MARXISMUL

MARXISMUL

KARL MARX este fondatorul curentului ce-i poarta numele, el a creat o forma mult mai subtila a socialismului, care a avut cea mai mare influenta asupra evolutiei societatii omenesti. Cartea sa fundamentala "Capitalul" cuprinde patru volume, din care numai primul a aparut in timpul vietii sale, celelalte fiind publicate ulterior de prietenul si colaboratorul sau Friederich Engels. Marx a scris mult, a lasat o opera imensa axata pe analiza evolutiei societatii si pe modalitatea de inlocuire a capitalismului cu colectivismul. Marx pretinde ca isi fondeaza conceptia sa economica pe o filiatie de idei (sau izvoare - socialismul francez si englez, filosofia germana si economia politica a clasicilor) si pe o metoda de cercetare stiintifica (sensul evolutiei societatii omenesti este degajat din observarea atenta a realitatii). Prin urmare, Marx nu respinge conceptia clasicilor gandirii economice, ci pretinde ca o continua reinnoind-o printr-o intelegere mai exacta. Marx explica, printr-o serie de teze, fundamentele sociologice, cauzele economice si posibilitatea evolutiei spre socialism. Schema generala propusa de Marx anunta inevitabilitatea prabusirii capitalismului si a inlocuirii lui revolutionare cu colectivismul, evolutia capitalismului ducea in mod fatal la revolutia comunista. Capitalistii nu ar fi cedat de bunavoie puterea economica si politica, si atunci puterea ar fi trebuit luata cu forta, prin revolutie violenta. In concluzie, capitalismul s-a constituit prin lupta ce clasa si tot prin lupta de clasa va disparea: expropriatorii vor fi expropriati. Autodistrugerea capitalismului era grabita de crizele de supraproductie, de pauperizarea crescanda a proletariatului si de inmultirea societatilor pe actiuni, deci revolutia socialista trebuia sa cuprinda doua actiuni care sa se desfasoare simultan: prabusirea capitalismului si aparitia noii societati.

1. FUNDAMENTELE SOCIOLOGICE ALE EVOLUTIEI SOCIETATII

MATERIALISMUL ISTORIC

Piatra unghiulara a marxismului este materialismul istoric, adica acea interpretare a istoriei in virtutea careia evolutia ideilor si a institutiilor se explica prin evolutia mijloacelor de productie si a schimbului. Potrivit materialismului istoric orice societate se compune dintr-o infrastructura (fortele de productie ale societatii) si dintr-o suprastructura (literatura, arta, drept, religie), iar infrastructura determina suprastructura. Conditiile de viata, materiale si tehnice, determina obiceiurile si institutiile sociale, politice si religioase. Ideile fiind determinate de fapte si nu faptele de idei, ceea ce nu inseamna ca actiunea oamenilor, adica actiunea revolutionara ar fi inutila: oamenii infrastructura economica si tehnica, iar realizarea ei este inevitabila, capitalismul fiind o oranduire istorica, trecatoare.

LUPTA DE CLASA:     

Dupa opinia lui Marx, in orice societate conditiile de productie dominante impart societatea in doua clase antagoniste, exploatatorii si exploatatii. Si in capitalism exista doua clase antagoniste: proprietarii mijloacelor de productie - capitalistii si muncitorii salariati - proletarii. Primii exploateaza proletarii, care trebuie sa adauge muncii necesare asigurarii propriei existente o supramunca neplatita, insusita gratuit de capitalisti in virtutea proprietatii lor asupra mijloacelor de productie, adica destinata imbogatirii capitalistilor. In consecinta, intre cele doua clase se manifesta o lupta acerba, mai puternica decat oricare alta cunoscuta pana atunci in istorie, pentru ca are extindere internationala si pentru ca muncitorimea aglomerata in orase devenea din ce in ce mai sensibila fata de abuzurile ale carei victima era. Scopul luptei de clasa si, totodata, sarcina clasei muncitoare, era sa puna de acord insusirea rezultatelor productiei cu caracterul tot mai social al productiei, ceea ce insemna o noua societate, societatea comunista.

2. CAUZELE ECONOMICE ALE EVOLUTIEI ISTORICE

Contradictia fundamentala a capitalismului:

In opinia lui Marx, abuzurile regimului capitalist acumulate in contradictia fundamentala sa (contradictia dintre caracterul tot mai social al productiei si insusirea privata a rezultatelor) i-au grabit pieirea. Prin urmare, capitalismul este subminat de contradictiile sale interne, in principal de contradictia dintre regimul de productie, devenit colectiv, si regimul de apropriere, ramas individual. Daca in oranduirile anterioare fortele de productie erau slab dezvoltate, munca si instrumentele de productie nu erau separate, odata cu extinderea masinismului, marea industrie s-a substituit micii intreprinderi, iar productia a devenit colectiva, astfel incat intreprinderea moderna concentra un numar din ce in ce mai mare de muncitori. In acelasi timp, proprietatea asupra mijloacelor de productie ramanea in mainile catorva particulari, iar antagonismul acesta facea posibila exploatarea muncitorilor de catre capitalisti. Marx demonstreaza acest lucru prin doua teorii: teoria valorii munca si teoria plusvalorii.

Teoria valorii munca:

Aceasta teorie Marx a preluat-o de la clasici, mai precis de la Ricardo,      pretinzand ca o dezvolta creator. Potrivit teoriei valorii munca, valoarea bunurilor este determinata de cantitatea de munca necesara producerii lor, cantitate masurata prin numarul de ore alocate fabricarii lor de un muncitor cu indemanare si dexteritate medii. Teoria valorii munca a fost folosita de Marx mai mult in scopuri ideologice decat stiintifice. Ideea era de a arata, si pe aceasta cale, ca munca este sursa, substanta si masura valorii, in timp ce producatorul nemijlocit primea doar o parte infima din ceea ce crea.

Teoria plusvalorii:

Explicarea mecanismului exploatarii capitaliste are ca nucleu dur teoria plusvalorii. Premisa fundamentala de la care pleaca Marx in elaborarea teoriei plusvalorii este libertatea fortei de munca. ???pot grabi evolutia, dar nu-i pot alege sensul. Directia decurgea din munca (economica si juridica). Muncitorul era liber sa moara de foame si valoarea fortei de munca si de crea plusvaloare. Misterul plusvalorii sta tocmai in aceasta calitate a fortei de munca de a crea o valoare mai mare decat propria valoare; aceasta calitate deosebind-o din lumea marfurilor. Valoarea fortei de munca este data de valoarea mijloacelor de subzistenta necesare muncitorului si familiei sale, adica ce a mentine muncitorul in stare de a produce. Salariul, expresia in bani a valorii fortei de munca, trebuie sa fie egal cu valoarea normala a muncii si sa corespunda numarului de ore necesare pentru a produce aceasta marfa specifica. Muncitorul isi vinde forta de munca pentru un timp determinat, deci el nu poate pleca dupa ce a creat o valoare egala cu valoarea fortei sale de munca. Intre timpul de munca necesar si timpul de supramunca nu exista o bariera fizica, cele doua componente ale timpului de munca sunt simultan si una si alta. Acest lucru il stie capitalistul si va cauta sa creasca timpul de supramunca prin doua cai: fie mareste timpul de supramunca, reducand corespunzator timpul de munca necesar, mentinand constanta ziua de munca; fie mareste timpul de supramunca, mentinand acelasi timp de munca necesar, dar creste durata zilei de munca. Bunurile produse de muncitor se vor vinde la valoarea lor, lui revenindu-i numai partea egala cu valoarea fortei sale de munca, diferenta fiind insusita de capitalist in virtutea proprietatii sale asupra mijloacelor de productie. Aceasta diferenta reprezinta plusvaloarea (profitul capitalistului), ea fiind totodata esenta regimului capitalist, dar si mijlocul prabusirii capitalismului. Marx este nevoit sa recunoasca obtinerea legala a profitului, dar o considera profund imorala, deoarece se baza pe exploatare. Legea plusvalorii arata neesitatea trecerii la socialism.

3. POSILIBILATATEA EVOLUTIEI SPRE COMUNISM

In conceptia lui Karl Marx trecerea la comunism era nu numai necesara, ci posibila. Posibilitatea era exprimata de tendintele unor legi economice: legea acumularii crescande a capitalulor si a muncii, legea concentrarii capitaliste si legea exproprierii automate.

Legea acumularii crescande a capitalurilor:

Pentru a demonstra posibilitatea trecerii la comunism, Marx trebuia sa trebuia sa gaseasca o explicatie rolul acumularii pluvalorii in socializarea crescanda a productiei. Plusvaloarea insusita de proprietari era cu atat mai mare, cu cat numarul muncitorilor folositi era mai mare. Interesul capitalistilor era, dupa parerea lui Marx, sa angajeze cat mai multi oameni, pentru a plati mai multe salarii generatoare de plusvaloare.

Legea concentrarii capitaliste:

Concentrarea capitalista a productiei si a muncii este direct al acumularii capitaliste. Aceasta antreneaza cresterea constanta a productiei, dar muncitorii nu pot cumpara toate produsele muncii lor, deoarece salariul este inferior valorii reale a fortei de munca. Intre productie si consum apare o ruptura, caracterizata prin invadarea pietelor cu marfuri, adica prin crize de supraproductie. Crizele, la randul lor, antreneaza falimentarea micilor producatori independenti: mestesugarii si negustorii care nu pot rezista reducerii dramatice a preturilor. Afacerile lor vor fi absorbite de grupuri puternice, unde micul proprietar va deveni simplu salariat. In consecinta, regimul capitalist proletarizeaza clasa mijlocie si favorizeaza aparitia intreprinderilor din ce in ce mai mari, sub forma cartelurilor, trusturilor, concernelor, pregatind si in acest mod propria distrugere.

Legea exproprierii automate:

In conceptia lui Marx, dezvoltarea marilor afaceri se facea mai ales sub forma societatilor anonime care inlocuiau intreprinderile private mici si mijlocii. In societatile anonime insa, profitul este distribuit actionarilor care furnizeaza capitalurile si care nu participa la gestionarea afacerii. Acest profit apare ca independent de orice munca personala a beneficiarului, el fiind de fapt prelevat din salariul muncitorilor. Ziua cand toate intreprinderile importante ar fi fost pregatite pentru expropriere era aceea cand organizarea in societati anonime s-ar fi incheiat si dintr-un condei s-ar fi putut trece in mainile poporului titlurile detinute de actionari. Atunci, proprietatea privata ar fi fost abolita, iar mijloacele de productie ar fi trecut in proprietate colectiva. Pentru izbucnirea acestei revolutii, care insemna schimbarea regimului, era suficienta o greva generala , declansata pe fondul unei crize mai violente decat altele.

4. PREFIGURAREA NOII SOCIETATI

Spre deosebire de capitalism, pe care Marx l-a disecat pana la cele mai neinsemnate amanunte, noii societati abia daca i-a schitat conturul, lasand posteritatii sarcina "dezvoltarii creatoare" a ceea ce s-a numit marxism. In privinta noii societati profetia sa este extrem de laconica, chiar impregnata de parcimonie. Astfel, dupa victoria revolutiei, proprietatea socialista asupra mijoacelor de productie devenea dominanta, repartitia produsului muncii s-ar fi facut dupa munca depusa de fiecare persoana, s-ar fi desfiintat exploatarea, ar fi disparut plusvaloarea si ar fi fost eliminate crizele de supraproductie. In acest mod, fiecare persoana ar fi putut sa cumpere echivalentul a ceea ce a produs, iar cum crizele erau eliminate echilibrul intre productie si consum ar fi fost asigurat.

Marxismul a exercitat o influenta profunda asupra evolutiei economice, sociale si politice a omenirii, devenind, pana la inceputul secolului al XX-lea, ideologia dominanta a miscarii muncitoresti din Europa Occidentala.

In planul dezbaterilor de idei, marxismul a generat in randul adeptilor sai ample si pasionante dispute asupra celor mai diverse probleme.

Unii dintre discipolii lui Marx au pretins fie adaptarea marxisului la noile realitati (K. Kautzky), fie o imbunatatire a tezelor generale ale marxismului (E. Bernstein), altii au abordat teme mai punctuale (R. Hilferding - expansiunea imperialista si concentrarea monopolista; Rosa Luxemburg - acumularea de capital la scara mondiala; O. Bauer - teoria valorii , preturile si banii; V.I.Lenin - capitalismul monopolist si expansiunea imperialismului; etc)