SFERELE DE INFLUENTA

SFERELE DE INFLUENTA

Sfera de influenta este definita ca fiind o zona geografica in care o putere din zona sau din afara zonei, de regula o mare putere, bazandu-se, in primul rand, pe superioritatea fortelor sale armate si pe amenintarea de a le utiliza, si-a impus dreptul de a interveni in politica interna si externa a statelor din zona.

Termenul, desi utilizat de multa vreme, a dobandit circulatie publica in legatura cu impartirea Africii intre puterile coloniale europene spre sfarsitul secolului al XIX- lea - impartirea cascavalului , cum sugestiv a numit acest proces cancelarul german Bismarck. De altfel, cauza celor mai multe conflicte din istoria omenirii, inclusiv a celor doua mari razboaie mondiale ce au marcat secolul al XX- lea, a constituit-o politica de impartire si reimpartire a sferelor de influenta.

La fel ca la putere, mare putere, si in acest caz gasim foarte putine definitii in literatura de specialitate, cele mai multe intalnindu-se in prima jumatate a secolului al XX- lea, indeosebi in enciclopedii. De pilda, in faimoasa enciclopedie Britannica (editia din 1910) se precizeaza: Termenul sfera de influenta implica un acord intre doua state, prin care fiecare parte se angajeaza sa se abtina de a interveni sau de a exercita vreo influenta in anumite teritorii asupra carora s-a convenit intre partile contractante ca sunt rezervate pentru operatiunile celeilalte parti.

Cam in aceeasi vreme, o alta enciclopedie renumita, cea germana Des Grosse Brockhaus (editia din 1930) introduce termenul de sfera de putere (Machtsphre) prin care se intelege 'raza de actiune a puterii unui stat in masura in care se extinde dincolo de granitele sale in scopul influentei politice (zona de influenta) sau ca un prolog al ocupatiei (zona de interes). Asadar distinctia pe care o fac specialistii intre sfere de influenta (interese politice) si sfere de interes (interese economice)[1].

In plin proces de derulare a ostilitatilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial, secretarul de stat Cordell Hull face o declaratie socanta in cadrul sesiunii comune a celor doua camere ale Congresului S.U.A. (18 noiembrie 1943): 'Pe masura ce prevederile Declaratiei celor patru natiuni sunt puse in practica, nu va mai fi nevoie de sfere de influenta (subl. noastra), de aliante, de echilibru de putere ori de alte aranjamente speciale, prin care, in trecutul nefericit, natiunile se straduiau sa-si salvgardeze securitatea si sa-si promoveze interesele.' Hull prezenta, de fapt, un raport asupra primei conferinte tripartite a ministrilor de externe ai principalelor puteri ale coalitiei antihitleriste (Moscova, octombrie 1943), facandu-se 'ecoul unui sentiment general al opiniei publice care, pe baza unei experiente indelungate, asocia sferele de influenta si echilibrul de putere cu inegalitatea in drepturi intre state, cu dominatia statelor mai puternice asupra celor mai slabe.' (C. Bogdan, , op. cit./pag. ).

Cateva decenii mai tarziu, in plin razboi rece, unele surse de referinta sovietice (Bolsaia Sovetskaia Entiklopedia si Diplomaticeskii Slovari) faceau aprecieri similare, dar exclusiv pe baze ideologice, apreciind ca 'o data cu lichidarea sistemului colonialist si intensificarea miscarii popoarelor pentru eliberare nationala, notiunea de sfera de influenta dispare, iar ca notiune de drept international, sferele de influenta apartin trecutului.'

Ca in cazul tuturor conceptelor geopolitice, si in privinta sferelor de influenta, dupa cel de-al doilea razboi mondial, referirile devin tot mai rare, explicatia fiind aceeasi. Cu exceptia, si in acest caz, a surselor franceze, care subliniaza faptul ca recunoasterea lor poate fi explicita sau tacita. Enciclopedia Britannica puncteaza foarte concret, afirmand ca termenul este, in prezent (citat din editia 1977) 'intrebuintat, in general, pentru a desemna sferele de influenta ale superputerilor, S.U.A. si U.R.S.S. Ca S.U.A. au drept prima sfera de influenta America Latina, in timp ce U.R.S.S. au o revendicare similara cu privire la statele est-europene vecine.'

Dupa cum am mai spus, chiar si occidentalii se fereau sa foloseasca termeni ca mare putere, superputere, sfere de influenta etc. Cu toate acestea, in cateva randuri acest lucru avea sa se intample, si sa provoace reactii puternice. Una dintre cele mai benigne 'scapari' a fost aceea a presedintelui american Ronald Reagan. Acesta, in august 1983, raspunzand intrebarilor unor ziaristi cu privire la pozitia S.U.A. fata de evenimentele din Ciad, ca si fata de interventia altor puteri, printre care si Franta, a declarat ca S.U.A. vor avea o pozitie mai putin activa, intrucat 'Ciadul se afla in sfera de influenta a Frantei.' Ceea ce era adevarat, de altfel, dar sinceritatea presedintelui Reagan a fost considerata o mare gafa, intrucat pana atunci nici un sef de stat sau de guvern nu mai recunoscuse un asemenea lucru, ca ar duce sau, respectiv, ar accepta o politica a sferelor de influenta.

Daca acest incident s-a stins relativ repede, un altul, petrecut cu sapte ani mai inainte, a produs reactii mult mai adanci, ducand la aparitia asa-numitei doctrine Sonnenfeldt.

Doctrina Sonnenfeldt. In numerele din 22 martie 1976, faimoasele cotidiene americane 'Washington Post' si 'International Herald Tribune' au publicat stenograma intalnirii, din decembrie 1975, a lui Helmuth Sonnenfeldt, consilierul special al secretarului de stat al S.U.A., Henry Kissinger, pentru Europa de Est si U.R.S.S. cu ambasadorii americani din aceasta zona. 'Incapacitatea de a se asigura de loialitatea statelor est-europene se spunea in raport, inseamna un esec nefericit al Uniunii Sovietice, deoarece Europa de Est se gaseste intr-o zona a influentei rusesti si a intereselor sovietice' (subl. noastra). Mai mult, in continuare, se sustinea ca relatiile dintre tarile Europei de Est si Uniunea Sovietica 'ar putea sa devina, mai devreme sau mai tarziu, explozive si sa cauzeze un al treilea razboi mondial. Aceasta stare neorganica, nefireasca a relatiilor constituie o primejdie pentru pacea mondiala, si izbucnirea conflictului dintre Est si Vest este inevitabila.'

Interpretarea data unor asemenea afirmatii a fost aceea ca H. Sonnenfeldt urmarea bunavointa Uniunii Sovietice, lasand sa se inteleaga ca S.U.A. ar fi de acord cu o integrare a tarilor Pactului de la Varsovia de catre U.R.S.S., pentru a nu se repeta in acestea tendintele de independenta din unele tari socialiste (Ungaria, 1956, Cehoslovacia, 1968 si altele). Sau, mai precis, potrivit anumitor analisti, se sugera ca S.U.A. ar fi gata sa consimta la o anexare a acestor state de catre Uniunea Sovietica spre a se evita un al treilea razboi mondial.

Reactiile la acest raport au fost imediate, si deosebit de puternice, nu numai in Vest, ci si in Est, una dintre cele mai semnificative fiind aceea a Romaniei. Drept urmare, opt zile mai tarziu, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Ronald Nassen, este nevoit sa declare ca Statele Unite nu-si schimba conceptia / parerea ca pozitia Uniunii Sovietice de putere predominanta in Europa de Est este neindreptatita. De asemenea, acesta afirma ca secretarul de stat Henry Kissinger a resimtit ca 'nefericita' ideea unei 'legaturi organice' intre Uniunea Sovietica si tarile din Europa de Est, si concluzioneaza spunand ca nu exista, asa cum deja se vehicula, nici o 'doctrina Sonnenfeldt'.