ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALA A TARII ROMANESTI SI A MOLDOVEI

ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALA A TARII ROMANESTI SI A MOLDOVEI

Paralel cu organizarea politica si cea administrativ-teritoriala dobandeste forme pe deplin conturate, ceea ce cronologic se inregistreaza la finele veacului al XIV-lea si la debutul celui urmator. Mai apoi se vor jnregistra tendinte de perfectionare a organizarii administrativ-teritoriale. La nivelul celor doua tari romane din exteriorul arcului carpatic au existat unele mari subdiviziuni administrative. Astfel, in Tara Romaneasca era tinutul din dreapta Oltului, ce beneficia de o anume autonomie si se afla sub conducerea unui dregator intitulat ban. De asemenea, in Moldova, teritoriul era impartit in Tara de Sus si Tara de Jos, cea din urma fiind administrata de un mare vornic, ce detinea prima pozitie in ierarhia dregatorilor Moldovei. Conform opiniei unor specialisti aceste mari subdiviziuni nu erau veritabile unitati administrative, ci mai mult reminiscente ale organizarii politice din perioada anterioara formarii statelor feudale Tara Romaneasca si Moldova, ceea ce credem si noi.

Judete si tinuturi

Cele mai vechi subdiviziuni teritoriale sunt judetele (in Tara Romaneasca) si tinuturile (in Moldova), obarasia lor fiind formatiunile existente inaintea constituirii statelor feudale, cum ar fi judele ori confederatiile de obsti. Initial, in lipsa unei puteri centrale autoritare, ele au avut o larga posibilitate de exprirnare, promovand interesele locale, dar pe masura consolidarii statului feudal, vor fi tot mai mult subordonate puterii centrale. Numele de judet provine de la judicium (instanta de judecata) si in fruntea judetelor se gaseau dregatori prin termenii judeti, bani ori vornici de judet iar conducatorii tinutului erau numiti judeti, sudeti, parcalabi sau starosti. Acesti conducatori de judete si tinuturi aveau atributii administrative, judecatoresti fiscale ,si militare, ei find ajutati in activitatea desfasurata de diversi slujitori locali. De prin veacul al XVI-lea conducerea unitatilor administrative a fost dublata prin suprapunerea unui aparat compus din slujitori domnesti dar in timp se va realiza - ca expresie a intaririi puterii centrale - o contopire a celor doua categorii de dregatori. De remarcat ca judetele au primit, .in genere, numele apelor de-a lungul carora au fost constituite, spre deosebire de tinuturi a caror denumire este in legatura cu numele orasului ori a cetatii de resedinta.

Orase

Anumite a rurale amplasate favorabil din punct de vedere geografic si economic, ori pe teritoriul carora au fost ridicate cetati sau cele care au ajuns resedinte ale unor organiza biserice s-au dezvoltat mai rapid si drept urmare au devenit, in secolul al XIV-lea, orase sau targ uri. Ele se bucurau de o autonomie mai larga ori mai restransa functie de anumite conditionari.

Orasele erau unitati administrative compuse din meseria negustori si tarani ce beneficiau de organizare proprie, ele fiind anterioare statelor feudale. Inflorirea lor s-a produs doar dupa intemeierea statelor feudale

Tara Romaneasca si Moldova fiind corelata cu dezvoltarea meseriilor si intensificarea comertului. Documentele medievale pomenesc existenta unor asemenea centre mestesugaresti si comerciale, printre care Suceava, Baia, Chilia, Cetatea Alba, Curtea de Arge Campulung si Giurgiu. Teritoriul orasului includea trei zone: vatra orasului - ce cuprinde cladirile, hotarul cu terenurile cultivate de oraseni si, in fine, ocolul orasului format dintr-un oarecare numar de sate. Orasele aveau in frunte un aparat administrativ in componenta caruia intrau doua categorii de dregatori: 1. organele alese de oraseni 2. dregatorii domnesti. Din prima categorie faceau parte, in Tara Romaneasca, un judet si 12 pargari, iar in Moldova un soltuz si tot 12 pargari. Exista si o adunare populara, ce se intrunea cel putin o data pe an, pentru alegerea conducerii orasului si solutionarea unor probleme importante; de asemenea, uneori era convocat un sfat al batranilor, cu o componenta destul de larga. Intre dregatorii domne, deci din a doua categorie, ii enumeram pe vornic, staroste si vames. Organele alese de oraseni aveau sarcina de a administra patrimoniul orasului de supraveghere si confirmare a tranzactiilor comerciale, de percepere a veniturilor pentru domenii dar si pentru oras, de a judeca anumite procese, intretinerea armatei proprii si sa posede o pecete. In cadrul unor orase mai dezvoltate, ele puteau chiar bate moneda. Referitor la dregatorii dom ne acestia aveau atributii judecatoresti fiscale, vamale si poliitenesti.

Sate

Din timpuri stravechi poporul roman a trait in obsti satesti lucrand in comun o parte a pamantului, cealalta fiind impartita in loturi familiale cultivate de membrii familiei. Desigur, obstea satesca a beneficiat de dreptul de autoconducere economica, politica, juridica si administrativa, dar odata cu aparitia primelor formatiuni politice si mai ales dupa formarea statelor romanesti de sine-statatoare, obstile satesti au fost tot mai putemic integrate in sistemul conducerii centralizate si o parte din vechile lor atributii au fost preluate de stat. In anumite regiuni ale tarii, mai ales in cele marginale, taranimea si-a salvat o buna vreme obstile stapanind si lucrand pamantul in devalmasie, fenomenul regresand in masura evolutiei societatii feudale. In feudalismul dezvoltat intalnim doua categorii mari de sate, ce corespund, in fapt, categoriilor principale ale taranimii: 1. sate libere mestesugaresti sau razesti , care si-au pastrat autonomia avand chiar organe proprii de conducere, dar acestea erau in fapt subordonate administrativ, fiscal si militar judetelor si tinutunilor; 2. sate aservite de domni, boieri si manastiri, a caror situatie generala era, desigur, inferioara satelor libere.

Taranimea libera isi alegea singura dregatorii satesti - juzii, cnezii, adica pe cei care diriguiau viata administrativa, economica si sociala a comunitatii, impreuna cu acel sfat al oamenilor buni si batrani, realitate consemnata documentar pentru veacurile XIV-XV si prezenta in unele zone inca timp de cateva secole. In baza vechiului obicei autohnom al autoconducerii, satele libere au continuat sa-si exercite controlul stapanirii si instrainarii pamanturilor in cadrul comunitatii satesti, sa judece anumite cauze penale si civile, sa poarte raspunderea in domeniul fiscal.