POLONIA - Primii trei ani de comunism

Moscova decide pentru Varsovia

Dupa prabusirea statului, in urma impartirii teritoriale dintre Germania si U.R.S.S., in septembrie 1939, si refugierea structurilor politice (presedintele, guvernul si parte din Parlament) si militare (comandamentul suprem si numeroase mari unitati) in Romania, Franta si, din mai -iunie 1940, in Marea Britanie (la Londra), in teritoriul ocupat se poate discuta despre existenta unui adevarat stat clandestin, coordonat de puterea din exil. Acest stat avea o serie de structuri administrative, politice si militare proprii, publica ziare si carti, tinea spectacole de teatru si muzica, deschidea scoli si universitati (papa Ioan Paul al II-lea a urmat o astfel de facultate teologica, la Cracovia, cu profesorii Universitatii Jagellone). Toate acestea in cea mai desavarsita discretie, si chiar conspirativitate, deoarece simpla intonare in public a unei piese de Chopin, de pilda, se putea solda cu o executie sumara.

In general, partidele politice care alcatuiau guvernul in exil de la Londra trecusera prin profunde transformari. Astfel, Democratia Crestina fuzionase cu Partidul Muncii (de orientare social-democrata); Partidul Taranesc - desi suferise momente de criza dupa arestarea liderului Wincenty Witos - a reusit sa-si revina dupa consfatuirea (clandestina) de la Lublin, din februarie 1940, cand s-a hotarat continuarea activitatii sub criptonimul Roch, condus de Maciej Rataj. La fel, Partidul Socialist (necomunist) a decis excluderea din partid a liderilor stangisti, care simpatizasera cu sovieticii, luandu-se hotararea respectarii ferme a deciziilor guvernului din exil si ale Consiliului National (Parlamentul din exil).Extrema stanga, depasind criza de dupa dizolvarea Partidului Comunist Polon, din ordinul lui Stalin, si lichidarea fizica a liderilor sai (in 1938), s-a reorganizat in 1941 (iulie) in Federatia de Lupta Eliberatoare, condusa de Marian Spychalski, ulterior general, ministrul apararii nationale a Republicii Populare Polone. La 5 ianuarie 1942, aripa moscovita din Federatie si fosti membri ai Partidului Comunist hotarasc crearea Partidului Muncitoresc Polon, sub conducerea a doi polonezi, de origine evreiasca: Marceli Nowotko si Pawel Funder.

Drept raspuns dat sustinerii de catre Aliatii occidentali a guvernului in exil de la Londra, dar si pentru a dispune de o viitoare pepiniera de oameni politici pentru Polonia, Stalin a decis infiintarea la Moscova a unei organizatii procomuniste, intitulate Uniunea Patriotilor Poloni, condusa de Wanda Wasilewska, fiica lui Leon Wasilewski, un apropiat colaborator al maresalului Jozef Pilsudski in anii 20. Concomitent, in vara lui 1943, Kremlinul a hotarat si infiintarea unor garzi paramilitare comuniste ñ botezate Armia Ludowa (Armata Populara) - opuse Armiei Krajowa (Armata de interior), forta militara direct subordonata guvernului legitim refugiat la Londra (si care numara peste 350 000 soldati la acea vreme).Cum se prezentau, la inceputul anului 1944, cele doua tabere in disputa si ce programe ofereau?

1)Armata de interior (A.K.) si guvernul din exil considerau ca Germania va fi oricum invinsa; de aceea, sustinea o 'lupta limitata' impotriva germanilor si o 'economisire de puteri', deoarece, in viziunea lor, principalii dusmani ai Poloniei erau comunismul si armata rosie. La randul lor, comunistii erau convinsi ca U.R.S.S. va invinge si ca situatia unei parti din Europa va fi decisa la Moscova; de altfel, garzile comuniste ale Armatei Populare (A.L.) au fost inarmate de la Moscova, pregatite la Moscova si au luptat sub comanda sovietica.

2) Guvernul din exil cerea aplicarea prevederilor Tratatului de pace sovieto-polon de la Riga, din martie 1921, in ceea ce priveste frontierele rasaritene, solicitand, totodata, compensatii teritoriale in dauna Germaniei. Comunistii sprijineau stabilirea frontierei de est pe baze etnice (de fapt, linia trasata de Ribbentrop-Molotov, prin Tratatul de frontiera din 28 septembrie 1939), iar in vest doreau stabilirea demarcatiei pe linia Oder-Neisse.
3) Cele doua tabere propuneau programe socio-politice absolut diferite. 'Londonezii' sustineau reinstaurarea unei republici parlamentare, cu un guvern avand prerogative sporite, o structura economica reformata, dar bazata pe principiul proprietatii private in agricultura si industrie. Comunistii, dimpotriva, propuneau un plan de masuri similar celui aplicat in republicile U.R.S.S.

Churchill trece de partea Kremlinului

Problema poloneza va cunoaste schimbari remarcabile in vara anului 1944, datorita a doua momente care au marcat decisiv mersul evenimentelor: constituirea, din ordinul lui Stalin, a Comitetului Polonez de Eliberare Nationala - P.K.W.N. - la 22 iulie 1944, la Lublin, oras eliberat de armata rosie, si izbucnirea, la 1 august 1944 - si apoi infrangerea - insurectiei varsoviene antigermane, desfasurate sub ordinele comandantilor A.K. (Magazin istoric, nr. 11/1996).
Intr-un mesaj din 23 iulie 1944, adresat lui Churchill, Stalin explica ratiunea infiintarii P.K.W.N. prin faptul ca acest organism 'intentioneaza sa se ocupe de crearea unei administratii pe teritoriul polon', deoarece armata rosie nu gasise in Polonia alte forte care sa poata face acest lucru. 'Asa-zisele organizatii clandestine - scria Stalin - conduse de guvernul polon de la Londra, s-au dovedit a fi cu totul efemere, lipsite de orice influenta'.

Substituindu-se autoritatii legale, puterii legitime a guvernului din exil, reprezentantii nou-constituitului Comitet au semnat la Moscova, la 27 iulie 1944, o intelegere cu delegatii oficiali ai U.R.S.S., prin care, in numele poporului polon, se recunostea linia Curzon (actuala granita rasariteana a republicii) ca frontiera si era acceptata impartirea regiunii germane Prusia Orientala, Konigsbergul (din 1946 sub denumirea Kaliningrad), intrand in teritoriul sovietic. In schimb, Moscova promitea ca va recunoaste apartenenta Danzigului (Gdansk) la Polonia si ca frontiera dintre Polonia si Germania va fi mutata la vest de Swinem nde (Swinoujscie), pe Oder, lasand orasul Stettin (Szczecin) Poloniei.

In consens cu sovieticii, gruparea comunista de la Lublin a trecut la masuri extreme: la 21 august 1944, P.K.W.N. anunta dizolvarea tuturor organizatiilor clandestine (deci si a armatei guvernului din emigratie, A.K.), trupele armatei rosii primind ordinul de a preveni orice miscare a detasamentelor A.K. dinspre provincie spre Varsovia. La randul sau, Edward Osobka-Morawski, liderul guvernului comunist de la Lublin, il denunta pe seful A.K., generalul Tadeusz Bor Komorowski - ulterior eroul Varsoviei - drept un 'criminal', sugerand ca membrii guvernului de la Londra 'pot fi socotiti vinovati de punerea la cale a acestei revolte criminale' (insurectia varsoviana antigermana din 1 august-2 octombrie 1944 - n.F.A.).
Infrangerea insurgentilor si capitularea A.K., precum si intelegerea Stalin-Churchill privind sferele de influenta in Europa centrala si sud-estica au schimbat, din nou si radical, datele problemei. Moscova obliga pe aliatii occidentali sa accepte intrarea Poloniei in spatiul sau de interes strategic. Premierul britanic a trecut de partea Kremlinului, silind exilul polon sa accepte dictatul sovietic: 'Nu pot sa cred ca se poate gasi o solutie buna fara ca Rusia sa primeasca securitatea la care este indreptatita si trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a o asigura la frontierele ei de vest'.
La 13 octombrie 1944, la Moscova, liderilor U.R.S.S. si Marii Britanii li s-a adaugat si delegatia polona de la Londra. De la bun inceput, premierul Mikolajczyk a respins toate intelegerile sovieto-britanice. La strigatul exasperat al lui Churchill - 'Sunteti absolut nebuni!' -, Mikolajczyk a acceptat, in cele din urma, sa se discute despre linia Curzon ca linie de demarcatie si nu ca frontiera politica.

Delegatia polona punea, insa, si conditii pentru acest accept: Lwowul si zacamintele de petrol din Galitia sa revina Poloniei, compensatii teritoriale in vest, trupele straine sa paraseasca tara dupa incheierea ostilitatilor, garantii britanice pentru 'independenta si suveranitatea Poloniei in noile ei frontiere'. La toate aceste cereri, Stalin a aratat ca Lwowul este teritoriul Ucrainei si ca doreste incheierea acestui litigiu. Ca element de presiune, la Moscova fusesera adusi si liderii comunisti de la Lublin, Edward Osobka-Morawski si Boleslaw Bierut. Acestia doi, sfidand eforturile disperate ale delegatiei oficiale polone, declarau cu nonsalanta: 'Suntem aici pentru a spune, in numele Poloniei, ca Lwow a fost atribuit Rusiei. Aceasta este vointa poporului polon'.
Cum in sedinta guvernului din exil s-a respins categoric acceptarea liniei Curzon si nici ajutorul sperat din partea S.U.A. nu sosea, premierul Stanislaw Mikolajczyk si-a prezentat demisia la 24 noiembrie 1944, lasand locul lui Tomasz Arciszewski, lider al Partidului Socialist (necomunist). Atitudinea rezervata a S.U.A. (care facuse apel la politica sa traditionala de a nu garanta nici un fel de frontiere), intelegerea cu Churchill, victoriile pe fronturile din Europa rasariteana si asigurarea unei influente sovietice in majoritatea acestor tari (ocupate de armata rosie), demisia lui Mikolajczyk si pierderea de capital politic a guvernului in exil sub un conducator lipsit de veleitati politice cerute de moment (Tomasz Arciszewski), l-au determinat pe Stalin sa mizeze fara obstructii pe cartea polona, recunoscand P.K.W.N. drept unic guvern polon, la 31 decembrie 1944.

Din 21 posturi, 14 pentru comunisti

La Ialta (februarie 1945), negocierile asupra Poloniei au avut drept obiect problemele de frontiera si formarea unui guvern nou, in care sa fie cooptati si oameni politici din exil (inclusiv primul ministru de la Londra, St. Mikolajczyk. Marea Britanie, prin Winston Churchill, a aratat ca 'are intentia sa recunoasca linia Curzon, asa cum este ea interpretata de guvernul sovietic', iar presedintele F.D. Roosevelt declara transant ca 'pentru el nu este atat de importanta cutare sau cutare frontiera a Poloniei'.
Punctul de vedere sovietic, de acceptare a transbordarii granitelor spre vest, a fost acceptat fara discutii indelungate. Problema noului guvern, care sa reuneasca fortele politice sprijinite de sovietici si de occidentali, a fost pusa insa in termeni diferiti. Churchill, interesat de 'problema suveranitatii, libertatii si independentei Poloniei', a acceptat propunerea presedintelui S.U.A. de creare a unui guvern provizoriu, de unitate nationala, deoarece autoritatile de la Lublin pareau ca 'reprezinta doar o mica parte a poporului', iar guvernul de la Londra (din exil) se dovedise ineficient.
Cei doi lideri occidentali sustineau cu tarie, insa, pe St. Mikolajczyk, primul ministru in exil. Stalin, la randul sau, a inceput prin a arata ca pentru U.R.S.S. problema polona era una de 'securitate' si a relatat discutiile pe care le avusese cu liderii comunisti poloni, care respingeau o colaborare cu exilul politic (si in special cu Mikolajczyk); U.R.S.S., se arata in continuare, nu s-ar fi opus cooptarii a doi reprezentanti din exilul londonez in guvernul comunist, noua formula urmand sa pregateasca alegerile legislative. In final, ideea unui guvern de uniune nationala, dominat de comunisti si in care sa fie prezenti si membri ai exilului, a fost acceptata de cei trei lideri.
Guvernul din exil a ripostat vehement la aceste hotarari: la 27 februarie 1945, la Londra a avut loc o grandioasa demonstratie a exilului polon impotriva deciziilor din Crimeea. Organul de presa al Partidului Taranesc, Jutro Polski, din 25 martie 1945, aducea grave acuze lui Churchill pentru 'tradarea cauzei polone'.
In schimb, guvernul comunist, instalat la Varsovia intre timp, a acceptat imediat si fara rezerve documentul. Eludand, insa, spiritul Ialtei in ceea ce priveste legitimitatea structurilor politice polone si profitand si de starea de lucruri destul de confuza determinata de schimbarile precipitate de la Casa Alba (la 12 aprilie 1945 presedintele Roosevelt incetase din viata), sovieticii au trecut la masuri pentru a pune Aliatii in fata faptului implinit.
La 21 aprilie 1945, la Moscova, Molotov si Osobka-Morawski, seful guvernului comunist, au semnat un tratat bilateral prin care partile isi fagaduiau o 'amicitie solida si permanenta, atat in timpul razboiului, cat si in perioada de dupa razboi' (art. 2) si ajutor armat in cazul unei agresiuni din partea unei terte puteri (art. 4). Intr-un mesaj catre Churchill, Stalin folosea pentru prima data un ton brutal si voit nediplomatic: 'U.R.S.S. are dreptul sa faca totul pentru ca in Polonia sa existe un guvern prietenos fata de ea si nu poate accepta ca in Polonia sa existe un guvern ostil'.
Dupa negocieri care au durat intr-adevar destul de mult timp, dar in care principala opozitie la deciziile lui Stalin a venit din partea cercurilor polone din exil, si nu din partea Londrei sau Washingtonului, la 28 iunie 1945 se constituia Guvernul polon de uniune nationala, condus de Edward Osobka-Morawski. 14 din cele 21 de posturi erau detinute de comunisti (portofoliile cele mai importante, de altfel): Wladyslaw Gomulka - vicepremier, maresalul Michal Rola-Zymierski la aparare, Wincenty Rzymowski la externe, Stanislaw Radkiewicz (ofiter N.K.V.D.) la securitate, Stefan Jedrychowski (comunist din Wilno) la comert. Tabara londoneza ocupa ministere absolut simbolice: Stanislaw Mikolajczyk era vicepremier si ministru al agriculturii, iar Jan Stanczyk - ministru al muncii si asistentei sociale.
Programul de guvernare se dorea ambitios si vizionar, dar era, concomitent, unul demagogic, pentru ca aceasta echipa fusese instalata de sovietici si, in mod normal, directiile sale de actiune nu puteau depasi sfera intereselor Moscovei. Se vorbea, printre altele, despre 'restabilirea' frontierelor occidentale pe linia Oder-Neisse, despre repatrieri, alegeri legislative, reconstructie, despre 'strangerea legaturilor cu popoarele slave', amintindu-se si faptul ca raporturile dintre Polonia si Cehoslovacia 'trebuie sa fie deosebit de prietenesti si de profunde' (o idee, de altfel, deosebit de draga lui Stalin).
Cu girul comunitatii internationale (recunoasteri oficiale din partea U.R.S.S., S.U.A., Marii Britanii, Frantei si Chinei), guvernul de la Varsovia a fost invitat oficial la Conferinta de la Potsdam, din iulie-august 1945. Aici, marile puteri au decis ca fostul guvern polon de la Londra a incetat de a mai exista (desi polonezii nu hatarasera nimic in acest sens). La vest, frontierele mergeau pe linia Oder-Neisse, recunoscandu-se apartenenta Gdanskului la statul polon. In acest spirit, la 16 august 1945, la Moscova, Molotov si Osobka-Morawski semnau Tratatul de frontiera dintre U.R.S.S. si Polonia. O noua Polonie aparuse pe harta lumii.