperative si al Cooperativelor de Credit, si doar pe un singur an.

Din cauza lipsei de fonduri interne si pentru ca nu au putut fi atrase capitalurile straine la finantarea celor doua societati, legea nu a putut fi aplicata in anul 1929 si institutiile de credit propuse nu au putut fi infiintate.

In luna mai a anului 1930 s-a votat Legea pentru reorganizarea Casei Rurale, lege prin care s-au acordat creditele necesare pentru cumpararea pamanturilor scoase la vanzare. Casa Rurala reorganizata, dispunea de un capital social de 100.000.000 lei, din care jumatate apartinea statului si jumatate actionarilor particulari. Casa Rurala cumpara pamantul scos la vanzare fara nici o conditie sau formalitate si le vindea apoi in loturi individuale sau in suprafete mari, acordand in acelasi timp, si imprumuturi taranilor, obstilor sau comunelor pentru achizitionarea de pamant si islaz (art. 4). Alte articole ale legii prevedeau ca pentru a facilita "lucrarile de parcelare a proprietatii rurale se vor face loturi de o intindere uniforma, de preferinta de 5 ha". Daca la vanzarea unei proprietati nu se gaseau destui cumparatori pentru bucatile mici de pamant, Casa Rurala putea vinde pamantul in loturi de pana la 35 ha (art. 18, 41). Cei care cumparau pamant prin intermediul Casei Rurale trebuiau sa plateasca la inceput cel putin 50% din valoarea terenului, restul fiind esalonat pentru plata intr-un anumit timp, urmand ca alaturi de rata respectiva sa se achite si dobanda mentionata in actele de vanzare - cumparare, plus o contributie de 1% pe an pentru cheltuielile de administratie ale societatii (art. 48).

Legea pentru infiintarea Bancii Agriculturii Romanesti din 30 si 31 martie 1931 avea ca scop "sa se ajunga la asanarea financiara si economica a agricultorilor indatorati", banca urmand sa preia datoria debitorilor care plateau creditorilor o dobanda mai mare de 12% anual.

Insa, pentru a putea beneficia de prevederile acestei legi, debitorul trebuia sa nu aiba o dazorie care sa depaseasca suma care putea fi platita cu 36% din produsul brut mijlociu pe care-l obtine in termen de 30 ani. In cazul in care amortizarea datoriei se facea intr-un termen mai scurt, suma datoriei admisa la asnare nu puteau depasi 50% din valoarea pamantului debitorului sau a intregii sale averi.

In consecinta, nici aceasta lege nu dadea posibilitatea taranilor sa poata beneficia de creditele puse la dispozitie de banca. Creata in scopul de a ajuta proprietatile mari si mijlocii sa plateasca datoriile contractate, Banca Agriculturii Romanesti nu a desfasurat nici o activitate din cauza lipsei de fonduri si, ca urmare, in lunas iunie a anului 1932, a fost lichidata.

Problema datoriilor agricole a continuat sa ramana, insa, o problema delicata a politicii interne.

In aprilie 1932, guvernul de uniune nationala condus de Nicolae Iorga a initiat Legea de conversiune a datoriilor agricole, lege prin care datoriile taranilor care aveau mai putin de 10 ha se reduceau cu 50%, restul fiind esalonat pe o perioada de 30 de ani. Totodata, s-au redus cu 50% si dobanzile acumulate.

Legea a fost bine primita de tarani, insa a provocat reactia capitalistilor straini, deoarece statul roman a preluat asupra sa datoriile taranilor, datorii care urmau sa fie achitate din buget, iar aceasta situatie ar fi dus la scaderea capacitatii statului de a plati datoria externa. Ca urmare, legea conversiunii, adoptata in timpul guvernului Iorga, a fost declarata de Curtea de Casatie ca fiind neconstitutionala.

La 26 octombrie 1932 a fost votata Legea pentru modificarea legii asanarii datoriilor agricole care a stabilit un termen de 18 luni in timpul caruia debitorii trebuiau sa se inteleaga cu creditorii asupra sumelor ce urmau sa fie platite.

INDUSTRIA

Guvernarea national - taranista a inceput, in domeniul economic, prin modificarea legilor liberale, incepand cu legea minelor si continuand cu cele vizand intreprinderile economice ale statului si regiile autonome.

In Programul P.N.T. din anul 1926, mai precis latura sa economica, atentia national - taranistilor a fost indreptata, in ceea ce priveste industria, spre "industria taraneasca, care sa foloseasca in principal indemanarea tehnica si artistica a satenilor. Totodata, se urmarea dezvoltarea acelor ramuri industriale care aveau asigurate "baze naturale de dezvoltare in tara" si anume: industriile de prelucrare a materiilor prime romanesti - petrol, gaze, carbune, sare, cereale, lana etc.

Partidul National - Taranesc s-a declarat impotriva industriei "parazitare" care solicita un protectionism vamal ridicat si sprijin financiar din partea statului.

Politica economica, in perioada de care ne ocupam, a accentuat masurile de protectie a industriei precum si investitiile de stat in economie. Numai in anul 1929 au fost infiintate diverse intreprinderi cu o suma de peste 333 milioane lei, prin intermediul B.N.R..

Datele statistice ale vremii au aratat ca produsele industriale romanesti au avut un pret de vanzare dublu fata de cel al produselor similare din import, acest decalaj fiind un factor care a determinat multe din falimentele intreprinderilor mici si mijlocii.

Una dintre legile care au provocat dezbateri ample in societatea contemporana, mai precis modififare de lege, a fost adoptarea noului statul al Legii minelor, lege adoptata de in anul 1924.

Acordul realizat in septembrie 1928 la Londra, intre Tancred Constantinescu si delegatii bancherilor englezi, impunea guvernului liberal de atunci, ca o conditie primordiala pentru obtinerea imprumutului de stabilizare monetara solicitat de Romania, sa faca importante concesii in ceea ce priveste Legea minelor, capitalistilor straini.

Anul urmator, imprumutul a fost realizat iar Legea minelor modificata sub guvernarea taranista, Virgil Madgearu precizand inca din 28 noiembrie 1928, ca avea sa procedeze la modificarea legii liberale a minelor, legea viitoare urmand sa asigure tratament "pe picior de egalitate a capitalului strain cu cel national".

Nu putem sa nu amintim si celebra, in epoca, "afacere Skoda" (1930), care a "manjit" credibilitatea guvernului national - taranist, acuzat ca a primit comisioane substantiale.

FINANTELE

Odata cu obtinerea imprumutului din anul 1929, guvernul Maniu a acceptat un "consilier tehnic" al bancilor creditoare pe langa Banca Nationala a Romaniei. Toate cheltuielile legate de intretinerea acestuia au fost sustinute de statul roman.

In vederea achitarii datoriilor externe a fost infiintata Casa Autonoma a Monopolurilor, care a avut dreptul de exploatare a sarii, tutunului, hartiei de tigari, chibrituri si catilor de joc. Tot acum, a fost concesionata unui trust suedez, exploatarea chibriturilor pe timp de 30 de ani.

Cealalta mare concesiune din anul 1930, a fost cea a telefoanelor, si afost rezultatul obtinerii unui alt imprumut extern.

Un moment deosebit de important pentru evolutia sistemului economic romanesc din aceasta operioada a fost si falimentul Bancii Marmorosch, Blank et. Comp. Din anul 1931, una din bancile finantatoare ale politicii "portilor deschise".

La 28 ianuarie 1933, a fost semnat de reprezentantul guvernului roman, Ion Lugojanu, "planul de la Geneva", prin care statul roman s-a angajat sa ia "toate masurile posibile pentru a restaura echilibrul bugetar si a efectua o reforma financiara intinsa, cuprinzand si un plan pentru reglementarea platii restantelor". Noul act a mentinut existenta consilierului strain de la Banca Nationala a Romaniei care, dupa ce obtinea agrementul Consiliului Societatii Natiunilor "va fi rugat sa-si dea concursul sau la aplicarea acordului".

COMERTUL EXTERIOR

Tariful vamal al Romaniei adoptat in iulie , inscris in programul economic de guvernare al Partidului National Taranesc, a impartit produsele destinate comertului exterior in doua categorii: pentru marfurile care se produceau in tara si nu puteau fi reduse prin conventii comerciale, supuse la taxe vamale minimale, ireductibile si marfuri supuse la taxe ce se puteau reduce prin negocieri (tarif general-conventional).

In plus, prin adoptarea noului tarif vamal, Romania a continuat totusi sa tina cont de recomandarile Societatii Natiunilor din anul 1927 stabilite la Geneva. Acestea vizau posibilitatile de incheiere a unor conventii comerciale pe perioade indelungate precum si inlaturarea taxelor vamale existente, statul roman fiind semnatar a diferitelor conferinte internationale a caror subiect principal a fost desfiintarea protectionismului. Totodata, Legea pentru aranjarea platilor cu statele ce au introdus restrictiuni de devize din 29 februarie 1932 (legea a creat, pe langa B.N.R., un Oficiu de Compensatii in vederea adoptarii masurilor necesare lichidarii creantelor intre Romania si statele care au introdus fata de tara noastra reglementarea si controlul devizelor, importurile din aceste state, nemaifacandu-se decat de importatorii romani), instituirea prin Jurnalul Consiliului de Ministri din 17 mai 1932 a monopolului comertului cu devize, urmarindu-se centralizarea comertului cu devize la B.N.R., Legea pentru comertul cu devize (30 septembrie 1932), Regulamentul de aplicare (25 octombrie 1932), restrictiunile la import prin contingentarea a 130 articole (Jurnalul Consiliului de Ministri din 22 noiembrie 1932.

In vederea asigurarii excedentului balantei comerciale, in conditiile in care reglementarea comertului devizelor nu aparea ca o situatie salvatoare, s-a recurs la limitarea importului prin contingentarea anumitor articole la import. Conform acestui nou regim instituit de Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 276, Ministerul de Industrie si Comertului, avand avizul Comisiunii Superioare a Contingentarii, a fost autorizat sa reglementeze importul marfurilor, creandu-se, tot pe langa B.N.R., un Comitet Consultativ pentru devize si import. Comitetul a fost instituit in baza Jurnalului Consiliului de Ministri din 9 iunie 1933 fiind alcatuit din ministrii de Finante, Industrie, Agricultura, guvernatorul B.N.R. Jurnalul a instituit si o taxa proportionala pentru fiecare autorizatie de import, platita la B.N.R., in contul Fondului pentru organizarea comertului si a exportului de produse agricole.

3. MASURI CU CARACTER SOCIAL

Taranismul, ca doctrina social - economioca, a carui autor principal a fost Virgil Madgearu (1887 - 1940), a fost "generat si adus pe scena istorica, de realitatile concrete istorice romanesti din perioada interbelica". A fost o doctrina bine individualizata cu trasaturi definitorii, care o deosebesc de toate celelalte doctrine ale perioadei. A preluat multe idei si de la poporanism, a preluat unele idei si din social - democratia vest europeana, ca si din ansamblul doctrinei liberale si neoliberale cu care si-a disputat intaietatea pe arena politica si economica din Romania interbelica

Taranismul a fost doctrina adoptata oficial de Partidul Taranesc (1918 - 1926) si apoi de Partidul National Taranesc (1926 - 1947), oferind acestor partide "arsenalul de idei, teze si teorii" cu care acestea s-au implicat in confruntarile doctrinare ale timpului. "De la inceput, doctrina taranismului se afirma ca o doctrina eclectica, legata de baza ei sociala eterogena si de diversificarea surselor teoretice".

Prin politica sa sociala, guvernele national - taraniste au cautat sa-si consolideze pozitiile gruparilor ce o reprezentau. Astfel, prin masurile de crestere a productiei agricole si de sporire a exportului de cereale, se urmarea intarirea pozitiilor mosierimii. In aceasta perioada insa, situatia taranimii s-a agravat continuu, deoarece aceasta nu-si putea plati anuitatile pentru loturile de pamant cu care a fost improprietarita. Pentru protejarea taranilor care s-au imprumutat la banci sau la camatari cu sume mult prea mari pentru a putea fi acoperite a fost adoptata in luna aprilie 1931 Legea contra cametei, prin care s-a stabilit un nivel maxim al dobanzilor. De asemenea, au mai fost adoptate si Legea suspendarii executiilor silite pentru datoriile agricole, sau legile de conversiune a datoriilor agricole.

Perioada deceniului trei al secolului XX in Romania s-a caracterizat, din punct de vedere al structurilor sociale, prin cresterea numarului de muncitori. Aceasta crestere a fost favorizata si de politica cercurilor guvernamentale de dezvoltare a ramurilor industriale in cadrul economiei nationale.

Numai ca aceasta dezvoltare urmata imediat de criza economica si de falimentele inlantuite ale uzinelor si intreprinderilor, a dus la o crestere a numarului de someri care, neputandu-si asigura cele necesare existentei, au fost nevoiti sa se intoarca in mediul rural.

Guvernarea lui Iuliu Maniu a acordat atentie si problemelor muncitoresti, reglementand relatiile de munca. La 5 aprilie 1929 a fost votata Legea privind contractele colective de munca prin care s-au stabilit patru tipuri de contracte: de ucenicie, individuale, de echipa si colective.

In conditiile in care rezervele bugetare erau mici, guvernul a luat o serie de masuri pentru marirea taxelor si impozitelor, masuri ce au afectat toate categoriile sociale, scazand nivelul de trai al populatiei. Datorita scaderii nivelului de trai, inca din prima jumatate a anului 1929, guvernul Maniu s-a confruntat cu grevele de la Anina, Lemaatre (Bucuresti), Industria Sarmei (Campia Turzii) iar in august 1929 a izbucnit greva muncitorilor de la Lupeni.

Cu scopul de a realiza economii bugetae necesare achitarii imprumutului extern, guvernele din aceasta perioada au fost nevoite sa faca reduceri la salariile muncitorilor, functionarilor, profesorilor si invatatorilor.

Astfel ca, in anul 1931, prin Legea pentru reglementarea lefurilor salariatilor publici si infiintarea unui impozit pe salariile fixate prin contract, a fost stabilita o reducere a salariilor cu aproape 10%. In septembrie 1932 a fost efectuata o noua reducere a salariilor si pensiilor, iar in februarie 1933 a fost votata de Parlament, cea de a treia "curba de sacrificiu", care prevedea, din nou, o reducere a fondului de salarii ale angajatilor statului.

Aceste "curbe de sacrificiu" au fost urmate si de concedieri masive. Potrivit statisticii oficiale, in anul 1933, salariul nominal in 51 de orase reprezenta doar 63,06% fata de anul 1929.

In anul 1932, somajul total si partial cuprindea 35% din totalul salariatilor, in centrele industriale mari ca Bucuresti, Valea Prahovei, Valea Jiului, Valea Trotusului, Brasov, Cluj, Timisoara, inregistrandu-se o cota ridicata de someri. De asemenea, sectorul transporturilor si, mai ales, cel al cailor ferate s-a lovit grav de aceasta problema. Proportii mari a inregistrat somajul si in randul muncitorilor din porturi. Astfel ca in numai patru porturi fluviale, intre care Galati si Braila, numarul somerilor a ajuns in anul 1930 la peste 7.000.

Venitul national pe cap de locuitor a inregistrat intre anii 1928 - 1932 o curba descendenta, de la 11.000 lei la 4.800 lei, fapt ce situa Romania in randul tarilor slab dezvoltate economic de pe continentul european.     

In ceea ce priveste institutiile abilitate de statul roman in domeniul muncii si protectiei sociale, amintim faptul ca in luna noiembrie a anului 1923, Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale

s-a scindat in Ministerul Muncii, Cooperatiei si Asigurarilor Sociale si Ministerul Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, pentru ca in anul 1929, in baza legii publicate in "Monitorul Oficial" din 2 august, acestea doua au fost reunite sub numele de Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale.

1938 - momentul de varf al economiei romanesti

14 noimbrie 1933 - guvernul condus de I.G. Duca a depus juramantul, ceea ce a insemnat revenirea liberalilor la putere (la 29 decembrie 1933, I.G. Duca a fost asasinat pe peronul garii din Sinaia);

1932-1938 - a continuat dezvoltarea economiei romanesti, cel mai rapid ritm de dezvoltare l-a cunoscut industria petrolului; dezvoltarea industriala a fost posibila si prin adoptarea masurilor liberale din perioada guverna rii liberale dintre anii 1914-1937: imbunatatirea si prelungirea in mai multe randuri a legii din anul 1912 referitoare la incurajarea industriei nationale; cresterea tarifelor la import, stimulandu-se exporturile, fortandu-se astfel, productia interna; comenzi militare; restrictii la circulatia valutara; finantarea de catre stat, accentuandu-se interventionismul acestuia;

fenomenele specifice perioadei mentionate au fost date de concentrarea si centralizarea capitalurilor, impunerea monopolurilor in marea industrie, unde prin decretul din 10 mai 1937 au fost inregistrate 96 de carteluri ce reprezentau 61% din totalul capitalurilor investite si 34% din valoarea productiei pe tara; numarul cartelurilor s-a micsorat in anul 1939, cand au fost recunoscute prin lege doar 59;

1934-1939 - s-au consolidat transporturile, sistemul bancar, comercial si cel al finantelor publice;

agricultura a continuat sa fie afectata de criza economica, anul 1938 marcand pentru prima data in istoria Romaniei, impunerea sectorului industrie-transporturi-constructii, ceea ce insemna ca Romania a trecut de la stadiul de tara eminamente agrara la cel de tara agrar-industriala;

1938 - venitul national pe cap de locuitor era in Romania de doar 94 dolari, fata de 246 dolari Franta, 235 dolari in Germania; Romania era un stat slab dezvoltat din Europa in preajma celui de-al doilea razboi mondial.