Regalitatea romana (753-509 i.H.)

Regalitatea romana (753-509 i.H.).

Roma in timpul regalitatii care a durat 250 de ani a fost condusa, daca dam crezare legendei, de 7 regi (primii patru latini si sabini si ultimii trei au fost etrusci). Regalitatea romana a cunoscut la inceput o existenta umila, asemanatoare celorlalte orase latine, reflectata si de modestia ceremonialului Septimontium (7 sacrificii anuale pe cele doua coline al Palatinului din Roma). Cetatea romana, care pana la anul 650 i.H., forma mai mult o uniune de sate decat un oras veritabil, era slaba si nu putea sustine singura razboaie sau expeditii de cucerire. Incepand cu mijlocul secolului al VII i.Hr., intreaga fizionomie a Romei se transforma sub influenta exercitata de coloniile grecesti si, mai ales, de civilizatia etrusca.

Sub regalitatea toscana, Roma devine o mare cetate, aparata de un zid construit din tuf vulcanic dupa tehnica quadrata, care va fi reconstituit dupa invazia galilor (378 i.Hr.). Tarquinii etrusci realizeaza un amplu program de urbanizare prin fixarea forumului ca loc de intalnire a poporului, iar pe colina Capitoliu amenaja sanctuarul celor trei zeitati, sacralizate si respectate de romani: Jupiter, Innona si Minerva.

Regalitatea etrusca a introdus in Roma insemnele si emblemele puterii politice, care ilustrau in ochii poporului gloria regala (coroana de aur, inelul-sigiliul si sceptrul). Romanii vor prelua tinuta de gala (toga palmata) si fasciile (snop de nuiele si securea din mijloc - simbol al puterii), purtate de lictorii care insoteau cortegiul regal. Aceste simboluri ale puterii politice vor fi pastrate si dupa instaurarea regimului republican si, mai tarziu, imperial la Roma. De asemenea, ceremonialul triumfului celebrat dupa fiecare victorie obtinuta de romani si ritualurile religioase etrusce vor fi conservate in traditia istorica a Romei.

In timpul regalitatii, structura politica si sociala a cetatii s-a impartit in 3 triburi, denumite de etrusci: Tities, Ranines si Luceres; fiecare trib cuprindea 10 curii, iar fiecare curie cuprindea la randul sau cate 10 decurii. Structura aceasta de organizare si repartitie simpla a populatiei romane raspundea necesitatilor de recrutare a legiunilor romane. Triburile Romei trebuiau sa asigure fiecare cate 1.000 de pedestri si o suta de calareti. Evident aceasta structurare politico-administrativa a cetatii corespundea obiectivelor militare ale romanilor.

Aristocratia gentilica (patricienii) erau grupati in cadrul a 30 de curii (barbati sub arme) care se intruneau in 30 de adunari (comitii) separate. Aceste "comitii curiate" erau convocate si prezidate de rege unde se propuneau legi, declaratii de razboi si alte hotarari importante la nivelul cetatii. Comitiile curiate alegeau regele iar, mai tarziu, in perioada republicana alegeau magistratii. Senatul compus din 300 de patricieni avea menirea sa controleze si sa limiteze autoritatea regelui, in calitatea senatorilor de consilieri regali. Regele indeplinea functia de comandant sef al armatei, judecator suprem si de mare preot.

Conducerea politica a Romei era detinuta in ultima instanta de rege, aprobat pentru masurile si propunerile lui prin aclamatiile adunarii curiata, iar capii de gentes formau senatul care avea un rol consultativ pe langa suveran. Istoriografia romana evidentiaza ca in timpul regelui Servius Tullius, Roma a cunoscut un amplu proces de reforme de ordin social-politic determinate de continuarea expeditiilor si razboaielor prin care armata regala necesita o noua conceptie de organizare strategica. Starea de nemultumire fata de regimul detestat al Tarquinilor, a servitutii cetatenilor fata de un singur monarh, determina rascoala din 509 i.Hr. la Roma, cand puterea politica trece din mana regelui in mainile poporului. Statul devine res publica populi Romani Quiritium, puterea pe plan politic, juridic si religios este preluata de patricieni, reprezentantii aristocratiei gentilice. Republica romana, purtatoare a stindardului libertas, cunoaste, pentru mai multe secole, perpetuarea starii de razboi a carei greutate va sta pe umerii taranilor si a sacrificiului eroic al combatantilor legiunilor romane.