Republica romana - institutii si magistraturi reprezentative (509-87 i.H.)

Republica romana - institutii si magistraturi reprezentative (509-87 i.H.).     

Inlaturarea din Roma a regelui etrusc Tarquinius Superbus deschide cetatii un nou orizont marcat de declansarea expansiunii militare urmarita cu tenacitate de-a lungul a trei secole de catre aristocratia romana (509-269 i.H.). Intrata sub zodia zeului Marte, Roma infrange rezistenta Ligii latine condusa de Alba Longa (338 i.H.) si realizeaza unificarea Latium-ului, continuandu-si expansiunea si dominatia spre sud asupra samnitilor, iar spre nord asupra etruscilor si celtilor, reusind ca toate popoarele din peninsula sa intre sub autoritatea ei. Cuceririle terestre ale Romei incheiau prima etapa a strategiei sale militare de federalizare si unificare a Italiei ceea ce a generat, mai tarziu, intrarea inevitabila a romanilor in conflict cu Cartagina feniciana care stapanea Sicilia. Comparativ cu alte popoare mediteraneene, Roma nu a avut decat o traditie modesta maritima, primul vas sub pavilion roman a fost lansat de abia in anul 395 i.H.

Debarcarea romana din Sicilia (262 i.H.) deschidea un capitol nou al expansiunii Romei, legata de politica sa mediteraneana, care a condus la declansarea celor trei razboaie punice desfasurate in perioada 264-201 i.H. Cu toata experienta marinarilor cartaginezeni, Roma castiga primul razboi punic obtinand Sicilia, Sardinia si Corsica si impune Cartaginei o pace (241 i.H.) avantajoasa romanilor. Roma continua sa fie iarasi amenintata din nord de galii transalpini pe care insa ii respinge peste fluviul Pad, iar unele factiuni ale cartaginezilor intemeiaza noua Cartagina in Spania, de unde vor declansa, sub conducerea lui Hanibal, al doilea razboi punic. Genialitatea militara si imaginatia strategica s-au dovedit, in final, pentru Hanibal catastrofale deoarece destinul Cartaginei a fost determinat de hotararea patriotica a Senatului roman de a duce ultimul razboi punic pe teren african.

Dupa succesul reputat de Scipio in Spania, urmeaza infrangerea lui Hanibal la Zama (201 i.H.) cand romanii obliga Cartagina sa incheie pacea prin care renunta la posesiunile din Spania si pierdea definitiv suprematia in Mediterana occidentala. Consulul Scipio revine la Roma aureolat de victoriile obtinute asupra cartaginezilor, fiind aclamat in senat cu apelativul de Africanul. Din acest moment, Roma devine o putere militara, pe uscat si pe mare, urmand aducerea sub autoritatea ei politica a celorlalte popoare italice, sa pacifice Galia Cisalpina si Liguria.

Infaptuirea acestor obiective strategice deschide Romei un nou orizont indreptat spre Orient, a carei politica de expansiune conduce la anexarea Macedoniei si a Greciei, dupa care romanii pasesc pe urmele amintirii cuceririlor realizate de Alexandru Macedon. Devenind suverana asupra Mediteranei, Roma gaseste pretextul si mijloacele militare de a stapani Asia, politica de expansiune pe care A. Toynbee o caracteriza ca un proces normal, chiar daca a dus la eclipsarea altor civilizatii pe care le-a intalnit in marsul sau spre Orient.

Cu toate succesele politicii romane de expansiune spre toate azimuturile geografice, victoriile militare vor reliefa, nu peste mult timp, unele inconsecvente amplificate de "drama cotidiana a societatii romane" ascunsa in dosul institutiilor republicane intrate in mana marilor familii patriciene ale Romei.

Comparativ cu Grecia, tranzitia de la monarhie la regimul aristocratic in Roma a cunoscut in evolutia lui un interludiu scurt al fazei de democratie a republicii, care, in final, a condus la dictatura - specifica imperiului roman. Influentata de democratiile cetatilor grecesti, Republica romana a asigurat comunitatii sale mult mai numeroasa, un suport juridic pentru organizarea si functionarea institutiilor ei reprezentative, diferit de ceea ce adusese democratia ateniana. In timp ce la Atena institutiile ei democratice erau emanatia realitatii concrete a cetatii, la Roma, institutiile ei republicane exprima nivelul abstract al reglementarilor juridice specifice statului pus in slujba asigurarii treburilor publice, ale lui Populi Romani. Comparativ cu Atena unde institutiile ei democratice asigurau participarea directa la conducere a cetatenilor, Roma isi creeaza dupa 509 i.H., institutii reprezentative prin care republica imprima cetatenilor ei sentimentul ca se afla, sub incidenta dreptului (jus civitatis), desi functiile publice si demnitatile religioase erau in continuare rezervate patricienilor.

Republica romana aduce profunde schimbari structurale in organizarea politico-administrativa si in sfera relatiilor sociale, o data cu "reforma serviana" (atribuita regelui Servius Tullius), cand locuitorii Romei (patricieni, plebei, clienti) sunt grupati in clase dupa averea imobiliara. Nevoile armatei de mobilizare si formare a legiunilor de combatanti au impus domiciliul drept criteriu de arondare si recenzare a locuitorilor Romei, in locul vechiului criteriu de nastere. Astfel, in timpul lui Servius pogonul de pamant era baza censului, iar mai tarziu (312 i.H.), intra si bunurile mobiliare prin care cetatenii sunt recenzati pentru scopuri militare in cinci clase de avere. Cetatenii de la 17-45 ani sunt incorporati in infanterie (juniores), iar cei intre 45-60 ani (seniores) formau corpurile de rezerva ale armatei. Intreaga istorie a Romei evidentiaza constanta politicii sale de a asigura suprematia decisiva a armatei.

Fiecare clasa de avere dadea diferentiat un numar de centurii (o unitate din 1oo soldati), primele 5 clase asigurau cele mai multe unitati de centurii. In aceste conditii, adunarile poporului organizate pe centurii - unitati militare cu puteri politice - asigurau celor bogati majoritatea voturilor in adoptarea hotararilor referitoare la problemele publice ale cetatii. Astfel, pentru o lunga perioada, intre 509-367 i.H.) in viata politica a Romei asistam la lupta tot mai accentuata a plebeilor pentru a-si dobandi drepturi civice si pozitia patricienilor de a-si conserva privilegiile detinute. Plangerile plebeilor vizau necesitatea aplicarii unor reglementarii juridice care sa stopeze actiunile arbitrare ale magistratilor.

Procesul modernizarii societatii romane se desfasoara in sfera confruntarilor sociale dintre plebei si patricieni, legat de elaborarea si codificarea legilor care sa suprime interpretarile arbitrare. Lupta plebeilor pentru obtinerea drepturilor civice a cunoscut intr-o prima etapa refuzul lor de a mai sluji in cadrul armatei romane, prin parasirea Romei in anul 497 i.H. Consecinta acestui conflict a dus la posibilitatea asigurarii dreptului "plebeilor de a-si alege aparatori (triburi) care sa le prezideze adunarile lor, asigurandu-le protectia, inclusiv prin dreptul de veto la hotararile unor magistrati si chiar ale senatului".

Faza a doua a actiunii plebeilor pentru drepturi civice este legata de adoptarea si introducerea legilor scrise, dimensiune esentiala in afirmarea democratiei in cadrul Republicii romane. Astfel, Senatul roman, sub presiunea plebeilor in anul 451 i.Hr., hotaraste constituirea unei comisii formata din 10 membri (decemviri) reprezentand in mod egal pe patricieni si plebei, menita sa redacteze un cod de legi la nivelul cetatii Roma. Comisia adopta "Legile celor 12 Table", venerabilul cod de legi (textul lor era gravat pe 12 table din bronz), expuse in forumul roman pentru a fi cunoscute de toti cetatenii Romei. Prevederile legislative ale celor "XII Table" reglementau problemele juridice ale familiei, proprietatii si succesiunii, evidentiind caracterul lor practic specific in evolutia istorica a dreptului roman.

Un aspect esential de afirmare a democratiei Republicii romane este legat de adoptarea legilor scrise referitoare la proprietatea asupra pamantului. Romanii au inteles foarte bine ca pe plan juridic nu trebuie sa se confunde dreptul de proprietate asupra pamantului ce nu poate fi despartit de om (insa detinatorul nu este intotdeauna cel care il poseda, iar cel care-l poseda nu este intotdeauna cel care il munceste).

La Roma existau doua tipuri de proprietate, una patrimoniala si alta colectiva, de fapt aceasta din urma apartinea statului (ager publicus) de care se leaga luptele aprige si cupiditatile cunoscute de societatea romana. Reglementarea aspectelor de ordin social si patrimonial si-a gasit rezolvarea juridica in elaborarea unitara a legilor Liceniene, incepand cu anul 376 i.H. si votate in bloc in 366 i.H.

Legile Liceniene au reusit sa atenueze presiunea pe plan social a plebeilor prin: a) scutirea partiala sau totala a acestora de unele datorii; b) limitarea ca nimeni sa nu posede mai mult de 500 jugare din proprietatea statului (ager publicus); c) unul din cei doi consuli ai Republicii romane sa fie ales din randul plebeilor. Caracterul democratic al acestor legi trebuie raportat si la obiectivul strategic de sustinere a expansiunii militare a Romei, prin care patricienii au fost nevoiti sa faca concesii pentru a motiva si interesul plebeilor in razboaiele de cucerire romana.

Lupta plebeilor, desi temporizata pentru o vreme, va reizbucni dupa 339 i.Hr., si incheindu-se cu victoria definitiva a actiunii lor in 286 i.H., cand hotararile adunarii poporului (Comitia Tribata) capata caracter de lege, fara sa mai fie nevoie de aprobarea Senatului. Republica romana realiza in aceste conditii cresterea influentei adunarilor poporului pe triburi (Comitia Tribata) in detrimentul Senatului care si-a diminuat rolul sau in calitate de institutie a aristocratiei romane. Accesul plebeilor in structurile institutiilor reprezentative si al magistraturilor supreme aducea in peisajul democratiei Republicii romane dimensiunea originalitatii generata de unirea plebeilor cu patricienii, de care ulterior se leaga forta militara si suprematia civilizatiei Romei antice. Largirea bazei sociale a democratiei republicane asigura motivarea intereselor politice a noii aristocratii patriciano plebeiana care va face ca Roma sa devina metropola incontestabila a antichitatii. Cuceririle terestre ale Romei, motivate de nevoile de aprovizionare a legiunilor romane, erau insotite frecvent de desele rascoale pe intreg spatiul roman.

In aceasta situatie s-a impus Reforma agrara propusa de fratii Gracchus (Tiberiu si Caius) care in 134 i.H. sustin in Senat o noua lege privind limitarea dreptului de arendare asupra pamantului (ager publicus) la o suprafata mai mica de 125 ha restul urma sa fie acordat taranilor saraci (cca. 30 iugare ≈ 7,5 ha), prin improprietarirea efectuata de catre stat.

Ratiunea legii agrare propusa de Tiberius, tribunul plebeilor, isi gasea justetea in contracararea fenomenului grav de depopulare cunoscut mai ales in Italia centrala si in legarea taranului de pamantul primit in folosinta. Legea agrara asigura astfel baza economica a micii proprietati, o modalitate specifica de formare a unei clase mijlocii in mediul rural, menita sa devina o sursa sigura de venituri pentru visteria Romei. Tiberius este asasinat la scurt timp dupa votarea legii, de dusmanii sai, urmand ca reforma sa fie reluata de fratele sau Caius, ales tribun in 123 i.H. Caius a reusit sa impuna o lege juridica Senatului prin care se reglementeaza pe o baza noua aprovizionarea cu grau (amona) a plebeilor la pretul cel mai scazut, favorizand multimea de saraci, ceea ce va apasa insa asupra bugetului Romei.

Reforma lui Caius a avut un impact puternic in domeniul agrar, juridic si politic deoarece a condus la organizarea pietelor comerciale, la imbunatatirea mijloacelor de transport si a drumurilor, la rationalizarea si corelarea surselor de aprovizionare si desfacere a graului pentru consumul populatiei. Consecintele acestei reforme agrare sunt legate, de asemenea, de improprietarirea a peste 80.000 de tarani, de infiintarea unor colonii pe pamanturile cucerite, precum si de recrutarea saracilor in randul combatantilor din legiunile romane.

Senatul, desi nu anuleaza legea agrara a lui Caius, voteaza peste putin timp o noua lege prin care loturile de pamant obtinute de tarani pe baza reformei agrare gracchiene puteau fi instrainate prin vanzare, de care vor profita tot marii latifundiari romani. Nu peste mult timp, anularea dispozitiilor legii agrare a fratilor Gracchus din anul 109 i.H. va fi de natura sa scoata la lumina implicatiile ei pe plan economic si financiar, mai ales in conditiile presiunii exercitate din exterior de neamurile germanice. Situatia crizei economice isi va gasi solutia in politica colonatului initiat si organizat in mod sistematic de Octavianus Augustus, imparatul care va asigura, pentru mai multa vreme, stabilitatea necesara vastului spatiu al civilizatiei romane.

*

Constituirea Republicii romane si-a realizat intemeierea ei institutionala drept rezultanta a confruntarii dintre cele trei forte care au influentat echilibrul societatii romane, reprezentate de puterea monarhiei, aristocratiei si plebeilor. Astfel, vechea putere a regimului monarhic in perioada republicana va fi preluata de institutia magistraturilor superioare, adaptate corespunzator unor compartimente distinct ierarhizate ale puterii executive in cadrul societatii romane, prin ocuparea functiilor de consul, praetor, censor, quaestor, edil.

Puterea aristocratiei (patricienilor) romane va fi in continuare conservata de existenta si functionarea Senatului. De asemenea, alaturi de vechea adunare a aristocratiei gentilice din Roma (Curiata) din epoca regalitatii, apar adunarile poporului reprezentate dupa avere (Centuriate), adunarile pe cele 3 triburi ale Romei (Tribata) si adunarile plebee, denumite plebiscitare deoarece aveau dreptul sa-si voteze legi proprii.

Din analiza de mai sus, referitoare la adoptarea legislatiei scrise cu privire la drepturile civile ale plebeilor si reglementarea juridica a proprietatii asupra pamantului, rezulta dimensiunea democratica a Republicii romane.

Roma antica in perioada republicii a avut mai multe institutii, care prin esenta si rolul lor n-au fost identice sub aspect democratic cu ceea ce am cunoscut in cadrul democratiei ateniene. In timp ce Atena ajunsese, in epoca lui Pericle, la cca. 40.000 locuitori avand o singura adunare a poporului (ecclesia), Roma republicana, dupa cuceririle militare, devenise o metropola de aproape un milion de locuitori, in care fiinteaza patru tipuri de adunari ale poporului, diferite intre ele prin originea si caracterul lor, denumite de romani: comitia curiata, comitia centuriata, comitia tribata si adunarile plebee.

Republica romana cuprinde, in sfera institutiilor reprezentative si a magistraturilor superioare, urmatoarele institutii clasificate dupa cum urmeaza:

1. Institutiile reprezentative ale intereselor diverselor clase sociale si zone comunitare ale Romei antice, corespunzator realitatilor si solutiilor practice cerute de cetatenii romani:

a)     Comitiile curiate existente din epoca regalitatii isi continua activitatea si in timpul Republicii romane, insa la o scara functionala mult diminuata, conservandu-si, in final, dreptul exclusiv de alegere a magistratilor superiori. Cele trei triburi din componenta Romei (latini, sabini si etrusci) alcatuiau in total 30 de curii, in componenta lor intrau barbatii inrolati in armata, care se intruneau in adunari separate ("comitii curiate"). Fiecare curie era formata la randul sau din 10 ginti iar fiecare ginta era descendenta unei familii reprezentata de stramosul comun (pater familias).

b)    Comitiile centuriate constituite dupa "reforma serviana", reprezentau adunarile poporului structurate pe cele 5 clase de avere, dupa cum era impartita populatia Romei republicane;

c)     Comitiile Tribata constituite corespunzator adunarilor celor trei triburi din componenta Romei (latini, sabini si etrusci);

d)    Adunarile plebee devin organisme cu caracter politic de abia in secolul al II i.H., dupa o lunga perioada de confruntari sociale. In prima perioada a istoriei romane, desi plebeii aveau statut de oameni liberi (aveau drept sa posede pamant, sa incheie acte juridice si obligati la serviciul militar), erau privati de drepturi politice.

Pana in anul 286 i. H., patricienii erau exclusi din adunarile plebeilor, unde plebeii isi alegeau tribunii lor, dupa aceasta data masura se aplica si patricienilor, evidentiind constituirea si intarirea noii aristocratii patriciano plebeana. In viata politica a Romei republicane, desi diversele tipuri de adunari (comitii) erau accesibile tuturor cetatenilor, cu exceptia celor ce nu aveau statut de cetateni (femei, sclavi, straini), se constata un grad mare de absenteism, comparativ cu participarea grecilor la viata democratica a cetatii. Criza democratiei romane se accentueaza pe masura ce se amplifica sistemul clientelar, specific initial fiecarui patrician de a avea un numar de "clienti" (straini, saraci si liberti), dar ulterior clientelismul influenteaza tot mai mult votul comitiilor in interesul unor persoane sau a unui grup in detrimentul intereselor generale ale cetatii. Grupurile clientelare din Roma nu erau legate de opozitia unor persoane politice, ci ele vizau mai ales gloria "familiei" acestor patricieni care adesea recurgeau la fraude si chiar crime oribile pentru a-si atinge scopul.

2. Senatul reprezenta institutia suprema a Republicii romane, asigurand conducerea politica a activitatii de stat. Daca in timpul regalitatii Senatul avea un numar de 300 senatori, spre sfarsitul epocii republicane numarul lor ajunge la 900, apartinand marilor familii patriciene, iar incepand cu secolul al IV-lea i.H. si plebeii au acces sa ajunga in Senat. Senatorii erau numiti pe viata si se bucurau de multe privilegii, fiind recrutati de censori din randul persoanelor ce detinusera magistraturi importante la Roma. In sfera de atributii a Senatului intrau administratia, finantele, activitatea judecatoreasca si militara, organizarea practicilor de cult, decideau in politica externa si in situatii exceptionale acordau puteri depline unui dictator care pe timp de 6 luni prelua atributiile consulilor. Influenta Senatului se regasea in toate sferele vietii social-politice a Romei, de la administrarea lui ager publicus pana la aprobarea bugetului si intemeierea unor noi colonii in provinciile ocupate de Roma. Spre sfarsitul Republicii autoritatea Senatului scade tot mai mult, urmand ca in epoca imperiala sa ramana o institutie de decor democratic in mana imparatului.

3. Magistraturile s-au constituit ca institutie specifica Republicii romane care a inlocuit vechea putere detinuta de monarhi in perioada Regalitatii. Magistratii erau alesi pe timp de un an (exceptie censorul si dictatorul) fara sa fie remunerati, detineau puteri legislative, executive, administrative, de decizie si control. Ocuparea functiilor in magistratura era conditionata de satisfacerea unui serviciu militar de cel putin 10 ani, fie de indeplinirea altor magistraturi in ordine crescanda a ierarhiei lor.

Principalele magistraturi ale Republicii romane, ierarhizate in ordinea importantei lor, au fost urmatoarele:

a) in fruntea magistratilor romani se aflau cei doi consuli alesi din randul patricienilor (incepand cu anul 367 i.Hr. unul din consuli trebuia sa fie in mod obligatoriu plebeu) pe timp de un an. Consulii preiau in perioada republicana vechile prerogative ale regelui din timpul regimului monarhic, exercitand puterea executiva, alternativ, cate o luna fiecare. In situatii de razboi asigurau comanda armatelor romane iar la expirarea mandatului deveneau proconsuli in administratia unor provincii. Autoritatea consulilor decade, odata cu a celorlalte magistraturi in epoca Romei imperiale;

b) Incepand cu anul 367 i.Hr. se creeaza praetorul, magistratura accesibila si plebeilor avand atributii juridice de organizare a instantelor si a procedurilor judiciare. De asemenea, in lipsa consulilor, praetorul avea dreptul sa convoace Senatul, sa comande armata si sa preia administrarea unor provincii. Numarul praetorilor a crescut progresiv de la 1 la 2 (242 i.Hr.), ajungand in final la 18;

c) Evidenta si controlul averilor cetatenilor Romei erau tinute de doi censori alesi pe timp de cinci ani. Censorii se ocupau de stabilirea si evidenta bugetului si intocmeau lista noilor senatori;

d) Controlul administratiei Republicii romane (finantele publice) intra in sfera atributiei celor doi quaestori, care au sporit ulterior la 20, exceptand epoca imperiala;

e) Edilii organizau politia Romei, supravegheau constructiile urbane, strazile, pietele si templele, asigurau paza tezaurului, si buna aprovizionare a orasului;

f) La inceputul secolului al V-lea i.Hr. s-a impus magistratura celor doi "tribuni ai plebei" (diferiti de tribunii militari comandanti de legiuni) alesi sa apere si sa reprezinte interesele plebeilor in fata patricienilor din Senatul Romei. Ulterior numarul tribunilor a ajuns la 10 avand dreptul sa convoace si sa prezideze adunarile plebee inclusiv de dreptul de "veto" in blocarea unor legi, deoarece tribunul plebei se bucura de o imunitate sacrosancta, in a lua sub protectia lor persoana pe care vroiau sa o apere.

La o privire superficiala, institutiile si magistraturile reprezentative ale Republicii romane par a fi armonios articulate, ascunzand in spatele fatadei lor democratice realitatea cruda a luptelor, intrigilor, asasinatelor politice si convulsiilor intretinute constant de interesele familiilor conducatoare, care au pregatit conditiile de trecere la epoca imperiala a Romei