Romania in anii tranzitiei spre regimul socialist totalitar 1944-1947

Intervalul 23 august 1944-6 martie 1945 cuprinzand patru guvernari, doua ale generalului Constantin Sanatescu (23 august -4 noiembrie 1944 si 4 noiembrie-6 decembrie 1944) si Nicolae Radescu (6 decembrie 1944-28 februarie 1945) a fost marcat de eforturi considerabile ale fortelor democratice din tara de a instaura si pastra regimul democratic in fata ofensivei accelerate a comunistilor, la adapostul numeroaselor trupe sovietice prezente in tara, pentru acapararea principalelor parghii ale puterii. In aceasta perioada institutia monarhica in frunte cu regele Mihai a incercat sa profite de prestigiul relativ dobandit dupa 23 august 1944 incercand pastrarea constitutionalitatii statului roman. Precizam in acest sens, ca la sfarsitul lunii august 1944, regele Mihai a repus in vigoare Constitutia din 1866 cu modificarile aduse de "Constitutiunea din 28 martie 1923".

Guvernele gen. Sanatescu s-au remarcat prin sustinerea eforturilor Romaniei angrenate in razboiul alaturi de Natiunile Unite pe plan extern, in vreme ce in interior, masurile luate au vizat, in principal, revenirea la regimul democratic antebelic, dar, in multe cazuri, efectele nu au fost cele asteptate, deschizand chiar calea unor abuzuri inerente:

- amnistia generala politica si militara (24 august 1944),

- desfiintarea lagarelor de munca (24 august 1944),

- rezolvarea problemelor actiunea de "romanizare" a intreprinderilor desfasurata de regimul Antonescu; problemele minoritare si de migratiune (septembrie 1944),

- purificarea administratiilor publice (19 septembrie 1944),

- adoptarea primelor masuri privative de libertate impotriva celor considerati vinovati de dezastrul tarii (Legea 488 din 11 octombrie 1944).

In cea de a doua guvernare sunt de retinut masurile legislative privind restituirea "bunurilor luate de pe teritoriul URSS" si cele referitoare la intarirea eforturilor pentru inceperea operei de refacere a tarii, alaturi de achitarea constanta a datoriilor impuse prin Conventia de Armistitiu din 12/13 septembrie 1944.

Trebuie mentionat ca in tot acest interval, Romania devenise o tara ocupata de sovietici, fapt semnalat atat de factorii politici interni, cat si de observatorii straini.

Desi opozitia politica in Romania grupata in Blocul National Democrat (BND) constituit la 20 iunie 1944 din PNT, PNL, PSD si PCR realizase obiectivul inlaturarii lui Antonescu si, declarativ, dupa 23 august 1944, fortele in cauza se pronuntasera pentru continuarea colaborarii pe calea democratizarii tarii, reprezentantii PCR, la 26 septembrie 1944 s-au exprimat deja pentru o noua forma de colaborare, numita Frontul National Democrat. In acest joc politic, a fost atras de partea PCR si PSD precum si alte grupari de mai mica importanta considerate democrate. In octombrie 1944, reprezentantii FND au dat regelui Platforma FND cerand deschis incredintarea puterii si formarea noului guvern. In consecinta, reprezentantii PCR si PSD din primul guvern Sanatescu au demisionat, pe acest fundal intervenind si o prima presiune sovietica a generalului Vinogradov care, la 2 noiembrie 1944 atragea atentia asupra "mersului nesatisfacator al aplicarii Conventiei de Armistitiu", cerand totodata guvernului "sa curme politica de taraganare".

Al doilea guvern Sanatescu, largind colaborarea politica, nu a reusit prea multe in planul democratiei interne, in vreme ce, dincolo de granitele tarii, intalnirea celebra dintre Stalin si Churchill de la Moscova din 9-20 octombrie 1944, stabilea in fapt, fara stirea celor ce urmau a fi afectati faimoaselor acorduri de procentaj in virtutea carora Romania intra in procent de 90% in sfera de influenta sovietica la propunerea britanica, aprobata, cum era de asteptat, fara rezerve de partea sovietica. Scurt timp dupa formarea acestui guvern, in vreme ce reprezentantul Moscovei, al doilea comisar pentru Afaceri Externe, Andrei I. Visinski se afla in prima sa vizita in Romania, Moscova a ordonat expulzarea administratiei romane din Ardealul eliberat in urma operatiunii Carei-Satu Mare, incheiata la 25 octombrie 1944, problema dezbatuta aprins de membrii guvernului in Stenograma Consiliului de Ministri din 13 noiembrie 1944.

Schimbarea cabinetului Sanatescu s-a produs la initiativa, de aceasta data, a partidelor istorice, care au refuzat incercarea de numire ca ministru de razboi a gen. C. Vasiliu Rascanu cunoscut apropiat al comunistilor.

La 2 decembrie 1944 a intervenit demisia gen. Sanatescu si numirea in aceeasi zi a gen. Radescu, fost adjutant al reginei Maria si unul din fosta organizatie de extrema dreapta, Cruciada Romanismului creata in 1936 dar care era cunoscut ca adversar al Germaniei,

motiv pentru care fusese internat in lagar de regimul Antonescu. Guvernul format de Radescu a continuat linia precedenta promovand o serie de masuri privind:

- abrogarea legislatiei antievreiesti (decembrie 1944),

- urmarirea si pedepsirea criminalilor si profitorilor de razboi (ianuarie 1945),

- organizarea sindicatelor profesionale (ianuarie 1945),

- adoptarea Legii 86 pentru Statutul Nationalitatilor Minoritare (7 februarie 1945),

- adoptarea Legii pentru epurarea presei si a Legii pentru disponibilizarile in armata (februarie 1945).

In fata presiunilor tot mai accentuate ale extremei stangi comuniste, gen. Radescu s-a aflat intr-o situatie foarte complexa rezultata atat din disputa politica interna, cat si din eforturile pentru aplicarea Armistitiului si, nu in ultimul rand, pentru sustinerea trupelor romane angrenate in razboi (aproape 37 de divizii), mai ales acum, cand se desfasura operatiunea "Budapesta" (1-15 ianuarie 1945).

In acest context, liderul comunistilor, Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a deplasat la Moscova (31 decembrie 1944-16 ianuarie 1945), unde a primit indicatii clare cu privire la problema preluarii puterii. Intors in tara, in sedinta FND din 24 ianuarie, comunistii au fixat tactica de urmat linia guvernarii, iar la Congresul Sindicatelor din 26-30 ianuarie 1945, problema cuceriri puterii politice a fost pusa deschis. Din acel moment, a fost agitata teza instaurarii unui nou guvern democrat.

Partidele istorice alaturi de rege se pronuntau pentru sustinerea gen. Radescu in continuare, considerand ca efortul principal il constituie frontul si abia la incheierea razboiului sa aiba loc alegeri libere solicitate de FND.

De cealalta parte, comunistii si aliatii lor din FND, bazandu-se pe relativa influenta in randurile muncitorimii din oras, criticand tot mai des guvernul, a trecut la atragerea de partea lor si a taranimii care reprezenta apx. 80% din populatia tarii, agitand problema pamantului, a unei noi reforme agrare.

In decembrie 1944, a fost crata Comisia pentru studiul reformei agrare in frunte cu ministrul taranist, Ion Hudita. La 10 februarie 1945, in numele PNT, Gheorghe Zane a depus Proiectul de lege care prevedea exproprierea mosiilor avand peste 50 de ha la ses si 30 ha la deal si munte. Luati prin surprindere, reprezentantii FND, in speta analfabetul Romulus Zaroni, membru in Comisie din partea Frontului Plugarilor, a declarat ca nu are incredere in capacitatea guvernului de a face reforma si s-a retras. In aceeasi zi, Comitetul Central al Frontului Plugarilor a dat Manifestul catre tarani in care, in mod fals, arata ca "PNT si PNL nu vor sa fiti improprietariti", cerandu-le sa treaca imediat la infaptuirea reformei agrare, asigurandu-i ca FND va legifera actele lor. Astfel, taranii au trecut la ocuparea mosiilor, fara a mai astepta legea.

In paralel, FND a actionat in forta pentru preluarea prefecturilor si primariilor astfel ca, in luna februarie 1945, in 50 din cele 58 de judete ale tarii se instalasera ilegal prefecti comunisti sau ai FND.

Partidele istorice au condamnat aceasta practica, cerand organizarea de alegeri comunale si judetene, fiind refuzate insa, de FND. In fata acestor acte ilegale, la 11 februarie 1945 gen. Nicolae Radescu a rostit un discurs la sala Aro in care a subliniat ca reforma agrara nu se poate infaptui decat dupa incetarea razboiului, si a asigurat ca "va apara cu orice pret linistea si ordinea in tara".

In sedinta Consiuliului de Ministri din 16 februarie 1945, Radescu s-a exprimat si mai clar, aratand ca se va opune "din toate puterile si daca este nevoie sa ajungem la razboi civil il vom face, domnilor, oricare ar fi rezultatul". In replica, in ziua de 24 februarie 1945, in tara s-au produs mari manifestatii organizate de FND. La Bucuresti, in fata Palatului Regal au fost inregistrate victime in randul manifestantilor care au incercat sa ocupe Ministerul de Interne. In seara aceleiasi zile, la radio, gen. Radescu a condamnat energic tulburarile provocate de cei pe care ii numea "indivizi fara neam si fara Dumnezeu". Reprezentanti ai armatei, cativa generali si ofiteri superiori, apropiati insa de PC s-au desolidarizat de actiunea si declaratiile gen. Radescu. In consecinta, Radescu a elaborat decretul de disponibilizare a celor care au incalcat disciplina militara, regele punandu-si semnatura pe decret. De provocarile in cauza, sovieticii, la cel mai inalt nivel si la mare distanta de Bucuresti, nu erau straini, ziarul "Pravda" de la primele ore ale zilei de 25 februarie demonstrand in paginile sale faptul ca "ei stiau" ce urma sa se intample in Romania. In tara, Comisia Aliata de Control (sovietica) trecuse la dezarmarea trupelor romane, fara a tine cont de protestele Marelui Stat Major Roman.

Trebuie amintit ca in zilele de 4-11 februarie 1945 la Ialta, se desfasurasera lucrarile Conferintei aliate si conducatorii URSS, SUA si Marii Britanii isi exprimasera "acordul comun pentru o politica comuna" mentionand intentia rezolvarii "prin mijloace democratice" a tuturor problemelor politice si economice ale fostelor state satelite ale Axei.

Liderii PNT si PNL, ca de altfel si regele Mihai nu au sesizat sensul real al declaratiei finale de la Ialta continuand sa spere ca englezii si americanii nu vor sacrifica Romania intereselor sovietice. In fapt, la Ialta fara sa se traseze frontiere s-au sa se semneze intelegeri secrete, prin "acordul comun" din comunicatul final se validau practic procentele de la Moscova din octombrie 1944.

In acelasi timp, partidele istorice, prin actiunea comunistilor, au fost afectate de anumite desprinderi de grupuri, cum a fost cazul la 23 februarie 1945 cand gruparea fostului lider al tineretului National Taranist s-a desprins din PNT devenind PNT-Anton Alexandrescu si a aderat la FND. Tot astfel, s-a intamplat si cu gruparea liberalului Gheorghe Tatarescu care s-a desprins din PNL si a creat PNL-Tatarescu.

Pe acest fundal, biograful oficial al regelui Mihai, Arthur Gould Lee aprecia ca gen. Nicolae Radescu, prin actiunile sale, "a fost ultimul glas ostil comunismului, care a rasunat la postul de radio Bucuresti". Pe 26 februarie 1945 a sosit in tara Visinski care s-a prezentat la general, cerandu-i incetarea actiunilor sale. La obiectiunile lui Radescu referitoare la incalcarea procesului democratic promis in comunicatul final de la Ialta, Visinski i-a declarat ferm - "Ialta sunt eu".

A doua zi, Visinski a fost la regele Mihai in fata careia a sustinut ca Radescu trebuie schimbat pentru ca este fascist, aducand totodata critici si lui Iuliu Maniu.

Desi pe 28 februarie reprezentantii SUA si Marii Britanii in Comisia Aliata de Control de la Bucuresti ii propusesera lui Visinski sa aiba consultari cu privire la criza romaneasca, acesta le-a raspuns abia pe 5 martie ca URSS solicita un guvern "cu adevarat democratic" in Romania, pentru indeplinirea obligatiilor din Conventia de Armistitiu si pentru a se asigura in aceasta tara, spatele frontului Armatei Rosii.

Pe 28 februarie gen. Radescu si-a dat demisia, adapostindu-se la Ambasada Marii Britanii din Bucuresti.