OBICEIURI TRADITIONALE SPECIFICE

SATULUI VALCELE

1. Datini si obiceiuri legate de viata omului

Nasterea

Pana acum 60 ani, fiecare familie avea minim cinci, sase copii. Nasterea era un fenomen biologic si era tratat ca atare. Trusoul copilului era pregatit din vreme. I se faceau doua, trei scutece, sapte, opt carpe, doua trei tichii, scufite. Exista credinta ca un pantec mare, ridicat in sus si ascutit va produce baiat. [1] O femeie mai in varsta dadea ajutor si asistenta lauzei. Ea devenea "moasa copilului", ingrijind lauza, primind noul nascut "ii lega si taia buricul". Dupa trei zile mama avea voie sa se dea jos din pat si scalda copilul. Pana la sase saptamani lauza era socotita spurcata si trebuia purificata, printr-o slujba religioasa. Copilul, in primele trei zile trebuia declarat in scris in condicile de stare civila. Daca era baiat i se dadea numele nasului, daca era fata i se dadea numele nasei.

In a treia noapte veneau ursitorile, care sunt personaje feminine ale mitofolclorului romanesc, avand atributia de a stabili soarta omului de la nastere pana la moarte. Sunt, de regula, trei fecioare sau zane, numite si Urse sau Ursoaice, care apar in primele trei nopti in casa unde s-a nascut un copil si-i stabilesc soarta (ursita). Ca si Parcelele romane, sunt zane-torcatoare ale destinului, cu functii diferentiate: una din ele toarce firul vietii, alta deapana si a treia il taie. Procedeul ursirii este urmatorul: cele trei femei, imbracate in alb, mai intai se sfatuiesc intre ele, apoi una dintre ele (de obicei, cea batrana) rosteste destinul pruncului, iar pentru imbunarea lor, in seara in care este asteptata aparitia lor, se lasa pe o masuta daruri: paine, sare, apa, lana, untdelemn, lumanari, busuioc, bani, uneori si o oglinda cu un pieptene. Aceste daruri le ia a doua zi moasa. Ea apare mereu in functia de mijlocitoare intre oameni si spiritele destinului implacabil.

Oamenii din Valcele spun ca pe Ursitori nu le vede nimeni. In ursitoare trebuie sa vedem o ramasita din cultul religios pagan, dar si cei trei magi ai religiei crestine, care s-au prezentat langa ieslea din Bethleem preamarind nasterea lui Hristos.

1.2. Botezul

Botezul este o ocazie ca familia sa sarbatoreasca intrarea in viata a noului nascut. Sunt chemate rudele mai apropiate, nasul, nasa, moasa. Se aduceau daruri mamei si copilului. La trei saptamani dupa botez se ducea plocon nasului, iar de Anul Nou plocon moasei unde copilul era "dat de grinda" trei ani la rand. Se aducea un fier de plug, felurite graunte de cereale, fructe, o carte, oglinda, pieptene, bani metalici, piatra, punandu-se inaintea copilului fiind indemnat sa aleaga ceva incercandu-se sa i se ghiceasca viitorul. Daca atingea cartea insemna ca va fi silitor la scoala, oglinda insemna fudulie, banii insemnau bogatie, iar painea, fructele, ca va face avere si va fi lacom.

Urma darea de grinda. Copilul era pus deasupra obiectelor alese, era ridicat de trei ori cu capul pana la grinda casei urandu-i-se: "Atataaaa!. sa creasca mare baiatul!/ Sa ajunga cu capul pana la grinda!/.Sa fie tare ca fierul!./ Sa faca casa de piatra!./ Sa ia o fata frumoasa si bogata!.

1.3. Casatoria

Baietii se insurau la 19-20 ani. Alegerea miresei nu era o problema simpla. La baza familiei statea sentimentul de iubire reciproca, dar si interesul. Alegerea fetei si baiatului se facea in raport cu starea materiala, dar cu calitati fizice si psihice. Parintii treceau la discutii asupra datei si tocmeala se putea incheia de la prima intalnire sau se prelungea. Se stabileau pamantul, vitele, unde isi vor ridica casa, formele, nunta, darurile. Daca fusese cinstita, adica fecioara, se chema un clarinetist care vestea evenimentul intregului sat. Se pregatea in curte un foc de paie si coceni, iar rudele jucau si cantau, purtau in triumf camasa fetei cu urmele de sange ale virginitatii sale. Aceasta manifestare se cheama "tarna" si era o mandrie deosebita. In caz contrar femeia manca o chelfaneala buna de la sot, iar daca nu era alungata i se cerea multa zestre.

"Tarna" se juca si in noaptea nuntii la o casatorie prin buna intelegere dupa slujba religioasa. De la ginere pleca o delegatie cu muzica, cu trofeul cinstei la parintii miresei sa le anunte bucuria. In cazul rapirii fortate pretentiile materiale ale ginerelui erau mai mici.

Data nuntii se stabilea in raport cu pregatirile fetei pentru eveniment, cu angajarea lautarilor, cu achizitionarea bauturii. Dupa " tarna" si "iertaciune" tinerii bagau formele. Nunta dura o saptamana, de joi pana joi. In prima joi fiind zi de targ la Slatina mergeau pentru cumparaturile si cadourile ce mai lipseau, pentru semnele cu care trebuiau marcati nuntasii etc. Procurarea bradului era o chestiune vitala. Vineri incepea coptul painii, aducerea vitei ce urma a fi sacrificata, procurarea meselor si a scaunelor etc. Sambata se taia vitelul, se incepea pregatirea mancarurilor, se golea casa. Dupa amiaza veneau lautarii si plecau in sat impreuna cu unul din frati, cu plosca pentru a face invitatiile la nunta. Ginerele mergea sa faca invitatie prietenilor "la brad". Obiceiul bradului la nunta trebuie cautat in vechiul cult al padurilor, al bradului vesnic verde, proaspat si tanar, ca tanarul ce pasea in randul barbatilor.

Bradul este copacul vesnic verde, este una din variantele cele mai frecvente ale Pomului vietii. Simbolizeaza viata vesnica, tineretea si vigoarea, mandria, curajul si verticalitatea. La "beteala" se adunau in special prietenele miresei sa o ajute sa pregateasca semnele, sa impacheteze cadourile. Duminica dimineata un alai de tineri pleca cu bradul la mireasa. Bradul era purtat de un frate, var necasatorit, altul ducea plosca, iar femeile chiuiau. Alaiul de la casa miresei pleca la udat, care se facea la fantana de la care mireasa lua de obicei apa. Se scotea o citura de apa, se umplea caldarea si se varsa de trei ori cate o treime din continut. La fantana alaiul era asteptat de prietene ale miresei care isi umplusera dinainte caldarile cu apa (ca sa-i mearga bine). In caldari li se aruncau bani. Intors acasa alaiul era poftit la masa, iar mireasa cu fetele impodobeau bradul. In varf se punea un colac si un mar.

Ginerele era barbierit de unul din cavalerii sai de onoare. Cu totii plecau spre locuinta miresei. In prima caruta se urcau nasul cu ginerele si cu "ratoiul" - un barbat tanar, casatorit de un an, doi, iar in a doua se urca nasa cu mireasa si cavalerul de onoare care trebuia sa spuna oratiile.[12] La mireasa gaseau portile inchise si nuntasii trebuiau sa plateasca vama. Dupa ce totul era gata, zestrea era incarcata, mergeau la biserica unde se oficializa casatoria religioasa. La ginere erau intampinati de socrul si soacra mare carora mireasa le saruta mana. Bradul era prins in cuie intr-un pom in fata casei. Se juca nuneasca, se imparteau daruri, in hora prinzandu-se toti cei apropiati. Dupa "nuneasca" lautarii ramaneau la dispozitia publicului, iar tineretul juca pana se intuneca. Hora se spargea , iar in curte ramaneau doar invitatii. Dupa ce masa se termina urma darul. Desi fiecare invitat aducea si cate un mic plocon, paine, branza, o sticla de bautura se mai dadeau si bani pe care ii strangeau nunul cu lautarul, anuntand cu voce tare cat da fiecare. Masa se termina pe la cinci dimineata. Seara tinerii mergeau cu plocon " pe calea inalta" la socri mici. Marti seara, parintii si rudele miresei veneau " pe calea intoarsa" aducand ei plocon tinerilor soti. Miercuri se restituiau obiectele imprumutate de la vecini si se ducea cortul inapoi, iar de joi se incepea viata obisnuita.

1.4. Inmormantarea

Incaruntirea, caderea dintilor, zbarcirea sunt fenomene care arata omului ca in fiecare zi moare cate putin. Desi mortul este plans, este regretat, cei ramasi sufera, dar se resemneaza[16]. Durata doliului este de sase saptamani. Cand omul se imbolnaveste si cei din jur isi dau seama ca i se apropie sfarsitul incep sa-l pazeasca, iar o femeie mai in varsta il asista permanent "sa nu moara fara lumanare", este chemat preotul satului pentru a spovedi si impartasi.

Dupa ce a survenit moartea biologica femeile dadeau frau liber durerii plangand in hohote. In jurul lui se aduc flori, un prapor de la biserica, un sfesnic ce se aseaza in fata casei , in care se pun lumanarile. La poarta se legau bucati de panza neagra, semnul doliului. Pe o bucata mai mare se scria numele, varsta si datele decedatului fiind prinsa pe un perete al casei. Este adus preotul sa faca slujbele preliminare . Transportul la biserica se facea cu o caruta pe care se intindeau velinte si asternute. Existau in sat trei biserici si doua cimitire. La biserica se imparteau pomneti, lumanari, colaci, iar la cimitir dupa o scurta rugaciune preotul zgaraia pe stalp numele mortului si anul. Familia isi lua ultimul adio, sicriul(tronul) fiind coborat in pamant cu ajutorul unor franghii, preotul stropea groapa cu vin si cu coltul sapei izbea cei patru pereti cu pamant. Mortul se ingroapa cu capul la apus si picioarele la rasarit . Cei care participau la inmormantare se opreau la prima fantana si se spalau pe maini purificandu-se de contactul cu moartea. La grinda casei se punea o ceasca cu apa si o cratita cu mancare. Se spune ca mortul, timp de sase saptamani, vine sa bea si sa manance. Aceste obiceiuri se mai pastreaza si astazi in satul Valcele.

Obiceiuri calendaristice

Obiceiuri de iarna

Repertoriul obiceiurilor de iarna se desfasoara in satul Valcele, in jurul a doua mari sarbatori: Craciunul si Anul Nou, intr-o perioada comprimata la doua saptamani( 24 decembrie-7 ianuarie) si cuprinde o diversitate de productii artistice, cu radacini care se trag, pe teritoriul tarii noastre, din credintele daco-geta si romana, substituite ulterior de srestinism, aceasta substituire neinlaturand caracterul si continutul profan al obiceiurilor. Astfel, peste substratul arhaic s-a suprapus o tematica religioasa, ambele conducand spre o functie augurala a obiceiurilor de iarna, dorindu-se belsugul, prosperitatea si linistea sufleteasca pentru cei din casa, si, nu in ultimul rand, indepartarea spiritelor rele, pentru a avea un viitor favorabil.

Colindul

Datinile sarbatorilor de iarna specifice Craciunului debuteaza cu Colindul. Dictionarul explicativ al limbii romane arata ca: "Colindul este un cantec traditional cantat de cete de copii, de flacai, sau de adulti, cu prilejul sarbatorilor de Craciun."[21] Cei care " umbla" cu colinda se numesc colindatori. Colindul este obiceiul cel mai bogat in productii artistice din repertoriul ciclului de iarna, reprezentand o culme a culturii populare si, in general, a spiritualitatii romanesti.

In satul Valcele se colinda din Ajun pana in dimineata Craciunului in grupuri mari numite cete. Grupul este condus de un conducator care stie bine repertoriul. Colindatorii canta la unison. La inceput se colinda la fereastra ("Sus boieri nu mai dormiti/ Vremea e sa va treziti"),[22] dupa care se intra in casa, unde se interpreteaza un repertoriu de colinde diversificat, in functie de structura familiei (pentru fata de maritat sau flacau de insurat, pentru preot, primar sau invatator, etc.) La final, la initiativa conducatorului are loc urarea domnilor, dupa care se interpreteaza la plecare o colinda de iesire din casa.

2.1.2 Mos Gerila

Mos Gerila a fost urmat de Mos Craciun, care se furisa noaptea in dormitorul copiilor de oameni bogati si le punea daruri la 25 Decembrie. Mosul sarbatorilor de iarna aducea copiilor de la sate cate o hainuta, opincute, caciula. In dimineata zilei de 25 Decembrie, copiii mergeau la bunici dupa " bolindet" , apoi luau vecinii la rand strigand "Buna dimineata la Mos Craciun" si li se dadea cate un colac, mar si nuci. Pomul de iarna era necunoscut valcelenilor. Porcul taiat la Ignat, umplea casa de carne pentru 2 - 3 luni. Nu exista "plugusor", iar sorcova era un buchet de busuioc cu care se atingea umarul si se spunea " la multi ani"

Iordanul

Incadrandu-se in tipul muntenesc ceata de feciori din Valcele se constituie in zilele Bobotezei si Sfantului Ion sub denumirea de iordanitori. Acestia se strang la o gazda, obligatoriu in numar fara sot( asemenea cetelor de calusari), de unde pornesc cu iordanitul pe la casele gospodarilor, oprindu-se cu precadere la fantanile din sat unde stropesc fetele cu apa, acest ritual avand un pronuntat caracter de fecunditate si fertilitate. Apoi flacaii primesc bani cu care vor plati lautarii si vor cumpara bautura, organizand o petrecere la care imita toate fetele iordanite.

La Boboteaza fiecare familie aduce de la biserica cate o sticla cu "iazma - aghiazma", din care in ziua de 7 ianuarie bea fiecare cate o gura, dupa ce se spala, se inchina si saruta crucea, dar pe nemancate si apoi sunt stropite toate lucrurile din gospodarie[24]. De ziua Mucenicilor, 9 martie, se faceau covrigi care erau dati cu miere si impartiti.

2.2.Obiceiuri de primavara si vara

2.2.1 Sarbatoarea Pastelui

Primavara simbolizeaza triumful vietii asupra mortii, triumful vegetatiei sub actiunea binefacatoare a razelor, asupra stagnarii din timpul iernii. Ca si Craciunul, Pastele este precedat de un post de purificare de sase saptamani. In duminica Floriilor se manca peste, cumparat de la targ. In saptamana patimilor, batranii si batranele satului mergeau la biserica incepand de joi seara cand se slujeau cele 12 evanghelii, vineri mergeau la spovedit si sambata la grijit, iar tot vineri se roseau ouale, sambata se cocea painea, se taia mielul, se faceau buretii. Duminica dimineata, familia curat imbracata, incaltata, mergea la biserica unde isi astepta randul sa fie miruita si "sa ia Sf. Pasti." - simbolizat prin bucatica de anafura.[25]

Pastele tinea trei zile. Fiecare aducea mancare si bautura la biserica intinzandu-se masa pe iarba. Dupa - amiaza se faceau hore, la Fantana inalta.

2.2.2 Paparuda

Paparuda este un dans magic pentru invocarea ploii, pentru a asigura fertilitatea pamantului si, implicit, pentru realizarea unor recolte manoase. Obiceiul se practica in perioada secetei, dar are si caractere de a preantampina uscaciunea, executandu-se intr-o zi din perioada mai-iunie.

Paparudele erau fetite de 6-10 ani, invesmantate in zdrente, acoperite cu manunchiuri de boz, incinse in jurul taliei si care, dansand si cantand, sub comanda unei femei mai varstnice, ce le stropea din cand in cand cu apa, invocau cerul sa trimita ploaie. Paparudele umblau prin sat, de la casa la casa, iar gazdele le ofereau bani sau bucate.

Aproape regulat paparudele erau tiganci din triburile de caldarari si spoitori nomazi, ce poposeau in satul Valcele.

Acestea erau in numar de trei plus conducatoarea. Jucau in strada, la porti, unde gospodina aducea o caldare cu apa si o oala cu care le stropea pe paparude. Se canta si o melodie simpla pe versuril: " Paparuda, ruda, iesi afar si uda/ Ploua, Doamne, ploua,/ Doua zile, doua/ Iarba sa incolteasca/ Porumbul sa creasca/ Sa se faca druga mare/ Sa avem demancare.[26]

2.2.3 Caloianul

Caloianul este practicat de copii in perioada de coacere a granelor, pe timp secetos, fiind un ceremonial agrar destinat aducerii ploii si garantarii fertilitatii pamantului.

In cadrul obiceiurilor de seceta ploaia este universal considerata drept simbolul influentelor ceresti ce se exercita asupra pamantului. Ea este, in mod evident, elementul fecundator de pe urma actiunii caruia pamantul devine fertil. De aici, diversele rituri agrare menite a aduce ploaia.

Obiceiul reprezinta o manifestare multilaterala care cuprinde cantec, joc dramatic si actiuni rituale. Astfel o femeie varstnica, inconjurata de o ceata de copii confectioneaza o papusa din lut pe care o pregateste ca pentru inmormantare, respectand, in general, ritualul funebru, toti o bocesc si o ingroapa intr-un loc aproape de garla sau langa crucea de la fantana. Femeia are o lumanare pe care o aprinde cand incepe incantatia de inmormantare, de asemenea aduce si o oala cu jeratic, peste care preseaza cateva boabe de tamaie cu care tamaiaza papusa inaintea ingroparii. Dupa doua-trei zile papusa este dezgropata si, " inecata" in apa, fiind trimisa sa aduca cheile ce inchid portile cerului si tin ploaia, prin aceasta accentuandu-se legatura cu un vechi cult al zeului naturii care moare si invie la anumite intervale de timp.

Invocatia catre tatal soarelui si, mai tarziu, sub influenta bisericii, catre Dumnezeu, se face, in general, pe melodii simple, specifice zonei, cu forma libera, improvizatorica. Astazi, obiceiul are numai functie distractiva, fara a mai avea semnificatia originala.

Calusul

Calusarii reprezinta ceata masculina care insoteste calusul - divinitate cabalina, protectoare a sezonului calduros al anului care se naste si moare simbolic de Rusalii. Jucatorii sunt itotdeauna in numar fara sot, cel mai bun dintre ei fiind vataf sau conducator de joc. Dupa depunerea juramantului in conditii ezoterice, Calusarii devin personaje sacre care prin tot ce fac, doresc sa semene si sa se confunde cu caii, purtand la picioare pinteni si zurgalai, clopotei, bete incrucisate pe piept sub forma de ham, imita, in timpul jocului, mersul in trap, tropaitul, galopul si nechezatul calului, executa figuri aerobice de incalecare a calului de catre calaret si altele. Scenariul ritual cuprinde trei secvente semnificative: nasterea calusului, alegerea steagului, ridicarea steagului, juramantul; jocul calusarilor in zilele de Rusalii; moartea Calusului care poarta denumirea de ingroparea Calusului.

Practicile magice si actele Calusului au finalitati diferite: lupta impotriva ielelor, vindecarea bolilor provocate de acestea, fertilizarea holdelor de grau, cirezile si femeile sterile. Implicatiile acestui obicei le voi trata in capitolele urmatoare[27].

2.2.5. Colacelul

Colacelul este un dans specific locului legat de prima paine a anului. Din prima faina se framanta un colac care era dus la prima fantana rupt si aruncat in fantana sau peste fantana[28].

2.2.6. Barba lui Dumnezeu

Barba lui Dumnezeu reprezinta o impletitura decorativa ce se face din spicele unui manunchi de grau ce se lasa la capul locului ca multumire lui Dumnezeu pentru recolta data sau se pastreaza langa icoana pana la realizarea unei noi impletituri.