ORIGINILE CONFLICTULUI DINTRE PALESTINA SI ISRAEL.ISTORIA REGIUNII

Conflictul dintre Israel si Palestina

1.ORIGINILE CONFLICTULUI DINTRE PALESTINA SI ISRAEL.ISTORIA REGIUNII

Intre anii 3000 si 1100 i.Hr.. civilizatia canaaniana ocupa ceea ce astazi este Israel, malul vestic al Mediteranei, Liban si o parte din Siria si Iordania. Cei ce au ramas pe dealurile din Ierusalim dupa ce romanii i-au eliminat pe evrei (in secolul al 2-lea) erau fermieri si cultivatori de vita de vie, pagani si convertiti la crestinism, descendenti ai arabilor, persanilor, saritenilor, grecilor si vechilor triburi canaaniene

Reactia araba la anuntul crearii statului Israel

Armatele statelor arabe au intrat in razboi imediat ce Israelul a fost intemeiat in mai 1948. Lupta a continuat aproape in totalitate pe teritoriul rezervat Palestinei. Aproape 700 de mii de palestinieni au migrat sau au fost izgoniti in urma conflictului inceput in 1948.

Exista vreo justificare pentru exproprierea acestui pamant?

Faptul ca arabilor a inceput sa le fie frica din cauza unei evidente temeri a repetarii masacrelor sioniste din 1948, nu a fost un motiv de renuntare la propriile case, pamanturi si mijloace de trai. Civilii surprinsi intr-o arie cu actiuni militare, adesea intrau in panica. Dar ei au fost mereu gata sa se intoarca la casele lor dupa ce pericolul trecea.

Care a fost destinul palestinienilor ce au devenit acum refugiati?

Iarna anului 1949, prima iarna a exilului pentru mai mult de 750 de mii de palestinieni a fost rece si grea. Familiile s-au strans in pesteri, in colibe abandonate sau in corturile din taberele de refugiati. Multi dintre flamanzi erau la doar cateva mile departare de gradinile de zarzavaturi proprii si livezi, in Palestina ocupata-noul stat al Israelului. La sfarsitul anului 1949.

Imparatiile evreiesti au reprezentat doat o perioada a Palestinei vechi

Daca consideram perioada scursa de la cucerirea Canaanului in 1000 i.Hr. de catre David pana la nimicirea lui Iuda in 586 i.Hr, ajungem la 414 ani de dominatie evreiasca.

Cat timp a fost Palestina un stat arab?

Palestina a devenit o tara predominant araba si islamica, pe la sfarsitul secolului 17. Aproape imediat, a devenit cunoscuta intregii lumi islamice, atat pentru fertilitatea si frumusetea sa cat si pentru semnificatia sau importanta religioasa. In 1516, Palestina a devenit o provincie a Imperiului Otoman dar acest lucru nu a facut sa fie mai putin fertila, araba sau islamica. 60% din populatie era ocupata in agricultura. Intreaga populatie era divizata intre oamenii ce locuiau la oras si relativul mic grup nomad. Toti acesti oameni credeau ca apartin unui teritoriu numit Palestina, in ciuda sentimentelor lor ca erau membri ai unei largi natiuni arabe.

Scopul Fondului National al Evreilor era de a recupera pamantul Palestinei ca o inalienabila posesiune a poporului evreu. In diferite locatii din nordul Palestinei, fermierii arabi au refuzat sa se mute si autoritatile turcesti, la cererea Fondului i-au evacuat. De asemenea, evreii indigeni din Palestina au reactionat negativ la sionism. Ei nu realizau nevoia pentru un stat evreu in Palestina si nu au vrut sa imbunatateasca relatiile cu arabii.

2.Problemele palestiniene din 1967 si dupa 1967

Daca pana in 1967 problema palestiniana era privita, in general, ca o problema a refugiatilor, dupa aceasta data ea a capatat dimensiuni noi, tot mai evidente, transformandu-se in conflictul arabo-israelian, care a dus la cel de al doilea razboi in Orientul Apropiat.

Cateva momente anterioare anului 1967 sunt semnificative pentru intelegerea mai pe larg a problemei palestiniano-israeliene. In septembrie 1965 la Cairo a avut loc o intalnire a primilor ministri ai Ligii Arabe. Comunicatul final reafirma decizia de a priva Israelul la apele raului Iordan prin abaterea apelor din zona cursului superior al acestuia, spre raul Hasbani din Liban si Banias din Siria. S-a adoptat, de asemenea, hotararea cu privire la actiuni comune impotriva oricarei tari care va stabili relatii diplomatice cu Israelul sau va contribui la consolidarea eforturilor militare ale acestuia. In acelasi timp, premierul de atunci al Israelului, Levi Eshkol, a declarat ca privarea Israelului de accesul la apele Iordanului conduce la riposta de razboi. Au intervenit unele confuzii si neintelegeri chiar intre tarile arabe. Parlamentul libanez aproba planurile Ligii Arabe de constructie a unor statii de pompare in vederea schimbarii cursului apelor Iordanului. Concomitent, ministrul apararii al Israelului face o declaratie potrivit careia Libanul se expune unor actiuni de represalii din partea Israelului. In septembrie, acelasi an, la Casablanca se intruneste, din nou, conferinta la nivel inalt a tarilor Ligii Arabe, la care regele Hussein al Iordaniei arata ca nu este potrivit ca trupe din alte tari ale Ligii Arabe sa vina in Iordania spre a proteja instalatiile hidrotehnice pentru schimbarea cursului Iordanului.

In mai 1965, Israelul stabileste relatii diplomatice cu marea putere europeana Republica Federala a Germaniei. De fapt, cu prilejul stabilirii relatiilor diplomatice intre Israel si Germania, s-a realizat si un acord privind recompensarea financiara de catre Germania a Israelului pentru incetarea livrarilor de armament de catre aceasta (referirea se facea direct la relatiile germano-egiptene). De asemenea, Israelul si-a asigurat si sprijinul american, afirmand ca aplicarea Cartii O.N.U. cere instaurarea unei paci durabile in Orientul Apropiat, pace care ar trebui sa cuprinda urmatoarele doua principii:

1. retragerea fortelor armate israeliene de pe teritoriile ocupate in timpul recentului conflict
2. incetarea tuturor apelurilor la beligeranta, respectarea si recunoasterea suveranitatii, a integritatii teritoriale si independentei politice a fiecarui stat din regiune si dreptul lor de a trai in pace, in interiorul unor frontiere sigure si recunoscute, la adapost de amenintari sau de forta.

Totusi, desi Rezolutia Consiliului de Securitate al O.N.U. nu recunostea obtinerea de teritorii prin razboi, Israelul, dimpotriva, in loc sa-si retraga fortele armate din teritoriile ocupate continua actiunile de acaparare a noi zone.

Ca urmare, cauza palestiniana pentru cucerirea independentei si crearea unui stat propriu a capatat o importanta tot mai mare pana in zilele noastre. In anul 1964 Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.) a tinut primul congres national palestinian arab in partea iordaniana a Ierusalimului si adopta conventia nationala din 1948 in care se cerea fiecarui palestinian sa lupte pentru drepturile sacre ale fiecarui popor - autodeterminare, independenta nationala, suveranitate, dreptul de restituire a proprietatii si dreptul de a recurge la lupta armata. Palestinienii vor reusi sa obtina recunoasterea cauzei lor mai tarziu, prin Rezolutia 3070 din 30 noiembrie 1973 adoptata de Adunarea generala a O.N.U.

Dupa cativa ani de incordare in relatiile dintre statele arabe si Israel, la 1 iunie 1967 a izbucnit razboiul, considerat al treilea conflict armat arabo-israelian. Incepand cu incidente sangeroase la granita siriano-israeliana si continuand cu atacarea Egiptului de catre Israel, ocuparea Ierusalimului, a Cisiordaniei si a platoului Golan de catre Israel, razboiul din 1967 a determinat O.N.U. sa intervina pentru a opri conflictele armate, hotarare adoptata numai de Siria, Iordania si Egipt. Pozitia Israelului a fost total diferita, propunandu-se acceptarea de catre tarile arabe a unor negocieri directe si separate.

Tara cea mai lovita de razboiul din 1967 a fost Iordania, care cuprindea un numar mare de palestinieni. Aceasta tara va cere Israelului retragerea din toate teritoriile ocupate, inclusiv din Ierusalim. Un nou plan, planul Rogers (denumit dupa un fost secretar de stat american), cu privire la obtinerea pacii, este acceptat, de aceasta data, si de Israel, alaturi de Iordania, Egipt, dar nu si de Siria. Reprezentantul O.N.U. Gunnar Jarring, a trimis ambelor parti (Israelului si Egiptului) un memorandum, cerandu-le ca "Israelul sa-si retraga fortele din teritoriul ocupat al Egiptului pana la frontiera veche cu Palestina, sub mandatul britanic, iar Egiptul sa incheie un tratat de pace cu Israelul". Si aceasta tentativa a esuat. In luna octombrie a anului 1973 se desfasoara lupte crancene care provoaca grele pagube popoarelor din zona. Dupa acest ultim conflict militar, evenimentele ulterioare au confirmat ca aplanarea treptata a crizei se poate realiza rational numai pe calea unor negocieri. In decembrie 1973 s-a hotarat incetarea focului si inceperea discutiilor intre partile implicate. Israelul si S.U.A., insa, au refuzat sa discute cu Organizatia de Eliberare a Palestinei, tocmai pentru ca era organizatia reprezentativa a palestinienilor din toata lumea si pentru ca facea serioase si justificate revendicari Israelului.

Evenimentele din 1967 - respectiv al treilea razboi arabo-izraelian - au devenit practic o noua etapa in problemele Orientului Asiatic. Sa amintim ca in timpul razboiului din 1967, Israelul a ocupat partea din teritoriul arab al Palestinei in care se gasea si Ierusalimul. Concomitent a ocupat peninsula Sinai. Acest razboi a dat nastere la un foarte mare exod palestinian, peste o jumatate de milion de oameni fiind alungati din locurile lor de bastina. Problema a devenit atat de grava incat Organizatia Natiunilor Unite, Consiliul de Securitate al O.N.U. a cerut oprirea razboiului. Iata cum prezenta situatia presa din Romania, razboiul din 1967:

P    Intre 5-21 mai 1967 a avut loc o accentuare a tensiunii in Orientul Apropiat. Dupa o serie de incidente la granita israeliano-siriana, Israelul a trtmis Consiliulu de Securitate al O.N.U. o nota in care acuza "infiltrari teroriste", si daca Siria nu-si schimba politica, Israelul se va vedea indreptatit sa actioneze. Reprezentantii militari ai celorlalte tari arabe alerteaza trupele lor armate si maseaza militari in peninsula Sinai. Siria anunta ca armata este pregatita sa infrunte situatia creata. Irakul anunta alertarea armatelor, iar Kuweitul punerea fortelor sale armate la dispozitia Comandamentului Ligii Arabe. [.]

In legatura cu razboiul din 1967 mai mentionam alte cateva fapte. Incepand cu 5 iunie 1967 (de fapt linia a fost stabilita inca din august 1963), in contextul declansarii pe scara larga a ostilitatilor in Orientul Mijlociu, a fost folosita pentru prima data operational linia directa de telecomunicatii de urgenta Casa Alba-Kremlin, partile angajandu-se sa nu intervina in mod direct in cadrul ostilitatilor. La 22 noiembrie 2967, Consiliul de Securitate a adoptat Rezolutia nr. 242 din care retinem urmatoarele: exprimand nelinistea care continua sa provoace situatia grava din Orientul Mijlociu, subliniind respingerea obtinerii de teritorii prin razboi si necesitatea de a actiona pentru o pace trainica si justa care sa permita fiecarui stat sa traiasca in securitate, si-au luat angajamentul sa actioneze, in conformitate cu articolul 2 al Cartii Natiunilor Unite. Consiliul de Securitate afirma ca aplicarea principiilor Cartii cere instaurarea Israelului fara nici un fel de aprobare sau discutie cu celelalte tari, ci de la sine putere, anunta in 1946 ca toate firmele straine care intretin relatii economice cu tarile arabe, vor trebui sa obtina autorizatii speciale din partea Ministerului de Resort izraelian pentru a exporta in Israel, mentionand ca este vorba de o contramasura la boicotul impus de tarile arabe.

In lunile aprilie-mai apare un nou plan (de data aceasta apare propus de Tunisia prin presedintele ei Bourghiba) de reglementare pe termen lung a disputelor arabo-israeliene, pentru ca "arabii si israelienii sa convietuiasca pe bazele respectului national". In plan se scrie despre organizarea de negocieri directe asupra Palestinei pe baza planului Natiunilor Unite din 1947, privind impartirea acesteia - cedarea de catre Israel a unei treimi din teritoriu in favoarea natiunii palestiniene (era vorba de teritoriul pe care apoi Israelul l-a dobandit inainte de permiterea reintoarcerii palestinienilor care s-au refugiat din teritoriile ocupate de Israel). In plan se preconiza ca negocierile sa fie purtate de palestinienii insisi, singurii chemati sa decida asupra propriei lor soarte. Planul a fost respins de celelalte tari arabe - probabil din cauza amestecului diplomatic subtil al unor mari puteri - cea mai mare opozitie venind din partea Egiptului. Ahmed Shukairy, pe atunci presedintele Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, a respins de asemenea planul propus de Tunisia, declarand ca "problema palestiniana are o singura solutie - reabilitarea Palestinei arabe fara impartire, internationalizare sau recolonizare", termeni lansati atunci de marile puteri ale lumii. Mai mult chiar, Liga Araba a adoptat o hotarare in care se arata ca trebuie respinse orice propuneri sau cereri de recunoastere a Israelului, sau de conciliere, ori coexistenta cu acesta.

In 1974, dupa sfarsitul razboiului izbucnit in 1967, Israelul, in politica sa fata de problema palestiniana, nu va mai pune accentul pe incheierea unui tratat de pace si negocieri directe, declarand ca se multumeste cu o declaratie de exbeligeranta, in shimbul unor intelegeri. Israelul practic se opunea reintoarcerii la granitele din 1967. Teza izraeliana sustinea ca pe teritoriul vechii Palestine, de cele doua parti ale Iordanului, nu exista loc decat pentru doua state - Israel si un stat iordano-palestinian. Dupa 1974, chiar in cadrul conducerii statului Israel, se contura ideea recunoasterii existentei unui popor palestinian, care isi manifesta entitatea in cadrul statului Iordania, deoarece intre Mediterana si desert nu pot exista decat cele doua state: Iordania si Israel. In schimb, desi se recunostea necesitatea unei solutii pentru problema palestiniana, Israelul nu dorea sa discute aceasta problema cu O.E.P. Chiar si in ziua de astazi, Israelul refuza sa poarte discutii cu O.E.P-ul, pe aceasta tema.

Surprinzator, S.U.A. investeste in Israel sume uluitoare, incepand cu anul 1948. Toate ajutoarele pentru Israel care absorb, de departe, cea mai mare parte din bugetul american pentru ajutoare, sunt sub forma de alocatii nelimitate, cu datorii total eliminate. Nici un alt stat nu este rasplatit sistematic pentru incalcarea drepturilor omului, printr-un astfel de ajutor. Nici o tara din istorie, nici un cetatean american dezavantajat nu a primit atat de mult ajutor, cum a primit fiecare barbat, femeie sau copil israelian.

2.Procesul de pace

Negocierile dintre Israel si Palestina au continuat si dupa 1990. Dupa ajungerea la acorduri cu privire cu O.E.P. cu privire la transferul Fasiei Gaza si a orasului Jericho catre Autoritatea Nationala Palestiniana (A.N.P.), Israel executa retragerea trupelor sale din aceste zone in 1994. A.N.P.-ul, condus de Arafat si alcatuit din membrii O.E.P. pana la eventualele alegeri si-a asumat controlul problemelor civile in Fasia Gaza si Jericho si a intemeiat o politie palestiniana, pentru a mentine securitatea interna. Israelul a pastrat controlul asupra localitatilor evreiesti din Fasia Gaza la fel ca si asupra securitatii granitelor regiunii. Un alt acord din septembrie 1995 se referea la retragerile israeliene din orasele Palestiniene ramase ocupate si orase de pe malul occidental, si stabilea data alegerilor pentru presedintele A.N.P.-ului. Totusi, confruntarile nu se incheie aici. Mai au loc atacuri teroriste, sinucigase atat din partea israelienilor cat si a palestinienilor.

2.O solutie propusa

Asa cum am prezentat mai sus, conflictul in cauza isi are originile inca din antichitate. Tensiunile intre cele doua parti s-au acutizat o data cu izbucnirea si desfasurarea razboaielor. Palestinienii isi cer drepturile incalcate de peste 40 ani de catre Israelul, ajutat de S.U.A. Cel mai mult se pune accent pe problema intemeierii unui stat palestinian independent si suveran, in situatia in care Israelul refuza sa renunte la teritoriile ocupate prin razboi, in ciuda tuturor rezolutiilor Consiliului de Securitate al O.N.U.

O solutie eficienta care a fost propusa de O.E.P. este crearea unei "mini-Palestine", un stat palestinian pe malul occidental al Iordanului, cuprinzand Cisiordania si Gaza. Aceasta "mini-Palestina" consider ca ar fi viabila din punct de vedere economic. Dupa unele studii intreprinse de specialisti, s-a ajuns la concluzia ca viabilitatea unui stat depinde nu atat de suprafata lui, cat de forta de munca, de capitalurile si de tehnologia de pe pietele disponibile. Fara indoiala ca viitorul stat s-ar putea baza pe inertii masive de capitaluri provenind din tarile arabe producatoare de petrol, iar lucrarile de infrastructura, de dezvoltare agricola si industriala ar costa de aproape zece ori mai putin decat cheltuielile facute de tarile arabe si Israel in timpul celor opt zile de razboi din 1974. Concentrand in acest nou stat majoritatea palestinienilor, nu ar mai ramane in strainatate decat mai putin de un milion de palestinieni, care ar putea fi primiti, ca minoritate etnica, in Israel.

Bibliografie:

prof. univ. dr. Ilie Puia - Palestina - istorie si present

*** Microsoft Encarta Encyclopedia

*** www.wars.com