Daco-romani si barbari in Dacia

Daco-romani si barbari in Dacia

Patrunderea gotilor in zona nord-pontica determina aparitia unei notiuni etno-geografice noi: Gothia. Prima atestare se intalneste in inscriptia deja amintita Din Frigia, in care sunt metionatea Gothia si Carpia; cum gotii nu patrunsesera inca pe teritoriul Daciei (in calea lor stateau carpii), denumirea de Gothia se refera fara indoiala la tinuturile de la Bug si Nistru, de unde ei isi porneau raidurile de prada. De asemenea, pe emisiunile lui Constantin de la Trier (Augusta Treverorum), apare legenda GOTHIA, alaturi de Alamania, Francia, Sarmatia; aceste alegorii se leaga de popoarele care au recunoscut autoritatea romana.

Dupa 332, gotii se aflau in campia Munteniei in calitate de federati ai Imperiului; este sugestiva o mentiune din anul 335 (Anonymus Valesii, VI 35), anume ca Dalmatius, nepotul imparatului Constantin cel Mare, avea in paza ripa Gothica. Cat timp locuisera in spatiul nord-pontic, gotii apar catalogati in izvoare printre populatiile "scitice". Tot astfel, cand ajung la Dunarea de jos, ei incep a fi numiti geti: mai intai in sens geografic, dar treptat ajungandu-se la o totala confuzie de ordin istoric intre geti si goti (la Philostorgius, Eusebius din Caesarea, Iulian Apostatul si la alti autori de mai tarziu).

Totusi, Dacia, ca notiune geografica, persista in scrierile autorilor tarzii, pana in secolul al VI-lea (Iordanes, Isidor din Sevilla, Geograful din Ravenna); notiuni etnice precum Gothia sau Gepidia sunt efemere. In acelasi timp, persista si unele vechi toponime; astfel, Notitia Dignitatum mentioneaza Dierna, Drobeta si Sucidava; la Procopius apar Zernes (Dierna; dar situata gresit pe malul drept al Dunarii), Theodora, Sykibida (metateza pentru Sucidiva - in pronuntia tarzie) si Turris (la Barbosi-Galati?); in Novella XI (anul 535) a imparatului Iustinian, apar Recidiva (Arcidiva-Arcidava ?) si Litterata (Lederata), printre centrele religioase din subordinea arhiepiscopiei Iustiniana Prima. Dintre toponime mai retinem montes Serorum si Caucalandensis locus (Ammianus, XXVII 5,3 si XXXI 4,13), la curbura Carpatilor. Cat priveste trecatorile Boutae si Tapae, mentionate de Iordanes (Getica 74), este greu de spus daca aceste toponime persista pana in secolul VI-lea sau sunt simple ramasite anticvarice. Cele mai persistente au fost hidronimele, chiar daca apar si unele forme ciudate (corupte sau influentate de fonetica alogenilor; la Priscus Panites, Iordanes). Se poate presupune ca si alte toponime au rezistat inca o vreme dupa abandonarea provinciei. Aceasta persistenta este in legatura cu continuitatea vietii urbane in Dacia, cel putin pana in jurul anului 400 (atacurile hunilor).

Se cunosc astfel urme de locuire tarzie pe cuprinsul tuturor asezarilor urbane ale fostei provincii; in toate cazurile, aria de locuire s-a restrans apreciabil, iar unele edificii capata rol de fortificatii (precum amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa). Interiorul vechilor castre (Slaveni, Racari, Micia, Apulum, Potaissa etc.) prezinta urme de locuire civila. Viata urbana continua sa existe, atat timp cat orasele romane isi pastreaza, fie si partial, menirea: centre mestesugaresti (cercetarile arheologice au pus in evidenta continuarea confectionarii ceramicii, cu forme traditionale, romane; prelucrarea metalului, osului etc.), locuri de schimb (dovada: circulatia monetara, destul de intensa pana catre anul 400), centre bisericesti (se construiesc basilici crestine: la Sucidava Drobeta si Porolissum, unde au fost identificate arheologic; in acelasi scop se adapteaza portiuni din vechi edificii romane: in principia castrului de la Slaveni sau in thermele de la Apulum - care servesc si ca gropnite pentru unele personalitati crestine; alte basilici crestine existau desigur la Recidiva si Litterata, precum si in zona Biertan (unde a aparut cunoscutul donarium). Aceste asezari deveneau probabil foarte animate in zilele de targ (nundinae), care adunau laolalta oameni numerosi, de origini etnice diferite (daco-romani si barbari); ele reprezentau inca un prilej important pentru raspandirea limbii latine printre barbari. Fara indoiala, cele mai importante raman targurile din zona de frontiera. De la Themistius (Orat. X 135) aflam ca gotii aveau voie sa vanda si sa cumpere in toate cetatile; Valens lasa libere pentru comert doar doua targuri de frontiera, ceea ce stramtoreaza pe barbari (Ammianus, XVII 5,8). Legaturile comerciale sunt vitale pentru populatiile transdanubiene, ceea ce reiese din cererea lui Attila (transmisa de Priscus Panites), ca "targurile sa fie deschise deopotriva si fara primejdie atat pentru romani, cat si pentru huni".

Cucerirea si distrugerea centrelor urbane de la Dunare de catre huni afecteaza grav legaturile economice si spirituale dintre lumea romana (Imperiu) si Dacia (carpatica); astfel, viata urbana in Dacia primeste lovitura decisiva nu numai in forma (arhitectura si urbanism), ci si in functiile ei umane cotidiene. Miscarile de populatii antrenate de tavalugul hunic produc modificari esentiale in organizarea si functionarea asezarilor umane. Treptat, vechile toponime cad in uitare; cand in tinuturile de la Dunare si Carpati isi fac aparitia slavii, ei raman adanc impresionati de zidurile vechilor orase si cetati romane (numindu-le Gradiste, Jidova, Balgrad).