Izoarele istorice privitoare la razboaiele dacice

Izoarele istorice privitoare la razboaiele dacice

Cunoasterea istoriei celor doua razboaie dacice ale lui Traian prezinta numeroase lacune; sursele - atat cele scrise, cat si cele arheologice - sunt de valoare inegala.

Izvoarele narative Despre razboaiele dascice s-a scris destul de mult in antichitate, dar o soarta vitrega a facut ca aceste izvoare sa se piarda in intregime sau in cea mai mare parte.

Prima scriere, ca insemnatate istorica, trebuie sa fi fost "Dacicele" (Dacica) imparatului Traian; dar istoria acestor razboaie, scerisa in mai multe carti, nu ni s-a pastrat, cu exceptia unui fragment exiguu citat de gramaticul Priscianus (din secolul al VI-lea).

O alta scriere este cea a lui Criton, medic militar care l-a insotit pe Traian in Dacia; el a prezentat evenimentele intr-o scriere in limba greaca, intitulata Getikà ("Geticele"); din opera sa au mai ramas doar cateva fragmente citate de alti autori mai tarzii.

Din statul major al imparatului a facut parte si gromaticul roman Balbus; cu acest prilej, el a efectuat diverse masuratori si a condus diverse lucrari de constructie. Dupa terminarea razboiului a scris o lucrare de topografie sau geometrie, Ad Celsum Expositio et ratio omnium formarum (Expunere si teoria figurilor geometrice, dedicate lui Celsus), din care cateva fragmente au ajuns pana la noi.

Appianus (s-a nascut la Alexandria pe la 100 si a murit dupa anul 161) a compus o Istorie romana in limba greaca in 24 de carti; ultimele doua, tratand despre razboaiele lui Traian in Dacia si Arabia, s-au pierdut.

Flaviius Arrianus (a trait aproximativ intre 95-175) a fost un personaj foarte important, ocupand o serie de functii militare si civile, intre altele aceea de guvernator al Cappadociei in anul 136. A lasat mai multe scrieri istorice, militare si filozofice, dar tocmai cea despre razboaiele dacice s-a pierdut.

Poetul P. Annius Florus (L. Annaeus Florus) (a trait pe vremea imparatilor Traian si Hadrian) a cantat in versuri triumful lui Traian contra dacilor, dar opera s-a pierdut. Intentia altui poet, Caninius Rufus - consemnata de Pliniu cel Tanar - de a descrie in versuri razboiul dacic, nu s-a realizat. Pliniu cel Tanar insusi a rostit un discurs (panegyricus) spre lauda imparatului, in septembrie 100, foarte important pentru cunoasterea ideologiei epocii lui Traian; dar nu contine mai nimic despre problema ce ne intereseaza.

Din pacate, iarasi, intentia lui Tacitus de a scrie istoria domniilor lui Nerva si Traian a ramas neimplinita.

Astfel, cea mai importanta sursa ramane Istoria romana (80 de carti) in limba greaca a lui Cassius Dio. Dar tocmai cartile LXVII-LXVIII, tratand despre razboaiele lui Domitian si Traian, s-au pierdut; unele fragmente au ajuns pana la noi numai prin niste excerpte bizantine, uneori incoerente (Xiphilinus din secolul al XI-lea si Zonaras din secolul al XII-lea).

De asemenea, partea de inceput a istoriilor lui Ammianus Marcellinus (secolul al IV-lea), continuand opera lui Tacitus, s-a pierdut.

Izvoarele epigrafice Inscriptiile reprezinta o categorie de izvoare deosebit de importanta pentru cunoasterea razboaielor dacice. Ele completeaza si uneori suplinesc datele izvoarelor narative. Epigrafele fac referire la ofiteri si generali romani participanti la lupte si la unitatile militare pe care le conduceau. O parte din descoperiri provin de pe cuprinsul viitoarei provincii romane, dar cele mai interesante s-au descoperit in afara teritoriului acesteia.

Izvoarele arheologice Din aceasta categorie, trebuie mentionate mai intai doua monumente de mare mare faima: Columna lui Traian si Monumentul triumfal de la Adamclisi. Prin depanarea evenimentelor de pe frizele inspirate de razboaiele lui Traian, ele se apropie mult de izvoarele narative.

Columna lui Traian monument ridicat la Roma, in forul lui Traian, a fost inaugurata la 12 mai 113, fiind, ca si forul care o adapostea, opera celebrului arhitect Apollodor din Damasc.

Inaltimea coloanei, fara srtatuie, este de 39,83 m. Deasupra unui soclu paralelipipedic cu latura de 5,48 m si inaltimea de 5,37 m si unei plinte in forma de cununa de laur inalta de 1,68 m, se ridica fusul coloanei, inalt de 26,62 m, format din 18 tamburi (dintre care 17 impodobiti cu reliefuri) din marmura de Carrara, un capitel doric de 1,48 m si o baza cilindrica avand rol de suport al statuii imparatului de 4,66 m. Baza (plinta), fusul si capitelul masoara impreuna 29,78 m, ceea ce echivaleaza cu 100 picioare romane; de aceea, ea a fost denumita si columna centenaria. Diametrul la baza este de 3,83 m, scazand usor pana la varf, unde masoara 3,66 m; dimpotriva, latimea panglicii de reliefuri creste treptat, dinspre baza in sus, de la 0,89 la 1,25 m (si o data cu acestea inaltimea figurilor sculptate, pentru a putea fi observate de jos). Banda sculptata se intinde pe o lungime de 200 m si reprezinta 124 de episoade din razboaiele dacice, in care apar circa 2500 de figuri. Soclul reste strapuns de o poarta care da intr-un vestibul, de unde porneste o scara interioara in spirala (luminata de 43 de fierastruici) ducand spre varful Columnei. In varful acesteia se afla statuia imparatului; se poate insa ca initial sa fi fost doar imaginea unei acvile, asa cum apare pe o moneda din anii 103-111.

Deasupra intrarii se vede inscriptia sustinuta de doua Victorii:

Senatus populusque Romanus

Imp(eratori) Caesari divi Nervae f(ilio) Nervae

Traiano Aug(usto) Germ(anico) Dacico pontif(ici)

maximo trib(unicia) pot(estate) XVII, imp(eratori) VI co(n)s(uli) VI p(atri) p(atriae)

ad declarandum quantae altitudinis

mons et locus tantis operibus sit egestus

Traducere: "Senatul si poporul roman (au ridicat acest monument) imparatului Caesar Nerva Traianus Augustus, fiul lui Nerva cel trecut intre zei, invingatorul gerrmanilor, invingatorul dacilor, mare pontif, investit pentru a 17-a oara cu puterea tribuniciana, avand sase salutatii imperiale, consul pentru a sasea oara, parinte al patriei, spre a arata cat de inalti au fost muntele si locul sapat cu eforturi atat de mari". Din inscriptie ar rezulta ca ridicarea Columnei a avut doar intentia de a pastra in memoria generatiilor eforturile mari facute pentru a se sapa saua ce lega Quirinalul de Capitoliu. Aceasta l-a determinat pe invatatul Giuseppe Lugli sa dea crezare intru totul textului inscriptiei si sa afirme deci ca saparea fasiei de reliefuri este ulterioara, dupa ce Apollodor si-ar fi dat seama de monotonia unei atat de mari suprafete goale. Daca se admite insa ca reliefurile coloanei reprezinta o ilustrare a Comentariilor lui Traian despre razboiul dacic, este mai probabil ca ideea realizarii acestor reliefuri este concomitenta cu proiectul de ridicare a Columnei.

Columna lui Traian este o creatie originala a artei romane de la inceputul secolului al II-lea; ea reprezinta culmea atinsa de relieful istoric roman. O trasatura caracteristica a scenelor sculptate este realismul si forta dramatica ce se degaja din derularea spiralei. Desi menita sa sublinieze vitejia armatei romane si glorificarea lui Traian, scenele istorice sunt totodata strabatute, dupa cum sublinia un specialist de seama in istoria artei antice (R. Bianchi Bandinelli), de un incontestabil respect fata de dacii si regele lor surprinsi intr-o eroica disperare; ele vadesc astfel o noblete si un umanism care cinstesc creatia artistilor si arunca o noua lumina asupra celui care intr-adevar a fost Optimus Princeps.

Columna prezinta insa interes in special ca izvor istoric, mai ales ca izvoarele literare referitoare la razboaiele dacice s-au pierdut, dupa cum am mai aratat, in cea mai mare parte. Interpretarea reliefurilor Columnei a captivat pe numerosi invatati preocupati de a reconstitui desfasurarea luptelor dintre daci si romani si nu si-a epuizat forta de atractie nici pana in ziua de azi. Aceasta pune problema valorii istorice a Columnei, in aceasta privinta parerile fiind impartite: pentru unii (C. Cichorius, S. Reinach), reliefurile ar reprezenta o cronica fidela a evenimentelor; pentru altii (K. Lehmann-Hartleben, E. Strong, I. A. Richmond si chiar R. Paribeni), Columna ar fi doar o reprezentare artistica, de sinteza, suferind numeroase exagerari si deformari ale evenimentelor istorice. O parere mai realista este cea a lui Carl Patsch, care considera reliefurile drept o reprezentare foarte expresiva a razboaielor dacice, bine documentata din punct de vedere geografic, si ca evenimentele s-au desfasurat, in linii generale, asa cum sunt reprezentate pe Columna. In orice caz, se impune permanent o confruntare a episoadelor relatate de aceasta cronica in piatra cu stirile furnizate de izvoarele literare, epigrafice si arheologice - desi, in multe privinte, Columna ne da informatii de neinlocuit prin alte surse.

Dupa moartea lui Traian, Columna a servit si ca mormant al cuceritorului Daciei. Intr-un vestibul al acesteia, imparatul Hadrian a dispus sa se amenajeze o camera sepulcrala, in care a asezat urna de aur (disparuta in cursul evului mediu) cu cenusa lui Traian. Tot in mileniul intunecat, in imprejurari necunoscute, a fost rasturnata statuia lui Traian; pe la 1587, papa Sixtus V a poruncit artistului Fontana sa ridice in locul ei statuia apostolului Petru (sculptata de Gerolamo della Porta).

Columna a devenit, in antichitate, model de inspiratie: de exemplu, pentru coloana istorica a lui Marcus Aurelius, care comemoreaza razboaiele marcomanice, chiar daca aceasta este deosebita ca maniera artistica de precedenta.

Pentru Dacia, Columna reprezinta o istorie in imagini a cuceririi ei si transformarii in provincie romana; de aceea este considerata, pe buna dreptate, un adevarat act de nastere al poporului roman.

Complexul de monumente de la Adamclisi Pe teritoriul comunei Adamclisi (jud. Constanta) se afla ruinele a trei monumente, puse de majoritatea istoricilor in legatura cu razboaiele purtate contra dacilor. Cel mai cunoscut este trofeul, ridicat, asa cum rezulta din inscriptia inaugurala, in anul 109:

Ma[rti] Ultor[i]

Im[p(erator) Caes]ar divi

Nerva[e f(ilius)] N[e]rva

[Tra]ianus [Aug(ustus) Germ(anicus)]

5 [Dac]i[c]us p[ont(ifex)] ma[x(imus)]

[trib(unicia) potes]t(ate) XIII

[imp(erator) VI co(n)s(ul)] V p(ater) p(atriae),

[devicto exerc]itu [Dacorum]

[et sociorum eor]um

[]e

.

Randurile 9-10 ale inscriptiei au putut fi reconstituite prin analogie cu alta inscriptie, descoperita in cetate - unde a fost utilizata ca material de construtie (in turnul sudic al portii de est):

[. ..po]nt. [max., trib.]

[pot. imp] co[sp. p.]

[devicto exerc]itu D[acorum]

[et Sarmata]rum

Asadar, acest monument, situat pe un platou ce domina dealurile din sudul Dobrogei, avea scopul sa comemoreze luptele grele pe care romanii le-au dus in aceste parti impotriva dacilor si aliatilor lor. Dar, dupa cum se stie, metopele nu reprezinta scene de lupta continuie, nu urmeaza deci o anume naratiune; in felul acesta, este imposibil a reconstitui ordinea in care sculpturile erau ordonate de jur imprejurul monumentului.

Nucleul trofeului il formeaza un "turn" rectangular, inalt de 12,42 m, construit din blocuri regulate de piatra (imbracat de tamburul de mortar). De-jur-imprejurul acestui "turn", s-a construit un postament de piatra, cu diametrul depasind 40 m, avand marginea terminata in trepte; pe acestea se sprijinea tamburul de mortar (vizibil in zilele noastre), pe care erau fixate (la o oarecare inaltime, pentru a fi vizibile) cele 54 de metope (s-au pastrat pana la noi 48). Turnul central mentionat continua in sus in forma cilindrica, pana la inaltimea de aproape 16 m, pentru a permite construirea acoperisului in forma de trunchi de con. Marginea acoperisului era sprijinita de un parapet crenelat; pe merloanele acestuia s-au sculptat diferite reprezentari de prizonieri barbari. In partea superioara, deasupra acoperisului, turnul lua aspect hexagonal in plan, cu doua etaje, inaltate cu inca 10,64 m; deasupra era asezat trofeul, avand cam aceeasi inaltime. S-a calculat ca in total monumentul era inalt de circa 37 m (dupa M. Sampetru) sau chiar 39 m (dupa A. Furtwngler).

Studiul acestui monument a suscitat numeroase si interminabile discutii, cu privire la data construirii si semnificatia sa istorica. Gr. Tocilescu - care a efectuat sapaturi de mare amploare, dezvelind monumentul (1882-1884, 1890) si facand cercetari in cetatea invecinata numita in mod semnificativ Tropaeum Traiani -, considera ca monumentul triumfal comemoreaza luptele lui Traian pe teritoriul Dobrogei; aceeasi parere au impartasit-o O. Benndorf, G. Niemann, Fr. Studniczka, E. Petersen, S. Reinach, T. Antonescu, V. Parvan, R. Paribeni, P. Nicorescu, R. Vulpe si F. B. Florescu. Cu totul singulara a ramas opinia lui A. Furtwngler, care leaga monumentul de victoria lui M. Licinius Crassus contra bastarnilor si dacilor in anul 29 a.Chr. Dupa alti invatati, precum C. Cichorius si S. Ferri, trofeul a fost construit de Traian; dar stangacia realizarii metopelor si sculpturilor ar indica o arta decadenta: de aceea acesti invatati erau de parere ca monumentul a fost refacut si completat cu sculpturile decorative in secolul al IV-lea, sub Constantin cel Mare sau Valens. In realitate, aceasta apreciere drastica era facuta prin comparatie cu Columna ridicata la Roma (Cichorius era de altfel un ilustru exeget al acesteia!), iar nu cu sculptura provinciala; se uita astfel, si se uita inca si astazi de cei care incearca sa aduca noi argumente in favoarea tezei lui Cichorius, ca Trofeul reprezinta un monument tipic de arta provinciala.

Pana in prezent, teza traditionala, aparand unitatea de constructie si de conceptie a monumentului, nu a putut fi contestata cu argumente demne de luat in seama nici de Cichorius, nici de adeptii mai noi fascinati de "originalitatea" acestei teorii.

Altarul se afla la circa 250 m est de trofeu. A fost cercetat de Gr. Tocilescu in 1895-1896 si de M. Sampetru in 1968 si 1977.

Inainte de a se face sapaturi, la suprafata terenului se ridica o movila, cu un diametru de circa 20 m si inalta de 2,50 m. Cercetarile au aratat ca movila ascundea resturile unei constructii de forma patrata, cu latura (la baza treptelor) de aproape 16 m (fatadele cu inscriptie: 12,42 m). Monumentul a fost distrus probabil inca din antichitate; au mai ramas din el doar baza si cateva trepte de pe laturile de nord si est.

Altarul a fost construit din blocuri mari de piatra legate cu mortar (opus quadratum); grosimea fundatiei era de 3,54 m. Spatiul patrulater interior a fost umplut cu pamant si bolovani de cariera. Se presupune ca fatadele monumentului depaseau inaltimea de 10 m. Sapaturile au scos la lumina o mare cantitate de fragmente de tigle, care au cazut probabil de la invelitoarea edificiului; inseamna ca partea superioara a altarului adapostea un veritabil Heroion.

Pe latura de est s-au descoperit mai multe fragmente dintr-o inscriptie monumentala cazuta de pe fatada altarului, dedicata de un imparat necunoscut; se pastreaza doar doua litere din titulatura imperiala, [I]mp(erator), iar pe alt bloc [tri]b(unicia) pot(estate). Pe alte patru blocuri alaturate, se mai pastreaza o parte din dedicatie, intregita astfel: [in honorem et] memoriam fortis[simorum virorum] / [qui pugnantes] pro rep(ublica) morte occubu[erunt]. In fruntea listei acestor preaviteji barbati care au murit pentru patrie era trecut numele unui general roman, din pacate pierdut, apoi urma indicatia originii si a rangului sau: [domo] Pomp(eis) domicil(io) Neapol(is) Italiae, pra Pe trei din blocurile mentionate se pastreaza, inscrise pe coloane, numele unor soldati urmate de indicatia originii. Probabil tot de pe fata altarului provine inca un bloc cu inscriptie (reconstituit din 18 fragmente), continand numele unor soldati cu indicarea originii, precum si un alt fragment cu numele unor gradati ai unei legiuni.

Pe latura de nord a fost descoperit alt bloc cu inscriptie, continand numele unor soldati din trupele auxiliare; se pastreaza numai numele unei unitati, cohors II Batavorum.

Alte trei fragmente au fost descoperite in cetate, utilizate ca material de constructie la "basilica de marmura".

In 1968, cu ocazia degajarii trerenului din jurul altarului, s-au descoperit, in pamantul scos din sapaturile lui Tocilescu, inca trei fragmente mici de inscriptii (nesemnificative).

La 80 m nord de trofeu se afla un tumul. Primele cercetari sistematice au fost efectuate de Gr. Tocilescu, in 1895-1896; date noi, privind indeosebi stratigrafia tumulului, au adus sapaturile efectuate in 1971-1972, 1975 si 1977 de M. Sampetru. O serie de gropi (una in forma de palnie, in centrul movilei, efectuata probabil inca in antichitatea tarzie), constatate in 1895 in cursul cercetarilor, au distrus interiorul mormantului, ingreunand observatiile arheologilor.

Cu prilejul sapaturilor au fost identificate in interiorul movilei patru ziduri inelare concentrice de piatra, cel exterior avand diametrul de circa 36 m. Spatiul din cuprinsul inelului central era plin cu piatra bruta de diferite dimensiuni si cu pamant; sapandu-se mai jos (in 1895), s-a dat aici de o groapa circulara cu diametrul de 1,20 m si adanca de 1,30 m. Aceasta era strapunsa de alta groapa, de forma dreptunghiulara (1,00 x 0,50 m), adanca de 1 m si patrunzand in pamantul viu de la baza movilei; pe fundul acestei gropi s-au descoperit cateva oase mari, ce pareau a fi de bovine.

In mantia secundara a tumulului (in afara inelului de piatra nr. 3 si indeosebi a celui marginal), s-au constatat resturile unor materiale de constructie, despre care se crede ca au fost aduse de la altar. Intre acestea se afla cateva fragmente de piese arhitectonice, considerate a fi piese rebutate. Dar doua dintre acestea ne retin in mod deosebit atetia: dupa forma lor, ele provin de la o balustrada crenelata, amintind de balustrada cu merloane a trofeului. Aceasta sugereaza ideea ca tumulul actual ascunde ruina unui mausoleu; cele doua piese arhitectonice (descoperite in mantaua tumulului, dincolo de cercul exterior) au alunecat dupa ruinarea mausoleului.

Indeosebi cercetarile recente au permis concluzia ca groapa circulara (din inelul central), in apropierea careia s-au descoperit unele resturi de incineratie, reprezinta mormantul propriu-zis, peste care probabil s-a ridicat mausoleul; acest mormant a fost distrus de groapa dreptunghiulara efectuata de profanatori. Ulterior (secolele V-VI), tumulul a fost strapuns de doua morminte barbare de inhiumatie.

Invatatii care s-au ocupat de aceste monumente au adus o serie de argumente de ordin arheologic, care sugereaza ridicarea acestora intr-o anumita succesiune. Astfel, O. Benndorf arata ca piatra care a servit la constructia altarului si a trofeului provine din aceeasi cariera (de la Deleni); dar in timp ce la constructia altarului s-a folosit calcarul cochilifer (Muschelkalk) din stratul superior, la trofeu s-a folosit roca din stratul urmator, mai frumoasa, semanand cu marmura. Cum observa insa cu dreptate J. Colin, anterioritatea cronologica incontestabila a altarului fata de trofeu nu poate fi numarata in ani. M. Sampetru arata insa ca piatra folosita la altar este calcar numulitic. Acelasi cercetator mai observa ca piatra de constructie a altarului este diferita de aceea de la trofeu, dar identica cu cea de la mausoleu (tumul); totodata, exista o serie de deosebiri in tehnica de constructie (de exemplu, liantul) si sub raport decorativ-stilistic intre altar si mausoleu (tumul) pe de o parte si trofeu pe de alta (autorul citat credea ca intreg complexul comemorativ dateaza din timpul lui Traian: altarul si tumulul ar fi fost ridicate dupa 102, iar trofeul in 109).

S-a discutat mult cu privire la raportul cronologic dintre cele trei monumente. M. Sampetru observa ca prelungirea axului E-V al altarului (a carui fata privea spre est) trece chiar prin centrul mausoleului; de asemenea, distanta dintre altar si centrul trofeului este egala cu distanta dintre altar si centrul mausoleului - ceea ce ii sugera autorului citat ideea interesanta a unui "triunghi comemorativ" (linia unind centrele trofeului ti mausoleului, masurand 127,50 m, formeaza baza unui triunghi isoscel). M. Sampetru gasea in aceastaobservatie inca un argument privind unitatea de conceptie a acestui complex comemorativ si implicit contemporaneitatea lor.

S-a observat insa ca altarul priveste spre rasarit, ceea ce se opune ideii de conceptie unica in realizarea acestui complex monumental. De asemenea, faptul ca numai altarul si mausoleul sunt situate pe un ax (E-V), arata ca trofeul - care iese in afara acestuia - a fost adaugat ulterior. De altfel, majoritatea cercetatorilor acestor monumente (inclusiv M. Sampetru, autorul celei mai recente contributii), considera ca altarul si mausoleul (tumulul de azi) dateaza mai devreme decat trofeul; noi ne-am raliat parerii ca ele dateaza din timpul lui Domitian. Traian avea sa adauge trofeul, inaltand aici un adevarat complex comemorativ; dispus la baza "triunghiului comemorativ", el era apropiat probabil si ca realizare arhitectonica de mausoleu (vezi in acest sens forma circulara si diametrele apropiate; balustrada crenelata poate sa fi fost adaugata chiar in timpul lui Traian). Prin aceasta se exclude si ideea aberanta ca initial nucleul trofeului era vizibil, iar tamburul de mortar si metopele ar fi fost adaugate ulterior.

Un loc important in studiul razboaielor dacice il detin cercetarile areheologice. In special cercetarea cetatilor din Muntii Orastiei au adus elemente extrem de importante privitoare la cucerirea si distrugerea in cursul primului razboi dacic a mai multor cetati, refacerile in graba din preajma celui de-al doilea razboi si distrugerea lor definitiva din ordinul cuceritorului.

De asemenea, s-au cercetat un numar de castre romane (cele mai multe cu val de pamant) din acest rastimp, tragandu-se o serie de concluzii cu privire la imprejurarile construirii lor si la trupele care au stationat in ele. Cercetarile arheologice de teren au contribuit astfel in mod substantial la imbogatirea cunostintelor noastre despre desfasurarea acestei inclestari pe viata si pe moarte.