STEFAN CEL MARE - INTRE VASALITATE SI INDEPENDENTA

Stefan cel Mare - intre vasalitate si independenta

Politica externa a lui Stefan cel Mare, care a avut cea mai longeviva domnie in evul mediu romanesc - 1457-1504 - poate fi impartita in trei mari perioade:

1457-1470 - caracterizata prin efortul consolidarii autoritatii domnesti si indepartarea pretendentilor, conflicte cu Ungaria, supunere si omagiu fata de Polonia si plata tributului fata de Poarta.

1470-1484 - etapa conflictuala cu otomanii, inceputa cu campaniile in Tara Romaneasca, bataliile cu turcii, supunerea din 1481 si pierderea Chiliei si Cetatii Albe in 1484.

1485-1504 - plata tributului fata de Poarta si denuntarea suzeranitatii polone, care a atins punctul culminant in batalia de la Codrii Cosminului in 1497.

Stefan cel Mare a luat tronul cu ajutorul lui Vlad Tepes in primavara anului 1457. A incercat initial sa ii aduca de partea sa pe boierii care l-au sustinutpe vechiul domnitor, fugari in Polonia. In aprilie 1459 Stefan l-a recunoscut pe regele Poloniei ca suzeran, si I-a lasat cetatea Hotinului. A promis ca se va inchina personal cand va veni regele in regiunea de granita. Juramantul a fost confirmat in 2 martie 1462., cand au jurat separat mitropolitul si boierii.

In iunie 1462 a profitat de criza lui Vlad Tepes, asltat de tuci, pentru a recupera cetatea Chilia, pierduta in 1448, cand a intrat in stapanirea lui Iancu, iar apoi a domnului muntean. Esecul asediului a fost urmat de un esec in confruntarea militara de la hotarele Tarii Romanesti. Doar in ianuarie 1465 Stefan a reusit sa ocupe Chilia, cu ajutorul targovetilor din cetate, care au fost rasplatiti cu privilegii.

Relatiile cu regele Ungariei s-au acutizat in jurul anului 1467. Pretendentul la tron, Petru Aron, era adapostit de cativa ani in Ungaria. Regele pretindea omagiul si supunerea din partea domnului mmoldovean. Acesta, inchinat regelui polon, a profitat si de conflictuil dintre cei doi regi (regele polon voia coroana maghiara). In 1467 Stefan a sprijinit rascoala nobililor si sasiloir ardeleni impotriva regelui. Cand regele I-a infrant pe rasculati, unii cntre capii rascoalei s-au refugiat la curtea lui Stefan. Matia Corvin a profitat de sederea sa in Transilvania, unde a venit cu o oaste de 8000 de calareti si 4000 de pedestrasi, si a inrrat in Moldova cu scopul de a transa problema moldoveana. A adus cu el doi pretendenti la tron. In timpul campaniei maghiare Stefan s-a confruntat si cu o rabufnire a opozitiei partidei boieresti ostile. Dupa un moment de negocieri la Roman, oastea maghiara a luat prazi in anuimale si oameni din teritoriile prin care a trecut si s-a asezat la Baia, apropae de trecatorile ardelene pe unde voiau sa treaca prazile. Batalia care s-a dat la Baia, in conditii neprielnice unei desfasurari de forte - teren mlastinos dominat de insltimile din jur, a fost castigata de Stefan cel Mare in noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467. Chiar si regele a fost ranit si o parte a oastei a pierit in lupta. Victoria lui Stefan I-a permis sa transeze reletiile cu boierii infideli, care au fost ucisi dupa batalie. Puterea suzeranpa, Polonia, nu a intervenit direct in confllict, ci doar pe plan diplomatic, cerand explicatii regelui maghiar care a dus o campanie impotriva unui casal al sau. S-a apelat la Scaunul Papal impotriva regelui maghiar.

In anul urmator a confirmat printr-un nou juramant supunerea fata de regele polon, prin delegati, dar a refuzat sa se prezinte personal la Liov sa presteze omagiul, invocand pericolul unui atac otoman, magiar sau muntean.

In 1469 a jefuit regiunile Rodnei si Baii Mari, ca represalii impotriva Ungariei pentru sprijinirea lui Petru Aron. In replica, pretendentul la tron a fost trimis cu un corp expeditionar sa ocupe tronul, dar a fost infrant in batalia de la Orbic. Prin indepartarea acestui pretendent periculos, a fost consolidata domnia si autoriattae lui Stefan.

Actiunile antiotomane au inceput prin conflictul dintre Stefan si Radu cel frumos. Inca in 1468 se zvonea despre iminenta unui razboi. Conflictul a inceput din cauza Chiliei, iar el a fost transformat intr-o dusmanie deschisa intre cei doi domni. Stefan a ars targurile muntene de granita in 1470 si 1471. Punctul culminant a fost atins in campania din 1473, cand ostile moldovene au ajuns pana la cetatea Dambovitei si l-au alungat pe domnitor. Familia lui a fost capturata si adusa in Moldova. L-a inscaunat pe Laiota Basarab, care a fost alungat dupa o luna de Radu, venit cu o armata turceasca. Regele polon a incercat sa medieze pacea intre cei doi domni,insa Stefan a refuzat. O noua campanie l-a inscaunat pe acelasi Basarab, care dupa scurt timp s-a inchinat turcilor si efortul lui Stefan a fost zadarnicit. In 1474 a incercat sa isi impuna vointa in Muntenia, luptand contra lui Basarab, distrugand cetatile muntene.

Interventiile in Tara Romaneasca au atras reactia otomana. Prima campanie s-a desfasurat sub conducerea unei pase, Soliman. Turcii l-au somat sa plateasca tributul restant si sa predea cele doua cetati martime. Victoria de la Vaslui din ianuarie 1475 l-a lansat in fruntea cruciadei, fiind considerat un urmas al lui Iancu, un adevarat atlet al Lui Hristos, cum il numea papa.

Asteptandu-se la o noua confruntare decisiva cu turcii, in conditiile in care polonezii nu erau pentru razboi, Stefan s-a inchinat prin delegati regelui maghiar, Matia Corvin. Omagiul fata de regele maghiar a fost materializat prin ajutorul dat de unguri in a doua mare confruntare cu turcii. In 1476 Stefan a fost infrant de armata sultanului, dar acesta s-a retras dupa ce nu a reusoit sa ocupe cetatile din nordul tarii, nu a mai avut aprovizionare cu hrana pentru oaste si din cauza apropierii aostei maghiare. Ideea de cruciada s-a reaprins la curtea maghiara, regele fiind angrenat si pe frontul bosniac. La sfatul domnului moldovean, Matia l-a inscaunat pe Vlad Tepes in Tara Romaneasca, care a sfarsit tragic dupa scurt timp.

Stefan a primit de la Matia doua feude in Transilvania, Cetatea Ciceului si Cetatea de Balta, unde si-a numit proprii parcalabi.

In 1483 s-a negociat o pace intre sultan si Matia Corvin, in care, din neatentia redactorului maghiar, cancelarul, a fost uitata o clauza care sa protejeze Moldova.

Incheierea parciii intre turci si unguri l-a readus pe Stefan la obedienta fata de polonezi. Spera sa poata rezista presiunilor otomanilor, care doreau cele doua cetati de la Marea Neagra. In 1480 a fost incheiat un acord cu turcii, prin care Stefan a acceptat plata tributului. In ciuda acestui fapt, turcii au ocupat cele doua cetati in 1484.

Stefan a sperat in ajutorul regelui polonez si a prestat personal omagiul la Colomeea in septembrie 1485. In acest timp o oaste otomana a adus in tara un pretendent, care nu a reusit sa se impuna. In cele din urma in 1487 Stefan a acceptat din nou plata tributului catre Poarta Otomana.

Dupa 1489 relatiile lui Stefan cu Polonia s-au inrautatit din cauza supunerii domnulsui moldovean fata de regele Ungariei. Chiar daca dupa 1490 in Ungaria era un rege din dinastia poloneza a Iagellonilor (Vladislav al II-lea), regele polonez Ioan Albert nu a renuntat la planurile de a readuce Moldova sub obedienta sa. In 1494 el a planuit inlocuirea lui Stefan cu Sigismund, fratele mai mic al regelui Poloniei. Pretextul oficial al campaniei poloneze din Moldova din 1497 era eliberarea cetatilor Chilia si Cetatea Alba. Asediul Sucevei a esuat. In acelasi timp, Stefan a fost ajutat de 2000 de ostasi turci si de 12000 de ostasi maghiari. In fata presiunilor militare si diplomatice, Ioan Albert al Poloniei a abandonat planul de inlaturare a domnitorului moldovean. Pe drumul de retragere, Stefan l-a atacat pe regele polonez la Codrii Cosminului in 26 octombrie 1497. Ca represalii, in anul urmator Stefan si-a trimis ostile pentru prada in Polonia. Dupa repetate schimburi de solii si cu medierea Ungariei, intre Moldova si Polonia s-a incheiat o pace in 1499.

Victoriile militare si lunga domnie, care a asigurat stabilitate si dezvoltare tarii, l-au consacrat pe Stefan cel Mare ca cel mai mare domnitor al Moldovei. El a stiut adesea sa profite de conjunctura internationala pentru a oferi tarii si domniei o pozitie favorabila in contextul transformarilor politice si militare care s-au succedat in aceasta parte a Europei in a doua jumatate a secolului al XV-lea.