Periodizarea Renasterii italiene

Periodizarea Renasterii italiene

Pe fondul prezentei vestigiilor antichitatii romane, al rolului hotarator al reprezentantilor luminati ai burgheziei in ascensiune si al noului spirit umanist si liberal promovat de papalitate incepand cu Bonifaciu al VIII-lea, are loc la Florenta, la sfarsitul secolului al XIII-lea, cristalizarea zorilor timpurii ale Renasterii italiene. Noul spirit al Renasterii cuprinde ulterior orasele Italiei iradiind pana in secolul al XVI-lea in intreg continentul european in proportii diferite. La Florenta apar primele manifestari de liberalizare si toleranta in sfera creatilor artistice cu deschidere spre valorile antichitatii si de pretuire a individualitatilor creatoare. Mediul Republicii florentine asigura stimularea creatiei artistice, libera cugetare emancipata de cenzura spirituala a autoritatii bisericii si convergenta cu tendinta de afirmare a libertatilor civile, a democratizarii si independentei statale.

In spatiul italian, Renasterea cuprinde cronologic trei perioade: Trecento (sec. XIII); Qoattrocentro (sec. XIV) si Cinquecento (sec. XV), denumite de istoricul francez Fred Brence ca varste poetice ale spiritului renascentist: primavara, vara si toamna, evident fara sa fie delimitate rigid.

Il Trecento (secolul XIII).

Reconstruita de Carol cel Mare, Florenta devine in secolul al XIII-lea locul unde arta nu este numai o problema tehnica, ci una de alchimie spirituala, in care forma se uneste cu continutul, transformand arta intr-un mijloc de cunoastere, dupa cum aprecia cu subtilitate F. Brence. Inceputul Renasterii italiene era legat de creatia lui Dante, Giotto si Bonifaciu al VIII-lea, care vor influenta timp de trei secole viata spirituala a Italiei. Marii creatori italieni s-au inspirat din doua izvoare reprezentate de umanismul medieval si umanismul bizantin, sintetizate in secolul al XIII-lea in opera lui Toma d'Aquino.

In spatiul italian de cultura, toscanii au gasit in prelungirea vechilor traditii etrusce, forme originale de creatie asemanatoare egiptenilor, grecilor sau bizantinilor, transformate la Florenta secolului al XIII-lea in moduri de viata, iradiate mai tarziu in toata Europa. Florenta devine creierul si inima intregii manifestari artistice, a activitatii intelectuale si a vietii spirituale.

Din perspectiva istorica a Renasterii italiene, majoritatea istoricilor considera pe Dante Alighieri (1265-1321) pionierul noului spirit, prin poemul sau alegoric Divina Comedie unde evoca nu numai aspectele vietii personale, ci intreaga situatie a Italiei privita sub aspect politic, moral, filosofic si religios. Dante structureaza poemul in trei spatii ale lumii de dincolo: Infernul, Purgatoriul si Paradisul, fiind insotit de umbra poetului latin Virgiliu. Infernul dominat de figura sinistra a lui Lucifer prezinta diverse categorii de condamnati pentru pacatele savarsite, cu trimitere la personalitati din viata corupta a Florentei din timpul sau. Purgatoriu descrie suferintele la care sunt supusi pacatosii pentru pacatele lor principale: invidie, lene, risipa, lacomie, trufie, etc. Pe culmea cea mai inalta a Purgatoriului, Dante situeaza Paradisul pamantesc insotit aici de frumoasa Beatrice unde strabate cele noua ceruri (planete populate de spirite active, intelepte si indragostite). Aceasta viziune alegorica, idee de larga circulatie in epoca, Dante i-a dat numele de Comedie, pe care Boccaccio si urmasii sai o vor numi Divina, mai ales tinand seama de suferintele suportate de poetul exilat din Florenta. Imaginara calatorie a lui Dante este datata in 1300, cand Bonifaciu al VIII-lea triumfa in calitatea paplitatii de forta politica asupra celei temporale, care a adus atatea suferinte oamenilor. Bonifaciu al VIII-lea aparea ca precursor al Renasterii sau razboaielor celor doua spade. In lupta dintre papa si imparati, cetatile italiene alesesera intre: guelfe (negre) si ghebeline (albe), toate urmareau independenta, iar capii ostilor ajunsi la conducere instaurau tirania dupa modelul regilor autoritari.

La Florenta, guelfi (albi) triumfa, Dante fiind ales in consiliul municipalitatii, insa va lua peste putin timp drumul exilului pana la moarte, in urma unor tradari si violente.

Dante si-a afirmat personalitatea creatoare in plin ev mediu, anticipand in Divina Comedie atitudini intelectuale specifice umanismului Renasterii. El pretuieste ratiunea umana si admira valorile antichitatii greco-romane, manifestandu-si independenta fata de doctrina Bisericii crestine, indraznind sa plaseze in Paradis pe Platon alaturi de Christos.

Creatia poetica a lui Dante deschidea un orizont de modernitate Renasterii italiene prin caracterul sau national de exprimare redand valentele estetice ale limbii italiene in evolutia culturii peninsulare. Semnificativa ramane aprecierea lui Et. Gilson despre mesajul ideatic al Divinei Comedii in epoca medievala, in timp ce "Catedralele de piatra sunt franceze, dar catedralele de idei sunt italiene".

Continuator al spiritului renascentist deschis de Dante literaturii Francesco Petrarca (1304-1375) este considerat primul romantic datorita artei si puritatii limbii sale, depasind limitele Toscanei devine un poet universal dat fiind vastitatea culturii lui. Petrarca scrie Canzonierul in cuprinsul caruia integreaza Sonatele, Rimele si Triumfurile. Petrarca aduce un sentiment nou in poezie prin integrarea iubirii in cadrul naturii, iar forma sonetului realizata de poet reprezinta dimensiunile clasice ale liricii individualiste in literatura universala. De asemenea, Petrarca vorbeste de imperativele noii epoci (nova), delimitand antichitatea anterioara crestinismului de perioada decaderii Imperiului Roman, vazand in Renastere acel virtus romana cantat de poet.

Un rol important in prima faza a Renasterii La Florenta l-a avut Giovanni Boccaccio (1313-1375) comparat pentru epoca sa un Voltaire al Italiei. A scris Decameronul, unde infatiseaza in spirit satiric moravurile contemporane poetului, fiind creatorul nuvelei ca gen literar prin care satirizeaza imoralitatea unor clerici si calugari. T. Vianu considera Decameronul o oglinda a societatii italiene din timpul lui Boccaccio, evidentiind ideea valoroasa a tolerantei religioase. Opera lui reda noua atitudine a oamenilor Renasterii eliberati de constrangerile morale, ascetice, de ipocrizia si formele dezumanizante specifice mentalitatilor medievale, influentand creatia artistica a Europei. Boccaccio a fost fiul unui mare om de afaceri din banca Bardi, cu filiale puternice la Paris si la Siena, rivala culturala a Florentei.

In domeniul artelor plastice Giotto (1266-1337) elevul lui Cimabue si Cavallini, deschide picturii fereastra luminoasa a Renasterii. Frescele sale de la Assisi il fac pe Giotto sa fie solicitat in majoritatea centrelor urbane ale Italiei. Giotto reuseste sa asigure picturii florentine cele doua trasaturi caracteristice ale plasticii renascentiste legate de perspectiva si miscare. La sfarsitul secolului al XIII-lea, odata cu creatia lui Giotto maniera picturii bizantine inceteaza si incepe o noua pictura. Desi tematica picturii sale ramane tot religioasa, Giotto devine parintele picturii Renasterii occidentale. La Catedrala din Assisi, Giotto introduce scene din viata Sf. Francisc incadrat in mediul natural, fiind inconjurat de plante si animale. Tehnica picturala realizata de Giotto este invatata ulterior de fratii Giovanni si Andrea Pisano.

Quattrocento (secolul XIV).

Aceasta perioada din viata artistica a Florentei nu poate fi imaginata in afara rolului de mecenat jucat de renumita familie de Medici, care repeta pilda lui Pericle la Atena printre florentini. Membrii familiei Medici, de la Cosimo de Medici la Lorenzo Magnificul, surprind sentimentul valorii umane, incadrand categoria artistilor intr-o ierarhie spirituala superioara, in pofida pacatelor omenesti. Se stie ca pentru Cosimo (Batranul) Medici conditia sociala nu juca nici un rol, astfel el acorda lui Donatello si Marsilio Ficino cate o vila superba. Inteligenta politica a Medicilor isi afla sorgintea in increderea in om, in forta creatoare a individualismului.

Lorenzo Magnificul a fost pentru familia Medici omul politic cel mai dotat, ambitios, inzestrat cu o vasta cultura umanista, a scris poezii inspirate din seva populara in care face elogiu bucuriei de a trai din plin placerile vietii pamantesti.

In literatura Renasterii italiene nu poate fi omis Ludovico Ariosto (1474-1533) care perfectioneaza sub aspectul valorii artistice genul poemei cavaleresti. In raport cu spiritul de aventura ca ideal cavaleresc, Ariosto introduce in poemele sale ironia, componenta ce exprima atitudinea critica a poetului eliberat de prejudecatile evului mediu.

Reforma lui Luther a generat reactia vechilor structuri feudale, mai ales ale Contrareformei sustinuta de Ordinul iezuitilor, de intarire a Inchizitiei, ceea ce determina criza miscarii umaniste in cadrul Renasterii italiene. In aceasta perioada s-a impus poetul Torquato Tasso (1544-1595) la curtea din Ferrara, unde a scris poezii de o elevata expresie, inlocuind cavalerii aventurieri cu nobile caractere care sa nu contravina idealului sau de libertate si independenta.

Pictura Renasterii in aceasta perioada este legata, in primul rand, de lectia pe care Masaccio a lasat-o Florentei in calitate de vizionar al naturalismului, viitor curent de afirmare al artei. Masaccio este primul pictor care integreaza individul in mediul adecvat realitatii terestre, dand artei sale forta expresivitatii. Un loc deosebit la inceputul Quattrocento-ului revine si asa-zisilor pictori savanti: Paulo Uccello (cel care vedea in perspectiva cel mai frumos lucru din pictura); Piero della Francesca (intuieste spatiul volumetric si lumina in pictura); Andrea del Castagno (miscarea); Dominico Veneziano (abordeaza pictura in ulei); Luca Signorelli (realizeaza triumful nudului), s.a.

Pentru Florenta apogeul picturii renascentiste din acest secol miraculos al creatiei artistice este legat de activitatea din cadrul Atelierului lui Andrea del Verrocchio, unde alaturi de fratii, surorile si nepotii sai invata si Leonardo da Vinci si Lorenzo di Conti. Verrochio realizeaza mormantul lui Piero si Giovanni de Medici - un sarcofag din porfir si marmura verde, sculpteaza frunze de acant de o frumusete rara, neinspirandu-se din aceste domenii ale antichitatii. In tabloul sau "Botezul lui Christos", ucenicul lui, Leonardo da Vinci picteaza porumbelul care ilustreaza genialitatea viitorului olimpian al artei.

Leonardo da Vinci - Olimpianul (1452-1519) deschide galeria pictorilor poeti ai Renasterii italiene, pentru care "Pictura este o arta si o stiinta". A primit o educatie aleasa de la tatal sau si de la bunici, realizandu-se ulterior ca una din cele mai prolifice personalitatii creatoare ale Renasterii in diverse domenii ale artei si creatiei. Leonardo da Vinci ne-a lasat mostenire o opera vasta in calitate de pictor, sculptor, arhitect, inginer, poet si filosof.

In domeniul picturii, tablourile lui reprezentative sunt: "Fecioara din grota cu stanci", "Inchinarea magilor" (1480); "Cina cea de taina" (1498), "Batalia de la Aghiari", "Sfanta Ana", s.a. De asemenea, statuia ecvestra a lui Francesco Sforza de la Milano a impresionat contemporanii lui, in prezent pastrandu-se doar schita marelui artist.

De la Leonardo ne-au ramas numeroase tratate de anatomia omului si cailor, proiecte de canale si fortificatii, modele ingenioase de avion, helicopter, arme de foc etc. A lucrat fortificatiile de aparare la comanda lui Cezar Borgia, Ludovic Maurul, iar batran la 64 ani, bolnav si cu bratul drept paralizat, accepta oferta regelui Francisc I al Frantei, unde face diverse planuri de castele, canale de desecari, etc. In tehnica picturala, Leonardo deschide drumul nou al clarobscurului, preluat si dezvoltat mai tarziu de pictorii flamanzi.

Tot la Florenta s-a afirmat Botticelli (1444-1551) care realizeaza legile perspectivei si proportiei lasandu-se mostenire frumoasele tablouri: "Primavara" si "Nasterea Venerei" de la Uffizi; Filippino Lippi (1457-1504) un virtuos al culorii si Lorenzo Magnificul (1449-1492) personalitate proeminenta a Florentei, cu o vasta cultura, el insusi poet si inspirator al pictorilor. Fiul sau, Giovanni de Medici, viitorul papa Leon al X-lea, de numele caruia se leaga edificarea Catedralei Sf. Petru din Roma.

In randul marilor arhitecti din Florenta mentionam pe Lorenzo Ghiberti, Filippo Brunelleschi si Donatello, L.B.Alberti, etc.

Cinquento (secolul XV).

La inceputul secolului al XV-lea centrul de greutate al Renasterii italiene se muta la Roma devenita o colonie artistica a Florentei. Multi istorici caracterizeaza aceasta perioada artistica drept "Papalitatea Renasterii", unde se remarca Leonardo da Vinci, Bramante, Michelangelo, Rafael, Andrea del Santo, s.a.

Renasterea romana este reprezentata si in Scaunul Pontifical tot de florentini (Nicolae al V-lea, Pius al II-lea, Leon al X-lea si Clement al VII-lea si doi genovezi: Sixt al IV-lea si nepotul sau Iuliu al II-lea). Cardinalul Borgia, nepotul lui Calixt al III-lea, s-a urcat pe tronul pontifical dupa Inocentiu al VIII-lea. Cu toate pacatele din viata personala, el a fost unul dintre cei mai mari regi ai Romei si unul din cei mai crestini sefi ai crestinatatii occidentale.

Michelangelo Bonarotti - Titanul (1475-1564) a fost in intrecere cu Olimpianul Leonardo da Vinci, lasa posteritatii o opera reprezentativa pentru Renasterea italiana in domeniul sculpturii, picturii si arhitecturii. Michelangelo realizeaza la Roma capodoperele sculpturii renascentiste: "Pieta" de la Sf. Petru; "David", "Moise", "Sclavul inlantuit" iar ca pictura "Judecata de apoi", minunatele Fresce din Capela Sixtina, care au devenit un simbol al Contrareformei.

La Florenta, Michelangelo realizeaza intre 1517-1534 ansamblul arhitectural-sculptural reprezentand "Mormintele Medicilor", care simbolizeaza Ziua si Noaptea, Aurora si Amurgul, Madona Medici, Ganditorul si Razboinicul. Prin aceasta capodopera el face trecerea de la Renastere la noua directie in arta ce prefigureaza stilul baroc.

In domeniul arhitecturii, Michelangelo continua dupa moartea lui Bramante opera cupolei Catedralei Sf. Petru, preluand modelul crucii grecesti.

Rafael (1483-1520) prin geniul sau reprezinta varsta de aur a creatiei ca pictor, sculptor, poet si arhitect, fiind cunoscut prin diversele ipostaze de reprezentare a Madonei cu pruncul.

Opera sa cuprinde: "Madona Sixtina", "Madona de Prato", "Madona cu sticlete", "Madona albastra", etc. "Logodna Fecioarei" considerata o minune de compozitie picturala. De asemenea, Rafael picteaza "Schimbarea la fata" care a influentat pe Goethe si Nietzsche si "Scoala din Atena". La comanda papei Iuliu al II-lea ii picteaza in 3 ani apartamentul de la Vatican, unde portretul papei exprima atata gratie, maretie si intelegere uluindu-l pe beneficiarul creatiei picturale.

Alaturi de Florenta si Roma, Venetia reprezinta al treilea centru de afirmare al Renasterii italiene la sfarsitul secolului al XV-lea si in prima jumatate a secolului al XVI-lea. Venetia este unul din sanctuarele artei bizantine, alaturi de Ravenna si Palermo, unde legaturile cu spatiul civilizatiei Bizantului au fost permanente de-a lungul epocii medievale. Dovada cea mai evidenta a influentei bizantine o reprezinta arhitectura basilicii San Marco din orasul lagunelor, in forma octogonala inconjurata de coloane, cu frumoase capiteluri bizantine, in prezent capitelurile de mozaicuri sunt pierdute. Basilica San Marco a copiat basilica bizantina Sfintii Apostoli din Constantinopol, model adaptat mai tarziu de Bramante si la catedrala Sf. Petru din Roma.

Reprezentantii de seama ai Renasterii italiene din Venetia au fost: Giovanni Bellini, Giogione, Tintoretto, Titian, s.a.

Titian (1477-1576), pictorul printilor si monarhilor Europei, abordeaza o maniera larga in pictura. Dintre portrete mentionam tabloul lui Carol Quintul calare, aflat la muzeul Prado din Madrid. De asemenea, seducatoarea "Venera din Urbino" (capul sprijinit pe perna, sanii minunati, bratul indoit, mana care tine florile, cascada de par rosu ce acopera sideful carnii) sunt argumente suficiente prin care marele pictor venetian a iubit femeia, pictand-o sub infatisarea ei cea mai ademenitoare, carnala si plina de voluptatea senzualitatii.

Tintoretto, considerat un pictor integral si vizionar, dorea sa deseneze ca Michelangelo si sa picteze ca Titian. Alaturi de Bellini si Giorgione este recunoscut ca cel mai mare pictor al Venetiei.

Arta Renasterii s-a afirmat in mediul urban un caracter laic, iar in sfera arhitecturii civile a devenit preponderenta in raport cu cea religioasa. Arhitectura Renasterii a infrumusetat orasele Europei Occidentale prin numeroase palate (ex. palatul Dogilor din Venetia), vile pentru burghezia in ascensiune, diverse edificii publice, piete, etc. De asemenea, arhitectura catedralelor in epoca Renasterii este dominata de realizarea cupolei (De pilda, cupola proiectata de Brunelleschi la Domul din Florenta sau cupola Catedralei Sf. Petru din Roma proiectata initial de Bramante si realizata de Michelangelo). Renasterea italiana redescopera frumusetea si armonia sculpturii greco-romane pe care o prea ca ideal de realizare. Perspectiva si miscarea - trasaturi caracteristice ale picturii renascentiste - asigura redarea interioritatii trairii psihologice a personajelor pictate constituindu-se in inovatia specifica Renasterii, pe baza careia artistii au exprimat starile sufletesti ale omului: bucurie, manie, durere, teama si alte aspecte ale afectivitatii.

Renasterea dezvolta pictura, atat in forma tehnica a picturii murale (pe tencuiala umeda se combinau culorile realizand fresca), cat si in forma picturii in ulei pe panza, ceea ce a asigurat circulatia si posibilitatea vanzarii tablourilor pe piata. Combinatia culorilor in pictura pe panza era o inventie a artistilor olandezi pe care au asimilat-o si pictorii Renasterii italiene.