Lupta pentru realizarea pe cale constitutionala a reformelor si constituirea "monstruoasei coalitii' (ianuarie 1862 - mai 1864)

Lupta pentru realizarea pe cale constitutionala a reformelor si constituirea "monstruoasei coalitii' (ianuarie 1862 - mai 1864)

1. Desavarsirea Unirii, prin unificarea guvernelor si Adunarilor legislative, marca o noua etapa in domnia lui Cuza. In primul rand, in plan politic, dupa trei ani de la inceputul domniei, se punea capat instabilitatii guvernamentale, succesiunii rapide de guverne intr-o provincie si alta. Domnul spera ca, de acum inainte, guverne unice, stabile, vor putea trece la infaptuirea programului de reforme pe care le astepta societatea romaneasca.

In orice caz, de la aceasta data, pana la lovitura de stat, succesiunea guvernamentala se poate urmari mai usor, in rastimp de doi ani fiind de retinut cateva guverne importante: Barbu Catargiu (ianuarie-iunie 1862); Nicolae Kretzulescu(iunie 1862-octombrie 1863); Mihail Kogalniceanu (octombrie 1863 - mai 1864).

Pe scena politica interna, la aceasta data se confruntau cateva importante grupari si tendinte politice: o grupare a liberalilor radicali munteni, zisa "a rosilor', cu I. C. Bratianu, C. A. Rosetti, Golestii s.a., care isi propunea realizarea unor reforme cu caracter radical (instaurarea unui regim constitutional reprezentativ, asigurarea de drepturi si libertati democratice, reforme economice si sociale); o grupare liberal-moderata, in Muntenia, cu I. Ghica, Chr. Tell, G. Costaforu, V. Boerescu s.a.; o grupare a liberalilor moldoveni, cu M. Kogalniceanu, M. Costache Epureanu, Anastasie Panu s.a. In sfarsit, exista o grupare opusa liberalilor, cea a conservatorilor, zisa "a albilor', reprezentata in Muntenia de Barbu Catargiu, Dimitrie Ghica, C. N. Brailoiu s.a., in Moldova, de principele Gr. M. Sturdza, Lascar Catargiu, P. Mavrogheni s.a. Aceasta grupare se inscria pe linia opozitiei fata de extinderea drepturilor electorale, asa cum erau ele consacrate in textul Conventiei de la Paris, precum si a opozitiei fata de infaptuirea reformei agrare pe calea improprietaririi taranilor cu pamant.

in raport cu aceste grupari si tendinte politice, Domnitorul Cuza, structural, se apropia mai mult de liberali, el fiind adept convins al celor doua mari reforme ale timpului: electorala si agrara. Presiunea externa il impingea, insa, pe linia tendintelor conservatoare, deoarece, la aceasta data. liberalii-radicali aveau o proasta reputatie in cercurile politice conducatoare ale marilor puteri cu interese in sud-estul Europei (Turcia, Rusia, Austria). De aceea, Domnul s-a simtit obligat sa se plaseze, formal, deasupra acestor grupari politice, fara a-si constitui un partid puternic propriu, care sa serveasca drept baza a regimului sau; isi va gasi aliati, temporar, cum vom vedea, in gruparea liberalilor moldoveni, condusa de M. Kogalniceanu, in diferite personalitati apartinand altor formatiuni politice care, individual, i-au inteles spiritul patriotic de care era animat si situatia speciala in care se gasea.

Rezultatul va fi acela ca, la capatul unor straduinte, esuate, de a infaptui marile reforme pe cale constitutionala - deci, prin aprobarea de catre Adunarea legislativa legal constituita - el se va gasi in fata unei

opozitii unite, atat a majoritatii conservatorilor, cat si a majoritatii liberalilor, fiind obligat in cele din urma, sa recurga la o lovitura de stat, pentru a-si duce la capat programul de reforme.

Aducerea la putere, odata cu desavarsirea Unirii, a guvernului conservator condus de Barbu Catargiu, apoi a unor guverne de orientare liberal-moderata, va starni nemultumirea unor oameni politici ca I. C. Bratianu, C. A. Rosetti, Golestii s.a. - in general, fruntasi ai exilului de dupa 1848 -, care isi revendicau, si in numele trecutului lor, dreptul de a conduce tara. Nemultumirea liberalilor-radicali munteni va creste pe masura ce ei intrevedeau perspectiva loviturii de stat a Iui Cuza si a instaurarii unui regim personal; evident, si un detestabil orgoliu ii vor face, din adversitate pentru Cuza, sa puna, la un moment dat, mai presus de toate pastrarea formala a regimului constitutional, decat realizarea marilor reforme de care avea nevoie statul roman pe calea modernizarii.

Guvernul conservator condus de Barbu Catargiu - primul guvern al Romaniei -, adus la putere de Al. I. Cuza din motivele aratate, a starnit nemultumiri nu numai in randurile adversarilor politici, dar si in randurile populatiei, cum o dovedesc framantarile taranesti din primavara anului 1862, din judetele Ilfov si Prahova; la aceasta data, un grup masiv de tarani in frunte cu Mircea Malaeru, fostul deputat al taranilor din jud. Ilfov in Divanul ad-hoc, se indreapta spre Capitala pentru a protesta impotriva boierilor, ajunsi la putere si care, dupa credinta lor, "impiedica pe Voda sa le faca dreptate'. Sub cuvantul de ordine, guvernul a stopat cu severitate manifestarea acestor nemultumiri, cu ajutorul armatei oprind intrarea taranilor in Capitala.

Acest guvern a adoptat, insa, si o serie de masuri de alt gen, decat al ordinei publice, impuse de actul desavarsirii Unirii: desfiintarea Comisiei Centrale de la Focsani (februarie 1862), functionarea ei nemaijustificandu-se in conditiile unificarii Adunarilor legislative; desfiintarea ministerelor moldovene si infiintarea provizorie a unor directorate, pana la o unificare ministeriala deplina; unificarea serviciilor postale; stabilirea definitiva a Capitalei tarii la Bucuresti s.a.

Pe linia orientarii sale potrivnice largirii drepturilor cetatenesti, guvernul adopta o lege a presei (martie 1862) cu caracter restrictiv, care starneste proteste in randurile liberalilor (ziarul "Romanul'); de asemenea, adopta cateva legi cu caracter fiscal de oarecare importanta (legea vanzarii sarii, legea vanzarii veniturilor statului). 50

Pe linia aceleiasi orientari conservatoare, in ciuda cererilor formulate de opozitia liberala, guvernul refuza sa puna in discutie modificarea legii electorale in vederea largirii dreptului de vot; in schimb, el va aduce in dezbatere, in mai 1862, proiectul de lege rurala. Din pacate, acest proiect, intocmit anterior de Comisia Centrala de la Focsani, dadea satisfactie solutiei marii boierimi de "rezolvare' a problemei agrare, se inscria pe linia vederilor primului ministru in aceasta chestiune: el nu stipuleaza improprietarirea taranilor pe loturile in folosinta, ci o serie de masuri de caracter paleativ in raport cu asteptarile taranimii: - vinderea sau inchirierea de loturi taranilor pe mosiile statului sau institutiilor publice; - constituirea unor fonduri comunale ("pamanturi comunale'), asigurand pentru fiecare satean-cap de familie o suprafata minima de pamant de 3 pogoane (pe linia concesiei facuta de proprietarii munteni la 1848, in cadrul Comisiei Proprietatii); - mentinerea vechiului sistem al invoielilor "libere' intre tarani si proprietari.

Or, prin asemenea prevederi, proiectul de lege rurala consacra sub raport juridic dreptul de proprietate deplina a boierilor asupra mosiilor, acestea incorporand in ele si cea mai mare parte a loturilor aflate pana atunci in posesia taranilor clacasi.

Cu prilejul dezbaterilor in Adunarea legislativa, a avut loc confruntarea dintre primul ministru, B. Catargiu, cunoscutul aparator, in plan doctrinar, al conservarii marii proprietati, si M. Kogalniceanu, care opune proiectului guvernamental un contraproiect, cu solutia improprietaririi taranilor pe loturile avute in folosinta, pledand cu caldura pentru o asemenea solutie, pentru emanciparea taranimii, in interesul intregii societati.³'

in ciuda interventiei lui M. Kogalniceanu, a atitudinii adoptata de unii parlamentari liberali - altfel, oscilatorie -, a pozitiei unor cunoscute organe de presa, Adunarea legislativa, constituita dintr-o majoritate reactionara, in ziua de 11 iunie - ziua aniversarii revolutiei de la 1848 -voteaza proiectul de lege pus in discutie. Astfel, marii proprietari, alcatuind majoritatea Adunarii legislative, adoptand proiectul, se grabeau sa solutioneze in interesul lor aceasta problema, cu toate ca momentul

adoptarii era foarte nepotrivit, cu numai 3 zile inainte avand loc asasinarea primului ministru, B. Catargiu.

Legea, insa, nu va fi sanctionata, ea contrazicand pe deplin dorinta Domnitorului, care era ferm convins de necesitatea solutionarii problemei agrare pe calea improprietaririi taranilor, asa dupa cum era ferm^convins de necesitatea unei reforme electorale care sa aduca, in primul rand, o schimbare a structurii Adunarii legislative.

Momentul dezbaterii si adoptarii de catre Adunarea legislativa a acestui proiect de lege - in mai-iunie 1862 - a fost plin de invataminte pentru Domnitorul Al. I. Cuza.

Situatia la care se ajunsese la jumatatea anului 1862, ca parlamentul tarii, Adunarea legislativa, sa adopte un proiect de lege rurala, ca acela propus de guvernul B. Catargiu, in timp ce la conducerea statului se afla unul dintre oamenii de la 1848, era interesanta si pentru unii observatori straini. Un vechi si bun cunoscator al starilor de lucruri din "Principatele Unite', Felix Colson, intr-o noua lucrare a sa despre romani, aparuta la Paris, in 1862, la aceasta data, urmarind evenimentele de la Bucuresti, se mira de ce Domnitorul Cuza nu se hotaraste sa dea o lovitura de stat, pentru infaptuirea reformei agrare, cu un ceas mai devreme, cunoscuta fiind impotrivirea acerba a marilor boieri,^JJ in conformitate cu dispozitiile electorale ale Conventiei de la Paris, acestia avand asigurata majoritatea in Adunarea legislativa si continuand sa detina, astfel, o principala parghie a puterii in stat.

3. Guvernul liberal-moderat condus de Dr. Nicolae Kretzulescu (iunie 1862 - octombrie 1863), intr-un rastimp ceva mai indelungat in raport cu predecesorul, a continuat actiunea de unificare a institutiilor administrative: unificarea ministerelor, unificarea serviciilor sanitare, unificarea administratiei orasului Focsani; infiintarea Directiei Generale a Arhivelor Statului, infiintarea Consiliului Superior al Instructiunii Publice (in locul vechii Eforii). A adoptat, de asemenea, o serie de masuri pe linia inlaturarii abuzurilor din administratie si justitie; s-a implicat in spinoasa chestiune a manastirilor inchinate, sprijinind in acest scop pozitiile Domnului, contribuind la pregatirea reformei secularizarii, care avea sa fie dezbatuta si adoptata de guvernul urmator.

Altfel, seful acestui guvern, N. Kretzulescu, desi era un om cu studii serioase (doctor in medicina la Paris) si bine intentionat, asa cum s-a apreciat, nu era o personalitate puternica, "hotarata sa rezolve marile probleme ce se puneau societatii romanesti' (C. C. Giurescu)³⁴. Cu alte cuvinte, nu s-a implicat in adoptarea unor mari reforme, de genul reformei agrare, si nici nu l-au ajutat imprejurarile, activitatea guvernului sau fiind perturbata de doua serioase complicatii, pe de o parte, constituirea in acest rastimp a "monstruoasei coalitii', asa fiind denumita mai intai de poetul Dimitrie Bolintineanu, adica alianta dintre liberalii-radicali ("rosii') si conservatori ("albii') impotriva Domnitorului AI. I. Cuza; pe de alta, pe plan extern, problema tranzitului de arme rusesti spre Serbia (noiembrie-decembrie 1862).

Semne ale unei opozitii impotriva lui Cuza s-au manifestat de la inceputul domniei sale, in acest spirit actionand in strainatate, la Paris, membrii familiilor fostilor Domni, Gh. Bibescu si B. Stirbei, care racoleaza in jurul lor alte figuri; din 1862, insa, se inmultesc atacurile unor gazete din tara la adresa Domnitorului, in ciuda penalitatilor impuse de legea presei; se inmultesc apelurile de nerespectare a autoritatilor de stat (refuzul de plata a impozitelor!); este reluata tema domnului strain (de grupul condus de principele Gr. M. Sturdza).

Semnificative pe linia constituirii coalitiei erau, cu deosebire, actele de solidaritate impotriva Domnului din sanul Adunarii legislative, cu diferite prilejuri (intre altele, cu prilejul alegerii ca deputat a lui Gh. Bibescu, fostul Domnitor si candidat la domnie), in mod deosebit, alianta dintre cele doua grupari extreme se manifesta cu prilejul dezbaterilor la Mesajul tronului (ianuarie-februarie 1863), cand criticile vizand sterilitatea activitatii guvernului sunt indreptate impotriva Domnitorului³⁵. De la aceasta data, unii oameni politici (insusi N. Kretzulescu) indemnau pe Cuza sa puna capat unei opozitii turbulente pe calea loviturii de stat; in orice caz, dezbaterile din Adunare si actiunile opozitiei scoteau in evidenta alte deficiente de functionare a mecanismului statal, decurgand din prevederile Conventiei de Ia Paris. Aceste

framantari convingeau pe Domnitor, odata in plus, de necesitatea amendarii textului Conventiei si a actiunilor sale energice in aceasta directie.

Cu mult inainte de a pune in practica ideea unei lovituri de stat, Domnitorul actioneaza in vederea convingerii marilor puteri de necesitatea unei noi amendari a textului Conventiei de la Paris, de data aceasta, pe de o parte, in sensul promovarii unui sistem electoral mai larg, menit sa permita constituirea unei Adunari legislative mult mai reprezentativa, pe de alta, in sensul cresterii autoritatii sefului statului. Cu ajutorul lui C. Negri, agentul sau la Constantinopol si prietenul sau apropiat, printr-un memoriu, din iunie 1863³⁶, el informa autoritatile turcesti si pe reprezentantii marilor puteri din capitala otomana asupra acestor schimbari, solicitand acordul lor prealabil; amendat, succesiv, la sugestia diplomatilor si oamenilor politici straini (inclusiv a lui Napoleon al Ill-lea), acest memoriu, in octombrie 1863, lua forma unui proiect de constitutie, pe ale carui principii urma sa fie elaborat actul de amendare a textului Conventiei de la Paris (respectiv, peste o jumatate de an, cunoscutul Statut al lui Cuza).

La randul ei, opozitia isi intensifica actiunile, din vara anului 1863, fiind trimisi in strainatate emisari speciali (Anastasie Panu s.a.).

in octombrie 1863, erau pregatite conditiile pentru infaptuirea loviturii de stat. menita sa duca la modificarea sistemului electoral, iar apoi la infaptuirea reformei agrare, dar Domnitorul nu a trecut la actiune, el lasand inca o sansa opozitiei, pentru realizarea acestor reforme pe cale constitutionala. Cu o asemenea buna-credinta, in octombrie 1863, dupa demisia lui N. Kretzulescu, el a adus la putere guvernul condus de Mihail Kogalniceanu (convins, desigur, si de loialitatea acestuia, in cazul in care lovitura de stat ramanea ultima alternativa).

4. Guvernul condus de M. Kogalniceanu va administra tara in doua etape: pana la lovitura de stat (octombrie 1863 - mai 1864) iar apoi, intr-o a doua, dupa lovitura de stat (mai 1864 - ianuarie 1865). Numit, cum am vazut, in momentul tensionarii raporturilor dintre Domn si opozitie, a fost unul dintre cele mai bogate in realizari; referindu-ne, inclusiv, la prima etapa de guvernare, in rastimp de numai cateva luni,

pana in mai 1864, au fost dezbatute si adoptate cateva dintre cele mai importante legi, numai unele dintre ele fiind sanctionate de Domn.

intre ministri, in acest guvern, se aflau personalitati binecunoscute, din afara Adunarii: dr. L. Steege, la Finante; D. Bolintineanu, la Culte si Instructiune Publica; Al. P. Ilarian, la Justitie s.a.

La inceput, au fost restabilite raporturile cu Adunarea legislativa, mult incordate, cum am observat, sub guvernul N. Kretzulescu. Si la indemnul lui Cuza, orice noua incordare a raporturilor cu Adunarea trebuia depasita, macar pana la dezbaterea si votarea uneia dintre cele mai importante legi care, prin natura ei, afecta si relatiile externe ale Statului, anume secularizarea averilor manastiresti. Aceasta a fost dezbatuta si adoptata, intr-o deplina solidaritate a Adunarii, in ziua de 13/25 decembrie 1863. Solidaritatea s-a putut realiza la aceasta data, mai intai, deoarece marii proprietari, constituind majoritatea Adunarii, nu se simteau lezati in interesele lor de secularizarea averilor manastiresti (inchinate si neinchinate); pe de alta parte, ei au inteles in acest moment semnificatia de natura externa a reformei. Cu un ceas mai devreme, votarea punea pe ierarhii din Rasarit in fata faptului implinit, ca si pe marile puteri - Rusia, in primul rand - care ii sprijineau. Cum se stie, votarea avea loc cu cateva zile inainte ca un arbitraj international - care nu ne putea fi favorabil - sa decida in aceasta chestiune.

in art. l al legii se preciza: "Toate averile manastiresti din Romania, sunt si raman ale Statului'. Deci, secularizarea avea ca obiect atat averile manastirilor inchinate, cat si neinchinate, in acest fel autoritatile romane voind sa preintampine acuzatia de masura discriminatorie si xenofoba (inevitabila daca secularizarea ar fi privit numai averile manastirilor inchinate). Se stipula, in legatura cu primul articol, inscrierea tuturor veniturilor manastirilor in bugetul statului. Celelalte dispozitii ale legii vizau, in mod special, implicatiile secularizarii bunurilor manastirilor inchinate si anume: despagubirea catre Locurile Sfinte, stabilita initial de statul roman la suma de 82 milioane lei, din care urma a se scadea suma datoriilor manastirilor inchinate catre statul roman, evaluata la suma de 31 milioane lei (ulterior, pentru a se potoli furia ierarhiilor rasaritene, stimulata de atitudinea Turciei, Rusiei si Angliei, autoritatile romane vor majora de cateva ori cifra despagubirii); angajamentul statului roman de a adauga la suma despagubirii o suma de 10 milioane lei pentru construirea unui spital si a unei scoli la

Constantinopol; obligatia calugarilor greci de a preda guvernului roman valorile artistice si documentele manastiresti.³⁷

Daca pe plan extern reforma a starnit mari complicatii, datorita reclamatiilor inaltilor ierarhi ortodocsi din Rasarit, pentru dezvoltarea economica a statului roman modern, reforma avea o mare insemnatate, prin ea fiind stopata scurgerea peste hotare a veniturilor manastirilor inchinate; totodata, statul roman lua asupra sa controlul deplin asupra averilor mitropoliilor, episcopiilor si manastirilor neinchinate, pe aceasta cale, evident, sub raport economic, dand o serioasa lovitura si Bisericii Ortodoxe Romane, in compensatie, puterea laica urmand sa-si asume importante obligatii directe fata de aceasta.

O data cu secularizarea, reintra in patrimoniul statului roman o suprafata de peste 1/4 (25,26%) din suprafata tarii, din care aproape 1/2 apartinuse manastirilor inchinate (cf. C. C. Giurescu).

intr-o atmosfera de impacare, de colaborare intre Adunare si puterea executiva, guvernul M. Kogalniceanu a adus in dezbatere, in primele luni ale anului 1864, alte cateva importante proiecte de legi, altele decat cele de natura sa afecteze interesele marii proprietati, care au fost votate de Adunare, si anume: Legea pentru infiintarea unui Consiliu de Stat (ianuarie 1864), institutie care avea sa functioneze dupa lovitura de stat; Legea pentru infiintarea Curtii de Conturi, ca organ superior de control al gestiunii financiare; Legea contabilitatii generale a statului, prin care se reglementa modalitatea de intocmire a bugetului statului.

Deosebit de importante au fost cele doua legi de organizare a administratiei locale, Legea comunala si Legea pentru infiintarea consiliilor judetene, promulgate in martie 1864. Prima stabileste ca unitate teritoriala de baza comuna, toate localitatile cu peste 500 locuitori, orase si sate, fiind organizate in comune, cu personalitate juridica; totodata, pe baza modelului oferit de legislatia franceza, se prevad organele de conducere ale acestora, consilii comunale, ca organe alese deliberative, si primari, ca agenti ai puterii executive, institutii care urmau sa fie consacrate de timp in istoria romanilor, pana in zilele noastre. La randul ei, a doua lege, stabileste institutiile de conducere la nivelul administratiei judetene: consilii judetene alese, ca organe deliberative.

legile

precum si prefecti, numiti direct de guvern; ca organ executiv permanent al consiliului judetean functioneaza Comitetul permanent al Consiliului, cu membri alesi din randul acestora, avand ca presedinte pe prefect, caruia i se confera atributii deosebit de importante.

De asemenea, in acest rastimp au fost dezbatute si votate de Adunarea legislativa o serie de proiecte de legi care, insa, au ramas nesanctionate de Domn pana la lovitura de stat, si anume: proiectul de lege pentru organizarea armatei; proiectul de lege pentru organizarea judecatoreasca; proiectul de cod penal si procedura penala; proiectul de lege pentru instructiunea publica; in sfarsit, proiectul de lege referitor la cumulul de functiuni in institutiile publice. Motivele nesanctionarii de catre Domn vizau fie modificarile aduse in dezbateri textelor initiale ale proiectelor, fie dorinta Domnului de a nu lasa meritele adoptarii unor legi importante pe seama unei Adunari pe care stia ca, foarte probabil, o va desfiinta (in primul rand, este cazul Legii instructiunii publice).

in acest fel, intr-un interval scurt de timp, din decembrie 1863 pana in aprilie 1864, in rastimpul acestui guvern, s-au adoptat, din categoria celor mai importante, mai multe legi decat in intreaga perioada a domniei lui Cuza pana la aceasta data. Se dovedea ca prin colaborarea intre puterea executiva si cea legislativa se puteau adopta reformele necesare consolidarii tanarului stat roman, dar intelegerea nu a fost de durata, ea luand sfarsit odata cu aducerea in dezbaterile Adunarii de catre M. Kogalniceanu a proiectului de lege rurala.