Noaptea cutitelor lungi

Noaptea cutitelor lungi

Noaptea cutitelor lungi (in germana Nacht der langen Messer) sau 'Operatiunea Colibri', a avut loc in Germania intre 30 iunie si 2 iulie 1934, cand regimul nazist a executat cel putin 85 de oameni din motive politice. Majoritatea celor ucisi erau membri ai 'Batalioanelor de asalt' (SA) (in germana Sturmabteilung), o organizatie paramilitara nazista. Adolf Hitler a actionat impotriva SA si impotriva liderului sau, Ernst Rhm, deoarece vedea in independenta SA si in apetitul membrilor acesteia pentru violente de strada o amenintare directa asupra puterii sale. De asemenea, Hitler a dorit sa previna o eventuala miscare a liderilor Reichswehr-ului, armata germana, care se temea si dispretuia in egala masura SA, spre a il inlatura de la putere, mai ales de cand Rhm si-a facut clara ambitia de a absorbi Reichswehr-ul punandu-se pe el insusi la conducerea sa. In fine, Hitler s-a folosit de aceasta epurare pentru a actiona impotriva criticilor conservatorilor la adresa regimului sau, venite mai ales din partea celor loiali vicecancelarului Franz von Papen, precum si pentru a-si regla conturile cu dusmanii mai vechi.

Cel putin 85 de oameni au murit in timpul epurarii, desi numarul mortilor ar putea fi de ordinul sutelor,^[1][2] si peste o mie de presupusi adversari au fost arestati.^[1] Majoritatea omorurilor au fost comise de Schutzstaffel (SS), o organizatie nazista paramilitara de elita, si de catre Gestapo, politia secreta a regimului. Epurarea a intarit si a consolidat sustinerea armatei pentru Hitler. De asemenea, a furnizat o mantie de legalitate pentru regimul nazist, intrucat tribunalele germane si guvernul acestei tari au dat rapid la o parte secole de interzicere a omorurilor extrajudiciare pentru a-si demonstra loialitatea fata de regim.

Inainte de punerea in aplicare a planului, autorii sai il denumeau uneori 'Colibri' (in germana: Kolibri), dupa parola folosita pentru a declansa actiunile gruparilor de executie in ziua epurarii.^[3] Numele de cod al operatiunii pare sa fi fost ales arbitrar. Numele de 'Noaptea cutitelor lungi' se refera la masacrul oamenilor lui Vortigern de catre mercenari angi, iuti si saxoni in Mitul arthurian.^[4] Expresia 'Noaptea cutitelor lungi' in limba germana dateaza dinaintea masacrului, si inainte de a deveni sinonim cu aceasta epurare, se referea in general la acte de razbunare. Pana in ziua de azi unii germani inca folosesc termenul de 'Rhm-Putsch' pentru a descrie evenimentul, intrucat acesta a fost termenul oficial pe care regimul nazist l-a introdus in limbajul de la acea vreme, in ciuda falsei sugestii ca omorurile au fost necesare pentru a evita o lovitura de stat.

Hitler si Sturmabteilung (SA)

Presedintele Paul von Hindenburg l-a numit pe Hitler Cancelar pe 30 ianuarie 1933. In urmatoarele luni, Hitler a eliminat toate partidele politice rivale din Germania incat pana in vara lui 1933, tara a devenit un stat cu partid unic sub controlul sau. Totusi, in ciuda acestei bruste consolidari a autoritatii politice, Hitler nu exercita putere absoluta. In calitate de cancelar, Hitler nu era comandantul armatei, aceasta ramanand sub conducerea oficiala a lui Hindenburg in calitate de comandant suprem. In vreme ce multi ofiteri erau impresionati de promisiunile lui Hitler de a largi armata, reinstitui serviciul militar obligatoriu, si de a purta o politica externa agresiva, armata a continuat sa-si conserve independenta in primii ani ai regimului nazist.

Pana la un punct, Sturmabteilung (SA), o organizatie paramilitara nazista, a ramas oarecum autonoma in cadrul partidului. In anii 1920 si 1930, SA a functionat ca o militie pe care Hitler o folosea pentru a-si intimida rivalii si a perturba intalnirile partidelor politice rivale, mai ales cele ale social-democratilor si ale comunistilor. Cunoscuti si sub numele de 'Camasile Brune' sau 'Batalioanele de Asalt', SA a devenit notorie pentru bataile de strada cu comunistii.^[5] Confruntarile violente intre cele doua grupari au contribuit la destabilizarea experimentului democratic interbelic german, Republica de la Weimar.^[6] In iunie 1932, una din cele mai violente perioade, au avut loc peste 400 de lupte de strada, care au cauzat 82 de morti.^[7] Chiar aceasta destabilizare a fost cruciala pentru venirea lui Hitler la putere, in primul rand pentru ca a convins multi germani ca odata ce Hitler va deveni cancelar, violentele de strada vor lua sfarsit.

Numirea lui Hitler in functia de cancelar, urmata de suprimarea tuturor celorlalte partide politice cu exceptia nazistilor, a redus dar nu a eliminat complet violenta Batalioanelor de Asalt. Lipsiti de mitinguri comuniste in care sa intervina, dar atrasi - si sedusi - de violenta, membrii SA adesea declansau scandaluri pe strazile germane dupa cate o noapte de betie. Foarte adesea bateau trecatori, si apoi atacau politistii care erau chemati sa-i opreasca.^[8] Plangeri privind comportamentul lor 'arogant si vulgar' erau des intalnite in vara lui 1933. Chiar si Ministerul de Externe german s-a plans de cazuri in care Camasile Brune au agresat diplomati straini.^[9] Acest comportament deranja clasa de mijloc germana si alte elemente conservatoare din societate, cum ar fi armata.

Urmatorul pas pentru Hitler avea sa fie intarirea pozitiei sale in relatia cu armata, actionand impotriva nemesisului acesteia, SA-ul.^[10] Pe 6 iulie 1933, la o intrunire a inaltilor oficiali nazisti, Hitler a proclamat succesul revolutiei National Socialiste. Acum ca partidul nazist obtinuse fraiele puterii in Germania, spunea el, era timpul sa isi consolideze pozitia. Hitler a spus: 'Suvoiul revolutiei a fost neingradit, dar acum trebuie canalizat in albia sigura a evolutiei.'^[11]

Discursul lui Hitler a dat semnalul intentiilor sale de a tine in frau SA, al carei numar de membri crescuse rapid la inceputul anilor 1930. Aceasta insa nu era o misiune prea usoara, deoarece SA era constituita dintr-o mare parte din cei mai devotati adepti ai nazismului. SA si-a datorat cresterea dramatica in parte datorita declansarii Marii crize, cand multi germani si-au pierdut increderea in institutiile traditionale. In timp ce nu era exclusiv - nici macar in primul rand - un fenomen al clasei muncitoare, SA a indeplinit aspiratiile multor muncitori atat pentru solidaritate sociala cat si pentru mandrie nationalista.^[12] Multi membri SA credeau in promisiunile socialiste ale National-Socialismului si se asteptau ca regimul nazist sa actioneze puternic in economie, destramand marile proprietati funciare ale aristocratiei. Faptul ca regimul nu facut acest lucru a deziluzionat pe cei ce asteptau o revolutie atat politica, cat si economica.

Conflictul dintre armata si SA

Nimeni din SA nu vorbea mai mult despre 'o continuare a revolutiei germane,' cum a spus un important membru SA, decat Rhm.^[14] Ca unul din primii membri ai partidului nazist, Rhm participase la Puciul berii, o tentativa nereusita a lui Hitler de a lua puterea cu forta in 1923. Veteran al Primului Razboi Mondial, Rhm se laudase recent ca va executa 12 oameni pentru uciderea oricarui om din Sturmabteilung.^[15] Rhm vedea violenta ca pe un mijloc de indeplinire a scopurilor politice. El lua in serios promisiunile socialiste ale national-socialismului, si cerea ca Hitler si ceilalti lideri de partid sa declanseze reforme socialiste pe scara larga in Germania.

Nemultumindu-se doar cu conducerea SA, Rhm ii cerea lui Hitler sa-l numeasca Ministru al Apararii, un post detinut de generalul conservator Werner von Blomberg.^[16] Desi poreclit 'Leul de Cauciuc' de unii critici ai sai din armata, pentru devotamentul fata de Hitler, Blomberg nu era el insusi nazist, si astfel el reprezenta o punte intre armata si partid. Blomberg si multi dintre ofiteri erau recrutati din randurile nobilimii prusace, si priveau SA ca o gloata a plebei care ameninta statutul traditional privilegiat al armatei in societatea germana.^[17]

Daca armata traditionala trata masele care constituiau SA cu dispret, multe Camasi Brune aveau aceeasi atitudine fata de armata, vazand-o ca pe un grup insuficient angajat in revolutia national-socialista. Max Heydebreck, un lider SA din Rummelsburg, a denuntat armata in fata colegilor sai, spunandu-le: 'Unii din ofiterii armatei sunt niste porci. Majoritatea ofiterilor sunt prea batrani si trebuie sa fie inlocuiti de altii tineri. Sa asteptam pana moare Mos Hindenburg, si apoi SA se va ridica la lupta impotriva armatei.'^[18]

Cresterea presiunii asupra SA

In ciuda acestei ostilitati intre Camasile Brune si armata, Blomberg si alti ofiteri vedeau in SA o sursa de recruti pentru o armata largita si revitalizata. Rhm, insa, dorea sa elimine cu totul generalii din aristocratia prusaca, transformand SA in nucleul unei noi armate germane. Intrucat armata era limitata de Tratatul de la Versailles la o suta de mii de soldati, conducatorii acesteia puteau doar sa priveasca ingrijorati cum numarul de membri ai SA a depasit trei milioane la inceputul lui 1934.^[19] In ianuarie 1934, Rhm i-a prezentat lui Blomberg un memorandum in care cerea ca SA sa inlocuiasca armata ca forte terestre nationale, si ca Reichswehr-ul sa devina o componenta auxiliara a SA.^[20]

Ca raspuns, Hitler s-a intalnit cu Blomberg si cu conducerile SA si SS pe 28 februarie 1934. Sub presiunea lui Hitler, Rhm a acceptat sa semneze un angajament prin care recunostea suprematia Reichswehr asupra SA. Hitler i-a anuntat pe cei prezenti ca SA va actiona ca organizatie auxiliara Reichswehr-ului, si nu invers. Dar dupa ce Hitler si majoritatea ofiterilor au plecat, Rhm a declarat ca el nu primeste ordine de la 'penibilul caporal'-cu referire la Hitler.^[21] Desi Hitler nu a actionat imediat impotriva lui Rhm pentru iesirea lui necontrolata, aceasta a adancit prapastia dintre cei doi.

Franz von Papen, vicecancelarul conservator cazut in dizgratia lui Hitler dupa ce a denuntat in discursul de la Marburg incapacitatea regimului de a tine SA in frau.

In ciuda acordurilor anterioare cu Hitler, Rhm continua sa se agate de visurile sale despre o noua armata germana dezvoltata in jurul SA. Pana in primavara lui 1934, aceasta viziune intra in conflict direct cu planul lui Hitler de a-si consolida puterea si de a largi Reichswehr-ul. Deoarece planurile lor se excludeau reciproc, succesul lui Rhm putea veni doar pe pierderea lui Hitler. Ca rezultat, s-a declansat o lupta politica in cadrul partidului, in care apropiatii lui Hitler, inclusiv premierul prusac Hermann Gring, Ministrul Propagandei Joseph Goebbels, Conducatorul SS Heinrich Himmler, si secundul lui Hitler Rudolf Hess, s-au gasit pe pozitii opuse lui Rhm.

Desi toti acestia erau veterani ai miscarii naziste, doar Rhm a continuat sa fie independent de Adolf Hitler. Dispretul lui Rhm fata de birocratia partidului il infuria pe Hess. Violentele SA din Prusia il ingrijorau puternic pe Gring, Ministru-Presedinte al Prusiei.^[22] Pentru a-l izola pe Rhm, pe 20 aprilie 1934 Gring a transferat controlul Politiei politice prusace lui Himmler, pe care, credea Gring, se putea conta sa actioneze contra lui Rhm.^[23] Himmler invidia SA pentru independenta si puterea acesteia, desi in acel moment el deja incepuse restructurarea SS-ului pentru a-l transforma dintr-o unitate de garzi de corp ale liderilor nazisti intr-o unitate de elita, loiala lui si lui Hitler. Acea loialitate avea sa se dovedeasca utila ambilor atunci cand Hitler a ales sa actioneze impotriva lui Rhm si impotriva SA.

Cererile ca Hitler sa tina SA in frau s-au inmultit. Conservatorii din armata, industrie, si politica au pus din ce in ce mai multa presiune asupra lui Hitler sa reduca influenta SA si sa actioneze impotriva lui Rhm. Homosexualitatea lui Rhm nu-l facea sa fie pe placul conservatorilor. In plus, acestia erau si mai ingrijorati din cauza ambitiilor politice ale liderului SA. Pe 17 iunie, 1934, cererile conservatorilor ca Hitler sa ia masuri au atins un punct maxim cand vicecancelarul Franz von Papen, confident al bolnavului presedinte Hindenburg, a tinut un discurs la Universitatea din Marburg in care a tras un semnal de alarma privind amenintarea unei 'a doua revolutii.'^[24] In particular, von Papen, un aristocrat catolic cu relatii in armata si industrie, a amenintat cu demisia daca Hitler nu avea sa ia masuri.^[25] In timp ce demisia lui von Papen din functia de vicecancelar nu ar fi amenintat pozitia lui Hitler, aceasta ar fi fost o dovada periculoasa de independenta din partea unui important conservator.

Ca raspuns la presiunile conservatoare de a-l controla pe Rhm, Hitler a plecat la Neudeck sa se intalneasca cu Hindenburg. Blomberg, care se intalnea frecvent cu Presedintele, i-a reprosat lui Hitler ca nu a actionat mai devreme impotriva lui Rhm. Apoi i-a spus lui Hitler ca Hindenburg era pe cale sa declare lege martiala si sa dea guvernul pe mana Reichswehr-ului daca Hitler nu avea sa ia imediat masuri impotriva lui Rhm si a Camasilor Brune.^[26] Hitler a ezitat luni de zile sa ia masuri impotriva lui Rhm, in parte datorita vizibilitatii lui Rhm ca lider al unei militii nationale cu milioane de membri. Totusi, amenintarea declararii legii martiale de catre Hindenburg, singurul om din Germania care avea puterea sa inlature regimul nazist, l-a fortat pe Hitler sa actioneze. El a plecat de la Neudeck atat cu intentia de a-l distruge pe Rhm, cat si cu cea de a-si regla conturile cu unii dusmani mai vechi. Atat Himmler cat si Gring au salutat decizia lui Hitler, deoarece ambii aveau mult de castigat din prabusirea lui Rhm-independenta SS pentru Himmler, si eliminarea unui rival pentru conducerea armatei pentru Gring.^[27]

Pregatind epurarea, Himmler si adjunctul sau Reinhard Heydrich, conducator al Serviciului Secret al SS, au construit un dosar cu dovezi fabricate care sa sugereze ca Rhm fusese platit cu douasprezece milioane de marci de catre Franta sa-l rastoarne pe Hitler. Ofiterilor superiori din SS li s-au aratat dovezi false pe 24 iunie cum ca Rhm ar fi planuit sa se foloseasca de SA pentru a lansa un complot impotriva guvernului (germana Rhm-Putsch).^[28] Intre timp, Gring si Himmler, la indrumarea lui Hitler, au alcatuit liste cu oameni din afara SA pe care ii doreau morti. Pe 27 iunie, Hitler a actionat pentru a-si asigura cooperarea armatei.^[29] Blomberg si generalul Walther von Reichenau, ofiterul de legatura cu armata din cadrul partidului, i-a acordat sustinerea armatei excluzandu-l pe Rhm din Liga Ofiterilor Germani, si punand armata in stare de alerta.^[30] Hitler se simtea suficient de increzator in pozitia sa, si s-a dus la o nunta la Essen, desi parea oarecum agitat si ingrijorat. De acolo l-a chemat pe adjunctul lui Rhm la Bad Wiessee si a ordonat liderilor SA sa se intalneasca cu el pe 30 iunie.^[31]

La orele 4:30 in dimineata zilei de 30 iunie 1934, Hitler si anturajul sau a luat avionul pana la Mnchen. De la aeroport, acestia au mers cu masina pana la Ministerul de Interne al Bavariei, unde au adunat pe liderii unui scandal violent ce izbucnise pe strazile orasului in noaptea dinainte. Infuriat, Hitler a smuls epoletii de pe uniforma Obergruppenfhrer-ului Schneidhuber, seful politiei din Mnchen, pentru ca nu a pastrat ordinea in oras in acea noapte. I-a strigat acestuia ca va fi impuscat.^[32] In timp ce respectivii soldati SA erau dusi la inchisoare, Hitler a adunat un grup mare de soldati SS si politisti, si a plecat spre Hotelul Hanselbauer din Bad Wiessee, unde stateau Rhm si acolitii lui.^[33]

La Bad Wiessee, Hitler l-a arestat personal pe Rhm si pe alti lideri marcanti ai SA. Conform lui Erich Kempka, unul din cei prezenti in timpul actiunii, Hitler l-a dat pe Rhm pe mana a 'doi detectivi cu pistoalele cu piedica trasa,' iar SS-ul l-a gasit pe liderul SA din Breslau Edmund Heines in pat cu un comandant de trupa SA de optsprezece ani.^[34] Goebbels a avut grija sa scoata in fata acest fapt in propaganda ulterioara pentru a justifica epurarea ca pe o eliminare a unor elemente imorale.^[35] Atat Heines cat si partenerul sau au fost impuscati pe loc in hotel din ordinul personal al lui Hitler.^[36] Intre timp, SS a arestat un numar de lideri SA care coborau din tren pentru o intalnire planificata cu Rhm.^[37]

Faptul ca nu a existat nici un complot al lui Rhm impotriva regimului nu l-a oprit pe Hitler sa denunte conducerea SA.^[35] La intoarcerea la sediul de partid din Mnchen, Hitler s-a adresat multimii adunate. Cuprins de furie, Hitler a denuntat 'cea mai mare tradare din istoria lumii.' Hitler a spus multimii ca 'personajele indisciplinate si elementele anti-sociale bolnave' aveau sa fie anihilate. Multimea, care includea membri de partid si multi membri SA care au avut norocul sa scape de arestare, l-au aprobat strigand. Hess, prezent printre cei adunati, chiar s-a oferit voluntar sa impuste el insusi pe 'tradatori'.^[37] Goebbels, care fusese cu Hitler la Bad Wiessee, a pus in miscare faza finala a planului. La intoarcerea la Berlin, i-a telefonat lui Gring si i-a spus cuvantul-cheie Kolibri pentru a da drumul plutoanelor de executie asupra restului victimelor.^[35]

Impotriva conservatorilor si a vechilor dusmani

Regimul nu s-a limitat la o epurare de Sturmabteilung. Dupa ce anterior inchisese sau exilase pe social-democratii si pe comunistii marcanti, Hitler s-a folosit de aceasta ocazie pentru a actiona impotriva conservatorilor pe care ii considera nedemni de incredere. Printre acestia era si vicecancelarul Papen si cei din cercul sau. La Berlin, din ordinul personal al lui Gring, o unitate SS inarmata a intrat in Vicecancelarie. Ofiterii Gestapo atasati unitatii SS l-au impuscat pe secretarul lui Papen, Herbert von Bose, fara a se deranja sa-l aresteze intai. Gestapo l-a arestat si executat pe apropiatul lui Papen Edgar Jung, autorul discursului de la Marburg si i-au aruncat cadavrul intr-un sant.^[38] Gestapo l-a ucis si pe Erich Klausener, conducatorul Actiunii Catolice, alt apropiat al lui Papen.^[36] Vicecancelarul insusi a fost arestat la vicecancelarie, in ciuda protestelor acestuia, care a sustinut ca el nu poate fi arestat. Desi Hitler a ordonat ca el sa fie eliberat doua zile mai tarziu, Papen nu a mai indraznit sa critice regimul.^[39]

Hitler, Gring si Himmler au dezlantuit Gestapo-ul impotriva vechilor lor dusmani. Kurt von Schleicher, predecesorul lui Hitler in postul de cancelar, si sotia sa au fost ucisi in casa lor. Printre alte victime s-au numarat Gregor Strasser, un fost nazist care l-a infuriat pe Hitler demisionand din partid in 1932, si Gustav Ritter von Kahr, fost comisar de stat in Bavaria care a inabusit Puciul de la berarie in 1923.^[40] Soarta lui Kahr a fost deosebit de groaznica. Cadavrul sai a fost gasit intr-o padure din afara Mnchenului, aparent lovit cu tarnacopul. Unii oameni au fost omorati din greseala, de exemplu Willi Schmid, critic muzical al Mnchner Neuste Nachrichten, un ziar local. Gestapo-ul l-a confundat cu Ludwig Schmitt, fost sustinator al lui Otto Strasser, fratele lui Gregor.^[41] Aceasta violenta dezlantuita a contribuit masiv la reputatia Gestapo ca politie politica secreta a nazistilor.

Soarta lui Rhm

Rhm a fost pentru scurt timp detinut la Inchisoarea Stadelheim din Mnchen, cat timp Hitler s-a gandit ce soarta sa-i rezerve. Sigur, serviciile aduse de Rhm regimului nazist aveau si ele importanta lor. Pe de alta parte, nu putea fi nici tinut inchis pe termen nelimitat, nici exilat, iar un proces public ar fi adus la lumina prea multe detalii ale epurarii.^[42] In cele din urma, Hitler a hotarat ca Rhm trebuia sa moara. Pe 2 iulie, la directiva lui Hitler, Theodor Eicke, care mai tarziu a ajuns comandant al lagarului de concentrare de la Dachau, si ofiterul SS Michel Lippert l-au vizitat pe Rhm. Cand au ajuns in celula acestuia, i-au inmanat acestuia un pistol Browning incarcat si i-au spus ca are zece minute sa se sinucida, in caz contrar urmand sa fie ucis de catre ei. Rhm a refuzat, spunandu-le, 'Daca urmeaza sa fiu omorat, atunci sa o faca Adolf cu mana lui.'^[36] Neauzind nici un zgomot in cele zece minute, cei doi s-au intors in celula lui Rhm si l-au gasit in picioare cu pieptul dezgolit intr-un gest de sfidare.^[43] Lippert l-a impuscat.^[44]

Consecinte

Epurarea nu putea fi tinuta secreta, fiindca cauzase moartea multor germani importanti. La inceput, arhitectii sai aveau pareri impartite despre cum sa trateze evenimentul. Gring a comandat politiei sa arda 'toate documentele privind actiunile din ultimele doua zile';^[45] intre timp, Goebbels a incercat sa opreasca ziarele de la a publica liste cu cei morti, dar in acelasi timp a folosit un discurs la radio pe 2 iulie sa anunte ca Hitler i-a oprit pe Rhm si pe Schleicher de la a rasturna guvernul si de la a arunca tara in haos.^[46] Apoi, pe 13 iulie 1934, Hitler a justificat epurarea intr-un discurs in fata Reichstag-ului difuzat si la radio:^[47]

Ocupandu-se sa prezinte masacrul ca pe o actiune legala, Hitler a pus guvernul sa adopte o hotarare pe 3 iulie care spunea, 'Masurile luate in datele de 30 iunie, 1 si 2 iulie pentru a suprima atacurile tradatoare sunt legale, ca acte de autoaparare a Statului.'^[48] Ministrul de Justitie al Reich-ului Franz Grtner, un conservator care fusese Ministru de Justitie al Bavariei in perioada Republicii de la Weimar, si-a demonstrat loialitatea fata de noul regim prin elaborarea statutului, care a dat epurarii un parfum legal. Promulgat ca lege atat de Hitler cat si de Ministrul de Interne Wilhelm Frick, 'Legea Privind Masurile de Auto-aparare a Statului' a legalizat retrospectiv crimele comise in timpul epurarii.^[49] Sistemul juridic al Germaniei a capitulat in fata regimului si cel mai mare jurist german, Carl Schmitt, a scris un articol care lua apararea lui discursului din 13 iulie al lui Hitler. Articolul s-a intitulat 'Fhrer-ul apara Legea.'^[50]

Reactii

Aproape in unanimitate, armata a aplaudat Noaptea cutitelor lungi, in ciuda faptului ca si-a pierdut cu aceasta ocazie doi dintre generali, Kurt von Schleicher si Ferdinand von Bredow. Batranul Presedinte Hindenburg, cel mai titrat erou militar al Germaniei, a trimis o telegrama prin care si-a exprimat 'profunda recunostinta.'^[51] Generalul von Reichenau a mers pana intr-acolo incat a dat gir public minciunii cum ca Schleicher a complotat sa rastoarne guvernul. Sustinerea armatei pentru epurare, insa, avea sa aiba consecinte profunde pentru aceasta institutie. Umilirea SA a pus capat amenintarii impotriva armatei dar, stand de partea lui Hitler in timpul actiunii, armata s-a legat strans de regimul nazist.^[52] Un capitan in retragere, Erwin Planck, parea sa realizeze asta: 'daca te uiti mai departe fara sa ridici degetul,' ii spunea el prietenului sau, generalul Werner von Fritsch, 'vei avea avea, mai devreme sau mai tarziu, aceeasi soarta.'^[53] O alta rara exceptie a constituit-o Feldmaresalul August von Mackensen, care a vorbit despre uciderea lui Schleicher si Bredow la intrunirea anuala a Societatii Generalilor in februarie 1935.^[54]

Fara o presa independenta care sa relateze evenimentele epurarii, s-au raspandit rapid zvonuri despre Noaptea cutitelor lungi. Multi germani au primit vestile oficiale despre evenimente, in varianta descrisa de Joseph Goebbels, cu destul scepticism. In acelasi timp, insa, multi altii pareau sa creada regimul pe cuvant si sa creada ca Hitler intr-adevar salvase Germania de haos.^[55] Luise Solmitz, o profesoara din Hamburg, a pus in cuvinte sentimentele multor germani cand l-a elogiat pe Hitler pentru 'curaj, hotarare si eficienta' in jurnalul ei personal. Ea chiar l-a comparat cu Frederic cel Mare, legendarul rege al Prusiei.^[1] Altii au fost revoltati de scara la care s-a facut masacrul si de lipsa de reactie a compatriotilor lor. 'Un postas foarte calm si linistit,' a scris jurnalistul Victor Klemperer, 'care nu era deloc national-socialist, a spus, 'Ei bine, el doar i-a condamnat.'' Nu i-a scapat lui Klemperer ca multe din victime jucasera un rol in aducerea lui Hitler la putere. 'Un cancelar,' scria el, 'condamna si impusca membri ai propriei sale armate personale!'^[56] Dimenisiunile masacrului si relativa omniprezenta a Gestapo-ului, insa, insemna ca cei care au dezaprobat epurarea in general au fost facuti sa taca.

Hitler l-a numit pe Victor Lutze in locul lui Rhm ca sef al SA. Hitler i-a ordonat, asa cum relateaza un istoric important, sa puna capat 'homosexualitatii, promiscuitatii, betiei, si traiului in puf' din cadrul SA.^[57] Hitler i-a spus in mod expres sa nu mai cheltuiasca fonduri SA pe limuzine si banchete, pe care le considera dovezi ale extravagantei SA.^[57] Un om slab, Lutze a facut putin pentru a asigura independenta SA in anii ce au urmat, iar aceasta si-a pierdut treptat puterea in Germania lui Hitler. Regimul a ordonat confiscarea tuturor pumnalelor decorative SA pentru a elimina numele lui Rhm de pe lama, pe care l-a inlocuit cu cuvintele Blut und Ehre (sange si onoare). Numarul de membri ai organizatiei s-a prabusit de la 2,9 milioane in august 1934 la 1.2 milioane in aprilie 1938.^[58]

Noaptea cutitelor lungi a representat un triumf pentru Hitler, si un punct de cotitura pentru guvernul german. L-a stabilit pe Hitler ca 'suprem judecator al poporului german,' asa cum a spus chiar el in discursul din 13 iulie din fata Reichstag-ului. (Ulterior, in aprilie 1942, Hitler a adoptat oficial acest titlu, plasandu-se astfel atat de jure cat si de facto deasupra legii.) Secole de jurisprudenta cu nepracticarea omorurilor extrajudiciare au fost date la o parte. In ciuda unor eforturi initiale din partea unor procurori de a actiona in justitie pe cei care au comis crimele, eforturi inabusite in fasa de regim, parea ca nici o lege nu-i va restrange lui Hitler utilizarea puterii absolute.^[59] Noaptea cutitelor lungi a transmis si un mesaj clar publicului ca nici macar cei mai de seama germani nu erau imuni arestarii si executiei sumare daca regimul nazist ii percepe ca amenintare. In aceasta maniera, epurarea a instituit o practica de abuz de violenta care avea sa caracterizeze regimul nazist, de la folosirea fortei pentru a stabili un imperiu de cuceriri, pana la enormitatea Holocaustului.