STATUL SI DREPTUL

IN      TRANSILVANIA SUB REGIMUL

DUALISMULUI AUSTRO-UNGAR

Transilvania in perioada regimului absolutist si a regimului liberal

Transilvania in perioada dualismului austro-ungar; principalele legi si semnificatia lor juridica si nationala

Aspecte istorico-juridice ale reactiei populatiei din Transilvania la regimul austro-ungar

Transilvania in perioada regimului absolutist si a regimului liberal

La data de 15/17 iunie 1863 imparatul Francisc Iosif a semnat un "autograf" imperial prin care a convocat Dieta la data de 3/15 iulie 1863, la Sibiu, in virtutea "Diplomei din octombrie" 1860 si a Constitutiunei din februarie 1861. In motivatia documentului s-a subliniat caracterul autonom (implicit romanesc) al Transilvaniei, precum si lipsa de legitimitate si valabilitate a "unirii Transilvaniei cu Ungaria din 1848; aceasta "nu s-a infiintat niciodata cu deplina putere legala si faptic indata s-a dizolvat". La data prevazuta, dupa 15 ani de intrerupere, Dieta si-a redeschis lucrarile, in prezenta a 101 deputati si regalisti intre care se aflau si cunoscuti luptatori pentru drepturile natiunii romane precum Andrei Saguna, George Baritiu, Ioan Ratiu, Ilie Macelariu, Al. Sterca Sulutiu. Initial deputatii maghiari au refuzat sa participe dar ulterior 11 dintre ei au asistat totusi la lucrari. Formal, ei au declarat ca Dieta nu este constituita legal, intrucat nu recunoaste unirea Transilvaniei cu Ungaria.

La inceputul lucrarilor a fost prezentat mesajul Tronului, in care Curtea de la Viena recunostea autonomia Transilvaniei, declara nula legea maghiara din 1848 de unire cu Ungaria si declara drept depasita, inaplicabila, Diploma leopoldina din 1781. In dezbateri a fost prezentat un proiect de lege care prevedea "inarticularea" (participarea romanilor la viata de stat), prin acordarea autonomiei politice in sensul autonomiei avute de celelalte natiuni dupa 1437.

La 7/19 octombrie 1863 a fost adoptata legea pentru "egala indreptatire a natiunii romane si a confesiunilor sale". La 26 octombrie/7 noiembrie 1863 imparatul Francisc Iosif a sanctionat aceasta lege: "Natiunea romana, religiunea greco-catolica ca atare si religiunea greco-orientala se recunosc prin lege intru intelesul Constitutiunei transilvane in tocmai ca si celelalte trei natiuni si patru confesiuni recunoscute ale Transilvaniei".

Dupa sute de ani de silnicie legiferata prin pactul celor trei natiuni, incheiat la Capalna la 16 septembrie 1437, romanii, majoritari in Dieta au obtinut egala indreptatire fara a manifesta veleitati de dominatie asupra celorlalte natiuni.

O a doua problema care a facut obiectul unor dezbateri aprinse in Dieta de la Sibiu a fost cea privitoare la limba oficiala a Transilvaniei.

Se stie ca in evul mediu, limba liturgica in biserica catolica si limba de cancelarie a fost latina. Treptat, mai ales din sec. XVI dupa reforma religioasa, nobilimea maghiara a impus limba maghiara in mai multe domenii ale vietii publice, in vreme ce limba germana era folosita aproape exclusiv in scaunele sasesti. Din secolul XVIII, odata cu afirmarea natiunilor, problema limbii oficiale ca limba de comunicare intre romani, maghiari si sasi a devenit tot mai presanta. Limba romana nu a fost recunoscuta nici de autoritatile austriece, nici de nobilimea maghiara, fiind doar tolerata.

La inceputul sec. XIX, prin doua proiecte de lege avansate in anii 1837 si 1841 nobilii maghiari, avand pozitii dominante in administratia Principatului au preconizat impunerea limbii maghiare ca limba oficiala exclusiva in administratie, justitie si scoala, in locul limbii latine. In anul 1847, Dieta Transilvaniei, dominata de maghiari a adoptat o lege prin care limba maghiara era declarata drept oficiala.

In adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, precum si in unele documente, romanii au cerut ca limba lor sa devina oficiala alaturi de germana (limba oficiala in imperiu) si maghiara, intrucat este vorbita de majoritatea locuitorilor. Insa abia de la inceputul regimului neoliberal (1860) autoritatile de la Viena au luat unele masuri privind folosirea partiala a limbii romane in activitatea judecatoreasca. Paralel, intr-o serie de localitati romanesti s-a trecut la redactarea actelor in limba romana.

Odata cu deschiderea lucrarilor Dietei de la Sibiu, Curtea de la Viena a admis dreptul deputatilor majoritari romani de a folosi limba lor in dezbateri. A fost redactat un proiect de lege amendat de autoritatile de la Viena, prin care s-a avansat recunoasterea prin lege a egalitatii limbii romane alaturi de germana si maghiara. Urma ca limba germana sa fie recunoscuta drept limba autoritatilor centrale si deci limba de corespondenta a autoritatilor locale cu cele centrale. Acest proiect de lege a fost adoptat la 29 septembrie 1863, consacrandu-se pentru prima data caracterul oficial al limbii majoritatii populatiei, limba romana.

La 26 octombrie/7 noiembrie 1863, Imparatul a sanctionat legea votata de Dieta privind egala indreptatire a natiunii romane si a confesiunilor sale: "Natiunea romana, religiunea greco-catolica ca atare si religiunea greco-orientala se recunosc prin lege intru intelesul Constitutiunei transilvane in tocmai ca si celelalte trei natiuni si patru confesiuni recunoscute ale Transilvaniei".

In atentia Dietei de la Sibiu s-a aflat si problema agrara, cu atat mai importanta pentru populatia romaneasca cu cat marea      majoritate a taranilor erau romani, in vreme ce mare majoritate a nobililor erau maghiari. Guberniul Transilvaniei a propus adoptarea unui proiect de lege prin care Patenta privind raporturile urbariale din 1854 se modifica in favoarea taranilor mai ales a jelerilor. Deputatul Ion Ratiu a propus in trei randuri proiecte de legi in sprijinul taranilor, inclusiv al celor secui, privind pasunile si padurile, dar regulamentul intern al Dietei a condus la amanarea adoptarii lor pana in momentul inchiderii lucrarilor, in septembrie 1865.

O alta problema intrata in dezbaterea Dietei de la Sibiu a fost aceea a reorganizarii sistemului judiciar care in 1863 era asezat in trei trepte:

Treapta I: judecatoriile colegiale din comitate si scaune;

Treapta II: institutia Tabla regeasca din Targu Mures si Tribunalul de Apel din Sibiu;

Treapta III: Guberniul Principatului sau Cancelaria Aulica .

Dieta de la Sibiu a abordat intr-o maniera responsabila si alte probleme importante ale Principatului, intre care organizarea sistemului financiar, constructia retelei de cai ferate, si asigurarea legaturilor cu Romania, organizarea administrativ-teritoriala. Depasirea structurii mostenite din evul mediu ( 8 comitete, 9 scaune si doua districte romanesti) urma sa se faca prin constituirea a 12 unitati administrative noi, echilibrate economic, geografic si demografic. Nici aceasta problema si nici altele nu si-au aflat insa rezolvarea, in imprejurari determinate de finalizarea tratativelor dintre Curtea imperiala de la Viena si reprezentantii ungurilor, care au condus la prorogarea lucrarilor Dietei, apoi la desfiintarea sa, pentru a face loc anexarii Transilvaniei la Ungaria, noua structura statala admisa de Habsburgi.

Compromisul austro-ungar (ale carui elemente le prezentam in continuare ) isi are explicatii nu numai in nevoia de sprijin politic reclamat de Habsburgi, de austrieci in general, incapabili sa-si mai asigure dominatia asupra mai multor natiuni, cit si in teama nationalistilor maghiari de a vedea Transilvania, care de fapt era romaneasca, de a deveni si de drept romaneasca, pe baza principiului proportionalitatii. Consolidarea statului modern Romania in imediata      vecinatate accentua, fara indoiala cursul societatii transilvanene spre eliminarea dominatiei nobilimii maghiare. Aceasta perspectiva a determinat solutia compromisului, acceptarea reonstituirii Ungariei ca stat in cadrul Imperiului Habsburgic, cu conditia desfiintarii autonomiei Transilvaniei si anexarii sale la Ungaria, fara consultarea populatiei, deci impotriva vointei majoritatii.

La 20 august/1 septembrie 1865 imparatul Francisc Iosif a semnat un rescript imperial prin care desfiinta Dieta de la Sibiu si convoca o noua Dieta, conform art. XI din legea din 1791, avand drept obiect de dezbatere numai problema "uniunii Ungariei si Transilvaniei". El ignora faptul ca acea lege din 1791 era contrara nu numai Constitutiei in vigoare din 1861, ci si propriilor sale declaratii prin care constatase ca excludea "cea mai mare parte a poporului de la exercitarea drepturilor politice".

O noua Dieta urma sa fie convocata la Cluj pe baza unor norme antireprezentative, antidemocratice, care favorizau elementele reactionare si sovine maghiare. S-a ajuns astfel la o situatie descrisa de mitropolitul Andrei Saguna in termenii urmatori: "in compunerea ei (a Dietei, n.n.), romanii, peste un milion, abia au 13 deputati, pe cand ungurii si secuii, 539 mii, numara fata de ei 194 membrii dietali".

La 5/17 februarie 1867 a fost semnat pactul dualist austro-ungar, iar la 8 iunie 1867 imparatul Francisc Iosif al Austriei a fost incoronat si ca rege al Ungariei.

Statul dualist Austro-Ungaria era impartit in Cisleitania (Austria, cu capitala la Viena) si Transleitania (Ungaria, cu capitala la Budapesta). Cele doua entitati aveau trei ministere comune: externe, razboi si finante. Functionau doua parlamente: Parlamentul din Viena si Dieta din Budapesta, care isi coordonau unele activitati prin intermediul a doua delegatii care se intruneau alternativ intr-o capitala sau alta. In teritoriile "Transleitaniei" s-au constituit autoritati exclusiv maghiare, sub conducerea guvernului de la Budapesta. La 12 iunie 1867 imparatul a abrogat legile votate de Dieta de la Sibiu privitoare la egala indreptatire a natiunii romane si la limba romana. Pasul urmator a constituit, dupa cum remarca istoricul american Arthur J. May, in incorporarea Transilvaniei in statul ungar, desfiintarea autonomiei, abrogarea legilor care permiteau chiar in mica masura exprimarea de sine statatoare a natiunilor si nationalitatilor si adoptarea unor legi dure de maghiarizare. "Maghiarizarea a devenit definitiv ideea dominanta in stat si scopul politic al existentei noii Ungarii."

Transilvania in perioada dualismului austro-ungar; principalele legi si semnificatia lor juridica si nationala

Legea constitutionala din 1867 a prevazut desfiintarea Dietei din Cluj si a guberniului, urmand ca Transilvania sa-si trimita reprezentanti in parlamentul din Budapesta conform unui sistem electoral bazat pe inegalitatea de avere si nationala. Nobilii si secuii erau scutiti de obligatia cenzitara, in vreme ce taranii, in mare majoritate romani, aveau drept de participare la vot numai daca posedau o suprafata de pamant de cel putin 70 de pogoane (in timp ce in Ungaria censul era de numai 9 pogoane). In regiunile locuite de secui, un deputat reprezenta 6000 locuitori, in timp ce in regiunile locuite de romani reprezenta 60.000 locuitori. In parlamentul din Budapesta, cei 7.000.000 de unguri au trimis 400 deputati, in vreme ce 13.000.000 romani si slavi au putut trimite numai 7 deputati.

In 1874 a fost adoptata legea electorala, prin care s-au instituit sisteme separate in Ungaria si Transilvania. In Ungaria dreptul de vot era asigurat prin detinerea in proprietate a 5 ha de pamant (sau echivalent venit), in timp ce in Transilvania se impunea dovada unui venit egal cu cel obtinut de pe 5 ha din Ungaria, stiindu-se ca in Transilvania fertilitatea pamantului era mai mica si venitul la fel. In orase, (locuite preponderent de maghiari si sasi) censul era mic, in comunele rurale era mare; nobilii (aproape toti maghiari) si secuii erau scutiti de cens. Ca urmare, in Transilvania au avut drept de vot numai 3% dintre romani. Votul era exprimat verbal, in fata comisiilor electorale, din care romanii nu faceau parte.

In anul 1868 a fost adoptata Legea nationalitatilor. Pornind de la faptul ca din cele 63 de comitate ale Ungariei doar 28 aveau o populatie majoritar maghiara, iar in Transilvania populatia majoritara era de nationalitate romana, legea a impus in viata de stat principii menite sa asigure succesul maghiarizarii. S-a plecat de la constatarea ca, prin dualismul austro-ungar "numai statul ungar a fost faurit, nu si statul national ungar". Ignorandu-se realitatile, legea prevedea ca in Ungaria exista o singura natiune, cea maghiara, unica si indivizibila. Consecinta principiului era ca o persoana care declara ca nu apartine natiunii maghiare se afla in afara vietii politice. Echivalenta pusa intre cetatenie si nationalitate justifica reprimarea oricarei activitati cu caracter national deoarece oricine nu era maghiar nu exista din punct de vedere politic in statul maghiar.

Deznationalizarea persoanelor de alta nationalitate a fost prevazuta implicit in Legea nr. XXVII (legea Appony) privind organizarea invatamantului, promulgata in anul 1868 si implicit in circulara referitoare la "Indrumatorul de aplicare" semnata de inspiratorul legii. Dreptul de a infiinta scoli elementare, medii si normale il avea atat statul, cat si confesiunile religioase sau asociatiile, avand insa programul de invatamant stabilit de catre Ministerul Instructiunii de la Budapesta. Statul nu subventiona scolile confesionale sau ale asociatiilor. Limba maghiara era obligatorie in toate scolile ca si istoria literaturii maghiare, iar examenul de bacalaureat la aceste discipline era sustinut obligatoriu in limba maghiara. Dupa un an de la absolvirea unei scoli superioare profesorii urmau a sustine un examen de capacitate in limba maghiara .

Considerand invatamantul drept un mijloc principal de maghiarizare, autoritatile ungare au sicanat scolile confesionale, au introdus limba maghiara in toate scolile primare, iar din 1873 au statuat dreptul organelor administrative de a interveni in activitatea scolile confesionale, desi acestea nu erau finantate de statul ungar, ci de comunitatile locale. Comisia administrativa indreptatita cu controlul putea aplica sanctiuni disciplinare impotriva invatatorilor si profesorilor aczuati de "actiuni antistatale", adica actiuni ostile folosirii limbii maghiare si "unitatii nationale a statului ungar". Din 1819 obligatia predarii limbii maghiare s-a introdus si in gradinite si aziluri de copii. Guvernul putea suprima orice scoala romaneasca      pentru simplul motiv ca acest lucru era reclamat de "interese superioare de stat". Urmarea acestor masuri, in Transilvania din perioada dualismului nu a existat nici o scoala de stat care sa aiba limba romana ca limba de predare.

Au fost inasprite si conditiile de exprimare ale cuvantului scris in limba romana si in limbile altor nationalitati. Conform legii presei din 1872 fiecare exemplar din fiecare publicatie urma sa fie depus la trei organe de stat, chemate sa reprime orice protest la adresa politicii de maghiarizare: Tribunal, Procuratura Curtilor de apel si Ministerul de Interne. Pentru fiecare articol urmau a raspunde in fata autoritatilor autorul, redactorul si editorul. In fata Curtii de apel din Cluj s-au intentat, pana in anul 1914 zeci de procese de presa. Numai ziarului "Tribuna" din Sibiu in decurs de zece ani (1884-1894) i-au fost intentate 20 de procese. Publicatiile romanesti erau supuse boicotului la vanzare, uneori erau arse in piete publice de catre elemente sovine. A fost impiedicat sistematic importul si desfacerea publicatiilor venite din alte tari, indeosebi din Romania.

Masuri avand aceeasi finalitate au fost luate si pe plan religios. In anul 1912 guvernul ungar a infiintat episcopia catolica de Haidudorogh (Ungaria), incluzand in noua structura bisericeasca zeci de comunitati romanesti din nord-vestul Transilvaniei care pana atunci apartinusera de episcopia greco-catolica de Gherla. In bisericile respective limba liturgica romana a fost inlocuita cu limba maghiara.

In sprijinul politicii de deznationalizare a romanilor, de maghiarizare, deci de schimbare a caracterului etnic-istoric al Transilvaniei au fost votate legi privind maghiarizarea numelor de persoane, locuri si localitati (legea Banffy din anul 1896). Academia Ungariei a elaborat in 1893 un nomenclator (manuale de maghiarizare) cuprinzand reguli, nume si denumiri ce urmau a fi aplicate in locul celor romanesti.

Presiunea exercitata asupra locuitorilor romani din Transilvania a determinat plecarea multora peste granita, in Romania sau in America (peste 140.000 romani numai in perioada 1901-1904).

Desi un numar mare de romani si-au pierdut nationalitatea, ponderea elementului romanesc a ramas mare. Conform recensamantului oficial efectuat de autoritatile ungare in 1880, (a carui corectitudine poate fi apreciata prin prisma metodelor de maghiarizare aratate) in Transilvania traiau 2.294.421 romani (47 %) si 916.628 maghiari (18,94%).

Politici specifice de deznationalizare au indurat si romanii din Bucovina (aflati din 1775 sub dominatie habsburgica) si cei din Basarabia (aflati din 1912 sub dominatie ruseasca).

3. Aspecte istorico-juridice ale reactiei populatiei din Transilvania la regimul austro-ungar

Politica de deznationalizare si oprimare practicata de statul dualist austro-ungar a generat profunde nemultumiri in toate straturile populatiei romanesti. O puternica miscare de rezistenta si protest a insotit evolutia Transilvaniei pana la prabusirea monarhiei bicefale in anul 1918.

Prima reactie organizata impotriva dualismului a fost "Memoriul" redactat de George Baritiu si Ion Ratiu si semnat de 1493 cetateni din diferite categorii sociale, la data de 31 decembrie 1866, cateva zile dupa ce Dieta din Cluj hotarase incorporarea Transilvaniei la statul ungar.

La 3 mai 1868, la Blaj, a avut loc o adunare populara cu prilejul aniversarii a 20 de ani de la evenimentele din 3/15 mai 1848. Cu acest prilej, participantii reprezentand vointa adunarilor provinciale au adoptat documentul "Pronunciamentul de la Blaj", protest colectiv impotriva anexarii Transilvaniei la Ungaria. Documentul, publicat in ziare precum "Telegraful roman", "Gazeta de Transilvania", "Federatiunea" si altele din Transilvania, Romania, Franta, Italia, Austria, a condensat cerintele din acel moment ale romanilor si a fundamentat programul politic al miscarii nationale romanesti. Afirmand inca o data existenta natiunii romane, negata in legile dualiste, s-a revendicat autonomia Transilvaniei, convocarea unei noi Diete pe baza principiului reprezentarii (proportionalitatii), repunerea in vigoare a legilor Dietei de la Sibiu din anii 1863-1865. A fost contestat dreptul Dietei ungare de a dezbate si adopta legi pentru Transilvania.

Unii semnatari ai Pronunciamentului au fost arestati si inculpati, fapt care a declansat o alta miscare de protest.

Un moment de insemnatate majora in lupta romanilor ardeleni l-a prilejuit formarea partidelor nationale romanesti. La 23-24 februarie/7-8 martie 1869 a avut loc, la Miercurea Sibiului conferinta de constituire a Partidului National Roman din Transilvania. La 26 ianuarie/7 februarie 1869 a avut loc la Timisoara conferinta de constituire a Partidului National Roman din Banat, Crisana si Ungaria. Primul partid avand in frunte pe Ilie Macelariu, a adoptat tactica pasivitatii politice, a neparticiparii la viata politica oficiala, extrasa din principiul nerecunoasterii anexarii Transilvaniei la Ungaria. Cel de-al doilea a adoptat tactica activismului, a participarii la viata politica, in scopul respingerii "pe fata", din interior a politicii de deznationalizare. Nici activistii nu recunosteau anexarea Transilvaniei la Ungaria.

In anul 1881 cele doua partide romanesti au fuzionat in Partidul Unitar al Romanilor din Transilvania, Banat si Ungaria, adoptand tactica pasivista. Este demn de remarcat faptul ca, in acelasi an, Romania independenta s-a proclamat Regat, iar ideea implinirii depline a unitatii nationale in Romania mare devenise nazuinta esentiala a intregii natiuni romane. In aceste imprejurari programul P.N.U.R., a prevazut: autonomia Transilvaniei, dreptul de libera folosire a limbii romane in administratie si justitie, modificarea legii nationalitatilor, numirea de functionari din randurile nationalitatilor, asigurarea invatamantului in limba materna, modificarea legii electorale. Presedintele partidului a fost indreptatit, prin program, sa intocmeasca un memoriu catre imparat in care sa fie prezentata politica de deznationalizare dusa de autoritatile ungare.

Textul noului document a fost elaborat in 1892 si a fost semnat de Ion Ratiu, presedintele partidului, V. Lucaciu, G. Pop de Basesti, Eugen Brote si altii. In ordonarea continutului s-a apelat la structura altui document fundamental, Supplex Libellus Valachorum, fiind demonstrata indreptatirea natiunii romane pe argumente de ordin istoric, pe ponderea numerica, pe vechimea, latinitatea si continuitatea romanilor, pe contributia adusa de ei la viata Transilvaniei. O delegatie de 300 romani din diferite straturi sociale in frunte cu membrii comitetului partidului a plecat la Viena pentru a-l inmana imparatului. La cererea guvernului ungar acesta a refuzat sa primeasca delegatia. Plicul cu Memorandumul a fost depus la cancelaria imperiala de unde, fara a fi deschis, a fost trimis guvernului de la Budapesta, care la fel, l-a expediat presedintelui partidului Ion Ratiu. Pentru ca textul fusese publicat iar continutul a fost considerat ofensator, guvernul ungar a intentat un proces de "tradare de patrie" autorilor.

Procesul memorandistilor, desfasurat la Cluj la sfarsitul lunii aprilie si inceputul lunii mai 1894 a dat ocazie conducatorilor miscarii nationale romanesti sa aduca la cunostinta opiniei publice europene politica nationalist sovina, oprimatoare a autoritatilor ungare. La proces, Ion Ratiu a declarat: "Ceea ce se discuta aici este insasi existenta poporului roman. Existenta unui popor insa nu se discuta, ci se afirma. De aceea nu ne da in gand sa dovedim ca avem dreptul la existenta Intr-o asemenea chestiune nu ne putem apara in fata d-voastra; nu putem decat sa acuzam, in fata lumii civilizate sistemul asupritor care tinde sa ne rapeasca ceea ce un popor are mai scump: legea si limba. De aceea nu noi suntem aici acuzati, suntem acuzatori.

Curtea cu jurati din Cluj i-a condamnat pe redactorii Memorandumului la pedepse privative de libertate. O vasta miscare de protest s-a dezvoltat in Transilvania si Romania, cu ecou puternic in Franta, Italia, Belgia, Germania, Anglia. In 1895 Francisc Iosif a gratiat pe condamnati. A contribuit la aceasta atat miscarea de protest, cat si sugestia imparatului Wilhelm al II-lea al Germaniei, la cererea regelui Carol I al Romaniei, tara care din 1883 era aliata cu Germania si Austro-Ungaria in blocul militar al Puterilor Centrale.

La inceputul secolului XX s-au produs modificari in tactica miscarii nationale romanesti. Conferinta nationala a P.N.R., din Transilvania si Banat, de la Sibiu, a adoptat, in anul 1905, principiul activismului, fapt care a condus la intensificarea luptei de eliberare nationala in perioada pana la declansarea primului razboi mondial.